Textul mai sus pomenit a constituit dintotdeauna o problemă pentru traducătorii şi interpreţii Scripturii. Principalele interpretări ale textului sunt două: (1) Pavel vorbeşte despre un tată în relaţia cu fiica aflată la vârsta căsătoriei şi (2) textul vorbeşte despre un logodnic în relaţie cu viitoarea soţie. (Alte interpretări ale textului sunt atât de implauzibile, încât nu merită pomenite).
În trecut, la mare cinste s-a aflat prima interpretare. Negreşit, caracterul patriarhal al societăţilor din alte vremuri şi-a pus amprenta asupra modului în care a fost citit textul. Traducerile de ultimă oră caută să ţină pasul cu schimbările de mentalităţi şi l-au mătrăşit pe “tată” în favoarea “logodnicului” (între îndrăgostiţi e bine să nu te bagi!)
Un studiu recent pune sub semnul întrebării interpretările tradiţionale şi susţine, cu argumente convigătoare, (cel puţin pentru cei mai uşor de persuadat, ca mine) că textul trebuie citit în alt mod. N-am să intru în detalii. Autorul lui ajunge la concluzia că parthenos din v. 36 înseamnă “feciorie” în acest context (şi până nu veţi verifica, pe urmele lui, cele 8.215 ocurenţe ale lui parthenos în TLG, n-aveţi decât să-l credeţi pe cuvânt).
O nouă traducere a v. 36-38 sună astfel:
v. 36 Dacă cineva socoteşte că se comportă indecent/ruşinos faţă de propria feciorie, dacă instinctul [sexual] e prea puternic, şi nevoia o cere, să facă ce doreşte, nu păcătuieşte; să se căsătorească.
v. 37 Dar cine rămâne ferm în sinea lui, şi nu este constrâns în niciun fel, ci are control asupra propriei voinţe, şi aşa a decis în sinea lui – să-şi păstreze fecioria – bine face.
v. 38 Astfel, cine renunţă la feciorie (i.e. prin căsătorie) bine face, iar cine nu renunţă, mai bine face.
Altfel spus, Pavel se adresează celor necăsătoriţi: aceştia au luat iniţial decizia de a alege celibatul, dar constată că de fapt nu-şi pot respecta hotărârea pentru că instinctul e prea puternic. În acest caz, Pavel le spune că se pot căsători. Nu păcătuiesc cu nimic dacă revin asupra hotărârii de la început. Dar, desigur, ar fi de preferat să rămână celibatari.
P.S. Cei interesaţi pot citi argumentaţia pe larg a autorului, Chrys Caragounis, în The Development of Greek and the New Testament, p. 299-315.
P.S. 2 Iată şi versetul 36 reluat cu termenii greceşti relevanţi între paranteze (s-ar putea să nu se vadă corect, dacă nu aveţi fontul grecesc):
v. 36 Dacă cineva (tij) socoteşte (nomi,zei) că se comportă indecent/ruşinos (avschmonei/n) faţă de (evpi.) propria feciorie (th.n parqe,non auvtou/), dacă instinctul [sexual] e prea puternic (h=| u`pe,rakmoj), şi nevoia o cere (ou[twj ovfei,lei gi,nesqai), să facă ce doreşte (o] qe,lei poiei,tw), nu păcătuieşte (ouvc a`marta,nei); să se căsătorească (gamei,tw).
9 ianuarie 2009 at 1:07 am
[...] 7:36-38. Traducătorul a adoptat ipoteza „logodnic-logodnică” şi a dat în notă varianta „tată-fiică”. În acest pasaj, sensul termenului parthenos este „feciorie”. Atât Metodiu de Olimp, cât şi Ieronim au fost conştienţi de această soluţie. Până şi filozoful John Locke (1632-1704), mai puţin exersat în ale exegezei, şi-a dat seama că interpretările tradiţionale sunt în neregulă şi a susţinut că prin „virgin” trebuie să înţelegem aici „virginity”. Filozoful englez nu era singurul de această părere în vremea lui. Daniel Whitby (1638-1726) explica pasajul în mod similar. Metodistul Adam Clarke (1760-1832) opta pentru aceeaşi interpretare. A lipsit doar un studiu de anvergura celui realizat de Caragounis pentru ca problema să fie tranşată definitiv (zic eu) în favoarea “fecioriei”. Detalii aici! [...]