Julien Benda a fost un spirit profetic pentru sec. XX. În 1927 scria o carte care i-a atras, în unanimitate, ostracizarea culturală din partea celor pe care i-a vizat prin limpezimea teribilă a criticilor sale. Judecând după ritmul în care a fost republicată cartea lui în Franţa (1946, 1958, 1975), s-ar putea crede că pe editori i-a încercat chiar un sentiment de jenă că dau tiparului un asemenea manifest necruţător.
Pentru clarviziunea dovedită, Trădarea cărturarilor ar trebui să constituie o lectură fundamentală pentru toţi intelectualii care au pretenţia de a da sfaturi practice societăţii sau de a o reforma.
Este limpede că, graţie progresului comunicării între oameni şi, mai mult, graţie spiritului de grup, adepţii aceleiaşi uri politice care, încă acum un veac, ştiau încă prea puţin unii de alţii şi urau, ca să zic aşa, fiecare pe cont propriu, formează astăzi o masă pasională compactă în care fiecare element se simte legat de mulţumea celorlalte. (p. 34)
Creşterea omogenităţii este însoţită [...] de o creştere a preciziei; se ştie de pildă că socialismul care era acum un veac o pasiune puternică, dar confuză pentru masa adepţilor lui, şi-a precizat astăzi obiectul, a determinat punctul exact în care vrea să-şi lovească adversarul, precum şi mişcarea necesară reuşitei. (p. 35).
Secolul nostru va fi fost, într-adevăr, secolul organizării intelectuale a urilor politice. Acesta îi va fi unul dintre titlurile de glorie, în istoria morală a omenirii. (p. 50)
Asta scria Benda în 1927! Ce ar fi scris oare acum, după 90 de ani?
