„Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi…” Cine oare n-a trebuit să înveţe pe de rost aceste cuvinte despre botez, la cateheza premergătoare marelui eveniment al vieţii de credinţă? Poate că acum versetul ar trebui un pic actualizat, pentru că sintagma „icoană închipuitoare” şi modul în care curge traducerea Cornilescu fac mai obscur textul biblic.
„Icoană închipuitoare” nu este cel mai bun echivalent, fiindcă gr. antitupos înseamnă „corespondent simbolic care fie anticipă o realitate ulterioară, fie constituie împlinirea uneia anterioare”, „reprezentare”, „împlinire”.
În context, apostolul Petru scrie despre moartea lui Isus, despre propovăduirea către „spiritele din temniţă”, despre zilele lui Noe, despre judecata lui Dumnezeu şi despre izbăvirea de care au avut parte Noe şi membrii familiei sale, prin intermediul apei. Apa potopului (care a adus scăpare) este văzută ca o prefigurare simbolică a apei botezului care le aduce mântuirea şi cititorilor. Totuşi, spune autorul, botezul nu reprezintă un act de purificare exterioară, ci constituie angajamentul (sau apelul) unei conştiinţe curate înaintea lui Dumnezeu. S-a zis deci cu vremea abluţiunilor şi a îmbăierilor rituale (specifice vechiului legământ); acum ceea ce contează este conştiinţa, interiorul, a cărei purificare este exprimată la exterior prin botez.
Propun deci următoarea traducere:
20 …în zilele lui Noe, când se construia arca, în care câteva persoane – mai exact, opt – au fost izbăvite cu ajutorul apei. 21 Acest corespondent simbolic al ei – adică botezul – vă mântuieşte acum şi pe voi. El nu înseamnă înlăturarea necurăţiei trupeşti, ci este angajamentul unei conştiinţe curate faţă de Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.
P.S.
Bartolomeu Anania: „Aceasta era prefigurarea botezului care vă mântuieşte şi pe voi astăzi: el nu e o ştergere a necurăţiei trupului, ci făgăduirea către Dumnezeu a conştiinţei celei bune, prin învierea lui Iisus Hristos.” (Hm… „făgăduirea către Dumnezeu a conştiinţei celei bune…” Ce fel de românească e asta?)
1 mai 2008 at 1:19 pm
Tocmai citisem 1 Petru inainte sa citesc postul asta…si chiar mi-au cazut ochii pe versetu 21 din cap 3. Acum am inteles mai bine versetul…:D
8 mai 2008 at 11:57 am
“…corespondent simbolic” ma duce cu gandul la “…sistem de lucruri” ,sintagma pe care anumiti crestini, cu care eu nu sunt in niciun fel de acord, o folosesc cu asupra de masura.Dar si “icoana inchipuitoare” ma face sa ma gandesc la ceva… Iar intre ele sta Noe, cu corabia lui, sta botezul, sta…
8 mai 2008 at 4:29 pm
N-am înţeles referirea la “sistem de lucruri”. Cine o foloseşte şi cu ce scop?
11 mai 2008 at 10:37 am
Sintagma ’sistem de lucruri’ este folosita de Martorii lui Iehova, si face referire la aceasta lume pacatoasa, lume din care ei se socotesc a nu face parte, pentru ca ei se afla, prin credinta, ‘la adevar’.
11 mai 2008 at 9:12 pm
Dacă “Martorii” şi-au făcut o traducere neologică, asta nu înseamnă că trebuie să evităm termenii moderni în Scriptură, doar ca să nu sune traducerea noastră ca a lor.
12 mai 2008 at 11:50 am
Aveti dreptate, nu trbuie sa evitam folosirea unor termeni moderni in lamurirea unor pasage din Scriptura. Dar, fiind limba noastra o limba de sorginte latina, ar trebui sa folosim mai mult, si cat mai mult, cuvinte care sa nu duca la izvor. Limbajul religios romanesc este, din pacate, impregnat cu mult prea multe cuvinte care ne duc spre alte izvoare, de aceea, pentru prea multi, cuvinte cu intelesuri nelamurite, cuvinte care, prin deasa lor folosire, devin automatisme. Acum riscam ca termenii moderni despre care vorbim, sa ne duca, iata, iara si iara, spre un alt izvor decat al nostru. Ma refer tocmai la traducerea pe care dumneavoastra o denumiti ‘neologica’ a Martorilor. Eu cred ca daca am avea un limbaj religios latin, precum ne este limba, el ar fi mult mai clar si mai luminos. Bineinteles, este doar o parere…
12 mai 2008 at 4:04 pm
O limbă este o realitate dinamică, vie. Limba română are structurile gramaticale de bază provenite din latină (ca şi fondul lexical principal), dar ea a primit (spre binele nostru, cred) şi cuvinte din slavă, turcă, greacă, franceză etc. Acest fapt ar trebui să ne bucure. Avem o limbă capabilă de mai multe nuanţe.
Dacă aveam doar “amor” în limba română, eram mai săraci. Cum sună “amorul lui Dumnezeu faţă de lume”?
13 mai 2008 at 7:48 am
Este tocmai ceea ce sustin si eu.Ma bucur ca avem o limba care, primind cuvinte din slava,turca, greaca, franceza, etc. este capabila de mai multe nuante, lucru dealtfel valabil pentru orice alta limba vorbita, deci chiar si pentru cele amintite, ceea ce vroiam sa subliniez este aspectul ca in timp ce in limba literara, dar si in cea vorbita, fondul lexical principal este predominant latin, in limbajul bisericesc, cu toate nuantele lui, aceasta latinitate este mult diluata. Sigur ca nu ar suna bine “amorul lui Dumnezeu”, si aici nu as vrea sa intru in alte speculatii referitoare la amor-caritas sau agape-phileo-eros, dar de exemplu ‘glorie’ folosit predominant fata de ’slava’ ar suna mai romaneste. Ma gandesc cu infiorare ca romanii comunisti au exploatat din plin aceste aspecte, si, desi de lemn, si-au format un limbaj mai romanesc fata de cum a ramas limbajul religios. Va rog sa sesizati corect ceea ce vreau sa spun. A fi o limba latina cu un limbaj religios mai mult slavon, nu mi se pare un lucru bun. Si aici, din nou ne pot ajuta comunistii: sa ne amintim de limajul lor din perioada stalinista. Dar ,bineinteles, lucrurile nu trebuiesc fortate, si ne-ar fi usor sa nu le fortam. Daca, si asa si este, limba romana “este o realitate dinamica vie” asa ar trebui sa devina si limba romana din biserici, pastrandu-ne insa, si chiar aparandu-ne latinitatea. Este doar o parere…