Au cărţile destinele lor, spuneau latinii. Nu doar originalele, ci şi traducerile, adăugăm noi. Adesea drumul sinuos dintre proiectarea şi realizarea lor ne rămâne ascuns. Prea adesea trecem cu vederea faptul că orice carte adună între paginile ei multă aşteptare, perseverenţă şi trudă, mai ales din partea unor oameni care vor rămâne necunoscuţi marelui public. Cei interesaţi de drumul “Bucuriei” pot citi mai jos cronica momentelor principale, de la clipa în care am cumpărat originalul, până la momentul în care am ţinut în mână cartea în limba română.

3 nov. 2005 Comand pe amazon.com autobiografia lui Lewis. Nu-mi mai aduc aminte cum am dat de ea, dar ştiu că mi-a stârnit curiozitatea. Am citit-o în vacanţa de Crăciun 2005.

9 nov. 2006 Îi scriu Mirelei DeLong (director editorial Logos) cu o primă propunere de a traduce cartea în româneşte. Aflu că drepturile de traducere se obţin greu. Mă hotărăsc (ce curaj) să mă adresez direct editurii Humanitas (care a publicat deja 11 titluri din Lewis ).

26 nov. 2006 Scriu directorului editorial, prin intermediul secretariatului de redacţie. Niciun răspuns. Emailul meu începea ingenuu cu „Domnule director editorial”.

13 dec. 2006 Între timp aflu că „domnul director” este de fapt o doamnă – Lidia Bodea. Îi scriu şi reînnoiesc propunerea de traducere. Uit să ataşez la email mostra de text promisă. Abia a doua zi descopăr lipsa. Retrimit textul.

3 feb. 2007 Primesc răspuns (nesperat). După 7 săptămâni.

21 mar. 2007 Îmi scrie redactorul coordonator al seriei “Memorii/Jurnale”: „You are hired”.

14 mai 2007 Avem „drepturile” pentru Lewis. Pe 17 mai semnez contractul şi îmi propun ca deadline (nerealist) 15 august, prelungit apoi la 15 septembrie (iarăşi nerealist), prelungit apoi la 30 octombrie.

30 oct. 2007 Termin traducerea şi o trimit (însoţită de peste 170 de note explicative). Corespondenţa cu Paul Leopold, Walter Hooper, Arend Smile şi mulţi alţii cuprinde sute de emailuri.

5 apr. 2008 Primesc feedback la traducere. Îl parcurg, mă explic, accept, combat. Cartea intră la formatare.

5 mai 2008 Primesc coperta cărţii, cu o fotografie care nu-i este cunoscută nici măcar lui Walter Hooper.

6 mai 2008 Primesc PDF-ul cu paginarea cărţii, pentru o ultimă lectură. Parcurg cartea în 2 zile şi trimit ultimele corecturi.

28 mai 2008 Ridic de la redacţie primele exemplare ale cărţii.

Au trecut 2 ani, 6 luni, 3 săptămâni şi 3 zile.

[Estimp, multă, multă rugăciune.]

DISCLAIMER: Subsemnatul, traducătorul cărţii, lucrează şi ca editor şi ştie ce înseamnă munca de editare şi întâzierile care survin aproape inevitabil în procesul de publicare a unei cărţi. Postarea de mai sus este menită să-l ajute pe cititor să aprecieze şi mai mult cărţile pe care le ţine în mână, indiferent cine le traduce şi editează.