Un verset în privinţa căruia teologii ortodocşi acuză traducerea Cornilescu de tendenţiozitate este 1 Cor. 11:2, care spune: „Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.”

În original, termenul „învăţături” este paradoseis, care înseamnă de fapt „tradiţii” (unde tradiţie înseamnă „conţinut al unei învăţături transmise mai departe”).

Pentru ortodocşi, acest verset (şi 2 Tes. 2:15, 2 Tes. 3:6) este un „text-dovadă” folosit pentru acreditarea ideii că în afară de cuvântul scris (i.e. Scriptura) a mai existat şi o tradiţie care s-a perpetuat prin viu grai. Afirmaţia este justă, fiindcă Evanghelia s-a transmis prin viu grai în primele câteva decenii, înainte de primele scrieri creştine (1 Tesaloniceni sau Galateni, la anul 49 d.Hr.) şi în paralel cu ele. Pavel a avut o activitate de evanghelizare intensă, prin viu grai, iar corespondenţa lui bogată cu bisericile a venit după proclamarea iniţială.

Evanghelicii n-au aşadar a se teme de cuvântul tradiţie. Ei au a se teme însă de concepţiile celor care cred că prin „tradiţie” Sf. Pavel înţelegea toată suma de practici care s-a dezvoltat ulterior în Biserică, de-a lungul multor secole de gândire creştină. În fapt, „tradiţia” actuală trebuie mereu supusă unei verificări şi evaluări critice cu ajutorul „tradiţiei” scripturale.

De fapt, Sf. Pavel are şi un avertisment, pentru coloseni şi pentru noi, în egală măsură: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina (tradiţia) oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.”

P.S. Există mulţi oameni care şi-au făcut cultura biblică din filme gen „Codul lui Da Vinci” sau documentare National Geographic (despre Iuda, de ex.) şi care cred că Sf. Pavel este „inventatorul” creştinismului. El e „geniul rău” care a schimbat învăţătura liberală a lui Isus în ceva împovărător. Nimic mai ridicol şi mai absurd. Sf. Pavel se plasează pe sine într-o succesiune de oameni care „primesc” şi „dau mai departe” învăţăturile lui Hristos. El este conştient de aceasta, îşi cunoaşte rolul şi este în părtăşie cu Biserica din Ierusalim, reşedinţa celor consideraţi „stâlpi” ai credinţei.