Textul lui Cornilescu spune: Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.
Expresia scrisă cu bold comportă o problemă, fiindcă în limba română conjuncţia „ca să” exprimă cel mai adesea un raport final (scopul unei acţiuni), ca în exemplul „Am venit ca să-ţi dau înapoi cartea” (Vezi Gram. Acad., vol. I, p. 650).
Dacă interpretăm textul conform logicii de suprafaţă (după sensul conjuncţiei folosite), reiese că membrii bisericii din Corint se adunau cu scopul de a se face mai răi. E cam mult să le punem în cârcă astfel de intenţii malefice. Dacă ne uităm în textul grecesc, observăm o nuanţă diferită: „eis to hesson sunerchesthe”. Tradus literal ar însemna „vă adunaţi spre mai răul [vostru]”.
Pavel le atrage atenţia corintenilor asupra efectelor pe care le au întrunirile lor, nu asupra scopului pe care îl au corintenii când se întâlnesc pentru închinare. În context, este vorba de Cina Domnului, unde se petreceau tot felul de nereguli. Problema de fond era lipsa de respect faţă de semnificaţia momentului: unii veneau cu hrană de acasă, dar nu o împărţeau cu ceilalţi, îi tratau cu dispreţ pe cei mai săraci decât ei, beau până se îmbătau etc.
Faţă de o asemenea situaţie lamentabilă, verdictul lui Pavel este clar: vă adunaţi, dar întrunirea nu se soldează cu efecte pozitive. Dimpotrivă, consecinţele sunt vătămătoare. Reuniunile voastre fac mai mult rău, decât bine.
(Traducerea catolică) Învăţându-vă aceasta, nu vă laud, căci vă adunaţi nu spre binele, ci spre dauna voastră.
(BA) Dar aceasta poruncindu-vă eu vouă, nu vă laud; că voi vă adunaţi nu spre mai bine, ci spre mai rău.
(Gal) Nu vă găsesc de laudă că vă adunaţi nu spre mai binele, ci spre mai răul vostru.
(NIV) In the following directives I have no praise for you, for your meetings do more harm than good.
(NRS) Now in the following instructions I do not commend you, because when you come together it is not for the better but for the worse.
7 iunie 2008 at 4:57 pm
Veau sa intervin cu ceva inafara articolului, rugandu-va sa ma ajutati in a-mi lamuri inca o neclaritate pe care o am. Citind una dintre traducerile Noului Testament, am observat ca de cate ori este vorba despre inchinarea la Dumnezeu Tatal(Iehova) se foloseste chiar acest cuvant “inchinare”, dar de cate ori este vorba despre inchinarea la Isus Cristos (de ex. Mat.8:2;9:18 compara cu Apoc. 22:8-9) se foloseste sintagma “a aduce omagiu”. M-ar interesa daca in original exista aceasta diferentiere. Va multumesc!
7 iunie 2008 at 5:34 pm
În original verbul grecesc este “prosykneo” in toate versetele menţionate de dvs. El denumeşte acţiunea unui om de a se pleca în semn de respect, de închinare, de adorare.
Românescul “închinare” vine de la latinescul “inclinare” (de unde avem şi termenul modern “a se înclina/apleca”.
Contextul ne spune adesea care este conotaţia gestului: dacă persoana respectivă o face “nereligios” sau “religios”.
Cineva care făcea temenele unui suveran (sultan) nu se “închina” acestuia în acelaşi sens în care i se închină lui Dumnezeu.
Apoc. 3:9 Iatã cã îţi dau din ceice sînt în sinagoga Satanei, cari zic cã sînt Iudei şi nu sînt, ci mint; iatã cã îi voi face sã vinã sã se închine la picioarele tale, şi sã ştie cã te-am iubit.
În acest pasaj, e clar că e verbul are sensul de “a se pleca în semn de omagiu”.
În cazul lui Isus numai unii dintre cei care “i s-au închinat” îl considerau Mesia. Probabil unii o făceau fiindcă îl considerau un profet important.
8 iunie 2008 at 8:55 am
Multumesc mult pentru lamuriri.Citindu-le si recitindu-le, documentandu-ma si din alte parti, am ajus acum sa inteleg ca de fapt nu aceea era problema mea, originalul grecesc pentru ‘inchinare’, problema mea erau cuvintele romanesti folosite pentru redarea acelui original, folosite de unii si de altii vreau sa zic. Tot cautand eu explicatii, mi-am dat seama ca am dat de o problema mult mai complicata: manipularea cititorilor prin cuvintele citite, cuvinte puse in fata lor de acei “unii sau altii”, pornind de la un singur cuvant. Iata, un singur Cuvant. Sunt crestini care sustin ca acest unic Cuvant nu este Dumnezeu, deci nu ne putem inchina Lui cum ne inchinam Tatalui Lui, care este Tatal nostru. Si, deci, folosesc doua cuvinte diferite, pentru ca nu ne putem inchina la doi Dumnezei. Cuvintele Bibliei au devenit, poate este bine, poate este rau, ceea ce sunt icoanele standardizate. Este bine, pentru ca ele trebuiesc bine intelese de catre cei care le citesc, dar este rau pentru ca acei “unii si altii” nu pot cadea de acord nici macar referitor la transformarea cuvintelor Bibliei intr-o singura icoana. Am rasfoit si istoria traducerilor Bibliei in diferite limbi, si mirarea mea a crescut. Ma mir, dar in acelasi timp ma bucur ca o Carte tradusa in atatea si atatea variante, ramane, totusi, unica. Sta in puterea noastra, ajutati din plin de Pronia cereasca, sa deslusim intelesul tuturor cuvintelor, care se reduc la un singur Cuvant…
8 iunie 2008 at 3:58 pm
Impresia mea este că Martorii fac această diferenţiere între închinarea cu referire la Isus şi închinarea cu referire la Dumnezeu-Tatăl.
În orice caz, asta ar fi una dintre numeroasele interpretări greşite la care au ajuns.
9 iunie 2008 at 8:52 am
Mi-ati intarit convingerile. Intr-adevar, Martorii au multe interpretari gresite, unele dintre ele atat de gresite incat devin blasfemie la adresa Duhului Sfant. Nu ascund ca le admir deteminarea cu care isi propovaduiesc sustinerile; dar poate tocmai de aceea devin mai periculosi? Si iata ca, in cele din urma, ma pot incadra si in articolul de deasupra, citandu-va, referindu-ma eu la Martori, un citat pe care il dati: “… nu va laud, caci va adunati nu spre binele, ci spre dauna voastra.”
9 iunie 2008 at 8:59 am
Totul vine împotriva celor susţinute de Martori: teologia biblică, istoria Bisericii, filologia, gramatica, neîmplinirea profeţiilor făcute, schimbările dese în sistemul de convingeri… Şi totuşi, sunt (aproape) “inamovibili” în convingerile lor…
16 iunie 2008 at 10:09 am
Din nou vreau sa va rog sa va spuneti parerea, stiind ca ma pot baza pe ea, referitor la o sustinere pe care am intalnit-o la “United Church of God.” Iata despre ce este vorba: bazandu-se pe Marcu 16:1 si pe Luca 23:56, aceasta biserica sustine ca, de fapt, Isus a fost rastignit intr-o dupa-amiaza de miercuri, si ca a inviat intr-o sambata, dupa apusul soarelui, deci pentru evreii de atunci, in prima zi a saptamanii, implinindu-se, in acest fel cele trei zile si trei nopti de care a vorbit Cristos. United Church sustine ca au existat in acea saptamana a patimilor doua sabate, un sabat sarbatoare anuala (Levitic 23:4-7; Ioan 19:31), si sabatul saptamanal. Tare m-ar interesa parerea dumneavoastra, mai ales ca problema celor trei zile si trei nopti ma framanta de mai multa vreme. Va multumesc!
16 iunie 2008 at 10:47 am
Cunosc interpretarea. Pare fundamentată oarecum, dar are şi puncte vulnerabile. Din nefericire, nu am acum timp să mă opresc asupra ei pentru o cercetare mai temeinică. Am deja făcută “agenda”. Cu vremea va veni şi rândul ei.