Dintre ucenici, cel mai bine îl cunoaştem pe Simon Petru. Probabil e decanul de vârstă, fiindcă îşi permite să vorbească adesea în numele celorlalţi. Are tot felul de iniţiative (bune şi rele), iar firea lui impulsivă uneori îl face să fie pe val, iar alteori să se afunde (la propriu).

Uneori e sceptic, ca atunci când Isus le cere ucenicilor să arunce mrejele în mare, pentru a pescui. Deşi nu este ireverenţios (fiindcă Isus are deja un oarecare prestigiu social) îşi îngăduie să-l prevină subtil pe învăţător că specialitatea lor e pescuitul, după cum a lui este învăţătura (Toată noaptea ne-am chinuit şi n-am prins nimic.) Totuşi, statutul (de inferior) oblige! „La cuvântul tău voi arunca mreaja”. Când mrejele aruncate stau să se rupă, maestrul-pescar îşi dă seama că încă mai are multe de învăţat. Realizează că are de-a face cu un personaj neobişnuit, care ştie şi poate mai multe decât ar sugera exteriorul. Când eşti atât de aproape de cineva care îţi cunoaşte autosuficienţa şi scepticismul (drapate, desigur, sub aparenţa unor obiecţii respectuoase), şi care ţi le răstoarnă cu mărinimie şi graţie, ce mai poţi spune? Te simţi inadecvat şi mărunt. Sau un mare păcătos şi-l implori pe Necunoscut să plece, ca să poţi respira, să fii „tu însuţi”, cu defectele şi păcatele tale.

Numai că Necunoscutul nu pleacă. Necunoscutul îi spune „Nu te teme. De acum înainte vei ‛prinde’ oameni” [În paranteză fie spus, câţi oameni n-aţi întâlnit care fac din recunoaşterea păcatului propriu o justificare pentru a rămâne departe de Dumnezeu?]

Învăţătorul îl anunţă pe Simon că mai are de învăţat. Că îl aşteaptă o chemare mai înaltă. Că urmează schimbări majore. Transformarea lui Petru va fi radicală. Iar procesul va presupune şi descoperirea unor adevăruri necruţătoare.

Suntem la Cezareea lui Filip, la Banias, într-o zonă infuzată de păgânism. Într-un asemenea context, departe de Ierusalim (centrul religiei iudaice), Mântuitorul le pune ucenicilor o întrebare despre identitatea sa (Cine spun oamenii că sunt Eu?). Oamenii au răspunsuri multiple (Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia, unul dintre profeţi). Dar ei, ce cred ei? Petru ţâşneşte cu răspunsul: „Tu eşti Hristosul, fiul Dumnezeului celui Viu.” Este o mărturisire de mare curaj, la care este imposibil să ajungi intuitiv. Cu adevărat, nu „carnea şi sângele” i-au descoperit lui Petru acest fapt. În gândirea semitică, expresia „carnea şi sângele” denumeşte persoana umană (mai ales din perspectiva limitărilor şi neputinţelor ei). Nu un muritor i-a revelat lui Petru această idee, nici propria lui intuiţie, ci Dumnezeu din cer. (Nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât Tatăl…). Ferice de Petru, fiindcă sursa revelaţiei sale nu este una pământească. Urmează celebrele cuvinte de învestitură: „Tu eşti Petru, şi pe această piatră…”.

Câteva versete mai jos, aflăm că Hristos începe să le vorbească despre suferinţa, moartea şi învierea sa. La auzul unui asemenea mesaj, Petru ia din nou iniţiativa. Îl trage deoparte pe Isus şi îi spune: „Să te ferească [Dumnezeu], Doamne! Aşa ceva nu ţi va întâmpla!”

Este acum momentul ca Petru să ia cunoştinţă de un adevăr necruţător, şi anume că el, cel învestit cu o responsabilitate uriaşă („Ţie îţi voi da cheile împărăţiei”), a devenit acum nu o piatră în edificiul lui Dumnezeu (Biserica), ci o piatră de poticnire (skandalon), în calea lui Mesia. Replica „Pleacă [înapoia mea], Satan!” seamănă izbitor de mult cu cea din Mat. 4:10, când Isus îi spune Ispititorului: „Pleacă, Satan! Este scris…”. În contextul de faţă, Petru este pus „la locul lui” („după Mine”). Intervenţia lui este respinsă în mod dur, fără menajamente. După cum scria Denis de Rougemont într-o carte celebră, „într-o zi Biserica a fost calificată drept a fi ‛Satana’ de către Isus Însuşi. Aceasta a fost la câteva clipe după însăşi constituirea ei, şi în însăşi persoana celui pe care Isus o alcătuise: Apostolul Petru.”

[P.S. Pe site-ul Humanitas, printr-o eroare a webdesignerului, cartea lui Denis de Rougemont este asociata cu o coperta de DVD (un documentar BBC despre feline!) Nu este deci coperta adevărată! E drept că Diavolul răcneşte ca un leu, dar nici chiar aşa! :) ]