Parcurg acum cap. 12 din Corinteni. Discuţia lui Pavel despre harisme şi importanţa diversităţii lor. Ca să transmită mai bine ideea, Pavel recurge la metafora trupului. Trupul e unul, dar e alcătuit din mai multe părţi, care au nevoie undele de altele. Ele sunt diferite, dar sunt importante. Ba încă, unele care par mai slabe sunt de fapt de neapărată trebuinţă.
Apoi ajung la textul: „Şi părţile trupului, care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe.”
Traducerea comportă mai multe probleme, toate subliniate cu aldine.
Formularea „vrednice de mai puţină cinste” este inexactă, fiindcă atimotera (comparativ plural de la atimos) înseamnă „desconsiderat, care nu este stimat, umil.” În concepţia anticilor, membrele inferioare, de pildă, erau mai „umile”, fiind în slujba celor superioare, între care capul avea, evident, locul cel mai de cinste.
Sintagma „părţile mai puţin frumoase” traduce ta aschēmona, care înseamnă „cele neprezentabile, cele ruşinoase”, cu referire, desigur, la organele sexuale. Faptul că sunt acoperite le face cuviincioase. Traducerea catolică: „(…) şi cele ale noastre de care ne ruşinăm sunt tratate cu mai multă cuviinţă”, iar Bartolomeu Anania: „(…) şi cele necuviincioase ale noastre au parte de mai multă cuviinţă.”
Cornilescu a remediat formularea în ediţia revizuită (1931): „(…) şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă bunăcuviinţă.”
Pavel nu are deci în vedere „frumuseţea”, ci „decenţa”.
