Revin cu jurnalul de bac ţinut de o persoană apropiată mie. Detalii despre proba din 27 iunie.

“Nu apucasem să-mi învăţ toate poeziile pe de rost şi am vrut sa le iau cu mine. Apoi cine mi-a zis că tot o forma de copiat e şi asta. Aşa că seara la ora 00.00-02.00 m-am apucat de memorat poezii. Le-am recitat cu intonaţie în oglinda şi am reuşit să le vin de hac. Nu îmi aduc aminte să îmi fi luat vreodată atât de mult învăţarea unor poezii. (E drept că de la grădiniţă nici n-am mai încercat). Simţeam că îmi plesneşte capul de stresul acumulat.

Dimineaţa merg liniştită la şcoală (înarmată cu ciocolată şi Nestea). Mă caută cei din clasa în care am fost repartizată. Le pun în vedere că nu dau bani şi că nu am materiale de copiat. O singura persoană are o reacţie timidă. Ceilalţi tac mâlc! E normal!

Se strâng banii. Doar eu şi încă altcineva nu cotizăm. Plecăm din clasă, dând astfel de înţeles că nu vrem să fim părtaşe la aşa ceva.

Discutam pe sala cu nişte prieteni/ colegi. Îşi face apariţia o tipă care şopteşte misterios : 88, 95, 1. Sunt variantele de bac. Au fost anunţate la televizor. Aşadar, cu 10 minute înainte de a începe sa scriem, recapitulăm basmul. Evident, cei care ştiu ce înseamnă basm.

După aproximativ 10 minute urmează noi momente de comic şi penibil. Toţi elevii coboară la baie să-şi potrivească fiţuicile. Vorbim de o migraţie în masă; toaleta e plină de oameni… Între ei, şi elevi de la seminarul teologic, viitori studenţi la teologie, viitori preoţi…

Începem să scriem. Toată lumea copiază de zor. Mai puţin eu şi cealaltă persoană. Cineva din spate (persoană cunoscută) mă întreabă: „Scrii din cap?” Zic: „Da!” Răspuns: „Tu, ce proastă eşti!”.

Intru în criză de timp, intru în panică. Scriu dezordonat şi scap câteva idei importante. Asta este, în 3 ore poţi copia cu succes o lucrare, dar n-o poţi scrie din cap! Din capul propriu, vreau să zic! :)

[P.S. La final, doamnele supraveghetoare (fiindcă fuseseră nişte doamne) ne roagă să nu zicem nimic mai departe. Nu ne strică să terminăm cu bine bacul.]“