De-o vreme parcurg 1 Corinteni, comparând strâns Cornilescu şi textul original, din dorinţa de a descoperi acele indicii care să mă ajute să mă lămuresc asupra ediţiei greceşti folosite de Cornilescu. Indiciile se adună greu, dar se adună. Între timp, îmi atrag atenţia şi alte probleme. Mărunte, dar totuşi probleme.

1 Cor. 1:1-2: „Pavel (…) către Biserica lui Dumnezeu (…), către cei care au fost sfinţiţi (…) şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus (…).”

Citind formula de deschidere a epistolei 1 Corinteni, ai impresia că Sf. apostol Pavel scrie atât comunităţii din Corint (pe care o defineşte în mai multe feluri), cât şi celor ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus.

Strict vorbind, apostolul se adresează (atunci şi acolo) numai corintenilor. Deşi cuvântul său ni se adresează în egală măsură şi nouă, celor la aproape 20 de veacuri după, atunci când scria această epistolă, Apostolul Pavel îi avea în vedere pe membrii bisericii din Corint.

Atât sintaxa textului grecesc, cât şi spiritul epistolei sunt dovezi în această direcţie. O traducere corectă ar trebui să dea de înţeles că Pavel scrie „celor sfinţiţi şi chemaţi sfinţi împreună cu toţi cei ce cheamă în vreun loc numele Domnului…”

Diferenţa este aparent măruntă. Şi totuşi, ea nu este lipsită de importanţă în economia epistolei. În primul rând, deoarece corintenii începuseră să conteste autoritatea apostolului. (Şi dacă aţi avea 10.000 de pedagogi în Hristos, n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că în Hristos Isus eu v-am fost tată, prin evanghelie!). Faptul că apostolul trebuie să le reamintească apăsat „paternitatea” lui spirituală asupra lor („Hooz yer daddy?”) e semn că ea e contestată.

Corintenii trebuie traşi de urechi şi puşi la locul lor. Au uitat care este statutul lor. Au uitat că Evanghelia n-a pornit de la ei, şi nu s-a oprit la ei (14:36), de aceea trebuie să li se dea un pic peste năsucul pe care au început să şi-l ia la plimbare. Relaţia apostolului cu ei este destul de turbulentă şi n-avem timp să o analizăm în detaliu. Un lucru este cert însă. Încă din primele rânduri ale epistolei, apostolul strecoară o temă pe care o va relua în detaliu mai târziu.

În esenţă, începutul epistolei ar putea fi expandat după cum urmează:

„Eu, Pavel, care am fost chemat să fiu apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu (nu cu de la mine putere!) vă scriu vouă, bisericii lui Dumnezeu din Corint, celor care aţi fost sfinţiţi în Hristos Isus, care aţi fost chemaţi să fiţi sfinţi (nu să trăiţi în păcat, cum fac în prezent mulţi dintre voi!) ca parte a comunităţii mari de creştini care cheamă în diverse locuri (nu numai la Corint!) numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru (Hristos este stăpân atât peste ei, cât şi peste voi!).”

Pavel nu scrie corintenilor şi diverşilor creştini de pretutindeni, ci corintenilor şi atât, reamintindu-le subtil însă că sunt parte a unei comunităţi largi de creştini. Prin asta, corintenilor li se mai ajustează perspectiva: „Nu sunteţi singuri, nu sunteţi primii, nu sunteţi ultimii.” Probabil că şi multor biserici din zilele noastre ar trebui să li se mai aducă aminte la răstimpuri de acest fapt. După cum se comportă multe dintre ele, s-ar spune că Evanghelia lui Dumnezeu „de la ele a pornit şi numai la ele a ajuns”. Ntz!