Se împlineşte duminică un an de când am devenit „blogatar”. (Voi posta curând nişte „curiozităţi” despre blog). Deocamdată iată ce învăţăminte am tras la sfârşitul unui an de activităţi blogosferice.

- Că blogeri care altmintrelea vor să treacă drept firi foarte liberale şi detabuizatoare se fac foc şi pară când atingi cu pleasna ironiei marotele lor. Tocmai astăzi am avut surpriza de a descoperi ca un comentariu de-al meu (un calambur maliţios) a fost cenzurat tocmai de un bloger care într-o împrejurare nu s-a sfiit să folosească pe blogul meu un registru deloc civilizat faţă de spusele unui autor pe care îl respect foarte mult (de ex., „prost, prostie, prostii [acestea din urma cu adjectivul "imense"], imbecilitate, tâmpenie, idioţenie”). Dintr-un cavalerism donchişotesc faţă de „libertatea de expresie (şi asociere)” mult clamată de respectivul blogatar filozof, am lăsat comentariul, chiar dacă el a fost jignitor pentru mine şi pentru alţi cititori. Se dovedeşte cu acest prilej că uneori firile teologale sunt mai irenice decât cele filozofarde. (Altfel spus, noi vrem detabuiziare, dar nu pentru căţei).

- Că există indivizi care preiau fără scrupule postările altora şi le transformă în arme de atac la persoană. Cei care susţin teoria „reader-response” în hermeneutică ştiu ei ce ştiu, de bună seamă. Uneori textele „date pe flux” intră pe un făgaş propriu, independent de modul în care a intenţionat autorul să fie folosite (şi în pofida protestelor vehemente ale acestuia).

- Că şi blogul este „deşertăciune şi goană după vânt”, dacă nu este făcut să aducă un folos duhovnicesc altora (iar majoritatea sunt făcute preponderent pentru a satisface nevoia de afirmare a „propritarului”). „Suptsemnatul” parţial included!

- Că vanitatea omenească sucombă adesea în faţa subiectelor controversate şi cu „sămânţă de scandal”. Iarăşi „suptsemnatul” parţial included!

- Că trebuie să luăm distanţa (auto)critică faţă de propriul blog, pentru a nu-l transforma într-un mic idol pe care să-l veneram în taină (sau chiar la vedere).

- Că uneori e nevoie de ironie şi umor pentru a izgoni demonii vanităţii care se cuibăresc până şi pe bloguri ţinute de feţe bisericeşti sau bisericoase. (Diavolului… spirit mândru… nu-i vine la socoteală să îţi râzi de el, Thomas Morus).

- Că tot de ironie şi umor e nevoie pentru a izgoni demonii ideologiei scorţoase (necesarmente corect politice) care se aciuează pe bloguri ţinute de feţe ne- sau antibisericeşti.