Cu mai bine de o lună în urmă îmi promiteam că voi scrie un text sumar despre diferenţele teologice dintre ortodocşi şi protestanţi (în care îi includ şi pe neoprotestanţi/evanghelici). Un text pe aceeaşi temă există deja pe blogul lui D. Mănăstreanu (Limbaj protestant vs. limbaj ortodox). Nu doresc decât să evidenţiez câteva aspecte (oarecum) complementare celeilalte postări.
Disclaimer: textul care urmează nu aparţine unui dogmatician, ci unui filolog/biblist cu interese marginale în dogmatică. A se lua deci cum grano misericordiae! 
Două întrebări diferite
În compararea dintre ortodoxie şi protestantism trebuie să pornim de la o idee elementară potrivit căreia cele două „spaţii” profesează două tipuri de discurs, fiecare izvorând din două întrebări diferite.
Apusenii (deci şi protestanţii) au fost cu precădere interesaţi de întrebarea: Unde se manifestă dreptatea lui Dumnezeu în istorie? Răspunsul este „La cruce, în jertfa ispăşitoare a Fiului Său”.
Răsăritenii au pus o altă întrebare: „Care este vocaţia omului în lume?” Răspunsul este „Să se îndumnezeiască” (împreună cu întregul univers).
Îndreptăţire vs. îndumnezeire
De răspunsurile la cele două întrebări de mai sus se leagă două concepte fundamentale: îndreptăţirea (justificarea), respectiv îndumnezeirea, pe care pivotează cele două paradigme teologice.
Conform paradigmei apusene, omul trebuie să fie îndreptăţit (justificat) fiindcă asupra lui grevează vina morală pe care o presupune păcatul.
Conform paradigmei răsăritene, omul trebuie să se îndumnezeiască fiindcă asupra lui apasă moartea (şi teama de moarte, care este o sursă de păcat). Cum numai Dumnezeu este nestricăcios şi veşnic, omul nu are altă şansă de a trăi (veşnic) decât prin unirea cu El.
N.B. Paradigma răsăriteană (care pivotează pe conceptul de îndumnezeire) nu presupune Căderea în păcat. Cu ea sau fără ea, omul este chemat să se îndumnezeiască. Paradigma apuseană presupune problema Căderii. Dacă n-ar fi fost Căderea, n-ar fi fost nevoie de justificare. De aici şi perspectivele diferite asupra Căderii. În discursul răsăritean, Căderea e un accident de parcurs, un detur nefericit care îi slăbeşte omului puterile morale. În discursul apusean, Căderea este un eveniment tragic cu consecinţe teribile care îl desfigurează pe om. Antropologia răsăriteană este “optimistă” în raport cu capacităţile morale ale omului. Prin comparaţie, cea apuseană este mai “pesimistă”.
Răstignire vs. Înviere
Când priveşte spre pandantul Răstignire-Înviere, protestantul este mai degrabă atras de Răstignire ca mijloc al reconcilierii dintre el şi Dumnezeu. Ortodoxul este atras mai degrabă de Înviere, fiindcă ea constituie triumful asupra morţii şi angoasei de moarte, care ne face mereu să păcătuim.
Sf. Pavel vs. Sf. Ioan Teologul
Campionul protestantismului este Sf. Pavel. Influenţa sa asupra protestantismului este absolut definitorie. Dintre scrierile sale, la mare trecere sunt Romani şi Galateni. Fără Romani n-am fi avut convertirea şi nici teologia lui Augustin. Iar fără Augustin n-am fi avut Reforma.
Ortodoxia, dimpotrivă, pare să-şi fi luat reperele din teologia ioanină şi cea petrină. De la Sf. Ioan „unirea cu Dumnezeu” şi de la Sf. Petru „participarea la natura divină” [unde prin physis theia nu se înţelege esenţa lui Dumnezeu, incognoscibilă şi inaccesibilă, ci energiile necreate ale lui Dumnezeu].
Faptul că Sf. Ioan este preţuit mai mult în Răsărit se poate vedea şi din faptul că lui i s-a dat supranumele de Teologul (ca şi sfinţilor Grigorie de Nazianz, respectiv Simeon)
Harul care desparte
Pentru protestanţi, harul este mişcarea lui Dumnezeu către neamul omenesc căzut în păcat, este dispoziţia suverană a Creatorului faţă de făptura despărţită de el, ostilă Lui, robită de păcat şi incapabilă să se îndrepte spre El.
Pentru ortodocşi, harul este una dintre energiile necreate ale lui Dumnezeu care se comunică omului şi-l pătrunde cu viaţă din Dumnezeu.
Mântuirea
În Apus, mântuirea este văzută mai ales ca stare. În Răsărit ea este văzută mai ales ca proces. Protestantul vorbeşte mai degrabă dintr-o perspectivă individualistă, ortodoxul vorbeşte mai ales dintr-o perspectivă comunitară. În Răsărit, se accentuează ideea că mântuirea include şi kosmosul.
Nu ştiu ca în Apus să fi existat tentaţia apocatastazei la fel de puternic ca în Răsărit. Răsăritul, cu perspectiva cosmică asupra soteriologiei, a fost uneori în pericolul de a mântui cam tot (inclusiv pe Diavol şi îngerii lui).
16 noiembrie 2008 at 12:07 am
Nu-mi explicam de ce oricat de mult am citit din Pavel, Ioan era cel pe care-l invidiam cel mai mult. Si totusi n-a avut succesul lui la multime.
Ca om (cazut sau doar impiedicat) nu pot si parca n-as vrea sa scap de nostalgia indumnezeirii fie ea si cu porecla ortodoxa. Pavel imi stimuleaza hormonii razboinici, Ioan imi pune un aparat foto in mana si ma trimite printre vamesi si pacatosi.
16 noiembrie 2008 at 1:55 pm
Pavel a mers şi el printre vameşi şi păcătoşi, fără discuţie. Iar Ioan a avut şi el succesul lui (cea mai iubită Evanghelie este “a lui”, nu?) Adică a Duhului, dar transmisă prin el.
17 noiembrie 2008 at 10:27 pm
Super. Personal am discutii teologice cu cativa ortodocsi… ma va ajuta ce ai postat aici, cel putin sa le explic alte diferente fundamentale ce determina discursuri diferite…
18 noiembrie 2008 at 9:11 am
Când priveşte spre pandantul Răstignire-Înviere, protestantul este mai degrabă atras de Răstignire ca mijloc al reconcilierii dintre el şi Dumnezeu. Ortodoxul este atras mai degrabă de Înviere, fiindcă ea constituie triumful asupra morţii şi angoasei de moarte, care ne face mereu să păcătuim
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Rastignirea nu este defel ignorata in Ortodoxie, dar este, probabil, vazuta putin altfel decat in protestantism. Din cate inteleg eu, mai ales din cantarile Bisericii noastre, Rastignirea este vazuta intotdeauna prin prisma Invierii, ca inceput al Invierii, iar Invierea Insasi este descrisa drept “pogorare la iad”.
Dintre toate riturile liturgice, fie din Rasarit, fie din Apus, ritul constantinopolitan (cu radacini in Ierusalim) are cel mai pronuntat caracter pascal.
Urmatoarele sint doar fragmente din slujba vecerniei si utreniei ce se va canta intr-o duminica obisnuita de noiembrie, duminica urmatoare adica:
tih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău.
Biruinţă purtând, Hristoase, asupra iadului, pe Cruce Te-ai suit, ca pe cei ce şedeau în întunericul morţii să-i învieze împreună cu T e, Cel ce eşti între morţi slobod; Cel ce izvorăşti viaţă din lumina Ta, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.
Astăzi Hristos, moartea călcând, a înviat, precum a zis, şi bucurie lumii a dăruit; ca toţi, glăsuind cântarea, aşa să zicem: Izvorule al vieţii, Lumina cea neapropiată, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Stihirile Stihoavnei
Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim.
Stih: Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins.
Porţile cele de aramă zdrobindu-le şi încuietorile iadului sfărâmându-le, ca un Dumnezeu atotputernic, neamul omenesc cel căzut l-ai înviat. Pentru aceasta, şi noi cu un glas grăim: Cel ce ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie!
Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clătina.
Din stricăciunea cea de demult, vrând Hristos să ne îndrepteze, pe Cruce s-a pironit şi în groapă a fost pus. Pe Care mironosiţele femei cu lacrimi căutându-L, plângând, grăiau: Vai nouă, Mântuitorul tuturor, cum ai primit să Te sălăşluieşti în groapă? Iar voind să Te sălăşluieşti, cum ai fost furat? Cum ai fost mutat? Şi ce loc a ascuns trapul Tău cel de viată purtător? Ci Stăpâne, precum ai făgăduit, arată-Te nouă şi fă să înceteze de la noi tânguirea cea cu lacrimi. Dar plângând ele, îngerul către dânsele a grăit: Încetând voi plângerea, spuneţi Apostolilor că a înviat Domnul dăruind lumii curăţire şi mare milă.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile
Răstignindu-Te, precum ai voit, Hristoase, şi moartea cu îngroparea Ta prădând, a treia zi ai înviat întru slavă, ca un Dumnezeu, dăruind lumii viaţă fără d sfârşit şi mare milă.
Troparul Învierii
Puterile îngereşti la mormântul Tău şi străjerii au amorţit; şi sta Maria la mormânt, căutând preacuratul Tău trup. Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul. întâmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viaţă, Cel ce ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie!
Sedelnele Învierii
Glasul 1, Podobie:
Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul stricăciunii; la Tine cădem, Cel ce ai înviat din mormânt, la Unul Dumnezeul nostru.
Slavă…
Pe Cruce fiind pironit de voie, îndurate, în mormânt fiind pus ca un mort, Dătătorule de viată, stăpânirea morţii ai zdrobit cu moartea Ta, Puternice. Că de Tine s-au cutremurat portarii iadului; Tu împreună ai sculat pe mortii cei din veac, ca un iubitor de oameni
Femeile, dis-de-dimineată, au venit la mormânt, şi vedere îngerească văzând s-au cutremurat: mormântul a strălucit viaţă, minunea le-a spăimântat pe ele. Pentru aceasta, mergând, au vestit Ucenicilor învierea. Iadul l-a prădat Hristos, ca Cel ce este singur tare şi puternic; şi pe cei pieriţi i-a sculat pe toţi, frica osândirii dezlegând cu puterea Crucii.
Slavă…
Pe Cruce fiind pironit, Viaţa tuturor, şi între morţi fiind socotit Tu, Domnul, Cel fără de moarte, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, şi ai sculat pe Adam din stricăciune. Pentru aceasta puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Slavă patimilor Tale, Hristoase; slavă învierii Tale; slavă smereniei Tale, Unule, Iubitorule de oameni.
Binecuvântările Învierii
Stih: Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.
Soborul îngeresc s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii surpând, Mântuitorule, şi împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi slobozindu-i.
Binecuvântat eşti, Doamne…
Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecaţi, o uceniţelor? îngerul cel ce a strălucit la mormânt a zis mironosiţelor: Vedeţi voi groapa şi înţelegeţi, că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Binecuvântat eşti, Doamne…
Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi învierea.
Binecuvântat eşti, Doamne…
Mironosiţele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Căci, ca un Dumnezeu, a înviat din mormânt.
Slavă… a Treimii:
Închinămu-ne Tatălui şi Fiului Acestuia şi Duhului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit; şi bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, şi pe cei căzuţi din viaţă i-a îndreptat la aceeaşi, Cel ce S-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.
Ipacoi
Pocăinţa tâlharului raiul a dobândit, iar plângerea mironosiţelor bucuria a vestit; că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
****************
Iar dupa citirea uneia din cele 11 pericope evanghelice ale Invierii se zice:
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne închinăm Sfintei învierii lui Hristos, că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea; totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă.
Condacul
Podobie: Plinind rânduiala…
Cu palma cea începătoare de viaţă, înviind pe toţi cei din tainiţele cele mai întunecoase, Dătătorul de viaţă, Hristos-Dumnezeu, înviere a dăruit frământăturii omeneşti; că este Mântuitor tuturor, înviere şi viaţă şi Dumnezeu a toate.
Apoi îndată se citeşte
Icosul
Crucea şi îngroparea Ta, Dătătorule de viaţă, o lăudăm credincioşii şi o cinstim; că iadul ai legat, Nemuritorule, ca un Dumnezeu atotputernic, şi pe morţi împreună i-ai înviat, şi porţile iadului le-ai sfărâmat, şi puterea morţii ai zdrobit, ca un Dumnezeu. Pentru aceasta, pământenii cu dragoste Te slăvim pe Tine, Cel ce ai înviat şi ai surpat puterea vrăjmaşului celui atotpierzător, şi ai înviat pe toţi cei ce au crezut întru Tine, şi lumea o ai mântuit de săgeţile şarpelui şi, ca Cel unul puternic, de înşelăciunea vrăjmaşului ne-ai izbăvit pe noi. Pentru aceasta, lăudăm cu dreaptă credinţă învierea Ta, prin care ne-ai mântuit pe noi, ca un Dumnezeu a toate.
Stih: Ca să facă între dânşii judecată scrisă; slava aceasta este a tuturor cuvioşilor Lui.
Crucea Ta, Doamne, viată şi înviere poporului Tău este; şi întru dânsa nădăjduind, pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce ai înviat, Te lăudăm; miluieşte-ne pe noi.
Stih: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El intru tăria puterii Lui.
Îngroparea Ta, Stăpâne, raiul a deschis neamului omenesc; şi din stricăciune izbăvindu-ne, pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce ai înviat, Te lăudăm; miluieşte-ne pe noi.
Stihiri pe patru:
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.
Cu Tatăl şi cu Duhul pe Hristos să-L lăudăm, pe Cel ce a înviat din morţi, şi către Dânsul să grăim: Tu eşti viata şi învierea noastră; miluieşte-ne pe noi.
Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
A treia zi ai înviat din groapă, Hristoase, precum este scris, şi împreună ai sculat pe strămoşul nostru. Pentru aceasta Te şi slăveşte neamul omenesc şi laudă învierea Ta.
Alte stihiri, ale lui Anatolie:
Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi în hore, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.
Doamne, mare şi înfricoşătoare este taina învierii Tale; că aşa ai ieşit din mormânt, ca un mire din cămară, cu moartea pe moarte zdrobind, ca pe Adam să-l mântuieşti. Pentru aceasta, în ceruri îngerii dănţuiesc şi pe pământ oamenii slăvesc bună milostivirea Ta ce s-a făcut spre noi, Iubitorule de oameni.
Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine-răsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
O, călcătorilor de lege iudei, unde sunt peceţile şi arginţii pe care i-aţi dat ostaşilor? Nu s-a furat Vistieria, ci a înviat ca un puternic; ci voi înşivă v-aţi ruşinat, lepădându-vă de Hristos, Domnul slavei, Cel ce a pătimit şi S-a îngropat şi a înviat din morţi. Acestuia să ne închinăm.
Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit.
Mormântul pecetluit fiind, cum vi s-a furat, iudeilor, care aţi aşezat străjeri şi semne aţi pus? Uşile încuiate fiind, a ieşit împăratul. Sau ca pe un mort puneţi-L de fată, sau ca unui Dumnezeu închinaţi-vă cu noi, cântând: Slavă Crucii Tale, Doamne, şi învierii Tale!
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
La mormântul Tău cel primitor de viaţă au ajuns mironosiţele femei tânguindu-se, Doamne; şi miruri purtând, trupul Tău cel preacurat îl căutau să-l ungă. Dar au aflat înger purtător de lumină, pe piatră şezând şi către dânsele grăind: Pentru ce plângeţi pe Cel ce a izvorât din coastă viaţa lumii? Ce căutaţi în mormânt, ca pe un mort, pe Cel fără de moarte? Ci mai degrabă, alergând, vestiţi Ucenicilor Lui bucuria cea a toată lumea, a slăvitei Lui învieri; intru care luminându-ne şi pe noi, Mântuitorule, dăruieşte-ne curăţire şi mare milă.
Apoi: Slavă… Stihira de rând a Evangheliei învierii (vezi mai departe)[7], Şi acum… a Născătoarei de Dumnezeu, pe glasul Stihirei Evangheliei învierii care s-a cântat:
Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a izbăvit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, grăim: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeule, Cel ce bine ai voit aşa, slavă Ţie.
Apoi preotul (diaconul) zice, deschizând uşile împărăteşti: Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.
Iar cântăreţii cântă pe glasul Stihirei Evangheliei învierii de rând, începând cel din strana dreaptă,
Doxologia
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare.
Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule, Doamne Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi.
Că Tu eşti unul sfânt, Tu eşti unul Domn Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Amin.
În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi.
Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci, Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine.
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de trei ori).
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam; eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufle-tul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
… Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Apoi se cântă, încă o dată, mai pe larg, Sfinte Dumnezeule…
În duminicile în care este de rând unul din glasurile 1, al 2-lea, al 3-lea, al 4-lea, se cântă acest tropar al Învierii, glasul al 4-lea:
Astăzi mântuire a toată lumea s-a făcut; să cântăm Celui ce a înviat din mormânt şi începătorului vieţii noastre; că stricând cu moartea pe moarte, biruinţă ne-a dăruit nouă şi mare milă.
Iar în duminicile în care este de rând unul din glasurile al 5-lea, al 6-lea, al 7-lea, al 8-lea, se cântă acest tropar al învierii, pe glasul al 8-lea:
Înviat-ai din mormânt şi legăturile iadului ai rupt; stricat-ai osânda morţii, Doamne, pe toţi din cursele vrăjmaşului izbăvindu-i; arătându-Te pe Tine Apostolilor Tăi, trimisu-i-ai pe dânşii la propovăduire; şi printr-înşii pacea Ta ai dăruit lumii, Unule-mult-Milostive.
18 noiembrie 2008 at 10:21 am
Iata o ‘postare’ care ma uimeste. Cineva spune despre ea “super” … eu ma intristez. Nu pt. ca ceea ce ati scris ar fi gresit, ci, dimpotriva, pt. ca e adevarat. Dar credeti Dvs. E.vaisamar ca aceste “lucruri” trebuiesc lamurite expicandu-le, sau ar trebui clarificate inlaturandu-le? Stiu ca sunt absurd gandind asa lucrurile, dar ma gandesc de ce sunt absurd cand ar trebui sa avem UN SINGUR DOMN, O SINGURA CREDINTA, UN SINGUR BOTEZ?! Citez cuvinte ale Dvs. pe care, parcurgandu-le, ne-am gandi mai degraba la treburi politice decat la credinta noastra crestina: “doua spatii” “doua tipuri de discurs”, “intrebari diferite”, ” doua concepte”, “doua paradigme”, “perspective diferite” … Dovediti-mi ca apusenii nu-si pun intrebarile despre care Dvs. spuneti ca si le pun rasaritenii, si invers. De ce Protestantii sunt apuseni? Mai are geografia vreo importanta in crestinism? Tot ce-am vrut sa spun aici domnule E.vaisamar e faptul ca astfel de incercari de a “clarifica” diferentele teologice in loc sa le clarifice, le amplifica. De ce? Pt. ca si dupa citirea si recitirea lor cei care o fac isi pastreaza parerile de dinainte si le respinge mai vehement pe celelalte. Haideti sa citim toti impreuna Biblia, sa ne rugam toti impreuna Aceluiasi Dumnezeu – Tata, Fiu, Spirit Sfant, si apoi sa consatam cu bucurie ca avem UN SINGUR DOMN, O SINGURA CREDINTA, UN SINGUR BOTEZ. Nu sunt ortodox, dar despre #4 spun ca e minunata. Ce-l impiedica pe un ortodox sa spuna acelasi lucru despre niste texte de sorginte protestanta? Precizarile referitoare la interpretari diferite ar fi bune daca ele le-ar uni… Sunt naiv domnule E,vaisamar?
N.B. – m-a uimit o afirmatie a Dvs. “Fara Augustin n-am fi avut Reforma.” ????
18 noiembrie 2008 at 4:05 pm
# 4. N-am spus că Răstignirea este ignorată în ortodoxie. Am spus că accentul cade pe Înviere. Învierea străluceşte atât de tare încât contururile Răstignirii dispar sub lumina Învierii. Învierea “înghite” practic şi Răstignirea.
# 5. Să nu fim naivi. Aceste diferenţe există şi trebuie să le privim drept în faţă. Diferenţele nu le-am creat eu. Doar le constat.
Ce anume v-a uimit la afirmaţia despre Augustin şi Reformă?
18 noiembrie 2008 at 7:37 pm
# 4. N-am spus că Răstignirea este ignorată în ortodoxie. Am spus că accentul cade pe Înviere. Învierea străluceşte atât de tare încât contururile Răstignirii dispar sub lumina Învierii. Învierea “înghite” practic şi Răstignirea.
*************************************
Rastignirea si Invierea formeaza un intreg de nedespartit. Rastignirea are un sens doar urmata de Inviere, iar Invierea are un sens doar precedata de Rastignire.
Cred ca imnografia ortodoxa este foarte echilibrata in aceasta privinta:
“Zdrobit-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai talharului Raiul, plangerea mironositelor o ai schimbat [in bucurie nn], iar Apostolilor a propovadui ai poruncit, ca ai inviat Hristoase Dumnezeule, daruind lumii mare mila.”
(Troparul Invierii, glas. VII)
18 noiembrie 2008 at 8:11 pm
“Sa nu fim naivi” inseamna ’sa fim realisti’? Dar ce inseamna a fi realist ca si crestin? Inseamna a constata si a aproba, resemnati, realitatea? O realitate care ne imprastie in mii de puncte cardinale? In care dintre ele, si care dintre noi, Il intalnim pe Cristos? ‘Asezarea’ diferita a unor cuvinte care vor sa spuna acelasi lucru, cat de importanta este? “Doar” a constata ‘diferentele’ e suficient? Din nou o insiruire de intrebari carora nu le gasesc rostul. Cei care sustin ca ele sunt naive nu stiu cat de crestini sunt…
Despre Augustin si Reforma – altadata. Cu precizarea, inca de pe acum venita din partea unui noureformat, ca Augustin este Sfantul Augustin.
19 noiembrie 2008 at 10:45 am
“Fara Augustin n-am fi avut Reforma”, iata o afirmatie pe care o aud pt. prima oara. Or mai fi facut-o si altii, dar eu numai acum, de la Dvs. am auzit-o. Si m-a mirat. Nu a fost catolic Augustin, sau a fost catolic asa cum se revendicau atunci crestinii a fi, adica avand dorinta de a implini dorinta lui Cristos de a face din crestinism credinta universala(catolica). Aparitia Reformei se incadreaza in aceasta dorinta a lui? Nu cred. Desi reformatii tot crestini sunt, si tot universali(catolici) in acceptiunea lui Augustin. Numai ca lucrurile au evoluat(involuat?) altfel. De aceea afirmatia cu care am inceput aceste randuri eu as spune-o asa :”Cu Augustin nu ar fi trebuit sa avem Reforma.” Unii frati se uita ciudat la mine cand le spun ca sunt un mare admirator al lui Augustin, ca am citit tot ce cred eu ca a aparut in romaneste scris de el, iar acum, pe internet, nu ma satur sa-l citesc in italiana. Iar mirarea mea e cu atat mai sporita cu cat unii dintre ai mei ma considera un fel de eretic. Vreau sa scriu mai departe cateva citate din Augustin. Imi vor da ele dreptate? deci:
“Va trebui sa fie deosebita credinta de speranta.”
“Crestinului ii este de-ajuns sa creada numai bunatatea Creatorului, care este Dumnezeul Unul si Adevarat, Cauza lucrurilor create, fie ceresti, fie pamantesti, fie vizibile, fie invizibile; si ca nu exista nicio natura care sa nu fie sau El Insusi, sau de la El Insusi; ca El este Trinitatea, Tatal adica, si Fiul nascut de catre Tatal, si Spiritul Sfant, purcezator de la Tatal si de la Fiul, Unul si Acelasi Spirit al Tatalui si al Fiului.”
“Daca nu ar exista Binele [...] nu ar putea exista in intregime nici raul.”
“Din cele bune s-au nascut cele rele.”
“Cuvintele au fost create tocmai de aceea, ca fiecare sa aduca la cunostinta altuia gandurile sale, nu ca oamenii sa se insele unii pe altii prin ele. A te folosi, asadar, de cuvinte in scopul inselaciunii, nu in scopul pt. care au fost ele create, este un pacat.”
“Este mai bine a face bine din rele, decat a nu ingadui niciunor rele sa existe.”
“Cine vrea sa dea randuit pomana, trebuie sa inceapa de la sine insusi, si sa si-o dea siesi, in primul rand.”
“Din clipa in care incepe un om sa traiasca, din acea clipa chiar, poate sa si moara.”
“Nu trebuie sa ne indoim ca Dumnezeu face bine, chiar ingaduind sa fie facute toate cele care sunt facute rau.”
“Mai intai credeti, apoi intelegeti!”
“Daca relele se invata, se invata spre a fi evitate, nu facute.”
“Noi am putut deforma in noi imaginea lui Dumnezeu, dar nu o putem reforma.”
“Siguranta este un adversar pt. sufletele slabe.”
“Adevaratul Dumnezeu nu exista in functie de parerea oamenilor, ci pretutindeni, in intreaga natura. El, nu intreaga natura, este Dumnezeu, pentru ca natura apartine si omului, si animalului, si copacului, si pietrei si, totusi, niciuna din toate acestea nu este Dumnezeu.”
20 noiembrie 2008 at 8:48 pm
Cu inima vorbind: m-ati facut sa ma intreb inca o data cum cineva ce cunoaste ortodoxia poate aspira la altceva…
21 noiembrie 2008 at 10:39 pm
# 9 Mi-ar fi greu să explic în puţine cuvinte de ce cred că fără Augustin n-ar fi existat Reforma. Asta ţine atât de interpretarea augustiniană a lui Pavel, cât şi de cum l-a înţeles Luther pe Augustin.
# 10 La întrebarea asta nu eu sunt calificat să dau un răspuns…
22 noiembrie 2008 at 12:07 am
# CNI. Se vorbeşte în imnurile ortodoxe despre răstignire ca ispăşire pentru păcat?
22 noiembrie 2008 at 2:04 pm
Intrpretarea augustiniana a lui Pavel, da, dar cum l-ati inteles Dvs. pe Augustin? Stiu ca trebuiesc multe cuvinte pt. a-mi raspunde, nu va deranjati, oricum eu ‘raspunsuri’ multe primesc chiar prin textele Dvs. de aici …
22 noiembrie 2008 at 2:29 pm
Argumentul meu este că dacă Luther nu l-ar fi descoperit pe Augustin, n-am fi avut Reforma. Pentru asta, nu trebuie să-l citiţi pe Augustin, ci pe Luther (sau biografia lui). Veţi găsi astfel răspunsul pe care ar trebui să-l dau eu.
22 noiembrie 2008 at 10:59 pm
Cantarile ortodoxe vad Crucea, in primul rand ca nimicire a mortii, a Diavolului si a pacatului.
In acelasi timp, apar si referinte la Cruce ca “pedeapsa” suferita de Hristos pentru “pacatul cel cu indraznire facut de Adam in Rai”, desi, repet, intelegerea prima pare a se alinia la ceea ce Gustav Aulen sintetizeaza in sintagma “Christus victor”.
Si este istoric demonstrabil ca aceasta a fost intelegerea dominanta in Biserica primelor veacuri, atat in Rasarit cat si in Apus. Nu se poate reprosa Rasaritului ca a ramas relativ neafectat de reinterpretarile si disputele survenite ulterior in Apus, legate de intelegerea Crucii.
23 noiembrie 2008 at 10:20 am
“…gresind robul s-a batut Stapanul cel nevinovat,
dezlegand pacatele mele.”(Octoih, glas VII,
Duminica,Canonul invierii, peasna IV, stih 1)
“Tu Te-ai facut noua dreptate, sfintire si mantuire
sufletelor: ca ne-ai adus Tatalui indreptati si
liberati, luand asupra-ti datoria cu care eram datori.”
(Triod, sedelnele Octoihului, glas IV, Sambata,
Stihoavna Laudelor, stih III).
24 noiembrie 2008 at 12:41 pm
Vaisamar,
este interesanta remarca ta referitoare la diferitele accente pe care le vedem in Ortodoxie si protestantism. Sunt totusi de parere ca lucrurile stau tocmai invers. Rastingnirea este mult mai bine semnalata in ortodoxie iar invierea este reflectata cu precadere in mediul protestant.
24 noiembrie 2008 at 4:27 pm
# 17 Eu am în vedere Răstignirea ca jertfă ispăşitoare. Apusul a fost mai marcat de chestiunea dreptăţii divine şi nevoia de ispăşire. Aşa mi se pare mie. Concepţia ortodoxă scoate în relief nu ispăşirea şi biruinţa asupra morţii (Christus victor).
25 noiembrie 2008 at 11:59 am
Daca vorbesti despre materialele produse pe tema ispasirii ai dreptate (Anselm, Aulen, Luther, et al), La nivel epistemologic Apusul a produs mult material de genul acesta. La nivel praxiologic insa accentul se muta pe Inviere. Iata un element simplu care ma face sa observ asta: cu siguranta ai observat crucifixul rasaritean si cel apusean. Cel de-al doilea este preponderent gol. De ce oare?
Off topic:
abordarea postului in defavoarea persoanei care il scrie este, ca sa folosesc un eufemism, usor neprotocolara.
25 noiembrie 2008 at 1:21 pm
Crucifixul apusean e preponderent gol? Hm… n-am observat asta şi dacă rememorez acum crucifixele apusene pe care le-am văzut, nu erau goale. În cameră la Muenster (căminul era catolic) aveam un crucifix, dar Isus era pe cruce.
N-am înţeles off-topicul.
25 noiembrie 2008 at 3:36 pm
Vaisamar,
urmareste evolutia teologica a curentului de gandire protestant si vei observa o preocupare intensa pentru Inviere cu tot ce implica ea. De ce spun asta? Pentru ca, spre deosebire de curentul rasaritean, protestantii au dezvoltat o intreaga teologie a Invierii accentuand cu predilectie elementele escatologice. Care este ponderea invataturilor vis a vis de escatologie in ortodoxie?
Off topic-ul:
Mi-ar fi greu sa ma adresez cuiva: hei, 17 ce ai de zis. eu prefer o abordare mai personala. Numerele sunt impersonale.
25 noiembrie 2008 at 4:38 pm
# comentariul 21 (nu persoana 21): ca filolog n-am interese chiar aşa vaste în istoria gândirii creştine, ca să pot urmări “teologia învierii” în protestantism. Dacă m-ai trimite la o sinteză ar fi altceva…
26 noiembrie 2008 at 7:56 am
Teologeanu,
Si cum se manifesta concret acea presupusa “teologie a invierii dezvoltata de protestanti” concret, in cultul bisericilor protestante, in afara duminicii Pastilor?
26 noiembrie 2008 at 9:29 am
Vaisamar,
arunca o privire, daca ai timp peste “Not the Cross, But the Crucified” de Herman-Emiel Mertens. El face o sinteza a relatiei dintre Rastignire si Inviere. Ar mai fi si alte materiale, dar nu le am la indemana acum.
CNI,
am spus asa: “protestantii au dezvoltat o intreaga teologie a Invierii accentuand cu predilectie elementele escatologice.”
Daca nu ai auzit predici despre escatologie in biserica e trist. Despre Inviere se vorbeste si cu alte ocazii: la botez- care prefigureaza moartea si invierea noastra, la cina -care are rol anamnetic dar si anticipatoriu, dar si in alte ocazii cand se vorbeste despre intalnirea dintre noi si Dumnezeu. Nu ai auzit predici despre asa ceva?
26 noiembrie 2008 at 3:44 pm
# 24. Mulţumesc pentru sugestie.
CNI nu e evanghelic, deci n-are cum să audă predicile de care zici tu…