bonhoefferStudentul la teologie (din mediul evanghelic) află despre Dietrich Bonhoeffer în principal prin intermediul prezentării trunchiate şi amatoriste pe care i-o face Erickson în imensul şi ubicuul său tom teologic. Aşa afli de pildă că Bonhoeffer ar fi nimeni altul decât părintele tuturor drăciilor liberale şi moderniste. Două-trei fragmente decontextualizate, dintr-o scrisoare a teologului german (pe când acesta se afla în închisoare) sunt prezentate drept chintesenţă a gândirii sale teologice. Tot ce a spus şi a făcut Bonhoeffer e redus (în mod scandalos) la două trei idei prost interpretate.

Bonhoeffer aşa cum l-am perceput eu (fără să-l citesc integral, recunosc) este un om profund ancorat în Scriptură şi totodată dispus să dea piept cu realităţile incomode ale vremii lui (aşa cum majoritatea evanghelicilor n-o face). Redau mai jos un fragment cu interogaţiile lui Bonhoeffer despre predicare. De precizat că în context el se referă la Biserica Evanghelică (Luterană) din Germania. Nu strică totuşi să ne întrebăm dacă nu cumva reflecţiile lui ar putea fi relevante şi pentru noi. (Sublinierile îmi aparţin).

Dacă Isus însuşi şi numai El şi Cuvântul Său ar fi prezenţi printre noi, prin cuvântul predicii, altfel de oameni ar accepta Cuvântul şi altfel de oameni l-ar respinge. Nu sugerez că predica din biserica noastră nu este Cuvântul lui Dumnezeu, dar cât de multe sunete discordante, cât de multe legi omeneşti severe şi cât de multe speranţe şi încurajări deşarte tulbură Cuvântul curat al lui Isus şi îngreunează hotărârea sinceră! Nu este doar vina altora că predicarea noastră (care, negreşit, se vrea a fi despre Hristos) le apare ca fiind greoaie şi dificilă, căci este încărcată cu formule şi noţiuni care lor le sunt necunoscute. Nu este nicidecum adevărat că fiecare cuvânt critic îndreptat astăzi împotriva predicii noastre constituie o respingere a lui Hristos sau dovada unei porniri anticreştine. Există astăzi mulţi care vin la predicile noastre, care vor să le asculte şi care totuşi cu tristeţe trebuie să mărturisească iar şi iar că facem prea anevoios accesul la Hristos. Oare chiar dorim să refuzăm părtăşia cu aceştia? Ei cred că nu Cuvântul lui Hristos este cel pe care îl evită, ci că între ei şi Isus intervin prea multe lucruri omeneşti, instituţionale şi doctrinare. Cine dintre noi n-ar şti pe dată toate răspunsurile care pot fi date acestor oameni, prin care poate fi evitată cu uşurinţă responsabilitatea faţă de ei? Dar un răspuns n-ar fi şi să ne întrebăm dacă nu cumva noi înşine stăm în calea Cuvântului lui Isus, prin faptul că ne cramponăm poate prea mult de anumite formulări, de un tip de predicare menit vremii, locului şi structurii lui sociale? Prin faptul că predicăm poate prea „dogmatic” şi prea puţin „pentru viaţă”, prin faptul că ne place să repetăm la nesfârşit anumite idei din Scriptură şi astfel ignorăm alte mesaje importante, prin faptul că predicăm prea mult propriile noastre opinii şi convingeri şi prea puţin pe Isus Hristos însuşi? Nimic n-ar contrazice mai puternic propria noastră intenţie şi nimic n-ar fi mai vătămător pentru propovăduirea noastră decât să-i îngreunăm pe cei trudiţi şi împovăraţi (pe care Isus îi cheamă la Sine) cu reguli omeneşti şi astfel să-i alungăm de la El. Cât de batjocorită ar fi atunci iubirea lui Hristos înaintea creştinilor şi a păgânilor!

P.S. Deocamdată nu am să dezvălui din ce carte citez. Totul la vremea cuvenită! :)