Fiindcă ultima mea postare a atins nervul sensibil al „creştinării” Dobrogei de către Sf. Andrei, subiect despre care am mai scris cu altă ocazie, cred că e acum timpul să vin cu nişte lămuriri suplimentare pe această temă. Probabil că o cercetare de acest fel riscă să devină „extrem de jignitoare”, dar mă simt totuşi dator să dau justa măsură a „exagerării” de care am fost acuzat.

De la Patriarh citire

Pornesc de la o mostră de „discurs” tipic, luat din prefaţa Bibliei sinodale 1988, semnată de Patriarhul Teoctist:

„După cum este îndeobşte cunoscut, «Evanghelia lui Dumnezeu» (I Tes. 2, 2), «cuvintele vieţii celei veşnice» (Ioan 6, 68) au răsunat, pentru întâia oară, în auzul strămoşilor noştri, în epoca apostolică.

Sfântul Andrei, «fratele lui Simon Petru» (Ioan 1, 40), cel dintâi dintre ucenicii Domnului care a mărturisit: «Am găsit pe Mesia Care se tâlcuieşte Hristos» (Ioan 1, 41), unul din cei doisprezece Apostoli (Matei 10, 2; Marcu 3, 16; Luca 6, 14; Fapte 1, 13), a propovăduit adevărul evanghelic în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, aşa cum mărturiseşte, într-un glas, întreaga tradiţie bisericească, prin Tertulian (†240), Origen (†254), Eusebiu de Cezareea (†340), Sinaxarul Bisericii constantinopolitane etc.”

Mai întâi o precizare. Ştiu că există cel puţin o monografie pe acest subiect. Nu am citit-o, dar sper să ajung să o am cândva în mână. Până una alta, am văzut doar cum interpretează istoricul Mircea Păcurariu sursele şi deocadamtă mă abţin. În cele ce urmează pornesc de la sursele primare, nu de la interpretări.

Întreaga tradiţie bisericească „într-un glas”: cel al lui Origen

După cum vom vedea mai jos, „întreaga tradiţie bisericească” mărturisitoare „într-un glas” se reduce (deocamdată) la Origen.

Tertullian

Primul invocat în citatul din Biblie este Tertullian. Am acces la Patrologia Latina în format electronic, dar n-am reuşit să găsesc vreo referire la Andrei ca evanghelist al Sciţiei. Române deci ca un bun cunoscător al operei lui Tertullian, sau un căutător mai priceput decât mine să ne spună în care scriere anume se menţionează acest lucru.

Origen

Mărturia lui Origen se păstrează în fragmentele din Commentarii in Genesim unde citim că Andrei a fost în Sciţia. Atenţie, spune SCYTHIA şi atât. Vom vedea mai jos ce se înţelegea prin Sciţia în vremea respectivă. Precizez acum doar că Origen dă informaţii şi despre ceilalţi apostoli. Redau într-o traducere brută (foarte perfectibilă): Lui Toma, după cum zice tradiţia, i-a revenit Parthia, iar lui Andrei Sciţia. Lui Ioan Asia; rămânând acolo, a şi sfârşit. Petru în Pont şi Galatia şi Bitinia, Capadocia şi Asia a propovăduit iudeilor din diaspora.

scythia-parthia_100_bc

Foto: O hartă de pe Wikipedia ne ajută să identificăm destul de bine Scythia şi Parthia în care au propovăduit Andrei, respectiv Toma.

Eusebiu

Când citeşti Istoria bisericească 3.1.1., ce mare surpriză ai? Textul lui Origen (93 de cuvinte) despre locurile în care au propovăduit apostolii este citat aproape ad litteram de părintele istoriei bisericeşti creştine. Apare doar o singură modificare: înlocuirea participiului diasparenton cu katasparenton. În rest, tot 93 de cuvinte. Eusebiu  (după cum singur spune) pur şi simplu a înglobat tradiţia origeniană, deci nu se poate spune că el oferă o atestare independentă. Numai că acest fapt este ignorat (cu grijă) de istoriografia oficială.

Avem o Sciţie, cum procedăm?

Avem o mărturie (Origen preluat de Eusebiu) conform căreia Andrei ar fi predicat în Sciţia. Dar ce înseamnă Sciţia? Ce se înţelegea în primul secol prin Sciţia? Ce înţelegea Origen prin Sciţia? (Pe Eusebiu nu-l mai pun la socoteală, fiindcă el doar redă ce spun alţii).

Pentru asta ar trebui să mergem la Strabon (64 î.Hr.- 24 d.Hr.), părintele geografiei, care a fost contemporanul mai vârstnic al lui Isus (şi al Sf. Andrei). În imensa lui lucrare, Geografia, face vreo 10 referiri la Sciţia (din care 2 la Sciţia Mică), dar n-am să mă opresc decât la cinci dintre ele.

[Precizez că există şi alte referiri la sciţi, dar eu am căutat numai numele teritoriului. Cine va căuta substantivul „sciţi” sau adjectivul „scitic” va găsi numeroase alte informaţii].

1.1.13. Prima referire este în contextul precizărilor pe care le face autorul despre cercul oikoumene-i (lumea locuită), care are la nord Sciţia (şi Celtica, adică Franţa de astăzi) iar la sud Etiopia. Aceste ţări sunt considerate zonele extreme ale oikoumene-i.

1.2.28. Iarăşi referire la Sciţia şi Etiopia ca fiind două mari regiuni, opuse geografic una alteia.

2.5.14. Referire la Sciţia învecinată cu India (latura cea mai estică a Sciţiei).

7.4.5. Iată un pasaj extrem de interesant, care merită studiat în amănunt. Avem o referire la Taurica [Crimeea de astăzi, în sudul Ucrainei], ai cărei locuitori sunt numiţi sciţi. „Tot acest ţinut, împreună cu ţinutul din afara istmului, până la Borysthenes [Nipru] era numit Sciţia Mică (Mikra Skythia). Dar din cauza numărului mare de oameni care au părăsit Sciţia Mică şi au trecut atât râul Tyras [Nistru], cât şi Istros [Dunărea] şi au ocupat ţinutul de dincolo de el, o însemnată parte din Tracia a ajuns să fie numită Sciţia Mică [Dobrogea de azi]; tracii le-au făcut loc în parte a urmare a forţei şi în parte ca urmare a caracterului neprielnic al ţinutului, căci mare parte a ţinutului este mlăştinoasă”.

7.5.12. Referire la triburile care trăiesc pe lungul Istrului [Dunării] şi la mlaştinile din Sciţia Mică [Dobrogea].

Aşadar, după cum ne informează Strabon, prima „Sciţie Mică” a fost Crimeea de astăzi. Când sciţii de acolo n-au mai încăput, au trecut Nistrul şi Dunărea şi au smuls de la traci Dobrogea, care a ajuns şi ea o “Sciţie Mică”. Teritoriul Dobrogei de astăzi a fost cucerit de romani şi din 29 d.Hr. a fost parte din Moesia romană. Diocleţian (împărat între 284-305) a împărţit Moesia Superioară în Dardania şi Scythia Minor, deci provincia şi-a recăpătat numele, care a continuat să fie utilizat şi în vremea lui Constantin (şi Eusebiu).

Sciţia Mică răstoarnă mitologia mare

Pe vremea lui Strabon, a Mântuitorului şi a Sf. Andrei, prin Scythia se puteau înţelege multe. În lipsa altor precizări, te-ai fi gândit în primă fază la acel teritoriu imens de la capătul lumii („civilizate”). În nici un caz nu te-ai fi gândit direct sau strict la Dobrogea, ci la sudul Ucrainei şi al Rusiei, Caucaz, sau teritoriul din jurul Mării Caspice sau dinspre est, până la India.

Când Origen scrie despre apostoli că au mers în Scythia şi Parthia, mai mult ca sigur are în vedere uriaşele întinderi din Asia (vezi harta), nu petecuţul de pământ mlăştinos de pe ţărmul românesc al Mării Negre. Dacă ar fi spus Scythia Minor (care acum era inclusă în Moesia), ar fi fost altceva. În lumina acestor precizări, să mai citim o dată textul de la care am pornit:

„Sfântul Andrei, «fratele lui Simon Petru» (Ioan 1, 40), cel dintâi dintre ucenicii Domnului care a mărturisit: «Am găsit pe Mesia Care se tâlcuieşte Hristos» (Ioan 1, 41), unul din cei doisprezece Apostoli (Matei 10, 2; Marcu 3, 16; Luca 6, 14; Fapte 1, 13), a propovăduit adevărul evanghelic în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, aşa cum mărturiseşte, într-un glas, întreaga tradiţie bisericească, prin Tertulian (†240), Origen (†254), Eusebiu de Cezareea (†340), Sinaxarul Bisericii constantinopolitane etc.”

About these ads