Cornilescu traduce astfel Evrei 10:2:
Altfel, n-ar fi încetat ele [jertfele] oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
Termenul syneidēsis (tradus mai sus prin cunoştinţă) este unul destul de important în economia epistolei către Evrei şi apare în următoarele versete:
9:9 – cugetul închinătorului, pe care jertfele levitice nu-l pot desăvârşi
9:14 – cugetul destinatarilor epistolei, care va fi curăţit de faptele moarte, prin jertfa lui Hristos
10:22 – cugetul rău [vinovat] de care trebuie să ne curăţim
13:18 – cugetul bun [curat] al expeditorului (care vorbeşte la plural).
În plus, syneidēsis se întâlneşte şi în 10:2, verset pe care l-am citat la început, unde are sensul de conştiinţă (dar în sensul de awareness). A avea conştiinţa păcatelor nu e totuna cu a avea cunoştinţă de păcate.
Versetul 1 din cap. 10 spune că jertfele care se aduc an de an, fără încetare, nu pot să-l desăvârşească pe cel ce se apropie [de Dumnezeu, în închinare].
În v. 2 autorul se întreabă: Altminteri, oare jertfele n-ar fi încetat să fie aduse, dat fiind că închinătorii, odată curăţiţi, n-ar mai fi avut în continuare conştiinţa păcatelor [proprii]?
Altfel spus, faptul că jertfele continuă este un semn că ele nu rezolvă în mod definitiv problema păcatelor, fiindcă cei ce vin la închinare continuă să aibă conştiinţa propriilor păcate. Nu e vorba de o cunoaştere intelectuală a unui obiect exterior lor, ci de percepţia lăuntrică a unei realităţi [păcatul] care marchează conştiinţa umană. Din acest motiv, Segond foloseşte, cum este şi firesc, echivalentul conscience.
24 martie 2009 at 2:32 am
[...] Cunoştinţă sau conştiinţă? (Evr. 10:2) [...]
26 martie 2009 at 5:06 pm
A avea cunoştinţă de păcate, fără a avea şi conştiinţa încărcată, poate fi naştere din nou. Dar şi cinism şi/sau necredinţă. În primul caz, accepţi Legea, dar şi jertfa de curăţire, iar cu ultima te şi hrăneşti.
Câte naşteri din nou poţi avea?
Câte jertfe poţi mânca?
(Calvinism/Ortodoxism/Catolicism)
Singura jertfă care curăţă definitiv şi complet, presupunând că ai reuşit s-o consumi, ar trebui să oprească lanţul păcatelor, sau doar să ridice definitiv povara de pe conştiinţă? Sunt ambele posibile?
Consumând iar şi iar ceva ce simbolizează jerta curăţitoare, sau ceva care este chiar trupul Mântuitorului, ne hrănim cu-adevărat din El? Uşurarea temporară a conştiinţei este un semn că acest lucru se întâmplă?
26 martie 2009 at 7:22 pm
Naşterea din nou, din câte mi-o reprezint, se produce şi fiindcă Duhul Sfânt lucrează asupra conştiinţei, arătându-i omului că are cam multe păcate “pe” ea.
Să ştii că ai păcate şi să nu le resimţi ca pe o povară pe conştiinţă este învârtoşare/împietrire.
Dvs. vreţi de fapt să puneţi următoare întrebare, dacă înţeleg bine? “Care este de fapt diferenţa dintre jertfele levitice şi jertfa lui Hristos, dacă şi jertfa lui Hristos este consumată în mod repetat?”
26 martie 2009 at 8:38 pm
Accept intrebarea si astept. Multumesc
26 martie 2009 at 9:01 pm
Încă o precizare, înainte să încerc un răspuns: Întrebaţi fiindcă ştiţi, sau întrebaţi fiindcă nu ştiţi?
26 martie 2009 at 9:57 pm
: ))
ca stie, ca nu, raspunsul dvs ar trebui sa fie acelasi. nu?
26 martie 2009 at 10:12 pm
Chiar nu ştiu. Din ce aţi spus până acum, o condiţie ar fi pocăinţa. Care ar fi celelalte, şi ce înseamnă dacă simţi că trebuie să te pocăieşti de mai multe ori după aceea? E un semn că nu a fost valabilă prima naştere din nou?
Nu doresc să vă pun într-o anumită situaţie, sau să vă atrag într-o capcană, nu urmăresc altceva decât să aflu părerea dvs. Şi nu e nici o supărare dacă nu vreţi să v-o spuneţi.
Mulţumesc.
26 martie 2009 at 10:16 pm
Nu chiar. Celor care ştiu trebuie să li se răspundă altfel decât celor care nu ştiu.
26 martie 2009 at 10:30 pm
Mi-e oarecum greu să vă răspund la întrebare, fiindcă dvs. aplicaţi limbajul “naşterii din nou” cărţii Evrei, care prezintă mântuirea într-un alt mod. Cartea Evrei nu spune nimic de naşterea din nou.
Aşadar, când dvs. întrebaţi: “câte naşteri din nou poţi avea?” din ce perspectivă vreţi să vă răspund? Din perspectiva mea dogmatică, sau din perspectiva cărţii Evrei, la care face referire postarea mea?
Să mai precizez că Evrei nu face referire nici la Cina Domnului. Iată deci două probleme teologice (Cina Domnului şi naşterea din nou) care nu figurează între interesele autorului cărţii Evrei.
Trebuie deci să mă lămuriţi exact ce doriţi să ştiţi, ca să pot să vă dau un răspuns. Din câte îmi dau seama, aveţi de fapt o suită de întrebări (despre pocăinţă, naştere din nou, jertfa lui Hristos, Cina Domnului etc.)
26 martie 2009 at 10:55 pm
Sunteţi foarte îndatoritor, nu aş vrea să vă pierdeţi prea mult timp, decât dacă problemele sunt la obiectul articolului şi chiar vă interesează. Poate că naşterea din nou chiar nu are ce căuta pe firul pornit de la versetul comentat, şi de la raportul cunoştinţă/conştiinţă. Oricum, dacă ne uităm la Pavel, mi se pare că are o pocăinţă palpabilă, dar uşor de purtat, neapăsătoare (cel puţin prin ce lasă la iveală în scrierile sale). Dacă este corect, asta are legătură cu raportul amintit, iar acesta bănuiesc că ar trebui să aibe o legătură directă cu felul în care omul se raportează la jertfa Mântuitorului.
M-ar interesa perspectiva dvs. dogmatică.
Mulţumesc.
26 martie 2009 at 11:28 pm
@10 Să răspund la chestiunea cu “pocăinţa”. Răspunsul este mai complex decât pot să-l dau aici pe blog. Există totuşi câteva direcţii teologice ale Scripturii, după cum urmează:
1) Pocăinţa este posibilă (Ap. 2:5 şi altele) şi chiar poruncită celor care au început să neglijeze trăirea lor creştină. Dacă cel vizat nu se pocăieşte, consecinţele pot fi dramatice, fiindcă pot duce la separarea de Hristos.
2) După cartea Evrei, pocăinţa nu este posibilă acolo unde omul se leapădă voit de Hristos, considerând că jertfa lui Hristos este fără valoare (“comună”) şi insultă pe Duhul Sfânt (vedeţi pasajele de avertisment din cap. 6 şi 10). Apostazia voită, amestecată cu rebeliunea, face ca pocăinţa să devină imposibilă. Autorul nu ne spune dacă asta e din cauze subiective (care ţin de cel apostat) sau obiective (care ţin de Dumnezeu). Nici n-aş încerc să tranşez subiectul. Aş spune însă că eu, unul, nu pot să evaluez niciodată cu certitudine dacă un om e complet apostat şi dincolo de reabilitare. Câtă vreme trăieşte, trebuie să sper că se mai poate face ceva şi să pledez/mijlocesc pentru întoarcerea lui. Şi Petru s-a lepădat, dar a fost ceva de moment, sub imperiul fricii. Nimeni nu e imun în faţa unor astfel de reacţii emoţionale. Dar Petru n-a fost un rebel care s-a învârtoşat în lepădarea lui. Dimpotrivă, a plâns cu amar şi a fost reabilitat la pocăinţă.
Acestea sunt doar două direcţii generale. Viaţa însă este mai complexă în detaliile ei, de aceea fiecare situaţie din viaţă trebuie judecată în context propriu.