Românii  vor fi chemaţi pe 22 noiembrie la urne, pentru a-şi alege prezidentul.

Nu fac campanie sau anticampanie pe acest blog (singurul “catindat” în contra căruia am avut cândva ceva de comentat s-a şi retras; poate ca efect al postării mele…). Doar pledez deschis pentru mersul la urne. Nu în primul rând la urnele prezidenţiale, ci la cele de referendum. Oricât de importante ar fi prezidenţialele, din perspectiva mea ele sunt în umbra referendumului pentru parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300.

Scriu această postare cu o lună înaintea referendumului fiindcă presimt că ziua de 22 noiembrie va trece pe lângă mulţi evanghelici aşa cum trece nisipul pe lângă ochii (bine închişi ai) proverbialului struţ care plonjează într-o dună. (Poziţionat astfel, struţul evanghelic pare „perpendicular” pe realitate, dar în fapt este paralel cu ea!)

O precizare: într-o ţară un pic mai normală, un parlament bicameral are avantajele sale. Dar Românika nu poate aspira încă la titlul de ţară „un pic mai normală”, de aceea cred că în cazul ei se recomandă neapărat unicameralul, din următoarele motive:

  • un parlament mai mic ar fi mai uşor de tras la răspundere de către electorat
  • actualii parlamentari care vor candida la următoarele alegeri legislative vor fi nevoiţi să fie mai activi în serviciul alegătorilor (să arate ce au făcut efectiv, nu doar să promită)
  • eliminarea din schemă a 171 de sinecurişti nu poate să fie decât benefică pentru buget (fiindcă)
  • una bucată parlamentar nu înseamnă doar 1 salariu de parlamentar, ci salariile stufosului personal din subordinea lui (din parlament sau din teritoriu), cheltuieli cu deplasarea, diurne, locuinţe de protocol, deconturi etc. etc.