Un comentator care se semnează Ioan Joldeş (pastor penticostal), înfierează cu indignare demersul  istoriografic al pastorului Vasilică Croitor, demers intitulat Răscumpărarea memoriei. Redau mai jos comentariul integral al sus-numitului, în forma în care apare pe blogul Răscumpărarea memoriei. În final public un comentariu pe care l-am lăsat la postarea respectivă. În afară de ceea ce am scris deja în comentariu, mai remarc  două paradoxuri  revelatorii: pastorul Joldeş începe prin a vorbi despre “Biserica lui Cristos”, dar sfârşeşte prin a face referire în două rânduri la “organizaţia noastră”; (2) deşi nu ştie cât rău au făcut colaboratorii (la Revoluţie sus-numitul avea 14 ani), el ştie deja că Răscumpărarea memoriei va face mai mult rău decât au făcut cei care au sprijinit un regim criminal. Altfel spus, preopinentul meu nu deţine informaţii nici despre X, nici despre Y, dar ştie (intuitiv? visceral?) că Y va face mai mult rău decât a făcut X!

Să vedem însă opinia prezumtivului pastor Joldeş, aşa cum a fost exprimată pe blog:

Biserica lui Cristos a avut mereu parte de prigoana. Cea mai grea este insa cea din interior. Cred ca Vasilica Croitor reuseste sa o faca foarte bine. Desi nu sunt de laudat cei care au gresit in perioada comunista Vasilica trebuie cu atat mai putin laudat si sustinut.

Ma astept ca cei din conducerea organizatiei noastre sa il pedepseasca asa cum se cuvine. O merita din plin! Prin binevoitorul sau demers Vasilica nu va aduce nici un bine pentru organizatia noastra nici pentru prezent nici pentru viitor. Cred ca va face mai mult rau decat au facut cei care au gresit in perioada comunista.

Este trist si dureros ca unul dintre cei care au ajuns unde sunt si au ceea ce au datorita lui Dumnezeu dar si datorita organizatiei noastre sa faca ceea ce face. Sper ca nimeni sa nu-l sustina si sa nu ii urmeze exemplul. La Revolutie eram in clasa a VII-a.

Iată mai jos ce am a-i spune unui “coleg de generaţie” (îndrăznesc să folosesc acest titlul chiar dacă eram doar în clasa a III-a la Revoluţie):

Fr. Ioan Joldeş, sunt năucit de reacţia dvs. Sunt perplexat de două ori. O dată fiindcă  ea vine din partea unui  pastor şi o dată fiindcă ea vine din partea unui om de 34-35 de ani.

Când un tânăr adult din generaţia mea (eu am 29 de ani) spune că “prigoana cea mai grea este cea din interior” şi înţelege prin “prigoană” un demers de recuperare a memoriei noastre colective (ca penticostali), e semn că lucrurile s-au întors cu susul în jos şi că gândirea slujitorilor lui Hristos a început să se denatureze de o manieră halucinantă.

Înţeleg că n-aţi “gustat” prea mult din otrava comunistă. Dar de ce n-aţi citit măcar ce efecte a avut ea? Sunt sute de cărţi cutremurătoare despre ce a însemnat comunismul (O  bună introducere ar fi „Douăzeci de ani în Siberia”, de Aniţa Nandriş Culda). Cum puteţi crede că din mocirla comunistă ieşim ca şi când “nici usturoi n-am mâncat”? Asta citiţi în Scriptura pe care o predicaţi ca pastor? Că trecutul e trecut şi nu contează în niciun fel cum ni-l asumăm sau ce învăţăm din el? Asta îi învăţaţi pe enoriaşi? Că efectele păcatelor dispar fără asumare şi fără căinţă, adică pur şi simplu odată cu trecerea timpului? Le predicaţi doar despre păcatele personale, nu şi despre cele naţionale şi colective?

Să înţelegem că pentru dvs. n-are niciun fel de importanţă un gest de întoarcere spre trecut, de reflectare asupra modului în care comunismul ne-a otrăvit, ne-a influenţat şi controlat ca mişcare spirituală? N-aţi predicat niciodată din Isaia 1:18 („Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna”), verset conform căruia iertarea vine în urma unei analize/cercetări?

Lipsa dvs. de logică este stupefiantă. Ziceţi: “deşi nu sunt de lăudat colaboratorii, Vasilică trebuie cu atât mai puţin lăudat”. Fac abstracţie de faptul că nu există absolut nicio legătură logică între concesiva introdusă prin “deşi” şi propoziţia principală (o relaţie logică ar fi una de tipul “deşi a căzut de la etaj, nu şi-a rupt niciun os”). Ce mi se pare îngrijorător este că, în opinia dvs., pe scara nocivităţii, acest demers istoriografic şi pastoral este mai periculos decât sprijinirea de către colaboratori a sistemului ateu şi ticăloşit care a fost comunismul. Altfel spus, dvs. sugeraţi că este mai rău să analizezi răul decât să-l faci. În termeni pastorali, asta ar însemna că este mai rău să spui păcatului pe nume decât să păcătuieşti. Cu o logică de acest fel vă discreditaţi şi vă delegitimaţi ca slujitor al lui Hristos.

Foarte grav este şi că vă grăbiţi să condamnaţi o carte pe care n-aţi citit-o. Un cărturar ambivalent, precum Nicodim, ştia măcar că legea nu îngăduie condamnarea cuiva înainte ca acesta să fi fost audiat cum se cuvine. Prin modul în care puneţi problema vă plasaţi în proximitatea celor care în vremea Mântuitorului au căutat să suprime adevărul şi să cosmetizeze o situaţie care nu poate fi cosmetizată.

Spuneţi, în dulcele stil clasic: „Mă aştept ca cei din conducerea organizaţiei noastre să îl pedepsească aşa cum se cuvine. O merită din plin!” Mai rămânea să puneţi un „tovarăşi” la începutul adresării şi un „de partid” după „organizaţie”, pentru ca fraza să pară desprinsă din discursul unui aparatcik dintr-o epocă pe care, din fericire, n-aţi apucat-o. Organizaţiile pun mâna pe gârbaci şi pedepsesc. Biserica lui Hristos însă va fi de partea adevărului, fiindcă Hristos a venit să mărturisească despre adevăr şi oricine este din Adevăr ascultă glasul Lui.

P.S. În mod ironic, gura pastorului Joldeş adevăr grăieşte, fiindcă următoarea afirmaţie (cam întortocheată) pe care o face i se poate aplica foarte bine lui însuşi: “Este trist si dureros ca unul dintre cei care au ajuns unde sunt si au ceea ce au datorita lui Dumnezeu dar si datorita organizatiei noastre sa faca ceea ce face.” În acelaşi sens, îi întorc fidel urarea pe care ne-o adresează: “Sper ca nimeni să nu-l susţină şi să nu îi urmeze exemplul.”

About these ads