Pastorul Ioan Berar, care a fost mulţi ani preşedinte al comunităţii Oradea şi vicepreşedinte al Cultului Penticostal, şi-a deschis blog, pentru a putea combate mai eficient cartea Răscumpărarea memoriei, al cărei editor am fost (împreună cu profesorul Teodor Pandrea).

Nu voi comenta decât la afirmaţiile domniei sale care mă privesc strict pe mine. Precizez că pastorul Berar îi “interpelează” pe toţi cei care şi-au dat girul pentru apariţia cărţii.

Autorul citează din textul pe care l-am scris şi apoi face un scurt comentariu. Pentru uşura înţelegerea textului care urmează, am marcat cu italice textul iniţial (scris de mine în cartea RM), am lăsat cu caractere drepte textul lui Ioan Berar şi am evidenţiat cu bold răspunsul meu la comentariile sale. Peste tot am păstrat grafia originală.

5. Dr. Emanuel Contae – Lector Univ. La Institutul Teologic Penticostal Bucuresti

Dincolo de bogatia ei documentara, cartea lui Vasilica Croitor, constitue o chemare profetica adesata Miscarii penticostale de a privi urma “pasilor in vale”

Da! Insa va rog sa tineti seama ca pentru cei morti nici cartea lui Vasilica, si nici un dar prophetic nu mai reprezinta nimic, ei vor fi judecati in ziua cea mare, dupa binele sau raul pe care la facut cat au trait in trup (2Cor 5:10). Unul singur este dadatorul si judecatorul Legii: Acela care are putere sa mantuiasca sis a piarda. Dar tu cine esti de judeci pe aproapele tau!?” (Iacov 4:12). Sau: cine esti tu care judeci pe robul altuia?. Daca sta in picioare sau cade, este treaba stapanului sau; totusi va sta in picioare caci D-l are putere sa-l intareasca pentru ca sa stea (Romani 14:4).

Frate Ioan Berar, termenul „profetic” folosit de mine nu se referă la darul profetic neotestamentar. O chemarea „profetică” este (păstrând proporţiile) o chemare pe tiparul celor adresate de profeţii Isaia, Ieremia şi Ezechiel poporului Israel: chemarea de a pune capăt compromisurilor şi idolatriei. Un om al lui Dumnezeu care n-a fost profet (Neemia) adresează o chemare profetică poporului, în capitolul 9 al cărţii sale. În 9:26, recapitulând istoria rebeliunilor poporului Israel, Neemia spune: „Totuşi, ei [israeliţii] s-au răsculat şi s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe proorocii Tăi, cari-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine.” Dacă lui Ieremia, fruntaşul evreu, nu-i este ruşine să recunoască înfrângerile poporului ales, de ce dvs. vreţi ca noi să trucăm o realitate să şi pretindem că statul comunist n-a exercitat asupra bisericii o influenţă nelegitimă ale cărei efecte le resimţim până astăzi?

Textele pe care le folosiţi dvs. ca argumente biblice împotriva cărţii fac referire la judecăţile personale dintre credincioşii din Roma (unii proveniţi dintre iudei şi alţii dintre păgâni) sau la criticile personale pe care şi le făceau unii altora membrii comunităţilor lui Iacov, fratele Domnului. Este ilegitim să aplicaţi aceste versete unui demers amplu de recuperare a istoriei (şi memoriei) noastre penticostale. Şi Neemia ştia că celor care muriseră deja, discursul său din cap. 9 nu mai avea cum să le fie de folos. Cartea Răscumpărarea memoriei nu le mai poate fi de folos celor morţi (asta e clar pentru toată lumea), dar poate se va dovedi utilă celor vii. Măcar acelora care au scăpat neinfectaţi de cumplita ciumă comunistă.

Daca cartea lui Vasilica, a lasat in urma ei discordie, iar sursa ei binecunoscuta sunt dosarele securitatii, cum de ati calificato bogatie documentara pentru istorie si i-ati dat un titlu de: “chemare profetica??”

Dacă aţi fi citit cartea cu atenţie, aţi fi observat că bibliografia ei nu conţine doar cote ale dosarelor de Securitate. Dacă această carte a lăsat în urmă discordie, ar trebui să vă întrebaţi care este sursa acesteia. Răspunsul este unul singur: discordia este creată doar de cei care se opun adevărului şi care, după ani de zile de colaborare intensă cu regimul comunist (regim ilegitim şi criminal!, condamnat de însuşi şeful statului român), vor să dea impresia că această colaborare a fost necesară sporirii lucrării lui Dumnezeu. Sunteţi dintre acei care pun chivotul lui Dumnezeu într-un car tras de boi, iar când el ajunge să se răstoarne consideraţi că e legitim să-i dăm o mână de ajutor lui Dumnezeu, sprijinind chivotul!

Pentru oamenii dornici să cunoască adevărul, sătui de minciunile şi ideologia promovate de regimul comunist, cartea Răscumpărarea memoriei n-a stârnit nicio discordie. A fost un gest normal pentru intrarea într-o normalitate care se lasă aşteptată de 20 de ani, „mulţumită” oamenilor care s-au pus cu generozitate la dispoziţia unui regim anticristic!

Daca cartea aceasta constituie ceea ce ati caracterizat-o dumneavoastr-a atunci penticostalii din toata lumea sunt oameni de nimic, cei mai nenorociti dintre toti nenorocitii si drumul lor nu este decat iadul.

Dacă această carte este aşa cum am caracterizat-o eu, atunci penticostalii români (NU DIN TOATĂ LUMEA!) nu sunt nicidecum „oameni de nimic” sau „cei mai nenorociţi dintre oameni” (cuvintele dvs.), ci sunt în continuare parte a Bisericii lui Hristos. Din nefericire, Biserica lui Hristos din România şi din alte state foste comuniste a cedat presiunilor exercitate de un sistem ateu şi a dat Cezarului ceea ce se cuvine numai lui Dumnezeu: conştiinţa. Cezarului, frate Ioan Berar, i se cuvin numai taxele şi impozitele, nu conştiinţa!

Da, în măsura în care penticostalii români cred că alianţa cu Cezarul este perfect legitimă, ba chiar salvatoare pentru ei, atunci nu am dubii că drumul pe care merg are ca destinaţie finală iadul.

Ceea de dvs. omiteţi să spuneţi, deşi ştiţi probabil foarte bine, este că demonul comunist a bătut cuie ale lui Pepelea în toate cultele, confesiunile şi denominaţiunile (creştine sau nu), în toate grupurile sociale, la toate nivelurile, fără excepţie. Încercarea dvs. de a sugera că Răscumpărarea memoriei este o carte din care ieşim prost numai noi, penticostalii, este lovită de nulitate, fiindcă studii similare despre celelalte confesiuni creştine ar dovedi acelaşi lucru: că regimul comunist n-a făcut discriminări: a urât cu patimă, în mod egal, toate confesiunile creştine.

Nu va cunosc domnule Contae, dar va vorbesc inspirit de cuvintele scrise de dumneavoastra in rtandurile de mai sus. Se vede ca darul prophetic l-ati inlocuit cu dosarele securitatii; Oh!, ce zidire, sfatuire si mangaiere ne-a adus!.

Nici eu nu vă cunosc, frate Ioan Berar, dar sunt uluit de perspectiva dvs. Trebuie să înţelegem că fenomenul masiv de colaborare cu Anticristul comunist (al tuturor confesiunilor creştine) se cerea urmat de mesaje de „zidire, sfătuire şi mângâiere”? Zidire întru ce? Întru colaborarea rodnică, reciproc avantajoasă, dintre Anticrist şi Biserica lui Hristos?

Bine ar fi fost de la inceput sa fi cautat lucrurile care duc la pace si zidire sufleteasca, (Romani 14:19),

Găsesc admirabile aceste îndemnuri la „pace şi zidire sufletească”. Dar cancerul în fază terminală nu se tratează cu algocalmin. „Bine ar fi fost de la început” (vă citez) să se fi respins pactul cu diavolul (şi mulţi, din fericire, au făcut-o) sau să se fi înţeles imediat după căderea comunismului importanţa unei condamnări a acestuia şi a asumării trecutului nostru ca mişcare. Astăzi n-am mai fi avut „discordiile” (=contestările) generate de cei care au vrut să fie slugi credincioase atât lui Hristos, cât şi lui Belial.

dar toti cei ce formati acest grup, ati sustinut vederile si actiunile lui Vasilica si ati deschis larg drumul la disensiuni, apoi nu-mi este greu s-o spun dorinta de castig: 5000 de exemplare de carte pentru Romania cu 38 Ron buc, iar pentru America 2000 de exemplare cu 30$, e o afacere buna si grasa.

Dacă dvs. nu vă este greu să aruncaţi cu o calomnie, acuzându-mă de dorinţa de câştig, în condiţiile în care NU AM FOST REMUNERAT ÎN NICIUN FEL pentru aportul meu editorial, nici mie nu mi-e greu să o denunţ drept ceea ce este: o minciună grosolană!

Aţi folosit în repetate rânduri în postarea dvs. termenul „a defăima”. Nu ştiu ce înţelegeţi prin acest termen. Eu prin „a defăima” înţeleg „a spune lucruri neadevărate despre cineva”. Dacă Răscumpărarea memoriei dă la iveală lucruri adevărate care nu ne onorează, înseamnă că ea „defăimează”?

Scrie in Cartea Sfanta un indemn sfant, (…sa nu nimicesti pentru o mancare lucrul lui Dumnezeu, sunt lucruri care pentru altul, (pentru fratele tau) pot sa fie prilej de cadere, … pentru ca este rau!” (Romani 14:20).

Hermeneutica dvs. are lacune serioase. Întreg capitolul 14 al epistolei către Romani, din care citaţi, conţine recomandările apostolului Pavel pentru creştinii din Roma care aveau dispute asupra „părerilor îndoielnice” (Rom. 14:1), cum ar fi consumul cărnii (provenite în cele mai multe cazuri din contexte idolatre) sau serbarea unor anumite zile. Îndrăznesc să cred că Pavel n-ar fi considerat că probleme fundamentale pentru identitatea creştină (raportarea la Cezar) sunt „păreri îndoielnice” de care nu trebuie să facem caz. Raportarea la Cezar nu este o chestiune de încredinţare personală, ci un aspect definitoriu al trăirii creştinilor în lume. Într-o vreme când Cezarul a vrut să fie considerat Dumnezeu, creştinii au declarat că Hristos este împăratul împăraţilor (=deasupra Cezarului) şi Domnul Domnilor (=stăpân peste stăpânitorii vremelnici ai lumii)!

“Asupritorii (poporului) striga de bucurie zice Domnul, si cat este ziulica de mare este batjocorit Numele Meu!”. (Isaia  52:5). Aceasta este replica la chemarea profetica a lui Vasilica, cu care va veti prezenta in ziua cea mare inaintea scaunului de Judecata a Marelui Judecator.

Dacă aţi fi folosit Scriptura altfel decât ca „mitralieră de versete” şi aţi fi lăsat-o să vorbească, aţi fi observat că în Isaia 52:4 profetul arată cine au fost asupritorii. Asupritorii sunt Asiria şi toate celelalte naţiuni care au subjugat Israelul biblic. În istoria Bisericii Penticostale, unul dintre asupritori a fost regimul comunist. Dvs., citând Scriptura în această manieră, promovaţi nu doar răstălmăcirea istoriei, ci şi răstălmăcirea Scripturii. La vârsta dvs. venerabilă, nu se cade!

P.S. Lansarea blogului de către pastorul Ioan Berar a fost comentată scurt şi de către Vasilică Croitor, pe blogul său.