Luna trecută citeam în Observatorul cultural (18-24 august) un articol de Radu Ioanid („Jidanii”, „Ţiganii” şi Academia Română) şi răspunsul Academiei, care, în urma sesizării, promite că „în viitoarele ediţii ale tuturor dicţionarelor elaborate de Institutul de Lingvistică, sub egida Academiei, vom introduce indicaţii care să nu lase loc unor interpretări discriminatorii, adoptând formulări de tipul (cu sens peiorativ, nerecomandat).

M-am tot întrebat de atunci cum se reflectă confesiunile evanghelice în DEX-urile noastre.

Fiindcă întrebarea mă sâcâie de aproape o lună, m-am dus la Noul dicţionar universal al limbii române, ed. a 3-a, Bucureşti, Ed. Litera 2008, şi m-am uitat prin definiţii. Iau un singur exemplu:

penticostal = adept al unei secte creştine protestante, apărută la începutul sec. al XX-lea în SUA, de unde s-a răspîndit în Europa, America Latină şi Asia, al cărui cult constă în reuniuni entuziaste, cu cîntece şi discursuri spontane, cu prorociri, cu povestiri emoţionante, care din cauza misticismului exagerat (posturi severe, servicii divine foarte lungi etc.) ajunge la stări convulsive; tremurici. [Din engl. pentecostal]

Bon! Să remarcăm mai întâi sintaxa dubioasă a acestei definiţii: după ştiinţa mea, participiul apărută ar trebui acordat cu secte, iar „al cărui” ar trebui, în opinia mea, să fie „al cărei”, fiindcă pronumele relativ înlocuieşte, logic, substantivul „sectă”, nu substantivul „adept”! Altfel spus, cultul este al sectei, nu al adeptului. Cultul unui adept nu poate consta în reuniuni entuziaste (de unul singur?). Cultul unei secte, da!

Să remarcăm apoi „misticismul exagerat”.

Ce înseamnă „misticism”?

Mă duc la misticism şi citesc următoarele:

misticism, (rar) misticisme m. 1. doctrină idealistă, de natură filozofică şi religioasă, care admite comunicarea (prin revelaţie, extaz, intuiţie) între om şi divinitate; misticitate: profetismul şi misticismul… sînt prea nebuloase, prea subiective. Gal.; misticismul a apărut în cele mai diverse culturi. Bl.; 2. (p. ext.) totalitatea credinţelor, practicilor, intervenţiilor, atitudinilor care susţin că realitatea poate fi pătrunsă numai prin metodele intuitiv-extatice ale misticii; 3. stare de spirit, dispoziţie specifică misticului: [chirurgii] cad cu timpul în misticism, în ciuda practicii lor ştiinţifice, pozitiviste. PR. [din fr. mysticisme]

Aham! Deci misticismul este o doctrină (nimic de posturi severe şi servicii lunguieţe!) care admite că între om şi Dumnezeu este posibilă comunicarea (prin revelaţie, extaz sau intuiţie). Atunci nu înţeleg de ce Biserica Ortodoxă, judecată după această definiţie, nu se face în egală măsură vinovată de promovarea „misticismului”. Mai ales că, ne spune definiţia, „misticismul a apărut în cele mai diverse culturi”. Deci probabil şi la noi, încă de la Sf. Andrei încoace, dacă nu cumva cu mult înainte de sosirea acestuia pe plaiuri dobrogene.

Bon! Dar poate că problema este nu misticismul în sine, ci „misticismul exagerat”. De aici lucrurile devin mai complicate. Cum ştim unde se sfârşeşte misticismul (în forma lui pură, curată, „neexagerată”) şi unde începe „misticismul exagerat”? Asta ar trebui să ne spună autorii acestui dicţionar.

Numai că definiţia nu se opreşte la „misticism exagerat”. Urmează. cu valoare de exemplu, „posturile severe”, „serviciile divine foarte lungi”, un „etc.” în care nu ştim precis ce trebuie să citim (poate, cum zic defăimătorii, „stingerea luminii” şi „schimbarea sângelui”) şi, apoteotic (de fapt, apoplectic), „stările convulsive”.

În toate conceptele folosite, probleme peste probleme.

Ce înseamnă un „post sever”? Post negru? Dacă da, atunci postul negru are o istorie foarte îndelungată (şi foarte onorabilă) în creştinism.

Ce înseamnă „servicii divine foarte lungi”? De 3 ore, cât ţine în medie o slujbă matinală la penticostali? Nu ştiu cât ţine la ortodocşi, dar îmi imaginez că e destul de lunguţă…

Cât despre „stările convulsive”, pe acestea le resimt mai ales când citesc definiţii stupide în dicţionare „explicative” care, în loc să te lămurească, te lasă perplex. La preţ de 111 lei.

Ar merita făcut un studiu sistematic al acestor definiţii, urmat de un raport care să fie trimis cultelor evanghelice şi institutelor teologice afiliate lor.

Situaţia mi se pare inacceptabilă şi cred că autorii DEX-urilor trebuie sesizaţi cu privire la definiţiile ofensatoare pe care le promovează.

Nu ştiu ce spune ultima ediţie a DEX-ului, dar pot paria că nu e cu nimic mai brează decât Dicţionarul universal de la Litera.