Prima postare din această serie AICI.

Ok, să vedem acum cam ce ar fi de comentat la comunicatul dat publicității de directorul Adevărul Holding, Peter Imre.

1. Este adevărat că un ziar se adresează oamenilor din toate confesiunile, dar nu este mai puțin adevărat că în lumea civilizată scoaterea la vânzare a unei ediții a Bibliei este însoțită de informațiile care o identifică.

2. „Biblia este una singură”, dar vine sub numeroase versiuni. Biblia nu pică din cer, prin urmare ar fi cinstit, când difuzăm un produs, să-i prezentăm „parcursul biografic”.

3. Faptul că în anul Domnului 2012 în România nu avem o ediție interconfesională a Bibliei care să poată fi pusă la vânzare într-o campanie similară celei inițiate de Adevărul spune multe despre încrâncenările și învârtoșările dogmatice (ori de altă natură) din spațiul religios autohton. Dacă obiecțiile unor cititori ortodocși se rezumă la chestiuni de tipul „Biblia asta e eretică fiindcă scrie numele Mântuitorului cu un „I”, nu avem a spera la prea multe din partea conaționalilor noștri majoritari. Dar, cum ar zice (în carte Iona) și bunul Dumnezeu, uitându-se la Vax Populi, să nu-i judecăm prea aspru pe cei care nu știu să deosebească dreapta de stânga.

5. Ideea că Biblia creștină este „aceeaşi pentru întreaga creştinătate, indiferent de confesiune” trebuie pusă în perspectivă: lista cărților incluse în VT este diferită în funcție confesiune. Diferențele se mai văd și în textul sursă folosit pentru VT (greaca Septuagintei sau ebraica textului masoretic). Nu în ultimul rând, diferențele se mai văd în filozofia de traducere și în predilecția pentru unii echivalenți meniți să întărească o anumită dogmă sau concepție teologică.

6. Faptul că o traducere nu este însoțită de comentarii și note este bine și rău în același timp. Bine, fiindcă notele pot să-l îndrepte pe cititori într-o anumită direcție hermeneutică (răstălmăcind uneori textul). Rău, fiindcă Scriptura nu este o carte simplă. Că Biblia este o carte grea este atestat de Scriptura însăși, prin exemplul famenului etiopian care citea din profetul Isaia fără să înțeleagă mare lucru. Desigur, Duhul Sfânt este cea mai bună călăuză hermeneutică, dar între harismele date de Duhul Sfânt este și cea de învățător. Oare dacă am avea 20 de milioane de Biblii pe care să le expediem la fiecare cutie poștală din România, am rezolva numai cu asta problema gravului analfabetism biblico-teologic care se vede la confrații noștri majoritari și care pătrunde, insidios, și în bisericile evanghelice?

7. Precizarea că traducerea Cornilescu a fost considerată „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă şi curgătoare, care lipseşte oricărei alte traduceri” trebuie temperată cu precizarea că modul în care ne alegem o versiune sau alta a Scripturii este influențat de gust. Așa cum mâncarea cea mai bună este fasolea arsă de la mama de-acasă, tot astfel cea mai bună traducere este cea cu care am crescut. Beauty is in the eyes of the beholder. Da, versiunea Cornilescu 1924 are o mare fluență, dar ea poate fi îmbunătățită, diortosită, ajustată pentru cititorul modern, ceea ce s-a și întâmplat în câteva rânduri, cu rezultate destul de variate. Am fost mereu de părere că fragmentarea unei tradiții textuale este un lucru negativ. Puzderia de versiuni Cornilescu revizuite heirupist (adesea cu râvnă, dar nu și pricepere), ar trebui înlocuită cu o versiune revizuită după criterii clare, de o comisie de bibliști și filologi, versiune acceptată în întreg spațiul evanghelic. Cunoscând însă (1) amploarea acestui proiect și (2) vanitățile care prosperă pe plaiurile mioritice, la care se adaugă aplecarea către dihonie a românilor (evanghelici sau nu), mă resemnez la gândul că acest deziderat este un frumos vis irealizabil.

(Urmează o ultimă postare din această serie)

About these ads