Ca dascăl (de vreo 8 ani de zile), sunt obișnuit să vorbesc „ex cathedra”, adică de pe scaunul profesoral (grecescul καθέδρα, cathedra trecut ulterior și în latină, înseamnă „scaun”) și să mă aștept ca spusele mele să fie luate în serios și crezute. Când fac afirmații, caut să am acoperire pentru ele. Când afirmațiile sunt acuze (grave), probele sunt condiție sine qua non.
Dar când vorbești mult ex cathedra riști să ajungi să ai pretenția să fii crezut fără să produci niciun fel de dovezi. Riscul există pentru toți cei care vorbesc de pe o poziție de autoritate (spirituală, politică, academică etc.)
Ca urmare a comentariilor mele, pastorul Daniel Brânzei a reformulat postarea sa despre copyrightul Cornilescu, drept care ea sună astfel:
După Revoluție, britanicii vor să recupereze cheltuielile făcute cu Cornilescu, cerand taxe de preluare de la toți cei care vor să multiplice Biblia aceasta și să o folosească în România. Ne-am lovit de atitudinea lor la Christian Aid Ministries și la o altă Biblie cu explicații, făcută împreună cu frații pentecostali, care este acum blocată la tipar.
Fiindcă de formație sunt un pic exeget, voi analiza pe bucățele paragraful de mai sus.
Britanicii vor să recupereze cheltuielile făcute cu Cornilescu.
Ce dovezi are autorul postării că „britanicii vor să recupereze cheltuieli”? Are în posesie vreun document din care să reiasă această dorință? A văzut vreun astfel de document? A vorbit personal cu reprezentanți SBB care i-au spus textual că „vor să recupereze cheltuieli”? Ca cercetător interesat de istoria Bibliei românești, aș fi extrem de curios să văd care este baza acestei afirmații.
Despre ce cheltuieli vorbim? Despre ce sume ar fi vorba? Ne poate spune un număr? S-au vehiculat sume exacte? Se pot face estimări? Cât de mari sunt aceste presupuse cheltuieli și la cât se ridică așa-numitele „recuperări”.
(De remarcat stilistica frazei, mai exact conotația verbului „a recupera”. Cum ar veni, britanicii sunt niște „recuperatori”. Frați de cruce cu rackeții ucraineni sau ruși, ori cu lumea interlopă dâmbovițeană).
cerand taxe de preluare
Întreb ca Moromete în poiana lui Iocan: „pe ce te bazezi?” Cât de mari sunt aceste taxe?
Sunt taxe de preluare sau e vorba de copyright, adică de acea noțiune elementară care guvernează relațiile dintre edituri în toată lumea normală? Noțiunea de copyright presupune că nu poți să iei cu toptanul un text care nu-ți aparține și să-l publici în mod discreționar. Faptul că vorbim de Biblie nu schimbă cu nimic lucrurile. Isus Hristos însuși a recunoscut în mod explicit autoritatea cezarului asupra monedelor pe care acesta le pune în circulație și care sunt „copyrighted” cu inscripția și cu chipul autorității emitente. Analog, când o traducere apare sub o anumită siglă sau un anumit logo, se cuvine să respecți acea siglă și să ceri editurii respective permisiunea de a prelua textul dorit.
Mă tem că nu este vorba de „taxe de preluare” (stilistica aproape că ne trimite la „taxe de protecție”), ci la noțiunea comună de copyright.
Ne-am lovit de atitudinea lor la Christian Aid Ministries.
Dar oare de pe malul celălalt, al celor care au publicat sub siglă un anumit text, ca parte a unei înțelegeri clare cu autorul, lucrurile nu pot fi văzute și altfel? Oare SBB n-ar putea spune „ne-am lovit de pirateria celor care, fără să ne ceară permisiunea, au luat un text biblic ca și când acesta le aparține de drept?”
Poate o să-mi spuneți: Copyright? Legislație? Drepturi de autor? „Sunt toate mofturi de dânșii inventate”. Pedanterii burgheze, capitaliste, scorneli ale perfidului Albion, menite să împiedice nobilul scop al răspândirii Sfintelor Scripturi de-a lungul și de-a latul planetei. De ce să ne împiedicăm în mizilicuri precum respectul pentru munca altuia, legitimitate, onoare sau chiar regula de aur „faceți altora ce voiți să vă facă ei vouă”? Scopul nobil și duhovnicesc primează, anume să se tipărească și să se răspândească Scriptura. Prin comparație cu acest deziderat, celelalte chestiuni sunt mărunțișuri, pedanterii, praf în ochi. Și apoi, oare nu spune însuși apostolul Pavel că omul duhovnicesc nu se supune nimănui, ci numai imperativului Duhului?
Ei bine, mă predau, capitulez, mă socotesc învins. La asemenea discurs nu mai am niciun argument.
P.S. Acum vreo 2 ani, pe când scriam scrisori peste scrisori și dădeam telefoane peste telefoane în chestiunea manuscriselor grecești ale NT din muzeele românești, o doamnă de la Muzeul Național de Artă m-a întrebat la un moment dat: „Dar dvs. ce vă iese de aici?” Adică de ce mă dau eu peste cap și mă fac luntre și punte în chestiunea respectivă?
Boborul mânios și lesne crezătoriu de conspirații, gurile rele și cronicarii mondeni (care deseori se reunesc în aceeași persoană) își vor pune probabil aceeași întrebare: de ce m-am apucat eu să îndrept lumea și am început tocmai de la istoria versiunii Cornilescu? Ce interese meschine și ascunse am?
Mărturisesc că iarăși n-am răspuns.
6 octombrie 2012 at 1:20 pm
Reblogged this on Persona and commented:
Iata si continuarea.
Imi permit sa sugerez ca in centrol argumentatiei lui Daniel Branzei si afla condescendenta cu care a privit conceptul de copyright.
DEsi exagerarile so obsesiile occidentale in materie de copyright sunt demne de critica, aplicarea echilibrata a acestia este o forma elementara de respect fata de proprietate.
Cu alte cuvinte, folosirea nelegitima a muncii altuia este HOTIE curata, indiferent in numele carei cauze este facut acest lucru. Scopul NU scuza niciodata mijloacele, cel putin in etica cestina.
6 octombrie 2012 at 2:01 pm
Legea dumnezeiască primordială referitoare la copyright:
De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.
Ieremia, 23:30.
În loc de “a ascunde”, trebuie citit “a fura” (ganav, în ebraică; klepto, în greacă).
De-aici discuţia se poate extinde
BERAĦOTH/ BINECUVÂNTĂRI!
6 octombrie 2012 at 2:35 pm
Foarte stranie traducerea propusă de Cornilescu. Mă întreb de unde provine.
6 octombrie 2012 at 3:19 pm
Louis Segond traduce corect, deci nu poate fi sursa traducerii lui Cornilescu
Louis Segond, Jérémie 23:30 “C`est pourquoi voici, dit l`Éternel, j`en veux aux prophètes Qui se dérobent mes paroles l`un à l`autre.”
6 octombrie 2012 at 10:53 pm
nu e stranie! mie mi se pare echivalentă variantei ortodoxe unde fură cuvîntul domnului ! poate chiar un pic mai bună, o completare binevenită, pentru că a ascunde ceea ce furi implică a te ascunde după deget, ceea ce e lămurit în următorul verset, 31
adică ei se mint unul pe altul, uite ăsta e cuvîntul domnului mințind!
ei știu că mint dar ascund asta cu grijă de ceilalți! astfel îl fură pe barosanul șef cel supărăcios pentru că nu spun adevărul!
ei știu în sinea lor că nu cred în ceea ce spun ca fiind de la domnul, dar ascund de lume asta!
mint! spunînd adevărul doar din gură, fără să creadă ceea ce spun!
adică nu e suficient să spui ce trebuie să spună popa mai trebuie să și faci ce spune popa! și să crezi că ceea ce zici și faci e adevărat și corect nu în mod ipocrit doar de ochii lumii!
nu față de ceilalți ci în primul rînd față de tine!
asta e o boală grea la ortodocși … formalismul … furt intelectual conform barosanului șef
6 octombrie 2012 at 7:21 pm
Cu atîtea aspiraţii, n-aveţi timp de conspiraţii- Un cronicar monden
6 octombrie 2012 at 7:35 pm
Având în vedere succesul „cronicăresc” de până acum, poate n-ar fi o idee rea să treceți la ceva mai de impact, eventual un talk-show televizat. Un posibil titlu de emisiune: „The True Man Show”, sau ceva de genul. Ar prinde fenomenal la mase.
6 octombrie 2012 at 8:40 pm
Nu se ştie, distinse domn, nu se ştie
Având în vedere că termenul ebraic ruaħ (la fel ca şi elinescul pneuma) se pot traduce “vânt; suflare; duh; Duh” şi chiar “spiraţie” (vorba “latinilor”), rostirea domniei voastre e dubitabilă… Chiar să nu aibă stimatul vaisamar timp de “spiraţia” Duhului?
BERAĦOTH/ BINECUVÂNTĂRI!
6 octombrie 2012 at 10:32 pm
« ci la noțiunea comună de copyright » care în esență nu te împiedică să publici decît dacă autorul dreptului de copyright cere explicit asta!
copyright-ul nu e trademark!
deci poți publica orice pe cheltuiala ta dar dacă proprietarul copyrightului cere toți banii obținuti din publicare ești obligat prin lege să îi cedezi în totalitate aceste venituri!
sau, dacă așa vrea el, ești obligat să dai gratis toate cărțile publicate pentru că așa vrea el!
nu ai dreptul nici măcar să ceri bani pentru a acoperi costurile de producție decît tot cu acordul proprietarului de copyright!
iar dacă legea e lege și nu tocmeală o respecți nu o încalci!
unii confundă scopul copyrightului cu ideea îngustă de a face bani și profit cînd de fapt sensul e mai larg, e vorba de protecția legală a dreptului de a controla, de a avea un drept de veto ca autor sau deținător legal al drepturilor de copyright vizavi de multiplicarea, modificarea și difuzarea lucrării!
și sunt destule cazuri în care prin copyright protejezi inclusiv autenticitatea operei!
poți picta din nou un tablou de picasso dar prin copyright n-ai dreptul să pretinzi că e originalul!
îl poți vinde ca o copie fidelă, asta ai dreptul! e munca ta! creația ta artistică!
dar n-ai dreptul să faci o poză și să o scoți la imprimantă pe care după aia să o vinzi ca fiind originalul …
6 octombrie 2012 at 10:44 pm
Din ce lege ați luat ideea că noțiunea comună de copyright „în esență nu te împiedică să publici decît dacă autorul dreptului de copyright cere explicit asta”. Am trăit să o citesc și pe asta!
6 octombrie 2012 at 11:07 pm
licențele software sunt tot copyright!
și la o parte din ele e pe dos ca în restul lumii comerciale, ești încurajat să modifici și multiplici! vezi gpl & comp!
asta e cerut în mod explicit prin licență!
altfel spus contează ce specifici exact în licență nu e nici o restricție, obligație de principiu dpdv al sistemului legal să vinzi pe bani!
dacă deținătorul dreptului de copyright vrea altceva e dreptul lui să fie pe invers!
că majoritatea aleargă după bani și rămîn blocați mental cînd dau peste astfel de ciudățenii e altă poveste
6 octombrie 2012 at 11:27 pm
poate n-am fost destul de coerent în exprimare, în primul exemplu ideea e că copyright-ul protejează implicit dreptul de a nu fi copiat fără a fi întrebat! cel care produce are obligația legală de a se asigura în fața legii că nu încalcă dreptul de copyright nu deținătorul dreptului de copyright!
acest din urmă n-are cum să își protejeze dreptul urmărind fiecare vînzare și cumpărător al operei sale!
și atunci fiecare bucată din opera vîndută are undeva scris protejat prin ©!
asta înseamnă implicit ca dacă vrei să multiplici, modifici, distribui, vinzi ceea ce ai cumpărat ca utilizator, ai cumpărat și o licență de utilizare! e obligația ta să verifici dacă ai dreptul de a face asta!
în cazul cărților, deschizi cartea și verifici cine e proprietarul drepturilor de copyright după care dacă ai nelămuriri pui mîna pe telefon și întrebi, am voie să fac X, Y sau Z?
dar de regulă e scris că n-ai voie să multiplici și vinzi undeva la început sau la sfîrșit! explicit scris!
la fel în cazul altor opere cu drepturi de autor, chiar dacă de multe ori nu le băgăm în seamă cînd cumpărăm opera e undeva și o listă cu ce drepturi am cumpărat ca utilizator și ce obligații sau o mențiune unde putem afla mai multe informații, proprietarul drepturilor complete de copyright care cînd ți-a vîndut opera implicit ți-a vîndut și o listă de drepturi și obligații!
explicit menționate undeva prin actele cu care ai primit opera protejată de copyright!!
la software e mai simplu, toate copiile vin cu licențe complete, ai obligația de a le citi!