Din istoria traducerii Bibliei



În perioada următoare îmi încerc puterile cu niște capitole din VT. Să vedem cum sună primul capitol din Exod.

Pe alocuri am inserat în note expresii alternative din alte versiuni românești ale Bibliei.

Fac precizarea că textul acestei traduceri este sub copyright și că nu poate fi difuzat fără permisiunea autorului.

***

1 Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au mers în Egipt, fiecare cu familia lui.

2 Ruben, Șimon, Levi și Iuda

3 Isahar, Zabulon și Beniamin

4 Dan și Neftali, Gad și Așer.

5 Toți cei ieșiți[1] din coapsele lui Iacov erau șaptezeci de suflete; Iosif era [deja] în Egipt.

6 Și au murit Iosif, toți frații lui și tot leatul acela [de oameni].

7 Iar fiii lui Israel au fost rodnici,[2] au sporit, s-au înmulțit și s-au întărit nespus de mult, încât s-a umplut țara de ei.

8 Și s-a ridicat peste Egipt un rege[3] nou, care nu-l cunoscuse pe Iosif.

9 El a zis către poporul său: „Iată, poporul fiilor lui Israel este prea numeros și prea puternic[4] pentru noi.

10 Veniți să ne arătăm iscusiți față de el, ca să nu se [mai] înmulțească și, de s-ar isca vreun război, să treacă de partea vrăjmașilor[5] noștri, să lupte împotriva noastră și să se suie din țară.”

11 Și au pus peste el vătafi de corvoadă[6] ca să-i împileze[7] cu munci silnice. Și au zidit pentru Faraon cetățile-grânare[8] Pitom și Ramses.[9]

12 Dar cu cât îl împilau mai mult, cu atât se înmulțea și se întindea, încât [pe egipteni] i-a apucat groaza[10] de fiii lui Israel.

13 Şi aprig i-au mai muncit egiptenii pe fiii lui Israel 14 și le-au făcut viața amară cu aspră robie[11], la lut și la cărămizi[12] și prin tot soiul de munci ale câmpului, prin toate muncile la care i-au supus cu asprime.[13]

15 Regele Egiptului le-a vorbit moașelor evreice ‒ dintre care una se numea Șifra și a doua Pua ‒ 16 și le-a spus: „Când le moșiți pe evreice și le vedeți pe scaunul de naștere[14], dacă este băiat, să-l omorâți, iar dacă este fată, să fie lăsată în viață!”

17 Dar moașele s-au temut de Dumnezeu și n-au făcut după cum le spusese regele Egiptului, ci i-au lăsat în viață pe băieți.

18 Regele Egiptului le-a chemat pe moașe și le-a zis: „De ce ați făcut lucrul acesta? I-ați lăsat în viață pe băieți.”

19 Moașele i-au răspuns lui Faraon: „Femeile evreice nu sunt ca femeile egiptene, ci sunt vânjoase și nasc până să ajungă moașa la ele.”

20 Dumnezeu le-a făcut bine moașelor și poporul s-a înmulțit și s-a întărit nespus de mult.

21 Și fiindcă moașele s-au temut de Dumnezeu, El le-a dat familii.[15]

22 Atunci Faraon a dat poruncă întregului său popor, zicând: „Pe orice băiat care se naște să-l azvârliți în râu, iar pe orice fată să o lăsați în viață!”

[1] Lit. „toate sufletele ieșite”.

[2] fruptiferaŭ Bibl.1865; s’au prăsit Bibl.1938.

[3] Imperator Bibl.1865; împărat Bibl.1938.

[4] sau „mai numeros și mai puternic” Bibl.2013.

[5] lit. „cei care ne urăsc” Bibl.2013.

[6] Idem Bibl.1938; Comisari de angariâ Bibl.1865; isprăvnicei Cornil.1924; supraveghetori de lucrări forțate Bibl.2013.

[7] împileze Bibl.1938; umilească Bibl.2013.

[8] cetâți cu arsenalĭ Bibl.1865; cetățile-pătule Bibl.1938; cetățile-depozit BB2013, Bibl.2013.

[9] LXX adaugă: „Și On, care este Cetatea Soarelui”.

[10] s’au scârbit Cornil.1924; ajunseră să urască Bibl.1938; i-a cuprins groaza Bibl.2013.

[11] muncă dură Bibl.2013; trudă grea BB 2013.

[12] cârâmidâriâ Bibl.1865.

[13] cu harapnicul Bibl.1938.

[14] scaunul de nascere Bibl.1865; idem Bibl.1938; cele două pietre Bibl.2013. Expresia (deja obscură în perioada traducerii LXX și a Vulgatei) a fost interpretată în mai multe feluri: (1) scaunul folosit de o femeie la naștere; (2) cărămizile pe care ședea în genunchi o femeie în timpul travaliului; (3) uterul gravidei; (4) organele sexuale ale copilului. Vezi Houtman (vol. 1, p. 253), care favorizează (3), considerând că forma de dual a substantivului reflectă imaginarul antic potrivit căruia uterul era alcătuit din două încăperi separate, legate între ele.

[15] le-a întemeiat familii Bibl.2007; le-a întărit familiile BB 2013.


A rămas mai puțin de o lună până la organizarea primului colocviu dedicat traducerii Cornilescu, a cărei ediție revizuită a ajuns anul acesta la a nouăzecea aniversare.

Mai jos puteți citi al unsprezecelea fragment din cartea în curs de publicare la Editura Logos din Cluj.

***

Biblia Cornilescu 1931

Despre Biblia „britanică” 1931 se crede că a fost tradusă de Cornilescu din dorinţa de a răspunde criticilor celor care i-au reproşat libertăţile pe care şi le-a luat în ediţiile precedente. Această presupusă nouă versiune (pornind de la textele originale) ar fi avut deci rolul de a dovedi că traducătorul are capacitatea şi de a produce un text literal, după metoda folosită de ceilalţi traducători de până la el.

Documentele din arhiva SBB arată însă că D. Cornilescu n-a făcut o traducere nouă, ci o revizuire a Bibl.1911. Adeptă a principiului că Biblia trebuie să fie publicată în diferite formate, pentru diferite categorii de cititori, în 1929 Societatea era pe punctul de a republica o Biblie în format mare („de familie”), folosindu-se de vechile plăci tipografice. Cornilescu a luat cunoştinţă de acest proiect şi i-a scris lui Robert Kilgour, atrăgându-i atenţia asupra numeroaselor neologisme supărătoare din ediţia 1911. Traducătorul propunea culegerea textului din nou, adăugând: „Mă ofer să revizuiesc întregul text, pentru a schimba toate cuvintele franţuzeşti şi străine care au făcut versiunea precedentă atât de expusă criticilor din acest punct de vedere, şi să confrunt textul cu originalul.”[1] La sfârşitul scrisorii, Cornilescu anexa şi o mică listă cu versete sau secţiuni problematice.[2] Una dintre aceste secţiuni este 2 Împărați 24:6–7, afectată de două haplografii,[3] după cum se poate constata prin compararea Bibl.1874 şi a Bibl.1911. Versetele scrise cu aldine în Biblia de la Iaşi lipsesc în ediţia 1911:

Bibl.1874 6Atuncea eĭ veniră până la Galaadŭ şi in pămêntulŭ Tahtimŭ-Hodşi şi eĭ veniră la Danŭ-Iaanŭ şi imprejurŭ până la Sidonŭ; 7Şi eĭ veniră până la cetatea Tirŭ şi în tóte cetăţile Heveilorŭ şi a Cananeilorŭ, şi eşiră spre partea de médă-di a luĭ Iuda cătră Beerŭ-Şeba.

Bibl.1911 6 Atuncia ei veniră la Dan-Iaan şi împrejur până la cetatea Tir şi în toate cetăţile Heveilor şi a Cananeilor, şi ieşiră spre partea de miazăzi a lui Iuda către Beer-Şeba.

După cum se poate constata lesne, prezenţa unor cuvinte care se repetă (veniră, până la) este cauza acestei erori multiple. Aceste omisiuni şi altele sugerează că editarea Bibl.1911 s-a făcut neglijent şi că o corectare a ei ar fi fost binevenită. În orice caz, Cornilescu arunca în balanţă încă un argument important: „Voi face munca fără a fi remunerat, din dorinţa de a vedea Societatea producând un lucru de cea mai bună calitate şi din dragoste pentru ţara mea.” Robert Kilgour i-a acceptat oferta, invitându-l la o discuţie în cadrul căreia să fie stabilite coordonatele proiectului.[4] În 20 august 1929 cei doi au discutat amănuntele revizuirii, pe care Cornilescu a declarat-o necesară mai ales la Vechiul Testament. Kilgour s-a arătat interesat să folosească textul veterotestamentar din traducerea produsă de Cornilescu, însă traducătorul a recunoscut că ea nu fusese revizuită şi i-a reamintit editorului că Vechiul Testament era deja pregătit pentru tipar atunci când i s-a pus în vedere să alinieze traducerea sa la standardele cerute de Societate. În 6 septembrie 1929 Cornilescu îi cerea lui Kilgour şi aprobarea de a include „trimiteri” în textul biblic, precizând că lipsa lor va fi un impediment serios în calea vânzării noii ediţii.

[1] D. Cornilescu către R. Kilgour, Brighton, 31 iulie 1929 (Doc. nr. 471).

[2] Cele mai multe sunt haplografii prin parablepsis: 1 Împ. 22:18; 2Împ. 2:10; 2 Împ. 3:23; 2 Împ. 19:11; 2 Împ. 23:25.

[3] Potrivit Dicționarului de studii biblice (Editura LOGOS, Cluj-Napoca, 2007, p. 64), haplografia este o „eroare în procesul de copiere a unui manuscris, survenită când scribul a omis o literă, un cuvânt sau o expresie, mai ales dacă în apropiere sunt alte litere, cuvinte sau expresii similare.”

[4] R. Kilgour către D. Cornilescu, Londra, 15 august 1929 (Doc. nr. 476).


Urmează al zecelea fragment din cartea cu scrisorile de/despre Cornilescu din arhiva SBB.

Dacă lucrurile decurg conform planului, săptămâna viitoare textul și fotografiile vor intra „la paginat”. Mă aștept ca în 3 săptămâni să avem cartea tipărită. Asta cu atât mai mult cu cât pe 12 noiembrie vom avea la ITP un simpozion în cadrul căruia vom lansa cartea. Un al doilea simpozion dedicat memoriei lui Cornilescu și traducerii sale va avea loc pe 18 noiembrie. Voi reveni cu informații săptămâna viitoare.

***

Biblia Cornilescu 1924

În cursul anului 1923, în afară de semnalele pozitive venite din vânzările Bibliei Cornilescu, nimic nu anunţa că această versiune va fi adoptată și publicată de SBB în tiraje de masă ori că se va impune detaşat în preferinţele comunităţii evanghelice din România. În 5 decembrie 1923, Cornilescu se întâlnea cu Robert Kilgour, unul dintre editorii SBB, care îi ceruse detalii despre metodologia sa de lucru ca traducător al Scripturii. Versiunea din 1921, în forma ei inițială, nu întrunea condiţiile pentru a fi adoptată ca text al SBB.[1] Obiecția cea mai serioasă cu privire la ediția princeps a Bibliei Cornilescu rămâne abuzul de parafraze, după cum lesne poate constata chiar și un nespecialist care parcurge, la întâmplare, câteva pagini la rând. Pentru a ilustra această trăsătură, propunem cititorului următorul pasaj (Gal. 2:15‒21):

 15 Noi sîntem Iudei din naștere, iar nu păcătoși dintre Neamuri. 16 Totuș, fiindcă știm că omul nu este pus într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin faptele cerute de Lege, ci prin credința în Iisus Hristos, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să fim puși într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, iar nu prin faptele cerute de Lege; pentrucă nimeni nu va fi pus într’o stare a omului după voia lui Dumnezeu prin faptele cerute de Lege. 17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim puși, în Hristos, într’o stare după voia lui Dumnezeu, și noi înșine am fi găsiți ca păcătoși, ar însemna aceasta oare că Hristos ne îmbărbătează să păcătuim? Nicidecum! 18 Căci, dacă ridic iarăși în picioare lucrurile Legii, pe cari le-am stricat, arăt prin faptul acesta că n’am avut dreptate cînd le-am stricat. 19 Cît despre mine, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și cît despre viața, pe care o trăesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit și S’a dat pe Sine însuș pentru mine. 21 Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă starea omului după voia lui Dumnezeu se capătă prin Lege, însemnează că degeaba a murit Hristos.

După discuţia dintre Cornilescu şi Kilgour, lucrurile erau încă în suspensie. Societatea înclina mai degrabă către ideea revizuirii unui text consacrat. Pentru Cornilescu, ultimele zile ale lui 1923 au fost marcate de frământări puternice. În 27 decembrie i-a scris lui Kilgour o pledoarie în favoarea propriei versiuni, dar nu s-a putut hotărî să o trimită decât în 31 decembrie, împreună cu o altă scrisoare. Factorul care l-a determinat în final să o trimită a fost vestea despre intențiile SBB de a iniția revizuirea și publicarea unei Biblii mai vechi. În acest context, Cornilescu îi scria lui R. Kilgour: „Vă trimit acum scrisoarea pe care am scris-o cu ceva timp înainte, după ce am reflectat îndelung cu privire la Biblia în limba română. [...] Vă rog să nu uitați că această decizie va fi de o mare importanță pentru viitorul limbajului biblic al acestei țări, de aceea nu trebuie să ne grăbim cu decizia.”[2]

[1] Politica editorială a SBB cerea ca versiunile publicate de Societate să fie cât mai literale, fără note şi fără intertitluri. Se dorea astfel evitarea publicării, în paginile Bibliei, a oricărui material interpretativ, care ar fi putut da naştere acuzaţiei de partizanat confesional.

[2] D. Cornilescu către R. Kilgour, Gislingham, 31 dec. 1923, (Doc. nr. 143).


Un cititor mi-a semnalat astăzi un videoclip extrem de interesant, în care dna Liana Lupaș, curator al Bibliotecii Societății Biblice Americane, vorbește la conferința Passion 2014 despre prima Biblie tipărită pe tărâm american.

Discursul ei începe de la minutul 31.

Trebuie știut că SBA (cu sediul la New York) deține cea mai mare colecție de biblii din SUA. În Europa cea mai bogată colecție se află la Cambridge, în depozitul Societății Biblice Britanice.

Colecția de Biblii românești din biblioteca SBA este semnificativă și în munca de documentare am primit nu o singură dată ajutor prețios de la dna Lupaș, care a îngrijit și dezvoltat colecția cu multă pasiune în timpul ultimelor decenii. Într-un schimb de mesaje pe care l-am avut recent i-am promis că îi voi trimite și „Fidela”, chiar dacă apariția acestei ediții este, pentru mine ca biblist protestant, o sursă de imensă jenă.

Mai jos clipul. Dacă vă displac piesele din prima jumătate de oră, săriți direct la minutul 31. Recomandarea mea se aplică strict discursului dnei Lupaș. :)


Public mai jos al nouălea fragment din cartea privitoare la Biblia Cornilescu. Secțiunea de mai jos redă câteva dintre ecourile pe care le-a stârnit versiunea Cornilescu.

***

Tipărirea întregii Biblii (1921) a fost semnalată neutru în câteva publicaţii, între care şi Noua Revistă Bisericească: „Până acum, critica exegetică nu s-a pronunţat asupra traducerilor părintelui ierodiacon Cornilescu. Orice tipărire a Bibliei este un prea însemnat eveniment în viaţa unei biserici care cere să fie relevat în revistele ştiinţifice şi oficiale bisericeşti.”[1]

În perioada 1921‒1922 Biblia Cornilescu avea să fie pomenită în presa religioasă mai ales pe fondul polemicilor dintre ortodocşi şi minoritatea adventistă. La mijlocul anului 1921, preotul D. Mangâru publică în NRB un articol în care îi reproşa lui Cornilescu traducerea lui sabbatismos (Ev. 4:9) cu „odihnă de sabat”, echivalent nepotrivit, în opinia lui, deoarece alimenta doctrina adventistă despre păzirea sabatului.[2]

La finele aceluiaşi an, Cornilescu se explică prin „Odihna creştinismului”,[3] care atrage un alt articol („Adaos la «Odihna creştinismului şi răspuns Domnului D. Cornilescu»”[4]). Traducătorul pune punct discuţiei cu „Adaos la un adaos”,[5] publicat în septembrie 1922. În mod surprinzător, în luna următoare, episodul se repetă în linii mari, însă de această dată criticul lui Cornilescu este preotul P. Chirică, iar articolul lui conţine nu unul, ci trei reproşuri.[6] Situaţia nu este lipsită de ironie, fiindcă pe parcursul anului 1920 Cornilescu tradusese şi publicase două broşuri care puneau sub semnul întrebării teologia adventistă, ambele publicate în foileton în NRB.[7]

Cu excepţia articolelor din Luptătorul, BOR şi NRB, presa nu pare să fi acordat atenţie noii traduceri. Abia după izbucnirea aşa-numitului scandal de la Cuibul-cu-Barză, teologii şi clericii ortodocşi aveau să cerceteze în amănunt Biblia lui Cornilescu, revista Adevărul creştin, al cărui redactor era, şi celelalte materiale publicate de SER. Iar ceea ce au descoperit nu i-a încântat defel.

[1] NRB, aprilie 1921, p. 269.

[2] Pr. D. Mangâru, „Odihna creştinismului (Contra Adventismului)”, NRB, nr. 7‒10, iulie‒august 1921, p. 143‒145.

[3] D. Cornilescu, „Odihna creştinismului. Un răspuns”, NRB, nr. 17‒18, 1‒31 dec. 1921, p. 289‒292. „Prilejul acestor lămuriri i l-a dat părintelui discuţiunea cu adventiştii, cari îşi sprijinesc pretenţiunile de ţinerea sâmbetei în locul duminicii şi pe locul acesta din scriptură. [...] Părintele Mangâru crede că şi contextul şi textul cer ca versetul în discuţiune să fie tradus aşa: «Drept aceea s’a lăsat odihnă norodului lui Dumnezeu.» Eu cred dimpotrivă că şi contextul şi textul cer ca versetul 9 să fie tradus aşa «Este dar o odihnă de Sabat, care aşteaptă pe poporul lui Dumnezeu» (p. 289). Cornilescu susţine că în verset este vorba de „o odihnă cerească, care aşteaptă pe poporul lui Dumnezeu, iar nicidecum de o odihnă pământească aici, într’o zi oarecare” (p. 290). Traducătorul mai precizează la finalul articolului că a fost conştient de modul în care interpretează adventiştii textul (deoarece a avut discuţii cu ei pe marginea lui) şi că a fost tentat să-l schimbe, dar în final a ajuns la concluzia că textul „nu trebue schimbat de dragul sau de frica unei învăţături” (p. 292).

[4] Pr. D. Mangâru, „Adaos la «Odihna creştinismului şi răspuns Domnului D. Cornilescu»”, NRB, nr. 22‒24, 15 feb.‒31 martie 1922, p. 404‒405. Autorul este de părere că „Sabatismos (sic), nu ar putea însemna altceva decât: odihnă, timp de odihnă, odihnire; în nici un caz nu poţi traduce: odihnă de Sabat” (p. 405).

[5] D. Cornilescu, „Adaos la un «adaos» şi răspuns la un «răspuns»”, NRB 4, nr. 9‒11, 1 aug.‒15 sept. 1922, p. 156‒157.

[6] Pr. Petru Chirică, „Condiţiuni la studiul de combatere al adventismului”, BOR 41, nr. 2 (50), nov. 1922, p. 114‒116. Autorul mai are două obiecţii în afară de cea deja pomenită. În opinia sa, Ef. 5:32 este tradus eronat, fiindcă înţelesul lui ar fi „taina aceasta (a căsătoriei) mare este; dar eu zic vouă, în Hristos şi în biserică”; „Căsătoria e o mare taină, dar numai cu o condiţie, să fie contractată în numele lui Hristos şi al Bisericii (p. 116). În final, Chirică respinge şi traducerea „ziua Domnului” (pentru kyriakē hēmera), el preferând „duminica”.

[7] R. A. Torrey, „Trebue să ţină creştinii sabatul?”, trad. de D. Cornilescu, NRB, ian.‒feb. 1920, p. 146‒148; continuare în NRB, martie 1920, p. 175‒178; A. I. Pollock, „Adventismul în faţa Scripturii”, NRB, iunie‒iulie 1920, p. 40‒42; NRB,aug.‒sept. 1920, p. 62‒64; NRB,16‒31 oct. 1920, p. 103; NRB, 1‒30 nov. 1920, p. 123‒124.


Postez mai jos o nouă scrisoare a lui Simon Mayers, reprezentantul SBB la București în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Se pare că Mayers era în legătură cu Barker, reprezentantul anterior al Societății.

***

Simon Mayers [către Sediul SBB], București, 5 ianuarie 1857

Deoarece dl. Barker mi-a transmis câteva fragmente din scrisorile dvs. și rezoluțiile adoptate de Comitet pe tema traducerii VT în valahă, am plăcerea de a vă înmâna copia unei scrisori pe care i-am adresat-o dlui Barker ca răspuns la acele schimburi de mesaje despre care cred că vă vor oferi toate informațiile necesare pe această temă.

(copie)

V-am scris marțea trecut ca să vă informez că am reușit să găsesc persoana potrivită pentru traducerea VT în valahă. Mă bucur să afirm că toate informațiile pe care le-am adunat despre el din diverse surse îmi confirmă prima impresie că el este omul și din ceea ce aud, singurul potrivit pentru a realiza lucrarea în mod fidel și satisfăcător.

Nicolae Nifon Bălășescu s-a născut în 1804, în Transilvania, din părinți valahi, de religie greacă (ortodoxă, n.n). În tinerețe a fost educat în școlile din Hermannstadt și Klausenburg; ulterior a studiat dreptul la Pesta (Pesth), Oradea (Grosswardein) și Viena, în limbile germană, latină și maghiară. Din 1812 până în 1834 a studiat teologia la Arad și Karlowitz. În 1835 a fost numit profesor de teologie și director al seminariilor din București, Buzău, Rîmnic și Argeș. În 1837 a tradus NT în valahă pentru Societatea Biblică, din porunca prințului și a mitropolitului. În 1851 a fost chemat în Moldova pentru a înființa acolo două seminarii, ceea ce a și făcut, unul la Huși și altul la mănăstirea Neamț. Din 1835 până în 1856 a scris nu mai puțin de 29 de lucrări în valahă, cele mai multe dintre ele teologice. Ca urmare a faptului că a adoptat (entertaining) și exprimat principii protestante, a fost o vreme obiectul persecuției din partea episcopilor și a mitropolitului. A scris comentarii la multe secțiuni din Biblie și a dorit cu mult timp în urmă să realizeze o traducere bună a Scripturii în valahă. Poate să traducă din limbile latină, germană, franceză și maghiară. Posedă douăzeci și cinci de traduceri diferite ale Bibliei în limbile mai sus pomenite, pe care le-a cercetat cu atenție și le-a găsit pe următoarele ca fiind cele mai bune și vrednice de a fi recomandate

franceză: De Sacy

***

Din păcate nu am continuarea scrisorii și nu știu ce alte versiuni ar fi fost recomandate de Bălășescu.


Public mai jos traducerea unei scrisori aflate arhiva SBB din care rezultă că Nifon Bălășescu a fost considerat omul cel mai potrivit pentru a traduce VT în „valahă” (română).

Nu-mi dau seama cui îi este adresată scrisoarea. Probabil că destinatarul este secretarul SBB. Dar în ce context să-l fi cunoscut secretarul respectiv pe Nifon Bălășescu? Nu este exclus ca secretarul SBB să fi făcut „teren” în vremea juneții și să fi ajuns prin Principate, unde îl va fi întâlnit pe „preotul valah”.

Informația că acesta din urmă ar fi tradus NT în 1837 trebuie luată cum grano salis până la apariția unor dovezi mai solide.

***

Simon Mayers, București, 23 decembrie 1856

De când am primit scrisorile dvs. am fost foarte ocupat cu adunarea informațiilor cerute de Comitet pe tema traducerii VT în valahă și cred că am reușit să găsesc omul în stare să realizeze această lucrare. Probabil este o veche cunoștință a dvs., – Dl. Nifon Bălășescu, un preot valah, unul dintre cei mai inteligenți oameni din țară, care în 1837 a tradus NT în valahă pentru Societate din porunca prințului Ghika. Astăzi mi-a înmânat un memorandum în germană, din care vă voi trimite fragmente traduse în engleză. Le voi trimite simultan atât dvs., cât și Comitetului, și sper că vor conține toate informațiile cerute pe această temă.

Pagina următoare »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,831 other followers