Cum a „păgubit” Noe lumea cu „corabia”. Despre Vulgata, Beza și NT 1648

Când citești în Noul Testament de la Bălgrad câte ceva care nu „face” sens, e semn că traducătorii au încurcat borcanele.

Citesc astăzi în Evrei 11:7 următorul text. (Asteriscurile sunt introduse ca să explice termenii problematici.)

Pren credință, Noe luo răspunsu* de ceale ce încă nu să vedea, temîndu-să găti corabiia, spre mîntuirea casei sale, cu care corabie** păgubi*** lumea, și dereptăției, care-i din credință, fu moștean.

*χρηματισθεὶς = fiind avertizat

**δι᾽ ἧς = prin care

***κατέκρινεν = a condamnat

Sună straniu și pentru cei care nu știu grecește, nu?

Când ne uităm în Ediția Beza 1580 vedem că acest verset urmează atât Vulgata, cât și traducerea latinească a lui Beza.

Din Vulgata (coloana din stânga) a fost luată secvența responso accepto și damnauit (verb care poate însemna și to occasion loss or damage to, to harm, damage).

Din traducerea lui Beza (coloana din dreapta) a fost luată completarea per quam arcam, care nu există în textul grec.

De ce avem acest text mixt? Probabil fiindcă la un moment dat s-a operat o revizuire a lui. Sau poate că traducătorul și-a ales o expresie de aici, una de colo, mixând traducerile cum mixează DJ-ii melodiile.

 

Se caută Istoria BOR, de Mircea Păcurariu, ediția publicată în perioada comunistă

Lansez prin intermediul blogului un mic apel de factură cărturărească: e cineva care are acces la Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția publicată în perioada comunistă?

Eu am acces la cele trei volume publicate după 1990. De asemenea, am volumul 3 din 1981.

Îmi trebuie însă o informație din volumul 2, cel despre Simion Ștefan și Noul Testament 1648.

Aș vrea să știu dacă Mircea Păcurariu include și în prima ediție (vol. 2, p. 75) următoarele rânduri subliniate cu roșu.

Dacă acest text există și în ediția publicată în perioada comunistă (înainte de 1988), înseamnă că prof. Grigorie Marcu a preluat această idee aproape verbatim în studiul său publicat în ediția 1988 a NT de la Bălgrad, dar fără să-l menționeze pe Mircea Păcurariu ca sursă.

Am avea, în acest caz, un mic plagiat.

Dacă fragmentul cu roșu apare la prof. M. Păcurariu numai după 1989, înseamnă că istoricul român a preluat ideea de la G. Marcu.

Fac precizarea că studiul lui G. Marcu din 1988 se bazează pe un articol publicat în Studii teologice, în 1973. În această primă variantă autorul evidențiază sursele patristice din predoslovii, dar nu trage concluzia că alcătuitorii trebuie să fi fost români ortodocși.

Iată cum se prezintă textul lui G. Marcu în ediția 1988 a NT de la Bălgrad.

 

O glosă problematică în NT 1648. Maranatha = „lepădat”?

Citind astăzi un studiu despre NT 1648 am realizat că tipografii au marcat greșit un anumit termen care trebuia glosat (în finalul epistolei 1 Corinteni).

La 16:22 citim o glosă interesantă: „lăpădat de la Dumnezău în veaci”. Termenul marcat cu trei „obeli” deasupra este maranatha.

E vorba, evident, de o greșeală. Termenul care ar fi trebui să fie glosat este „blăstămat”.

Mai jos imaginea relevantă (preluată de pe Dacoromanica).

Interesant este că și în Beza 1580 întâlnim aceeași greșeală. Litera m, care marchează glosa, precedă termenul maran-atha.

Prin comparaţie, în ediţia Beza 1575 nu întâlnim această eroare. Litera m, care marchează glosa, este mai aproape de termenul anathema.

 

Traducerea scrisorii lui György Rákóczi I (7 ianuarie 1646)

Prin bunăvoința dlui Zoltán Szabó (Marghita) public mai jos în traducere scurtul articol al istoricului Valentinus Bujdosó, care a oferit în premieră comunității științifice maghiare textul scrisorii lui György Rákóczi I.

Îi rog pe cercetătorii care doresc să citeze această scrisoare să facă precizarea expresă că textul românesc al scrisorii a fost tradus de Zoltán Szabó.

 ***

Contribuţie la istoria primei Biblii valahe.

Precum ştim, Sfânta Scriptură a fost tradusă şi tipărită pentru prima dată în limba valahă din dispoziţia şi pe cheltuiala principelui transilvan György Rákóczi I – cu scopul de a promova convertirea valahilor la credinţa reformată. Referitor la această tipărire scrie sus-numitul principe în scrisoarea lui din 7 ianuarie 1646 din cetatea Făgăraşului către prefectul tuturor averilor lui din Ungaria, Tamás Király-Daróczi Debreczeni:

„Din binecuvântarea lui Dumnezeu noi suntem în pace, ne bucurăm de o sănătate mulţumitoare şi ne merge bine; săptămâna viitoare vom pleca spre Braşov, iar de acolo la nunta lui Ákos Barcsai la Trei-Scaune. Avem nevoie mare de postav şi sulfat de cupru, să nu întârzie domnia voastră să ne trimită; să ne trimiteţi şi antimoniu vreo 20 de chintale*: acuma traducem Biblia pe limba valahă şi vrem să o şi tipărim, iar turnătorul de litere valah (deci era deja turnătorie de litere în Transilvania – notă V.B.) nu are astfel de material, iar aici nici nu se găseşte. Să dispuneţi să fie transportată cherestea suficientă pentru afeturile tunurilor la Patak, Munkács, Tokaj, Regécz.” etc.

Scrisoarea originală se află în arhiva trezoreriei regale, în partea neinventariată.

Din aceste Biblii valahe se pare că a rămas un oarecare stoc, care a fost depozitat în cetatea din Ecsed a familiei Rákóczi, iar după jumătate de secol au fost vândute de acolo din dispoziţia baronului Ferencz Klobusiczky, administratorul averilor orfanilor lui Ferencz Rákóczi I. În scrisoarea adresată de Klobusiczky din Zétény, la 5 octombrie 1690, către Gergely Nagy, administratorul din Ecsed: „Bibliile valahe să le vândă domnia ta, dacă se găseşte vreun comerciant [cumpărător].”

Originalul se află în arhiva trezoreriei regale din Buda, în partea neinventariată, pachetul 828.

Publicat de Valentinus Bujdosó.

Nota traducătorului:

* Am tradus termenul mázsa [din lat. massa] prin chintal, dar acest echivalent nu trebuie confundat cu chintalul modern (de 100 de kg). Înainte de trecerea la Sistemul International de unități de măsură, în Transilvania s-a folosit funtul vienez, numit si magyar font (livra ungurească), egală cu 0,5606 kg. La 1646, 1 mázsa = 100 de funți, adică aprox. 56 kg. Cantitatea totală de metal cerută de principe ar fi 20 x 56 kg = 1120 kg.

 

O scrisoare a lui Gh. Rákóczi pentru vorbitorii de maghiară

De mai multă vreme țin legătura prin email cu un cercetător de la Budapesta care este interesat de subiectul „NT 1648”. Am avut bucuria să-l întâlnesc la Leuven și să vorbesc cu el. Ieri i-am scris în legătură cu o scrisoare (în maghiară) a lui Gh. Rákóczi care aruncă o lumină interesantă asupra pregătirilor care se făceau pentru tipărirea NT 1648.

Astăzi mi-a și trimis PDF-ul cu textul scrisorii, care a fost publicată într-o revistă maghiară, în 1871.

Una peste alta, remarc cu această ocazie un fapt absolut extraordinar: în Ungaria există cel puțin două reviste de specialitate (datând din sec. 19) foarte importante care deja au fost digitalizate și puse pe internet la dispoziția cercetătorilor. În România, digitalizarea abia a făcut ochișori și se străduiește să intre în etapa „kindergarten”.

Colac peste pupăză, de parcă nu era destul că nu avem reviste digitalizate și indexate, ne lovim de o politică aberantă la Biblioteca Academiei Române, unde se practică niște tarife „extraterestre” (ca să fiu politicos) pentru „digitalizarea în regim propriu”.

Dar să nu mă las dus de valul retoricii.

Gasiti AICI textul acestei scrisori. Din nefericire, neștiind maghiară, mă zgâiesc la ea ca mama lui Sisera printre zăbrele.

Dacă vreun cititor știutor de maghiară se încumetă să dea o traducere, va fi imortalizat pentru veșnicie, ca traducător, într-o notă de subsol a unui articol despre întâiul NT în limba română.

Dacă mă străduiesc, poate articolul va fi și ISI.

 

Cele 15 condiții „umilitoare” impuse arhiepiscopului Simion Ștefan la 10 oct. 1643 (2)

Public mai jos condițiile 5-8 din lista celor 15 prevăzute în diploma de confirmare a arhiepiscopului Simion Ștefan.

De remarcat că la punctul 5 documentul accentuează unicitatea lui Isus Hristos, dar recunoaște că sfinții trebuie tratați cu respect.

Prin contrast, icoanele li se conferă statutul de obiecte decorative sau „anamnetice”.

Ar fi interesant de știut ce înțelege superintendentul maghiar (care probabil a formulat aceste condiții) prin „superstiții băbești”.

De departe, cel mai important punct de până acum e 8, care tratează chestiunea căsătoriei. Istoricii ortodocși n-ar trebui se se plângă prea mult de rigoarea acestui punct. Dacă te plângi că acest paragraf e umilitor sau înrobitor, sugerezi în subtext că Simion Ștefan ar fi vrut să aibă o abordare mai relaxată față de „sfânta legătură a căsătoriei”, dar nu-l lăsau calvinii.

***

5. Va cinsti (venerabitur) prin slujbă (cultu) maiestatea divină a Domnului nostru Isus Hristos (care e singurul nostru mântuitor și mediator la Tatăl) și va face asemenea să se cinstească de ceilalți; iară pe sfinți îi va trata (prosequetur) cu cinstea (honore) cuvenită, și va face să fie tratați [astfel].

6. Crucile și celelalte icoanele (simulacra) din biserici (templis) nu le va cinsti (colet) cu un cult religios, ci le va socoti doar ca podoabe ale bisericilor și în memoria pătimirii Domnului, și va face să se socotească [astfel].

7. Va săvârși ceremoniile la îngropăciunile morților după uzanța (morem) primită a creștinilor (calvini) cu predici (concionibus), unde va face trebuință, și cu cântări sfinte, iară acele superstiții băbești (superstitiones aniles) nu le va aproba, nici nu le va învăța, și nu va lăsa să se aprobe și să se învețe.

8. Va anunța în adunarea bisericii, cu cel puțin trei zile înainte de cununie, persoanele care urmează să fie legate cu sfânta legătură (sacrosancto vinculo) a cununiei și va face să se publice de toți preoții supuși lui în toate bisericile lor, și dacă nu se va auzi nici o pricină (vitiis) prin care s-ar putea împiedica căsătoria lor, le va cununa liber prin jurământ (iuramenti) și va face să se cunune asemenea de ceilalți; iară persoanele care vor fi cununate una cu alta vor locui împreună în sfințenie; și dacă unele se vor părăsi necredincios (perfidie) și una dintre ele se va afla că trăiește în această țară a Transilvaniei sau în părțile învecinate cu ea, nu le va despărți (divortiet) în niciun fel și din nicio cauză; dar în cazul acela când una din părți va părăsi în mod necredincios (perfidie) pe cealaltă parte, și va călători în țări străine și departe, și nu se va auzi de ea o veste sigură (certus rumor), în fine după patru sau cinci ani după uzanța bisericilor ortodoxe ungurești va da părții celei nevinovate sau părăsite libertatea [să se căsătorească] și va face să i se dea libertatea de către alții.

 

Diploma de confirmare a arhiepiscopului Simion Ștefan, 10 octombrie 1643

Am găsit recent în Magazinul istoric pentru Dacia, 1846, transcrierea diplomei de confirmare în scaunul arhieresc a lui Simion Ștefan, editorul primei traduceri a NT în limba română (1648).

Nu-mi explic de ce istoriografia modernă îl numește mitropolit, când el era socotit arhiepiscop. Așa și semnează de fapt în actele oficiale.

Nu e o ironie că, la cuțite fiind cu biserica ortodoxă de rit grec, biserica reformată maghiară se numea pe sine ortodoxă?

Cum ar suna oare: „Cultul Creștin Penticostal Ortodox” sau „Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste Ortodoxe”?

Trecând la lucruri mai serioase, să vedem cum sună prima parte a textului.

Că Ilie Iorest ar fi fost încărcat cu atâtea câte i se pun în cârcă am motive să mă îndoiesc. Când te judecă un sobor aflat sub autoritate politicească poți să fii și Isus Hristos, că în final ești scos vinovat. În orice caz, judecata istoricului ar trebui așezată pe documente mai temeinice (dar presupun că arhiva soborului respectiv a pierit în negura vremurilor).

În transcrierea de mai jos am păstrat unele grafii specifice sec. 19, când a fost publicat textul tradus din latinește.

***

Noi, Giorgiu Rakoți etc., facem cunoscut tuturor celor ce se cuvine că deși noi din autoritatea noastră și din plinimea potestății principale (care o essercităm în guvernarea acestui principat dat nouă din cer prin grația lui Dumnezeu), după moartea și eșirea din viață a onorabilului Giorgiu Bradi, fostului arhiepiscop în Alba-Iulia al tuturor bisericilor din Transilvania de ritul grecesc, sârbesc și românesc, socotiserăm să punem, să înaintăm și să așezăm în dregătoria acelui episcopat pe un anume Ilie Forest, ca să-l guverneze în mod cuviincios după oarecare instrucțiuni prescrise lui; cu toate acestea, Ilie Forest nebăgând de seamă la statul său cel bisericesc, în urma căruia trebuia, ca episcop al bisericilor de prezisele rituri, să strălucească în acele biserici prin santitatea vieții curate, purtării oneste și a evlaviei, peste toți ceilalți preoți supuși dregătoriei sale celei episcopale, și să pășească înaintea lor cu bun essemplu, ca o făclie arzătoare, s-a aflat că prin purtările și patimile sale cele rele a căzut în adânc și s-a spurcat cu diverse pete urâte, și a înnegrit dregătoria sa cea episcopală cu blăstemății nespuse de o vieață desfrânată, din care causă s-au făcut diverse plângeri de către preoții ritului aceluia despre immodestia și despre mai multe fărădelegi ale lui; în fine, făcându-se sinod general de toți protopopii și preoții românilor de ritul grecesc și sârbesc, s-a adus înainte în acel sinod general după formele cuviincioase care se observează în sinodul lor și, aflându-se vinovat de toate erorile și fărădelegile blestemate cu care se pâra, din mai multe mărturii ale persoanelor capitulare și ale altor oameni vrednici de credință, culese și produse în fața sinodului, s-a judecat prin glasul comun al acelor preoți să se depărteze din dregătoria sa episcopală, și ca se nu spurce cu ver o pată nici dregătoria de preot comun, să se desbrace cu totul de preoție și să se dea magistratului civil spre pedeapsa cuvenită. Și fiind vorba de alegerea altui episcop în locul lui, și venind în gura tuturor acelor preoți ca să se aleagă episcop onorabilul bărbat Popa Ștefan Simoniu (lat. Popa Stephanius Simonius) din Alba Iulia, ne-au rugat îndată pe noi, ca și noi să binevoim a-i da grațios acea dregătorie bisericească și a-l întări în acel episcopat. Noi, cunoscând că cererea lor e dreaptă și consunătoare cu adevărul, noi cei ce de la începutul principatului nostru am căutat și am îngrijit ca să guvernăm și să ținem în dreaptă și cuviincioasă ordine toate staturile cele încredințate de la Dumnezeu guvernului nostru, și să nu lăsăm pe nimeni a se liniști de ver un mijloc pentru ținerea lui, am hotărât, mai ales după recomândarea reverendissimului domn Ștefan Gelei, Episcopul bisericilor ungurești ortodoxe (calvinești) din țara noastră Transilvania, și Popa primar din Alba-Iulia, om preveghetoriu, și a altor credincioși ai noștri însemnați, care ne-au recomandat modestia, buna purtare, viața onestă și maniera în mărturisirea religiuni a lui Stefan Simoniu, să dăm acelui Ștefan Simoniu și să-i întărim episcopatul peste toate bisericile de ritul grecesc din comitatele Albei din Transilvania, Crastei, Solnicului de mijloc, Dobâci, Clujului, Turzii, și al Cetății de Baltă, și din districtele Cioarei, Bârsei și al Bistriței, și din toate scaunele săcuești și săsești (afară de bisericile Alămorului, Orăștiei, Hațegului, Huniadoarei, Iliei, Crișului și trei protopopiaturi din țara Făgărașului, în care nu va putea să aibă nicio putere, fără numai câtă i se va îngădui de către domnul episcop ortodossu [calvinesc] unguresc), însă cu aceste condițiuni traduse din limba ungurească în cea latină.

(va urma)

 

Bibliografie minimală referitoare la Noul Testament de la Bălgrad (1648)

E limpede că subiectul „Noul Testament de la Bălgrad” are nevoie de o reevaluare temeinică. Am citit suficient de mult material despre această ediție ca să-mi dau seama ca se vehiculează despre el prea multe brașoave.

Cine va dori să plivească mai cu sârg ogorul buruienos al cercetării pe acest subiect trebuie să-și rezerve un an de zile pentru a alerga după bibliografie, pentru a o citi și pentru a o evalua. Eu unul nu știu dacă o să mai am răgazul pentru așa ceva.

Dar dacă se va găsi cineva, cândva, ar trebui să parcurgă această bibliografie minimală.

O postez aici fiindcă va fi o „work in progress”. Va trebui actualizată la răstimpuri. Presupun că bibliografia exhaustivă bate lejer către 100 de titluri. Vorbesc numai de cea în limba română. Despre ce s-a scris în ungurește nu prea am habar. În lista de mai jos e un singur titlu. Estimez că bibliografia de limbă maghiară este cel puțin la fel de vastă.

1846. Magazin istoric pentru Dacia, vol. 3, 1846.

1914. Ioan Bălan, Limba cărților bisericești. Studiu istoric și liturgic, Blaj, 1914.

1918. Ioan Lupaș, Istoria bisericească a românilor ardeleni, Sibiu, Editura și tiparul tipografiei arhidiecezane, 1918.

1929. I. Minea, „Despre Noul Testament din 1648”, în Cercetări istorice, Iași, V-VII, 1929-1931.

1935. Ștefan Meteș, Istoria Bisericii românești din Transilvania, vol. 1, ediția a II-a, Sibiu, 1935.

1939. Milan Pavel Șesan, Originea și timpul primelor traduceri românești ale Sfintei Scripturi, Cernăuți, 1939.

1940. Ioan Lupaș, Documente istorice transilvane, vol. 1, Sibiu, 1940.

1963. G. F. Ţepelea, „Cîteva precizări în legătură cu izvoarele şi glosele Noului Testament de la Bălgrad (1648)”, în Limba română 13 (1963), nr. 3, pp. 274-282.

1964. G. Țepelea, „Predosloviile Noului Testament de la Bălgrad (1648)” în Limba română, 1964, nr. 2, pp. 149-157. Studiu republicat în G. Țepelea, Studii de istorie și limbă literară, București, 1970, și reluat în vol. Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi, București, 1994.

1964. Gabriel Popescu, „Predosloviile Noului Testament de la Bălgrad (1648)” în Biserica Ortodoxă Română, anul 82, nr. 5-6, mai-iunie, 1964, pp. 597-599. (Mă întreb dacă nu cumva „Gabriel Popescu” este pseudonimul folosit de G. Țepelea pentru a înșela vigilența autorităților comunsite).

1965. G. Țepelea, „Alte precizări în legătură cu predosloviile Noului Testament de la Bălgrad (1648), în Biserica Ortodoxă Română, an 83, 1965, nr. 1-2, pp. 113-124. Studiu republicat în G. Țepelea, Studii de istorie și limbă literară, București, 1970, și reluat în vol. Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi, București, 1994.

1967. G. F. Ţepelea, „Date noi despre izvoarele şi glosele Noului Testament de Ia Bălgrad, în Glasul Bisericii 16 (1967), nr. 9—10, pp. 924—933.

1972. G. Istrate, „Un moment important din istoria limbii române literare: Noul Testament de la Bălgrad (1648), în Mitropolia Moldovei și Sucevei, 1972, nr. 9-12, pp. 749-774.

1973. Petru Bogdan, „Considerații generale asupra Noului Testament de la Bălgrad (1648) al Mitropolitului Simion Ștefan”, în Mitropolia Banatului, 1973, nr. 10-12.

1973. G. T. Marcu, „Considerații asupra Noului Testament din 1648” in Studii teologice 25 (1973), nr. 9-10, pp. 605-618. O versiune revizuită a acestui studiu a fost publicată cu titlul “Valoarea isagogică și biblică-teologică a celor 24 de predoslovii”, in ediția din 1988 a NT 1648 NT, pp. 68-76.

1973. Mircea Păcurariu, „325 de ani de la apariția Noului Testament de la Bălgrad” în Biserica Ortodoxă Română, 1973, nr. 11-12, pp. 1206‒1215.

1973. Mihai Plătică, „Noul Testament de la Bălgrad și personalitatea Mitropolitului Simion Ștefan”, în Glasul Bisericii, 1973, nr. 11-12.

1974. G. T. Marcu, „Noul Testament de la Bălgrad în contextul istoric-literar al Bibliei românești ‒ 325 de ani de la tipărirea lui”, în Mitropolia Ardealului, 1974, nr. 1-3.

1978. G.T. Marcu, „Noul Testament de la Bălgrad și unitatea poporului român”, în Îndrumător pastoral, Alba Iulia, 1978, pp. 140-141.

1978. Ioan Zăgrean, „Mitropolitul Simion Ștefan”, în Îndrumător pastoral, II, 1978.

1982. Maria Rădulescu, „Noul Testament de la Bălgrad (1648). Modele și izvoare”, în Studii și cercetări lingvistice.

1985. Cornelia Papacostea-Danielopolu, Lidia A. Demény, Carte şi tipar în societatea românească şi sud-est europeană: (secolele XVII-XIX), București, Editura Eminescu, 1985.

 1987. Florian Dudaș, „Tipografii Noului Testament de la Bălgrad”, în Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic, XI, 1987.

1988. Virgil Cândea, „Noul Testament în limba română ca act de spiritualitate și cultură”, în NT 1648, ediție modernă, Alba Iulia, 1988, p. 41-56.

1988. Florica Dimitrescu, „Importanța lingvistică a Noului Testament de la Bălgrad”, în NT 1648, ediție modernă, Alba Iulia, 1988. Studiul (purtând titlul „Noul Testament de la Bălgrad. Valoarea lingvistică”, a fost republicat în F. Dimitrescu, Dinamica lexicului românesc, București, Logos, 1994, pp. 74-108.

1989. Andrei Andreicuț, „Tipărirea Noului Testament de la Bălgrad, ca răspuns la traducerile tendenţioase ale vremii”, în Studii Teologice, 1989, nr. 5-6, (XLI), pp. 74-86.

1995. A. Miskolczy, „Sub semnul Reformei? Câteva probleme și întrebări privind ediția a 2-a a Noului Testament de la Bălgrad din anul 1648”, in Europa Annales, 2A, Universitatea Eötvös Loránd, Budapesta, 1995, pp. 187-210.

1999. Alin-Mihai Gherman, „Tiparul bălgrădean între tradiție și modernitate”, în Spiritualitate transilvană și istorie europeană, Bibliotheca Musei Apulensis, Alba Iulia, 1999.

1999. Alin-Mihai Gherman, „Câteva considerații despre Noul Testament de la Bălgrad” înTeologie și cultură transilvană în contextul spiritualității europene în sec. XVI-XIX, ed. Ioan Vasile Leb, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 1999, p. 207-220.

1999. Sofia Stirban, Din istoria hârtiei și filigranului: tipografia românească a Bălgradului (sec. XVII), Alba Iulia, 1999.

2001. Eugen Pavel, Carte și tipar la Bălgrad (1567-1702), Cluj-Napoca, 2001.

2001. Stelian Tofană, „Mitropolitul Simion Ștefan și opera sa între ‘toleranță’ și intoleranță religioasă, politică și culturală în Transilvania secolului al XVII-lea”, în Toleranță și conviețuire în Transilvania secolelor XVII-XIX, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2001.

2002. Ana Dumitran, „Aspecte ale politicii confesionale a Principatului calvin față de români: confirmările în funcțiile ecleziastice și programul de reformare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania”, în Medievalia Transilvanica, tom V-VI, 2001-2002, nr. 1-2, p. 113-181.

2004. Ana Dumitran, „Privilegiile acordate preoților români de principii calvini ai Transilvaniei”, în Confesiune și cultură în Evul Mediu. In honorem Ion Toderașcu, Studii reunite de Bogdan-Petru Maleon și Alexandru-Florin Platon, Iași, 2004, p. 71-100.

2004. Liana Lupaș, “Suma capetelor şi sursele Noului Testament de la Bălgrad”, in L. Wald ‒  T. Georgescu (editori), In memoriam I. Fischer, Humanitas, Bucureşti, 2004, pp. 246-256.

2009. Nagy Levente, „A gyulafehérvári román Újszövetség (1648) és Zsoltároskönyv (1651)” în Biblia Hungarica Philologica. Magyarországi bibliák a filológiai tudományokban, ed. János Heltai, Argumentum Kiadó, Budapest, 2009, pp. 99-123.

2011. Ana Dumitran, „Moștenirea Mitropolitului Simion Ștefan. Comentarii, ipoteze, reevaluări”, în J. Nicolae (ed.), Mitropolitul Simion Ștefan. Sfântul cărturar al Transilvaniei, Alba Iulia, Reîntregirea, 2011, pp. 94-253. Excelentă reevaluare a unor probleme importante privind NT 1648.

2011. Emanuel Conțac, Dilemele fidelităţii. Condiţionări culturale şi teologice în traducerea Bibliei, Logos şi Risoprint, Cluj-Napoca, 2011, 320 pag. Secțiunea privitoare la NT 1648 se găsește la p. 27-39. Primul capitol al acestei cărți a fost republicat, cu revizuiri și adăugiri, separat: „Tradiţia biblică românească. O prezentare succintă din perspectiva principalelor versiuni româneşti ale Sfintei Scripturi, în Studii teologice, nr. 2, 2011, p. 159‒245.

2012. Eugen Pavel, „Les sources de la traduction du Nouveau Testament de 1648”, în Synergies Roumanie nr. 7, 2012, pp. 305-324.

2012. Emanuel Conțac, “Sursele predosloviilor la cele patru evanghelii din Noul Testament de la Bălgrad (1648)”, in Limba română 61 (2012), nr. 2, pp. 175-192.

 

Scandalul exegezei aservite ideologic. G. T. Marcu și predoslovia la Matei din NT 1648 (2)

Găsiți mai jos continuarea la postarea publicată ieri (AICI).

Pe scurt, pe G.T. Marcu (și pe mulți alți cercetători ortodocși) nu-i nedumerește defel „demonstrația” pe care o face autorul predosloviei la Matei, din NT de la Bălgrad (1648). Concluzia „demonstrației” este că Matei a scris evanghelia omonimă în greacă.

Sunt de-acord că autorul prefeței putea fi ortodox chiar dacă îi contrazice pe Părinți într-o chichiță de felul acesta. Dar să nu mi se spună că aceste diferențe în raport cu tradiția îl fac pe autor ortodox! Logic ar fi să considerăm că îl fac mai apropiat de mentalul Reformei. Mai ales că nu mi-l pot imagina pe un Varlaam sau pe un Dosoftei încăierându-se astfel cu Părinții!

Textul de mai jos provine dintr-un articol pe care l-am publicat anul trecut în revista Limba română.

***

Prima salvă care a marcat schimbarea de direcție pare să fi venit de la Erasmus, în Adnotările la Noul Testament. Criticând echivalentul nauiculam folosit în Vulgata, pentru a traduce grecescul τὸ πλοῖον din Mat. 8:23, cărturarul olandez scria următoarele:

Cu siguranță ceilalți evangheliști scriu τὸ πλοῖον, adică nauigium sau nauim. Despre ei există un consens că au scris în grecește; a admite că Matei a scris Evanghelia în ebraică, aceasta nu-mi pare verosimil, deoarece nimeni nu dă mărturie în mod mulțumitor, cu argumente convingătoare, că ar fi văzut vreo urmă din acel volum ebraic. (…) De altfel, stilul lui Matei se potrivește bine cu stilul lui Marcu, nefiind radical diferit de felul de a scrie al lui Ioan. Prin urmare, mi se pare mai probabil că această evanghelie a fost scrisă în aceeași limbă în care au scris ceilalți evangheliști.[1]

Opinia sa era împărtășită de cardinalul Cajetan și de alți comentatori, dintre care cei mai mulți sunt protestanți.[2] Desigur, îndoielile umanistului olandez cu privire la ideea că Matei și-a scris evanghelia în ebraică au stârnit și critici. În ciuda acestora, noua concepție s-a difuzat rapid, devenind un loc comun în mentalul reformat. O găsim, de pildă, în Armonia lui Jean Calvin, comentariu la cele trei evanghelii sinoptice (Matei, Marcu și Luca), ieșit de sub tipar pe 17 iulie 1555.[3] Observând că între Matei 2:6 și Mica 5:1 (text veterotestamentar citat de evanghelist) există niște diferențe, Calvin opinează că scribii chemați de Irod la palat trebuie să fi reprodus textul în forma lui originară, în vreme ce Matei, care scrie în greacă, n-a urmărit o redare exactă, ci s-a mulțumit doar să semnaleze textul.

Il n’y a point de doute que les Scribes n’ayent en leur Langue fidelement recité de mot à mot le passage, ainsi qu’il est escrit au liure du Prophete: mais sainct Matthieu s’est contenté d’auoir marqué le lieu. Et pource qu’il escriuoit en Grec, il a suiui la leçon commune. Car il est aisé à recueillir de ce lieu-ci & autres semblables, que S. Matthieu n’a pas escrit son Euangile en langue Hebraique.[4]

Ideea este reluată în alt pasaj care caută să explice de ce relatările din Mat. 10:10, respectiv Luca 9:3 Mântuitorul le interzice ucenicilor să ia toiege pentru drum, iar în relatarea paralelă din Marcu 6:8 permite acest lucru. Soluția propusă de Calvin conține și ideea că evangheliștii au scris în limba greacă:

Veu qu’en Hebrieu la signification du mot Sebet, est ambigue, combien que les Euangelistes escriuissent en Grec, toutesfois ils on pris en diuerses sortes le mot Grec, comme l’Hebrieu, Sainct Matthieu doneques & sainct Luc entendent des bastons qui chargent ceux qui les portent: mais sainct Marc entend vn baston, sur lequel ceux qui ont à cheminer s’appuyent pour se soulager. Or il est certain que pour faire quelque voyage, la coustume estoit de porter vn baston.[5]

Negreșit, autorul predosloviei trebuie să se fi format ca teolog într-un mediu intelectual în care astfel de idei inovatoare erau monedă curentă. Altminteri, cu greu putem explica efortul pe care îl face de a combate vechea concepție. Argumentele aduse de el în sprijinul noii ipoteze sunt patru la număr: (1) Chiar dacă evanghelia ar fi fost scrisă în ebraică, nu putem ști „cine o are fi întors greceaște”. Mărturiile patristice sunt contradictorii: „Teofilact zice că o au întors Ioan apostol. Atanasie zice că o au, Iacov apostol.” (2) „Alalți apostoli și evanghelisti toți au scris ale lor în limbă grecească; derept aceaia nu să creade că Matei are fi scris într-altă limbă”. (3) „De-are fi fost scrisă jidoveaște, n-ară fi Evangheliia lui Matei fântână [i.e. sursă], ca alte cărți, a Legii noao, ce ară fi izvor curând [i.e. provenind] den limbă jidovească, carea nu o avem necăiri.” (4) Deși evanghelia conține „multe cuvinte jidovești”, ele au fost traduse în grecește: „Emmanuil, ce să zice Dumnedzeu cu noi și Eli, Eli lima savatani, ce să zice Dumnedzeul, Dumnedzeul Mieu, că ce Mă lăsași” (2^r-2^v).

Prezența unor idei protestante (mai precis, calviniste) în predoslovia evangheliei după Matei trebuie să le fi dat motive de neliniște cărturarilor munteni care au pregătit pentru tipar Biblia de la București, de vreme ce, în mod surprinzător, aceștia au ales să omită din tomul patronat de Șerban Cantacuzino o predoslovie consistentă, dar împănat cu idei cel puțin „suspecte”, dacă nu de-a dreptul eretice.

---

[1] Opera Omnia Desiderii Erasmi Roterdami, vol. VI.5, Amsterdam, 2000, p. 175-176: „Certe τὸ πλοῖον − id est «nauigium» siue «nauim» − scribunt euangelistae caeteri, quos Graece scripsisse consensus est omnium, vt donemus Matthaeo Hebraice scriptum Euangelium, quod ipsum mihi non fit verisimile, cum nemo sat idoneis argumentis testetur se vidisse vllum illius Hebraici voluminis vestigium. (…). Deinde stilus Matthaei cum stilo Marci plane consentit, haud admodum dissentiens a dictione Ioannis”.

[2] Este vorba de Oecolampadius, Paraeus, Calvin, Le Clerc, Fabricius, Pfeiffer, Lightfoot, Beausobre, Basnage, Wetstein, Rumpaeus, Whitby, Edelman, Hoffman, Moldenhawer, Viser, Harles, Jones, Jortin, Lardner, Guerike, Hey, Hales, Hewlett și alții. Vezi G. Townsend, The New Testament, Arranged in Chronological and Historical Order, vol. 2, London, ⁴1838, p. 54-55 și Samuel Davidson, Lectures on Biblical Criticism: Exhibiting a Systematic View of That Science, Edinburgh, 1839, p. 409-410.

[3] Thomas Henry Louis Parker, Calvin’s New Testament Commentaries, Louisville, 1993, p. 31. În cercetarea noastră, am folosit ediția franceză din 1563.

[4] Commentaires de Iean Calvin sur la Concordance ou Harmonie, composee des trois Euangelistes, assauoir sainct Matthieu, sainct Marc, & sainct Luc, De l’imprimerie de Michel Blanchier, 1563, p. 52.

[5] Ibid., p. 179.

 

Scandalul exegezei aservite ideologic. G. T. Marcu și predoslovia la Matei din NT 1648 (1)

Am scris ieri un text „la nervi” despre cum e „trasă de păr” interpretarea predosloviilor din NT 1648, de către unii cercetători. Cred că tonul folosit în postarea cu pricina trebuie să fi părut excesiv amicilor mei ortodocși.

Ca să fie mai limpede la ce fel de răstălmăciri se poate deda uneori cercetătorul condiționat ideologic, iau ca studiu de caz un fragment dintr-un articol scris de pr. prof. dr. Grigorie T. Marcu, publicat inițial în Studii teologice (1973) și republicat în ediția modernă (1998) a NT de la Bălgrad.

Urmărirea diferențelor dintre prima variantă a articolului și cea publicată în 1998 ar fi ea însăși un exercițiu interesant, dar depășește scopurile acestei postări.

Iată ce scrie G.T. Marcu în varianta revizuită a articolului său:

Sunt două chestiuni care scandalizează în acest mic fragment.

(1) G.T. Marcu evită să precizeze concluzia „demonstrației” pe care o face autorul predosloviei. De ce? Fiindcă ea este contrară tradiției patristice. Autorul predosloviei la Matei crede că evanghelistul a scris direct în greacă. Or, ideea asta este neconformă cu tradiția primelor secole. Cititorul-guguștiuc care n-a citit textul predosloviei înghite gălușca ideologică pe nemestecate.

(2) Faptul că, în această privință, autorul predosloviei se află în răspăr cu tradiția patristică nu e tocmai un semn de pravoslavnicie. E o insultă la adresa inteligenței să pretinzi că un autor care contrazice o tradiție venerabilă face implicit dovada fidelității față de tradiția pe care o contrazice!

Mai jos puteți citi un fragment dintr-un articol amplu pe care l-am publicat anul trecut în Limba română*. Articolul e dedicat analizării predosloviilor la cele patru evanghelii, din NT 1648. Textul cu bold dinspre final este subliniat ad hoc.

*E. Conțac, “Sursele predosloviilor la cele patru evanghelii din Noul Testament de la Bălgrad (1648)”, în Limba română 61 (2012), nr. 2, pp. 176-178.

***

Probabil cea mai întinsă secțiune din predoslovie este cea care răspunde la întrebarea „În ce limbă o au scris?” În mod cu totul neobișnuit, împotriva unei tradiții bisericești venerabile, autorul caută să demonstreze cu orice preț că Matei nu a scris evanghelia sa în limba greacă: „Mulți zic că n-au scris greceaște, ce jidoveaște. Ereneiu, Tertulian, Orighen, Atanasie și alți mulți zic că, fiind Matei jidov, au scris jidoveaște. Ieronim zice că în zilele lui, au aflat Evanghelie lui Mattei, scrisă jidoveaște. Săva că mulți cărtulari țin așea, că-i scrisă jidoveaște, iar mai mulți să îndoiesc și zic că au fost greceaște și nu e în deșărt. (2^r)

Înainte de a ne opri asupra ideii revoluționare propuse de autorul predosloviei în acest paragraf – anume că Matei nu și-a scris evanghelia în greacă −, considerăm utilă identificarea acelor citate din Irineu, Tertulian, Origen și Atanasie care afirmă că Matei a scris „jidoveaște”. Precizăm că Tertulian nu a afirmat nicăieri expressis verbis că Matei ar fi scris în ebraică.

Irineu	Ita Matthaeus in Hebraeis ipsorum lingua scripturam edidit Euangelii, cum Petrus et Paulus Romae euangelizarent et fundaret Ecclesiam. (Adv. haer. III.1.1)ὁ μὲν δὴ Ματθαῖος ἐν τοῖς ῾Εβραίοις τῇ ἰδίᾳ αὐτῶν διαλέκτῳ καὶ γραφὴν ἐξήνεγκεν εὐαγγελίου, τοῦ Πέτρου καὶ τοῦ Παύλου ἐν ῾Ρώμῃ εὐαγγελιζομένων καὶ θεμελιούντων τὴν ἐκκλησίαν.(Eusebiu, Ist. bis. V.8.2-4)	Astfel, Matei, între evrei, a publicat o formă scrisă a Evangheliei în limba lor proprie, în vreme ce Petru și Pavel evanghelizau Roma și întemeiau biserica.
Tertulian	Deleant igitur et testimonia daemonum filium David proclamantia ad Iesum, sed testimonia apostolorum delere non poterunt si daemonum indigna sunt. Ipse imprimis Matthaeus, fidelissimus evangelii commentator ut comes Domini (…)(De carne Christi, XXII)	Să șteargă deci [ereticii] și mărturiile demonilor care îl proclamă pe Isus, fiul lui David, dar mărturiile apostolilor nu vor putea să le șteargă, și dacă cele ale demonilor sunt nevrednice. În primul rând, Matei, cel mai credincios comentator al evangheliei, deoarece fusese însoțitor al Domnului (…)
Origen	«ὡς ἐν παραδόσει μαθὼν περὶ τῶν τεσσάρων εὐαγγελίων, ἃ καὶ μόνα ἀναντίρρητά ἐστιν ἐν τῇ ὑπὸ τὸν οὐρανὸν ἐκκλησίᾳ τοῦ θεοῦ, ὅτι πρῶτον μὲν γέγραπται τὸ κατὰ τόν ποτε τελώνην, ὕστερον δὲ ἀπόστολον ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ Ματθαῖον, ἐκδεδωκότα αὐτὸ τοῖς ἀπὸ ᾿Ιουδαϊσμοῦ πιστεύσασιν, γράμμασιν ῾Εβραϊκοῖς συντεταγμένον·»(Eusebiu, Ist. bis., VI.25.4)	Prin tradiție am învățat cu privire la cele patru evanghelii, care sunt și singurele acceptate în Biserica lui Dumnezeu de sub cer, că mai întâi a fost scrisă cea potrivit lui Matei, cel care a fost odinioară vameș, iar apoi apostol al lui Isus Hristos. Matei a publicat-o pentru cei care s-au convertit de la iudaism, scriind-o în limba ebraică.
Atanasie	Τὸ μὲν οὖν κατὰ Ματθαῖον Εὐαγγέλιον ἐγράφη ὑπ’ αὐτοῦ τοῦ Ματθαίου τῇ ῾Εβραΐδι διαλέκτῳ, καὶ ἐξεδόθη ἐν ῾Ιερουσαλὴμ, ἡρμηνεύθη δὲ ὑπὸ ᾿Ιακώβου τοῦ ἀδελφοῦ τοῦ Κυρίου τὸ κατὰ σάρκα, ὃς καὶ πρῶτος ἐχειροτονήθη ἐπίσκοπος ὑπὸ τῶν ἁγίων ἀποστόλων ἐν ῾Ιεροσολύμοις.(Synopsis scripturae sacrae, PG, vol. 28, col. 433)	Evanghelia după Matei a fost scrisă de însuși Matei în limba ebraică și publicată în Ierusalim; a fost tradusă de fratele Domnului cel după trup, care a și fost hirotonit întâiul ca episcop de către sfinții apostoli, în Ierusalim
Ieronim	Matthaeus, qui Evangelium Hebraeo sermone conscripsit, ita posuit… (Epist. 20.5, PL, vol. 22, col. 379).Evangelium quoque quod apellatur secundum Hebraeos, et a me nuper in Graecum Latinumque sermonem translatum est, quo et Origenes saepe utitur (De vir. ill. 2, PL, vol. 23, col. 611B)Matthaeus, qui et Levi, ex publicano apostolus, primus in Judaea propter eos qui ex circumcisione crediderant, Evangelium Christi Hebraicis litteris verbisque composuit: quod quis postea in Graecum transtulerit, non satis certum est. Porro ipsum Hebraicum habetur usque hodie in Caesariensi bibliotheca, quam Pamphilus martyr studiosissime confecit. Mihi quoque a Nazaraeis, qui in Beroea urbe Syriae hoc volumine utuntur, describendi facultas fuit. (De vir. ill. 2, PL, vol. 23, col. 613A)	Matei, care a scris evanghelia în ebraică, astfel a spus…Evanghelia care este numită „după evrei” și care a fost tradusă de mine recent în greacă și latină și de care și Origen se folosește adesea.Matei, cel numit și Levi, din vameș devenit apostol, a scris cel dintâi în Iudeea, o evanghelie a lui Hristos cu litere și cuvinte ebraice, pentru cei dintre circumciși care au crezut. Cine  a tradus-o apoi în greacă nu se știe sigur. De altfel, textul ebraic există până astăzi în biblioteca de la Cezareea, pe care a realizat-o cu multă hărnicie martirul Pamfil. Am avut prilejul să mi se descrie acest volum de către Nazarineni, care, în Berea, oraș din Siria,  se folosesc de el.

În cazul lui Ieronim, am prezentat doar câteva dintre numeroasele texte în care cărturarul apusean scrie despre varianta ebraică (sau aramaică) a Evangheliei după Matei. O analiză completă a problemei ar trebui, desigur, să ia în calcul și referirile la așa-numita Evanghelie după Evrei și relația ei cu prezumtivul original al Evangheliei după Matei.[1] Dincolo de aceste chestiuni marginale pentru subiectul cercetării noastre, un lucru este cert: Ieronim, alături de ceilalți autori citați mai sus, este convins că Matei și-a scris evanghelia în ebraică.

Grigorie T. Marcu vedea în recursul la autori patristici dovada indubitabilă (folosită și de Virgil Cândea, în ediția reeditată în 1988) că „alcătuitorii [predosloviilor] nu erau calvini (nici filocalvini), ci români ortodocși”[2]. Nici G. T. Marcu, nici V. Cândea nu s-au arătat câtuși de puțin tulburați de un fapt foarte straniu, anume că autorul predosloviei la Matei enumeră câțiva autori patristici importanți doar pentru a-i contrazice, propunând totodată o alternativă care iese în mod clar din făgașul tradiției ortodoxe răsăritene. Prin pledoaria sa, asupra căreia vom zăbovi în continuare, cărturarul transilvănean se alătură unui numeros grup de comentatori, în majoritate protestanți, care consideră că Matei a scris evanghelia sa direct în greacă.

(va urma)

---

[1] Vezi A. F. J. Klijn, Jewish-Christian Gospel Tradition (Supplements to Vigiliae Christianae, vol. 17), Leiden, 1992, p. 16-19 și James R. Edwards, The Hebrew Gospel and the Development of the Synoptic Tradition, Grand Rapids, 2009, p. 28-37.

[2] G. T. Marcu, „Valoarea isagogică și biblică-teologică a celor 24 de predoslovii”, în Nt. 1648, ed. modernă, Alba Iulia, 1988, p. 62.

 

Cercetătorii români, NT de la Bălgrad și „cultul sfinților”

Încerc zilele astea să definitivez studiul despre NT de la Bălgrad pe care l-am prezentat la Leuven în noiembrie 2012.

Sunt uimit de ignoranța care domnește în breaslă cu privire la trăsăturile vădit protestante ale acestei lucrări. Sper, deocamdată, că e vorba de ignoranță, și nu de rea voință.

Trist este când ignoranța apare în lucrări altminteri extrem de erudite.

De pildă, citesc în I.I. Croitoru, Ortodoxia și Apusul în tradiția spirituală a românilor. Unitatea Ortodoxiei și apărarea credinței ortodoxe în fața propagandei protestante din secolul al XVII-lea, vol. 2, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2012, p. 508, că „în Predosloviia la Faptele Sfinților Apostoli se apăra cultul Sfinților”.

Ei, și acum să vedem cam cum se apără cultul sfinților în predoslovia cu pricina. Redau mai jos textul prefeței.

Precum se vede, probele incontestabile ale susținerii cultului sfinților ar fi cele două expresii subliniate cu roșu!

Dar oare un scriitor reformat / protestant n-ar putea folosi expresiile respective?

De bună seamă că nu, zice dl. I.I. Croitoru. Decât dacă se convertește la ortodoxie, știut fiind că Biserica Răsăriteană are un monopol pe expresii ca cele de mai sus.

Mai mult, o simplă căutare în comentariile lui Calvin scoate la iveală un aspect înfricoșător și scandalos deopotrivă! După toate aparențele, Calvin era un criptoortodox! Judecând după citatele de mai jos, aș putea băga mâna în foc că avea ascunse, pe undeva, și niște moaște. Adeziunea lui Calvin la „cultul sfinților” ar fi, deci, „scheletul din dulap” care a zăcut nedescoperit atâta amar de vreme!

Găsiți mai jos o salbă de citate care îl incriminează pe Calvin.

Fapte 10:41

Therefore, let us assure ourselves of this, that the holy apostles were chosen by the holy decree of God, that by their testimony the truth of Christ’s resurrection might stand. Whosoever is not content with this approbation, let him take away and overthrow if he can that inviolable decree of God, which Peter commendeth to us in this place.

1 Cor. 16:9

We see, then, how this holy man sought everywhere Christ’s glory, and did not select a place with a view to his own convenience or his own pleasure; but simply looked to this — where he might do most good, and serve his Lord with most abundant fruit; and in addition to this, he did not merely not shrink back from hardships, but presented himself, of his own accord, where he saw that he would have to contend more keenly, and with greater difficulty.

1 Tes. 3:5

Paul’s intention was to stir up the Thessalonians to perseverance. And, assuredly, this must have been a most powerful excitement, when they learned that the holy Apostle felt so great consolation and joy from the advancement of their piety.

Col. 4:7

That the Colossians may know what concern he has for them, he confirms them, by giving them, in a manner, a pledge. For although he was in prison, and was in danger of his life, making care for himself a secondary matter, he consults for their interests by sending Tychicus to them. In this the singular zeal, no less than prudence of the holy Apostle, shines forth;

 

Mamona plusează: nu un proces despre Biblia Cornilescu, ci două!

Nu mică mi-a fost uluirea când am aflat că procesul privitor la Biblia Cornilescu se poartă de fapt pe două fronturi. Un proces e judecat la Secția a IV-a și celălalt la Secția a V-a.

Mai jos puteți vedea informațiile publicate pe site-ul Tribunalului București.

Societatea Evanghelică Română (reprezentată de av. Daniel Cuculea) urmărește pe de o parte să blocheze tipărirea Bibliei Cornilescu de către cele 6 organizații pe care le dă în judecată, iar pe de altă parte să-și adjudece dreptul de autor pentru versiunile Cornilescu.

Mai jos informații despre al doilea dosar.

Dacă înțeleg bine mecanismele judiciare mioritice, procesele vor evolua separat, deși ele sunt strâns legate.

Concluzie preliminară: prin cele două acțiuni inițiate de SER (Daniel Cuculea) românii dovedesc încă o dată că au un fel foarte original de a mulțumi celor care le-au pus cândva Scriptura în mână. În 1921 Societatea Biblică Britanică a furnizat hârtia pe care s-a tipărit prima versiune Cornilescu și a achiziționat pentru distribuție o bună parte din tiraj. În anii care au urmat reprezentanții SBB au făcut eforturi considerabile pentru a face din Biblia Cornilescu ceea ce este acum. În anii 1930 au apărat această versiune de atacurile BOR cerând audiențe la N. Titulescu și la regele Carol al II-lea.

De unde se vede că miopia istorică este sora geamănă a ingratitudinii. Memoria scurtă e aproape totuna cu amnezia. Iar amnezia e sursa directă a lipsei de recunoștință pe care o vedem acum. Cunoașterea îngâmfă, e drept! Dar lipsa ei naște monștri mai periculoși.

 

Biblia Cornilescu, târâtă în tribunal. Primul termen de judecată: 24 ianuarie

Dumitru Cornilescu nu are încă o biografie decentă în limba română. Nu se poate lăuda nici măcar cu o pagină pe Wikipedia.* De vreun monument sau ceva similar nu mai vorbim. Dar are, iată, primul proces judiciar în onoarea numelui său și a versiunilor pe care le-a realizat.

Pe dl. avocat Daniel Cuculea l-am întâlnit cu vreo 5-6 ani în urmă. Profesorul Teodor Pandrea, cunoscând interesul meu pentru Dumitru Cornilescu și pentru activitatea lui de traducător, m-a pus în legătură cu dl Cuculea, care scrisese câteva studii despre Cornilescu și despre Teodor Popescu. La vremea respectivă prof. Pandrea m-a și însoțit pe strada Berzei, acolo unde (dacă memoria nu mă trădează) era chiar sediul  Societății Evanghelice Române.

Cred că ulterior am mai vorbit cu dl Cuculea de vreo două ori la telefon, dar nu mai pot fixa cu precizie în timp data acestor convorbiri. De curând (să fi fost pe la jumătatea lunii decembrie?) m-a sunat în legătură cu data de naștere a lui Alexandru Cornilescu, fiul lui Dumitru Cornilescu din prima căsătorie. Intenționa să solicite o copie a certificatului de deces al acestuia.

Îmi aduc aminte că la momentul convorbirii noastre am rămas oarecum nedumerit. La ce ar putea servi copia unui certificat de deces?

De curând am aflat răspunsul. Putea servi ca dovadă într-un litigiu care a ajuns la tribunal.

Mâine, pe 24 ianuarie, șase persoane juridice sunt invitate creștinește de către Societatea Evanghelică Română (reprezentată de dl avocat Daniel Cuculea) să se prezinte în instanță, la primul termen al primului proces de răsunet din istoria mișcării evanghelice din România.

Care proces, în bună tradiție protestantă, este subîntins (oare se putea altfel?) de principiul sola Scriptura. Ați citit bine: litigiul care se judecă mâine are în centru Biblia fiindcă, nu-i așa, Scriptura trebuie nu doar tradusă, tipărită, citită și împlinită, ci și apărată la tribunal.

Cele șase entități invitate la judecată sunt SBIR (București), Societatea Biblică Interconfesională din Moldova, Bible Society (Anglia), Cultul Adventist, Romanian Bible Society (SUA) și Fundația Societatea Biblică din România (Oradea).

Care este documentul principal pe care se bazează reclamantul?

O declarație dată de Iulian Cornilescu (fratele lui Dumitru și al lui Gheorghe Cornilescu) în 18 noiembrie 1991. Potrivit acestui document, Iulian Cornilescu (decedat la 23 decembrie 1993) împuternicește editura „Societății Evanghelice Române” să preia toate drepturile de autor care îi revin ca moștenitor al fraților Dumitru și Gheorghe Cornilescu.

Dar cum putea Iulian Cornilescu în 1991 să împuternicească editura SER să preia niște drepturi pe care el la momentul respectiv nu le putea avea, dat fiind că a doua soție a lui Cornilescu era încă în viață? Din informațiile pe care le am, Anna Cornilescu a murit abia în 2007!

În fine, nu am pretenția că mă pricep la drept succesoral și la drepturi de autor. Dar am citit integral scrisorile privitoare la Cornilescu, din arhiva Societății Biblice Britanice, iar ele conțin o istorie limpede. Pentru Cornilescu a fost destul de clar de la bun început că versiunea lui aparține Societății Biblice Britanice. Traducătorul român și-a dorit mult ca textul lui să fie asumat de SBB și publicat sub sigla ei. Din acest motiv a revizuit-o în conformitate cu regulile editoriale ale SBB și a fost plătit pentru asta; a acceptat, cu alte cuvinte, regulile „jocului”.

Evident, judecătorul de caz nu a citit respectivele scrisori. Am vaga bănuială că nici dl Cuculea nu le-a citit. Sau, dacă le-a citit, a omis din greșeală pasajele relevante. Prin urmare, ne putem aștepta la surprize.

Eu unul urmăresc cu atenție acest proces care nu se anunță deloc simplu. Nu am alt interes decât cel pur academic. Totuși, cunoașterea nu poate fi niciodată neutră, în sensul că te obligă la o anumită perspectivă. Nu poți să „suspenzi judecata” și să te „abții” când cunoști relativ bine un anumit subiect.

Dar să nu ne pronunțăm dinainte. Și, fiindcă nu le putem ura împricinaților „Doamne ajută!”, să le urăm măcar, ca într-o competiție sportivă: May the best case win!

*Mă refer la o pagină completă, bine pusă la punct, nu la încropeala existentă în prezent. De altfel, am mai peticit și eu actuala pagină Wikipedia, însă nu se poate spune că aceea e o pagină normală. E mai mult „ciot” extins.

 

Când filologii spun lucruri trăsnite

Lucrând acum la un studiu pe care îl voi prezenta la sfârșitul lunii la conferința despre Biblie și Reformă organizată de Univ. din Leuven, Belgia, am prilejul să observ cam ce trăsneli pot scrie filologii atunci când se întâmplă să nu fie și un pic de teologi.

Fragmentul următor e dintr-un articol scris de Maria Rădulescu, „Noul Testament de la Bălgrad (1648). Modele și izvoare”, publicat în Studii și cercetări lingvistice, 1982.

Pe autoare o intrigă (așa cum m-a intrigat și pe mine) adaosul „trinitar” din 1 Cor. 8:6. În textul grec nu se face referire decât la Tatăl și la Fiul. În Biblia de la Ostrog, 1581 apare însă și o referire la Duhul Sfânt, drept care editorii NT 1648 au decis să includă acest text, semnalând într-o glosă marginală că adaosul inserat de ei nu apare în grecește.

Dna Rădulescu, dornică să explice motivațiile intime care i-au animat pe editorii NT 1648, speculează ingenios după cum urmează:

Cum ar veni, editorii NT 1648 sunt mai ortodocși nu doar decât Papa (=Biserica de Apus), ci și decât Pavel, care n-a găsit de cuviință să includă adaosul trinitar în epistola sa.

Una peste alta, să credem că în Apus credincioșii cred în Dumnezeu Tatăl și în Fiul, dar nu și în Duhul Sfânt, în vreme ce răsăritenii cred nu doar în Tatăl și Fiul, ci și în Duhul Sfânt?

De remarcat că autoarea nu zice „probabil”, ci „desigur”. Cunoștința are dubii. Ignoranța nu prea.

 

Seminar on Bible Translation, Prague, February 4-7, 2013

THE INTERNATIONAL BAPTIST THEOLOGICAL SEMINARY IN PRAGUE

announces a

SEMINAR ON BIBLE TRANSLATION

February 4-7, 2013

Objective

To explore and facilitate a conversation on the overall picture of Bible translation, particularly in Eastern Europe, between biblical scholars with linguistic skills, experience of translation work, a specialism in original texts and versions or an interest in contemporary language, preachers and those who train them, and lay people with an interest in the subject, on how churches organise translations, the principles on which they work and how translations are influenced by language and culture.

Programme

Five major papers on Translation Logistics, Models of Translation and the Target Audience, Recent Research on Bible Translation in Central and Eastern Europe, Folk Translations and Vernacular Readings, Recent Romanian Translations with particular reference to Cultural, Ecclesiastical and Doctrinal Bias, and the 400th Anniversary of the King James Version.

Four Workshops with short papers and discussion on Translation Structures and Ecumenical Considerations in the Slovak Ecumenical Bible (2007), and other possible topics such as translating the Psalms, translation for beginners and a ‘first academic’ translation of the Bible in an Eastern European country.

Further input from other countries, with time for open discussion, informal conversations and networking.

Contributors

Juraj Bandy, Slovak Professor and specialist in Bible translation, responsible for the recent translation of the Slovak Ecumenical Bible.

Emanuel Contac, lecturer at the Theological Pentecostal Institute in Bucharest, whose doctoral dissertation (published by Logos) addresses theological and cultural bias in Romanian translations of the New Testament focussing on eleven concepts (eg Mariology, presbyteros, etc) and specific words and texts (eg  dikaioun, menoun, etc) in 40 Romanian versions.

Iryna Dubianetskaya, a Greek Catholic biblical scholar and linguist, Doctor of Sacred Theology (Ph.D., S.T.D), leader of the Bible School (Flying University, Minsk), Docent at the European Humanities University in Vilnius, initiator and co-ordinator of the Committee for the first academic translation of the Bible into Belarusian.

John Elwolde (to be confirmed), former UBS Translation Consultant in Ukraine, Belarus, Croatia, Serbia, Poland, Russia, and Central Asia. Recent contributions include ‘Language and Translation of the Old Testament’ (Rogerson & Lieu (eds), Oxford Handbook of Biblical Studies, pp 135-38, OUP), ‘Relationships among the Russian Synodal Bible, the Slavonic Text, and the Septuagint’ (Folia Orientalia 47) and ‘The Biblical Dead Sea Scrolls and Some Issues of Canon’ (Lénart J. de Regt (ed), Canon and Modern Bible Translation in Interconfessional Perspective, pp 1-41, UBS, Turkey).

Florentina Badalanova Geller, graduate in Slavonic Philology, University of Sofia, holding a PhD from MoscowStateUniversity, 1984. Currently Professor at the Freie Universität Berlin, teaching courses on Biblical Anthropology and Apocrypha, on leave from the Royal Anthropological Institute, London. Previous appointments in the Bulgarian Academy of Sciences, the University of Sofia, and University of London.  She is Honorary Research Fellow, UCL (Department of Hebrew and Jewish Studies).  Currently working on the Folk Bible and vernacular Mariology.

Alec Gilmore, Baptist minister in the UK, graduate of Manchester University, IBTS Senior Research Fellow and author of Dictionary of Bible Origins and interpretation (T & T Clark).

Jamie Grant, lecturer in Biblical Studies at the Highland Theological College, University of the Highlands and Islands, UK.

Lydie Kucova, graduate of Brunel and EdinburghUniversities,member of the IBTS Academic Team and lecturer in Biblical Studies.

Silviu Tatu, Senior Lecturer at the Theological Pentecostal Institute in Bucharest, and well acquainted with the Cornilescu version and other translation issues, including relationships with the Orthodox Church.

 

Jurnal de Anglia (22). Pe urmele lui Cornilescu la Londra

A trecut mai bine de o lună de la ultima „filă” (electronică) de jurnal. Deja mă aflu aproape de finalul șederii mele pe plaiuri cantabrigeze și în curând voi reveni în România.

Ieri am reușit finalmente să întreprind călătoria de care am pomenit cu altă ocazie.

Parcurgând corespondența despre Cornilescu, am fost curios să văd cum arată efectiv locurile pe unde a pribegit înainte de a se stabili definitiv în Elveția.

Precum se vede, Cornilescu avea hârtie de corespondență cu antet. O tipărise el anume sau o primise de la proprietar?

În corespondența parcursă de mine, prima adresă britanică e una londoneză: 2 Rutland Park Gardens, o stradelă în apropiere de stația de metrou Willesden.

Gură de metrou londonez. Încă n-am călătorit cu „tubul”. Îmi tot inventez scuze și motive de revenire.

De aici începe un lung șir de case legate. La nr. 2 a stat Cornilescu.

Cornilescu a stat acolo în perioada decembrie 1923 ‒ iulie 1924. S-a întâlnit de câteva ori cu R. Kilgour la Bible House și în tot acest timp a făcut diverse corecturi în textul bibliei sale.

Casa văzută din lateral. Intrarea e în zona din dreapta, unde e stufărișul verde.

Casa văzută din față. Intrarea e cea din stânga (ușa vopsită în albastru).

Practic, modificările și corecturile introduse în Biblia 1924 (de care ne folosim astăzi) au fost realizate în această locuință din Rutland Park Gardens.

O stradă britanică tipică.

Este surprinzător că zona s-a schimbat atât de mult, dar numele străzilor și numerotarea a rămas aceeași. Ah, minunatul conservatorism britanic.

Probabil cea mai evidentă schimbare în peisaj e „multiculturalizarea” lui. Nu departe de stația de metrou a răsărit o moschee cu turle verzi.

Mai în glumă, mai în serios, mă întreb: oare câte moschei or să răsară în 100 de ani și cum o să arate Londra când nepoții mei se vor duce să o viziteze pe urmele mele?

 

Psaltirea Cornilescu 1920

Astăzi am revăzut primele „tipărituri biblice” Cornilescu, cele publicate sub egida Societății Evanghelice Române. Prin „tipărituri biblice” înțeleg (1) Psalmii, (2) NT, (3) Biblia și (4) NT cu Psalmi, toate în traducerea Cornilescu.

Psaltirea, NT 1920, Biblia 1921, NT cu Psalmi 1921

Probabil puțină lume știe că traducerea Psalmilor a fost publicată și separat chiar de la început. Probabil asta ar fi prima „tranșă” tipărită din ceea ce numim noi „Biblia Cornilescu”.

Din conacul Callimachilor de la Stâncești (scris Stăncești pe vremuri) n-a mai rămas nimic.

Această cărțulie a fost tipărită în România la tipografia Gutenberg, de pe strada Paris.

Hârtia (gălbejită și friabilă) în mod cert nu a fost donată de Societatea Biblică Britanică, spre deosebire de cea albă și lucioasă folosită la tipărirea Bibliei 1921.

Dacă ne imaginăm că D. Cornilescu a ajuns dintr-odată la textul Psalmilor așa cum îl avem noi, ne înșelăm. O lectură atentă a Psaltirii 1920 va scoate la iveală diferențe (probabil neesențiale) între textul ediției princeps și textul aflat actualmente în uz.

Începutul Psalmului 2 e altfel de cum îl știam. Fără „zarvă”.

Pe ultima pagină apare un text interesant:

Tipărit pentru: „Societatea biblică pentru Anglia și Străinătate”
146 Queen Victoria Street
London

Am ajustat un pic contrastul, ca să se vadă mai bine textul scris cu creionul. Dacă se și înțelege mai bine rămâne de văzut.

Cu creionul cineva (probabil Robert Kilgour, editorial superintendent la acea vreme) a scris o dezmințire. Psaltirea nu a fost tipărită oficial de SBB, ci cumpărată de aceasta, deoarece la vremea respectivă nu existau alte traduceri în stoc.

Coperta finală anunță publicarea NT și a întregii Biblii.

 

Academicianul Ioan Bianu către Societatea Biblică Britanică, 9 noiembrie 1911

Radu Răzvan Stanciu, doctorand la Universitatea din Cambridge, mi-a trimis o frumoasă traducere a scrisorii pe care academicianul Ioan Bianu a trimis-o Societății Biblice Britanice în 1911.

Mulțumesc traducătorului pentru ajutorul prompt pe care mi l-a acordat.

Mai jos textul unui document care aruncă lumină asupra reformelor ortografice inițiate de Academia Română la începutul sec. XX.

Documentul în limba germană AICI.

 ***

Academia Română
București

9 noiembrie 1911

Stimate domn, înainte de toate vă rog să scuzați faptul că o absență prelungită din București în timpul vacanței de vară și munca ce s’a acumulat după revenirea mea m’au împiedicat din păcate să răspund apreciatei dumneavoastră scrisori din 10 iunie a.c.

Este cât se poate de adevărat că ediția dvs. a Noului Testament în limba română din 1909 este depășită, iar aceasta nu numai în ce privește ortografia ci și limba. Traducătorul acestei ediții aparținea după cât se pare unei orientări filologice care astăzi este abandonată de întreaga noastră lume savantă. Aceasta este așa-numita orientare latinizantă, care avea numeroși adepți până pe la mijlocul veacului trecut și a cărei identitate consta în faptul că se străduia să imprime limbii române pecetea originii sale latine prin compunere lexicală și ortografie.

Această orientare avea însă dezavantajul că limba literară și ortografia pe care ea le preconiza s’au îndepărtat din ce în ce mai mult de limba vorbită, au devenit din ce în ce mai ininteligibile maselor largi ale poporului și în consecință amenințau să producă o falie între popor și cei educați în ale scrierii.

De aceea ea a fost de la început respinsă de toți poeții și scriitorii noștri notabili și grație eforturilor și succeselor lor literare s’a reușit într’un sfârșit ca noua orientare să fie ajutată să biruiască, orientare în care, pornind de la literatura populară, se scrie o limbă general inteligibilă, cu o ortografie lesne de asimilat, simplă, fondată pe principii curat fonetice.

Academia Română din București a consacrat această nouă orientare, a introdus o ortografie fonetică bine fixată în toate detaliile și publică în prezent un mare Dicționar al Limbii Române, care este scris conform principiilor filologice ale noii orientări poporane și în ortografie fonetică.

Ortografia decretată de Academia Română a fost introdusă oficial de guvern în toate școlile, manualele școlare și corespondența birocratică și la fel de către toți responsabilii ecleziastici și școlari români din afara României. Generațiile care încep de acum să crească oricum nu cunosc vreun alt sistem, toți scriitorii recunoscuți țin astăzi de noua orientare și scriu conform ortografiei fonetice.

Prin urmare se poate spune că aceasta rămâne definitivă, dat fiind că variații de la ea se observă doar răzleț în ziare și alte publicații de presă ai căror directori și redactori ar dori să știe fonetismul implementat chiar mai adânc decât Academia a găsit de cuviință.

În ciuda acestor variații, de altfel mici și de felul celor care apar în toate limbile literare, ortografia fonetică este astăzi generalizată în română; iar pentru că ediția dvs. din Noul Testament menționată mai sus nu doar se îndepărtează în mod esențial de la aceasta, ci trebuie descrisă ca pe deplin depășită chiar din punct de vedere al limbii, ea este pentru publicul contemporan greu lizibilă și aproape ininteligibilă. O revizuire fundamentală a ei este de aceea foarte indicată, atât în ce privește ortografia cât și limba.

Aș putea să mă ofer să identific o personalitate competentă din acest punct de vedere, dar, dat fiind că aceasta este o muncă obositoare, care cere mult timp și pretinde o pregătire corespunzătoare, ar trebui să cunosc condițiile dvs. în ce privește durata în timp a lucrării, onorariul etc. înainte de a intra în negocieri cu cineva pe această temă.

Acestea vă solicit să mi le comunicați, după care eu mă voi strădui să duc această afacere la bun sfârșit spre mulțumirea dvs.

Cu multă stimă, prof. univ. Ioan Bianu.

 

Pentru onestitate și împotriva calomniei venite „ex cathedra”

Ca dascăl (de vreo 8 ani de zile), sunt obișnuit să vorbesc „ex cathedra”, adică de pe scaunul profesoral (grecescul καθέδρα, cathedra trecut ulterior și în latină, înseamnă „scaun”) și să mă aștept ca spusele mele să fie luate în serios și crezute. Când fac afirmații, caut să am acoperire pentru ele. Când afirmațiile sunt acuze (grave), probele sunt condiție sine qua non.

Dar când vorbești mult ex cathedra riști să ajungi să ai pretenția să fii crezut fără să produci niciun fel de dovezi. Riscul există pentru toți cei care vorbesc de pe o poziție de autoritate (spirituală, politică, academică etc.)

Ca urmare a comentariilor mele, pastorul Daniel Brânzei a reformulat postarea sa despre copyrightul Cornilescu, drept care ea sună astfel:

După Revoluție,  britanicii vor să recupereze cheltuielile făcute cu Cornilescu, cerand taxe de preluare de la toți cei care vor să multiplice Biblia aceasta și să o folosească în România. Ne-am lovit de atitudinea lor la Christian Aid Ministries și la o altă Biblie cu explicații, făcută împreună cu frații pentecostali, care este acum blocată la tipar.

Fiindcă de formație sunt un pic exeget, voi analiza pe bucățele paragraful de mai sus.

Britanicii vor să recupereze cheltuielile făcute cu Cornilescu.

Ce dovezi are autorul postării că „britanicii vor să recupereze cheltuieli”? Are în posesie vreun document din care să reiasă această dorință? A văzut vreun astfel de document? A vorbit personal cu reprezentanți SBB care i-au spus textual că „vor să recupereze cheltuieli”? Ca cercetător interesat de istoria Bibliei românești, aș fi extrem de curios să văd care este baza acestei afirmații.

Despre ce cheltuieli vorbim? Despre ce sume ar fi vorba? Ne poate spune un număr? S-au vehiculat sume exacte? Se pot face estimări? Cât de mari sunt aceste presupuse cheltuieli și la cât se ridică așa-numitele „recuperări”.

 (De remarcat stilistica frazei, mai exact conotația verbului „a recupera”. Cum ar veni, britanicii sunt niște „recuperatori”. Frați de cruce cu rackeții ucraineni sau ruși, ori cu lumea interlopă dâmbovițeană).

cerand taxe de preluare

Întreb ca Moromete în poiana lui Iocan: „pe ce te bazezi?” Cât de mari sunt aceste taxe?

Sunt taxe de preluare sau e vorba de copyright, adică de acea noțiune elementară care guvernează relațiile dintre edituri în toată lumea normală? Noțiunea de copyright presupune că nu poți să iei cu toptanul un text care nu-ți aparține și să-l publici în mod discreționar. Faptul că vorbim de Biblie nu schimbă cu nimic lucrurile. Isus Hristos însuși a recunoscut în mod explicit autoritatea cezarului asupra monedelor pe care acesta le pune în circulație și care sunt „copyrighted” cu inscripția și cu chipul autorității emitente. Analog, când o traducere apare sub o anumită siglă sau un anumit logo, se cuvine să respecți acea siglă și să ceri editurii respective permisiunea de a prelua textul dorit.

Mă tem că nu este vorba de „taxe de preluare” (stilistica aproape că ne trimite la „taxe de protecție”), ci la noțiunea comună de copyright.

Ne-am lovit de atitudinea lor la Christian Aid Ministries.

Dar oare de pe malul celălalt, al celor care au publicat sub siglă un anumit text, ca parte a unei înțelegeri clare cu autorul, lucrurile nu pot fi văzute și altfel? Oare SBB n-ar putea spune „ne-am lovit de pirateria celor care, fără să ne ceară permisiunea, au luat un text biblic ca și când acesta le aparține de drept?”

Poate o să-mi spuneți: Copyright? Legislație? Drepturi de autor? „Sunt toate mofturi de dânșii inventate”. Pedanterii burgheze, capitaliste, scorneli ale perfidului Albion, menite să împiedice nobilul scop al răspândirii Sfintelor Scripturi de-a lungul și de-a latul planetei. De ce să ne împiedicăm în mizilicuri precum respectul pentru munca altuia, legitimitate, onoare sau chiar regula de aur „faceți altora ce voiți să vă facă ei vouă”? Scopul nobil și duhovnicesc primează, anume să se tipărească și să se răspândească Scriptura. Prin comparație cu acest deziderat, celelalte chestiuni sunt mărunțișuri, pedanterii, praf în ochi. Și apoi, oare nu spune însuși apostolul Pavel că omul duhovnicesc nu se supune nimănui, ci numai imperativului Duhului?

Ei bine, mă predau, capitulez, mă socotesc învins. La asemenea discurs nu mai am niciun argument.

P.S. Acum vreo 2 ani, pe când scriam scrisori peste scrisori și dădeam telefoane peste telefoane în chestiunea manuscriselor grecești ale NT din muzeele românești, o doamnă de la Muzeul Național de Artă m-a întrebat la un moment dat: „Dar dvs. ce vă iese de aici?” Adică de ce mă dau eu peste cap și mă fac luntre și punte în chestiunea respectivă?

Boborul mânios și lesne crezătoriu de conspirații, gurile rele și cronicarii mondeni (care deseori se reunesc în aceeași persoană) își vor pune probabil aceeași întrebare: de ce m-am apucat eu să îndrept lumea și am început tocmai de la istoria versiunii Cornilescu? Ce interese meschine și ascunse am?

Mărturisesc că iarăși n-am răspuns.

 

Greșeli de tipar moștenite de la o ediție la alta (Cornil. 1921 și Cornil. 1924)

Astăzi am descoperit o greșeală de tipar în Cornil. 1921 (prima ediție Cornilescu).

Ultima parte a versetului Lev. 11:28 a fost omisă. Vezi textul cu bold.

„Ori cine le va purta trupurile moarte, își va spăla hainele și va fi necurat pînă seara. Să le priviț‏i ca necurate.”

Greșeala s-a perpetuat în Cornil. 1924, fiind îndreptată în următoarele ediții.

Așadar, dacă aveți o biblie Cornilescu 1924 a cărei pagină de titlu e ruptă, aveți mai jos un test de verificare.

Cornilescu 1921

Cornilescu 1924