Diverse şi foarte diverse



Prima parte a acestei postări AICI.

(2) Influența teologiei adventiste asupra evanghelicilor români

Dar imaginarul românului evanghelic este bântuit de Papa-Antihrist nu doar fiindcă cel dintâi se lupta, vicarial, cu Antihristul prin mijlocirea lui Martin Luther, ci și fiindcă metanarațiunea evanghelică este influențată în mod semnificativ de metanarațiunea adventistă.

Aici pot vorbi din experiența personală. În gimnaziu am participat la conferințele ținute de pastorul adventist Lucian Cristescu la Casa de Cultură din Botoșani. Erau un spectacol teologic și retoric cum niciun vorbitor local nu ar fi putut pune în scenă. Fascinat de țesătura teologică dispensaționalistă a prelegerilor, m-am înscris la niște cursuri prin corespondență. O membră a Bisericii Adventiste era poștașul care îmi aducea (săptămânal?) broșurile din care aflam ce reprezintă fiarele din Daniel, cine sunt cei doi martori din Apocalipsa, cum trebuie interpretate cele 1290 de zile din Daniel 12:11 etc.

Tot din acea perioadă am învățat că pe tiara papei scrie VICARIUS FILII DEI și am refăcut pe cont propriu, după exemplul dat de pastorul Lucian Cristescu, calculul în urma căruia rezulta că valoarea numerică a acestei secvențe latinești este nici mai mult, nici mai puțin decât 666! Iată dovada imbatabilă că papa era și este Antihristul!

Cu această descoperire epocală în buzunar, am plecat la școală într-un suflet, dornic să o avertizez pe singura mea colegă catolică, Francisca V. ‒ al cărei suflet voiam să-l smulg din focul iadului ‒ asupra caracterului malefic al papei Ioan Paul al II-lea. Aș fi prea blând cu mine dacă aș spune că Francisca, bună prietenă cu sora mea (au fost colege de bancă în tot gimnaziul) a fost descumpănită de savanta mea „demonstrație”. Cred că „oripilată” este termenul de care am nevoie. Mă întreb, nu fără jenă, dacă își mai aduce aminte de acest episod în care eram animat de un mare zel evanghelistic, dacă nu și de o pricepere teologică pe măsura lui.

(va urma)


Vaisamar:

De evaluat şi de nominalizat.

Originally posted on Suceava Evanghelica:

cartea anului 2014

Nominalizează pentru titlul de ”Cartea Anului 2014”.

Nominalizările pot fi făcute în intervalul 12 – 22 decembrie 2014.

Apoi în perioada 23 – 27 decembrie 2014 cărțile nominalizate vor fi supuse votului cititorilor Suceava Evanghelica și astfel va fi desemnată ”Cartea Anului 2014”.

View original


Lucrând zilele trecute la traducerea unui fragment din limba coptă, nu i-am putut da de cap fără apel la litera grecească.

M-am dus deci la textul grec și m-am luminat. Și, dacă m-am lămurit, mi-am spus că n-ar fi rău să postez traducerea din greacă în română.

Patericul mă interesează din două motive. Sunt penticostal și găsesc în Pateric numeroase fenomene „penticostale”. Sunt și filolog, iar textul grec al Patericului îmi place fiindcă nu pune aceleași dificultăți pe care le-aș întâlni la scriitorii greci clasici sau la scriitorii bisericești cu formație filozofică.

Să vedem cum sună textul „la grecie” și apoi în încercare de traducere. Dacă aveți sugestii, le aștept bucuros.

Διηγήσατο γέρων ὅτι ἀδελφός τις ἀναχωρεῖν βουλόμενος ἐκωλύετο ὑπὸ τῆς ἰδίας μητρός. ῾Ο δὲ οὐκ ἐπαύετο τοῦ σκοποῦ λέγων• Σῶσαι θέλω τὴν ψυχήν μου. ῾Ως δὲ πολλὰ σπουδάσασα ἐμποδίσαι αὐτὸν οὐκ ἴσχυσεν, ὕστερον παρεχώρησεν. ᾿Απελθὼν δὲ καὶ μονάσας ἐν ἀμελείᾳ τὴν ἑαυτοῦ κατηνάλωσε ζωήν. ᾿Εγένετο δὲ τὴν μητέρα αὐτοῦ ἀποθανεῖν, καὶ μετὰ χρόνον ἀσθενήσαντα αὐτὸν ἀσθένειαν μεγάλην γενέσθαι ἐν ἐκστάσει καὶ ἁρπαγῆναι εἰς τὴν κρίσιν καὶ εὑρεῖν τὴν ἑαυτοῦ μητέρα μετὰ τῶν κρινομένων. ᾿Εκείνη οὖν ὡς εἶδεν αὐτὸν κατεπλάγη καὶ εἶπεν• Τί ἐστι τοῦτο, τέκνον; Καὶ σὺ εἰς τὸν τόπον τοῦτον ἐλθεῖν κατεκρίθης; Καὶ ποῦ οἱ λόγοι σου οὓς ἔλεγες ὅτι• Σῶσαι θέλω τὴν ψυχήν μου; ᾿Εντραπεὶς οὖν ἐφ’ οἷς ἤκουσε κατώδυνος ἵστατο μὴ ἔχων τι πρὸς αὐτὴν ἀποκρίνασθαι. Κατ’ οἰκονομίαν δὲ τοῦ φιλανθρώπου Θεοῦ μετὰ τὸ ἰδεῖν ταῦτα ἐγένετο αὐτὸν ἀναλαβεῖν ἀπὸ τῆς ἐπικειμένης ἀσθενείας αὐτῷ• Καὶ λογισάμενος θεόθεν αὐτῷ γενέσθαι τὴν τοιαύτην ἐπισκοπήν, κατακλείσας ἑαυτὸν ἐκάθητο φροντίζων τῆς σωτηρίας ἑαυτοῦ, μετανοῶν καὶ κλαίων ἐφ’ οἷς ἔπραξεν ἐν ἀμελείᾳ τὸ πρότερον. Τοσαύτη δὲ ἦν αὐτοῦ ἡ κατάνυξις ὥστε πολλοὺς παρακαλεῖν αὐτὸν ἐνδοῦναι μικρὸν μήποτε καὶ βλάβην τινὰ ὑπομείνῃ διὰ τὴν ἀμετρίαν τοῦ κλαυθμοῦ. ῾Ο δὲ οὐκ ἤθελε παρακληθῆναι λέγων• Εἰ τὸν ὀνειδισμὸν τῆς μητρός μου οὐκ ἤνεγκα, πῶς τὴν ἐπὶ Χριστοῦ καὶ τῶν ἁγίων ἀγγέλων αἰσχύνην ἐνέγκω ἐν ἡμέρᾳ κρίσεως;

Un bătrân a povestit că un frate voia să se retragă [în pustiu], dar era oprit de mama lui. El însă nu se abătea de la ținta lui, ci zicea: „Vreau să-mi mântuiesc sufletul!”. După ce s-a străduit din răsputeri să-l împiedice, fără sorți de izbândă, în cele din urmă a încuviințat.

Ajuns într-un așezământ monahal, [fratele] și-a irosit viața trăind în delăsare. [Între timp], mama lui a murit. După o vreme, îmbolnăvindu-se el de o boală grea, a avut parte de o răpire sufletească, a fost dus la judecată și a aflat-o pe mama lui printre cei care aveau să fie judecați. Când l-a văzut, [mama lui] s-a minunat și i-a spus: „Ce este aceasta, fiule? Și tu ai ajuns în acest loc pentru a fi judecat? Unde sunt vorbele pe care mi le spuneai: ‘Vreau să-mi mântuiesc sufletul’?” Rușinat de cele auzite, stătea întristat, neavând ce să-i răspundă.

Potrivit planului lui Dumnezeu cel iubitor de oameni, după ce a văzut acestea, [fratele] s-a înzdrăvenit din boala care îl apăsase. Și, fiindcă socotea că de la Dumnezeu i-a venit această cercetare, s-a zăvorât [în chilie] și a șezut ca să cugete la mântuirea lui, ca să se pocăiască și să-și plângă faptele săvârșite în delăsare, mai înainte. Și atât de mare era străpungerea lui, că mulți l-au îndemnat să-și mai domolească [jalea], ca să nu sufere vreo vătămare din pricina plânsului fără de măsură. Dar el nu voia să fie mângâiat, ci spunea: „Dacă nu am putut răbda mustrarea mamei mele, cum voi răbda rușinea în ziua judecății în fața lui Hristos și a sfinților îngeri?”


Cornilescu10

Colecția de documente privitoare la Biblia Cornilescu, lansată în prima parte a lunii noiembrie, este disponibilă acum pe site-ul Logos (AICI), unde puteți vedea cuprinsul, o mostră din carte (AICI) și alte informații suplimentare.

În perioada următoare sper să pot posta primele semnale privitoare la cartea recent tipărită.

Fiindcă primesc uneori telefoane de la prieteni și cunoscuți care mă întreabă dacă am volumul la vânzare, trebuie să precizez că de aceste chestiuni se ocupă editura căreia i-am încredințat cartea.


5. „Căci acolo sunt scaunele de domnie pentru judecată”

Pentru cel care venea la Ierusalim era o mare ușurare să știe că cetatea este locul în care se face dreptate. Oamenii care nu aflau dreptate în sat la ei mai aveau speranța unui apel la judecata imparțială a regelui.

Pentru noi, cei care venim la Biserică, Regele și Judecătorul suprem rămâne Dumnezeu, de aceea este bine să ne amintim că în privința judecății Scriptura are de spus două lucruri fundamentale:

(1) Celor care socotesc că au obținut deja un pașaport irevocabil pentru cer și care sunt atât de siguri pe mântuirea lor, încât ajung să-și trăiască neglijent viața de credință, Isus le promite o judecată înfricoșătoare în Mat. 25.

(2) Celor care sunt profund tulburați cu privire la viața lor veșnică și care se văd pe ei săraci în duhul, Hristos le promite Împărăția Cerurilor. Celor care se văd nevrednici le promite că vor fi îndreptățiți. Parabola vameșului și a fariseului din Luca 18 este cea mai bună ilustrație a acestui fapt.

6. „Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului”

Psalmistul este în mod evident preocupat de bunăstarea cetății pământești. Gândul său este îndreptat către centrul vieții sale spirituale. Și noi suntem chemați să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului pământesc, dar să nu pierdem din vedere că nu acesta este ținta pelerinajului nostru.

7. „Pacea să fie între zidurile tale și liniștea, în casele tale domnești!”

Autorul se roagă pentru pacea și liniștea Ierusalimului fiindcă știe foarte bine că o cetate, oricât de bine întărită, este vulnerabilă în fața atacurilor din exterior. Ierusalimul pământesc era înconjurat de ziduri groase, însă adevărata lui sursă de protecție este Dumnezeu. „Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte” (Ps. 127:1).

Ierusalimul ceresc despre care vorbește cartea Apocalipsa are și el porți și ziduri, însă acestea nu se închid niciodată (Ap. 21:25), fiindcă în cetate nu va mai fi noapte. Porțile nu mai sunt obstacole în calea unor posibili invadatori, ci căi de acces către oameni din toate națiunile.

8. „Din pricina fraţilor şi prietenilor mei, doresc pacea în sânul tău”.

Psalmistul nu locuiește în Ierusalim, însă este solidar cu „frații și prietenii” lui din cetate. Ierusalimul pământesc le dă evreilor din vechime sentimentul identității naționale. Cetatea lui David îi înfrățește, le aduce aminte că, deși sunt împărțiți în seminții, au aceeași rădăcină. Din nefericire, în istoria sa de trei mii de ani, Ierusalimul pământesc a fost mult mai adesea măr al discordiei decât factor de pace și unitate. Au luptat pentru el musulmanii, creștini și evreii. Actualmente Ierusalimul continuă să fie divizat în cartiere religioase, iar jarul conflictului religios continuă să ardă mocnit.

Totuşi, Scriptura ne propune o viziune grandioasă cu privire la Ierusalim. Nu un Ierusalim dominat de o singură națiune, ci un Ierusalim spre care urcă toate națiunile, care este sursă de cunoaștere a Legii lui Dumnezeu și de pace.

2Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. 3Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: ‘Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.’ Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului. 4El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul (Is. 2:2-4).

Ne putem întreba, pe bună dreptate, dacă aceasta este o viziune a Ierusalimului pământesc sau, dimpotrivă, a Ierusalimului ceresc. Deocamdată ceea ce vedem este că interesul pentru Ierusalimul pământesc îi face pe oameni să-și ascută sulițele și săbiile, nu să le preschimbe în fiare de plug. Probabil că profetul are în minte un Ierusalim transfigurat, de tipul celui descris în penultimul capitol al cărții Apocalipsa.

(Va urma)


Un vizitator al blogului m-a întrebat de ce am retras postarea în care ceream ajutor cu privire la transportul de carte din Belgia.

Explicația e simplă: în mai puțin de 24 de ore am primit ajutorul cerut, în așa fel încât postarea devenise redundantă. Îi mulțumim lui Dumnezeu și tuturor prietenilor ITP care ne sunt alături ori de câte ori intrăm în impas.

Apropiații mei știu că pentru strângerea fiecărui leuț în pușculița bibliotecii (și a ITP) facem eforturi imense și că trăim lună de lună prin credință. Adesea nu reușim să realizăm bugetul pe care ni-l propunem la început de an, dar susținerea pe care o primim de la prietenii noștri din țară, din Europa ori de peste ocean ne dă credință că lucrarea de la ITP va continua să se dezvolte în anii următori.

De aceea, în ciuda obstacolelor care se ivesc, rămân optimist. Recent am găsit chiar o compoziție muzicală care surprinde bine starea de spirit care mă însuflețește atunci când Domnul ne trimite ajutor nesperat.

Enjoy!


Vaisamar:

Un foarte interesant articol scris de pr. Ioan Florin Florescu, bun cunoscător al istoriei primei cărți în limba română. Aștept cu nerăbdare apariția cărții sale la Editura Universității A.I. Cuza.

Originally posted on JURNAℓ SCOȚIAN:

mândru că sînt român, mi-am amintit două episoade luterane interesante în istoria noastră, ambele de pe la jumătatea secolului al 16-lea. De la unul ne-a rămas prima carte românească, de la celălalt, prima școală din Țările Române și amintirea primului domnitor român care a scris și publicat un reportaj de război (în limba latină; mă rog, o relatare). Nu-i rău, nu-i așa?

Primul episod e foarte important pentru cultura română, pentru că de acolo ne-a rămas prima traducere românească tipărită a Evangheliilor și, cum am spus, prima carte românească. Pe la 1551-1553, un sas învățat din Sibiu (care servea și de interpret de română pentru sfatul sibian), Filip Maler sau Filip Moldoveanul, după locul său de baștină, a scos în tipografia reformaților din Sibiu o ediție bilingvă a Evangheliilor, slavo-română (un Tetraevanghel destinat mediului ortodox românesc). Textul cuprindea cele patru Evanghelii, puse pe două coloane, față în față: versiunea…

View original 551 more words

Pagina următoare »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,958 other followers