Eroarea cea de toate zilele



De la un student brazilian pe care l-am întâlnit la Link House, casa în care locuiesc la Cambridge, aflu ce năzbâtie au făcut recent penticostalii brazilieni.

De fapt, nici nu știu sigur dacă ar trebui să-i numesc penticostali, fiindcă în Brazilia termenul acoperă o realitate fără echivalent în România sau în alte țări foste comuniste.

Episcopul miliardar Edir Macedo, fondatorul Bisericii Universale, de factură penticostală, a trântit recent la São Paulo un ditamai templu, în valoare de 300 de milioane de dolari, cu zece mii de locuri, o măgăoaie arhitecturală care i-ar fi făcut pe Solomon și pe Irod să pălească de invidie.

După ce am citit un articol în New York Times pe acest subiect mă întreb dacă fondatorii acestei mișcări au trecut vreodată de primele cinci cărți ale Bibliei.

Pentru a da un plus de „autenticitate” acestei clădiri, liderul mișcării a dispus placarea la exterior a clădirii cu piatră comandată din Israel. De altfel, templul este decorat cu numeroase menore, iar în apropierea lui se află o grădină de măslini, importați ei tot din Țara Sfântă, pe post de „Grădină-Ghetsimani-pe-pământ-brazilian”.

“The monumental temple will be a powerful symbol both of Brazil as the epicenter of global Pentecostalism and of the Universal Church as the leading congregation challenging the Catholic Church in Brazil,” spune un analist citat de NYT.

Eu aș spune că în esență e vorba de un kitsch megaloman, izvorât probabil dintr-o criză de legitimitate istorică și teologică, maimuțărirea unei instituției veterotestamentare care nu mai are nicio însemnătate pentru cel care îl urmează pe Hristos. Noul Templu este Hristos însuși, iar credincioșii sunt chemați să fie pietre vii.

Mă întreb dacă simbolul creștin prin excelență, crucea care evocă, în manieră prescurtată, dar foarte grăitoare, istoria mântuirii răscumpărării realizate de Dumnezeu în Hristos este prezentă în această clădire.

Auzind cuvântul „cruce”, unii cititori ai blogului vor sări ca arși să-mi dea la cap cu versetul despre „închinarea în Duh și în adevăr”. Numai că, citit în context, acest verset critica voalat nu afișarea unui simbol creștin într-o biserică, ci pretenția femeii din Samaria (și a altora care gândesc ca ea) că pentru închinare e nevoie de un templu făcut de mâini omenești.

Un articol în NYT AICI. Un alt articol pe această temă în FORBES.

P.S. Se va obiecta că penticostalii din Brazilia nu sunt „penticostali adevărați” (ca cei din România) și că nu trebuie numiți astfel. Bun, dar atunci să nu ne lăudăm nici noi cu cei 600.000 de milioane de penticostali din toată lumea, atunci când ne umflăm mușchii numerici. Fiindcă între cei 600.000 de milioane intră și verișorii vitregi brazilieni.


Unul dintre poncifele pe care le întâlnesc constant în referatele sau materialele referitoare la Corint spune așa: pe vremea apostolului Pavel desfrâul la Corint era la culme nu doar în sens metaforic, ci la propriu, fiindcă pe acrocorint exista un templu dedicat Afroditei în care slujeau o mie de prostituate sacre. (Am mai scris cândva pe acest subiect AICI).

Chiar și surse „spălățele” (The Zondervan Encyclopedia of the Bible, ed. rev. 2009) dau această informație.

In Roman times the city was notorious as a place of wealth and indulgence. “To live as a Corinthian” meant to live in luxury and immorality. As a seaport it was a meeting place of all nationalities and it offered all of the attendant vices. The temple of Aphrodite on Acrocorinth was unique in Greece. Its priestesses were more than a thousand hierodouloi, “sacred slaves,” who engaged in prostitution.

 Când te duci pe urmele cercetătorilor, vezi că informația despre cele 1000 de „sclave sacre” e destul de șubredă. Hans Conzelmann a disecat chestiunea într-un articol fundamental care mi-a picat recent în mână.

Hans Conzelmann, “Korinth und die Mädchen der Aphrodite,” Nachrichten von der Akademie der Wissenschaften in Göttingen 8 (1967–68), p. 247–261.

Mai jos concluziile.

corint

1. Termenul-cheie hierodoulos trebuie folosit cu mari precauții în argumentații.

2. Afirmația lui Strabon despre templul Afroditei din Corint se referă în mod expres la trecutul îndepărtat și exclude prostituția de la templul din vremea sa.

3. În imaginea lui Strabon despre Corintul vechi sunt în mod evident amestecate mai multe surse: amintiri precum cele transmise de Pindar, cunoștințele lui Strabon despre Asia Mică, lecturile sale.

4. Nu există dovezi [despre prostituția sacră] în afara celei date de Strabon.

Fetele ospitaliere din Corint erau slujitoare voluntare ale Afroditei. Dar slujba lor era profană, ca în oricare alt oraș grec. Bordelul dedicat Afroditei, care nu se potrivește cu stilul religiei grecești, nu a existat niciodată.

 Autorul a reluat pe scurt ideea în comentariul său la 1 Corinteni.

The fable is based on Strabo, Geog. 8.378: the temple of Aphrodite, he says, was so rich that it had more than a thousand ἱεροδούλους ἑταίρας, “prostitutes in the temple service.” Strabo, however, is not speaking of the present, but of the city’s ancient golden period. As far as the present is concerned, he knows only of a “little temple” of the goddess on Acro-corinth. Pausanias knows nothing at all of the mater. As for the other passage which are used as evidence (esp. Pind., fr. 107; along with further information in Athen., Deipnosoph. 13.573f.), not a single one of them speaks of sacred prostitution, but only of the participation of the Corinthian courtesans in the service of their patron. Incidentally, Strabo’s assertion is not even true of the ancient Corinth. Reminiscences like the one that originated with Pindar have been mixed up in his mind with his own knowledge of the temple cities of Asia Minor (esp. Comana in Pontus).

 Concluzie: prostituția și imoralitatea din Corint trebuie să fi fost de același fel cu cea din Roma, Atena, Efes sau Alexandria. Natura umană e destul de previzibilă în acest sens, iar marile orașe (oricare ar fi ele) favorizează în egală măsură desfrâul.


Disclaimer.  Am stat pe gânduri întrebându-mă dacă e oportun să încep anul cu o interogație atât de negativistă și am ajuns la concluzia că e bine să scăpăm de la critici în prima parte a anului, ca să ne îndulcim în partea a doua. Medicamentul amar la început, ca să fie desertul cu atât mai dulce.

Nu știu pe cine am să supăr cu această postare (sper că în niciun caz pe coriștii din videoclip), dar cred că merită efortul. Nu scriu fiindcă mi-am propus să fiu scroafa snoabă cocoțată în copac, ci fiindcă sunt de părere că unele riscuri merită asumate. Poate că cititorii îmi vor da dreptate. Unii imediat, iar alții peste câțiva ani sau, cine știe, cu limbă de moarte.

Dacă autorul (necunoscut) al versurilor cântării Imponderabilitate mai este în viață, îl asigur că apreciez dorința lui de a-și pune energia creatoare în slujba lui Dumnezeu și a semenilor. Totodată, în lumina experienței mele de mânuitor al limbii române, îl rog stăruitor să revină asupra urgent textului, cerând ajutorul unui poet consacrat.

Subiectul postării de față este compoziția Imponderabilitate, pe care o ascultam vrăjit în vremea copilăriei mele botoșănene. Acum versurile mi se arată așa cum sunt: inacceptabile sub raport poetic și incorecte din punct de vedere biblic.

Cred că Imponderabilitate se voia un soi de Creația lui Haydn pe limba evanghelicului mediu binevoitor. De fapt, stau și mă întreb dacă imponderabila compoziție la care mă opresc acum, la mai bine de douăzeci de ani de la acele audiții, a depășit granițele confesionale penticostale și dacă e cântată în celelalte confesiuni evanghelice.

Principale păcate ale textului sunt următoarele două: (1) grava inadecvare stilistică și (2) duiumul de nonsensuri.

Redau versurile din primul minut al compoziției:

Imponderabilitate / Era stare de neant / Un colos de-aglomerate / Un noian interesant.

Fluvii de incandescență / Agregați fără lianți / Nicio interdependență / În ținutul penetrant.

Mă întreb cum poți să păstrezi o mină serioasă cântând despre „noianul interesant” din „ținutul penetrant”.

Am obiecții nu doar la gama de neologisme (imponderabilitate, aglomerate, incandescență, agregați, lianți, interdependență, penetrant, energii nucleare) care aruncă în aer poezia și pe care mă aștept să-i întâlnesc mai curând în manualul de utilizare a reactoarelor atomice de la Cernavodă, ci și la combinațiile de tip „stare de neant”, „noian interesant”, „agregați fără lianți” și „ținut penetrant”. „Starea de neant” mă duce cu gândul la construcții searbăd-administrative de tipul „stare de urgență”, „stare de necesitate” etc., „noianul interesant” este plat și absolut neinteresant, paradoxalii „agregați fără lianți” trădează o crasă lipsă de sensibilitate poetică, iar „ținutul penetrant” se dovedește, la o inspecție semantică mai temeinică, absolut impenetrabil.

Versurile citate sfârșesc într-o contradicție ireconciliabilă, fiindcă nu putem avea în același tablou atât „neantul”, cât și „colosul”, „noianul” și „agregații”. Ori e neant, ori e noian.

Mai trebuie spus că imaginea „neantului” este orice, numai biblică nu. Cine are dubii, să citească atent Geneza 1 (în ebraică) și se va lămuri.

Mă opresc aici cu analiza, ca să nu consum într-o singură postare toată rezerva de sodă caustică pe un an întreg. Cert este că, dacă vrem ceva poetic despre creație, să-l citim mai bine pe Eminescu (mijind desigur ochii, din respect pentru geniul său poetic, la abaterile de la dogma creștină din versurile binecunoscute).

Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.

P.S. Imponderabilitatea foarte căutată, foarte gustată și foarte la modă în vremea vechiului regim ar trebui lăsată să moară de moarte bună și îngropată cu maximă discreție în cavoul istoriei evanghelice apuse. La vremuri noi „cântați Domnului o cântare nouă”. Pe cât posibil, fără imponderabilități!


My limited experience as a translator has taught me that one should acquaint oneself with a book before attempting to give an accurate translation of it.

The lack of familiarity with the content of the material can lead to errors.

Today I was skimming through the French translation of the commentary on Isaiah written by Theodoret of Cyrus.

It seems to me that by the festival τῶν ἑβδομάδων Theodoret means “the festival of the weeks”, not the Sabbath, as J.N. Guinot understands the text. It would make more sense to take τὴν τοῦ πάσχα, τὴν τῶν ἑβδομάδων, τὴν τῶν σκηνῶν as referring to the three big “pilgrimage festivals”: Pesach (Passover), Shavuot (Weeks), and Sukkot (Tents or Booths).

Below you can read the French translation and the Greek text.

theodoret(Τὰς νεομηνίας ὑμῶν) καὶ τὰ σάββατα καὶ ἡμέραν μεγάλ(ην οὐκ) ἀνέχομαι, (νηστείαν καὶ ἀργίαν) 14καὶ τὰς ἑορτὰς ὑμῶν μισεῖ ἡ ψυχή μου. ᾿Ιδοὺ καὶ τὰς πολυθρυλήτους |98 a| (ἐξέβαλεν) ἑορτάς· τὴν τοῦ πάσχα, τὴν τῶν ἑβδομάδων, τὴν τῶν σκηνῶν καὶ πρὸς τούτοις (τὴν τῶν) σα(λπίγ)γων, τὴν τοῦ ἱλασμοῦ. ῾Ημέραν γὰρ μεγάλην τὰς μεγάλας ἑορτὰς ὀνομάζει, νηστείαν δὲ τὴν τ(οῦ ἱ)λα(σμοῦ) ἡμέραν. Καὶ καθολικῶς πᾶσαν ἑορτὴν καὶ πᾶν σάββατον μεμισηκέναι  φησίν. Καὶ τὴν αἰτίαν διδάσκει·


Am verificat astăzi Istoria bisericească a lui Eusebiu, în traducerea făcută de T. Bodogae (PSB, vol. 13, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, p. 199).

Mă interesa pasajul pe care Eusebiu îl citează din Irineu, cu privire la Isaia 7:14.

Irineu critică faptul că unii traducători ai Bibliei folosesc termenul neanis (femeie tânără) în locul termenului parthenos (din LXX și Matei), dar traducătorul român va fi tras un puișor de somn în timp ce lucra la acest pasaj, fiindcă îl citești în română și te întrebi nedumerit de ce se scandalizează Irineu (și Eusebiu) și unde este problema.

FecioaraCa să aibă noimă, textul lui Irineu (păstrat de Eusebiu) ar trebui să sune astfel. Termenii cu roșu sunt obiectul discordiei.

„Iată apoi ce spune textual despre traducerea Celor șaptezeci și despre inspirația Scripturilor: «Dumnezeu S-a făcut așadar om și astfel Domnul însuși ne-a mântuit, dîndu-ne semnul fecioarei (parthenou, n.m.), dar nu așa cum zic cei care și azi îndrăznesc să tălmăcească cuvîntul Scripturii ʽIată, femeia tânără (neanis, n.m.) va lua în pântece și va naște fiuʼ în felul în care au făcut-o Teodotion din Efes și Achila din Pont, prozeliți iudei și unul și celălalt, în urma cărora ebioniții spun că Hristos S-a născut din Iosif»”

Mai jos textul grec.

καὶ περὶ τῆς κατὰ τοὺς ἑβδομήκοντα ἑρμηνείας τῶν θεοπνεύστων γραφῶν ἄκουε οἷα κατὰ λέξιν γράφει· «ὁ θεὸς οὖν ἄνθρωπος ἐγένετο καὶ αὐτὸς κύριος ἔσωσεν ἡμᾶς, δοὺς τὸ τῆς παρθένου σημεῖον, ἀλλ’ οὐχ ὡς ἔνιοί φασιν τῶν νῦν τολμώντων μεθερμηνεύειν τὴν γραφήν, «ἰδοὺ ἡ νεᾶνις ἐν γαστρὶ ἕξει καὶ τέξεται υἱόν»· ὡς Θεοδοτίων ἡρμήνευσεν ὁ ᾿Εφέσιος καὶ ᾿Ακύλας ὁ Ποντικός, ἀμφότεροι ᾿Ιουδαῖοι προσήλυτοι, οἷς κατακολουθήσαντες οἱ ᾿Εβιωναῖοι ἐξ ᾿Ιωσὴφ αὐτὸν γεγενῆσθαι φάσκουσιν».


O mică schimbare în traducere poate întoarce sensul unui text pe dos.

Colegul meu Ciprian Terinte trudește de zor pe textul Scripturii, diortosind sârguincios traducerea Cornilescu.

Eu recitesc acum scrierile Părinților Apostolici, la care mă întorc cu plăcere ori de câte ori am prilejul.

Astăzi m-am poticnit într-un pasaj din celebra scrisoare a lui Ignațiu către Romani.

În această epistolă, marcată uneori de anacoluturi, probabil din cauza grabei, Ignațiu scrie că vrea ca fiarele să-l devoreze (καταφαγεῖν) iute, nu ca atunci când, temându-se (δειλαινόμενα; despre fiare e vorba) de unii (oameni) nu s-au atins (τινῶν οὐχ ἥψαντο) de ei.

Dumitru Fecioru, altminteri un traducător excepțional, care ne-a dat în românește multe scrieri patristice, zice după cum urmează.

FiarePotrivit acestei traduceri, unii dintre martiri se tem de fiare și nu se ating de ele! Subiectul este prea serios ca să facem alte comentarii pe o notă destinsă.

Iată și textul grec.

 ὀναίμην τῶν θηρίων τῶν ἐμοὶ ἡτοιμασμένων καὶ εὔχομαι σύντομά μοι εὑρεθῆναι ἃ καὶ κολακεύσω συντόμως με καταφαγεῖν οὐχ ὥσπερ τινῶν δειλαινόμενα οὐχ ἥψαντο κἂν αὐτὰ δὲ ἄκοντα μὴ θελήσῃ ἐγὼ προσβιάσομαι (Rom. 5:2)

O traducere corectă în prima ediție Loeb. Traducerea lui Bart Ehrman, în a doua ediție Loeb, este și ea corectă.

fear


I have been browsing recently through Bart Ehrman’s book about Peter, Paul, and Mary Magdalene:The Followers of Jesus in History and Legend only to discover with great dismay and some amazement that Jesus’s anointing by Mary, as narrated in Mark 14, took place in Galilee.

I seem to cherish different recollections from my Sunday school lessons, namely that the anointing narrated by Mark took place in Bethany, which is a few miles away from Jerusalem. In Mark 14:10, Judas goes to the chief priests in order to betray Jesus. Soon after, the disciples make the preparations for the Passover. Everything in the context suggests that Jesus is “hovering” around Jerusalem.

Well, professor Ehrman tries to dissipate some of the confusion about the various Mary’s in the NT, but manages to introduce some confusion about the location where unctio Bethaniae took place.

Here is the passage which made me rub my eyes in disbelief.

I am inclined to think that Bart Ehrman secretly believes in the ubiquity of the historical Jesus. Or otherwise thinks that Jesus could teleport himself (and his disciples) from Galilee to Jerusalem in a matter of seconds.

Pagina următoare »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,764 other followers