Întrebare (despre credinţă) pentru “calvinişti”

Ştie cineva dacă şi unde anume a spus Calvin despre credinţă că este mâna sufletului cu care creştinul îl prinde pe Hristos, cu toate bunurile Sale, şi-l face al său?

Potrivit unei surse care mi-a fost la îndemână, o idee de felul acesta apare în cartea a III-a a „Institutelor” lui Calvin. N-am reuşit să găsesc locul. Dacă printre cititorii blogului există vreun cunoscător al scrierilor lui Calvin, m-aş bucura mult să primesc răspunsul. O să dezvălui într-o viitoare postare de ce am nevoie de această informaţie.

Ideea de „credinţă că mână a sufletului” apare şi la scriitorii puritani, din câte mi-am dat seama. Dar mă interesează îndeosebi să ştiu dacă ideea apare la Calvin.

 

Avem şi o copertă (pentru “Costul uceniciei”).

Avem traducerea, avem paginarea, avem coperta. Urmează indexarea şi tipărirea cărţii. Totuşi, nu ştiu dacă în „luna cadourilor” ne vom putea face cadou „ucenicia” lui Bonhoeffer. Mai jos coperta şi un fragment din Nota editorului.

Această veritabilă Imitatio Christi, izvorâtă din mediul luteran şi adresată creştinului din secolul XX, continuă să fascineze şi să inspire, nu numai prin limpezimea şi forţa ideilor pe care le conţine, ci mai ales datorită faptului că însăşi viaţa lui Dietrich Bonhoeffer s-a identificat radical cu ucenicia, într-una dintre cele mai tenebroase perioade ale istoriei. Încleştarea cu nazismul îl apropie pe Bonhoeffer de un alt mare luteran, Richard Wurmbrand, martor credincios al rezistenţei împotriva celuilalt malheur du siècle, comunismul. Şi unul, şi celălalt au cunoscut „harul care costă scump”, iar prin el, glasul lor a răsunat mult dincolo de graniţele propriei lor confesiuni.

 

Pagina de internet a MLD

Astăzi am descoperit că Centrul MLD („Monumenta Linguae Dacoromanorum”) are o pagină de internet. Fiindcă obiectivele acestui centru sunt cunoscute mai puţin decât ar trebui, găsesc de bine să semnalez site-ul lui. AICI!

Precizez că din seria MLD au apărut deja 8 volume din cele 25 planificate. Anul trecut proiectul a fost relansat sub conducerea prof. univ. dr. Eugen Munteanu.

 

Accesul la propriul dosar CNSAS. Informaţii utile

În cazul în care doriţi să ştiţi dacă aţi avut dosar de urmărire în perioada comunistă, nu este nevoie să veniţi personal la sediul CNSAS (din Matei Basarab 55-57). Puteţi completa (de mână) o cerere descărcată de pe site-ul instituţiei, o puteţi scana şi trimite (prin email) pe adresa instituţiei (office@cnsas.ro), anexând o copie (scanată) a actului de identitate. Cererea poate fi trimisă şi prin poşta clasică, dacă nu aveţi posibilitatea să o scanaţi.

Dacă doriţi să împuterniciţi o persoană care să vadă dosarul şi să realizeze cόpii, în numele dvs., trebuie să faceţi o procură specială, la notariat. Persoana împuternicită vă reprezenta în relaţia cu CNSAS-ul, va completa o cerere în numele dvs., va vedea şi fotocopia documentele care vă interesează.

Detalii suplimentare despre aceste cereri puteţi citi în textul de mai jos (un email primit astăzi de la CNSAS):

In temeiul art. 1 alin. 3 coroborat cu art. 1 alin. 9 din O.U.G. nr. 24/2008 aprobata cu modificari si completari de Legea nr. 293/2008 puteti solicita, in numele tatalui dumneavoastra, accesul la dosarul acestuia. Cererea, in care trebuie sa mentionati calitatea de imputernicit, trebuie sa fie semnata de mana de catre dumneavoastra. La cerere este necesar sa atasati copia actului dumneavoastra de identitate valabil, precum si copia actului de identitate valabil al tatalui. Toate acestea le puteti trimite prin e-mail (scanate) sau pe adresa noastra postala: str. Matei Basarab nr. 55-57, sectorul 3, Bucuresti, cod postal 030671.

Dupa primirea cererii insotita de actele necesare, CNSAS va demara verificarile legale la fostii detinatori de fond arhivistic provenit de la securitate – Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe si Serviciul Istoric al Armatei – dat fiind faptul ca aceste institutii detin o evidenta elaborata a dosarelor intocmite de securitate. De asemenea, vom efectua verificari si in evidenta dosarelor preluate in arhiva C.N.S.A.S.

Daca, in urma acestor verificari, vor fi identificate dosare / documente intocmite de securitate pe numele tatalui dumneavoastra, veti fi invitat la sediul CNSAS sa le vedeti. Va vom informa, de asemenea, si in cazul unui raspuns negativ. Rapiditatea cu care veti primi un raspuns din partea CNSAS la aceasta cerere depinde, in mare masura, de rapiditatea cu care raspund institutiile sus mentionate.

Cu ocazia consultarii eventualului dosar puteti solicita, contra cost, copii certificate ale documentelor din dosar pe care le veti considera importante. Taxa pentru copii este singura taxa care se percepe de catre institutia noastra si este de 20 bani/pagina. Din pacate, expedierea copiilor prin posta obisnuita sau prin cea electronica nu este posibila. Suma de plata poate fi achitata la casieria CNSAS in momentul ridicarii copiilor.

 

Biblioteca Academiei răspunde.

Astăzi am găsit în cutia de corespondenţă un plic de la Biblioteca Academiei. Întrucât luna trecută am trimis direcţiei B.A.R. două scrisori, despre două chestiuni diferite (legate totuşi de un element comun – banii), am desfăcut cu mare nerăbdare plicul.

Înainte de a prezenta în sinteză răspunsul dlui director general, acad. Florin Filip, redau mai jos întrebările pe care le adresam într-o scrisoare redactată pe 19 oct. 2009:

1. Cum justifică Direcţiunea Bibliotecii Academiei tariful de 1,6 euro/imagine pentru reproducerea fotografică a materialelor din colecţiile B.A.R.?
2. Ce venituri s-au înregistrat, pentru ultimii 3 ani (2006, 2007, 2008) în contabilitatea B.A.R., de pe urma prestării serviciului de fotografiere (numărul 1.7. din catalogul serviciilor prestate de B.A.R.)?
3. De ce tarifele pentru serviciile prestate de B.A.R. sunt exprimate în euro şi nu în moneda naţională a României?
4. Este conştientă conducerea B.A.R. că fotocopierea colecţiilor de presă duce la uzarea lor şi că această deteriorare poate fi evitată dacă cercetătorilor li s-ar permite să-şi fotografieze materialele, în loc să le fotocopieze sau să le ceară în mod repetat din depozit?
5. Dat fiind că mulţi dintre utilizatorii B.A.R. îşi finanţează cercetarea din fonduri proprii, iar cărţile publicate de pe urma ei nu se vând în tiraje semnificate (deci nu aduc profituri), de ce B.A.R. a introdus aceste tarife care obstrucţionează cercetarea, în loc să o încurajeze?

Din răspunsul primit (scrisoarea în PDF AICI) aflu că în anul 2009 B.A.R. a efectuat trei sondaje (în rândul utilizatorilor) în urma căreia şi-a regândit sistemul de servicii şi tarife. Deja sunt foarte curios cu privire la tarifele care vor percepute, numai că intrarea lor în vigoare se va face începând cu anul viitor.

În orice caz, e începutul unor schimbări în politica B.A.R., de la nişte tarife aberante şi imorale, la ceva ce urmează să fie clarificat la începutul anului viitor.

A doua chestiune asupra căreia am scris direcţiunii B.A.R. nu a primit încă un răspuns. E vorba de scrisoarea prin care Centrul pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament solicita permisiunea de a digitaliza manuscrisele greceşti ale Noului Testament aflate în colecţiile Academiei Române. După un an de zile de când tot bat la porţile Bibliotecii, această instituţie n-a reuşit să formuleze un răspuns în scris pe care să-l pot trimite directorului CNSTM, Daniel Wallace. O asemenea indolenţă nu e acceptabilă nici într-o republică bananieră, darămite în ditamai forul cultural. Cred că nu-mi rămâne decât să mă adresez Avocatului Poporului, care să dea un pic de greutate cererii mele oficiale. Răbdarea şi îndelunga răbdare au şi ele un capăt.

 

Fototeca online a comunismului

Arhivele Naţionale, în parteneriat cu alte câteva organizaţii, pun la dispoziţia publicului o aşa-numită Fototecă online a comunismului. O iniţiativă care merită toată lauda. Îmi permit aici să adaug că sub conducerea istoricului Dorin Dobrincu accesul la informaţiile din Arhivele Naţionale s-a liberalizat mai mult ca niciodată. Recomand călduros Bibliotecii Academiei Române să ia pildă.

 

Surprins de Bucurie – recenzie (II)

Mai jos puteţi citi partea a doua a recenziei lui D. Fărcaş la “Surprins de Bucurie”. Enjoy!

Spaţiul. Locul unei Persoane

Spaţiul imaginar este, surprinzător, un reper pentru cel real. Spaţiile volumului pendulează, de altfel, între ficţional şi real.

Lui Lewis îi este mai la îndemînă să ofere toponimice fictive ori nume inventate pentru spaţii reale, pentru şcolile pe care le-a frecventat sau prin care a peregrinat. Prima explicaţie în favoarea unei asemenea opţiuni este discreţia, care îl determină să protejeze persoane şi instituţii pe care le critică, glisîndu-le oarecum spre ficţional. Totuşi, se poate însă presupune că nu ficţionalul în sine (nici discreţia pe care o asigură ficţiunea) justifică opţiunea autorului; recursul la nume fictive, ci (şi) intenţia de a confisca realul prin imaginar şi imaginaţie. Aşadar, Şcoala Wynyard din Watford este – pentru autor – Belsen (după numele lagărului de cocentrare nazist Bergen-Belsen, din Saxonia Inferioară) (p. 41); traversarea mării din Belfast spre Anglia este, pentru copilul plecat de timpuriu de acasa, la şcoala de la Watford, un soi de trecere a Styxului, o coborîre iniţiatică în Infernul şcolăresc şi (de)formativ (p. 40); Colegiul sugestiv numit Malvern este, în realitate, Colegiul Wyvern (pp. 48, 100); şcolii Cherbourg House preferă să îi spună şcoala Chartres (p. 72); iar Casei Glenmachan, domiciliul unor rude apropiate, preferă să îi spună Mountbracken (p. 61). În schimb, domiciliile copilăriei sînt numite simbolic Casa Veche şi respectiv Casa Nouă (de această dată după uzanţele familiei Lewis, care angajează totuşi – s-o recunoaştem! – suficientă încărcătură simbolică).

Şi spaţiile mitologice – tărîmul zeilor din mitologia scandinavă (Asgard), de pildă – sau spaţiile mitologiei imaginare subiective – Tărîmul Nordic (tărîm inventat de Clive Staple în copilărie) – sînt doar umbre, ba chiar urme în imaginar ale unui tărîm mai înalt, nespaţial, acela la Bucuriei („puteam oare să fiu nefericit trăind în Paradis?”, p. 135, spune Lewis referindu-se la spaţiul pe care îl subîntindeau miturile pentru el, copilul care a fost). Însăşi jubilarea în faţa faptelor vitejeşti ale personajelor mitologice îi oferă lui C.S. umbrele prefiguratoare ale unei bucurii i-reale, in-imaginabile şi non-ficţionale – aceea a harului.

Descrierea spaţiului familiar, al Irlandei natale, cu contrastele ei, se lasă asociate cu bipolarităţile mitice – Niflheim (întunecatul Ţinut al Negurii) şi Asgard (ţinutul zeilor) (p. 171) – şi mai departe cu spaţiile spirituale (nespaţiale). În ultimă instanţă, periplul la care ne invită Lewis, în ţinutul natal, ne duce „spre capătul lumii, ţinutul dorului, care frînge şi încîntă inima” (p. 172).

În acest fel, Lewis relativizează situările spaţiale, căci cartea este o autobiografie spirituală, în care spaţiul exterior este doar pretextul spaţializării interioare. Mai mult, reperele topologice reale au prea puţină importanţă, pentru că Surprins de Bucurie este o carte despre topos-ul Bucuriei înseşi: un topos care se sustrage geografiei britanice, ca şi istoriei personale a autorului. Bucuria este un fenomen originar, al cărui topos este o lume imaginală (mundus imaginalis), un spaţiu situat dincolo de realitatea factuală şi obiectivă, însă deloc ficţională sau fictivă. Realitatea imaginalului face din mundus imaginalis o lume a-topică, netopologică, însă nicidecum utopică; o lume la care oricine poate participa, cu condiţia unică… să fie surprins de Bucurie! În esenţa lui, topos-ul Bucuriei este de-spaţializat.

Alte cîteva surprize din Surprins de Bucurie

Surprins de Bucurie este (surprinzător?) o analiză fenomenlogică a unor fenomene originare – Bucuria, Lucrurile, Carnea, Lumea etc. –, aşa cum se constituie ele în conştiinţa subiectivă a autorului. Cu siguranţă, Bucuria este un principiu cosmotic, ordonator: el rînduieşte o întreagă lume. Bucuria reconstruieşte lumea după legităţi care îi sînt proprii.

Cartea lui C.S. Lewis este nu doar o autobiografie spirituală, ci şi analiza unor maniere de situare în lume: prin ficţiunea literară, prin fantezia copilărească şi prin viaţa imaginară (ori imaginală, cum prefer să o numesc, după Henry Corbin).

Citind autobiografia lui C.S. Lewis, este cu neputinţă să nu te regăseşti surprins. Însă miza volumului se ancorează în alte prize, mai profunde (în orice caz, existenţiale, ba chiar soteriologice, nu stilistice: în veritabila Sur-Priză a Bucuriei negrăite şi strălucite (1 Petru 1:8).

În fine, Surprins de Bucurie apare în româneşte, în tălmăcirea lui Emanuel Conţac, într-o limbă română sărbătorească. Cum altfel decît o surpriză a lecturii?

 

Surprins de Bucurie – recenzie (I)

Nu ştiu ca apariţia cărţii „Surprins de Bucurie” să fi stârnit reacţii în presa culturală românească (pe care, trebuie să admit, nu prea o urmăresc). Cartea a fost întâmpinată şi prezentată aproape exclusiv pe bloguri. Acum mai bine de o lună, cred, descopeream pe site-ul Humanitas o recenzie de substanţă semnată de Daniel Fărcaş, care a concurat cu ea la concursul Face a Book. Încă de când am citit recenzia am ştiut că şansele mele de a câştiga s-au diminuat semnificativ, ceea ce s-a şi întâmplat, fiindcă Daniel a câştigat “lozul” cel mare. Deoarece “fericitul câştigător” face o bună prezentare a cărţii, i-am cerut permisiunea să o public şi pe blogul meu, în speranţa că le va fi de folos altor cititori ai lui C. S. Lewis. Să-mi fie deci iertat acest mic act de vanitate.

Surprins de C. S. Lewis

O singură carte din opera lui C.S. Lewis îţi este suficientă ca să înţelegi că autorul le livrează cititorilor săi, prin vocaţie, surprize nenumărate. Orice lectură ulterioară din C.S. Lewis se face în orizontul aşteptării surprizelor de orice fel: stilistice, livreşti, ideatice, spirituale. Nu întîmplător, Surprins de Bucurie este, deloc surprinzător, o carte surprinzătoare: ea îţi livrează la tot pasul surprize pe care nu le întrevezi, deşi te aştepţi îndeobşte la surprize. Particularitatea volumului ţine însă de faptul că volumul se vrea o fenomenologie a Bucuriei, o analiză a unui fenomen în ultimă instanţă universal şi obiectiv(abil), dar urmînd firul unui periplu subiectiv.

Deşi este o autobiografie, nu firul narativ este esenţial; devenirea întru fiinţă a lui Lewis se judecă după logica unui periplu atemporal. Temele ne sînt aici mai utile decît timpii succesivi. Aşadar, imaginaţia (ca facultate care frizează mistica); bucuria; spaţialitatea – iată elementele fundamentale ale unei biografii spirituale.

Imaginaţia

Facultatea imaginaţiei ocupă un loc central în economia autobiografiei spirituale a lui Lewis. Pentru el, termenul nu desemnează plăsmuirea, nici reveria (ori fantezia), dar nu uită să îi recunoască celei dintîi însemnătatea („Plăsmuirea este esenţialmente diferită de reverie; dacă cineva nu reuşeşte să vadă diferenţa este pentru că nu le-a experimentat pe amîndouă”, p. 31). Plăsmuirea este imaginaţia ficţională, pe care copilul Clive Staples şi-o manifestă în ingenioasele scenarii despre Tărîmul-Animalelor, şi despre care mărturiseşte că l-a pregătit ca să devină romancier. În schimb, reveria nu este deloc productivă, pentru Lewis. Abia a treia accepţiune („cea mai înaltă”, p. 31) a imaginaţiei este esenţială pentru destinul spiritual al lui Lewis. Imaginaţia este facultatea care mediază (sau mijloceşte?) accesul la fenomene originare ori la esenţa lucrurilor; în acest fel, imaginaţia în sensul ei deplin se raportează la real, nu la ficţional. Exemplele lui Lewis sînt: „amintirea unei amintiri”, anume amintirea unei dimineţi din copilăria sa timpurie, petrecută în Casa Veche, atunci cînd fratele său aduce în cameră o grădină de jucărie – un fel de Eden la purtător; apoi, fascinaţia pe care o exercită asupra lui Ideea de Toamnă, sub imperiul lecturii povestirii Squirrel Nutkin, de Beatrix Potter; în al treilea rînd, e vorba de lectura poemului Saga regelui Olaf, de Longfellow (pp. 32-33). Pornind de la cele trei experienţe care relevă de imaginaţie, Lewis indică pentru prima dată că autobiografia sa se încheagă în jurul Bucuriei, care trebuie deosebită atît de Fericire, cît şi de Plăcere.

Privilegiul imaginarului ţine aşadar, pentru Lewis, de faptul că el îl conduce spre o realitate mai reală decît realitatea factică (aşadar, către imaginal, în termenii lui Henry Corbin). Pentru adolescentul ateu şi materialist, imaginarul şi ficţionalul constituie o alternativă preferabilă la real (pp. 187-188); imaginalul nu mai avea loc, pentru el.

De altfel, imaginarul trebuie deosebit de exterior. Sau, altfel spus, ficţiunea romanescă sau a copilăriei (Tărîmul-Animalelor) se situează mai curînd în exterior faţă de veritabila interioritate a vieţii imaginare. Aşadar, irealitatea ficţională se deosebeşte de consistenţa realităţii interioare a imaginaţiei:

„Prin viaţă imaginară înţeleg aici doar viaţa referitoare la Bucurie, – incluzînd în viaţa exterioară mult din ceea ce, în mod obişnuit, este pus în legătură cu imaginaţia, de pildă, o mare parte din lecturi şi toate fanteziile care ţin de eros sau de ambiţii; căci toate acestea îşi caută folosul propriu. Chiar şi Tărîmul-Animalelor şi India aparţin «exteriorului»” (p. 93).

Dacă prima experinţă de natură spirituală (sau prima întîlnire cu Bucuria) s-a petrecut în spaţiul subîntins de imaginaţie (a pierdut-o însă în urma decesului mamei), în acest caz este vorba de o „Renaştere imaginativă” (p. 93) catalizată de interesul pentru Siegfried şi pentru operele lui Wagner. Interesantă este şi fascinaţia lui C.S. Lewis pentru muzica lui Wagner, care aminteşte de interesele teologice ale lui Kierkegaard şi Karl Barth pentru muzica lui Mozart; sau de interesele filosofice (dar nu fără greutate teologică) ale lui Nietzsche pentru muzica lui Wagner.

Bucuria

Autobiografia lui C.S. Lewis este un tratat asupra Bucuriei sau o „istorie a Bucuriei”, născută dintr-o întîlnire personală cu ea; în fine, poate mai degrabă o odă… Fulguraţiile Bucuriei în extazul produs de frumuseţile naturii şi mai ales cele născute din fascinaţia cărţilor nu sînt decît urme („Doar treptat mi-am dat seama că toate acestea erau altceva decît Bucuria originară”, p. 182). Lewis se sustrage înţelept capcanelor romantice, care confundă extazul estetic cu detaşarea mistică, natura cu spiritul, poezia cu mistica. Ele sînt însă repere de-a lungul unui itinerar personal către Bucurie. „Cred că toate lucrurile, în felul lor, reflectă adevărul ceresc, iar rolul imaginaţiei nu este tocmai de neglijat. (…) Această viaţă inferioară a imaginaţiei nu este începutul vieţii superioare a spiritului sau pasul ulterior în direcţia ei, ci o simplă imagine” (p. 184). Este vorba aici, fireşte, de o imaginaţie care are alte obiecte decît divinul: încîntarea estetică, fascinaţia faţă de natură, căci „«încîntarea» este un produs secundar”, care „apare doar cînd atenţia şi dorinţa se concentrează în întregime asupra altui lucru – un munte îndepărtat, trecutul sau zeii din Asgard” (p. 185). Lewis recunoaşte că nu Tărîmul Nordic – inventat de el şi acum aflat în declin – este ceea ce caută, ci un Tărîm cu adevărat cardinal! Tărîmul Nordic, ficţional era doar semnul unui alt tărîm: unul real şi lăuntric, dar nu subiectiv.

(va urma)

 

Marele scandal al bibliotecilor / editurilor româneşti

Ce se întâmplă cu editurile şi cu bibliotecile româneşti este un scandal. Înainte vreme, printr-o lege (a depozitului legal, cred) editurile erau obligate să predea Bibliotecii Naţionale şase exemplare din orice titlu publicat, urmând ca acestea să fie distribuite în celelalte biblioteci naţionale cu regim de „depozit legal”. În haosul democratic post-revoluţionar aşa ceva nu s-a mai întâmplat. Consecinţa o resimt acum pe propria-mi piele de cercetător. Să dau câteva exemple. Mă dau acum de-a rostologul să găsesc trei cărţi publicate la Editura Renaşterea, în legătură cu Biblia lui Bartolomeu Anania:

Bartolomeu Anania. In honorem, 2001

Atelier biblic. Caiete de lucru, 2003

Primele mărturii despre Biblia jubiliară 2001, versiunea Arhiepiscopului Bartolomeu Valeriu Anania, 2003

Caută la BCU, caută la Biblioteca Academiei Române, caută la Biblioteca Centrală Universitară Sibiu, caută la omoloaga ei din Cluj! Cred că la B.A.R. am găsit rătăcit unul dintre aceste titluri. În rest, n-ai s-auzi, n-ai să vezi!

Sunt de părere că situaţia asta este un adevărat scandal! Editurile sunt meschine (sau poate doar neglijente). Au impresia că fac economie la buget dacă nu donează aceste 6 exemplare! Iar bibliotecile (subfinanţate) sunt pur şi simplu incapabile să urmărească apariţiile noi şi să le achiziţioneze!

Sunt absolut indignat de ceea ce se întâmplă, fiindcă ştiu că situaţia nu se va normaliza prea curând. Acum va trebui să ies la vânătoare după nişte cărţi publicate în 2001-2003, ca şi când ar fi vorba de manuscrise medievale, traficate pe piaţa neagră a cărţilor rare!

 

Referendum pentru deşteptarea românilor!

Românii  vor fi chemaţi pe 22 noiembrie la urne, pentru a-şi alege prezidentul.

Nu fac campanie sau anticampanie pe acest blog (singurul “catindat” în contra căruia am avut cândva ceva de comentat s-a şi retras; poate ca efect al postării mele…). Doar pledez deschis pentru mersul la urne. Nu în primul rând la urnele prezidenţiale, ci la cele de referendum. Oricât de importante ar fi prezidenţialele, din perspectiva mea ele sunt în umbra referendumului pentru parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300.

Scriu această postare cu o lună înaintea referendumului fiindcă presimt că ziua de 22 noiembrie va trece pe lângă mulţi evanghelici aşa cum trece nisipul pe lângă ochii (bine închişi ai) proverbialului struţ care plonjează într-o dună. (Poziţionat astfel, struţul evanghelic pare „perpendicular” pe realitate, dar în fapt este paralel cu ea!)

O precizare: într-o ţară un pic mai normală, un parlament bicameral are avantajele sale. Dar Românika nu poate aspira încă la titlul de ţară „un pic mai normală”, de aceea cred că în cazul ei se recomandă neapărat unicameralul, din următoarele motive:

• un parlament mai mic ar fi mai uşor de tras la răspundere de către electorat
• actualii parlamentari care vor candida la următoarele alegeri legislative vor fi nevoiţi să fie mai activi în serviciul alegătorilor (să arate ce au făcut efectiv, nu doar să promită)
• eliminarea din schemă a 171 de sinecurişti nu poate să fie decât benefică pentru buget (fiindcă)
• una bucată parlamentar nu înseamnă doar 1 salariu de parlamentar, ci salariile stufosului personal din subordinea lui (din parlament sau din teritoriu), cheltuieli cu deplasarea, diurne, locuinţe de protocol, deconturi etc. etc.

 

Ce atribuţii are Avocatul Poporului?

Redau mai jos nişte informaţii despre Avocatul Poporului, preluate de pe site-ul instituţiei. Cea mai importantă atribuţie, din punctul meu de vedere ca cetăţean, este cea subliniată cu bold.

Avocatul Poporului are următoarele atribuţii:

• coordonează activitatea instituţiei Avocatul Poporului;
• primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi decide asupra acestor cereri;
• urmăreşte rezolvarea legală a cererilor primite şi cere autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea pagubei;
• semnează rapoartele, recomandările, precum şi orice alte acte necesare bunei desfăşurări a activităţii instituţiei;
• formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale;
• poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor înainte de promulgarea acestora;
• poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor;
• reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice;
• prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora.

 

La ce e bun Avocatul Poporului?

Avocatul Poporului este instituţia la care puteţi apela ori de câte ori constataţi că o instituţie sau o autoritate publică comite abuzuri în relaţia cu dvs. (indiferent că sunteţi cetăţean român sau străin).

Unul dintre abuzurile cele mai frecvente comise de autorităţile sau instituţiile publice este refuzul de a răspunde la o petiţie, deşi dreptul la petiţionare este garantat de Constituţia României. (Vezi la finalul postării informaţiile despre dreptul la petiţionare, aşa cum apare el menţionat în art. 51 din Constituţie, respectiv art. 2 din Legea nr. 233/2002).

Am recurs recent la Avocatul Poporului într-o dispută cu Biblioteca Academiei Române (B.A.R.). Consilierul de la sediul A.P. mi-a spus că trebuie să trimit B.A.R. o cerere prin poştă, cu confirmare de primire. Această cerere trebuie să primească un răspuns în 30 de zile. Dacă B.A.R. refuză să răspundă, Avocatul Poporului poate solicita acest răspuns pe cale oficială. Există aşa-numitul contencios administrativ care se ocupă de rezolvarea acestor probleme.

Deşi B.A.R. a refuzat deja în două rânduri să-mi răspundă la petiţii prin email (ceea ce constituie un abuz), mi-am spus că trebuie să fiu fair şi să anunţ Serviciul de Relaţii cu Publicul de intenţia mea de a face o sesizare la A.P.., dacă nu mi se răspunde la următoarea petiţie, pe care o voi expedia prin poştă, cu confirmare de primire.

Dreptul de petiţionare

1. Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.

2. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

3. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.

4. Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.

Art. 51 din Constituţia României

Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris, ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean şi local, precum şi regiilor autonome.

Art. 2 din Legea nr. 233/2002

ATENŢIE!

Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobată cu modificări de Legea nr. 233/2002, petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau in considerare si se clasează.

 

Pildele Domnului Isus. Simon J. Kistemaker

Prin bunăvoinţa unui reprezentant al Societăţii Biblice din România am primit de curând un exemplar din Pildele Domnului Isus, de Simon J. Kistemaker. Fiindcă în România nu există multe cărţi pe acest subiect, semnalez aici apariţia ei.

Autorul este profesor emerit de Noul Testament la Reformed Theological Seminary. A fost preşedinte al Evangelical Theological Society, iar patru dintre cărţile sale au fost răsplătite cu distincţia Gold Medallion Evangelical Book of the Year.

Cartea este scrisă într-un stil accesibil şi plăcut şi poate fi citită cu mult folos atât de laicul dornic să aprofundeze Scripturile, cât şi de studenţii la teologie sau predicatorii Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Post de blog. Şapte zile.

În următoarele şapte zile am decis să fac „post” de blogărit. Poate vă întrebaţi: „Şi de ce trebuie să ne spui nouă asta? Nu ştii că postul trebuie făcut în ascuns? Cu lauda asta ţi-ai şi primit răsplata.”

Ba da, ştiu, numai că aici sunt alte implicaţii.

• Văd acest gest ca pe unul necesar, nu ca pe ceva meritoriu. A dormi şapte-opt ore pe zi nu are nimic meritoriu. Analog, decizia de a pune blogul pe stand-by şapte zile nu are nimic eroic în ea.
• În al doilea rând, simt nevoia unei dezintoxicări de topuri, fluxuri, comentarii, contre, deşteptăciuni, isteţimi şi alte cele. Stoparea fluxul de ştiri de pe blog îmi oferă, cred, posibilitatea de a-mi reevalua priorităţile.
• În al treilea rând, cred că nu doar blogăritul, ci şi alte activităţi pe care le facem „din pură plăcere” trebuie supuse din când în când unui asemenea test. Cât de „lipit de suprafaţa lumii” sunt oare, dacă îmi vine greu să mă desprind de ea şapte zile?
• În al patrulea rând, cred că nu trebuie să ne luăm pasiunile în serios de o manieră care să le permită să ne tiranizeze. În ultimă instanţă, şi blogăritul trebuie să i se subordoneze lui Hristos.
• În al cincilea rând, dacă blogăritul devine blogăreală (din acelaşi domeniu cu „flecăreală”), cred că o tăcere mai lungă e cu atât mai binevenită în vacarmul zilei.
• În al şaselea rând, dacă timpul pe care până acum îl dăruiaţi acestui blog poate fi petrecut în meditaţie la Scriptură sau rugăciune, să ştiţi că sunteţi mult mai câştigaţi. Iată deci o acţiune benefică pentru toate părţile.
• În al şaptelea rând, niciun blog nu e esenţial pentru bunăstarea noastră spirituală. Dacă mâine internetul intră în colaps şi nu mai pot folosi blogul, să fiţi siguri că nu se moare din asta.

Ar mai fi „în multe alte „rânduri” dar mă opresc la acestea şapte (câte unul pentru fiecare zi).

P.S. Voi aproba comentariile de două ori pe zi şi voi răspunde celor care solicită informaţii sau mă contactează cu alte probleme.

 

Matrimoniale. Biblia 1982.

Domn de aproape 30 de ani, generos şi cu suflet mare, caută Biblie ortodoxă din 1982, în vederea lecturării prefeţei şi a foii de final, unde sunt trecuţi responsabilii ediţiei.

Recompensă substanţială! Greutatea în aur a reproducerilor foto (digitale) sau a fişierelor scanate!

P.S. Asta apropo de îndemnul pe care l-a dat odată un vizitator american studenţilor de la ITP: „Marry your Bibles!”

 

M-am twitterizat. Reflecţii metafizice despre blogosferă şi twitteriş

Na că la aproape 2 ani după ce m-am lansat în blogosferă am aterizat şi pe twitter. Precizez că pentru mine, blogosfera e din aceeaşi categorie cu stratosferă, troposferă, ionosferă, adică un loc înspre care te „lansezi”, un spaţiu caracterizat de lărgime, pentru care ai nevoie de aripi şi motoare.

Dimpotrivă, consider că sistemul twitter e, spaţial vorbind, orientat invers: în twitter nu poţi să te „lansezi”, fiindcă nu e ca o boltă deasupra. E un „twitteriş” în care poţi doar să aterizezi (sau să-ţi faci cuib). Twitter e un spaţiu „de jos”, la firul ierbii, din aceeaşi categorie cu desiş, tufiş, stufăriş.

Dacă nu sunteţi de-acord, aştept contraziceri.

 

Cărţi noi (în PDF) pe site-ul lui C. Bădiliţă

Cristian Bădiliţă anunţă pe site-ul personal (AICI) noi cărţi care pot fi citite integral: Ştiinţă,  dragoste, credinţă. Convorbiri cu patrologi europeni şi Nodul gordian (ediţia a treia).

Site-ul conţine deja cinci cărţi disponibile în format PDF sau HTM. Vor mai urma şi altele. La vremea cuvenită voi reveni cu un anunţ.

 

Who am I?

Anunţam în postarea anterioară că voi publica şi versiunea în limba engleză a poeziei Wer bin ich.

Who Am I?
by Dietrich Bonhoeffer

Who am I? They often tell me
I stepped from my cell’s confinement
Calmly, cheerfully, firmly,
Like a squire from his country-house.

Who am I? They often tell me
I used to speak to my warders
Freely and friendly and clearly,
As though it were mine to command.

Versurile „figurează” în filmul Bonhoeffer: Agent of Grace (2000).

Who am I? They also tell me
I bore the days of misfortune
Equally, smilingly, proudly,
Like one accustomed to win.

Am I then really all that which other men tell of?
Or am I only what I myself know of myself?
Restless and longing and sick, like a bird in a cage,
Struggling for breath, as though hands were compressing my throat,
Yearning for colors, for flowers, for the voices of birds,
Thirsting for words of kindness, for neighborliness,
Tossing in expectation of great events,
Powerlessly trembling for friends at an infinite distance,
Weary and empty at praying, at thinking, at making,
Faint, and ready to say farewell to it all?

Câteva fragmente sunt recitate (cu un fermecător accent german) şi de actorul Klaus Maria Brandauer în documentarul Bonhoeffer. Pastor. Pacifist. Nazi Resister. Recitarea începe la minutul 2:16 din clipul de mai sus.

Who am I? This or the other?
Am I one person today and tomorrow another?
Am I both at once? A hypocrite before others,
And before myself a contemptibly woebegone weakling?
Or is something within me still like a beaten army,
Fleeing in disorder from victory already achieved?
Who am I? They mock me, these lonely questions of mine.
Whoever I am, Thou knowest, O God, I am Thine!

 

Cine sunt? Wer bin ich?

Una dintre cele mai tulburătoare poezii pe care le-am citit şi auzit vreodată este Wer bin ich, de D. Bonhoeffer, scrisă în Tegel, temniţa unde a stat optsprezece luni. Am încercat o traducere (şi adaptare) după originalul german, cu un ochi la traducerea engleză. Nu este grand poetry, dar asta nu înseamnă că nu poate să emoţioneze profund, mai ales că vine de la un om atât de ancorat în realitate, dar şi în Dumnezeu.

P.S. Într-o viitoare postare voi include traducerea englezească  a lui J. B. Leishman şi un clip audio cu fragmente din poezie recitate.

Cine sunt?

Cine sunt? Mi se spune adesea
Că am păşit din celulă
Calm şi senin, cu pas ferm
Ca un stăpân din castelul său.

Cine sunt? Mi se spune adesea
Că vorbeam cu paznicii
Liber, prietenos, lămurit,
Ca şi când aş fi putut porunci.

Cine sunt? Mi se spune, de-asemeni,
Că am înfruntat acea zi nefastă
Netulburat, zâmbitor, mândru,
Ca unul obişnuit să învingă.

Sunt cu adevărat ce se spune despre mine că sunt?
Sau sunt numai ce eu cunosc despre mine?
Fără tihnă, plin de doruri, lânced, ca o pasăre în colivie,
Suflând greu, ca-n strânsoarea unor mâini nemiloase
Flămând de culori, de flori şi de triluri
Însetat de cuvinte blajine, de prezenţă umană
Spumegând de mânie faţă de samavolnicii şi ocări meschine
Frământat de aşteptarea unor lucruri măreţe
Neputincios, plin de griji pentru prieteni din depărtări nesfârşite
Istovit şi pustiu în rugăciune, în gânduri, în faptă,
Stins şi gata să-mi iau rămas-bun de la toate?

Cine sunt? Acesta ori celălalt?
Sunt astăzi cineva şi mâine un altul?
Sunt ambii deodată? Un prefăcut faţă de semeni
Şi faţă de mine un laş plin de vaiete şi bun de dispreţ?
Sau a mai rămas încă în mine ceva asemănător unei oşti zdrobite,
Care fuge răvăşită de pe câmpul unei biruinţe deja câştigate?

Cine sunt? Întrebări singuratice îşi râd crud de mine.
Cine sunt, Tu mă ştii, Doamne, sunt al Tău!

Wer bin ich?

Wer bin ich? Sie sagen mir oft,
ich träte aus meiner Zelle
gelassen und heiter und fest
wie ein Gutsherr aus seinem Schloß.

Wer bin ich? Sie sagen mir oft,
ich spräche mit meinen Bewachern
frei und freundlich und klar,
als hätte ich zu gebieten.

Wer bin ich? Sie sagen mir auch,
ich trüge die Tage des Unglücks
gleichmütig, lächelnd und stolz,
wie einer, der Siegen gewohnt ist.

Bin ich das wirklich, was andere von mir sagen?
Oder bin ich nur das, was ich selbst von mir weiß?
Unruhig, sehnsüchtig, krank, wie ein Vogel im Käfig,
ringend nach Lebensatem, als würgte mir einer die Kehle,
hungernd nach Farben, nach Blumen, nach Vogelstimmen,
dürstend nach guten Worten, nach menschlicher Nähe,
zitternd vor Zorn über Willkür und kleinlichste Kränkung,
umgetrieben vom Warten auf große Dinge,
ohnmächtig bangend um Freunde in endloser Ferne,
müde und zu leer zum Beten, zum Denken, zum Schaffen,
matt und bereit, von allem Abschied zu nehmen?

Wer bin ich? Der oder jener?
Bin ich denn heute dieser und morgen ein anderer?
Bin ich beides zugleich? Vor Menschen ein Heuchler
und vor mir selbst ein verächtlich wehleidiger Schwächling?
Oder gleicht, was in mir noch ist, dem geschlagenen Heer,
das in Unordnung weicht vor schon gewonnenem Sieg?

Wer bin ich? Einsames Fragen treibt mit mir Spott.
Wer ich auch bin, Du kennst mich, Dein bin ich, o Gott!

Gedicht aus: Widerstand und Ergebung von Dietrich Bonhoeffer
Broschiert – 234 Seiten – Gütersloher Verlagshaus 2002

 

Surprins de Bucurie. Stoc epuizat.

Cu satisfacţie, dar şi cu regret am constatat zilele trecute că Surprins de Bucurie nu mai e de găsit pe site-ul Librăriei Humanitas. După un 1 an şi trei luni, tirajul pare să se fi epuizat. Probabil se mai găseşte rătăcit prin librării mai mici. Nu am idee dacă se plănuieşte vreo reeditare, dar am să anunţ dacă ştiricesc ceva despre asta.

Mă bucur că Lewis şi-a găsit cititorii, chiar dacă unii dintre ei ar fi dorit o convertire mai zguduitoare, în buna tradiţie evanghelică.

P.S. (7 sept.) Cartea mai poate fi cumpărată din librării online mai mici, după cum indică o simplă căutare pe Google.