Hear ye! Hear ye!



Cartea la care lucrez acum, în perioada șederii la Cambridge, și din care am început să public pe blog fragmente, are un titlu:

Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite

traduceri românești a Sfintei Scripturi

Fiindcă textul va depăși 140.000 de cuvinte, mă aștept ca numărul de pagini să fie undeva între 400 și 450. Dacă așezarea în pagină va fi generoasă, s-ar putea să ajungem chiar la 500.

Studiul introductiv, care se bazează pe un articol nepublicat, scris pentru volumul Omul evanghelic (rămas „la roșu” de câțiva ani) are circa 20.000 de cuvinte.

Cartea va fi prefațată de o importantă personalitate a biblisticii românești. Nu spui cine; veți afla la vremea potrivită.

Am inserat note de subsol cu zgârcenie, de aceea numărul lor nu va trece de 300. Dacă aș fi fost mai zelos, numărul lor s-ar fi dublat. Însă n-am vrut să-l sufoc pe cititor în savantlâcuri. Și apoi, mi-am lăsat însă de lucru și pentru o viitoare ediție revăzută și adăugită.

Am pregătit și numeroase fotografii, pentru că nu sărbătorim în fiecare zi a nouăzecea aniversare a Bibliei Cornilescu.

Lucrarea va avea următoarea structură:

1. Prefață

2. Mulțumiri

3. Lămuriri preliminare

4. Informații biografice

5. Tabel cronologic

6. Studiu introductiv

7. Scrisori și documente din arhiva SBB

8. Postfață

9. Bibliografie

10. Indice


O tragedie de proporții uriașe este acum în desfășurare în Iraq: un creștinism vechi de peste un mileniu și jumătate este dezrădăcinat în mod violent de către o grupare islamistă fundamentalistă, sub ochii (închiși?) ai Occidentului, care poartă o bună parte a răspunderii pentru acest dezastru fără precedent.

Situația curentă este consecința politicii externe falimentare a SUA în zonă. Invadarea Irakului, pe care am considerat-o legitimă în vremea studenției mele, se dovedește extrem de nefastă pentru soarta creștinismului istoric din această regiune.

Citeam ieri, în lungul zbor spre San Francisco, unde am avut o scurtă escală, din două cărți extrem de interesante: The Throne of Adulis, despre războiul dintre Etiopia creștină și Regatul himyarit evreu (de pe teritoriul actualului Yemen) şi Jerusalem, de Simon Sebag Montefiore. Ambele lucrări scot de sub praf capitole tulburătoare din istoria Orientului Mijlociu. De pildă, vă puteţi imagina că în secolul V populaţiile arabe din sudul peninsulei Arabe s-au convertit la iudaism și că regii himyariți au declanșat persecuții brutale împotriva creștinilor din zonă? La vremea respectivă, regele (negus) Etiopiei (proaspăt convertite la creștinism) a decis să invadeze Ḥimyarul pentru a pune capăt represaliilor anticreștine.

Jerusalem, cartea lui Montefiore, este una dintre cele mai bune lucrări de popularizare a istoriei Ierusalimului. Am trecut deja de Declarația Balfour și au început să apară reacțiile în lumea arabă, rezistența de o parte și de alta a liniei care desparte etnic și religios cele două tabere care se înfruntă în zonă. Citind cartea lui Montefiore am rămas cu impresia clară că britanicii nu au știut în ce s-au băgat atunci când au cerut Mandat de administrare a Palestinei.

Nici americanii nu par să fi știut în ce se bagă atunci când l-au înlăturat pe Sadam Hussein de la putere. Consecințele se văd în mod lămurit acum. Și sunt teribile.

O analiză pertinentă (în limba engleză) AICI. Mai jos câteva fragmente:

***

For the first time in 1,600 years, Mass is not being said in Mosul: an ancient culture has been wiped out in a matter of weeks. It’s a war crime that, strangely, no one seems to want to talk about.

Mosul is the second-largest city in Iraq and the place where many Christians believe Jonah was buried. Since the Islamic State of Iraq and Syria (Isis) rode into town, their faith has been forced underground. Bells have been silenced, the hijab enforced with bullets. Tens of thousands fled after being offered an unattractive choice: convert, pay a religious tax, or be put to the sword. The levy was unaffordable. According to one local news agency, Isis troops entered the house of a poor Christian and, when they didn’t get what they wanted, the soldiers raped the mother and daughter in front of their husband and father. He committed suicide out of grief.

Having driven away the worshippers, the Isis fanatics are now trying to extinguish the physical legacy they left behind. A centuries-old church has been burned to the ground; Jonah’s tomb has been desecrated. Isis wants to create the Islamic equivalent of Year Zero, a brave new world with no evidence of Christianity, women’s rights, democracy or even that most subversive of instincts, human pity.


Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti organizează concurs de admitere pentru programul de studii de licenţă – specializarea: „Teologie penticostală pastorală”, în 16‒17 septembrie 2014, atât pentru forma de învăţământ la zi, cât şi pentru cea cu frecvenţă redusă.

Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti aparţine Cultului Creştin Penticostal din România şi este o instituţie confesională de învăţământ superior acreditată.

Toate informaţiile privitoare la concursul de admitere pot fi obţinute de la Secretariatul ITPB, B-dul Uverturii 210-220, sector 6, Bucureşti, prin tel: 021.434.16.23, e-mail: secretariat@itpbucuresti.ro, sau accesând site-ul ITPB: http://www.itpbucuresti.ro/admitere

Vă aşteptăm cu drag!


Dragi cetitori ai blogului care, cercetători fiind, biblioteci cutreierați, am nevoie de două pagini dintr-o carte pe care am cititat-o recent într-un studiu despre C.S. Lewis. De fapt, am citat-o în forma electronică afișată pe site-ul (http://www.procesulcomunismului.com), dar vreau să dau o trimitere clasică (chapter and verse) la ediția tipărită.

Lucrarea de care am nevoie este:

Ioniţoiu, Cicerone.Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar N-O. Bucureşti: Maşina de Scris, 2005.

Mă interesează informațiile despre Ștefan Nenițescu. Întrebarea e: la ce pagină din volumul N-O se află paragraful de mai jos? Îmi poate cineva trimite o fotografie?

Dacă puteți ajuta, lăsați un comentariu pe blog, la această postare.

Născut la 7 octombrie 1897. Fiul poetului Ioan Neniţescu, fost prefect de Tulcea. A absolvit Liceul Francez de la Berlin şi Facultatea de Filologie la Roma, cu doctoratul în istoria artei. Consilier la Legaţia de la Haga, unde l-a cunoscut Nicolae Titulescu de care-l va lega o trainică prietenie. A demisionat din Ministerul de Externe (împreună cu Mihai Arion) după ce Regele Carol al II-lea l-a îndepărtat pe Titulescu. Conferenţiar la Universitatea Bucureşti. Membru P.N.Ţ. Înainte de începerea războiului, la sugestia lui Maniu, a plecat în Anglia şi a încercat să sensibilizeze Ministerul de Externe englez asupra pericolului sovietic. Deşi cunoştea dedesubturile acordului Churchill-Stalin, cu toate insistenţele mai multor personalităţi engleze şi franceze de a nu se întoarce în ţară, a revenit totuşi în România şi s-a alăturat celor ce încercau să înlăture regimul Groza. Arestat în 1949, în urma unui denunţ. Judecat cu un lot de 27 de personalităţi, printre care Nicolae Mavrocordat, Radu Cioculescu, Maria Golescu, Magdalena Canciov şi N. Iuca. Condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru crimă de înaltă trădare. O parte din detenţie la penitenciarele Jilava, Piteşti (caşectic, foarte grav bolnav) şi Aiud. Eliberat în 1964 cu Decretul de graţiere 411 (foarte grav bolnav). După eliberare a refuzat colaborarea cu puterea comunistă şi a dus o viaţă de privaţiuni. A murit în 1979.


Astăzi a început cu adevărat vizita mea în America. :)

Un bun prieten din Chicago mi-a făcut cadou o ieșire la The Art Institute of Chicago. Mi-ar fi părut nespus de rău să ajung în Chicago și să ratez acest extraordinar muzeu.

Am vrut să ajung la AIC în primul rând pentru Brâncuși (patriotisme oblige!) și pentru Marc Chagall, pictor care mă fascinează și ale cărui rădăcini evreiești sunt evidente în multe dintre lucrările sale de artă.

Muzeul AIC este deschis zilnic, de la 10.30 la 17.00 (joi până la 20.00). Vizitatorii erau destul de mulți încă de la prima oră, după cum se vede în fotografiile de mai jos. Prețul mi s-a părut foarte rezonabil, iar politica de fotografiere este foarte avantajoasă: se pot face fotografii (fără blitz) în toate galeriile permanente. O nouă probă că multe din muzeele românești mai au mult până să intre de-a binelea în civilizație.

Primul sfat pentru cei care vor să viziteze AIC: mergeți „la țintă”, în galeriile care vă interesează prioritar, fiindcă numărul exponatelor este uriaș. Într-o zi nu veți putea vizita decât o fracțiune.

Pe ansamblu, colecțiile de la AIC sunt foarte bune. Secția de presse-papiers, cea de miniaturi și cea de artă modernă sunt excepționale. Se stă mai slăbuț la artă clasică (greacă și romană). În acest domeniul nimic nu poate rivaliza cu Roma, Paris și Londra sau Berlin. De fapt, dacă stau și mă gândesc bine, Luvrul bate tot ce există pe piață. Am văzut totuși și la AIC sculpturi remarcabile. Iar colecția lor de amfore grecești nu este de lepădat.

Dar să nu mă abat de la subiectul postării. Chagall este prezent la AIC cu niște lucrări foarte bune. În primul rând cu cele trei ferestre (America Windows, 1977), un cadou făcut de artist orașului Chicago, în amintirea bicentenarului american.

O altă pictură foarte emoționată este The White Crucifixion, realizată în 1938 și menită să atragă atenția asupra persecuției îndreptate împotriva evreilor în anii ʹ30.

Într-o epocă în care evreitatea lui Isus era contestată sau trecută sub tăcere, Chagall pune în evidență rădăcinile lui Isus în mai multe feluri: coapsele Mântuitorului sunt acoperite cu un șal de rugăciune evreiesc, iar coroana de spini este înlocuită cu un turban* oriental. Să mai observăm că locul îngerilor care îl jelesc în picturile tradiționale este luat de figuri patriarhale îmbrăcate în haine evreiești.

Celelalte laturi ale tabloului zugrăvesc scene care amintesc de pogromurile împotriva evreilor: sate și sinagogi incendiate, încercarea de a salva Torah, oameni care se refugiază din calea prăpădului. La picioarele lui Isus se află menora, semn al iudaismului. Există deci speranță și lumină, chiar dacă Hristosul de pe cruce este părăsit de toți.

Mai jos galeria de imagini.

Cei interesați vor găsi AICI o analiză mai detaliată a picturii lui Chagall: Jeffrey, David Lyle, “THE CHRIST OF MARC CHAGALL”, First Things: A Monthly Journal Of Religion & Public Life, no. 242 (April 2014), pp. 26-30.

*Cititorilor tulburați (sau turbați?) de prezența termenului „turban” le atrag atenția că întrebuințez termenul cu sensul generic de headdress, ca în descrierea de AICI.


IMG_9721

O fotografie de la ultima vizită a Conducerii Cultului Creștin Penticostal la ITPB (28 mai 2014).

Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti aparţine Cultului Creştin Penticostal din România şi este o instituţie confesională de învăţământ superior acreditată prin Legea Nr. 194 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI PARTEA I Anul 176 (XX) – Nr. 724, Vineri, 24 octombrie 2008.

Toate informaţiile privitoare la concursul de admitere vor putea fi obţinute de la Secretariatul ITPB, B-dul Uverturii 210-220, sector 6, Bucureşti, prin tel: , , fax: 021.434.75.15, e-mail: secretariat@itpbucuresti.ro, sau accesând pagina web a institutului: http://www.itpbucuresti.ro.

Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti se face pe baza metodologiei ITPB privitoare la organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere, studii universitare de licenţă, sesiunile iulie şi septembrie 2014.

Specializarea: Teologie penticostală pastorală
Cifra de şcolarizare: 30 de locuri  pentru cursurile de zi (numai băieţi).
Durata studiilor universitare de licenţă:  învăţământ de zi, 4 ani.

Specializarea: Teologie penticostală pastorală
Cifra de şcolarizare: 30 de locuri  pentru cursurile IFR (numai bărbaţi)
Durata studiilor universitare de licenţă:  învăţământ cu frecvenţă redusă, 4 ani.

Informații complete AICI.


De la Wheaton, unde mă aflu acum, blogosfera evanghelică românească pare mai liniștită decât era acum trei săptămâni, când mă pregăteam să plec în SUA.

Privind de la distanța critică pe care o aduce timpul, după așezarea cenușii care ne-a sufocat plămânii duhovnicești în aceste zile, realizez că din nefericire în această polemică s-au amestecat răfuieli vechi, care nu privesc decât în mică măsură subiectele propriu-zise.

Mi-aș fi dorit să pot aborda subiectul altfel, nepătimaș, fără avânt retoric, fără a turna gaz peste focul dezbaterii.

Fiindcă unii cititori au rămas cu impresia că scopul postărilor mele a fost autopromovarea mea ca cercetător și cadru didactic, am decis să retrag postările despre „crislam”.

Rămân convins că dezbaterea în jurul „crislamului” este una artificială, deloc ziditoare pentru cititori, ba chiar smintitoare pentru cei implicați, de o parte și de alta a baricadelor încropite la repezeală de oameni bine intenționați, dar prea puțin dispuși să se asculte în mod empatic.

Mi-aș dori ca și criticii mei cei mai înverșunați (care nu sunt mulți, dar nici puțini) să reflecteze cu detașare asupra felului în care au scris despre mine și să retragă ce este de retras.

După baia de „realitate” din ultimele câteva săptămâni, să nu mi-o luați în nume de rău că mă retrag și mai mult în „turnul de fildeș”.

Partea bună este că la Wheaton nu ducem lipsă de „turnuri”. Nu sunt ele chiar de fildeș, dar nici nu sunt de lepădat, după cum se poate vedea din următoarea galerie de imagini.

Pagina următoare »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,752 other followers