Jurnale



Câteva fotografii făcute acum două zile, în Suffolk.

Personajul legat a cărui statuie se vede în firida unei biserici este St. Edmund, regele-martir ucis de „liftele” daneze în 869. Sper ca aceste fotografii să fie pe gustul acelor confrați evanghelici care, scăpați cu bine din cruciade, au făcut, mai nou, o pasiune curioasă pentru cultul lui Constantin Brâncoveanu, domnul muntean mazilit (prin intrigile unor boieri români, creștini și ei!), întemnițat la Constantinopol, pentru ceea ce turcii percepuseră a fi un gest de trădare politică, și omorât după ce a refuzat salvarea oferită: lepădarea de credință și convertirea la islam. (Vedeți AICI o dezbatere despre Brâncoveanu).

 


Astăzi am revenit la Cambridge. Nu pentru o fugă, ci pentru o perioadă mai lungă. În acest răstimp voi finaliza volumul de scrisori Cornilescu. Între timp, prin niște conjuncturi fericite am primit transcrierea unui interviu luat de Iosif Țon lui Cornilescu în Elveția, prin 1970. Textul conține informații noi, extrem de prețioase pentru refacerea istoriei lui Cornilescu. În măsura în care autorul interviului îmi va permite, voi posta pe blog calupuri din acest interviu.

Vremea în Cambridge este potrivită. Nici prea cald, nici prea rece. Vacile de la King’s College își rumegă în tihnă hrana, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat din 2012, când le-am văzut ultima oară.

În zona centrală orașul este aglomerat, dar fără acel amestec de grabă nebună, pe care îl vezi în București.

Unele lucruri s-au schimbat. Cei de la King’s s-au zgârcit, în sensul că nu mai poți intra cu cardul de Bibliotecă. Totuși, ni se face o favoare și suntem lăsați să intrăm. Fotografiatul în superbul tavan cu evantaiuri al capelei mă fascinează ca întâia dată.

Mai jos câteva fotografii făcute în cursul zilei de astăzi. Într-una din ele puteți vedea singurul model autentic de turban din marea artă. :)


Astăzi, însoțit de Dana, sora mea cea mai mică, am dat o fugă la Londra pentru a vedea cum arată în prezent fostul sediu al Societății Biblice Britanice, din Queen Victoria Street, nr. 146. După cum spuneam și cu alt prilej, străzile și numerele din orașele britanice nu se schimbă decât în mod excepțional. În anii ’20, când Cornilescu venea la Londra pentru a se întâlni cu Robert Kilgour, editorul Societății, sau pentru a fi intervievat de Comitetul SBB, denumirea străzii era aceeași.

Fostul sediul SBB se află în apropiere de Catedrala St. Paul’s. Am trecut prin zonă cu alte prilejuri, însă n-am bănuit că de la catedrală la fosta Casă a Bibliei este un drum atât de scurt. Cum cobori de la St. Paul’s spre Tamisa, pentru a ajunge la Millenium Bridge, dai de o răscruce: în stânga e Armata Salvării și în dreapta e College of Arms. Dacă o iei în dreapta, ajungi imediat la nr. 146.

Astăzi clădirea adăpostește Biserica Scientologică din Londra. Fațada restaurată a clădirii, foaierul primitor, birourile luxoase și sălile elegant mobilate trădează puterea financiară a acestei mișcări religioase.

Îi spun recepționerului că sunt cercetător și că mă ocup de istoria unei versiuni a Bibliei publicate de SBB în anii ’20. Întreb dacă aș putea vizita clădirea și dacă fotografierea este permisă, fiindcă mi-aș dori să iau niște cadre cu noul look al fostei Bible House. Mi se spune să aștept până coboară un reprezentant al mișcării.

Persoana care ne ia în primire e un yuppy care lucrează în City și care a găsit „iluminare” în mișcarea scientologică. De vreo 13 ani lucrează nu doar în mediul de afaceri londonez, ci și ca voluntar „scientolog”. Îmi spune că și astăzi sosesc la sediul lor scrisori adresate SBB.

Mi se dau asigurări că pot face fotografii la discreție, dar numai în zonele unde nu există „enoriași” (parishioners) care studiază „Scriptura”. Avem să mă lămuresc mai târziu că prin „Scriptură” se înțelege corpusul de scrieri și prelegeri lăsate de Ron Hubbard, întemeietorul mișcării.

Ne întindem la vorbă despre istoria mișcării și despre „teologia” ei. Sora mea ațâță discuția cu întrebări din zone conexe, mai ales fiindcă scientologii au și programe antidrog sau de consiliere privind drepturile omului. Eu mă sustrag din când în când pentru a face fotografiile dorite.

Sora mea observă subversiv că mișcarea se numește „church”, dar că nu pare să aibă o teologie clar definită. „Nu, confirmă ghidul, nu avem formulări dogmatice, de aceea avem vizitatori din toate confesiunile și tradițiile religioase, inclusiv musulmani.”

Ne mai spune că duminica există un serviciu de închinare și că se predică. Au și ministers care pot oficia căsătorii, la cererea enoriașilor.

Fiindcă în diferite încăperi se poate vedea un anumit tip de cruce, îl întrebăm pe ghid ce înțeles are crucea pentru scientologi, în lumina faptului că acest simbol are o semnificație specială în creștinism. Îmi spune că pentru ei crucea nu are conotații creștine (fiindcă a fost utilizată ca simbol și de păgâni). Cele opt vârfuri ale ei simbolizează opt forțe (thrusts) care îi motivează pe oameni în general. Numai știu care sunt. Singurul lesne de reținut e cel reproductiv.

Discuția despre cruce mă duce la constatarea unei ironii cât se poate de amare: o mișcare necreștină are pe frontonul clădirii ditamai crucea, simbol consacrat de creștinism, iar mișcările evanghelice din România refuză cu obstinație afișarea crucii în lăcașele lor de cult, privilegiind în schimb porumbelul, trâmbița, altarul, sfeșnicul cu șapte brațe ori tablele Legii. Cred că nu este mai mult de o săptămână de când, în timpul periplului american, un prieten îmi spunea că un penticostal a încetat să frecventeze biserica în semn de protest față de decizia pastorului de a instala o cruce pe peretele din vecinătatea amvonului. Lesne de înțeles, odată cu plecarea pastorului din acea comunitate, crucea a fost mazilită și acum zace părăsită într-un basement.

Discuțiile cu scientologul se poartă în registrul politeții tipic britanice, așa că nu vrem să ne „luăm de suman” cu el. Cel puțin nu înainte de a ne asigura că știm ce crede. Generos și primitor, gazda ne spune că putem să ne facem și un test de personalitate, ca să aflăm mai multe despre noi înșine. „Asta numai dacă răspunzi sincer la întrebări”, o tachinez pe sora mea, lămurind apoi ghidului rostul maliției mele: „Este absolventă de Drept”.

Urcăm scările până la ultimul etaj și apoi coborâm în „capelă”. La loc de cinste se află portretul întemeietorului. Pe pereți sunt afișate Codul de Onoare și alte informații. Undeva scrie că omul e o ființă esențialmente bună. Și atunci cum de are nevoie de atâtea îmbunătățiri, câte propun scientologii, mă întreb în sinea mea.

Mai am timp pentru câteva fotografii și apoi coborâm la cafenea pentru un ceai și pentru a digera experiența. Cum vine asta: să te declari „biserică” fără credința în Hristos, capul Bisericii, să afișezi o „cruce” despre care spui că nu-i creștină, să spui că omul e bun în esență, dar să-i propui îmbunătățiri pe multiple planuri? Deși scopul Bisericii Scientologice este iluminarea spirituală a omului, nu sunt deloc sigur că am plecat de acolo mai iluminat de cum am intrat. Mă tem că singura iluminare pe care am căpătat-o a fost strict de ordin arhitectural. Cert este că actualii locatari au păstrat în condiții foarte bune clădirea și s-au arătat primitori. Nu sunt sigur că reprezentanții British Petroleum (care au cumpărat clădirea de la SBB) ar fi fost la fel de generoși. Ca să nu mai spun că la serviciul de Evensong, la St. Paul’s, o gardiană cu figură de zbir ne-a luat pe sus fiindcă am îndrăznit să facem fotografii în catedrală. Un fel de „După ce că vizitați catedrala pe gratis, în timpul slujbei, mai aveți și tupeul de a face fotografii”. Deh, și eu care avusesem naivitatea de a crede că o catedrală anglicană musai că este cel puțin la fel de primitoare ca o „biserică” scientologică! :)

Mai jos câteva fotografii de la fosta Bible House.


Mâine petrec ultima zi pe tărâm american. Se încheie aproape două luni de când am venit „peste baltă” și simt că cele 15 postări din „jurnalul american” surprind prea puțin din bogăția acestei vizite.

Experiența a fost nu doar academică (la Colegiul Wheaton) și bisericească (am participat la serviciile unor biserici cu tradiții diferite), ci și culturală, fiindcă am reușit să vizitez câteva muzee importante din Chicago, splendida Biltmore House, downtown-urile orașelor Atlanta și Seattle, un cochet sătuc de munte din Washington și Parcul Stone Mountain (Georgia).

Rudele și prietenii pe care îi am aici m-au răsfățat în toate privințele, cu o generozitate care m-a copleșit și pentru care le mulțumesc.

Singurul regret care îmi dă târcoale este că nu am reușit să vizitez Biserica Willow Creek. Aș fi vrut să văd cu ochii mei această megainstituție care stârnește atâtea pasiuni (pro și contra). Am deci un motiv suplimentar de a reveni în SUA.

În lunile august și septembrie voi redeschide „jurnalul englez”, fiindcă mă voi afla la Cambridge pentru a finaliza cercetările privitoare la versiunea Cornilescu. Sper ca volumul cu cele peste 550 de scrisori despre Biblia Cornilescu să apară în toamnă. Voi reveni cu amănunte (poate chiar fragmente din carte) în săptămânile următoare.

După cum spuneam cu altă ocazie, anul acesta se împlinesc 90 de ani de la apariția Bibliei Cornilescu în ediție revizuită (publicată de Societatea Biblică Britanică) și vrem să marcăm acest moment printr-o serie de evenimente dedicate lui Cornilescu și versiunii lui. Detalii despre aceste manifestări vor fi publicate pe blog.

P.S. (04 august 2014). Acum, că am plecat din State, mă uit în urmă cu niscaiva nostalgie și îmi vine în minte cântecul următor.


Grădinile japoneze (în forma pe care am întâlnit-o în SUA) au o frumusețea pe care n-am întâlnit-o până acum la niciuna dintre parcurile europene pe care le-am vizitat. Sunt caracterizate de liniște, frumusețe, și echilibru, de o diversitate care nu devine strivitoare. Poate că ce mă atrage la aceste grădini este elementul exotic.

Asociez grădinile japoneze cu vremea copilăriei, vârsta neștiinței, a naivității, a încrederii, vârsta lipsei de scepticism.

De o vreme mă bate gândul să depăn pe blog amintiri din vremea copilăriei. Nu pentru că ar putea interesa pe cineva, ci pentru că simt nevoia să-mi cartografiez propria Atlantidă, să mă scufund în oceanul amintirilor și să aduc la suprafață suveniruri de pe un continent dispărut.

Până voi găsi răgazul pentru a scrie despre copilărie, vă invit la o plimbare printr-o grădină japoneză. Cred că asemenea plimbări sunt prea frumoase ca să nu fie împărtășite.


Postez mai jos a doua galerie cu fotografii de la domeniul Biltmore. De data aceasta m-am concentrat pe grădini. Cea italiană (presărată pe margine cu busturi), deși cea mai mică, mi se pare cea mai interesantă.

Nuferii dau o notă specială de frumusețe eleșteului din apropierea castelului.

De notat că în trecut domeniul Biltmore a fost chiar mai mare. După moartea lui G. Vanderbilt, soția sa a vândut guvernului federal mai bine de jumătate din terenul inițial (507 km2).

Într-o viitoare postare voi include câteva fotografii cu subsolul castelului (bucătărie, apartamentele servitorilor, piscină etc.)


Ieri ziua mi-a fost ocupată (într-un mod foarte plăcut) de vizita la domeniul Biltmore, situat în apropierea localității Asheville, North Carolina.

Castelul Biltmore (un soi de „Downton Abbey” pe tărâm american) a fost construit de George Washington Vanderbilt II la sfârșitul sec. al XIX-lea. Dacă aș vrea să fiu malițios aș spune că, precum tot ce este frumos în America, castelul este de inspirație europeană. Are saloane somptuoase, grădini imense (în stil englez, francez și italian), o seră cât cea de la Grădina Botanică din București, poteci, păduri, un lac, un râu, o fermă, podgorii și magazine cu produse „de țară”.

George Vanderbilt este nepotul (de fiu al) lui Cornelius Vanderbilt (1794-1877), fondatorul uneia dintre cele mai celebre și bogate familii din America. Cititorii care cunosc mediul universitar american știu că Vanderbilt este și numele unei universități întemeiate de patriarhul familiei, zis și „Commodore”.

Cred că e de prisos să fac aici o descriere a interioarelor castelului ori a grădinilor. Pentru cei care vor ajunge vreodată prin această zonă postez o galerie de imagini edificatoare.

Pagina următoare »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,958 other followers