School Choir of the Year 2013

Blessed is the country which keeps traditions such as these!

 

Guiseppe Tartini: “You know who”s Trill Sonata

Why did the devil’s name have to be associated with this beautiful music?

 

Out of season: “One little goat” / “Chad gadya, chad gadya”

In Romania we will celebrate Easter at the end of this coming week.

We are almost one month after Pesach, but why not look back at it and whisper this traditional song (in Aramaic) which features in the traditional Passover Seder?

The recording below is not the standard version. This original arrangement makes the song all the more poignant.

Below is the final stanza of the song.

Chad gadya, chad gadya,
ve-ata ha-Kadosh Baruch Hu
ve-shachat le-mal’akh ha-mavet, de-shachat le-shochet
de-shachat le-tora, de-shatah le-maya
de-khavah le-nura, de-saraf le-chutra
de-hikkah le-khalba, de-nashakh le-shunra, de-akhlah le-gadya
dizabin abba bitrei zuzei.

One little goat, one little goat:
Then came the Holy One, Blessed be He,
and smote the angel of death, who slew the slaughterer,
who killed the ox, that drank the water,
that extinguished the fire, that burned the stick,
that beat the dog, that bit the cat, that ate the goat,
Which my father bought for two zuzim.

Later edit (29 April 2013)

My friend C.I. pointed to me that an Italian version of this song was popularized by Angelo Branduardi.

 

Poor Wayfaring Singers. Acapella

The Church Fathers were right: no musical instrument can surpass the human voice!

Dixi!

Only I am not sure they would have endorsed this kind of arrangement and/or rhythm!

Injoy!

 

„Symphonie espagnole” (D minor, Op. 21) de Édouard Lalo

Un compozitor „performat” cam rar.

Am ascultat simfonia live și m-a fermecat.

 

Duke Ellington. The Best of the Sacred Concerts

Are we perhaps too conditioned by certain styles of sacred music that we tend to frown on this kind of compositions (not to speak of the performances themselves)?

I suspect that there is something to be said in favour of this kind of exuberance. Though I am sure I would not like to have it in my church.

 

The Making of the Iron Lady

That is, the making of the lady, not the movie.

 

Un strop de frumos în iureșul zilei

 

Ecclesiastes set to music. “To Everything There Is A Season”

This is the man who put to music a famous passage from Ecclesiastes.

The song was turned into a hit by The Byrds.

Judy Collins’ version is also quite good, I think.

 

O carte de citit: „Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus”, de Mihai Valentin Vladimirescu

Ieri am avut bucuria de a ține în mână un volum proaspăt ieșit de sub tipar, semnat (în cazul meu, inclusiv cu autograf) de prof. Mihai Valentin Vladimirescu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Craiova.

Deocamdată semnalez telegrafic acest studiu esențial pentru cititorul interesat de contextul istoric, geografic, cultural și socio-religios al Noului Testament. Negreșit, această excelentă sinteză se va impune fără probleme în bibliografia obligatorie a cursurilor de Introducere în Noul Testament.

Mi-am propus să o parcurg în perioada următoare și să nădăjduiesc să revin cu o prezentare mai amănunțită. Cuprinsul poate fi văzut AICI.

 

Despre exuberanța Psalmilor. Studiu de caz: un imn luteran pe ritmuri gospel.

Un bun prieten mi-a trimis recent o întrebare care m-a determinat să scotocesc pe youtube după un vechi imn luteran compus de Joachim Neander.

Scotocit și găsit.

Găsit nu doar varianta originală (cam „leșinată”), ci și o variantă „gospel” care mi-a adus aminte de un citat din C.S. Lewis despre închinarea exuberantă a psalmiștilor.

Mai jos citatul și muzica.

Injoy!

P.S. Sper ca citatul și videoclipul să nu funcționeze pe post de paratrăsnet pentru fulgerele năprasnice ale celor care preferă varianta „leșinată” a imnului.

Autorii [Psalmilor] se bucură și se veselesc (Ps. 9:2). Degetele lor așteaptă cu nerăbdare alăuta (Ps. 43:4), alăuta și harfa ‒ treziți-vă, alăută și harfă! ‒ (Ps. 57:8); să cântăm, aduceți tamburina, aduceți „harfa veselă și alăuta”, vom cânta cu bucurie și vom înălța „strigăte de bucurie” (Ps. 81:1‒2). Chiar așa: strigăte. Simpla muzică nu este de-ajuns. Toată lumea, chiar și neamurile ignorante, să bată din palme (Ps. 47:1). Să aducem chimvale sunătoare, nu doar bine acordate, ci zgomotoase, și jocuri (Ps. 150:5). Chiar și insulele cele mai îndepărtate (toate insulele erau îndepărtate, fiindcă evreii nu erau corăbieri) să împărtășească exuberanța (Ps. 97:1).

Nu spun că această ardoare ‒ dacă vreți, această debandadă ‒ poate sau trebuie să fie reînviată. O parte din ea nu poate fi reînviată fiindcă nu a murit, ci este încă alături de noi. Ar fi lipsit de temei să pretindem că noi, anglicanii, suntem un exemplu elocvent. Romano-catolicii, ortodocșii și Armata Salvării au păstrat mai mult din acest spirit decât noi, care avem o preocupare cumplită pentru bunul gust.

Lobe den Herren,
den mächtigen König der Ehren,
lob ihn, o Seele,
vereint mit den himmlischen Chören.
Kommet zuhauf,
Psalter und Harfe, wacht auf,
lasset den Lobgesang hören!

Lobe den Herren,
der alles so herrlich regieret,
der dich auf Adelers
Fittichen sicher geführet,
der dich erhält,
wie es dir selber gefällt;
hast du nicht dieses verspüret?

Lobe den Herren,
der künstlich und fein dich bereitet,
der dir Gesundheit verliehen,
dich freundlich geleitet.
In wieviel Not
hat nicht der gnädige Gott
über dir Flügel gebreitet!

Lobe den Herren,
der sichtbar dein Leben gesegnet,
der aus dem Himmel
mit Strömen der Liebe geregnet.
Denke daran,
was der Allmächtige kann,
der dir mit Liebe begegenet.

Lobe den Herren,
was in mir ist, lobe den Namen.
Lob ihn mit allen,
die seine Verheißung bekamen.
Er ist dein Licht,
Seele, vergiß es ja nicht.
Lob ihn in Ewigkeit. Amen.

 

Pe când Johannes Chrysostomus avea 11 ani.

E vorba nu de Ioan Hrisostom, ci de Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart.

O cantată (de fapt, un minioratoriu pe tema înmormântării lui Isus – sepolcro oratorio) compusă în 1767, când Mozartel avea doar 11 ani.

 

O baladă irlandeză

O baladă pentru zilelele fără soare.

Textul în engleză.

Donal Og
It is late last night the dog was speaking of you;
the snipe was speaking of you in her deep marsh.
It is you are the lonely bird through the woods;
and that you may be without a mate until you find me.

You promised me, and you said a lie to me,
that you would be before me where the sheep are flocked;
I gave a whistle and three hundred cries to you,
and I found nothing there but a bleating lamb.

You promised me a thing that was hard for you,
a ship of gold under a silver mast;
twelve towns with a market in all of them,
and a fine white court by the side of the sea.

You promised me a thing that is not possible,
that you would give me gloves of the skin of a fish;
that you would give me shoes of the skin of a bird;
and a suit of the dearest silk in Ireland.

When I go by myself to the Well of Loneliness,
I sit down and I go through my trouble;
when I see the world and do not see my boy,
he that has an amber shade in his hair.

It was on that Sunday I gave my love to you;
the Sunday that is last before Easter Sunday
and myself on my knees reading the Passion;
and my two eyes giving love to you for ever.

My mother has said to me not to be talking with you today,
or tomorrow, or on the Sunday;
it was a bad time she took for telling me that;
it was shutting the door after the house was robbed.

My heart is as black as the blackness of the sloe,
or as the black coal that is on the smith’s forge;
or as the sole of a shoe left in white halls;
it was you put that darkness over my life.

You have taken the east from me, you have taken the west from me;
you have taken what is before me and what is behind me;
you have taken the moon, you have taken the sun from me;
and my fear is great that you have taken God from me!

 

Mozart, ”Agnus Dei” (Litaniae Lauretanae, K 195)

Muzica religioasă a lui Mozart de regulă nu mă dă pe spate.

Excepție majoră: Recviemul!*

Există unele piese pe care le găsesc pur și simplu intolerabile.

Nu-mi cereți să explic, fiindcă e greu. Și nici nu sunt sigur că aș putea. Ecuația gustului e una complicată.

Dar ce auzim aici e altceva.

Injoy!

* Cu precizarea apăsată că nu-l „bate” pe cel al lui Verdi!

 

“Les Misérables” (The musical). The clash between love and the law

I grew up with the story of Cosette and Gavroche long before I read Hugo’s Les Misérables. The novel is obviously more complex and subtle than any film or musical based on it.

However, I found the musical directed by Tom Hooper quite an enjoyable experience. Great cast, good voices, exquisite costumes and sets, a moving story about grace and redemption, deep seated hatred and triumphant love. I can find fault only with the end: too imbued with revolutionary ideas, too Socialist. Not what I would have expected, because I don’t believe in a man-made paradise.

Some of the songs are very moving and the live performance gave it a sense of authenticity which you don’t get in other musicals (I mean, those in which the actors pre-record the songs and then do a lip-sync).

My favorite song is the duel between the sinner saved by grace and the implacable Javert, whose sense of duty will eventually take him into a deadlock. Since I could not find the acted song on youtube, we must content ourselves with a performance on stage from the 10th Anniversary Concert recorded live at the Royal Albert Hall.

Below is one of my favorite passages of the novel.

***

Comme le frère et la sœur allaient se lever de table, on frappa à la porte.

— Entrez, dit l’évêque.

La porte s’ouvrit. Un groupe étrange et violent apparut sur le seuil. Trois hommes en tenaient un quatrième au collet. Les trois hommes étaient des gendarmes ; l’autre était Jean Valjean.

Un brigadier de gendarmerie, qui semblait conduire le groupe, était près de la porte. Il entra et s’avança vers l’évêque en faisant le salut militaire.

— Monseigneur… dit-il.

À ce mot, Jean Valjean, qui était morne et semblait abattu, releva la tête d’un air stupéfait.

— Monseigneur ! murmura-t-il. Ce n’est donc pas le curé…

— Silence ! dit un gendarme. C’est monseigneur l’évêque.

Cependant monseigneur Bienvenu s’était approché aussi vivement que son grand âge le lui permettait.

— Ah ! vous voilà ! s’écria-t-il en regardant Jean Valjean. Je suis aise de vous voir. Et bien, mais ! je vous avais donné les chandeliers aussi, qui sont en argent comme le reste et dont vous pourrez bien avoir deux cents francs. Pourquoi ne les avez-vous pas emportés avec vos couverts ?

Jean Valjean ouvrit les yeux et regarda le vénérable évêque avec une expression qu’aucune langue humaine ne pourrait rendre.

— Monseigneur, dit le brigadier de gendarmerie, ce que cet homme disait était donc vrai ? Nous l’avons rencontré. Il allait comme quelqu’un qui s’en va. Nous l’avons arrêté pour voir. Il avait cette argenterie.

— Et il vous a dit, interrompit l’évêque en souriant, qu’elle lui avait été donnée par un vieux bonhomme de prêtre chez lequel il avait passé la nuit ? Je vois la chose. Et vous l’avez ramené ici ? C’est une méprise.

— Comme cela, reprit le brigadier, nous pouvons le laisser aller ?

— Sans doute, reprit l’évêque.

Les gendarmes lâchèrent Jean Valjean qui recula.

— Est-ce que c’est vrai qu’on me laisse ? dit-il d’une voix presque inarticulée et comme s’il parlait dans le sommeil.

— Oui, on te laisse, tu n’entends donc pas ? dit un gendarme.

— Mon ami, reprit l’évêque, avant de vous en aller, voici vos chandeliers. Prenez-les.

Il alla à la cheminée, prit les deux flambeaux d’argent et les apporta à Jean Valjean. Les deux femmes le regardaient faire sans un mot, sans un geste, sans un regard qui pût déranger l’évêque.

Jean Valjean tremblait de tous ses membres. Il prit les deux chandeliers machinalement et d’un air égaré.

— Maintenant, dit l’évêque, allez en paix. — À propos, quand vous reviendrez, mon ami, il est inutile de passer par le jardin. Vous pourrez toujours entrer et sortir par la porte de la rue. Elle n’est fermée qu’au loquet jour et nuit.

Puis se tournant vers la gendarmerie:

— Messieurs, vous pouvez vous retirer.

Les gendarmes s’éloignèrent.

Jean Valjean était comme un homme qui va s’évanouir.

L’évêque s’approcha de lui, et lui dit à voix basse:

— N’oubliez pas, n’oubliez jamais que vous m’avez promis d’employer cet argent à devenir honnête homme.

Jean Valjean, qui n’avait aucun souvenir d’avoir rien promis, resta interdit. L’évêque avait appuyé sur ces paroles en les prononçant. Il reprit avec solennité:

— Jean Valjean, mon frère, vous n’appartenez plus au mal, mais au bien. C’est votre âme que je vous achète; je la retire aux pensées noires et à l’esprit de perdition, et je la donne à Dieu.

 

Enescu, așa cum nu l-ați mai auzit (+ un chestionar de cultură generoasă)

Patriotismul (local) oblige. Prețuirea pentru muzica botoșăneanului Enescu obligă și mai mult.

Și, apropo, fără să consultați Wikipedia sau alte „pedii”, răspundeți dintr-o suflare la următoarea întrebare.

(Contăm pe onestitatea cetitorului!)

Mai jos, patru „clipe”* muzicale de inspirație enesciană.

Are cineva obiecții la chestionarul de mai sus? Să spună mersi că nu-l supun și la alte „testuri”!

(*Cum ar zice Marean, concitadinul meu care, din nefericire, încă n-a renunțat la cetățenia dâmbovițeană în schimbul celei ruse ori a celei libaneze)

 

The Cherry Tree Carol

We are already past Christmas, but we are still in the mood.

Recently I stumbled over the Cherry Tree Carol.

No, it’s not about George Washington.

Injoy!

(And be not too harsh a judge of some details). Speaking of which, I am not at all convinced that Joseph was an old man when he wedded Mary.  But we can forgive the composer for having a pious imagination.

 

(Everywhere I Go) Somebody Talkin’ ‘Bout Jesus by Chanticleer

Șanteclerii de dată mai recentă sunt figuri mai ciudățele și (când au cât de cât păr pe cap) mai nepieptănate decât cele de acum câțiva ani. 

Oricum, indiferent ce obiecții ați avea cu privire la mustăți, plete (or the complete lack thereof), trebuie să recunoașteți că au voci excelente.

 

A Virgin unspotted. Chanticleer

A Virgin unspotted the Prophet foretold,
Should bring forth a Saviour which now we behold,
To be our Redeemer from Death, Hell and Sin,
Which Adam’s transgression involved us in.
Then let us be Merry, put Sorrow away,
Our Saviour, Christ Jesus, was born on this day.

Through Bethlehem City, in Jewry it was,
That Joseph and Mary together did pass;
And for to be taxed when thither they came,
Since Caesar Augustus commanded the same.
Then let us be Merry, &c.

But Mary’s full Time being come as we find,
She brought forth her First-born to save all Mankind:
The Inn being full, for this heavenly Guest,
No Place there was found where to lay him to rest.
Then let us be Merry, &c.

But Mary, blest Mary, so meek and so mild,
Soon wrapt up in Swadlings this heavenly Child;
Contented she laid him where Oxen do feed;
The great God of Nature approv’d of the Deed.
Then let us be Merry, etc.

To teach us Humility all this was done,
Then learn we from hence haughty Pride for to shun;
A Manger’s his Cradle, who came from above,
The Great God of Mercy, of Peace, and of Love.
Then let us be Merry, etc.

Then presently after, the Shepherds did spy
Vast numbers of Angels to stand in the Sky;
So merrily talking, so sweet they did sing,
All Glory and Praise to our heavenly King.
Then let us be Merry, etc.

 

The Apocalypse according to Johnny Cash.

A good friend of mine sent me recently this moving song.

Not the silly Maya hype which is creating a stir in some circles.