1 Corinteni



Update (27 martie 2014): Am actualizat postarea după comentariul făcut de filologul Iosif Cămară.

inselaciunea

Astăzi citesc ceva stupefiant în Biblia de la București, la începutul cap. 14 din 1 Corinteni:

„Goniți înșălăciunea și râvniți ceale duhovnicești”.

Cei care cunoașteți textul biblic știți că el spune: „urmăriți dragostea” etc.

Și atunci cum s-a strecurat în Scriptură „înșălăciunea”?

Textul grec din manuscrise nu înregistrează variații în acest punct!

Există totuși o abatere de la textul obișnuit, în Septuaginta de la Frankfurt. Tipograful a cules din greșeală alt text:

apate

διώκετε τὴν ἀππην în loc de διώκετε τὴν ἀγπην („goniți/urmăriți dragostea”). Dat fiind că „apape” nu înseamnă nimic, unii cititori au considerat că e vorba de „apate” (înșelăciune). Și așa a apărut o lecțiune alternativă fără suport în manuscrise.

Am aici proba indubitabilă că cel puțin anumite porțiuni din NT publicat în Biblia 1688 au fost traduse de la zero. În NT 1648 textul este foarte clar: „țineți-vă de dragoste”! Așadar, traducătorul NT din Bibl.1688 nici nu s-a obosit să consulte NT 1648 în acest punct!

Fie a intrat în criză de timp, fie și-a dat seama că NT de la Alba-Iulia are prea multe „eresuri”.

În altă ordine de idei: cât de aerian trebuie să fi fost tipograful ca să scrie „înșălăciune” în loc de „dragoste” într-un pasaj atât de bătătorit?
Beats me!

P.S. Să le fim totuși recunoscători tipografilor aiuriți pentru astfel de greșeli. Fără ei, filologii n-ar mai avea ce lucra și ar muri de foame (mai mult decât o fac deja). :)


Dionis Bodiu mi-a pus mai demult o întrebare cu referire la traducerea propusă de mine la 1 Cor. 4:6.

“le-am aplicat voalat” – este interesanta aceasta optiune pentru μετεσχημάτισα; poti sa-mi sugerezi pe undeva vreo resursa mai documentata cu privire la intelesul acestui cuvant? Mi se pare ca traducatorii au avut multe batai de cap cu privire la el si nu gasesti prea multe versiuni care sa mearga pe aceeasi idee de traducere …

N-am avut atunci vreme să-i răspund. Încerc acum un răspuns:

Sensul verbului metaschematizein (5 ocurențe în NA27) este problematic. Folosit de regulă cu sensul de ‘a preschimba’, ‘a preface’ (2 Cor. 11:13-15, Fil. 3:21), în contextul nostru înseamnă probabil ‘a aplica’ (pentru  detalii, vezi BDAG, s.v. metaschematizo). În secţiunea 3:5-4:5 Pavel a vorbit despre caracterul complementar al activităţilor desfăşurate de el şi de Apolo, dar această lecţie cu privire la unitate a fost de fapt „cu adresă”: cei vizaţi sînt creştinii din Corint, care nu pot lucra în unitate. Pentru a atrage atenţia asupra caracterului aluziv al exemplului dat de Pavel, am ales să traduc meteschematisa prin „am aplicat voalat”.

Dificultăţile pe care le presupune traducerea termenului se reflectă în multitudinea echivalenţilor din tradiţia biblică românească: am închipuit Nt. 1648, Bibl. 1688, Micu, le-amŭ întorsŭ Bibl. 1874, le am înţeles Nitz. 1897, am spus în icoană de vorbire Cornil. 1924, le-am strămutat Cornil. 1931, le-am zis chip Gal. 1938, le-am zis ca despre Bibl. 1968, le-am dat ca un exemplu Nt. 2002, am aplicat NTR 2007. Unele versiuni nu reuşesc să exprime ideea de „aplicare disimulată”: le-am spus Cornil. 1921, Bibl. 2001, Anania.


1 Corinteni 14:22

Prin urmare, limbile sînt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Proorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.

ὥστε αἱ γλῶσσαι εἰς σημεῖόν εἰσιν οὐ τοῖς πιστεύουσιν ἀλλὰ τοῖς ἀπίστοις, ἡ δὲ προφητεία οὐ τοῖς ἀπίστοις ἀλλὰ τοῖς πιστεύουσιν.

N.B. Termenul un semn din traducerea Cornilescu nu apare în original.

Avem o problemă. Cum procedăm?

Versetul de mai sus le dă de furcă tuturor comentatorilor, deci nu pretind că fac excepţie de la regulă. Este un verset dificil, fiindcă pare să contrazică versetele 23 şi 24. Când Pavel spune că „limbile sunt un semn pentru cei necredincioşi”, te-ai aştepta ca acest „semn” să-i convingă şi să-i determine să creadă. Când colo, versetul 23 spune tocmai invers: dacă intră un necredincios în biserică şi toţi vorbesc în limbi, nou-venitul ajunge să creadă că membrii bisericii au luat-o razna (οὐκ ἐροῦσιν ὅτι μαίνεσθε;). Inutil să mai adăugăm, un asemenea om nu se va converti. Dar dificultăţile nu se opresc aici.

Tot în 14:22 Pavel spune că profeţia nu este pentru cei necredincioşi, ci pentru credincioşi (aici Cornilescu a introdus termenul semn). Peste două versete citim opusul: prin profeţie, necredinciosul care intră în biserică ajunge să fie convins (în sensul de convicted, adică mai mult decât convins intelectual) şi judecat, cade cu faţa la pământ şi recunoaşte că Dumnezeu este în mijlocul comunităţii corintenilor.

Ca să înţelegem logica argumentaţiei pauline, trebuie să întoarcem binoclul şi să ne uităm la text prin celălalt capăt, luând distanţa necesară.

Trei pledoarii în trei capitole (12, 13, 14)

1) Capitolul 12 este o pledoarie foarte concentrată despre unitatea în biserică. Da, există o diversitate de harisme, spune Pavel, dar toate trebuie să se manifeste în unitate, fiindcă biserica este un singur trup. Când erau păgâni şi mergeau la temple, corintenii se manifestau haotic. Acum, când au primit Duhul Sfânt, în viaţa lor trebuie să se manifeste anumite consecinţe (12:1-3), între care şi (mai ales) unitatea.

2) Capitolul 13 este o pledoarie extraordinară despre dragoste. Da, există o diversitate de harisme, dar ce folos dacă manifestarea lor nu este însoţită de dragoste? Spus mai pe şleau, vorbirea în limbi (ori de care), profeţia, cunoaşterea supranaturală şi credinţa care transformă munţii în fulgi de păpădie, generozitatea Sf. Antonie şi a Sf. Francisc sau chiar disponibilitatea pentru martiraj sunt Ø dacă nu sunt însoţite de dragoste.

3) Capitolul 14 este o pledoarie pentru bună cuviinţă şi ordine (εὐσχημόνως καὶ κατὰ τάξιν) în manifestarea harismelor. Cuvântul cheie este edificare. Vorbire în limbi şi profeţie? Da, dar în ce scop şi cu ce efect?

Diferenţa dintre profeţie şi limbi

Capitolul 14 tratează in extenso problema vorbirii în limbi şi a profeţiei. Atât la început, cât şi la final, apostolul îi încurajează pe credincioşi să caute „cele duhovniceşti” (τὰ πνευματικά) şi mai ales să profeţească. Totuşi, atrage atenţia asupra deosebirii dintre vorbirea în limbi şi profeţie. În context liturgic, profeţia este mai importantă, fiindcă aduce oamenilor (credincioşilor)  zidire (οἰκοδομὴν) îndemn (παράκλησιν) şi mângâiere (παραμυθίαν). Din perspectiva efectului asupra bisericii, cel ce profeţeşte este mai mare (= mai important) decât cel vorbeşte în limbi. După o digresiune despre necesitatea inteligibilităţii mesajului rostit în biserică, apostolul revine asupra necesităţii de a urmări zidirea comunităţii (14:12), apoi dă exemplul său personal, arătând că, deşi vorbeşte în limbi mai mult decât corintenii, în comunitate preferă să vorbească cinci cuvinte inteligibile decât o mie în altă limbă.

Ajungem astfel şi la versetul de la care am pornit. Pavel îi îndeamnă pe corinteni să nu fie copii la minte, sugerând astfel că predilecţia corintenilor pentru harisme spectaculoase (vorbirea extatică în limbi), manifestate în public, este semnul imaturităţii (copilăriei) spirituale (14:20). Urmează argumentul din Scriptură (citat liber din Is. 28:11-12): Dumnezeu spune că va vorbi Israelului necredincios prin „alte limbi” şi prin „buze străine”, dar nici aşa nu vor asculta. În context, referirea este la invadatorul străin, Asiria, prin care Dumnezeu va da o lecţie poporului său infidel (vezi şi promisiunea din Deut. 28:49).

Care este argumentul paulin? Dumnezeu s-a folosit de „(vorbitori de) limbi necunoscute” (ἑτερογλώσσοις) pentru a vorbi unui popor necredincios (în cazul nostru, Israel), dar fără efect, fiindcă oamenii n-au ascultat (=nu s-au convertit). Aplicaţia: vorbirea în limbi este un factor de alienare pentru necredincioşii din Corint. O manifestare colectivă a vorbirii în limbi i-ar face pe necredincioşi să fugă încotro văd cu ochii, considerându-i pe creştini un pic „săriţi” (οὐκ ἐροῦσιν ὅτι μαίνεσθε;).

Va fi devenit clar că am luat „semn” (v. 22) cu sensul de „semn care stârneşte opoziţie” (cf. paralela interesantă din Luca 2:34), adică un semn care provoacă o reacţie de respingere. Este clar, din ce spune Pavel, că vorbirea în limbi (ininteligibilă) devine pentru necredincios un obstacol. Din cauza lui, omul respinge integral mesajul creştin al bisericii din Corint şi pierde ocazia de a veni la mântuire.

Cu profeţia lucrurile stau altfel. Am văzut la începutul cap. că, potrivit lui Pavel, ea este menită pentru cei credincioşi, cu efectele deja menţionate (zidire, mângâiere etc.). Ideea că profeţia este pentru credincioşi este reluată în 22 (ἡ δὲ προφητεία οὐ τοῖς ἀπίστοις ἀλλὰ τοῖς πιστεύουσιν).

Profeţia este pentru credincioşi… şi nu numai

Interesant este că, deşi în mod tipic profeţia se adresează credincioşilor, efectele ei pot să fie mult mai cuprinzătoare. Când o compară cu „limbile”, Pavel scrie că, spre deosebire de ele, profeţia are efecte benefice pentru necredincios. Starea sufletească a acestuia este dezvăluită şi omul recunoaşte existenţa lui Dumnezeu în mijlocul comunităţii pe care o vizitează.

Aşadar, profeţia în sine este menită pentru zidirea bisericii în primul şi-n primul rând, dar poate avea consecinţe dincolo de scopul „de bază”. Altfel spus, când oamenii profeţesc în biserică, ei nu-i au în vedere pe necredincioşi. Nu de asta profeţesc, ci fiindcă se adresează bisericii. Dar este posibil ca din aceasta acţiune (inteligibilă) să rezulte „convingerea” şi “judecarea” unui necredincios care s-ar întâmpla să fie în biserică.

Concluzie

Cum se prezintă, din perspectiva efectelor, vorbirea şi în limbi şi profeţia? Să vedem.

Vorbirea în limbi

Efect asupra propriei persoane – pozitiv

Efect asupra bisericii – zero (dacă nu este tălmăcită)

Efect asupra străinilor – negativ (oamenii sunt alienaţi de ea)

Profeţia

Efect asupra bisericii – pozitiv (zidire, mângâiere, încurajare)

Efect asupra străinilor – pozitiv (convertire, recunoaşterea prezenţei lui Dumnezeu în biserică)

Nu este de mirare că apostolul recomandă vorbirea în limbi în cadru particular şi restrângerea ei în cadru liturgic (public). Cât despre profeţie, ea trebuie exercitată public şi evaluată (v. 29) de ceilalţi profeţi. Cu alte cuvinte, în biserica din Corint nu e loc de cercuri selecte şi revelaţii particulare. Cine are un mesaj profetic nu vorbeşte ex cathedra, ci îşi supune mesajul evaluării. Îndemnul final este: fiţi zeloşi în a profeţi şi nu împiedicaţi vorbirea în limbi (în particular sau tălmăcită), dar totul în chip cuviincios şi cu rânduială (ordine).


Citeam astăzi amuzat-intrigat versetul 1 Cor. 14:16 din Noul Testament de la Bălgrad (1648):

După aceia, de veri blagoslovi cu sufletul în săbor, carele-i în locul mireanului, cum va zice ‘amin’, după blagosloveniia ta? Că nu şti ce grăeşti.

Câteva explicaţii:

blagoslovi traduce gr. euloges

cu sufletul traduce en pneumati (=cu duhul)

mireanului traduce idiotou (genitivul lui idiotes = outsider, om neinstruit, om care încă nu cunoaşte tot ceea ce ar fi necesar, ca să devină membru deplin).

Folosirea termenului „mirean” ar putea sugera că aici avem o opoziţie de tip „liturghisitor” vs. „mirean”. Potrivit acestei înţelegeri, Pavel s-ar adresa liderilor comunităţii, îndemnânu-i să vorbească inteligibil, astfel încât să-i înţeleagă şi mirenii.

În fapt, comunitatea din Corint nu pare să aibă o conducere clar conturată. Modelul de conducere este mai degrabă „congregaţionalist” (vezi procedura de excludere a omului incestuos din cap. 5). Mă îndoiesc că în Corintul anului 51 existau „mireni”. :)


Anania

Orice versiune a Bibliei realizată de o singură persoană conţine de regulă tot soiul de ciudăţenii care ţin de preferinţele şi înclinaţiile traducătorului.

Despre versiunea “Anania” am mai scris cu alte ocazii. Chiar şi fără să o fi verificat sistematic, mi se întăreşte tot mai mult convingerea că drumul urmat de ierarhul ortodox nu este cel mai bun. Munca în echipă ar trebui să elimine anumite greşeli inerente muncii da solo.

Bunăoară, m-a intrigat de curând versetul 1 Cor. 1:19, care în trad. Anania spune aşa:

„Că scris este: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi deşteptăciunea celor deştepţi o voi ascunde.”

Nu importă că termenii „deşteptăciune” şi „deştept” s-au cam contaminat de anumite conotaţii care îi fac nepotriviţi pentru registrul biblic. Să zicem că e o chestiune de gust. Mie nu-mi place cuvântul „deştept”, iar traducătorului îi place. Problema e alta cu acest verset. Pavel citează din Isaia 29:14, din traducerea greacă a VT (Septuaginta), dar înlocuieşte verbul „voi ascunde” (krypso) cu verbul „voi zădărnici” (atheteso).

Mai limpede scris, Septuaginta spune:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi ascunde”,

pe când Pavel scrie:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi zădărnici.” (subl. mele).

Aşadar, în versiunea lui Pavel, citatul este „nuanţat”. Dumnezeu nu „ascunde” (“pune sub obroc”) priceperea celor pricepuţi, ci o răstoarnă, o dă la o parte, o zădărniceşte. Nuanţa nu mi se pare lipsită de importanţă. Dacă Apostolul, insuflat de Dumnezeu, a găsit cu cale să introducă această schimbare, socotesc că ea trebuie să fie redată cât mai fidel în traducere.

Or, Bartolomeu Anania îl „diortoseşte” inclusiv pe Apostolul Pavel. Citatul lui este „conformat” la textul Vechiului Testament. Care este motivul din spatele acestei „corectări”? Doreşte diortositorul să armonizeze „contradicţiile” dintre VT şi NT care i-ar putea sminti pe cititori? Nu ştiu. În lipsa vreunei dovezi, avem liber la „şpigulaţii” (cu riscul de a greşi, desigur).

În orice caz, indiferent de motivaţie (nobilă, bună, pastorală, eclesiastică, politicească), sunt de părere că „nu se face”.


Prin predicile şi studiile despre 1 Corinteni circulă furtunos şi tunător ideea curioasă că în Corintul din vremea apostolului Pavel slujeau la Templul Afroditei nu mai puţin de 1.000 de curtezane (hetairas) sclave la templu (hierodoulous) dedicate zeiţei de bărbaţi şi de femei.

Acrocorinth

Informaţia provine de la Strabon (n. 64 î.Hr.), Geographia, 8.6.20. Deşi bătătorită, subliniată şi accentuată, ea nu este valabilă pentru Corintul din vremea lui Pavel.

1)     Strabon scrie despre Corintul vechi, care fusese distrus de Romani în 146 î.Hr. şi reîntemeiat de Iulius Cezar în 44 î.Hr.

2)     Prostituţia sacră n-a fost niciodată practicată ca atare la greci, fiind un obicei oritental.

3)     Reputaţia Corintului de oraş cu moravuri uşoare a fost creată de scriitori atenieni, în secolele IV î.Hr.: Aristofan a inventat verbul korinthiazesthai (a se comporta ca un corintean) ca sinonim pentru mersul la prostituate (fragm. din piesa Kokalos), poeţii comici Philetairos (sec. IV) şi Poliochos au scris amîndoi cîte o piesă cu titlul Korinthiastes (Codoşul), iar la Platon se întîlneşte sintagma Korinthia kore (fată din Corint”) ca eufemism pentru „prostituată” (Republica 404d). E îndoielnic că ceea ce se spunea cu 400 de ani înainte era valabil şi în vremea lui Pavel.

Avem deci temeiuri să credem că situaţia din Corint nu mai gravă decât cea din oricare oraş-port al vremii, unde se făceau şi se desfăceau vrute şi nevrute.

Un articol interesant pe această temă este cel al lui H. Conzelmann, Korinth und die Mädchen der Aphrodite. Zur Religionsgeschichte der Stadt Korinth în Nachrichten der Akademie der Wissenschaften in Göttingen 8:247–61, 1967. N-am reuşit să-l citesc, dar poate cândva o să-mi pice în mână.

Foto: Ruinele Templului Afroditei, pe Acrocorint, zona înaltă de vreo 600 de m.


Partea a doua a cap. 9 mi s-a părut destul de greu de tradus de o manieră mulţumitoare. Sf. Pavel are o retorică foarte densă, mai ales când se raportează la lucrarea sa de propovăduire (motivaţiile sale, răsplata pe care o aşteaptă etc.). Am pus anumite fraze între paranteze, pentru a uşura un pic lectura firului argumentativ.

În v. 15 există o “sincopă” pe care am păstrat-o ca atare. Această întrerupere a firului scrisorii ne dezvăluie un crâmpei din pasiunea cu care a scris (sau dictat) epistola acest mare apostol.

13 Nu ştiţi că cei ce slujesc la templu mănâncă din bunurile de la templu, iar cei ce se îndeletnicesc cu slujbele la altar au parte din jertfele aduse la altar? 14 Tot astfel, Domnul a rânduit ca cei ce proclamă Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei.

15 Eu însă nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Şi nici nu vă scriu aceste rânduri ca să se facă astfel în privinţa mea. Mai degrabă aş alege să mor… Nimeni nu-mi va răpi motivul de laudă! 16 Dacă predic Evanghelia, nu am niciun motiv de laudă (fiindcă mă aflu sub constrângere, şi ar fi vai de mie dacă n-aş predica-o). 17 Dacă însă predic Evanghelia de bunăvoie, am o răsplată. Dacă, dimpotrivă, aş predica-o de nevoie, ar fi o isprăvnicie care mi s-a încredinţat. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Ca, în predicarea Evangheliei, să o transmit gratuit, fără a mă folosi de dreptul meu de a trăi din Evanghelie.

19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi 20 Cu iudeii m-am făcut iudeu, ca să-i câştig pe iudei. Cu cei de sub Lege am devenit ca unul sub lege (deşi nu eram sub lege), ca să-i câştig cei de sub Lege. 21 Cu cei fără Lege am fost ca unul fără Lege (deşi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci mă supun legii lui Hristos) ca să-i câştig pe cei fără Lege. 22 Cu cei slabi m-am făcut slab, că să-i câştig pe cei slabi. Tuturor am devenit totul, ca cel puţin pe unii să-i mântuiesc. 23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în arenă toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi în aşa fel, încât să câştigaţi premiul! 25 Numai că orice atlet se înfrânează în toate privinţele; ei fac aceasta pentru a primi o cunună pieritoare, noi pentru una nepieritoare. 26 Eu deci alerg, dar nu ca unul fără ţintă; lovesc cu pumnii, dar nu ca şi când aş  nimeri alături. 27 Ci sunt necruţător cu propriul meu trup şi îl subjug, ca nu cumva, după ce am proclamat altora, să fiu eu însumi descalificat.


Am reuşit astăzi să finalizez prima jumătate din capitolul 9. Tema capitolului este “libertatea lui Pavel” în raport cu biserica din Corint. Deşi Pavel ar fi putut emite pretenţia să fie susţinut financiar de către corinteni, n-a făcut-o, fiindcă doreşte să propovăduiască Evanghelia fără să fie plătit.

Corintenii sunt “produsul/lucrarea” lui şi, dat fiind statutul lor, ar putea să trăiască susţinut de el, aşa cum fac şi alţii, fiindcă atât realităţile lumeşti (armata, agricultura), cât şi Legea sunt de partea lui.

Discuţia lui Pavel despre propria sa libertate nu este întâmplătoare. Atât în capitolul 8, cât şi în 10 se face referire la libertatea creştină şi la faptul că ea nu trebuie exercitată în anumite situaţii, când ea ar putea leza pe un confrate.

Am tradus “opsoniois” din 9:7 prin “provizii”, nu “plată” sau “cheltuială”, sub influenţa unui articol al lui Caragounis despre sensurile lui “opsonion”. Mai sunt şi alte explicaţii pe care ar trebui să le dau, dar prefer să nu deschid alte discuţii deocamdată.

1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă pentru alţii nu sunt apostol, sunt cel puţin pentru voi, căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

3 Răspunsul meu de apărare pentru cei care mă supun cercetărilor este aceasta: 4 Oare n-avem dreptul să mâncăm şi să bem? 5 Oare n-avem dreptul să fim însoţiţi de o soră, ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, fraţii Domnului sau Chifa? 6 Sau poate numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?!

7 Cine dintre cei înscrişi la oaste trăieşte din propriile provizii? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstoreşte o turmă şi nu bea din laptele turmei? 8 Oare aceste lucruri le spun doar din perspectivă omenească? Nu le spune şi Legea? 9 În Legea lui Moise stă scris: „Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi este preocupat Dumnezeu, 10 sau ne are în vedere mai degrabă pe noi? Cu siguranţă că pentru noi a fost scris, căci se cuvine ca cel ce ară să are însufleţit de speranţă, iar cel ce seceră, cu speranţa că va avea parte de recoltă. 11 Dacă am semănat printre voi bunuri spirituale, ar fi mare lucru dacă am secera bunurile voastre materiale?

12 Dacă alţii au parte de acest drept asupra voastră, n-avem şi noi cu atât mai mult? Totuşi, nu ne-am folosit de acest drept, ci răbdăm totul, ca nu cumva să punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.


Capitolul 8 din 1 Corinteni este mai scurt, dar totuşi “pretenţios”, fiindcă există nişte sloganuri ale corintenilor de care trebuie să ţinem seama în traducere. De asemenea, pentru anumiţi termeni este nevoie de ghilimele, fiindcă Pavel îi foloseşte mai degrabă ironic (v. 10, de ex.).

1 Cu privire la carnea jertfită idolilor, ştim că „toţi avem cunoştinţă”. Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte. 2 Dacă cineva socoteşte că ştie ceva, încă nu a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.

4 Cu privire la consumarea cărnii jertfite idolilor, ştim că „idolii din lume n-au existenţă reală” şi că „Dumnezeu este Unul singur”. 5 Chiar dacă există aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ – după cum şi sunt mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni” –

pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl,
din care sunt toate şi pentru care suntem şi noi,
şi un singur Domn, Iisus Hristos
prin care sunt toate şi prin care suntem şi noi.

7 Dar nu toţi au această cunoştinţă. Unii, fiindcă au fost obişnuiţi mai înainte cu idolul, consumă carnea ca pe ceva jertfit idolilor şi conştiinţa lor, fiind slabă, este murdărită. 8 Însă hrana nu ne recomandă înaintea lui Dumnezeu: dacă nu mâncăm, nu pierdem nimic, şi dacă mâncăm, nu câştigăm nimic.

9 Luaţi totuşi seama ca nu cumva această libertate a voastră să devină un prilej de poticnire pentru cei slabi. 10 Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoştinţă, în sanctuarul idolului, întins pentru a lua masa, conştiinţa lui care este slabă nu va fi ea „zidită” să mănânce din carnea jertfită idolilor? 11 Şi astfel, prin cunoştinţa ta piere cel slab, fratele tău pentru care a murit Hristos. 12 Când păcătuiţi în felul acesta faţă de fraţi şi răniţi conştiinţa lor slabă, faţă de Hristos păcătuiţi. 13 De aceea, dacă o mâncare îl face să păcătuiască pe fratele meu, nu voi consuma carne în veci, ca să nu-l fac să păcătuiască pe fratele meu.


Am isprăvit şi capitolul 6, care nu are probleme de traducere majore. Există însă nişte explicaţii care probabil ar trebui să însoţească traducerea (“de ce tocmai aşa şi nu altminteri”), dar luxul acesta nu mi-l permit încă. Eventuale lămuriri pot da “ad hoc”.

1 Îndrăzneşte vreunul dintre voi, când are un litigiu cu altul, să se judece la cei nedrepţi şi nu la cei sfinţi? 2 Nu ştiţi oare că cei sfinţi vor judeca lumea? Şi dacă prin voi este judecată lumea, sunteţi nevrednici să judecaţi dispute de mai puţină importanţă? 3 Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri, deci cu atât mai mult dispute obişnuite? 4 Şi dacă aveţi dispute obişnuite, apelaţi tocmai la cei pe care biserica nu pune niciun preţ? 5 Spre ruşinea voastră o spun. Aşadar, nu există între voi nimeni înţelept, care să poată judeca între un frate şi altul? 6 În loc de aceasta, frate cu frate se judecă, şi încă la cei necredincioşi!

7 Deja este un eşec că aveţi judecăţi între voi. De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi fraudaţi? 8 Dar voi nedreptăţiţi şi fraudaţi, şi încă pe fraţi. 9 Nu ştiţi oare că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei ce practică în vreun fel homosexualitatea, 10 nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici calomniatorii, nici escrocii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa aţi fost unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi în numele Domnului Iisus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

12 „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu toate sunt de folos. „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nimic nu va pune stăpânire pe mine. 13 „Mâncărurile sunt pentru stomac şi stomacul este pentru mâncăruri”, însă Dumnezeu le va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. 14 Iar Dumnezeu, care L-a înviat pe Domnul, vă va învia şi pe voi prin puterea Lui. 15 Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Aşadar, voi lua mădularele lui Hristos şi le voi face mădulare ale unei prostituate? Nicidecum. 16 Nu ştiţi oare că cel care se uneşte cu o prostituată este un singur trup [cu ea]? Căci [Scriptura] spune că cei doi vor fi un singur trup. 17 În schimb, cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu El. 18 Fugiţi de desfrânare. Orice păcat pe care îl face omul este în afara trupului. Dar cel care se dedă la desfrânare păcătuieşte faţă de propriul trup. 19 Nu ştiţi oare că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi şi pe care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi că nu sunteţi ai voştri? 20 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L pe Dumnezeu prin trupul vostru!


Capitolul 5 este mai scurt şi nu are decât o singură dificultate exegetică, în versetele 4-5. E vorba de o frază foarte lungă, care e greu de transpus în româneşte în mod satisfăcător. Rezumând verdictul paulin, el sună astfel: în numele lui Iisus… un astfel de om să fie predat lui Satan!

1 Se aude dincolo de orice dubiu că între voi este desfrânare, şi încă o asemenea desfrânare cum nici la păgâni nu se întâlneşte, anume că cineva trăieşte cu soţia tatălui său. 2 Iar voi v-aţi îngâmfat, în loc să vă fi întristat mai degrabă, ca să fie înlăturat din mijlocul vostru cel care a comis această faptă! 3 Eu, fiind absent trupeşte, dar prezent în duhul, deja l-am judecat ca şi când aş fi fost prezent pe cel care s-a comportat astfel: 4 în numele Domnului nostru Iisus – fiind voi adunaţi laolaltă, iar eu prezent în duhul meu – şi cu puterea Domnului nostru Isus, 5 un astfel de om să fie predat lui Satan spre nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în Ziua Domnului.

6 Lauda voastră nu este bună. Nu ştiţi că puţin aluat [fermentat] face să dospească toată plămădeala? 7 Înlăturaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, aşa cum sunteţi de fapt fără aluat. Căci mielul nostru de Paşte a fost jertfit – Hristos. 8 Astfel, să sărbătorim nu cu un aluat vechi, nici cu aluatul ticăloşiei şi al nelegiuirii, ci cu azimele sincerităţii şi ale adevărului.

9 V-am scris în epistola mea să nu vă asociaţi cu desfrânaţii, 10 dar nu m-am referit în nici un caz la desfrânaţii lumii acesteia sau la cei lacomi ori la escroci sau la idolatri, căci atunci s-ar cuveni să ieşiţi din lume. 11 Acum vă scriu să nu vă asociaţi cu vreunul care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom sau idolatru ori calomniator sau beţiv sau escroc; cu un astfel de om nici să nu luaţi masa. 12 Ce treabă am eu să-i judec pe cei din afară? Nu pe cei dinăuntru îi judecaţi voi? 13 Pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Daţi afară din mijlocul vostru pe cel rău.


Exerciţiul de traducere continuă cu un nou capitol (4). Există şi în acesta nişte construcţii problematice pe care am căutat să le rezolv “to the best of my abilities”. S-ar fi cuvenit să dau şi nişte note justificative pentru unele soluţii alese, dar nu mai e vreme şi pentru aşa ceva.

1 Astfel trebuie să fim consideraţi noi: servitori ai lui Hristos şi ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2 În privinţa aceasta, de la ispravnici se cere să fie găsiţi loiali. 3 Pentru mine însă contează prea puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc. De altfel, nici eu nu mă mai judec. 4 Căci nu am nimic pe conştiinţă, dar nu aceasta mă dezvinovăţeşte; Cel care mă judecă este Domnul. 5 De aceea nu judecaţi nimic înainte de vremea cuvenită, până va veni Domnul, care va aduce la lumină cele ascunse în întuneric şi va dezvălui motivaţiile din inimi. Atunci fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu.

6 Acestea, fraţilor, le-am aplicat voalat cu referire la mine şi la Apolo, în folosul vostru, ca prin exemplul nostru să învăţaţi ce înseamnă „Nimic peste ce este scris”, pentru ca nimeni să nu se îngâmfe cu unul împotriva celuilalt. 7 Căci cine te face să fii deosebit? Ce ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă ai primit, de ce te lauzi ca şi când n-ai fi primit?

8 Deja v-aţi ghiftuit, deja v-aţi îmbogăţit şi împărăţiţi fără noi! Şi bine ar fi dacă aţi împărăţi, ca să împărăţim şi noi împreună cu voi. 9 Căci mi se pare că pe noi, apostolii, ne-a rânduit Dumnezeu ultimii, ca pe nişte condamnaţi la moarte, fiindcă am devenit un spectacol pentru lume, îngeri şi oameni. 10 Noi suntem neghiobi pentru Hristos, voi sunteţi înţelepţi în Hristos. Noi suntem slabi, voi sunteţi puternici. Voi sunteţi onoraţi, noi dispreţuiţi. 11 Până în clipa de faţă flămânzim şi însetăm, suntem lipsiţi de îmbrăcăminte, maltrataţi şi mereu pe drumuri, 12 trudim şi lucrăm cu mâinile noastre. Când suntem întâmpinaţi cu vorbe batjocoritoare, binecuvântăm, când suntem persecutaţi, răbdăm, 13 când suntem calomniaţi, răspundem cu blândeţe. Am ajuns ca un gunoi al lumii, ca ceva lepădat de toţi, până în clipa de faţă.

14 Nu vă scriu acestea ca să vă fac de ruşine, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei preaiubiţi. 15 Căci chiar dacă aţi avea zece mii de pedagogi în Hristos, nu aveţi mai mulţi părinţi, fiindcă eu v-am născut în Hristos Iisus, prin Evanghelie. 16 Vă îndemn aşadar să urmaţi întocmai exemplul meu. 17 În acest scop l-am trimis la voi pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va reaminti căile mele în Hristos Iisus, după cum le fac cunoscute pretutindeni, în toate bisericile.

18 Unii s-au îngâmfat de parcă n-ar mai urma să vin la voi. 19 Voi veni repede, dacă Domnul va îngădui, şi voi cunoaşte nu discursurile celor care s-au îngâmfat, ci puterea lor. 20 Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în discursuri, ci în putere. 21 Ce preferaţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi duhul blândeţii?


Vine şi capitolul 3 din 1 Corinteni. Am căutat să conturez paragrafele în funcţie de logica paulină. De asemenea, uneori topica urmează fidel originalul grecesc fiindcă aşa cere legătura dintre propoziţii. Încerc să nu-i agresez prea tare pe cititori printr-un lexic modern, dar nici să arhaizez textul în mod nejustificat.

1 Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unor oameni carnali, ca unor copilaşi în Hristos. 2 Cu lapte v-am hrănit, nu cu hrană tare, căci n-o puteaţi accepta. Ba încă nici acum nu puteţi, 3 fiindcă tot carnali sunteţi. Când între voi există invidie şi ceartă, nu sunteţi voi carnali şi nu trăiţi în manieră omenească? 4 Când unul spune: „Eu sunt al lui Pavel”, iar altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni şi nimic mai mult? 5 Căci cine este Apolo? Şi cine este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut, după cum a dat Domnul fiecăruia. 6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. 7 Prin urmare, nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu are vreo importanţă, ci Dumnezeu, care face să crească. 8 Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una, dar fiecare îşi va primi propria răsplată după strădania sa. 9 Căci noi suntem împreună-lucrători în slujba lui Dumnezeu; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

10 După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu am aşezat temelia ca un meşter-zidar înţelept, şi altul zideşte în continuare. Însă fiecare să ia seama cum zideşte. 11 O altă temelie nu mai poate nimeni să aşeze decât cea pusă, care este Isus Hristos. 12 Dacă cineva zideşte pe temelie aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, paie, 13 lucrarea fiecăruia se va arăta limpede, căci Ziua o va da pe faţă, fiindcă manifestarea ei va fi însoţită de foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. 14 Dacă lucrarea cuiva va rămâne cum a fost zidită, acela va primi o răsplată. 15 Dacă lucrarea cuiva va fi arsă, acela va fi păgubit, dar va fi mântuit, ca prin foc.

16 Nu ştiţi că voi alcătuiţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? 17 Dacă cineva nimiceşte templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu. Căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.

18 Nimeni să nu-şi facă iluzii: dacă socoteşte cineva că este înţelept între voi, în veacul aceasta, să se facă neghiob, ca să devină înţelept. 19 Căci înţelepciunea lumii acesteia este o neghiobie în ochii lui Dumnezeu. Căci este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în şiretenia lor” 20 şi iarăşi: „Domnul cunoaşte uneltirile celor înţelepţi, ştie că sunt deşarte”. 21 Aşa că nimeni să nu se laude cu oamenii. Căci toate sunt ale voastre: 22 fie Pavel, fie Apolo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele prezente, fie cele viitoare. Toate sunt ale voastre, 23 voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.


Apostolul Pavel face dovada unei gândiri echilibrate în privinţa căsătoriei, în 1 Corinteni 7. Câteva  idei generale:

1) În principiu, apostolul este conservator şi pledează pentru rămânerea în starea în care l-a „prins” întoarcerea la Hristos pe om (căsătorit, necăsătorit, sclav, liber, circumcis, necircumcis).

2) În privinţa căsătoriei, îşi manifestă clar preferinţa pentru rămânerea în celibat (sau văduvie sau „necăsătorie”).

3) Are grijă să echilibreze perspectiva foarte bine, recomandând în numeroase rânduri căsătoria.

În pregătirea unui referat despre 1 Cor. 36-38, am făcut o sistematizare a gândurilor pauline despre căsătorie/necăsătorie, aşezându-le în tabel. În stânga este pledoaria pentru necăsătorie, în drepta este cea pentru căsătorie.

Am omis secţiunea 36-38. Chiar şi fără ea, prima impresie pe care o ai, când îţi arunci privirea peste tabel, este de mult discernământ duhovnicesc. Vă puteţi convinge şi singuri.

paul

Foto: Un Sf. Pavel “medieval”, având în dreapta două cărţi într-un format care nu exista în antichitate. Masa la care scrie pare şi ea destul de “modernă”.

v. 1

Bine este pentru om să nu se “atingă” de femeie

(=Bine este pentru om să nu se căsătorească)

dar din cauza imoralităţii, fiecare să-şi aibă propria soţie

v. 2

fiecare femeie să-şi aibă soţul ei

soţul să-i dea soţiei “datoria”

v. 3

la fel şi soţia [să-i dea] soţului

nu vă lipsiţi unul pe altul

v. 5

v. 7

vreau ca toţi oamenii să fie ca mine

(=necăsătoriţi)

v. 8

e bine pentru ei [necăsătoriţi şi văduve] dacă vor rămâne ca mine

dar dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească

v. 9

mai bine să se căsătorească decât să “ardă”

v. 11

dacă se desparte [femeia]( să rămână necăsătorită [agamos]

sau să se împace cu soţul

v. 11

v. 27

Eşti fără soţie? Nu căuta soţieÅ

dar dacă te însori, nu greşeşti

v. 28

iar fecioara, dacă se mărită, nu greşeşte

v. 32

Vreau ca voi să fiţi fără griji

(=deci necăsătoriţi)

v. 35

aceasta o spun spre folosul vostru [...]

având în vedere ce este cuviincios [euschemon] şi

devoţiunea constantă faţă de Domnul, fără distrageri [aperispastōs]

[Văduva] este liberă să se mărite cu cine vrea

v. 39

v. 40

mai fericită este [văduva] dacă rămâne astfel


Cu vreo 3 ani în urmă eram întrebat de nişte studenţi dacă traducerea termenului „malahi” (gr. malakoi) în „Traducerea literală nouă” (Bucureşti, 2001, care are la bază Cornilescu 1931) este corectă. În „Traducerea literală nouă”, termenul malakoi este tradus cu „cei ce se masturbează”.

Din cercetarea sumară pe care am putut s-o întreprind la acea vreme, mi-a devenit clar că traducerea nu este fidelă, fiindcă malakos se referă la homosexualitate, nu la masturbare. [Cu asta intrăm deja şi într-o chestiune de hermeneutică asupra căreia trebuie să atrag atenţia: cei care citesc Scriptura pornind de la ideea că „tot ce nu este interzis explicit este permis” încalcă grav un principiu esenţial, şi anume că Scriptura trebuie citită în duhul ei, nu în litera ei (Slova ucide, duhul dă viaţă)].

În orice caz, întrebarea ridicată de studenţi a revenit şi din partea unor cititori ai blogului, semn că cel puţin pe alocuri se duc dezbateri cu privire la sensul acestui verset din 1 Corinteni.

Din cercetarea preliminară pe care am făcut-o am constatat că în Ţările Române încă din sec. 17 prin „malahie” s-a înţeles „masturbare”. Pravila de la Govora (1640), Îndreptarea legii (1652) şi alte texte bisericeşti (de ex., ale lui Antim Ivireanul) fac referire la acest păcat, prescriind anumite „epitimii” (canoane) pentru el.

Avem de-a face cu partea de final a unui proces prin care „malakos” şi-a schimbat sensul: de la „homosexual” (pasiv) la „persoană care practică masturbarea.” (Să nu uităm, în greaca modernă, verbul malakizomai şi substantivul malakia se referă la masturbare). Schimbarea semantică de care vorbesc începe încă de la Ioan Hristostomul (în ale cărui scrieri malakia are sensul de masturbare; vezi Epitimia lxxiii)

La un moment dat, i-am cerut prof. Chrys Caragounis (grec la origine, profesor de NT la Lund, Suedia) să-mi schiţeze câteva direcţii lămuritoare privitoare la schimbarea de sens prin care a trecut termenul şi mi-a trimis prin email un studiu al său, în engleză, despre problematica homosexualităţii. Studiul poate fi găsit şi pe site-ul de internet al cercetătorului).

Să revenim deci la „malakos” şi sensurile lui. Iniţial termenul a însemnat cu precădere „moale”. Există contexte în care termenul este folosit în sens neutru, putând denumi o haină sau un obiect. În Matei 11:18, Isus întreabă, cu referire la Ioan Botezătorul: „V-aţi dus să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi (en malakois)? Cei ce portă haine moi trăiesc în casele împăraţilor”.

Bineînţeles, prin extensie şi metaforizare, „moale” poate să facă referire la trăsături morale. Uneori conotaţia termenului a fost pozitivă („moale” în sensul de „gentil”), alteori a fost negativă („moale” în sensul de „molâu”, „laş”). Desigur, nuanţele s-au diversificat, ajungând la „efeminat, catamit, homosexual pasiv”, sens pe care îl găsim şi în 1 Cor. 6:9.

De precizat că malakia este folosit în NT doar cu sensul de „slăbiciune, boală, neputinţă” (Mat. 4:23, Mat. 9:35, Mat. 10:1). Chestiunea ar merita un studiu mai detaliat, dar nu vreau să reinventez eu roata. Pentru detalii suplimentare despre terminologie (şi pentru concluzii informate şi echilibrate în legătură cu ce spune NT cu privire la homosexualitate) puteţi citi studiul prof. Caragounis.


Versetul menţionat mai sus este tradus de Cornilescu astfel: „Poate mă voi opri pe la voi, sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc.”

La prima citire, s-ar spune că Apostolul îi anunţă pe corinteni cu privire la posibilitatea de a trece pe la ei (ba chiar de a rămâne peste iarnă), pentru a fi însoţit apoi de corinteni mai departe spre destinaţie.

Să fie însoţit? La ce se referă Pavel când sugerează această posibilitate? Cu siguranţă, e greu (dacă nu chiar imposibil) de conceput contextul în care o biserică întreagă (fie ea şi de dimensiuni mai mici), ar fi putut să-l conducă pe Sf. Pavel la destinaţie.

După cum veţi fi ghicit, verbul din originalul grecesc (prospempō) nu este tradus corect în acest verset. Deşi el poate însemna „a însoţi, a petrece [pe cineva la plecare]” (Fapte 20:38), în alte contexte are sensul de „a ajuta pe cineva în călătorie” [oferindu-i provizii de drum].

Acum putem înţelege ce vrea să spună apostolul Pavel când sugerează posibilitatea de a fi „însoţit” de corinteni mai departe. Nu le cere să meargă cu el (toată biserica!) până la destinaţie, ci să contribuie cu cele necesare călătoriei. De altfel, există mai multe versete în care acest verb are sensul de a „sprijini cu cele necesare drumului” (Fapte 15:3, Tit 3:13 ş.a.)

Cornilescu uneori traduce corect verbul, alteori îl traduce eronat. În 1 Cor. 16:6, soluţia propusă de el seamănă suspect de mult cu cea a lui Louis Segond (afin que vous m’accompagniez là où je me rendrai.)

(NIV) Perhaps I will stay with you awhile, or even spend the winter, so that you can help me on my journey, wherever I go.

(NJB) and I may be staying some time with you, perhaps wintering, so that you can start me on my next journey, wherever I may be going.

(NRS) and perhaps I will stay with you or even spend the winter, so that you may send me on my way, wherever I go.


De-o vreme parcurg 1 Corinteni, comparând strâns Cornilescu şi textul original, din dorinţa de a descoperi acele indicii care să mă ajute să mă lămuresc asupra ediţiei greceşti folosite de Cornilescu. Indiciile se adună greu, dar se adună. Între timp, îmi atrag atenţia şi alte probleme. Mărunte, dar totuşi probleme.

1 Cor. 1:1-2: „Pavel (…) către Biserica lui Dumnezeu (…), către cei care au fost sfinţiţi (…) şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus (…).

Citind formula de deschidere a epistolei 1 Corinteni, ai impresia că Sf. apostol Pavel scrie atât comunităţii din Corint (pe care o defineşte în mai multe feluri), cât şi celor ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus.

Strict vorbind, apostolul se adresează (atunci şi acolo) numai corintenilor. Deşi cuvântul său ni se adresează în egală măsură şi nouă, celor la aproape 20 de veacuri după, atunci când scria această epistolă, Apostolul Pavel îi avea în vedere pe membrii bisericii din Corint.

Atât sintaxa textului grecesc, cât şi spiritul epistolei sunt dovezi în această direcţie. O traducere corectă ar trebui să dea de înţeles că Pavel scrie „celor sfinţiţi şi chemaţi sfinţi împreună cu toţi cei ce cheamă în vreun loc numele Domnului…

Diferenţa este aparent măruntă. Şi totuşi, ea nu este lipsită de importanţă în economia epistolei. În primul rând, deoarece corintenii începuseră să conteste autoritatea apostolului. (Şi dacă aţi avea 10.000 de pedagogi în Hristos, n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că în Hristos Isus eu v-am fost tată, prin evanghelie!). Faptul că apostolul trebuie să le reamintească apăsat „paternitatea” lui spirituală asupra lor („Hooz yer daddy?”) e semn că ea e contestată.

Corintenii trebuie traşi de urechi şi puşi la locul lor. Au uitat care este statutul lor. Au uitat că Evanghelia n-a pornit de la ei, şi nu s-a oprit la ei (14:36), de aceea trebuie să li se dea un pic peste năsucul pe care au început să şi-l ia la plimbare. Relaţia apostolului cu ei este destul de turbulentă şi n-avem timp să o analizăm în detaliu. Un lucru este cert însă. Încă din primele rânduri ale epistolei, apostolul strecoară o temă pe care o va relua în detaliu mai târziu.

În esenţă, începutul epistolei ar putea fi expandat după cum urmează:

„Eu, Pavel, care am fost chemat să fiu apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu (nu cu de la mine putere!) vă scriu vouă, bisericii lui Dumnezeu din Corint, celor care aţi fost sfinţiţi în Hristos Isus, care aţi fost chemaţi să fiţi sfinţi (nu să trăiţi în păcat, cum fac în prezent mulţi dintre voi!) ca parte a comunităţii mari de creştini care cheamă în diverse locuri (nu numai la Corint!) numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru (Hristos este stăpân atât peste ei, cât şi peste voi!).”

Pavel nu scrie corintenilor şi diverşilor creştini de pretutindeni, ci corintenilor şi atât, reamintindu-le subtil însă că sunt parte a unei comunităţi largi de creştini. Prin asta, corintenilor li se mai ajustează perspectiva: „Nu sunteţi singuri, nu sunteţi primii, nu sunteţi ultimii.” Probabil că şi multor biserici din zilele noastre ar trebui să li se mai aducă aminte la răstimpuri de acest fapt. După cum se comportă multe dintre ele, s-ar spune că Evanghelia lui Dumnezeu „de la ele a pornit şi numai la ele a ajuns”. Ntz!


După discuţia despre utilizarea darurilor spirituale, apostolul Pavel face o paranteză prin care le interzice femeilor să creeze dezordine în biserici prin intervenţiile lor inoportune (14:34-35), apoi revine la subiectul „ordine şi rânduială în manifestarea darurilor spirituale” (mai ales profeţia şi vorbirea în limbi).

La sfârşitul acestor îndemnuri, Pavel spune (în Cornilescu): „Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!” S-ar părea că apostolul se dă bătut: „Cine nu vrea să înţeleagă, treaba lui, n-are decât!”

Este interesant că în privinţa acestui verset, textul grecesc cunoaşte două variante. O variantă spune ei de tis agnoei, agnoeito (Dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!), iar o alta spune ei de tis agnoei, agnoeitai (Dacă cineva nu recunoaşte [aceasta], nu este recunoscut [de Dumnezeu]). Această ultimă variantă este preferată de imensa majoritate a traducerilor moderne şi pare să se potrivească mai bine în context.

Pavel nu se resemnează în faţa obtuzităţii unor contestatari ai săi [aşa ceva nu-i stă în fire, după cum observăm în toată epistola 1 Corinteni], ci le atrage atenţia celor care se consideră profeţi sau oameni duhovniceşti că veridicitatea pretenţiilor lor se verifică prin faptul că recunosc în epistola lui o autoritate spirituală dată de Dumnezeu. Dacă nu recunosc cele scrise, atunci nici ei nu sunt recunoscuţi de Dumnezeu. Astfel de oameni îşi anulează implicit pretinsa lor autoritate spirituală prin faptul că dovedesc de fapt lipsă de discernământ. Iar cine nu are discernământ, nu poate pretinde că este profet sau pneumatikos (om duhovnicesc, i.e. înzestrat cu daruri spirituale).


Parcurg acum cap. 12 din Corinteni. Discuţia lui Pavel despre harisme şi importanţa diversităţii lor. Ca să transmită mai bine ideea, Pavel recurge la metafora trupului. Trupul e unul, dar e alcătuit din mai multe părţi, care au nevoie undele de altele. Ele sunt diferite, dar sunt importante. Ba încă, unele care par mai slabe sunt de fapt de neapărată trebuinţă.

Apoi ajung la textul: „Şi părţile trupului, care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe.”

Traducerea comportă mai multe probleme, toate subliniate cu aldine.

Formularea „vrednice de mai puţină cinste” este inexactă, fiindcă atimotera (comparativ plural de la atimos) înseamnă „desconsiderat, care nu este stimat, umil.” În concepţia anticilor, membrele inferioare, de pildă, erau mai „umile”, fiind în slujba celor superioare, între care capul avea, evident, locul cel mai de cinste.

Sintagma „părţile mai puţin frumoase” traduce ta aschēmona, care înseamnă „cele neprezentabile, cele ruşinoase”, cu referire, desigur, la organele sexuale. Faptul că sunt acoperite le face cuviincioase. Traducerea catolică: „(…) şi cele ale noastre de care ne ruşinăm sunt tratate cu mai multă cuviinţă”, iar Bartolomeu Anania: „(…) şi cele necuviincioase ale noastre au parte de mai multă cuviinţă.”

Cornilescu a remediat formularea în ediţia revizuită (1931): „(…) şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă bunăcuviinţă.”

Pavel nu are deci în vedere „frumuseţea”, ci „decenţa”.


Textul lui Cornilescu spune: Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.

Expresia scrisă cu bold comportă o problemă, fiindcă în limba română conjuncţia „ca să” exprimă cel mai adesea un raport final (scopul unei acţiuni), ca în exemplul „Am venit ca să-ţi dau înapoi cartea” (Vezi Gram. Acad., vol. I, p. 650).

Dacă interpretăm textul conform logicii de suprafaţă (după sensul conjuncţiei folosite), reiese că membrii bisericii din Corint se adunau cu scopul de a se face mai răi. E cam mult să le punem în cârcă astfel de intenţii malefice. Dacă ne uităm în textul grecesc, observăm o nuanţă diferită: „eis to hesson sunerchesthe”. Tradus literal ar însemna „vă adunaţi spre mai răul [vostru]”.

Pavel le atrage atenţia corintenilor asupra efectelor pe care le au întrunirile lor, nu asupra scopului pe care îl au corintenii când se întâlnesc pentru închinare. În context, este vorba de Cina Domnului, unde se petreceau tot felul de nereguli. Problema de fond era lipsa de respect faţă de semnificaţia momentului: unii veneau cu hrană de acasă, dar nu o împărţeau cu ceilalţi, îi tratau cu dispreţ pe cei mai săraci decât ei, beau până se îmbătau etc.

Faţă de o asemenea situaţie lamentabilă, verdictul lui Pavel este clar: vă adunaţi, dar întrunirea nu se soldează cu efecte pozitive. Dimpotrivă, consecinţele sunt vătămătoare. Reuniunile voastre fac mai mult rău, decât bine.

(Traducerea catolică) Învăţându-vă aceasta, nu vă laud, căci vă adunaţi nu spre binele, ci spre dauna voastră.

(BA) Dar aceasta poruncindu-vă eu vouă, nu vă laud; că voi vă adunaţi nu spre mai bine, ci spre mai rău.

(Gal) Nu vă găsesc de laudă că vă adunaţi nu spre mai binele, ci spre mai răul vostru.

(NIV) In the following directives I have no praise for you, for your meetings do more harm than good.

(NRS) Now in the following instructions I do not commend you, because when you come together it is not for the better but for the worse.

Pagina următoare »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,751 other followers