1 Timotei



Recitind de curând 1 Timotei 6 în grecește am fost surprins (pentru a câta oară?) de finețurile din original, imposibil de redat în mod satisfăcător în traducere. Mă refer la cele două cuvinte cu bold din pasajul de mai jos, cuvinte care sunt din aceeași familie lexicală, fapt insesizabil în traducerea Cornilescu (sau alte traduceri?).

6:6  Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire (αὐταρκείας) este un mare cîştig.

6:7  Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

6:8  Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns (ἀρκεσθησόμεθα).

6:9  Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.

6:10  Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

Am trăit multă vreme cu impresia că „mulțumirea” din v. 6 este sinonim cu „recunoștință”. Adică Dumnezeu ne dă diverse binecuvântări, iar noi trebuie să fim mulțumitori pentru ele. Evident, așa și trebuie să facem, dar nu la asta se referă Pavel în acest pasaj.

Ce spune el este că evlavia (eusebeia) trebuie să fie însoțită de o atitudine de moderație, de simplitate, modestie, frugalitate. Una e să fii cucernic și alta e să fii mulțumit cu ce ai. Să nu uităm, autarkeia (faptul de a fi mulțumit cu foarte puțin) e o virtute de căpătâi în stoicism și cinism. Există deci un teren comun între creștinism și cele două filozofii pomenite, din acest punct de vedere.

Ideea este reluată în de Pavel în v. 8. Dacă avem hrană și un acoperământ (haină? locuință? gr. skepasma e incert) vom fi mulțumiți. Adică ne va fi suficient.

V. 9 arată în ce constă nemulțumirea sau lipsa de autarkeia.

Dorința de înavuțire te face să cazi în:

  • ispită (peirasmon)
  • cursă (paghida)
  • numeroase pofte necugetate și distrugătoare

În final aceste dorințe aprige îi cufundă pe oameni în nimicire și pierzare.

Mână în mână cu dorința de înavuțire este și philargyria (pe românește arghirofilia sau iubirea de bani).

Tânjirea după bani i-a îndepărtat pe unii de la credință și le-a adus numeroase dureri. Vezi cazurile baronilor condamnați pentru corupție.

Un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să fie caracterizat de autarkeia, de moderația celui mulțumit cu ce are. Radical ca de obicei, Pavel ne spune și ce înseamnă asta: hrană și un acoperiș deasupra capului.

Așadar, nu e vorba de a fi mulțumit că ai o mașină de lux sau o vilă somptuoasă sau un costum Armani, ci e vorba de a fi mulțumit cu o hrană frugală și o locuință modestă.

P.S. Mă întreb dacă dorința de îmbogățire cu cărți cade sub incidența acestui pasaj. Cred că mă salvează pasajul în care apostolul îi cere lui Timotei să-i trimită cărțile (nu hainele!) de piele. :)


Blogul Trezireaspirituală e animat de câţiva juni şi bravi calvinişti români cu care am avut cinstea de a intra în dialog în câteva rânduri. La un moment dat, comentariile mele au dispărut în neant şi am renunţat. Am fost ulterior anunţat că intraseră în spam. N-am continuat discuţiile, însă revin periodic să văd ce mai spune calvinismul pur şi dur  de factură autohtonă.

Fac precizarea că pe frontispiciul blogului e o arenă cu nişte creştini gata să fie sfâşiaţi de un leu. Imaginea e foarte reprezentativă pentru spiritul blogului, fiindcă într-adevăr ibi sunt leones. Prin urmare, caveat lector.

Ce citesc astăzi într-o postare? Că nu doar oamenii sunt aleşi, ci şi îngerii.

Pavel este conştient de existenţa unor îngeri aleşi şi este convins că actul alegerii lui Dumnezeu este ceea ce a influenţat starea îngerilor buni (1 Timotei 5:21).

Scurt spus, afirmaţia e o mică aberaţie, izvorâtă din cam prea multă râvnă de a vedea peste tot alegere şi predestinare. I se atribuie lui Pavel o năstruşnicie predestinaţionistă.

Termenul grecesc eklektos poate însemna atât „ales (de Dumnezeu)” cât şi „distins, excelent, select, de bună calitate”. Ambivalenţa termenului se poate constata şi în limba română: vorbim despre “aleşii lui Dumnezeu”, dar şi despre purtare aleasă, maniere alese etc. În acest al doilea sens, termenul exprimă nu rezultatul unei alegeri, ci o anumită calitate. Cu acest sens adjectivul apare în numeroase versete din Vechiul Testament (LXX). De ex., spicele din visul faraonului sunt ἐκλεκτοὶ καὶ καλοί (Gen. 41:5). Nici vorbă de “spice alese pentru mântuire”.

Referirea la îngeri ca fiinţe „alese” nu-i este specifică lui Pavel, ci este comună iudaismului intertestamentar (cf. Kittel, vol. 4, p. 185). Şi nu se referă la faptul că unii au fost aleşi pentru a rămâne puri iar alţii au fost damnaţi (=siliţi să-şi piardă vrednicia/poziţia?), ci la statutul lor măreţ, înalt, special.

Update 15 mai: Postarea către care am dat link mai sus este o reşapare a informaţiilor luate din Wayne Grudem,  Systematic Theology, cap. 32. Autorii l-au plagiat tacit pe Grudem, iar apoi, luaţi la rost, s-au simţit datori să precizeze sursa. În orice caz, îmi păstrez opinia că exegeza la 1 Tim. 5:21 e trasă de păr.

Although the next text does not specifically mention the election of human beings, it is interesting at this point also to notice what Paul says about angels. When he gives a solemn command to Timothy, he writes, “In the presence of God and of Christ Jesus and of the elect angels I charge you to keep these rules without favor” (1 Tim. 5:21). Paul is aware that there are good angels witnessing his command and witnessing Timothy’s response to it, and he is so sure that it is God’s act of election that has affected every one of those good angels that he can call them “elect angels.


bodybuildingmouse

Două versete din 1 Timotei au nevoie de o tălmăcire în termeni mai moderni, dacă dorim să dăm la iveală adevăratul lor mesaj.

În 4:7 (partea de final a versetului) Pavel îi spune lui Timotei: gymnaze seauton pros eusebeian, îndemn tradus de Cornilescu prin „Caută să fii evlavios.” Verbul gymnazo nu înseamnă “a căuta” ci “a exersa”. Avem de-a face cu un sens figurat, fiindcă la propriu gymnazo înseamnă “a face exerciţii” (care în antichitate se practicau în nud, gymnos). Retradus literal, versetul ar suna: “Exersează/antrenează-te în evlavie”.

În NT se întâlneşte numai sensul figurat (încetăţenit de multă vreme) al verbului, de 4 ori. Omul poate exersa în evlavie (ca în 1 Tim. 4), sau în cele rele (în lăcomie, după cum ironic spune 2 Petru 2:4). Când rabzi „disciplinarea” prin care te trece Dumnezeu, ajungi să (te) exersezi în dreptate/neprihănire (dikaiosyne), conform Evrei 12:11. Tot din Evrei (5:14) aflăm că şi facultăţile mentale trebuie „exersate” pentru a căpăta discernământ (a putea deosebi ce e bine şi ce e rău).

Dar să revenim la 1 Timotei. În 4:8 Sf. Pavel duce gândul mai departe. „Căci antrenamentul fizic (somatike gymnasia) de puţin folos este, dar evlavia este de folos în toate privinţele, căci are cu ea atât promisiunea vieţii de acum, cât şi a celei viitoare.”

Gymnasia (termen tradus de Cornilescu prin „deprindere”) înseamnă „exerciţiu fizic” (la palestră, locul rezervat pentru asemenea activităţi). Grecii, mari căutători ai frumosului (fizic şi lăuntric), puneau preţ pe proporţionalitatea trupului şi deci pe gymnasia (antrenamentul fizic). Sf. Pavel nu contestă în mod absolut valoarea acesteia, ci o pune la locul cuvenit: gymnasia fizică are un folos mic, rezervat exclusiv vieţii de aici. În schimb, eusebeia (evlavia/pietatea/religiozitatea practică) are un folos dublu: atât pentru viaţa de aici cât şi pentru cea de dincolo. Pentru Apostol, eusebeia (evlavia) este echivalentul „antrenamentului spiritual”. Altfel spus, fitness-ul clasic nu prea are valoare în comparaţie cu „fitness-ul spiritual” (care are în vedere atât viaţa de aici cât şi eternitatea).


[...] să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.”

Textul scris cu aldine (bold) conţine în original o metaforă tulburătoare care s-a pierdut prin traducere. Sf. Pavel îi spune lui Timotei: îţi dau această sarcină (de a veghea la dreapta învăţătură) în conformitate cu profeţiile privitoare la tine, ca prin ele să poţi lupta lupta cea bună. Trebuie să păstrezi „credinţa” (aici, credinţa = sumă de învăţături şi practici) şi să ai un cuget bun (curat), de care unii s-au dezis [e vorba de cuget] şi au naufragiat în ce priveşte credinţa.

decuman

Verbul folosit este nauageo, care chiar asta înseamnă: a naufragia. Îl întâlnim în sens literal în 2 Corinteni 11:25 unde Sf. Pavel spune: „de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării” [Precizare: Apostolul n-a fost „în adâncul mării”, ci „în largul mării.” Cum ar fi fost oare posibil să stea sub apă atâta timp?].

Să vedem cum este redat versetul în alte traduceri.

Iaşi 1874: „şi buna conştiinţă, care unii lepădând-o au suferit naufragiu în privirea credinţei

Cornilescu (1931): „şi un cuget bun, pe care unii aruncându-l de la ei, au suferit spargere de corabie în ce priveşte credinţa.

Galaction: „şi un cuget bun, pe care fiindcă unii le-au lepădat, s’a sfărâmat cu ei corabia credinţei.

NT Catolic: „şi conştiinţa curată pe care unii au renegat-o şi au eşuat în privinţa credinţei.

B. Anania: „Pe aceasta [din urmă] lepădând-o unii, şi-au pierdut credinţaa;” Notă a: Textual: şi-au văzut credinţa naufragiind; au făcut din credinţa lor o epavă.”


girlpearl1Cel puţin în anumite situaţii sunt de principiu că lexicul biblic trebuie modernizat. Cu riscul de a fi acuzat de puritanism şi legalism şi de a-mi pune în cap populaţia feminină care citeşte blogul, îmi permit o scurtă reflecţie la 1 Tim. 2:9: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe…

Între noi fie vorba, textul grecesc nu spune nimic de rugăciune aici. [Nu ştiu de unde a scos Cornilescu referirea la rugăciune.] În orice caz, ce mă interesează pentru discuţia de faţă este referirea la „mărgăritare”. Întreb: când aţi văzut ultima oară o femeie purtând mărgăritare? De bună seamă că nu vă puteţi aminti. Mărgăritare poartă în principal Ileana Cosânzeana sau alte prinţese din poveşti.

Să dăm „replay” la text, într-o variantă mai modernă: Vreau, de asemenea, ca femeile să se împodobească decent, cu modestie şi chibzuinţă, fără coafuri extravagante, aur, perle sau haine costisitoare.

Când aţi văzut ultima oară pe cineva purtând perle? Eu unul nu-mi mai aduc aminte exact când, dar trebuie să fi fost vorba de vreo Diană (prinţesă din realitate), nu de vreo Cosânzeană (prinţesă din poveşti)… Sau poate de vreun personaj feminin surprins de Vermeer.

Când citim textul în varianta veche trecem senini pe lângă el fiindcă pare să vorbească despre luxul din illo tempore, care parcă nu prea ne priveşte. Când însă locul „mărgăritarelor” e luat de „perle”, nu mai putem ignora mesajul. Dimpotrivă, se cuvine să ne întrebăm: „Avem un text, cum procedăm?”

Înainte ca cineva să încerce un răspuns, o precizare: nu consider că perlele în sine sunt problema, ci luxul/afişarea ostentativă a luxului. Şi nu doar de către femei (ca să fim cinstiţi cu noi şi cu ele).


1 Timotei conţine, între altele, îndemnuri care ar putea fi incluse într-un „cod al bunelor maniere creştine”. Sunt multe recomandări privitoare la trăirea în comunitatea de credinţă (pentru bărbaţi, femei, tineri, vârstnici, slujitori ai cultului etc.)

Mă opresc asupra unui verset (1 Tim. 2:8) care spune: „Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.”

Picioare care gândesc prea mult

La o examinare mai atentă, parte a doua („fără îndoieli”) ar trebui revizuită. Termenul folosit în original este dialogismos, care apare de 14 ori în NT grec. Cel mai des apare în evanghelii şi la Sf. Pavel. Înţelesurile termenului sunt multiple. Un prim sensul ar fi cel de „raţionament” (găunos), ca în Romani 1:21, unde se vorbeşte despre raţionamentele deşarte ale păgânilor care se îndepărtează de Dumnezeu.

Gânduri ostile

Dacă vorbim de un raţionament (ca proces), trebuie să vorbim şi de rezultatul procesului. Dialogismos mai poate însemna conţinutul sau concluzia la care a ajuns cineva în urma „raţionării”. În Luca 2:35, de pildă, ni se spune că în urma lucrării lui Isus vor fi date la lumină gândurile (dialogismoi) multora. Termenul conţine şi ideea de ostilitate, în sensul că lucrarea lui Isus îi aduce pe oameni în situaţia de a-şi manifesta făţiş împotrivirea care până atunci doar fusese disimulată sau în stare latentă. Există deci contexte în care dialogismos înseamnă „gând, opinie, proiect” (de regulă, potrivnic, duşmănos).

Dubii şi îndoieli

Termenul poate însemna şi „raţionament care se sfârşeşte printr-un dubiu”. În Luca 24:36 Mântuitorul se arată ucenicilor, după înviere, iar ei sunt îngroziţi şi au impresia că văd un duh. Atunci Isus îi întreabă. De ce inimile voastre sunt cuprinse de dialogismoi? E vorba, evident, de „dubii” sau „îndoieli”. Ucenicii încearcă să-şi explice apariţia miraculoasă a lui Isus în mijlocul lor. Şi de aici dubiile. Acest sens („îndoială”) a fost folosit şi de Cornilescu în 1 Tim. 2:8.

Controverse, dispute şi gâlcevi

O ultimă nuanţă a lui dialogismos este aceea de „discuţie în contradictoriu, dispută, ceartă”, întâlnită în Luca 9:46, unde textul spune că s-a iscat o controversă (dialogismos) între ucenici, fiindcă voiau să ştie care este cel mai mare. Şi Filipeni 2:14 conţine cam aceeaşi nuanţă („Faceţi totul fără vociferări/cârtiri şi fără certuri/dispute, dialogismoi). Acest din urmă sens ar trebui folosit şi în versetul din 1 Timotei.

Textul citat la început spune cam ceva de felul următor: e inacceptabil să te rogi dacă înainte de asta ai făcut crize de mânie, te-ai isterizat, te-ai răstit sau ai tras nişte certuri zdravene. Cunoaşteţi capi de familie/pastori/evanghelişti etc. care îşi asupresc familiile (cu gura lor mare), iar în biserică ţin rugăciuni sforăitoare? Sau oameni implicaţi în certuri (egoiste) care vin şi ţin nişte rugăciuni care îi fac să pară coborâţi din icoană? Versetul mai sus citat nu pune accentul pe rugăciunea cu credinţă (Biblia vorbeşte în altă parte despre asta), ci despre importanţa dintre relaţiile personale bune pentru viaţa de rugăciune.

Cornilescu însuşi, în versiunea 1931, a introdus „gând de ceartă”. Galaction: „fără de mânie şi fără de gâlceavă”. Ediţia catolică (şi NTR): „fără mânie şi ceartă”.

În mod eronat, Bartolomeu Anania păstrează „fără mânie şi fără şovăire”.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,731 other followers