Iacov



Un fost student îmi trimite o întrebare.

Se dau 4 interpretari ale unui verset biblic: Iacov 3:8 „Dar limba niciun om n-o poate îmblânzi” M-ar interesa părerea ta cu privire la ele.

Prezint mai jos interpretările şi răspunsul meu.

Interpretarea 1: Prin acest verset, Iacov afirmă că omul nu poate să-şi stăpânească limba singur, ci numai Dumnezeu îl poate ajuta să o facă. (Aceasta ar fi interpretarea susţinută de penticostalul tipic, pentru care Domnul face totul.)

Vaisamar: Aş spune că sunt de-acord cu această interpretare, deşi nu acesta este centrul de greutate al versetului. Va reieşi ce vreau să spun din feedback-ul la celelalte interpretări.

Interpretarea 2: În acest verset Iacov spune că omul nu are cum sa-şi îmblânzească limba sub nicio forma, cu sau fara ajutorul Domnului. El doar poate să o înfrâneze conform Iacov 1:26.

Vaisamar: Cei care merg pe această linie de interpretare uită că în cap. 3 limba este prezentată retoric şi hiperbolic. Autorul o singularizează, detaşând-o de restul persoanei umane, printr-un procedeu menit să sublinieze în ultimă instanţă caracterul feroce al unor oameni care folosesc vorbirea pentru a-i răni pe alţii. Evident, Iacov ştie că ferocitatea şi răutatea unor oameni ar continua să existe şi dacă le-ai tăia limba. La o adică, cineva se poate exprima în scris la fel de virulent şi vătămător pe cât o face oral. (E suficient să ne uităm la unele bloguri evanghelice ca să devenim convinşi de asta).

Însăşi ideea de îmblânzire ar trebui să ne atragă atenţia că limbajul lui Iacov este metaforic. Unele animale au fost îmblânzite, dar limba este un animal prea feroce ca să fie îmblânzit. Comparaţia cu animalele are rolul să dea plasticitate şi forţă comunicării, dar nu trebuie dusă la extrem. Dacă înţelegem referire la limbă ca o metonimie (căci apostolul se referă la om în întregul lui) atunci vedem clar ironia amară a declaraţiei: omul a îmblânzit multe fiare, dar fiara numită om e imposibil de îmblânzit!

Interpretarea 3: Iacov 3:8 trebuie legat de 3:7. În acest din urmă verset Iacov vorbeşte despre acţiunea unui om asupra altor fiinţe (fiare, păsări, târâtoare etc.), iar expresia „dar limba” continuă raţionamentul lui Iacov, potrivit căruia nimeni nu poate să-ţi îmblânzească limba din exterior, ci singurul care o poate face este persoana însăşi. Evident, ajutată de Dumnezeu.

Vaisamar: Iarăşi, se supralicitează prea mult limbajul metaforic folosit de autor. Iacov aşteaptă de la cititorii săi să-şi domolească / înfrâneze / tempereze limba. Le atrage atenţia că în vorbirea creştină sunt dezordini, că limba generează un univers al nelegiuirii. Limba (omul) în general este greu de domesticit, dar autorul se aşteaptă ca în interiorul comunităţii lucrurile să stea altfel decât stau în lume.

Interpretarea 4: Iacov personifică limba şi prin urmare nimeni nu poate să îmblânzească limba, oricât s-ar stradui.

Vaisamar: N-ar trebui să ne preocupe dezbaterile teoretice de genul „cine poate îmblânzi limba? Oare ea poate fi îmblânzită etc.?” Limba e personificată şi prezentată retoric, dar întrebarea care contează în final este: cum trebuie să mă comport eu în relaţia cu fraţii mei, din perspectiva comunicării verbale? Curg oare prin izvorul gurii mele două feluri de apă? Am ajuns să-l binecuvântez pe Dumnezeu cu aceeaşi limbă cu care îi clevetesc pe oameni?

Cu alte cuvinte, textul epistolei nu trebuie să ne invite la speculaţii scolastice, fiindcă el urmăreşte să genereze un efect. Efectul dorit este introspecţia şi disponibilitatea mea de a mă îndrepta. De altfel, contextul larg sugerează că problemele în comunitate nu erau doar de comunicare verbală. Problemele erau mai largi: invidie, duh de ceartă. Rădăcina este adâncă. Vorbirea este doar fructul, însă rădăcina rea care o produce este invidia.


Un cititor al blogului care este şi slujitor bisericesc mă întreabă cum trebuie înţeleasă expresia θρησκεία καθαρὰ, threskeia kathara, pe care Cornilescu o traduce prin „religiunea curată”

Alte echivalări în tradiţia biblică românească:

1648 credinţa curată

1795 creştinătatea cea curată

1939 cucernicia curată

2001 cucernicia curată

„Care este adevărul?” întreabă corespondentul meu. „Este religiunea = credinţa = slujire = cucernicie? Sau religiune este ce înţelegem prin religie?”

Înainte de a comenta termenul grec threskeia (tradus „religiune”) fac doar observaţia că Iacov îi îndeamnă pe cititorii săi să dovedească în mod practic credinţa.

Subliniez cu bold termenii care indică această idee, anume că trebuie să împlinim Scriptura.

22 Fiţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri.

 23 Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă;

 24 şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.

 25 Dar cine îşi va adînci privirile în legea desăvîrşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

26 Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică.

27 Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Termenul grec threskeia poate fi tradus în multe feluri: evlavie, religiozitate, pietate, cucernicie. E vorba de acea expresie de devotament religios faţă de Dumnezeu (sau faţă de un zeu, dacă cel care practică threskeia e păgân, că şi păgânii aveau evlavia lor, după cum însuşi Pavel constată în Atena).

Iacov spune, cu alte cuvinte: să nu ne amăgim că suntem evlavioşi, cucernici, religioşi etc., dacă nu dovedim asta în mod practic. Se face un contrast clar între threskeia deşartă din v. 26 şi cea curată, din v. 27.

Cum ne dovedim în mod practic evlavia? Facem fapte bune, ne înfrânăm limba, îi cercetăm pe orfani, le ajutăm pe văduve etc.

N-aş folosi termenul „religie” pentru threskeia, fiindcă este mai modern şi trimite la altceva. Religia e un fenomen mult mai complex decât „religiune”. Religia e un ansamblu de credinţe şi de practici. Religiunea e ceva mai simplu, mai direct, mai practic.

Iacov nu e împotriva religiunii, cucerniciei, pietăţii etc. dar insistă că ea trebuie să fie reală, dovedită prin fapte.


Continuare de aici

V. 3 Pe aceeaşi linie sumbră, Iacov anunţă „ruginirea” aurului şi argintului strâns de bogătaşii nedrepţi. Afirmaţia intrigă, deoarece aurul şi argintul în stare pură nu ruginesc. Substantivul ios (tradus cu „rugină”) poate desemna atât rugina propriu-zisă (în cazul fierului), cât şi stratul de cocleală (verdigris) care se formează pe suprafaţa obiectelor de cupru, bronz sau alamă. În cazul argintului (mai ales dacă nu e în stare pură) ios poate indica patina de culoare închisă care se depune la suprafaţa metalului, din cauza procesului de oxidare (asupra căruia ne-ar putea lămuri cu amănunte un chimist). Aurul, din câte ştiu, are o bună rezistenţă la oxidare. Patina apare numai în cazul în care aurul este în aliaj cu alte metale care se oxidează. În orice caz, nu detaliile de ordin chimic sunt importante pentru înţelegerea mesajului de fond al textului.

Cocleala va fi o dovadă împotriva bogaţilor. În ce fel? Prin faptul că, la judecata lui Dumnezeu, patina bogăţiilor tezaurizate îi va acuza pe proprietari. Aurul şi argintul care ar fi trebuit să circule, să meargă la săraci, sub forma plăţii pentru munca efectuată, se adună în visteriile acestor harpagoni şi ajunge să se coclească.

Imaginea din propoziţia „[rugina/cocleala] are să vă mănânce carnea ca focul” este mai greu de decriptat, însă vorbeşte despre pedeapsa care se va abate asupra bogaţilor solidari cu averile lor.

[Semnalez aici un aspect interesant: punctuaţia din textul grecesc poate fi reinterpretată în aşa fel încât versetul să fie tradus şi astfel: Aurul şi argintul vostru s-au coclit, iar cocleala lor va fi mărturie împotriva voastră şi vă va devora trupurile, fiindcă aţi adunat foc pentru zilele din urmă!]

Ultima afirmaţie din verset (V-aţi strîns comori în zilele din urmă!) constituie un nou reproş. Bogaţii s-au găsit să strângă comori tocmai acum, în zilele din urmă, când judecata lui Dumnezeu este iminentă! Sau poate că Iacov este un pic sarcastic şi face referire la „comoara” de necazuri (talaiporiai) pe care bogaţii au adunat-o şi de care vor avea curând parte (v. 1).

Dacă facem bilanţul, bogaţii despre care vorbeşte Iacov stau foarte prost. Judecata lui Dumnezeu este iminentă. Escrocheriile lor îi vor ajunge, iar averile strânse prin nedreptate vor fi o mărturie împotriva lor. Iacov, ca şi Pavel (şi ceilalţi scriitori) ştie că trăieşte în zilele din urmă (care încep de la Cruce). Prin urmare, face apel la o trăire pe măsura acestor vremuri critice.


La cererea unui cititor, postez un scurt comentariu la Iacov 5:1-3.

Epistola lui Iacov este una dintre cele mai dure scrieri din canonul NT. Nu cred că-l pot compara pe autor cu vreuna alt „coleg” de canon. Are o adresare directă şi la obiect. Medicamentul este aplicat direct pe rană, fără menajamente, fără cataplasma autoironiei (ca la Sf. Pavel). Iacov a reperat cangrena şi taie adânc sau cauterizează fără fasoane.

Capitolul cinci conţine un mesaj aspru împotriva bogaţilor care, la adăpostul influenţei şi al puterii, îi năpăstuiau pe zilierii de pe moşiile lor, oprindu-le plata cuvenită.

V. 1 anunţă nenorociri (talaiporiai) peste bogaţi şi, în manieră profetică, îi cheamă să plângă şi să jelească. Înclin să cred că bogaţii vizaţi de el nu erau creştini şi că deci nu vor fi auzit mesajul care li se adresa. De altfel, prezenţa bogaţilor în adunarea căreia îi scrie Iacov pare mai degrabă o excepţie (2:2).

V. 2 descrie starea jalnică în care au ajuns averile bogaţilor. Bogăţia (ploutos) s-a degradat (sesēpen) şi hainele au ajuns mâncate de molii (sētobrota). Câteva observaţii sunt necesare:

  • verbul sēpō denumeşte de regulă procesul de descompunere a materiei organice. Aşa este folosit, de pildă, în Ez. 17:9 în LXX (rădăcinile şi rodul viei vor putrezi) sau în Ps. 37:6 (răni care miros greu şi supurează). Uneori este folosit cu sensul generic de „a pieri” (Sirah 14:19, despre orice lucru pieritor) sau (tranzitiv), cu înţelesul de a nimici (Iov. 40:12). La Iacov avem de-a face cu o utilizare metaforică: bogăţia „a putrezit” în sensul că s-a degradat, ca tot ce este material.
  • hainele erau un element distinctiv al clasei sociale, în vremea respectivă, după cum sunt şi astăzi. Totuşi, societăţile moderne occidentale sunt probabil mai omogene, judecate vestimentar. Dacă evaluăm astăzi poziţia socială a unui om strict după haine, am avea şanse mai mari să greşim (fiindcă mulţi oameni cu bani nu arată asta prin haine, după cum şi mulţi calici ţin să se îmbrace peste condiţia lor socială). În orice caz, în Antichitate un bogat avea mult mai multe rânduri de haine decât omul simplu. De altfel, ideea de „stoc” se înţelege de la sine în pasaj, fiindcă numai hainele puse la păstrare ajung să fie roase de larvele fluturelui de molie, care nu este deloc mofturos la mâncare.
  • Iacov vorbeşte despre cele două dezastre folosind timpul trecut, dar mai mult ca sigur avem de-a face cu un procedeu literar prin care anumite lucruri sunt anunţate ca şi când s-au petrecut deja, deşi ele urmează să se întâmple în viitorul apropiat. Dacă autorul ar fi folosit un timp viitor, diatriba lui şi-ar fi pierdut forţa. Una e să spui: „Bogăţiile voastre vor putrezi (cândva, nu ştim când)” şi alta este să spui: „Bogăţiile voastre au putrezit (sunt ca şi putrezite)”.

(va urma)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,729 other followers