Traducerea Noului Testament


Anania

Orice versiune a Bibliei realizată de o singură persoană conţine de regulă tot soiul de ciudăţenii care ţin de preferinţele şi înclinaţiile traducătorului.

Despre versiunea “Anania” am mai scris cu alte ocazii. Chiar şi fără să o fi verificat sistematic, mi se întăreşte tot mai mult convingerea că drumul urmat de ierarhul ortodox nu este cel mai bun. Munca în echipă ar trebui să elimine anumite greşeli inerente muncii da solo.

Bunăoară, m-a intrigat de curând versetul 1 Cor. 1:19, care în trad. Anania spune aşa:

„Că scris este: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi deşteptăciunea celor deştepţi o voi ascunde.”

Nu importă că termenii „deşteptăciune” şi „deştept” s-au cam contaminat de anumite conotaţii care îi fac nepotriviţi pentru registrul biblic. Să zicem că e o chestiune de gust. Mie nu-mi place cuvântul „deştept”, iar traducătorului îi place. Problema e alta cu acest verset. Pavel citează din Isaia 29:14, din traducerea greacă a VT (Septuaginta), dar înlocuieşte verbul „voi ascunde” (krypso) cu verbul „voi zădărnici” (atheteso).

Mai limpede scris, Septuaginta spune:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi ascunde”,

pe când Pavel scrie:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi zădărnici.” (subl. mele).

Aşadar, în versiunea lui Pavel, citatul este „nuanţat”. Dumnezeu nu „ascunde” (“pune sub obroc”) priceperea celor pricepuţi, ci o răstoarnă, o dă la o parte, o zădărniceşte. Nuanţa nu mi se pare lipsită de importanţă. Dacă Apostolul, insuflat de Dumnezeu, a găsit cu cale să introducă această schimbare, socotesc că ea trebuie să fie redată cât mai fidel în traducere.

Or, Bartolomeu Anania îl „diortoseşte” inclusiv pe Apostolul Pavel. Citatul lui este „conformat” la textul Vechiului Testament. Care este motivul din spatele acestei „corectări”? Doreşte diortositorul să armonizeze „contradicţiile” dintre VT şi NT care i-ar putea sminti pe cititori? Nu ştiu. În lipsa vreunei dovezi, avem liber la „şpigulaţii” (cu riscul de a greşi, desigur).

În orice caz, indiferent de motivaţie (nobilă, bună, pastorală, eclesiastică, politicească), sunt de părere că „nu se face”.

Partea a doua a cap. 9 mi s-a părut destul de greu de tradus de o manieră mulţumitoare. Sf. Pavel are o retorică foarte densă, mai ales când se raportează la lucrarea sa de propovăduire (motivaţiile sale, răsplata pe care o aşteaptă etc.). Am pus anumite fraze între paranteze, pentru a uşura un pic lectura firului argumentativ.

În v. 15 există o “sincopă” pe care am păstrat-o ca atare. Această întrerupere a firului scrisorii ne dezvăluie un crâmpei din pasiunea cu care a scris (sau dictat) epistola acest mare apostol.

13 Nu ştiţi că cei ce slujesc la templu mănâncă din bunurile de la templu, iar cei ce se îndeletnicesc cu slujbele la altar au parte din jertfele aduse la altar? 14 Tot astfel, Domnul a rânduit ca cei ce proclamă Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei.

15 Eu însă nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Şi nici nu vă scriu aceste rânduri ca să se facă astfel în privinţa mea. Mai degrabă aş alege să mor… Nimeni nu-mi va răpi motivul de laudă! 16 Dacă predic Evanghelia, nu am niciun motiv de laudă (fiindcă mă aflu sub constrângere, şi ar fi vai de mie dacă n-aş predica-o). 17 Dacă însă predic Evanghelia de bunăvoie, am o răsplată. Dacă, dimpotrivă, aş predica-o de nevoie, ar fi o isprăvnicie care mi s-a încredinţat. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Ca, în predicarea Evangheliei, să o transmit gratuit, fără a mă folosi de dreptul meu de a trăi din Evanghelie.

19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi 20 Cu iudeii m-am făcut iudeu, ca să-i câştig pe iudei. Cu cei de sub Lege am devenit ca unul sub lege (deşi nu eram sub lege), ca să-i câştig cei de sub Lege. 21 Cu cei fără Lege am fost ca unul fără Lege (deşi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci mă supun legii lui Hristos) ca să-i câştig pe cei fără Lege. 22 Cu cei slabi m-am făcut slab, că să-i câştig pe cei slabi. Tuturor am devenit totul, ca cel puţin pe unii să-i mântuiesc. 23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în arenă toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi în aşa fel, încât să câştigaţi premiul! 25 Numai că orice atlet se înfrânează în toate privinţele; ei fac aceasta pentru a primi o cunună pieritoare, noi pentru una nepieritoare. 26 Eu deci alerg, dar nu ca unul fără ţintă; lovesc cu pumnii, dar nu ca şi când aş  nimeri alături. 27 Ci sunt necruţător cu propriul meu trup şi îl subjug, ca nu cumva, după ce am proclamat altora, să fiu eu însumi descalificat.

Am reuşit astăzi să finalizez prima jumătate din capitolul 9. Tema capitolului este “libertatea lui Pavel” în raport cu biserica din Corint. Deşi Pavel ar fi putut emite pretenţia să fie susţinut financiar de către corinteni, n-a făcut-o, fiindcă doreşte să propovăduiască Evanghelia fără să fie plătit.

Corintenii sunt “produsul/lucrarea” lui şi, dat fiind statutul lor, ar putea să trăiască susţinut de el, aşa cum fac şi alţii, fiindcă atât realităţile lumeşti (armata, agricultura), cât şi Legea sunt de partea lui.

Discuţia lui Pavel despre propria sa libertate nu este întâmplătoare. Atât în capitolul 8, cât şi în 10 se face referire la libertatea creştină şi la faptul că ea nu trebuie exercitată în anumite situaţii, când ea ar putea leza pe un confrate.

Am tradus “opsoniois” din 9:7 prin “provizii”, nu “plată” sau “cheltuială”, sub influenţa unui articol al lui Caragounis despre sensurile lui “opsonion”. Mai sunt şi alte explicaţii pe care ar trebui să le dau, dar prefer să nu deschid alte discuţii deocamdată.

1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă pentru alţii nu sunt apostol, sunt cel puţin pentru voi, căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

3 Răspunsul meu de apărare pentru cei care mă supun cercetărilor este aceasta: 4 Oare n-avem dreptul să mâncăm şi să bem? 5 Oare n-avem dreptul să fim însoţiţi de o soră, ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, fraţii Domnului sau Chifa? 6 Sau poate numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?!

7 Cine dintre cei înscrişi la oaste trăieşte din propriile provizii? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstoreşte o turmă şi nu bea din laptele turmei? 8 Oare aceste lucruri le spun doar din perspectivă omenească? Nu le spune şi Legea? 9 În Legea lui Moise stă scris: „Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi este preocupat Dumnezeu, 10 sau ne are în vedere mai degrabă pe noi? Cu siguranţă că pentru noi a fost scris, căci se cuvine ca cel ce ară să are însufleţit de speranţă, iar cel ce seceră, cu speranţa că va avea parte de recoltă. 11 Dacă am semănat printre voi bunuri spirituale, ar fi mare lucru dacă am secera bunurile voastre materiale?

12 Dacă alţii au parte de acest drept asupra voastră, n-avem şi noi cu atât mai mult? Totuşi, nu ne-am folosit de acest drept, ci răbdăm totul, ca nu cumva să punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.

Am rămas tot la Apocalipsa 20. Lectura acestui capitol în principalele traduceri ale NT în limba română scoate la iveală tot soiul de aspecte interesante privind competenţa, mai mică sau mai mare, a celor care au făcut revizuiri. Pe alocuri întâlneşti şi ciudăţenii. Prezint mai jos câteva.

———————————–

1688. Biblia de la Bucureşti

v. 4 Şi văzuiu […] sufletele celor dărâmaţi pentru mărturia lui Iisus.

Ce utilizare interesantă a verbului „a dărâma”. Termenul grecesc înseamnă „decapitaţi” (cu securea). Astăzi, „a dărâma” e folosit în cu totul alt sens. După cum se poate vedea, limba evoluează destul de rapid.

v. 10. […] iazerul de foc şi de iarbă pucioasă.

Aş fi foarte curios să înţeleg cum au ajuns editorii BB să traducă to theion, „sulf, pucioasă”, cu iarbă pucioasă. În orice caz, e interesant că avem şi în actualitate un fel de „iarbă” care poate face viaţa un iad.

———————————–

1795. Biblia de la Blaj, tradusă de Samuil Micu.

v. 8 Şi va ieşi să înşeale neamurile […] a cărora număr e ca arena (a) mării.

Sub influenţa Vulgatei, Samuil Micu foloseşte un termen latinesc, (h)arena, care înseamnă nisip. Prin extensie, termenul a ajuns să denumească şi locul acoperit cu nisip unde se purtau luptele între gladiatori sau unde se ţineau întrecerile (arena sportivă). În sens medical, arena poate denumi şi pietrele la rinichi.

v. 9 Şi s-a pogorât foc de la Dumnezeu din ceriu şi i-au mâncat pre ei.

Verbul katesthio însemnă într-adevăr a mânca, dar în urechea unor oameni moderni folosirea lui în acest sens sună straniu. Interesant este că folosirea sinonimului „a mistui” (folosit atât la propriu, a mistui mâncarea, cât şi în extensia lui metaforică, mistuit de foc) nu pune probleme.

10. Şi diiavolul, cel ce înşăla pre ei, s-au trimis în cuptoriul cel de foc şi de piiatră pucioasă.

Nu ştiu de unde a scos Micu echivalentul „cuptoriul cel de foc”, aici şi în v. 14 şi 15. Termenul limne tou pyros nu poate fi tradus decât prin „lac/iaz/iezer)de foc”. Vulgata are stagnum, „apă stătătoare, lac, iaz”. Uneori, stagnum e folosit şi cu sensul de „piscină, bazin”. Dar cuptor?! Poate că „de vină” sunt pasajele din evanghelii care vorbesc despre „cuptorul de foc”.

———————————–

1897. Noul Testament al lui N. Nitzulescu

v. 12 Şi fură judecaţi morţii din cele scrise în cărţi potrivit cu lucrurile lor.

Nitzulescu traduce de regulă bine. Cum de totuşi aici a folosit „lucruri” în loc de „fapte” (ta erga)? Beats me!

———————————–

1944. Biblia sinodală Nicodim Munteanu

v. 4 […] care nu se închină fiarei, nici chipului ei, şi nu primiseră scrisoarea pe fruntea lor şi pe braţul lor.

Nicodim Munteanu are tot soiul de ciudăţenii în traducerea lui. Aici, semnul fiarei (to charagma) a devenit o „scrisoare” în toată regula.

———————————–

1968. Biblia sinodală

v. 14 Apoi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc.

Revizorii ediţiei sinodale au înlocuit „lacul” cu un „râu”. Sper că nu s-au gândit la Styx când au făcut asta.

Capitolul 8 din 1 Corinteni este mai scurt, dar totuşi “pretenţios”, fiindcă există nişte sloganuri ale corintenilor de care trebuie să ţinem seama în traducere. De asemenea, pentru anumiţi termeni este nevoie de ghilimele, fiindcă Pavel îi foloseşte mai degrabă ironic (v. 10, de ex.).

1 Cu privire la carnea jertfită idolilor, ştim că „toţi avem cunoştinţă”. Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte. 2 Dacă cineva socoteşte că ştie ceva, încă nu a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.

4 Cu privire la consumarea cărnii jertfite idolilor, ştim că „idolii din lume n-au existenţă reală” şi că „Dumnezeu este Unul singur”. 5 Chiar dacă există aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ – după cum şi sunt mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni” –

pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl,
din care sunt toate şi pentru care suntem şi noi,
şi un singur Domn, Iisus Hristos
prin care sunt toate şi prin care suntem şi noi.

7 Dar nu toţi au această cunoştinţă. Unii, fiindcă au fost obişnuiţi mai înainte cu idolul, consumă carnea ca pe ceva jertfit idolilor şi conştiinţa lor, fiind slabă, este murdărită. 8 Însă hrana nu ne recomandă înaintea lui Dumnezeu: dacă nu mâncăm, nu pierdem nimic, şi dacă mâncăm, nu câştigăm nimic.

9 Luaţi totuşi seama ca nu cumva această libertate a voastră să devină un prilej de poticnire pentru cei slabi. 10 Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoştinţă, în sanctuarul idolului, întins pentru a lua masa, conştiinţa lui care este slabă nu va fi ea „zidită” să mănânce din carnea jertfită idolilor? 11 Şi astfel, prin cunoştinţa ta piere cel slab, fratele tău pentru care a murit Hristos. 12 Când păcătuiţi în felul acesta faţă de fraţi şi răniţi conştiinţa lor slabă, faţă de Hristos păcătuiţi. 13 De aceea, dacă o mâncare îl face să păcătuiască pe fratele meu, nu voi consuma carne în veci, ca să nu-l fac să păcătuiască pe fratele meu.

Abia astăzi am reuşit să definitivez partea a doua a cap. 7 din 1 Corinteni. Am optat pentru o soluţie nouă în secţiunea 36-38, care mi se pare mai logică şi mai solidă exegetic. Lexicul e primenit în multe privinţe. Explicaţiile nu se dau, din păcate, decât “on demand”.

P.S. Descopăr cu îngrijorare că o mare parte din timpul meu liber îmi este ocupat de activităţi irelevante sau foarte puţin eficiente dar nu am puterea să schimb lucrurile (fiindcă adesea nu ţine de mine). Vorba lui Pleşu: E un mare păcat să nu ai timp liber.

17 Altminteri, fiecare să trăiască după cum i-a făcut parte Domnul şi după cum l-a chemat Dumnezeu. Astfel rânduiesc în toate bisericile. 18 A fost cineva chemat când era circumcis? Să nu revină asupra circumciziei. A fost cineva chemat pe când era necircumcis? Să nu se circumcidă. 19 Circumcizia şi necircumcizia nu au nicio importanţă; ce contează este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat. 21 Ai fost chemat când erai sclav? Să nu te preocupe aceasta, dar dacă poţi să devii liber, foloseşte prilejul. 22 Sclavul care a fost chemat în Domnul este un libert al Domnului; la fel, cel chemat pe când era liber este un sclav al lui Hristos. 23 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi sclavi oamenilor. 24 Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.

25 Cu privire la celibatari nu am o poruncă a Domnului, însă am un sfat, ca unul care prin mila Domnului a ajuns demn de crezare. 26 Sunt de părere că, din cauza strâmtorării prezente, ar fi mai bine pentru cineva să rămână aşa. 27 Eşti legat de soţie? Nu căuta dezlegare! Nu eşti legat de soţie? Nu căuta soţie! 28 Dar dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti, şi dacă fecioara se căsătoreşte, nu păcătuieşte. Însă unii ca aceştia vor avea necazuri în viaţa lor pământească, iar eu aş vrea să vă cruţ.

29 Ce vreau să spun, fraţilor, este că vremea s-a scurtat. De-acum înainte, cei care au soţii să fie ca şi când n-ar avea, 30 cei ce plâng ca şi când n-ar plânge, cei ce se bucură ca şi când nu s-ar bucura, cei ce cumpără ca şi când n-ar poseda, 31 iar cei care se folosesc de lume ca şi când n-ar profita de ea. Căci chipul lumii acesteia trece. 32 Iar eu vreau ca voi să fiţi lipsiţi de griji. Cel necăsătorit se îngrijeşte de treburile Domnului, cum să-i placă Domnului. 33 Cel căsătorit se îngrijeşte de treburile lumii, cum să-i placă soţiei, 34 şi este împărţit. Atât femeia necăsătorită, cât şi fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte cu trupul şi cu duhul. Dar cea căsătorită se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să-i placă soţului. 35 Aceasta în folosul vostru o spun, nu ca să vă întind o capcană, ci având în vedere buna cuviinţă şi devoţiunea constantă faţă de Domnul, fără distrageri.

36 Dacă cineva consideră că se poartă necuviincios faţă de propria feciorie, dacă instinctul este prea puternic şi aşa trebuie să fie, să facă ce voieşte, nu păcătuieşte: să se căsătorească. 37 Dar cine este ferm în sinea sa şi nu se află sub presiune, ci are autoritate asupra propriei voinţe, şi aceasta a hotărât în sinea sa – să-şi păstreze fecioria, bine va face. 38 Astfel, cel ce renunţă la feciorie prin căsătorie bine face, iar cel care nu renunţă mai bine face.

39 Soţia este legată câtă vreme trăieşte soţul ei. Dacă soţul ei moare, este liberă să ia în căsătorie pe cine vrea, numai să fie în Domnul. 40 Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

Capitolul 7 este al doilea ca lungime (după 15), de aceea am ales să-l împart, ca să fie mai uşor de gestionat. Să precizez că acest capitol conţine anumite secţiuni destul de dificile. Mai ales secţiunea 36-38 a fost multă vreme intens disecată, discutată şi disputată. Cu referire la secţiunea postată, voi face doar precizarea că am tradus pluralul “porneias” din v. 2 prin “pofte trupeşti”, fiindcă sunt de părere (după Caragounis şi alţii) că aici e vorba de o metonimie: înlocuirea  cauzei cu rezultatul.

1 Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, este mai bine ca omul să nu se atingă de femeie. 2 Dar din cauza poftelor trupeşti, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie să-şi aibă soţul ei. 3 Soţul să-i dea soţiei ce-i datorează; la fel şi soţia soţului. 4 Soţia nu este stăpână peste propriul trup, ci soţul, după cum nici soţul nu este stăpân peste propriul trup, ci soţia. 5 Nu vă lipsiţi unul pe celălalt decât de comun acord, pentru o vreme, ca să vă îndeletniciţi cu rugăciunea; apoi să fiţi iarăşi împreună, ca să nu vă ispitească Satan din pricina nestăpânirii voastre. 6 Aceasta v-o spun cu îngăduinţa voastră, nu ca o poruncă.

7 Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine. Dar fiecare are propriul dar de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel.

8 Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este mai bine pentru ei dacă rămân ca mine. 9 Dar dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească; este mai bine pentru ei să se căsătorească decât să ardă. 10 Celor căsătoriţi le poruncesc (nu eu, ci Domnul): soţia să nu se despartă de soţ, 11 (dar dacă se desparte, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soţul ei), iar soţul să nu divorţeze de soţie!

12 Celorlalţi le spun eu, nu Domnul: dacă vreun frate are o soţie necredincioasă şi ea este de-acord să trăiască mai departe cu el, să nu divorţeze de ea. 13 Iar dacă vreo soţie are un soţ necredincios şi el este de-acord că trăiască mai departe cu ea, să nu divorţeze de el. 14 Căci soţul necredincios este sfinţit prin soţie şi soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele. Altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum sunt sfinţi. 15 Dar dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă. Fratele sau sora nu sunt legaţi în astfel de situaţii. Dumnezeu v-a chemat să trăiţi în pace. 16 Căci ce ştii, soţie, dacă îţi vei mântui soţul? Sau ce ştii, soţule, dacă îţi vei mântui soţia?

Am isprăvit şi capitolul 6, care nu are probleme de traducere majore. Există însă nişte explicaţii care probabil ar trebui să însoţească traducerea (“de ce tocmai aşa şi nu altminteri”), dar luxul acesta nu mi-l permit încă. Eventuale lămuriri pot da “ad hoc”.

1 Îndrăzneşte vreunul dintre voi, când are un litigiu cu altul, să se judece la cei nedrepţi şi nu la cei sfinţi? 2 Nu ştiţi oare că cei sfinţi vor judeca lumea? Şi dacă prin voi este judecată lumea, sunteţi nevrednici să judecaţi dispute de mai puţină importanţă? 3 Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri, deci cu atât mai mult dispute obişnuite? 4 Şi dacă aveţi dispute obişnuite, apelaţi tocmai la cei pe care biserica nu pune niciun preţ? 5 Spre ruşinea voastră o spun. Aşadar, nu există între voi nimeni înţelept, care să poată judeca între un frate şi altul? 6 În loc de aceasta, frate cu frate se judecă, şi încă la cei necredincioşi!

7 Deja este un eşec că aveţi judecăţi între voi. De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi fraudaţi? 8 Dar voi nedreptăţiţi şi fraudaţi, şi încă pe fraţi. 9 Nu ştiţi oare că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici cei ce practică în vreun fel homosexualitatea, 10 nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici calomniatorii, nici escrocii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa aţi fost unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi în numele Domnului Iisus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

12 „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu toate sunt de folos. „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nimic nu va pune stăpânire pe mine. 13 „Mâncărurile sunt pentru stomac şi stomacul este pentru mâncăruri”, însă Dumnezeu le va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. 14 Iar Dumnezeu, care L-a înviat pe Domnul, vă va învia şi pe voi prin puterea Lui. 15 Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Aşadar, voi lua mădularele lui Hristos şi le voi face mădulare ale unei prostituate? Nicidecum. 16 Nu ştiţi oare că cel care se uneşte cu o prostituată este un singur trup [cu ea]? Căci [Scriptura] spune că cei doi vor fi un singur trup. 17 În schimb, cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu El. 18 Fugiţi de desfrânare. Orice păcat pe care îl face omul este în afara trupului. Dar cel care se dedă la desfrânare păcătuieşte faţă de propriul trup. 19 Nu ştiţi oare că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi şi pe care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi că nu sunteţi ai voştri? 20 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L pe Dumnezeu prin trupul vostru!

Capitolul 5 este mai scurt şi nu are decât o singură dificultate exegetică, în versetele 4-5. E vorba de o frază foarte lungă, care e greu de transpus în româneşte în mod satisfăcător. Rezumând verdictul paulin, el sună astfel: în numele lui Iisus… un astfel de om să fie predat lui Satan!

1 Se aude dincolo de orice dubiu că între voi este desfrânare, şi încă o asemenea desfrânare cum nici la păgâni nu se întâlneşte, anume că cineva trăieşte cu soţia tatălui său. 2 Iar voi v-aţi îngâmfat, în loc să vă fi întristat mai degrabă, ca să fie înlăturat din mijlocul vostru cel care a comis această faptă! 3 Eu, fiind absent trupeşte, dar prezent în duhul, deja l-am judecat ca şi când aş fi fost prezent pe cel care s-a comportat astfel: 4 în numele Domnului nostru Iisus – fiind voi adunaţi laolaltă, iar eu prezent în duhul meu – şi cu puterea Domnului nostru Isus, 5 un astfel de om să fie predat lui Satan spre nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în Ziua Domnului.

6 Lauda voastră nu este bună. Nu ştiţi că puţin aluat [fermentat] face să dospească toată plămădeala? 7 Înlăturaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, aşa cum sunteţi de fapt fără aluat. Căci mielul nostru de Paşte a fost jertfit – Hristos. 8 Astfel, să sărbătorim nu cu un aluat vechi, nici cu aluatul ticăloşiei şi al nelegiuirii, ci cu azimele sincerităţii şi ale adevărului.

9 V-am scris în epistola mea să nu vă asociaţi cu desfrânaţii, 10 dar nu m-am referit în nici un caz la desfrânaţii lumii acesteia sau la cei lacomi ori la escroci sau la idolatri, căci atunci s-ar cuveni să ieşiţi din lume. 11 Acum vă scriu să nu vă asociaţi cu vreunul care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom sau idolatru ori calomniator sau beţiv sau escroc; cu un astfel de om nici să nu luaţi masa. 12 Ce treabă am eu să-i judec pe cei din afară? Nu pe cei dinăuntru îi judecaţi voi? 13 Pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Daţi afară din mijlocul vostru pe cel rău.

Exerciţiul de traducere continuă cu un nou capitol (4). Există şi în acesta nişte construcţii problematice pe care am căutat să le rezolv “to the best of my abilities”. S-ar fi cuvenit să dau şi nişte note justificative pentru unele soluţii alese, dar nu mai e vreme şi pentru aşa ceva.

1 Astfel trebuie să fim consideraţi noi: servitori ai lui Hristos şi ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2 În privinţa aceasta, de la ispravnici se cere să fie găsiţi loiali. 3 Pentru mine însă contează prea puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc. De altfel, nici eu nu mă mai judec. 4 Căci nu am nimic pe conştiinţă, dar nu aceasta mă dezvinovăţeşte; Cel care mă judecă este Domnul. 5 De aceea nu judecaţi nimic înainte de vremea cuvenită, până va veni Domnul, care va aduce la lumină cele ascunse în întuneric şi va dezvălui motivaţiile din inimi. Atunci fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu.

6 Acestea, fraţilor, le-am aplicat voalat cu referire la mine şi la Apolo, în folosul vostru, ca prin exemplul nostru să învăţaţi ce înseamnă „Nimic peste ce este scris”, pentru ca nimeni să nu se îngâmfe cu unul împotriva celuilalt. 7 Căci cine te face să fii deosebit? Ce ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă ai primit, de ce te lauzi ca şi când n-ai fi primit?

8 Deja v-aţi ghiftuit, deja v-aţi îmbogăţit şi împărăţiţi fără noi! Şi bine ar fi dacă aţi împărăţi, ca să împărăţim şi noi împreună cu voi. 9 Căci mi se pare că pe noi, apostolii, ne-a rânduit Dumnezeu ultimii, ca pe nişte condamnaţi la moarte, fiindcă am devenit un spectacol pentru lume, îngeri şi oameni. 10 Noi suntem neghiobi pentru Hristos, voi sunteţi înţelepţi în Hristos. Noi suntem slabi, voi sunteţi puternici. Voi sunteţi onoraţi, noi dispreţuiţi. 11 Până în clipa de faţă flămânzim şi însetăm, suntem lipsiţi de îmbrăcăminte, maltrataţi şi mereu pe drumuri, 12 trudim şi lucrăm cu mâinile noastre. Când suntem întâmpinaţi cu vorbe batjocoritoare, binecuvântăm, când suntem persecutaţi, răbdăm, 13 când suntem calomniaţi, răspundem cu blândeţe. Am ajuns ca un gunoi al lumii, ca ceva lepădat de toţi, până în clipa de faţă.

14 Nu vă scriu acestea ca să vă fac de ruşine, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei preaiubiţi. 15 Căci chiar dacă aţi avea zece mii de pedagogi în Hristos, nu aveţi mai mulţi părinţi, fiindcă eu v-am născut în Hristos Iisus, prin Evanghelie. 16 Vă îndemn aşadar să urmaţi întocmai exemplul meu. 17 În acest scop l-am trimis la voi pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va reaminti căile mele în Hristos Iisus, după cum le fac cunoscute pretutindeni, în toate bisericile.

18 Unii s-au îngâmfat de parcă n-ar mai urma să vin la voi. 19 Voi veni repede, dacă Domnul va îngădui, şi voi cunoaşte nu discursurile celor care s-au îngâmfat, ci puterea lor. 20 Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în discursuri, ci în putere. 21 Ce preferaţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi duhul blândeţii?

Vine şi capitolul 3 din 1 Corinteni. Am căutat să conturez paragrafele în funcţie de logica paulină. De asemenea, uneori topica urmează fidel originalul grecesc fiindcă aşa cere legătura dintre propoziţii. Încerc să nu-i agresez prea tare pe cititori printr-un lexic modern, dar nici să arhaizez textul în mod nejustificat.

1 Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unor oameni carnali, ca unor copilaşi în Hristos. 2 Cu lapte v-am hrănit, nu cu hrană tare, căci n-o puteaţi accepta. Ba încă nici acum nu puteţi, 3 fiindcă tot carnali sunteţi. Când între voi există invidie şi ceartă, nu sunteţi voi carnali şi nu trăiţi în manieră omenească? 4 Când unul spune: „Eu sunt al lui Pavel”, iar altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni şi nimic mai mult? 5 Căci cine este Apolo? Şi cine este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut, după cum a dat Domnul fiecăruia. 6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. 7 Prin urmare, nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu are vreo importanţă, ci Dumnezeu, care face să crească. 8 Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una, dar fiecare îşi va primi propria răsplată după strădania sa. 9 Căci noi suntem împreună-lucrători în slujba lui Dumnezeu; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

10 După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu am aşezat temelia ca un meşter-zidar înţelept, şi altul zideşte în continuare. Însă fiecare să ia seama cum zideşte. 11 O altă temelie nu mai poate nimeni să aşeze decât cea pusă, care este Isus Hristos. 12 Dacă cineva zideşte pe temelie aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, paie, 13 lucrarea fiecăruia se va arăta limpede, căci Ziua o va da pe faţă, fiindcă manifestarea ei va fi însoţită de foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. 14 Dacă lucrarea cuiva va rămâne cum a fost zidită, acela va primi o răsplată. 15 Dacă lucrarea cuiva va fi arsă, acela va fi păgubit, dar va fi mântuit, ca prin foc.

16 Nu ştiţi că voi alcătuiţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? 17 Dacă cineva nimiceşte templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu. Căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.

18 Nimeni să nu-şi facă iluzii: dacă socoteşte cineva că este înţelept între voi, în veacul aceasta, să se facă neghiob, ca să devină înţelept. 19 Căci înţelepciunea lumii acesteia este o neghiobie în ochii lui Dumnezeu. Căci este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în şiretenia lor” 20 şi iarăşi: „Domnul cunoaşte uneltirile celor înţelepţi, ştie că sunt deşarte”. 21 Aşa că nimeni să nu se laude cu oamenii. Căci toate sunt ale voastre: 22 fie Pavel, fie Apolo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele prezente, fie cele viitoare. Toate sunt ale voastre, 23 voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.

Am terminat de tradus şi cap. 2 din 1 Corinteni. Sunt câteva dificultăţi de traducere în acest capitol şi nu pot pretinde că le-am rezolvat mulţumitor. Mi se vor indica probabil şi alte soluţii. Rămâne deci de şlefuit ici şi acolo, poate chiar în puncte esenţiale.

1 Şi eu, când am ajuns la voi, fraţilor, n-am venit cu un discurs strălucit sau plin de înţelepciune ca să vă vestesc taina lui Dumnezeu. 2 Căci am hotărât să nu ştiu între voi nimic altceva, decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit. 3 Am venit la voi cu slăbiciune, teamă şi mult tremur, 4 iar mesajul meu şi predicarea mea n-au fost însoţite de persuasiunea înţelepciunii, ci au făcut dovada Duhului şi a puterii, 5 astfel încât credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

6 O înţelepciune propovăduim şi noi între cei maturi, dar o înţelepciune nu a veacului acestuia, nici a conducătorilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. 7 Dimpotrivă, propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu cea ascunsă şi tainică, hotărâtă de Dumnezeu înainte de veci pentru slava noastră, 8 pe care niciunul dintre conducătorii acestui veac n-a cunoscut-o. De bună seamă, dacă ar fi cunoscut-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9 Ci, după cum este scris: „Ce ochiul nu a văzut şi urechea nu a auzit şi la inima omului nu s-a suit, aşa ceva a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc pe El”. 10 Nouă însă Dumnezeu ni le-a revelat prin Duhul. Căci Duhul cercetează totul, inclusiv adâncimile lui Dumnezeu. 11 Şi cine dintre oameni cunoaşte cele ale omului, dacă nu duhul omului care este în el? Tot astfel, nici cele ale lui Dumnezeu nu le cunoaşte nimeni, ci numai Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi nu duhul lumii l-am primit, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele ce ne sunt dăruite de către Dumnezeu.

13 Despre acestea şi vorbim, nu prin cuvinte deprinse prin înţelepciunea omenească, ci prin cuvinte învăţate de la Duhul, lămurind lucrurile duhovniceşti pe măsura lor. 14 Dar omul neduhovnicesc nu acceptă lucrurile Duhului lui Dumnezeu; lui i se par o neghiobie şi nu le poate înţelege, căci ele trebuie judecate în chip duhovnicesc. 15 Cel duhovnicesc însă toate le judecă, dar el nu poate fi judecat de nimeni. 16 Căci cine a cunoscut gândirea Domnului, ca să-i dea sfaturi? Noi însă avem gândirea lui Hristos.

În proaspăt lansata sa tălmăcire a Evangheliei după Matei, C. Bădiliţă redă versetul 28:17, după cum urmează: „Şi, văzându-L, I s-au închinat cei care s-au îndoit”, renunţând la formularea tradiţională: „I s-au închinat, iar unii s-au îndoit”, sub motiv că „o asemenea traducere iscă nedumeriri, de ordin logic şi teologic”. Traducătorul se întreabă: „Nu cred în Înviere nici după ce Iisus li Se arată în trup?”

Dincolo de faptul că traducerea la care recurge Bădiliţă ignoră sintaxa originalului (şi nu e loc aici să detaliez), ea este în disonanţă şi cu spiritului Evangheliei după Luca (mai exact, cu ultimul capitol).

Îndoieli peste îndoieli

Celor care, asemenea lui C.B., au nedumeriri de ordin „logic şi teologic” atunci când citesc acest verset trebuie să li se pună în vedere că finalul Evangheliei după Luca este încă şi mai „ilogic”, iar necredinţa apostolilor este şi mai „jenantă”. Atunci când sunt anunţaţi de femei că a înviat Isus, apostolii cred că este vorba de un „nonsens” (leros, Luca 24:11), un „basm” (Galaction). În episodul care urmează, ucenicii aflaţi în drum spre Emaus sunt prezentaţi ca „nepricepuţi şi zăbavnici cu inima” (24:25). În următoarea scenă, când însuşi Mântuitorul apare în mijlocul lor, ucenicii „încremeniţi şi înfricoşaţi” (Galaction) cred că văd „un duh”. Însuşi Mântuitorul îi întreabă de ce sunt tulburaţi (tetaragmenoi) şi de ce îngăduie frământărilor/gândurilor de îndoială (dialogismoi) să le pătrundă inimile (24:38). Chiar şi după ce le arată mâinile şi picioarele, ucenicii încă nu pot cuprinde cu mintea amploarea evenimentului. Versetul 24:41 spune că tot nu credeau (de bucurie) şi se mirau, de aceea Hristos mănâncă o bucată de peşte fript şi un fagure de miere înaintea lor.

Încurajare de final

Matei nu ne spune mai multe despre obiectul îndoielii (ezitării) ucenicilor. Se vor fi îndoit unii dintre ei că cel care li se arată este cu adevărat Hristos cel înviat din morţi? Textul sugerează că da. Prosternarea la picioarele lui nu împiedică apariţia unei umbre de îndoială (foarte bine conturată în Luca). Ca parcă pentru a răspunde celor care încă mai au îndoieli, Hristos are un mesaj de încurajare: „Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ […] Şi, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (trad. C.B.).

Colegul meu de catedră, Ciprian Terinte, face observaţia că în 1 Cor. 1:26 secvenţa kata sarka înseamnă literal „după trup”, deci soluţia aleasă de mine („după aşteptările lumii”) merge prea departe în raport cu înţelesul original.

Se impun deci câteva precizări:

  1. Am fost tentat să traduc expresia kata sarka (în acest context), cu „după standarde omeneşti”, dar termenul „standard” mi s-a părut că neologizează excesiv mesajul paulin. De aceea, am renunţat la el în favoarea unui alt termen – „aşteptare”.
  2. Este drept că sintagma kata sarka înseamnă „literal”, „după trup”. Totuşi, contextul este cel care guvernează sensul unui termen sau al unei expresii. Dacă am aplica aceasta la limba română, am vedea că şi noi folosim anumite sintagme în diferite accepţiuni, fără să le „disecăm” exegetic, deoarece contextul le face clare.  Tocmai am dat un exemplu cu “disecţia”…
  3. Expresia kata sarka apare de 20 de ori în NT. O analiză sumară arată că există contexte în care traducerea „literală” nu are sens. Dau doar două exemple: ce înseamnă îndemnul Sf. Pavel adresat sclavilor în Efes. 6:5 (şi Col. 3:22): „Ascultaţii pe stăpânii voştri kata sarka”? Ce înseamnă să-i asculţi pe „stăpânii după trup”? Dar ce spune Sf. Pavel în 2 Cor. 11:18 că unii se laudă kata sarka? Ce înseamnă să te lauzi „după trup”? Pentru mine aceste versete sunt un argument clar că sintagma nu poate fi tradusă literal, ci trebuie luată „kata ananken” sau „kata synesin”. :)
  4. Ce înseamnă a fi „înţelept după trup”? Este limpede că destinatarii epistolei trebuie să fi înţeles fără dificultate această expresie (relativ comună la Sf. Pavel). Şi cititorii epistolei în limba română ar trebui să înţeleagă ce înseamnă a fi înţelept „după trup”, dar probabil foarte puţini înţeleg această expresie.
  5. Cred că nu este adecvată (aici, în 1 Cor. 1:26) traducerea „după trup”. Autorul spune că nu există între creştinii corinteni mulţi oameni înţelepţi conform „standardelor/pretenţiilor/convenţiilor/aşteptărilor” lumii.

În perioada următoare mi-am propus să realizez o traducere după originalul grecesc (Nestle-Aland 27) a epistolei 1 Corinteni. Voi publica din când în când câte un capitol, pentru un eventual feedback din partea cititorilor.

Unora probabil nu le va fi pe plac. Nu poţi mulţumi pe toată lumea. În orice caz, dincolo de indisincrazii, să fim civilizaţi în exprimarea ultragierilor, ofurilor şi ohtăturilor. Anatemizaţi, dar anatemizaţi frumos!

1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Hristos Iisus, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sostenes, 2 către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Hristos Iisus, chemaţi să fie sfinţi, alături de toţi cei de pretutindeni care cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos, Domnul lor şi al nostru. 3 Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.

4 Îi mulţumesc Dumnezeului meu întotdeauna cu privire la voi pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dăruit în Hristos Isus, 5 fiindcă în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice fel de mesaj şi cu orice fel de cunoaştere, 6 deoarece mărturia lui Hristos a fost confirmată între voi, 7 astfel încât să nu fiţi lipsiţi de niciun dar în timp ce aşteptaţi să se arate Domnul nostru Iisus Hristos. 8 El vă va întări până la sfârşit, încât să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. 9 Credincios este Dumnezeu, prin care aţi fost chemaţi la părtăşia cu fiul Său, Isus Hristos, Domnul nostru.

10 Vă îndemn, fraţilor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă puneţi toţi de-acord şi să nu fie între voi discordii, ci să vă armonizaţi în gândire şi în intenţii. 11 Căci, fraţii mei, oameni veniţi din partea Cloei mi-au istorisit despre voi că aveţi certuri. 12 Prin aceasta vreau să spun că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel”, „Eu al lui Apolo”, „Eu al lui Chifa”, „Iar eu al lui Hristos”. 13 Hristos a fost împărţit? Doar nu Pavel a fost răstignit pentru voi sau în numele lui Pavel aţi fost botezaţi? 14 Îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nimeni dintre voi în afară de Crisp şi Gaiu, 15 ca să nu spună careva că în numele meu aţi fost botezaţi. 16 Am botezat şi casa lui Stefanas; în rest nu ştiu dacă am mai botezat pe altcineva.

17 Hristos nu m-a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia, dar nu prin înţelepciunea unui discurs, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie zădărnicită. 18 Căci mesajul crucii este o neghiobie pentru cei care merg spre pierzanie, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci este scris: „Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi zădărnici.” 20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este polemistul acestui veac? N-a făcut oare Dumnezeu ca înţelepciunea lumii să pară neroadă? 21 Căci dacă, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe El prin înţelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviinţă să folosească neghiobia mesajului predicat pentru a-i mântui pe cei ce cred.

22 Iudeii cer semne şi grecii caută înţelepciune, 23 dar noi proclamăm un Hristos răstignit, care pentru iudei este o piatră de poticnire, iar pentru păgâni o neghiobie; 24 pentru cei chemaţi însă, fie iudei, fie greci, El este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, 25 fiindcă neghiobia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.

26 Priviţi la chemarea voastră, fraţilor; n-aţi fost mulţi înţelepţi după aşteptările lumii, nu mulţi influenţi şi nu mulţi de neam nobil. 27 Dimpotrivă, pe cele neghioabe ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca să facă de ruşine pe cei înţelepţi şi pe cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca să facă de ruşine pe cele puternice, 28 şi pe cele umile şi dispreţuite ale lumii le-a ales Dumnezeu; pe cele care nu sunt, ca să desfiinţeze pe cele care sunt, 29 astfel încât să nu se laude nimeni înaintea lui Dumnezeu. 30 Prin El sunteţi voi în Hristos Iisus, care s-a făcut pentru noi înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate şi sfinţire şi răscumpărare, 31 pentru ca, după cum este scris: „Cel ce se laudă să se laude în Domnul”.