“le-am aplicat voalat” – este interesanta aceasta optiune pentru μετεσχημάτισα; poti sa-mi sugerezi pe undeva vreo resursa mai documentata cu privire la intelesul acestui cuvant? Mi se pare ca traducatorii au avut multe batai de cap cu privire la el si nu gasesti prea multe versiuni care sa mearga pe aceeasi idee de traducere …

N-am avut atunci vreme să-i răspund. Încerc acum un răspuns:

Sensul verbului metaschematizein (5 ocurențe în NA²⁷) este problematic. Folosit de regulă cu sensul de ‘a preschimba’, ‘a preface’ (2 Cor. 11:13-15, Fil. 3:21), în contextul nostru înseamnă probabil ‘a aplica’ (pentru  detalii, vezi BDAG, s.v. metaschematizo). În secţiunea 3:5-4:5 Pavel a vorbit despre caracterul complementar al activităţilor desfăşurate de el şi de Apolo, dar această lecţie cu privire la unitate a fost de fapt „cu adresă”: cei vizaţi sînt creştinii din Corint, care nu pot lucra în unitate. Pentru a atrage atenţia asupra caracterului aluziv al exemplului dat de Pavel, am ales să traduc meteschematisa prin „am aplicat voalat”.

Dificultăţile pe care le presupune traducerea termenului se reflectă în multitudinea echivalenţilor din tradiţia biblică românească: am închipuit Nt. 1648, Bibl. 1688, Micu, le-amŭ întorsŭ Bibl. 1874, le am înţeles Nitz. 1897, am spus în icoană de vorbire Cornil. 1924, le-am strămutat Cornil. 1931, le-am zis chip Gal. 1938, le-am zis ca despre Bibl. 1968, le-am dat ca un exemplu Nt. 2002, am aplicat NTR 2007. Unele versiuni nu reuşesc să exprime ideea de „aplicare disimulată”: le-am spus Cornil. 1921, Bibl. 2001, Anania.

Dacă sunteți pentru contra, semnați AICI o petiție.

Mai ales dacă sunteți în luna a opta!

Mai jos o interpretare de Sumi Jo.

Am lăsat ieri un comentariu la postarea cu pricina. Astăzi a apărut și dispărut într-un interval relativ scurt. Cu o justificare subțirică:

Comentariile care nu au adus nici măcar un omagiu celui care a fost Teodor Pandrea au fost şterse. Vor fi aprobate doar cele care empatizează cu un astfel de eveniment tragic. Chiar nu e cazul de polemici răutăcioase în astfel de momente.

Cum vine asta, să empatizăm „cu un eveniment”? Poate că ceea ce vrea să spună autorul comentariului este că trebuie să empatizăm cu „cel mai năpăstuit dintre pământeni”, anume cu autorul postării care iată, se dezice într-un târziu de petarde, dar numai pentru a recurge la fumigene.

Sunt perfect de-acord cu ideea ca nu e cazul de polemici răutăcioase în astfel de momente. Dar dacă administratorul site-ului chiar ar fi crezut asta, ar fi trebuit să elimine și postarea la care am lăsat comentariul de mai jos.

***

Am îndoieli mari asupra acurateței cifrelor menționate (3 penitenți vs. 25 păcătoși incurabili), dar acest aspect este secundar în discuția noastră.

„Toti stundetii ITP care au avut de-a face cu el, stiu despre ce presiune vorbesc…

Eu unul l-am avut ca profesor pe Teodor Pandrea și chiar nu-mi dau seama despre ce presiune vorbești…

Eu pana atunci stiam ca daca esti in conflict cu cineva, nu-l inviti la tine la masa si nu-l chemi sa faceti lucruri impreuna.

Cred că interpretarea pe care o propui asupra situației este eronată. T. Pandrea nu era în niciun „conflict” cu tine. Eventual putea fi supărat pe tine, dar a fi supărat pe cineva nu înseamnă a avea un „conflict”. E o chestiune de proprietate a termenilor.

Conducerea de atunci a ITP Bucuresti, credea ca este un pacat capital sa mai faci o facultate.

Sunt două probleme cu acest enunț. Una e virgula între subiect și predicat, greșeală capitală, în opinia fr. Pandrea. A doua este dezinformarea crasă. Conducerea de atunci a ITP a permis studenților să facă și alte facultăți, cu condiția să demonstreze mai întâi că sunt capabili să facă două facultăți în paralel. Iosif Buble făcea Politologie, Carmen Calujac a fost studentă la Asistență socială, eu făceam Jurnalism, Lucian Rotaru era student la Litere. Au urmat și alții după noi. Acceptul se dădea în funcție de situația la învățătură și de argumentele petentului. Evident, trebuia să și justifici de ce vrei să urmezi o a doua facultate, în condițiile în care toți cei care veneau la ITP declarau că au venit să aprofundeze Scriptura etc. Scriptura n-o aprofundezi făcând psihologie, ci studiind-o în original!

Mi se pare indecent să folosim moartea unui prieten ca ocazie de a lansa dezinformări grosolane. Regret că trebuie să intru în polemici tocmai acum, dar situația o cere.

Eram în autobuz când am primit vestea. Un student, care urcase la aceeași stație, a profitat de scurtul răgaz până la destinație, ca să mă întrebe ceva despre edițiile grecești ale NT. N-am apucat să-i povestesc prea multe, fiindcă M.G., care  călătorea în același autobuz, mi-a șoptit ceva. Tocmai primise prin telefon o veste gravă. Din cauza zgomotelor de pe  fundal și a agomerației, n-am înțeles ce mi-a spus, dar am văzut că pe chipul ei se așternuse deja umbra tristeții. Am coborât toți trei și atunci am înțeles. Vestea m-a năucit. Murise profesorul Teodor Pandrea.

L-am cunoscut îndeaproape, fiindcă mi-a fost profesor și, ulterior, coleg la câteva proiecte editoriale. Am mers mulți ani împreună la biserică, purtând – sub privirile îngăduitoare ale dnei Pandrea − nesfâșite polemici filologice în intervalul de circa o oră cât dura drumul nostru. Uneori, joi sau duminică seara, veneam pe jos o bună bucată de drum. Deși trecuse de 65 de ani, avea un pas alert și o rezistență de invidiat. Ieșeam din Popa Nan spre Piața Unirii, apoi mergeam spre Izvor și urcam din nou în autobuz la Drept. Luam autobuzul mai ales fiindcă pinioanele mele dădeau semne de oboseală.

Era foarte exigent când ne evalua textele. Primul articol pe care l-am scris pentru Ecouri ITP (foaia de informare făcută de studenți) sângera abundent când a ieșit de sub pixul lui. Bobocul cu veleități de scriitoraș a resimțit atunci o mare umilință. Era exigent cu alții, dar și cu sine. Avea tăria să recunoască atunci când greșea. Cândva, prin anul I, cred, am câștigat o polemică despre o chichiță lingvistică pe care acum nu mi-o mai pot aminti. Franchețea cu care m-a felicitat atunci în văzul întregii clase m-a făcut să-mi înghit vanitatea și să-mi dau seama de meschinăria micului meu triumf.

A fost un spirit efervescent, bonom, vivace, uneori coleric. Nu cred că îl supărau greșelile de limbă (mai ales calchierea neroadă a unor expresii englezești din gama „să-mi iau timp”, „vă provoc”, „haideți să-L experimentăm pe Dumnezeu” etc.) atât de mult pe cât îl necăjea gândirea încâlcită, incoerentă și ilogică. Mai mult decât orice îl întristau probabil minusurile de caracter.

Avea o excelentă prezență de spirit și era un bun dascăl. Când situația o impunea, nu se dădea în lături să folosească ironia ca instrument pedagogic. Puțini sunt studenții care n-au simțit pe pielea lor cât de riscant este să dai răspunsuri necugetate sau să te trezești vorbind ce nu trebuie. Era hâtru, de aceea nu se supăra când găsea tovarăși de dialog pe măsură. Într-o împrejurare a remarcat ironic: „Voi, moldovenii, spuneți vacii dânsa, iar nevestei ea”, dar când un moldovean șugubăț i-a răspuns: „Da, dar cel puțin facem diferența”, s-a amuzat și el copios.

L-am văzut de nenumărate ori sorbind cu nesaț predicile și studiile colegului meu Ciprian Terinte. Îl vedeam radiind de mulțumire atunci când descoperea mesajul Scripturii în mod proaspăt. Nu rareori își lua grijuliu notițe în agendă, cu un entuziasm aproape școlăresc.

Prof. Teodor Pandrea si colegul meu Ciprian Terinte (moldoveanul care „makes the difference”).

Îi datorez mult, pentru că mi-a șlefuit înclinațiile de editor și mi-a deschis orizontul cercetării doctorale. Ne-am despărțit înainte să fi apucat să-i spun cât de mult îi datorez. S-a bucurat când mi-am susținut teza, fiindcă eram rodul activității lui de dascăl. Din nefericire, există datorii de care nu ne mai putem achita aici, pe pământ. Îmi rămâne speranța că voi putea să-i spun în eternitate ceea ce n-am reușit să-i spun în viața de aici.

Hm, așa să fie?

Cred că mai corect ar fi să spunem că Biserica din Ierusalim se întrunea zilnic. În primii ani ai activității sale.

În bisericile din Imperiul Roman din primul secol de existență obiceiurile sunt mai diverse. Întrunirea zilnică nu este o normă.

Găsim, într-adevăr, în primele capitole din Fapte, o fervoarea deosebită, care presupune nu doar întrunirile de zi cu zi, ci și vânzarea averilor. Evident, partea cu vânzarea este ignorată de cei care ne propun să luăm pildă în toate cele de la Biserica din Fapte. În mod foarte suspect, se trece cu vederea faptul că primii creștini luau euharistia acasă. Evident, între Biserica Primară din Fapte și biserica din zilele noastre intervine regulamentul confesiunii din care facem parte.

Iată mai jos cele două citate despre Biserica din Fapte.

Toţi împreună erau nelipsiţi dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. (Fapte 2:46)

Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos. (Fapte 5:42)

Ce ne spune apostolul Pavel despre adunările din vremea lui? Se întruneau creștinii din Corint zilnic?

Apostolul nu ne spune explicit. Le spune doar „când vă adunați…”

1 Co. 11:17f, 20, 33f; 14:23, 26

S-ar putea scrie multe pe acest subiect. Remarc doar că pe la anul 112, deci tot în perioada Bisericii Primare, avem mărturia lui Plinius cel Tânăr, care îi scrie lui Traian despre creștini că se adunau într-o zi stabilită, înainte de răsărit (stato die ante lucem).

Redau mai jos citatul relevant în engleză și apoi în latină.

They affirmed the whole of their guilt, or their error, was, that they met on a stated day before it was light, and addressed a form of prayer to Christ, as to a divinity, binding themselves by a solemn oath, not for the purposes of any wicked design, but never to commit any fraud, theft, or adultery, never to falsify their word, nor deny a trust when they should be called upon to deliver it up;

Adfirmabant autem hanc fuisse summam uel culpae suae uel erroris, quod essent soliti stato die ante lucem conuenire, carmenque Christo quasi deo dicere secum inuicem seque sacramento non in scelus aliquod obstringere, sed ne furta ne latrocinia ne adulteria committerent, ne fidem fallerent, ne depositum adpellati abnegarent.

]]> http://vaisamar.wordpress.com/2012/01/27/cat-de-des-se-intrunea-biserica-primara/feed/ 35 Vaisamar http://vaisamar.wordpress.com/2012/01/25/%e2%80%9ei-was-wrong-exista-termenul-%e2%80%9epentekostos/ http://vaisamar.wordpress.com/2012/01/25/%e2%80%9ei-was-wrong-exista-termenul-%e2%80%9epentekostos/#comments Wed, 25 Jan 2012 16:59:59 +0000 Vaisamar http://vaisamar.wordpress.com/?p=8624 ]]> Pe 20 ianuarie scriam într-o postare (cam mânioasă şi grabnică a vărsa sânge nevinovat) că nu există termenul pentekostos în greacă. Un cititor vigilent (asemenea celor din Berea) mi-a atras atenția că  informația pe care am dat-o nu e corectă, de aceea revin cu scuzele de rigoare pentru dezinformarea produsă și cu lămuriri privind termenul pentekostos.

Originea termenului penticostal este englezescul Pentecost, „Cincizecime”, a cărui origine este grecescul πεντηκοστή, pentekoste (cu accent pe ultimul e).

Deși propriu-zis pentekoste înseamnă „a cincizecea”, în NT termenul este folosit în sens tehnic, pentru a face referire la o anumită sărbătoare din calendarul iudaic. În lumina acestor considerații, când am văzut forma pentekostos în scrisoarea liderilor penticostali, n-am mai scotocit prin alt dicționar, ci am prezumat că ea este eronată.

Rău am făcut, căci o simplă căutare în textul Septuagintei sau în textele clasice scoate la iveală numeroase cazuri în care numeralul ordinal corespunzător lui 50 este folosit la forma de neutru (pentekoston, LXX) sau masculin (pentekostos), „al cincizecilea”.

Iau doar un exemplu din LXX

καὶ ἁγιάσετε τὸ ἔτος τὸ πεντηκοστὸν ἐνιαυτὸν (Lev. 25:10)

Și veți sfinți anul, al cincizecilea an.

Așadar, Vamvu și Bochian aveau dreptatea lor. Cu precizarea că ar fi fost mai indicat să menționeze femininul pentekoste („Cincizecime”), nu masculinul pentekostos („al cincizecilea”) în documentul trimis Academiei. Căci altfel te și întrebi: „al cincizecilea” ce?

Acestea fiind scrise, consider că scuzele au fost acceptate și purced la modificarea postării dezinformatoare.

P.S. Dacă toți liderii religioși și politici ar fi la fel de dispuși să-și ceară scuze publice pentru dezinformările lor, viața noastră a tuturor ar fi mult mai plăcută.

P.PS. Iată, până și ultimele redute ale credibilității din blogosfera evanghelică se prăbușesc, prinse cu mâța în sac!

Am bucuria de a a semnala un studiu pe care colegul meu, Ciprian Bălăban, l-a publicat recent într-un volum din prestigioasa serie Global Pentecostal and Charismatic Studies, care apare la editura olandeză Brill.

Semnalez articolul nu fiindcă mă iluzionez că vreunul dintre cititorii blogului meu și-ar putea permite să cumpere acest volum (vezi aici prețurile fabuloase practicate de această prestigioasă editură), ci fiindcă nu e la îndemâna oricui să publice la Brill.

Acestea fiind spuse, cu admirație (dacă nu cumva chiar cu nițică invidie smerită ) prezint mai jos cuprinsul volumului și alte câteva informații de pe site-ul editurii.

Când colo, colegul meu Ciprian Bălăban îmi atrage atenția asupra unui document trimis de P. Bochian și A. Vamvu către Academie, în 1976.

Scrisoarea celor doi nu e atât de detaliată (și nici pe de-a-ntregul corectă) ca cea care urmează să fie trimisă, dar  face referire la aceeași problemă.

Nu știu dacă Academia a dat vreun răspuns, dar știu că definiția a rămas aceeași!

Să sperăm că Academia Română a ieșit din comunism măcar atât cât să fie în stare să dea o explicație plauzibilă cu privire la motivele care au împiedicat Institutul de Lingvistică să modifice, într-un interval de 36 de ani, o definiție jignitoare pentru penticostalii români!

Mulțumesc colegului Ciprian Bălăban pentru documentul pe care cu generozitate mi l-a pus la dispoziție.

P.S. Termenul pentekostos înseamnă „al cincizecilea” (masculin). Ar fi fost mai firesc ca originea termenului penticostal să fie pusă în conexiune cu femininul pentekoste, „Cincizecime”. Iată un argument suplimentar că președinților de cult nu le-ar strica să se documenteze înainte de a lansa pe piață documente privitoare la mișcarea pe care o reprezintă!