Eram în autobuz când am primit vestea. Un student, care urcase la aceeași stație, a profitat de scurtul răgaz până la destinație, ca să mă întrebe ceva despre edițiile grecești ale NT. N-am apucat să-i povestesc prea multe, fiindcă M.G., care  călătorea în același autobuz, mi-a șoptit ceva. Tocmai primise prin telefon o veste gravă. Din cauza zgomotelor de pe  fundal și a agomerației, n-am înțeles ce mi-a spus, dar am văzut că pe chipul ei se așternuse deja umbra tristeții. Am coborât toți trei și atunci am înțeles. Vestea m-a năucit. Murise profesorul Teodor Pandrea.

L-am cunoscut îndeaproape, fiindcă mi-a fost profesor și, ulterior, coleg la câteva proiecte editoriale. Am mers mulți ani împreună la biserică, purtând – sub privirile îngăduitoare ale dnei Pandrea − nesfâșite polemici filologice în intervalul de circa o oră cât dura drumul nostru. Uneori, joi sau duminică seara, veneam pe jos o bună bucată de drum. Deși trecuse de 65 de ani, avea un pas alert și o rezistență de invidiat. Ieșeam din Popa Nan spre Piața Unirii, apoi mergeam spre Izvor și urcam din nou în autobuz la Drept. Luam autobuzul mai ales fiindcă pinioanele mele dădeau semne de oboseală.

Era foarte exigent când ne evalua textele. Primul articol pe care l-am scris pentru Ecouri ITP (foaia de informare făcută de studenți) sângera abundent când a ieșit de sub pixul lui. Bobocul cu veleități de scriitoraș a resimțit atunci o mare umilință. Era exigent cu alții, dar și cu sine. Avea tăria să recunoască atunci când greșea. Cândva, prin anul I, cred, am câștigat o polemică despre o chichiță lingvistică pe care acum nu mi-o mai pot aminti. Franchețea cu care m-a felicitat atunci în văzul întregii clase m-a făcut să-mi înghit vanitatea și să-mi dau seama de meschinăria micului meu triumf.

A fost un spirit efervescent, bonom, vivace, uneori coleric. Nu cred că îl supărau greșelile de limbă (mai ales calchierea neroadă a unor expresii englezești din gama „să-mi iau timp”, „vă provoc”, „haideți să-L experimentăm pe Dumnezeu” etc.) atât de mult pe cât îl necăjea gândirea încâlcită, incoerentă și ilogică. Mai mult decât orice îl întristau probabil minusurile de caracter.

Avea o excelentă prezență de spirit și era un bun dascăl. Când situația o impunea, nu se dădea în lături să folosească ironia ca instrument pedagogic. Puțini sunt studenții care n-au simțit pe pielea lor cât de riscant este să dai răspunsuri necugetate sau să te trezești vorbind ce nu trebuie. Era hâtru, de aceea nu se supăra când găsea tovarăși de dialog pe măsură. Într-o împrejurare a remarcat ironic: „Voi, moldovenii, spuneți vacii dânsa, iar nevestei ea”, dar când un moldovean șugubăț i-a răspuns: „Da, dar cel puțin facem diferența”, s-a amuzat și el copios.

L-am văzut de nenumărate ori sorbind cu nesaț predicile și studiile colegului meu Ciprian Terinte. Îl vedeam radiind de mulțumire atunci când descoperea mesajul Scripturii în mod proaspăt. Nu rareori își lua grijuliu notițe în agendă, cu un entuziasm aproape școlăresc.

Prof. Teodor Pandrea si colegul meu Ciprian Terinte (moldoveanul care „makes the difference”).

Îi datorez mult, pentru că mi-a șlefuit înclinațiile de editor și mi-a deschis orizontul cercetării doctorale. Ne-am despărțit înainte să fi apucat să-i spun cât de mult îi datorez. S-a bucurat când mi-am susținut teza, fiindcă eram rodul activității lui de dascăl. Din nefericire, există datorii de care nu ne mai putem achita aici, pe pământ. Îmi rămâne speranța că voi putea să-i spun în eternitate ceea ce n-am reușit să-i spun în viața de aici.

Hm, așa să fie?

Cred că mai corect ar fi să spunem că Biserica din Ierusalim se întrunea zilnic. În primii ani ai activității sale.

În bisericile din Imperiul Roman din primul secol de existență obiceiurile sunt mai diverse. Întrunirea zilnică nu este o normă.

Găsim, într-adevăr, în primele capitole din Fapte, o fervoarea deosebită, care presupune nu doar întrunirile de zi cu zi, ci și vânzarea averilor. Evident, partea cu vânzarea este ignorată de cei care ne propun să luăm pildă în toate cele de la Biserica din Fapte. În mod foarte suspect, se trece cu vederea faptul că primii creștini luau euharistia acasă. Evident, între Biserica Primară din Fapte și biserica din zilele noastre intervine regulamentul confesiunii din care facem parte.

Iată mai jos cele două citate despre Biserica din Fapte.

Toţi împreună erau nelipsiţi dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. (Fapte 2:46)

Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos. (Fapte 5:42)

Ce ne spune apostolul Pavel despre adunările din vremea lui? Se întruneau creștinii din Corint zilnic?

Apostolul nu ne spune explicit. Le spune doar „când vă adunați…”

1 Co. 11:17f, 20, 33f; 14:23, 26

S-ar putea scrie multe pe acest subiect. Remarc doar că pe la anul 112, deci tot în perioada Bisericii Primare, avem mărturia lui Plinius cel Tânăr, care îi scrie lui Traian despre creștini că se adunau într-o zi stabilită, înainte de răsărit (stato die ante lucem).

Redau mai jos citatul relevant în engleză și apoi în latină.

They affirmed the whole of their guilt, or their error, was, that they met on a stated day before it was light, and addressed a form of prayer to Christ, as to a divinity, binding themselves by a solemn oath, not for the purposes of any wicked design, but never to commit any fraud, theft, or adultery, never to falsify their word, nor deny a trust when they should be called upon to deliver it up;

Adfirmabant autem hanc fuisse summam uel culpae suae uel erroris, quod essent soliti stato die ante lucem conuenire, carmenque Christo quasi deo dicere secum inuicem seque sacramento non in scelus aliquod obstringere, sed ne furta ne latrocinia ne adulteria committerent, ne fidem fallerent, ne depositum adpellati abnegarent.

]]> http://vaisamar.wordpress.com/2012/01/27/cat-de-des-se-intrunea-biserica-primara/feed/ 29 Vaisamar http://vaisamar.wordpress.com/2012/01/25/%e2%80%9ei-was-wrong-exista-termenul-%e2%80%9epentekostos/ http://vaisamar.wordpress.com/2012/01/25/%e2%80%9ei-was-wrong-exista-termenul-%e2%80%9epentekostos/#comments Wed, 25 Jan 2012 16:59:59 +0000 Vaisamar http://vaisamar.wordpress.com/?p=8624 ]]> Pe 20 ianuarie scriam într-o postare (cam mânioasă şi grabnică a vărsa sânge nevinovat) că nu există termenul pentekostos în greacă. Un cititor vigilent (asemenea celor din Berea) mi-a atras atenția că  informația pe care am dat-o nu e corectă, de aceea revin cu scuzele de rigoare pentru dezinformarea produsă și cu lămuriri privind termenul pentekostos.

Originea termenului penticostal este englezescul Pentecost, „Cincizecime”, a cărui origine este grecescul πεντηκοστή, pentekoste (cu accent pe ultimul e).

Deși propriu-zis pentekoste înseamnă „a cincizecea”, în NT termenul este folosit în sens tehnic, pentru a face referire la o anumită sărbătoare din calendarul iudaic. În lumina acestor considerații, când am văzut forma pentekostos în scrisoarea liderilor penticostali, n-am mai scotocit prin alt dicționar, ci am prezumat că ea este eronată.

Rău am făcut, căci o simplă căutare în textul Septuagintei sau în textele clasice scoate la iveală numeroase cazuri în care numeralul ordinal corespunzător lui 50 este folosit la forma de neutru (pentekoston, LXX) sau masculin (pentekostos), „al cincizecilea”.

Iau doar un exemplu din LXX

καὶ ἁγιάσετε τὸ ἔτος τὸ πεντηκοστὸν ἐνιαυτὸν (Lev. 25:10)

Și veți sfinți anul, al cincizecilea an.

Așadar, Vamvu și Bochian aveau dreptatea lor. Cu precizarea că ar fi fost mai indicat să menționeze femininul pentekoste („Cincizecime”), nu masculinul pentekostos („al cincizecilea”) în documentul trimis Academiei. Căci altfel te și întrebi: „al cincizecilea” ce?

Acestea fiind scrise, consider că scuzele au fost acceptate și purced la modificarea postării dezinformatoare.

P.S. Dacă toți liderii religioși și politici ar fi la fel de dispuși să-și ceară scuze publice pentru dezinformările lor, viața noastră a tuturor ar fi mult mai plăcută.

P.PS. Iată, până și ultimele redute ale credibilității din blogosfera evanghelică se prăbușesc, prinse cu mâța în sac!

Am bucuria de a a semnala un studiu pe care colegul meu, Ciprian Bălăban, l-a publicat recent într-un volum din prestigioasa serie Global Pentecostal and Charismatic Studies, care apare la editura olandeză Brill.

Semnalez articolul nu fiindcă mă iluzionez că vreunul dintre cititorii blogului meu și-ar putea permite să cumpere acest volum (vezi aici prețurile fabuloase practicate de această prestigioasă editură), ci fiindcă nu e la îndemâna oricui să publice la Brill.

Acestea fiind spuse, cu admirație (dacă nu cumva chiar cu nițică invidie smerită ) prezint mai jos cuprinsul volumului și alte câteva informații de pe site-ul editurii.

Când colo, colegul meu Ciprian Bălăban îmi atrage atenția asupra unui document trimis de P. Bochian și A. Vamvu către Academie, în 1976.

Scrisoarea celor doi nu e atât de detaliată (și nici pe de-a-ntregul corectă) ca cea care urmează să fie trimisă, dar  face referire la aceeași problemă.

Nu știu dacă Academia a dat vreun răspuns, dar știu că definiția a rămas aceeași!

Să sperăm că Academia Română a ieșit din comunism măcar atât cât să fie în stare să dea o explicație plauzibilă cu privire la motivele care au împiedicat Institutul de Lingvistică să modifice, într-un interval de 36 de ani, o definiție jignitoare pentru penticostalii români!

Mulțumesc colegului Ciprian Bălăban pentru documentul pe care cu generozitate mi l-a pus la dispoziție.

P.S. Termenul pentekostos înseamnă „al cincizecilea” (masculin). Ar fi fost mai firesc ca originea termenului penticostal să fie pusă în conexiune cu femininul pentekoste, „Cincizecime”. Iată un argument suplimentar că președinților de cult nu le-ar strica să se documenteze înainte de a lansa pe piață documente privitoare la mișcarea pe care o reprezintă!

Reblogged from Memorie, libertate, moderaţie:

Este dincolo de ceea ce mintea poate pricepe: deci cel care striga, in mai 1990, ca nu este admisibila inchiderea circulatiei, ca viata trebuie sa-si urmeze cursul normal, ca demonstrantii din Piata Universitatii sunt “forte destabilizatoare”, marele inchizitor al “golanilor”, omul responsabil pentru confiscarea Revolutiei si pentru fratricidul din iunie 1990, este azi  campionul protestului public. Este ceea ce se cheama chutzpah, tupeul nemarginit: atitudinea celui care, dupa ce-si ucide parintii, …

Din înalt simț civic, Ion Iliescu sare în apărarea străzii.

Emisiunile vor fi difuzate în zile de marți 31 ianuarie și 7 februarie, ora 18.00.

În studioul Speranța TV

Un stop-cadru cu pastorul Emanuel Sălăgean, gazda emisiunii „Academica”

Discuții pe teme susceptibile de a stârni controverse.

SperanțaTV poate fi recepţionată:

• prin rețeaua RDS-RCS cablu digital, pachetul de bază; în București: frecvența 394, poziția 75 din grilă.
• pe DigiTV şi Focus Sat;
• în reţeaua UPC-Astral Digital;
• prin cablu în peste 200 de localități din toate județele țării;
• pe platforma IPTV Dolce Interactiv de la Romtelecom, canalul 707;
• direct de pe satelit: INTELSAT 10-02, poziție orbitală: 1 grad Vest, frecvența: 12563 Mhz, polarizare: verticală, symbol rate: 27500, FEC rate: 3/4;
• pe internet la adresa www.sperantatv.ro

καὶ εἶδαν αὐτὸν πάντες οἱ κατοικοῦντες Λύδδα καὶ τὸν Σαρῶνα, οἵτινες ἐπέστρεψαν ἐπὶ τὸν κύριον.

Dacă acuzativul e ton Sarona, atunci însemnă că numele cetăţii, la nominativ, este Saron, nu-i aşa? Dar Saron la nominativ mă duce cu gândul la Saronul din Isaia şi din Cântarea Cântărilor.

Ţara jeleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tânjeşte; Saronul este ca o pustie; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza. (Is 33:9)

[pustia] se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru. (Is. 35:2)

Saronul va sluji ca loc de păşune oilor, şi valea Acor va sluji de culcuş boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta. (Is. 65:10)

Eu sînt un trandafir din Saron, un crin din văi. (Cânt. 2:1)

Dar dacă Saronul biblic este o câmpie, atunci mai este Sarona din Fapte o cetate?

Evident, nu.

Iată, am trăit 30 de ani fără să fac această legătură. N-am ştiut că Sarona este de fapt Saron şi că nu e o cetate, ci o câmpie.

Iată cum ne privează de informaţii interesante traducerile inexacte.

Lucrările de referinţă spun că Saronul este o câmpie de coastă, joasă, care se întinde de la Muntele Carmel înspre sud. Este bine udată graţie unor văioage care merg paralel cu ţărmul şi care captează apa scursă de pe dealurile Samariei. Combinaţia de dealuri nisipoase şi zone joase mlăştinoase a produs o vegetaţie abundentă şi numeroase flori sălbatice (între care şi celebrul „trandafir” de Saron, care desigur era altceva decât trandafirul din petalele căruia unele gospodine mioritice prepară o dulceaţă exotică).

Acestea fiind scrise, să mai notez ceva: am rămas cu un mister: de unde a luat Cornilescu forma feminină „Sarona”?

Dacă doriţi să mă ajutaţi să risipesc misterul, puteţi verifica situaţia în alte versiuni din tradiţia biblică românească.

P.S.-ul lui Ghiţă Contra

(„Păi cum, frate? Mai există şi alte versiuni româneşti decât Cornilescu?”)

M-a intrigat și amuzat umătorul filmuleț, despre existența trecătoare a musculiței și despre „viața ei de după moarte”, fiindcă mi se pare o parabolă bună (evident, neintenționată) cu privire la existența umană.

La scara istoriei avem aceleași existență pământească trecătoare. Suntem animați de aceeași goană (de citit Ecleziastul în acest context) după semnificație și „realizări”.

Avem o singură șansă de „a privi stelele” și de „a deveni celebri”. Să ne prindem în „chihlimbarul” lui Dumnezeu și să fim astfel imortalizați în Cartea Vieții.

Dacă interpretarea mea alegorică nu v-a convins, aveți totuși posibilitatea de a vă bucura de acest clip practicând o interpretare mai „literală” (cum s-ar spune, „istorico-gramaticală”). În acest caz, intenția autorului este pur și simplu de a ne amuza cu un clip despre viața musculițelor care trăiesc un minut.

Via D.C.