Nu puteam rata ocazia de a trece pe la Marion Wade Center, bibliotecă sine qua non pentru cercetătorii interesați de „Cei 7 magnifici ai literaturii engleze”: Lewis, Chesterton, Tolkien, MacDonald, Barfield, Sayers, Williams (ordinea exprimă gradul meu de familiarizare cu scrierile lor).

Fiindcă Denise Vasiliu, bursieră în același program, avea astăzi o întâlnire cu Marjorie Mead, directorul adjunct al centrului, am decis să o însoțesc. Am purtat o scurtă corespondență cu dna Mead pe vremea când lucram la traducerea cărții Surprins de Bucurie și am socotit că n-ar fi rău să reînnod relația viva voce.

După cum bănuiam, centrul Wade nu are nicio traducere în limba română a vreunei cărți de C.S. Lewis. Nada! Nici măcar Creștinismul redus la esențe, care a fost publicat de către SMR, cu sediul în Wheaton! Anticipând această realitate, am adus în bagajul de mână șase traduceri publicate de Humanitas, cu intenția de a le dona bibliotecii. S-a potrivit numai bine, fiindcă Denise Vasiliu avea nevoie de aceste lucrări pentru teza ei de doctorat.

M. Mead ne-a primit cu multă amabilitate, invitându-ne să zăbovim la o ceașcă de ceai. Ne-a povestit câte ceva despre centru și publicațiile apărute sub egida lor și s-a arătat interesată să afle mai multe despre felul în care e receptat C.S. Lewis în românește. Am aflat cu această ocazie că Centrul Wade publică VII: An Anglo-American Literary Review, ajuns deja la volumul 30. În numărul primit cadou de la M. Mean se află un articol extrem de interesant: „Early Prose Joy”: C.S. Lewis’s Early Draft of an Autobiographical Manuscript.

Presat de timp, le-am lăsat pe Denise și pe Marjorie Mead să continue discuțiile și am făcut un mic tur al instituției, sub amabila călăuzire a arhivistei, Laura Schmidt. Biblioteca are o colecție serioasă nu doar de surse primare și secundare, ci și de scrisori rămase de la cei 7 autori.

Chiar la intrare e o sală-muzeu în care sunt păstrate fotografii și memorabilia, în special de la Tolkien și Lewis. Într-una dintre fotografii puteți vedea unul dintre dulapurile sale. Legenda spune că e chiar dulapul pe care l-a avut în minte autorul când a scris primul volum din Cronici.

Mai jos o galerie de fotografii care nu necesită multe explicații.


Abia la recent petrecutul simpozion C.S. Lewis organizat la Iași (vezi AICI) am aflat de această recenzie, publicată de prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuțitaru în Dilemateca (octombrie 2013). Cu permisiunea autorului o reiau aici, fiindcă probabil cei mai mulți cititori ai blogului nu au acces la ea.

surprinsDISECȚIA UNUI SENTIMENT

C. S. Lewis

Surprins de bucurie

Traducere din engleză şi note de Emanuel Conțac

Cuvînt înainte la ediția în limba română de Walter Hooper

Colecția Memorii/Jurnale/Călătorii

Editura Humanitas, 2013, 260 p., 29 RON

Surprised by Joy/Surprins de bucurie este, la prima vedere, o autobiografie (scrisă și publicată de C. S. Lewis în ultimii lui ani de viață: volumul a apărut în 1955, cu șapte ani înainte de dispariția creatorului Narniei!). După o lectură atentă a textului însă, observăm că ideea autobiografică se situează, pentru Lewis, pe un plan secund. Pe de o parte, intervalele existențiale explorate sînt puține și incomplet prezentate, iar, pe de alta, autorul mărturisește frecvent, cu umor, că nu e foarte sigur de veridicitatea faptelor expuse (susține că memoria îi joacă feste și că realitatea confesiunii sale epice trebuie privită cu circumspecție). De aceea, lectorul subtil al memoriilor de față va găsi mobilul demersului altundeva. Cel mai probabil, el se ascunde în haloul deschis  discret de C. S. Lewis pe palierul introspectiv al amintirilor lui. Titlul cărții conține de altfel și cheia de lectură. Scriitorul urmărește obsesional, pe parcursul efortului autoscopic și mnemotehnic, înțelegerea și definirea stării de bucurie care l-a vizitat – scurt, dar copleșitor (o metaforă recurentă în volum este stabs of joy/străfulgerări de bucurie) – în diverse faze ale vieții. Cîteva explicații devin aici absolut necesare.

În primul rînd, “bucuria” la care se referă Lewis nu are nici o legătură cu numele soției sale (Joy Gresham), pe care o cunoaște mult după evenimentele narate în această autobiografie. Titlul propriu-zis (Surprised by Joy) intertextualizează un faimos poem al romanticului William Wordsworth – Surprised By Joy, Impatient As The Wind (unde, în registru liric, bucuria capătă într-adevăr dimensiuni extatice, mai ales prin medierea caracterului său ambivalent și paradoxal, de simultaneitate a intensității și brevității; pentru Wordsworth, fericirea pigmentează inefabil, cu străluciri ireale, o lungă și dureroasă noapte a existenței pămîntești!). Lewis nu face aluzia textuală întîmplător. Și în registrul lui hermeneutic, bucuria rămîne un episod tranzitoriu (aidoma unei “străfulgerări”), însă implicațiile analizei din volum merg ceva mai departe. La un moment dat, în activitatea sa academică, de la Oxford și, ulterior, Cambridge, autorul se familiarizează cu noțiunea germană de Sehnsucht – un echivalent relativ al bucuriei (termenul anglofon cel mai potrivit pentru Sehnsucht rămîne cel de longing, concept foarte apropiat de dor, în română!).

Acest cuvînt se suprapune cel mai bine, din perspectiva lui C. S. Lewis, pe subtextul metaforei menționate: străfulgerări de bucurie. Autobiografia în discuție capătă astfel o nouă semnificație. Scriitorul încearcă să definească acea identitate psihologică a individului aflat în tensiunea spirituală ce precede credința în Dumnezeu. Se știe, scriitorul s-a reconvertit la creștinism în 1929, după o pauză atee de aproximativ două decenii. Una dintre definițiile cele mai sugestive date bucuriei, în autobiografie, e de dorință neîmplinită. În teoria implicită a lui Lewis, ateul trăiește stări de fericire nefinalizată, venite din intuirea divinității (și a nevoii de Dumnezeu), fără însă și puterea interioară de asumare a autenticității unei asemenea intuiții. Bucuria lui are o natură relativă și instabilă. Principiul fundamental al analizei autorului devine, prin urmare, unul religios. În anii formativi (cînd era ateu), el ajunsese compulsiv în căutarea stării de bucurie, pe care și-o procura, fugitiv, din lecturi (autobiografia se poate citi ca un fascinant jurnal de lectură), scris (felul în care se naște Narnia, în imaginația prozatorului, e ușor de intuit de-a lungul introspecțiilor sale), educație (sistemul educațional al Angliei interbelice e prezentat aici în detaliu) etc. Toate erau însă variante-surogat ale ei. Odată cu redescoperirea credinței, obsesia bucuriei încetează. Sehnsucht-ul a revenit la arhetip.

Codrin Liviu Cuțitaru


DSC06612

Trăisem multă vreme cu impresia că prima carte de C.S. Lewis tradusă în limba română a fost Creștinismul redus la esențe, publicată în 1987 de Societatea Misionară Română (Wheaton, Ill.), condusă la vremea aceea de Iosif Țon.

Aflu cu multă încântare că prima traducere e de fapt un volum din seria Narnia.

Cartea a fost publicată înainte de 1977. Știm acest lucru deoarece un student la Seminarul Baptist a primit în 1977 un exemplar (aflat în prezent în posesia Danei Sisoev) pe a cărui pagină de titlu a notat anul în care a obținut cartea.

Prietenul meu Marius Cruceru își amintește că mama lui îi citea din această versiune în 1978. Tot Marius presupune că traducerea a fost publicată de organizația pastorului Petru Popovici.

Există cineva care are mai multe informații?

Mai jos prima pagină.

DSC06613

Mulțumesc Danei Sisoev pentru fotografiile pe care cu amabilitate mi le-a pus la dispoziție.


Am primit astăzi vestea că Humanitas pregătește pentru publicare Marea despărțire, de C.S. Lewis.

Nu știu încă cine e traducătorul.

Mai jos un fragment despre carte, preluat de pe site-ul editurii (AICI).

Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunţa la iluziile vieţii pământeşti. Însă drumul anevoios între cele două tărâmuri îl aduce pe narator în preajma unor personaje – artistul neînţeles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasă – încredinţate de permeabilitatea graniţei dintre bine şi rău şi astfel sfâşiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt două feluri de oameni: unii care îi spun lui Dumnezeu: «Facă-se voia Ta» şi alţii cărora Dumnezeu le spune «Facă-se voia ta».“

Coperta, precum se vede, păstrează linia grafică (foarte reușită) pe care o cunoașteți deja.

Marea despartire.


Today I arrived in Oxford for the VTBS at St. Anne’s College. Since the inaugural lecture will be given only tomorrow afternoon, I used the day to visit The Kilns with my sister, my brother-in-law and my friend Cristian Ispir. Baby Rafi, my little niece, had the great honor of accompanying us and the great privilege of visiting C.S. Lewis’s home before reading any of his books or seeing any of the Narnia films. Not because she would not like, but because, being only 10 months, she can’t yet apply herself to these highly demanding intellectual pursuits.

At the moment when I am writing this post I don’t really have much time and energy to describe in details my impressions. Oxford is so peaceful (because most of the students are gone) and I count it such great joy to be here for the next two weeks.

I did not expect to visit The Kilns today, so I am much indebted to Cristian for coming up with the idea of going to see the pond close the Lewis’s house. We wanted to see only the pond and see the Kilns from the street, but tt so happened that Debbie Higgens, the Resident Director at The Kilns, and another Lewis scholar were in the garden and we could inquire whether it was possible to take a peek at the house. Normally, extended tours are available only by appointment, so we were very blessed to be given a short tour in the two main rooms of the house: the common room and the dining room.

I was sorry that I did not take with me a copy of the Romanian translation of Reflections on the Psalms. Since I do have one spare copy with me in Oxford, I will be glad to donate it to the library at the Kilns, which serves as a center for Lewis scholarship.

Below you can see a few pictures.


Am aflat astăzi că volumul de Meditații la Psalmi a ieșit de la tipografie și este disponibil la vânzare. Socot că e un bun prilej să recapitulez istoria din spatele versiunii românești a acestei cărți.

3 oct. 2007. Îmi cumpăr volumul de Reflections on the Psalms, de C.S. Lewis. Îmi place substanța cărții și stilul „concentrat” al autorului. Îmi spun că poate voi avea cândva prilejul să o traduc.

10 aprilie 2011. Au trecut niște anișori buni de când a încolțit ideea traducerii acestei cărți. Între timp am avut în lucru Surprins de bucurie și Ferigi și elefanți. Scriu secretariatului de redacție Humanitas: „M-ar tenta să traduc colecţia Meditaţii la Psalmi în perioada următoare. E vorba de douăsprezece meditaţii (150 de pagini) care ar intra foarte bine în colecţia de spiritualitate.”

12 aprilie 2011. Primesc vestea că editura a cerut drepturile pentru această carte.

8 dec. 2011. Mi se comunică faptul că s-a semnat contractul care permite demararea traducerii.

9 dec. 2011. Mă angajez oficial la traducerea Meditațiilor. Îmi propun ca deadline 1 noiembrie 2012. Ar fi aproape un an de zile. Timp berechet, îmi spun. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

4 dec. 2012. Descopăr cu stupoare, după un an de zile, că am reușit să mă sabotez cu succes și că nu am tradus decât 60 de pagini din cele 140 ale cărții. Cu imensă jenă, scriu directorului editorial, cerând o prelungire. Promit că voi preda traducerea în februarie. Dacă n-ar fi existat vacanțe, ele ar fi trebuit inventate fie și numai ca traducătorii să-și poată isprăvi traducerile.

28 ian. 2013. Anunț editura că am terminat traducerea și că vreau să fac o ultimă lectură înainte de predare.

2 feb. 2013. Trimit forma finală a textului. Au trecut un an și trei luni de la data când trebuia predată traducerea! Chiar atât de eficient nu mă așteptam să fiu.

12 martie 2013. Redactorul cărții mă anunță că a început lucrul pe text.

11 aprilie 2013. Traducerea se întoarce la mine. Mă simt încurajat de observația redactorului cum că traducerea „este / a fost, cu adevărat, o «nucă tare»”. Cine nu crede, să încerce să traducă vreo câteva paragrafe.

17 iunie 2013. Aflu că Meditațiile sunt „la tipar”.

26 iunie 2013. Primele exemplare au sosit deja la editură. Cartea este disponibilă pe site-ul editurii (AICI). În câteva zile ar trebui să fie în librăriile Humanitas.

Curioșii pot citi AICI câteva pagini.


Paul Leopold sent me the link to a review (by Paul Johnson) of A. McGrath’s latest book, the biography of C. S. Lewis.

See a few excerpts below. The full text HERE.

***

C.S. Lewis became a celebrity but remains a mysterious figure. Several biographies have been written, not to much avail, and now Alister McGrath, a professor of historical theology, has compiled a painstaking, systematic and ungrudging examination of his life and works. Despite all the trouble he has taken, his book lacks charm and does not make one warm to his subject.

Lewis was an Ulsterman, and prone to the melancholy of his race, though without their bitter prejudices. The principal figures in his life were all unattractive. First was his father, whom Lewis disliked intensely and felt horrible guilt about his lack of love. Second was Mrs Moore, widow of a wartime comrade whom Lewis promised to look after, and did, though she gradually became domineering and selfish and then a demanding burden after dementia set in. Third, late in his life, was a pushy New Yorker, Joy Davidson, who prised her way into his career and married him, before dying.And throughout all this, there was his brother Warnie, a chronic alcoholic who had to be looked after. This is unpromising material.

But the fact is, Lewis was a genius. I was never in any doubt about that. The first grown-up book I read voluntarily, when I was 14, was A Preface to Paradise Lost, in which Lewis tackled the hugely difficult subject of the English epic, and made it enchanting. When I arrived at Magdalen College, Oxford, aged 17, I was overwhelmed to find Lewis there, and friendly. We many times went the famous circuit of Addison’s Walk and Lewis’s obiter dicta remain with me for life. (‘Imagine if Wordsworth and Coleridge had gone to Oxford, not Cambridge: the whole of modern English literature would have been quite different.’)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,766 other followers