Cei care au citit note informative din dosarele de urmărire ale Securităţii ştiu cât de agramaţi sunt îndeobşte informatorii sau membrii aparatului de represiune. S-ar putea afirma, strict după acest criteriu, că umanioarele nu prea fac casă bună cu dezumanizarea. Dar să nu ne îmbătăm cu apă umanistă: printre informatorii care au susţinut regimul represiv în România s-au numărat destui intelectuali rasaţi, de formaţie umanistă (vezi cazul lui A. Marino, care a turnat cu spor timp de 20 de ani). Dovada că erudiţia şi cultura nu mântuie (după cum nici ignoranţa nu e mare atu salvator).

Citind ieri din volumul 16 al seriei Dietrich Bonhoeffer Works, am dat peste un raport făcut de biroul regional al Securităţii germane din Königsberg (Prusia) şi trimis Biroului Central al Securităţii Reichului (care l-a primit pe 20 iulie 1940).

Pe scurt spus, întâlnirile studenţeşti la care participa Bonhoeffer sunt „turnate” ca la carte de un informator din interiorul acestui grup – Heinz Bracks. Fiind preveniţi cu privire la această întâlnire, câţiva agenţi ai poliţiei au intervenit pentru a-i împrăştia pe cei adunaţi la retreat-ul programat pentru zilele de 13 şi 14 iulie 1940.

Potrivit raportului trimis, unul dintre participanţi a fost pastorul Bonhöffer (sic!) al cărui nume apare scris în acest fel peste tot în text. N-ar fi asta singura greşeală, dacă îl punem la socoteală şi pe arhiepiscopul de Centerbury (sic!), menţionat şi el în acelaşi document.

Raportul maiorului Gritschke este urmat de două note informative ale agentului Heinz Bracks, folosit de SS ca sursă cu privire la desfăşurarea întâlnirii studenţeşti.

Unul dintre subiectele discutate de Bonhoeffer a fost statutul prizonierilor polonezi. Foarte interesant, pastorul luteran critica nu doar atitudinea statului german faţă de aceştia, ci şi convingerile naziste cu privire la muncă. Potrivit lui Bonhoeffer, munca este o necesitate, deci ea nu trebuie transformată într-o virtute (cum vor autorităţile). Tinerii trebuie să fie conştientizaţi că nu munca, ci credinţa în Hristos este cea care îi face fiinţe umane complete. Biserica Mărturisitoare, spunea Bonhoeffer, trebuie să se asigure că statul îi lasă individului suficient timp liber pentru ca el să-şi poată trăi convingerile creştine. (Vă aduceţi aminte de politica statului comunist, în această privinţă?)

A doua zi a întâlnirii este şi ea „raportată” în detaliu. Întâlnirea a fost întreruptă de apariţia unor membri Gestapo, care i-au interogat pe participanţi. După încheierea formalităţilor, cei anchetaţi au fost liberi să plece şi au mers la conacul unui baron din Kuggen, unde Bonhoeffer a ţinut un studiu despre moarte din perspectivă biblică. Fiindcă i se interzisese să mai ţină prelegeri (chiar şi în spaţiul privat), avocatul Bunke (prezent la întâlnire) a propus ca prezentarea să aibă loc sub forma unei conversaţii. Din discuţii a rezultat că perspectiva nazistă despre moarte ca măreţie eroică este falsă. Potrivit concepţiei creştine, moartea este duşmanul omului.

Constat că în privinţa atitudinii faţă de muncă, deosebirea dintre nazism şi comunism este neglijabilă. În ambele ideologii, statul trebuie să-i fericească pe oameni punându-i la munci faraonice (vezi ce spune în această privinţă şi cartea Exodul).

În privinţa atitudinii faţă de moarte, politica nazistă pare inspirată din Odele lui Horaţiu: măreţ şi tragic este să mori pentru patria mumă.