Citesc anevoie şi printre picături Frică şi cutremur (ed. Humanitas, 2005) a lui Kierkegaard, un autor pe care încă nu ştiu de unde să-l apuc. Ştiu că a fluierat prelung în Biserica Daneză şi că a bătut dur obrazul protestantismului scandinav. Cred că va trebui să ne întoarcem la el iar şi iar, mai ales atunci când ne-om „îmburghezi” (noi, evanghelicii) la fel de mult pe cât o făcuseră protestanţii danezi din vremea lui.
Găsesc că argumentaţia din Frică şi cutremur este cam greoaie pentru gradul de concentrare pe care sunt dispus să-l acord cărţilor „de noptieră”, între care, printr-o gravă impietate, am inclus-o şi pe aceasta. Câteva citate asupra cărora merită zăbovit:
Diferenţa dintre speranţă, resemnare şi credinţă
Cel care speră în mai bine îmbătrâneşte dezamăgit de viaţă, iar cel care e întotdeauna pregătit pentru mai rău îmbătrâneşte prematur. Dar acela care crede se păstrează veşnic tânăr. (p. 69)
Diferenţa dintre hegelianism şi relatarea biblică despre Avraam (pe Moria)
În ceea ce mă priveşte am dedicat ceva timp înţelegerii filozofiei hegeliene, şi cred că într-o măsură mai mare sau mai mică am înţeles-o, dar îndrăznesc să afirm că în cazul câtorva pasaje pe care nu le-am pătruns, nici el n-a fost în întregime clar în ce a avut de spus. Fac toate astea într-o manieră naturală, facilă, iar mintea mea nu pătimeşte deloc. În schimb, atunci când sunt nevoit să reflectez asupra lui Avraam, mă simt ca anihilat. (p. 83)
Credinţa epocii noastre
Epoca noastră nu rămâne la credinţă şi la miracolul ei care transformă apa în vin, ci merge mai departe transformând vinul în apă. (p. 89)
Vaisamar 