De mai bine de o lună citesc Noul Testament de la Bălgrad (1648). E o traducere frumoasă şi destul de cursivă, dacă eşti deja obişnuit cu vocabularul biblic al sec. 17. Pentru desluşirea anumitor versete, e indicat totuşi să ai alături un Nou Testament grec sau BibleWorks.

Am ajuns astăzi la Ioan 2:10: „Tot omul întâiu pune vinul bun şi deacă să veselescu, atuncea cel mai slabu…”. Am recunoscut în spatele lui „veselescu” verbul μεθυσθῶσιν (μεθύσκω, methysko = a se îmbăta), care în NT mai apare în Luca 12:45, Ef. 5:18, 1 Tes. 5:7 şi Apoc 17:2 (aici metaforic). Se pare că traducătorii, dintr-un anumit tact pastoral, n-au vrut să le dea argumente biblice eventualilor cititori certaţi cu sobrietatea şi prieteni la toartă cu ulcica sau halba. Aşa că au tradus verbul în mod eufemistic. N-au fost singurii, în tradiţia biblică românească. Dar să vedem cum stau lucrurile în alte versiuni.

Bibl. 1688: „Tot omul întâiu vinul cel bun pune, şi, când să vor îmbăta, atuncea pre cel mai prost.” Alte traduceri de mai târziu (Samuil Micu, Bibl. 1874, Nitzulescu 1897, Bibl. 1914) au păstrat verbul „a se îmbăta”. Corect.

Cornilescu 1921 mai taie din forţa originalului, redând verbul μεθυσθῶσιν prin „au băut bine” (Soluţia se regăseşte şi în Galaction 1938). Bine, bine, dar cât de bine? Fiecare îşi poate reprezenta episodul după puterile imaginaţiei. Soluţia e menită să navigheze strâmtoarea periculoasă dintre Scyla beţiei şi Carybda trădării textului. Pe urmele acestei soluţii, versiunea NTR concede totuşi un grad mai ridicat de concentraţie versetului: nuntaşii pomeniţi de nun „au băut mult”. Mult, dar cât?

Bibl. 1968, care a prelucrat textul lui Galaction (temperându-i adesea excesele), a diluat verbul, traducându-l cu „se ameţesc”. „Ameţeala” s-a moştenit în Biblia 1975 şi de acolo a trecut în Biblia Anania (2001). Nu-i aşa, una e să te îmbeţi, alta e să te ameţeşti. Versiunile din această categorie îi fac pe nuntaşii din mintea nunului să pară un pic mai înţelepţi. Un pic.

Concluzie: Cred că soluţia „a se îmbăta” trebuie păstrată, ca să fim fideli faţă de textul biblic. DAR…

1)      Dacă vrem să păstrăm şi o abordare pastorală asupra traducerii, ar trebui să facem şi un aparat de note. Biblia a fost lăsată să fie citită într-o comunitate interpretativă. Nu punem lacătul pe Scriptură, sub motiv că omul de rând s-ar deda la beţii, dacă ar ajunge să o citească acest verset de unul singur. DAR… oricât de protestant aş fi, consider că în citirea Scripturii, oamenii neinstruiţi (ἰδιῶται, în sensul versetului 1 Cor 14:23) au nevoie de călăuzire din exterior („Cum am să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?”). Altminteri, cu o traducere exactă, dar cu o hermeneutică bolnavă, s-ar putea să avem oameni care transformă versete din Biblie  în argumente pentru de a răzgâia firea pămânească. „Uite, frate, scrie în Biblie negru pe alb că nuntaşii se îmbătau!”

2)      Afirmaţia că nuntaşii din Israelul sec. I obişnuiau să bea până se îmbătau este făcută de maestrul de ceremonii. Dar acesta nu este reprezentativ pentru etica Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin urmare nu tot ce apare scris în Biblie trebuie şi aplicat, dacă avem de-a face cu afirmaţii vine de la un personaj contra-exemplu.

3)      Biblia conţine zeci de versete despre vin/băutură/a bea. O hermeneutică sănătoasă trebuie să vadă mesajul Bibliei în ansamblu, nu să folosească abuziv câte un verset rupt din context.


După succesul neaşteptat cu Povestirile din Canterbury, lansez iarăşi un apel, fiindcă experienţa m-a învăţat că mulţimea sfetnicilor aduce adesea rezolvarea problemei.

Pe scurt: încerc, fără succes, să dibuiesc două volume din Jurnalul lui Galaction: vol. 3 şi vol. 5, publicate după revoluţie la editura Albatros (1999, respectiv 2003).

Am cumpărat cândva de la o librărie vol. 2 şi 4. Recent am cumpărat şi volumul cu pagini inedite cenzurate, republicat în 2007 la Editura Vestala.

Dar de vol. 3 şi 5, nici urmă. Şi tocmai acestea mă interesează cel mai mult.

Aşadar, dacă aveţi ştire de vreun anticariat (clasic sau online) care le pune în vânzare, daţi un semnal.


Evaluarea activităţii de traducător a lui D. Cornilescu trebuie să aibă în vedere instrumentele de care s-a folosit acesta în traducerea Bibliei (publicată iniţial în 1921 şi republicată, cu revizuiri în 1924, de către Societatea Biblică Britanică).

Segond, dar cât?

Imediat după publicarea Noului Testament (1920), Galaction scria într-un articol din Luptătorul că traducerea lui Cornilescu este făcută după versiunea Segond. Exemplele pe care le dădea Galaction erau prea puţine, deci autorul articolului putea fi lesne bănuit de generalizare pripită. Totuşi, cercetările mele din ultima vreme au confirmat o strânsă legătură între Segond şi traducerea Cornilescu. Aceasta nu înseamnă că traducerea Cornilescu este o traducere după Segond (cum declara Galaction), fiindcă există numeroase versete în care baza textuală a lui Cornilescu diferă de cea a lui Segond.

Mă întorc însă la argumentele conform cărora Segond a exercitat o puternică influenţă asupra versiunii Cornilescu 1921. O comparaţie a celor două versiuni din perspectiva notelor explicative şi a intertitlurilor dă la iveală asemănări frapante.

Segond 1898

Louis Segond a terminat de tradus VT în 1874 (publicat în două volume; cel puţin în această formă îl ştiu eu). La scurtă vreme a terminat de tradus şi NT (terminat în 1879). Întreaga Biblie Segond a văzut prima dată lumina tiparului în 1880. Acest prim text a cunoscut numeroase retipăriri. După moartea lui Segond, textul a fost supus unei revizuiri (de către o echipă de biblişti) şi republicat în 1910. Nu am văzut niciodată o ediţie 1910, deci în continuare referirile la Segond au în vedere ediţia 1898.

După cum declară în textul care prefaţează NT, Segond a folosit ca text de bază Editio Critica Maior a lui Tischendorf (1872). Uneori a păstrat între croşete [] anumite lecţiuni din textus receptus.

Traducerea Noului Testament este însoţită de circa 700 de note explicative (în majoritate istorice şi geografice). Multe dintre acestea (e greu de spus deocamdată câte) se regăsesc în Cornilescu 1921, după cum se poate vedea mai jos.

01_Segond În imagine, câteva note explicative din Segond 1898, traduse după cum urmează:

1 Isus derivat dintr-un cuvânt ebraic care înseamnă salvator, izbăvitor
2 Irod, supranumit „cel Mare”, guverna Palestina, pe atunci supusă romanilor, primise din partea Senatului titlul de „rege al iudeilor”.
3 Nişte magi, preoţi la mezi, perşi şi caldei; se ocupau cu observarea astrelor şi practicau arta divinaţiei.
4 Cărturarii, sau doctorii însărcinaţi în special să transmită învăţătura şi să explice poporului Legea; aveau şi alte funcţii.

După cum se vede mai jos, în fragmentul din Cornilescu 1921, notele din Segond au fost preluate integral.

01_Cornilescu

***

02_Segond

Note coloana stângă

1 Cetatea Sfântă, Ierusalim, deja numită astfel Isaia 48:2, 52:1, Dan 9:24, Neem. 11:1
2 Prin ordinul lui Irod Antipa; vezi motivele întemniţării, 14:1 ş. urm.
3 Capernaum, sau Capharnaum, la nord-vest de lacul Tiberiadei, oraş foarte înfloritor în vremea lui I. H., nemenţionat în VT, astăzi ruinele Tell Hum.
4 Marea Galileei, numită şi lacul Ghenezaret sau Marea Tiberiadei.
5 Galileea Neamurilor sau a păgânilor, ţinut din nord, la graniţa cu Fenicia, numită astfel fiindcă era locuită în mare parte de străini.

Note coloana dreaptă

1 Sinagogile, edificii religioase unde evreii se adunau de sabat şi în zilele de sărbătoare pentru a asculta citirea şi explicarea cărţilor Vechiului Testament şi pentru a-i adresa în comun rugăciunile lor lui Dumnezeu.
2 Decapole, ţinut din zece cetăţi, la sud şi la est de Marea Galileei, cu o populaţie în mare parte păgână.
3 Muntele, una dintre înălţimile sau colinele la oarecare distanţă de malul lacului

02_ Cornilescu

Foto (sus şi jos): pagini din Cornilescu 1921 cu note preluate din traducerea Segond.

03 Cornilescu


La Evrei 1:7, textul original spune, fără niciun echivoc, după cum urmează (citând cu o mică modificare din traducerea greacă a Ps. 103:4):

“El face din îngerii Lui vânturi (pneumata) şi din slujitorii (leitourgous) Lui o flacără de foc.”

Când citeşti însă în Cornilescu, găseşti cu totul altceva, adică exact opusul textului grecesc.

Şi despre îngeri zice: ,,Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr’o flacără de foc, slujitori ai Lui”

În capitolul 1 citim despre faptul că Hristos a devenit mai bun decât îngerii (v. 4) şi că a moştenit (primit) un nume mai strălucit decât al lor. Îngerii, ne dă de înţeles autorul, sunt fiinţe de alt ordin. Sunt net diferiţi de Fiul, în primul rând fiindcă nu sunt “imutabili”. Dimpotrivă, pot fi “reduşi”, cum s-ar spune, la elemente primordiale (aer/vânt şi foc). În contrast cu această “tranzitivitate”, scaunul de domnie al Fiului rămâne “în veci de veci” (v. 8), el rămâne acelaşi şi anii lui nu se sfârşesc (v. 12). Hristos este Fiu, pe când îngerii sunt duhuri slujitoare.

Mi-e imposibil să înţeleg cum a ajuns Cornilescu la această traducere (“din vânturi face îngeri”). Să vedem cum se prezintă lucrurile în celelalte traduceri ale NT:

Nitzulescu 1897: „Cel ce face pe îngeri săi vânturi şi pe slujitori săi pară de foc.” (Corect, doar că lipsesc nişte „i”-uri).

Galaction: „Cel ce face din vânturi solii săi şi din para focului pe slujitorii săi” (Modificare a înţelesului original, probabil pentru a armoniza textul din NT cu cel din VT).

BA 2001: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale foc arzător”. (B. Anania preferă o soluţie mai veche în traducerile NT, considerând că pneuma înseamnă „duh”, nu „vânt”, aşa cum cere paralelismul cu focul. Găsim această soluţie, de ex., în trad. sinodale din 1914, 1968 şi 1982. În plus, traduce pyros floga cu „foc arzător”, ceea ce e cam nepotrivit).

NTR: „Din vânturi El Îşi face îngeri şi din flăcări de foc – slujitori”. (E suprinzător că şi NTR, care altminteri traduce corect, deformează originalul).

Am consultat încă vreo 6-7 traduceri ale NT în româneşte. Singura fidelă originalului este Nitzulescu (preluat şi în Biblia 1911).


Am dat astăzi peste un verset din Cornilescu a cărui traducere m-a intrigat, fiindcă sună diferit de originalul grecesc şi foarte similar cu versiunea franţuzească Segond.

Contextul se referă la Hristos ca slujitor al cortului adevărat, din cer, instituit de Dumnezeu, nu de un om. Hristos se deosebeşte de ceilalţi preoţi prin faptul că slujeşte în sanctuarul din cer, pe când preoţii din seminţia lui Levi slujesc într-un sanctuar care este o reprezentare [hypodeigma] şi o umbră [skia] a celui ceresc.

Cornilescu 1920 (1924) spune: „Ei fac o slujbă, care este chipul [hypodeigma] şi umbra [skia] lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu…”, adică foarte similar cu ce găsim în Segond (lesquels célèbrent un culte, image et ombre des choses célestes, selon que Moïse en fut divinement averti…)

Segond spune că „slujba/cultul este o imagine şi o umbră a lucrurilor celeste”, pe când originalul spune că locul în care slujesc preoţii levitici este o reprezentare şi o umbră a sanctuarului ceresc (deci este inferior acestuia).

Notă: Am tradus ta [hagia] epourania cu sanctuarul ceresc, fiindcă ta agia apare chiar din v. 8:2 ca „sanctuar”.

Să vedem acum ce au făcut alţi traducători din acest verset:

Galaction (1938) „Şi care slujesc închipuirii şi umbrei celor cereşti, precum a primit poruncă Moise…” Literalismul face traducerea obscură. „Slujesc închipuirii” sună cam dubios.

B Anania (2001) „Cei ce slujesc pecetea şi umbra celor cereşti, aşa cum dumnezeieşte i s-a poruncit lui Moise…”. Mă întăresc tot mai mult în convingerea că traducerea BA nu se ridică la înălţimea laudelor cu care a fost acoperită. Cum să traduci hypodeigma cu pecetea? Iar cele cereşti se referă de fapt la sanctuarul ceresc.

NT Nitzulescu (1897) „Ca uni care slujesc unei închipuituri şi unei umbre a santuarului ceresc, după cum a primit Dumnezeească poruncă Moise…” Cam stângace traducerea, din cauza literalismului. În plus, „închipuitură” e un termen nefericit

Trad. Nitzulescu a fost preluată, revizuită şi publicată în versiunea 1911:

Ca unii care slujesc unei închipuituri şi unei umbre a templului ceresc, după cum a primit dumnezeească poruncă Moise…”

Cornilescu (1931) este o revizuire a versiunii 1911. Lui Cornilescu nu i-a plăcut „templul” şi a renunţat la el: „cari slujesc unei închipuituri şi unei umbre a celor cereşti, după cum a fost înştiinţat Moise de Dumnezeu…” După cum se vede, „închipuitura” s-a păstrat.


Studiind recent cap. 3 din Evrei, am dat peste un termen important folosit în epistolă: parrhesia, care înseamnă, între altele, „încredere” sau „îndrăzneală”. Termenul este folosit de 4x: Evr. 3:6; 4:16; 10:19 şi 10:35.

Cornilescu îl traduce, în cele patru versete, după cum urmează:

3:6 – încredere nezguduită
4:16 – deplină încredere
10:19 – [intrare] slobodă
10:35 – încredere

Mă opresc o secundă la Evrei 10:19. Adjectivul „slobod” nu e tocmai o traducere potrivită pentru a substantivul parrhesia, aşa că îmi pun imediat întrebarea cum a ajuns Cornilescu la acest echivalent. Când mă uit în Segond, găsesc o exprimare foarte apropiată: „une libre entrée”. Un nou argument că D. Cornilescu a folosit Segond pentru anumite versete din NT.

Revin la textul grecesc. Autorul cărţii Evrei spune, literal: Aşadar, fraţi [şi surori], având încredere [parrhesia] pentru a intra în Sanctuar, prin sângele lui Isus…

Accentul nu cade pe „slobod” versus „interzis” ci pe „îndrăzneală” versus „ruşine, sfială, teamă”.

Galaction: …având, întru sângele lui Iisus, îndrăzneală să intrăm în Sfânta Sfintelor…
Anania: …având noi îndrăznire să intrăm în altar prin sângele lui Hristos…

Note la ANANIA: Cred că e o „îndrăznire” cam mare din partea diortositorului să facă tot felul de „înlocuieli” în acest verset. În primul rând forma ciudată a îndrăznelii, iar apoi traducerea lui ta hagia [sanctuar] cu altar! În contextul în care scrie autorul cărţii Evrei, nu existau încăperi denumite „altar” (cum avem acum în context ortodox). Peste toate, revizorul mai foloseşte şi Hristos în loc de Isus (dar admit că această schimbare nu e esenţială).


[...] să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.”

Textul scris cu aldine (bold) conţine în original o metaforă tulburătoare care s-a pierdut prin traducere. Sf. Pavel îi spune lui Timotei: îţi dau această sarcină (de a veghea la dreapta învăţătură) în conformitate cu profeţiile privitoare la tine, ca prin ele să poţi lupta lupta cea bună. Trebuie să păstrezi „credinţa” (aici, credinţa = sumă de învăţături şi practici) şi să ai un cuget bun (curat), de care unii s-au dezis [e vorba de cuget] şi au naufragiat în ce priveşte credinţa.

decuman

Verbul folosit este nauageo, care chiar asta înseamnă: a naufragia. Îl întâlnim în sens literal în 2 Corinteni 11:25 unde Sf. Pavel spune: „de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării” [Precizare: Apostolul n-a fost „în adâncul mării”, ci „în largul mării.” Cum ar fi fost oare posibil să stea sub apă atâta timp?].

Să vedem cum este redat versetul în alte traduceri.

Iaşi 1874: „şi buna conştiinţă, care unii lepădând-o au suferit naufragiu în privirea credinţei

Cornilescu (1931): „şi un cuget bun, pe care unii aruncându-l de la ei, au suferit spargere de corabie în ce priveşte credinţa.

Galaction: „şi un cuget bun, pe care fiindcă unii le-au lepădat, s’a sfărâmat cu ei corabia credinţei.

NT Catolic: „şi conştiinţa curată pe care unii au renegat-o şi au eşuat în privinţa credinţei.

B. Anania: „Pe aceasta [din urmă] lepădând-o unii, şi-au pierdut credinţaa;” Notă a: Textual: şi-au văzut credinţa naufragiind; au făcut din credinţa lor o epavă.”

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,766 other followers