Cum l-a privit patriarhul M. Cristea pe Cornilescu?

Nu mai știu unde am citit că patriarhul Miron Cristea îl simpatiza pe Cornilescu și că el l-ar fi sfătuit să plece din țară după izbucnirea scandalului de la Cuibul cu Barză.

Astăzi am descoperit o scrisoare care pare să confirme ideea.

Iată ce raporta J.H. Adeney (anglican stabilit în București) în iunie 1920, într-o scrisoare adresată Soc. Biblice Britanice.

Lucrurile devin tot mai interesante. Patriarhul Miron Cristea promovează traducerea lui Cornilescu propunând-o altora spre publicare! Interes genuin sau politichie bisericească?

Rev. R. W. Hill din America, SUA, a fost aici joi. A fost însărcinat de un congres de acolo să deschidă activitatea de evanghelizare din Rusia. Respectiva țară fiind închisă, a ajuns la Constanța cu vreo cinci luni în urmă și a ajuns aici abia acum o lună. Intenționează să înceapă lucrul aici. A avut o convorbire cu mitropolitul. Acesta din urmă l-a informat că a avut un diacon care a făcut o nouă traducere a Bibliei și l-a întrebat dacă ar putea face ca Societatea Biblică Americană să o tipărească. Se referea, desigur, la Cornilescu. Dl. Hill a scris în America, Societății Biblice, cu privire la această chestiune, îndemnându-i să o publice. Așa că s-ar putea să avem implicarea SBA.

Dl. Berney (legătura lui Broadbent) i-a trimis lui Cornilescu 10.000 de franci și 90.000 de lei pentru tipărirea Bibliei.

Ep. Nicodim și arh. Scriban se pare că nu au făcut nimic. Promisiunile lor sunt deja în întârziere cu trei luni. Nu credeți că ar fi bine să li se dea o limită? Altfel problema ar putea trena ani de zile. Între timp, alții se organizează, iar SBB pierde teren și noi aici ducem lipsă.

 

Galaction, Vulgata şi Biblia lui Miron Cristea (1936)

În încercarea de a reconstitui măcar informaţiile generale despre Biblia sinodală din 1936, decopăr cu stupoare că cel puţin o carte din ea (Istoria Iuditei) a fost tradusă după Vulgata, şi nu după textul Septuagintei. Asta mărturiseşte însuşi Gala Galaction în jurnalul său (oct. 1937).

La orice mă aşteptam, numai la aşa ceva nu. Prefaţa Bibliei 1936 declară negru pe alb că „lucrarea s-a făcut luându-se ca bază textul original grecesc al Septuagintei”. Textul ebraic şi traducerile moderne ar fi slujit doar pentru a lămuri anumite versete obscure din Septuaginta. De Vulgata nici pomeneală (şi cu drept temei, fiindcă şi cea mai mică bănuială cu privire la folosirea unor texte „papistaşe” ar fi creat un scandal imens în BOR).

În acest caz, Biblia sinodală din 1936 este un adevărat hibrid, fiindcă unele cărţi au fost traduse din rusă de Nicodim Munteanu (dar trebuie să verific temeinic informaţia), unele au fost traduse din greacă, iar cel puţin una a fost tradusă din latină.

Această descoperire (şi altele) mă fac tot mai mefient faţă de Prefeţele Bibliilor româneşti. Cam toate trebuie luate cum grano salis. De fapt, în anumite cazuri, o prefaţă este ultimul în care se poate descoperi ceva „sincer” despre metoda de lucru a traducătorului. Adevărul de cele mai multe ori este bine pitit în textul tradus.

Unde mai pui că nici autorul real al prefeţei Bibliei sinodale 1936 nu este Miron Cristea, ci prof. Ioan Lupaş. Bănuisem cumva asta înainte să citesc informaţia în Jurnalul lui Galaction, deci n-am fost prea surprins de această descoperire. Patriarhul Miron Cristea nu pare genul care să stea lipit de scaun şi să scrie o prefaţă de asemenea lungime.

Faptul în sine (una zice Prefaţa, altul e adevărul) e halucinant, când te gândeşti că unul dintre imperativele care străbat Scriptura ca un fir roşul este cel al adevărului şi sincerităţii. Adevăr şi sinceritate, da, dar nu chiar din Prefaţă!

Una peste alta, rămân tot mai încredinţat că la români munca de traducere a Bibliei a fost mereu în întârziere. Revizuiri şi cârpeli făcute sub presiunea timpului, puţini oameni dedicaţi acestei munci, ambâţuri personale imense, incapacitatea de a lucra în echipă. Dacă lăsăm deoparte sec. XXI, singurii traducători care au lucrat vreodată în echipă au fost Munteanu, Radu şi Galaction (dar mai mult prin forţa împrejurărilor, nu de bună voie). Ultimii doi au colaborat (cu multe năbădăi) şi pentru Biblia Carol II (1938).

 

Războiul Bibliilor. Atacul dronelor

Am scris într-o postare anterioară despre faptul că succesul considerabil al versiunii Cornilescu 1924 le-a făcut pe autorităţile religioase să încerce să blocheze accesul distribuitorilor Societăţii Biblice Britanice la sate prin intermediul unui decret ministerial. În urma întrevederii dintre J.W. Wiles (reprezentantul de la Belgrad al SBB) şi ministrul Titulescu, decretul a fost anulat. Wiles avea să-i scrie lui Smith, unul dintre conducătorii Societăţii, o scrisoare detaliată despre această problemă. Pe data de 20 mai 1933 îi trimite o completare, cu privire la un alt incident care avusese loc în aceeaşi perioadă.

Pe scurt, lucrurile stau în felul următor: Sinodul avea nevoie urgentă de bani pentru a-şi tipări Biblia (la care lucraseră Nicodim, Galaction şi Radu), fiindcă o asemenea iniţiativă publicistică ar fi înghiţit fonduri considerabile. Să nu uităm, suntem în perioada de după Marea Depresie (începută în 1929). Soluţia găsită a fost următoarea: îi şantajăm pe britanici, ca să cotizeze ei suma necesară! Iată ce scrie Wiles:

„Pe data de 24 aprilie [1933], am primit de la Părintele Dron care (…) vorbea în numele Patriarhului Miron Cristea, propunerea uluitoare ca noi să oferim o sumă de 2.000.000 de lei sau, să zicem, patru mii de lire, pentru [a finanţa] o ediţie sinodală a Bibliei şi Noului Testament. Dacă vom face aşa, vom avea permisiunea de a ne vine propriul stoc de Biblii. Dar atunci când vom termina de vândut propriul stoc ni se va permite să vindem doar versiunea sinodală. (…)
Aş mai putea adăuga că amabila persoană care a cerut 4.000 de lire sterline de la noi mi-a spus că vor dezrădăcina Biblia Cornilescu din România. Aceştia sunt oamenii – aş putea să dau mai multe nume, dar mă abţin – care au făcut presiuni asupra ministrului Cultelor pentru a-l face pe ministrul de Interne să oprească lucrarea noastră”.

Cam aşa se aranjau lucrurile în Românika interbelică. Probabil că ierarhii ar fi făcut eforturi considerabile de a „smulge” din rădăcini Biblia Cornilescu din România, dar n-a fost să fie. Marea prăpădenie comunistă care a urmat la scurt timp îmi apare, din acest punct de vedere, (şi) ca o judecată a lui Dumnezeu asupra unei ţări ostile Cuvântului Său, asupra unei ţări în care cei chemaţi să-l propovăduiască sunt primii dispuşi să-l reprime cu ajutorul statului.