Anunţam în postarea anterioară că voi publica şi versiunea în limba engleză a poeziei Wer bin ich.

Who Am I?
by Dietrich Bonhoeffer

Who am I? They often tell me
I stepped from my cell’s confinement
Calmly, cheerfully, firmly,
Like a squire from his country-house.

Who am I? They often tell me
I used to speak to my warders
Freely and friendly and clearly,
As though it were mine to command.

Versurile „figurează” în filmul Bonhoeffer: Agent of Grace (2000).

Who am I? They also tell me
I bore the days of misfortune
Equally, smilingly, proudly,
Like one accustomed to win.

Am I then really all that which other men tell of?
Or am I only what I myself know of myself?
Restless and longing and sick, like a bird in a cage,
Struggling for breath, as though hands were compressing my throat,
Yearning for colors, for flowers, for the voices of birds,
Thirsting for words of kindness, for neighborliness,
Tossing in expectation of great events,
Powerlessly trembling for friends at an infinite distance,
Weary and empty at praying, at thinking, at making,
Faint, and ready to say farewell to it all?

Câteva fragmente sunt recitate (cu un fermecător accent german) şi de actorul Klaus Maria Brandauer în documentarul Bonhoeffer. Pastor. Pacifist. Nazi Resister. Recitarea începe la minutul 2:16 din clipul de mai sus.

Who am I? This or the other?
Am I one person today and tomorrow another?
Am I both at once? A hypocrite before others,
And before myself a contemptibly woebegone weakling?
Or is something within me still like a beaten army,
Fleeing in disorder from victory already achieved?
Who am I? They mock me, these lonely questions of mine.
Whoever I am, Thou knowest, O God, I am Thine!


bonhoefferUna dintre cele mai tulburătoare poezii pe care le-am citit şi auzit vreodată este Wer bin ich, de D. Bonhoeffer, scrisă în Tegel, temniţa unde a stat optsprezece luni. Am încercat o traducere (şi adaptare) după originalul german, cu un ochi la traducerea engleză. Nu este grand poetry, dar asta nu înseamnă că nu poate să emoţioneze profund, mai ales că vine de la un om atât de ancorat în realitate, dar şi în Dumnezeu.

P.S. Într-o viitoare postare voi include traducerea englezească  a lui J. B. Leishman şi un clip audio cu fragmente din poezie recitate.

Cine sunt?

Cine sunt? Mi se spune adesea
Că am păşit din celulă
Calm şi senin, cu pas ferm
Ca un stăpân din castelul său.

Cine sunt? Mi se spune adesea
Că vorbeam cu paznicii
Liber, prietenos, lămurit,
Ca şi când aş fi putut porunci.

Cine sunt? Mi se spune, de-asemeni,
Că am înfruntat acea zi nefastă
Netulburat, zâmbitor, mândru,
Ca unul obişnuit să învingă.

Sunt cu adevărat ce se spune despre mine că sunt?
Sau sunt numai ce eu cunosc despre mine?
Fără tihnă, plin de doruri, lânced, ca o pasăre în colivie,
Suflând greu, ca-n strânsoarea unor mâini nemiloase
Flămând de culori, de flori şi de triluri
Însetat de cuvinte blajine, de prezenţă umană
Spumegând de mânie faţă de samavolnicii şi ocări meschine
Frământat de aşteptarea unor lucruri măreţe
Neputincios, plin de griji pentru prieteni din depărtări nesfârşite
Istovit şi pustiu în rugăciune, în gânduri, în faptă,
Stins şi gata să-mi iau rămas-bun de la toate?

Cine sunt? Acesta ori celălalt?
Sunt astăzi cineva şi mâine un altul?
Sunt ambii deodată? Un prefăcut faţă de semeni
Şi faţă de mine un laş plin de vaiete şi bun de dispreţ?
Sau a mai rămas încă în mine ceva asemănător unei oşti zdrobite,
Care fuge răvăşită de pe câmpul unei biruinţe deja câştigate?

Cine sunt? Întrebări singuratice îşi râd crud de mine.
Cine sunt, Tu mă ştii, Doamne, sunt al Tău!

Wer bin ich?

Wer bin ich? Sie sagen mir oft,
ich träte aus meiner Zelle
gelassen und heiter und fest
wie ein Gutsherr aus seinem Schloß.

Wer bin ich? Sie sagen mir oft,
ich spräche mit meinen Bewachern
frei und freundlich und klar,
als hätte ich zu gebieten.

Wer bin ich? Sie sagen mir auch,
ich trüge die Tage des Unglücks
gleichmütig, lächelnd und stolz,
wie einer, der Siegen gewohnt ist.

Bin ich das wirklich, was andere von mir sagen?
Oder bin ich nur das, was ich selbst von mir weiß?
Unruhig, sehnsüchtig, krank, wie ein Vogel im Käfig,
ringend nach Lebensatem, als würgte mir einer die Kehle,
hungernd nach Farben, nach Blumen, nach Vogelstimmen,
dürstend nach guten Worten, nach menschlicher Nähe,
zitternd vor Zorn über Willkür und kleinlichste Kränkung,
umgetrieben vom Warten auf große Dinge,
ohnmächtig bangend um Freunde in endloser Ferne,
müde und zu leer zum Beten, zum Denken, zum Schaffen,
matt und bereit, von allem Abschied zu nehmen?

Wer bin ich? Der oder jener?
Bin ich denn heute dieser und morgen ein anderer?
Bin ich beides zugleich? Vor Menschen ein Heuchler
und vor mir selbst ein verächtlich wehleidiger Schwächling?
Oder gleicht, was in mir noch ist, dem geschlagenen Heer,
das in Unordnung weicht vor schon gewonnenem Sieg?

Wer bin ich? Einsames Fragen treibt mit mir Spott.
Wer ich auch bin, Du kennst mich, Dein bin ich, o Gott!

Gedicht aus: Widerstand und Ergebung von Dietrich Bonhoeffer
Broschiert – 234 Seiten – Gütersloher Verlagshaus 2002


Experimentul traducerii poeziei lui C. S. Lewis, The Late Passenger, merge mai departe. Ligia, care a tradus şi a doua secţiune de mai jos, mi-a trimis ieri încă un fragment. Este vorba de finalul poeziei. Avem deci începutul poeziei şi sfârşitul ei.

Aşteptăm traducători care să completeze acest puzzle poetic. :)

Călătorul întârziat

Un cer de plumb; ploua turbat, cu picuri mari şi grei.

Sus, la fereastră, ai lui Noe fii veghează câteşitrei.

„Jivinele-au intrat! Ce văd? sări Iafet vioi.

La uşă cine bate oare, vrând să-l luăm cu noi?”

„Să scape singur, de-o putea, prinse a râde Ham.

Suntem prea mulţi, loc nu mai e! De ce atât tam-tam?”

***

„Loveşte iar! Ce sunet de copite nărăvaşe,

Şi ce miresme dinspre el ne-nvăluie gingaşe…”

„Destul acum! Cumva de tata-aude zarva asta,

Să îl primim, să-l primenim, pe noi cade năpasta!”

Într-adevăr, de undeva se-aude-acuma Noe:

„La uşă bate cineva – să intre daţi-i voie.”

***

„O tu, cu coama ninsă şi cu scânteieri în trap,

Cu gâtul ca un val sculptat sub nobilul tău cap…

Dureri ascunse şi-ndelungi Pământul va-ndura

Până ce staulul şi ieslea iar te vor vedea,

Pe-ntunecate şi piezişe căi vom rătăci

Puterea ca o floare uscată ne va fi;

Şi toţi te-or blestema, o, Ham, dincolo de mormânt,

Căci fără Unicorn, de-acum, umbla-vom pe Pământ.”

***

sau (varianta mea)

Copite iuţi, coamă de nea, pe gâtul arcuit

Şi nări ce freamătă sireap gonesc spre asfinţit.

Vai, plugul timpului ce-adânc în inimi va brăzda

Până ce-n staul şi la iesle iarăşi te-om afla.

Pe-ntunecoase şi piezişe căi vom pribegi,

Iar floarea stirpei lui Adam amar s-o ofili.

Pe tine, Ham, întreg pământ cumplit te-o blestema,

Căci Unicornul a rămas afar’, din vina ta!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,723 other followers