Experimentul meu, început AICI, s-a soldat cu traducerea integrală a poeziei. Ligia ne-a dat continuarea, până la final. Acest ultim fragment a fost tradus şi de mine. De menţionat şi încercarea Sabinei (un fragment la final).

Călătorul întârziat

Începutul, în varianta mea

Un cer de plumb; ploua turbat, cu picuri mari şi grei.

Sus, la fereastră, ai lui Noe fii veghează câteşitrei.

„Jivinele-au intrat! Ce văd? sări Iafet vioi.

La uşă cine bate oare, vrând să-l luăm cu noi?”

„Să scape singur, de-o putea, prinse a râde Ham.

Suntem prea mulţi, loc nu mai e! De ce atât tam-tam?”

***

Traducere, până la final, în varianta Ligiei

Loveşte iar! Ce sunet de copite nărăvaşe,

Şi ce miresme dinspre el ne-nvăluie gingaşe…”

„Destul acum! Cumva de tata-aude zarva asta,

Să îl primim, să-l primenim, pe noi cade năpasta!”

Într-adevăr, de undeva se-aude-acuma Noe:

„La uşă bate cineva – să intre daţi-i voie.”

***

Îi strigă Ham, spre fraţii săi să tacă semn făcând:

„Ba nu, e doar Iafet ce bate cuie-ntr-un intrând.”

Dar Noe: „Ăsta-i sunet de copită, măi băieţi.”

„Ei aş, sunt doar rafalele de ploaie pe pereţi.”

Cu greu pe punte urcă bătrânul şi priveşte-

Şi-şi smulge barba, alb e ca varul când şopteşte:

„Priviţi, priviţi! Se-ntoarce,-o ia la trap… oh, iată-l dus!

Frumos vă mai purtarăţi, feţii mei, nimic de spus!

Nici de-aş putea s-alerg să-l chem, el n-ar  veni-napoi;

Dispreţ, atâta doar e drept să aibă pentru noi.

O, mândru animal, hain mi te lăsară-n drum;

Ci staul unde vei găsi, şi iesle, de acum?

***

O tu, cu coama ninsă şi cu scânteieri în trap,

Cu gâtul ca un val sculptat sub nobilul tău cap…

Dureri ascunse şi-ndelungi Pământul va-ndura

Până ce staulul şi ieslea iar te vor vedea,

Pe-ntunecate şi piezişe căi vom rătăci

Puterea ca o floare uscată ne va fi;

Şi toţi te-or blestema, o, Ham, dincolo de mormânt,

Căci fără Unicorn, de-acum, umbla-vom pe Pământ.”

Finalul, în varianta mea

Copite iuţi, coamă de nea, pe gâtul arcuit

Şi nări ce freamătă sireap gonesc spre asfinţit.

Vai, plugul timpului ce-adânc în inimi va brăzda

Până ce-n staul şi la iesle iarăşi te-om afla.

Pe-ntunecoase şi piezişe căi vom pribegi,

Iar floarea stirpei lui Adam amar s-o ofili.

Pe tine, Ham, întreg pământ cumplit te-o blestema,

Căci Unicornul a rămas afar’, din vina ta!

Fragment, în varianta Sabinei

„Din partea mea, îşi spuse Ham, n-are decât să bată!

Şi-aşa suntem înghesuiţi. Und’ vrea să mai încapă?”

„Întruna bat copitele şi tună la intrare

Dar tot de’acolo”- simţi Sem, „vin dulci, îmbietoare,

Miresme.” „Taci, tu măcar! Vrei să-l trezeşti pe tata?

Că de-află ce-i la uşa lui, cu tihna noastră-i gata.”

P.S. Sabina, numele românesc al lui Shem este Sem. Ai lipsit de la lecţiile de şcoală duminicală? :) J/k!


Experimentul traducerii poeziei lui C. S. Lewis, The Late Passenger, merge mai departe. Ligia, care a tradus şi a doua secţiune de mai jos, mi-a trimis ieri încă un fragment. Este vorba de finalul poeziei. Avem deci începutul poeziei şi sfârşitul ei.

Aşteptăm traducători care să completeze acest puzzle poetic. :)

Călătorul întârziat

Un cer de plumb; ploua turbat, cu picuri mari şi grei.

Sus, la fereastră, ai lui Noe fii veghează câteşitrei.

„Jivinele-au intrat! Ce văd? sări Iafet vioi.

La uşă cine bate oare, vrând să-l luăm cu noi?”

„Să scape singur, de-o putea, prinse a râde Ham.

Suntem prea mulţi, loc nu mai e! De ce atât tam-tam?”

***

„Loveşte iar! Ce sunet de copite nărăvaşe,

Şi ce miresme dinspre el ne-nvăluie gingaşe…”

„Destul acum! Cumva de tata-aude zarva asta,

Să îl primim, să-l primenim, pe noi cade năpasta!”

Într-adevăr, de undeva se-aude-acuma Noe:

„La uşă bate cineva – să intre daţi-i voie.”

***

„O tu, cu coama ninsă şi cu scânteieri în trap,

Cu gâtul ca un val sculptat sub nobilul tău cap…

Dureri ascunse şi-ndelungi Pământul va-ndura

Până ce staulul şi ieslea iar te vor vedea,

Pe-ntunecate şi piezişe căi vom rătăci

Puterea ca o floare uscată ne va fi;

Şi toţi te-or blestema, o, Ham, dincolo de mormânt,

Căci fără Unicorn, de-acum, umbla-vom pe Pământ.”

***

sau (varianta mea)

Copite iuţi, coamă de nea, pe gâtul arcuit

Şi nări ce freamătă sireap gonesc spre asfinţit.

Vai, plugul timpului ce-adânc în inimi va brăzda

Până ce-n staul şi la iesle iarăşi te-om afla.

Pe-ntunecoase şi piezişe căi vom pribegi,

Iar floarea stirpei lui Adam amar s-o ofili.

Pe tine, Ham, întreg pământ cumplit te-o blestema,

Căci Unicornul a rămas afar’, din vina ta!


unicorn

Ştiaţi că C. S. Lewis a scris şi poezie la viaţa lui? Atât înainte de convertire, cât şi după. Sora mea cea mai mică îmi trimite această splendidă poezie pe care a găsit-o într-o antologie.

Pentru cei care ar putea avea dificultăţi de interpretare, o cheiţă: unicornul este singurul animal fabulos nezămislit de frica omenească. Potrivit imaginarului medieval unicornul este un animal solitar, bun, pur şi de o mare frumuseţe. Numai că puţini pot să-l admire, fiindcă este greu de prins. Totuşi, el poate fi îmblânzit de o fecioară. La vederea ei, unicornul se apropie, îşi pune capul în poala ei şi adoarme. Acestea şi alte caracteristici au făcut ca unicornul să fie folosit ca simbol al lui Hristos (care se întrupează  prin Sfânta Fecioară). Lewis se foloseşte de acest simbolism pentru a scrie o poezie care mie mi se pare foarte reuşită.

THE LATE PASSENGER

The sky was low, the sounding rain was falling dense and dark,

And Noah’s sons were standing at the window of the Ark.

The beasts were in, but Japhet said, ‘I see one creature more

Belated and unmated there come knocking at the door.’

‘Well let him knock,’ said Ham, ‘Or let him drown or learn to swim.

We’re overcrowded as it is; we’ve got no room for him.’

‘And yet it knocks, how terribly it knocks,’ said Shem, ‘Its feet

Are hard as horn – but oh the air that comes from it is sweet.’

‘Now hush,’ said Ham, ‘You’ll waken Dad, and once he comes to see

What’s at the door, it’s sure to mean more work for you and me.’

Noah’s voice came roaring from the darkness down below,

‘Some animal is knocking. Take it in before we go.’

Ham shouted back, and savagely he nudged the other two,

‘That’s only Japhet knocking down a brad-nail in his shoe.’

Said Noah, ‘Boys, I hear a noise that’s like a horse’s hoof.’

Said Ham, ‘Why, that’s the dreadful rain that drums upon the roof’

Noah tumbled up on deck and out he put his head;

His face went grey, his knees were loosed, he tore his beard and said,

‘Look, look! It would not wait. It turns away. It takes its Right.

Fine work you’ve made of it, my sons, between you all to-night!

‘Even if I could outrun it now, it would not turn again

- Not now. Our great discourtesy has earned its high disdain.

‘Oh noble and unmated beast, my sons were all unkind;

In such a night what stable and what manger will you find?

‘Oh golden hoofs, oh cataracts of mane, oh nostrils wide

With indignation! Oh the neck wave-arched, the lovely pride!

‘Oh long shall be the furrows ploughed across the hearts of men

Before it comes to stable and to manger once again,

‘And dark and crooked all the ways in which our race shall walk,

And shrivelled all their manhood like a flower with broken stalk,

‘And all the world, oh Ham, may curse the hour when you were born;

Because of you the Ark must sail without the Unicorn.’

P.S.

Dacă mai aveam nevoie să mă conving că nu sunt un traducător talentat pentru poezie, mi-am încercat dinţii pe primele trei distihuri. Ceva-ceva a ieşit. Nu mare scofală. Voilà

Călătorul întârziat

Un cer de plumb; ploua turbat, cu picuri mari şi grei.

Sus, la fereastră, ai lui Noe fii veghează câteşitrei.

Jivinele-au intrat! Ce văd? sări Iafet vioi.

La uşă cine bate oare, vrând să-l luăm cu noi?

Să scape singur, de-o putea, prinse a râde Ham.

Suntem prea mulţi, loc nu mai e! De ce atât tam-tam?

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,752 other followers