Anul ăsta s-au întâmplat două evenimente care îmi dau motive să fiu recunoscător: NT EDCR a fost lansat în aprilie (și a avut parte de o receptare bună), iar acum, în pragul iernii, putem anunța sosirea de la tipografie a ediției cartonate, care este mult mai prietenoasă. Fontul este ușor de citit, pagina are un aspect plăcut, iar referințele marginale care încărcau pagina au fost mazilite. NT stă deschis fără probleme, dacă predicatorul are nevoie de el pe amvon.

NT EDCR este un proiect al Societății Biblice Interconfesionale, care urmărește revizuirea textului din versiunea Dumitru Cornilescu. Precizez aici, deși poate n-ar mai fi nevoie, că Dumitru Cornilescu a încredințat Societății Biblice Britanice versiunea sa, cu înțelegerea că Societatea poate întreprinde revizuirile care vor fi necesare.

Principiile care guvernează apariția acestei versiuni sunt prezentate în Introducerea NT EDCR (vezi AICI).

Alături de colegul meu Dragoș, care a făcut parte din echipa de revizori a NT. În prezent Dragoș citește ca revizor literar o parte din VT (cărțile istorice).

NT EDCR costă 20 de lei și poate fi procurat prin comandă directă de la Societatea Biblică Interconfesională.

Pe unele site-uri veți mai găsi probabil ediții broșate ale NT EDCR. Dacă doriți ediția cartonată, asigurați-vă că ceea ce cumpărați este ceea ce doriți.

http://librarie.societateabiblica.org

Dacă nu puteți comanda o ediție tipărită, nu uitați că textul acestei versiuni se găsește în aplicațiile de profil (YouTube, eBiblia etc.)


Am luptat zece ani cu indolența instituțională românească.

Am trecut în următoarea etapă. Alți zece ani la capătul cărora cred că vom vedea digitalizate manuscrisele grecești ale Noului Testament din muzeele românești.

16 octombrie 2019. Trimit către Muzeul Olteniei o cerere de informații privind consiliul de administrație, consiliul științific și proiectele de cooperare cu organizații neguvernamentale.

5 noiembrie 2019. Depun la Ministerul Culturii o cerere prin care cer sprijin instituțional pentru a rezolva blocajele întâlnite.

20 noiembrie 2019. Depun la Avocatul Poporului o petiție în care semnalez refuzul Muzeului Olteniei de a răspunde la solicitarea trimisă în 16 octombrie 2019.

Mai jos un fragment din această petiție.

Stimată Doamnă Renate Weber,

De peste zece ani fac eforturi pentru a ajuta Muzeul Olteniei din Craiova să digitalizeze Tetraevanghelul grecesc aflat în colecția acestui muzeu. Potrivit Legii nr. 311, un muzeu poate colabora „cu organizații neguvernamentale, în vederea dezvoltării, protejării, conservării, restaurării, cercetării și punerii în valoare a patrimoniului muzeal, în interes științific sau cultural-turistic”.

Pe data de 16 oct. a.c. am trimis Muzeului Olteniei din Craiova (vedeți Anexa) o cerere de informații, în baza Legea nr. 544 privind liberul acces la informațiile de interes public, solicitând detalii privind componența consiliului de administrație al Muzeului Olteniei. Potrivit Legii muzeelor nr. 311/2003, art. 27, în alin. 1, „în cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public sunt organizate și funcționează consilii de administrație, ca organe deliberative de conducere”.

În aceeași cerere solicitam informații privind consiliul științific al Muzeului Olteniei. Potrivit art. 28, alin. 1 din Legea nr. 311/2003, „în cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public pot funcționa consilii științifice, ca organe de specialitate alcătuite din specialiști de profil, cu rol consultativ în domeniul cercetării științifice, organizării sau structurării serviciilor, colecțiilor muzeale și activităților culturale.”

Deși au trecut treizeci de zile de la depunerea cererii, Muzeul Olteniei (Str. Popa Șapcă, nr. 8, Craiova) nu a dat curs solicitării pe care am făcut-o.

Prin prezenta vă cer sprijinul în relația cu instituția sus-menționată.

Anexez acestei cereri emailul trimis către Muzeul Olteniei pe 16 octombrie 2019.

(Urmează etapa „contencios administrativ”. Am o infinită răbdare…)


Lexiconul de critică biblică (Soulen & Soulen), tradus de Adela Duca și publicat la Editura Roua, constituie un instrument indispensabil în cercetarea biblică. Pe vremea când încă mai aveam timp să fac traduceri de specialitate visam să mă apuc de acest volum. M-am bucurat să văd că cineva a fost mai harnic.

Prețul „de catalog” al volumului recent publicat este de 69 de lei.

Pentru comenzi, folosiți adresa de email edituraroua [at] gmail.com.

Găsiți AICI o mostră din carte.


Revista Dilema veche a publicat în numărul de săptămâna asta un dosar cu Bucureștiul confesional. În același număr apare și un material privitor la Strada Olteni nr. 45, locul în care a funcționat una dintre școlile întemeiate de Adeney.

Mai jos două fragmente din articol. Găsiți AICI tot materialul

***

În primăvara anului 1900 sosea în București un englez animat de proiectele misionare ale London Jews Society. În spiritul protestantismului englez de factură evanghelică, John Howard Adeney, absolvent al Universității din Cambridge, își propunea să răspîndească mesajul creștin între cei 50.000 de evrei din București. Marea Britanie trăia ultimul an al epocii victoriene, Imperiul Britanic era la apogeu, stima de sine a englezului mediu nu fusese niciodată mai solidă, iar creștinismul european încă nu fusese șubrezit de experiența „primului război german“. Asemenea multor evanghelici din lumea anglo-saxonă, Adeney reconcilia fără probleme zelul pentru convertirea evreilor la creștinism și sprijinul ferm pentru cauza sionistă. Răspunsul la problema antisemitismului din Europa, scrie el în The Jews of Eastern Europe, monografie publicată după două decenii de activitate în București, este „stabilirea unui ținut în care evreii să se autoguverneze“. Acest ținut, mai adăuga Adeney, nu poate fi decît Palestina.

În cele aproape patru decenii de ședere în București, Adeney și-a împărțit activitatea în mai multe domenii complementare. Venise în România nu doar ca să cîștige suflete pentru Hristos, ci și ca să ajute la procesul de emancipare socială a evreilor, a căror ostracizare socială o cunoștea foarte bine. Pentru a-și împlini viziunea, a ctitorit o școală în cartierul evreiesc, pe strada Olteni. Înainte ca Nicolae Ceaușescu să inaugureze stilul arhitectonic nord-coreean, care își găsește expresia cea mai „grafică“ în hidoșenia monumentală a „Casei Poporului“, zona Olteni ținea de la strada Clucerul Udricani, continua paralel cu strada Iuliu Baraș și se încheia în strada Mircea Vodă, în apropierea Bisericii Olteni, care astăzi nu mai există.


Mi-a căzut astăzi privirea pe Numeri 22:4, din Biblia de la București:

Și zise Moav bătrânimei lui Madiam: Acuma va aleage adunarea aceasta pre toți cei împrejureanii noștri, ca când ar aleage vițelul ceale verzi den câmpu”.

Problema, așa cum vom vedea, este verbul „va aleage”.

În Ms. 45, care e mai aproape de ceea ce a ieșit de sub pana lui Milescu, textul zice: „va linge” în loc de „va aleage”.

Textul grec din Ediția Frankfurt (1597) zice:

Νῦν ἐκλείξει ἡ συναγωγὴ αὕτη πάντας τοὺς κύκλῳ ἡμῶν, ὡς ἐκλείξαι ὁ μόσχος τὰ χλωρὰ ἐκ τοῦ πεδίου „Acum va linge adunarea aceasta pe toți cei din jurul nostru, cum ar linge vițelul verdeața (lit. „cele verzi”) de pe câmp”.

Verbul folosit în greacă este ἐκλείχω, „a linge”. În text prima formă este de viitor: ἐκλείξει.

Nu știu de ce bucureștenilor nu le-a plăcut traducerea asta și am „emendat-o”, că a ieșit „va alege” (ἐκλέξει).

Sunt două posibilități: fie cărturarii bucureșteni au făcut o confuzie și au citit ἐκλέξει „va alege” (3 sg. viit. de la ἐκλέγω), fie au avut o ediție care chiar are această lecțiune (ipoteză pe care încă n-am verificat-o).

În orice caz, soluția de traducere din Biblia de la București este un non-sens atât prin raportare la textul ebraic, cât și prin raportare la textul „recept” al Septuagintei.

Vor fi fost cărturarii bucureșteni „pedepsiți” întru grecie, dar le plăcea și lor, ca nouă tuturor, pateul de rață (=rateul).

P.S. Explicația din volumul MDL la Numeri nu mă mulțumește. Nu cred că avem un sens neobișnuit, ci o reconstituire diferită a textului grec (probabil în urma unei confuzii dintre cele două verbe).


Primele două zile ale vizitei în China s-au încheiat cu bine. Evenimentul la care particip, organizat sub egida Academy of Religion (Minzu University of China), a demonstrat că ce spunea Kipling despre Vest și Est (“never the twain shall meet”) nu se verifică, dacă vorbim de traducători ai Bibliei ori de consultanți în domeniul traducerilor.

Conferința noastră a adus împreună oameni din zone diferite, din Europa (Grecia, Olanda, România, Marea Britanie), Asia (Malaezia, Indonezia, China) și Statele Unite.

Călătoria mea nu a fost lipsită de peripeții. La sosire, chinezii m-au amprentat de vreo două ori. Dacă punem la socoteală și amprentarea de la ambasada londoneză, putem zice că mi-au luat semnalmentele pentru trei vieți.

Motiv decorativ dintr-un costum popular expus la Muzeul Etnografic al Universității Minzu

Când am ieșit la Sosiri în aeroport, am intrat nițel în panică, fiindcă șoferul care trebuia să mă preia încă nu sosise. Am dat rotocoale prin zonă, asediat de taximetriștii chinezi în ale căror oferte insistente recunoșteam solide apucături bucureștene. De sunat nu puteam să-l sun pe șofer, iar conexiunea de internet nu o puteam activa fiindcă mi se cerea să folosesc pentru validare un cod primit prin SMS. Iar de SMS nici nu putea fi vorbă, fiindcă uitasem să-mi activez roamingul.

În final m-am dus la un agent de pază și i-am spus că ar trebui să fiu preluat de cineva, dar că respectivul nu a venit. I-am arătat numărul de telefon și agentul s-a oferit să sune de pe telefonul lui. Am răsuflat ușurat când mi s-a spus că șoferul vine în zece minute.

Despre întâlnirea cu cercetătorii și studenții chinezi voi povesti într-o altă postare. Zăbovesc deocamdată asupra aspectelor din registrul minor. La restaurantul hotelului unde sunt cazat există tacâmuri europene, deci nu m-am lovit de dificultăți speciale. Dar la prânz și la cină mi-a devenit limpede că sunt în alt spațiu cultural decât cel în care m-am format. Neobișnuit cu bețele chinezești, m-am pomenit în situația de a duce o luptă feroce împotriva atracției gravitaționale pe care – le-am spus râzând colegilor – mi-aș fi dorit din răsputeri ca Newton să nu o fi descoperit. Din păcate, a descoperit-o și i-a permis să saboteze tot ceea ce încercam să prind între neîndemânaticele mele instrumente.

Abia a doua zi am aflat că nu trebuie să mă simt jenat de nepriceperea mea. Nixon, zic gurile rele, ar fi practicat două săptămâni în avans mâncatul cu bețe înainte de a face prima lui vizită în China.

Pe aici localurile sunt dotate cu mese rotunde prevăzute cu un blat de sticlă care se rotește și pe care sunt aduse, ca într-un ospăț al lui Babette, tot soiul de bunătăți, în principal dintre cele care întrec ori desfid imaginația europeană. Când blatul de sticlă este ticsit cu mâncăruri pe care nici cu gândul nu le poți gândi, comesenii încep să rotească lent blatul. Dacă ai norocul ca prin față să-ți treacă bucate de o anumită densitate, poți spera să apuci ceva. Dacă e vorba de legume alunecoase ori mărunte, atunci nu prea ai șanse în fața gravitație. M-am minunat iar și iar, ca un copil, de îndemânarea colegilor asiatici. Aceștia tolerau cu amabilitate pornirile mele barbare, mai cu seamă când un anume fel de mâncare nu se lăsa convins să trecă din platoul comun în farfuria personală decât în urma unor împunsături ferme. În final una dintre gazde, vădit sensibilizată de nevoințele mele eroice, mi-a dat de înțeles că aș putea folosi lingura de supă și pentru celelalte mâncăruri.

Două specialități s-au dovedit cu totul remarcabile: rața de Pekin și viermii de mătase. Ca să nu încalc legea ospitalității și ca să dau curs principiului “Să mâncați tot ce vi se pune dinainte”, n-am stat prea mult pe gânduri când J. ne-a invitat să încercăm larvele rumenite și crocante care păreau atât de vii în farfurie. Și nu, n-am avut reacția pe care a avut-o Simba când Timon și Pumbaa l-au introdus în tainele bucătăriei lor.

Pentru cei care poate își imaginează că fabulez, în maniera călătorilor din alte vremuri.


Pagina de început a Evangheliei după Luca din Tetraevanghelul aflat în colecția Muzeului Olteniei

De astăzi încep să curgă cele 30 de zile în care ar trebui să primesc răspuns la următoarea cerere de informații.

Voi trimite cereri către toate instituțiile de profil care de zece ani neglijează importante elemente de patrimoniu cultural, încălcând Legea muzeelor.

Prezicerea mea este că în următorii cinci ani vom avea deja digitalizate principalele manuscrise grecești ale NT.

Voi merge până la acțiuni în instanță și voi cere explicații pentru dezinteresul cronic manifestat de importante instituții de cultură din România.

Am avut răbdare zece ani. Vremea petițiilor a cam trecut. Urmează acțiuni legale. Cei vizați de aceste acțiuni vor trebui să dea răspunsuri la o întrebare elementară: ce au făcut pentru conservarea digitală a manuscriselor pe care le au în colecții?

Mai jos puteți citi mesajul trimis astăzi către Muzeul Olteniei.

***

Stimate Domnule Director,

Mă văd nevoit să vă scriu din nou în legătură cu Tetraevanghelul bizantin aflat în proprietatea Muzeului Olteniei.

Potrivit Legii muzeelor nr. 311/2003, art. 27, alin. 1, „în cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public sunt organizate și funcționează consilii de administrație, ca organe deliberative de conducere” (subl. mea).

Întrucât în ultimii zece ani solicitările mele privind digitalizarea și punerea în valoare a Tetraevanghelului deținut de Muzeul Olteniei s-au lovit de o inexplicabilă rezistență, intenționez să mă adresez membrilor Consiliului de administrație al Muzeului pe care îl conduceți.

Prin prezenta, solicit informații privind „componența, atribuțiile, organizarea și funcționarea consiliului de administrație” (art. 27, alin. 2), întrucât doresc să mă asigur că membrii lui primesc informațiile necesare privind organizațiile non-guvernamentale de prestigiu care au ca principal scop conservarea digitală pro bono a manuscriselor.

În al doilea rând, solicit informații privind consiliul științific al Muzeului Olteniei. Potrivit art. 28, alin. 1 din legea mai sus-pomenită, „în cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public pot funcționa consilii științifice, ca organe de specialitate alcătuite din specialiști de profil, cu rol consultativ în domeniul cercetării științifice, organizării sau structurării serviciilor, colecțiilor muzeale și activităților culturale.”

În al treilea rând, solicit informații despre cooperarea Muzeului Olteniei „cu organizații neguvernamentale, în vederea dezvoltării, protejării, conservării, restaurării, cercetării și punerii în valoare a patrimoniului muzeal, în interes științific sau cultural-turistic” (art. 12 din Legea muzeelor). Ce proiecte de cooperare a inițiat Muzeul Olteniei în vederea cercetării și punerii în valoare (inclusiv prin digitalizare) a Tetraevanghelului bizantin.

Vă reamintesc că în perioada 2009-2019 am pus la dispoziția Muzeului Olteniei informații despre posibile parteneriate cu organizații non-guvernamentale, dar mesajele trimise conducerii au fost ignorate.

Consider că această situație este inacceptabilă și intenționez să trimit sesizări pe acest subiect către Ministerul Culturii, Avocatul Poporului și Consiliul Județean Dolj.

Deoarece în trecut unele cereri pe care le-am trimis către Muzeul Olteniei au rămas fără răspuns, mă voi adresa instanței de contencios administrativ, în cazul în care prezenta cerere nu va fi soluționată în termenul legal de treizeci de zile.

Cu mulțumiri,

Conf. univ. dr. Emanuel Conțac