„Tâlcul evangheliilor”, un compromis între ortodoxie și Reformă? Câteva observații pe marginea cazaniei la Marcu 8:34

Fiindcă parcurg zilele astea Carte și tipar la Bălgrad, voi face din când în când observații cu privire la unele idei întâlnite în cartea dlui Eugen Pavel.

Am sărit direct la capitolul despre modelele și izvoarele tipăriturilor de la Bălgrad (=Alba Iulia), fiindcă mă preocupă de multă vreme problema influenței protestante în tipăriturile românești timpurii.

Dl. Eugen Pavel înclină către ipoteza că unele dintre aceste tipărituri (între care și Tâlcul evangheliilor) sunt rodul compromisului dintre ortodoxie și Reformă. Autorul presupune că prima Cazanie coresiană va fi fost tradusă după un original slavon care a fost supus unei cenzuri calvine. Ca exemplu, savantul clujean menționează „elogiul crucii” din predica la duminica a II-a din Post. Această predică, spune cercetătorul, nu putea fi un adaos făcut de traducători sau revizori.

Fiindcă nu-mi aduceam aminte să fi citit în Cazanie vreun „elogiu” privitor la cruce, am luat din raft volumul ca să mă edific. Recitind omilia (bazată pe îndemnul lui Hristos din Marcu 8:34 „Cine va vrea după mine să meargă, să se leapede de sine și să ia crucea lui și după mine să vie”), am rămas cu impresia distinctă că autorul tâlcuirii nu elogiază crucea ca obiect de cult, ci purtarea crucii în spiritul celor spuse de Mântuitorul. Nu e nimic în această omilie care să sugereze că ea ar fi fost scrisă de un autor ortodox și „cenzurată” de un calvin. Omilia este, de la început până la sfârșit, un produs al gândirii reformate, după cum voi arăta mai jos. Asta înseamnă că „teza compromisului” sau al unei „cenzuri” aplicate conștient asupra unor texte ortodoxe este problematică, fiindcă ea contrazice faptele din text.

Autorul omiliei încearcă să extragă din textul biblic mai multe învățături, pe care le folosește ca principiu organizator: „învățătura dentâi… a doua învățătură… a cincea învățătură”. Avem, așadar, un reflex organizatoric specific omileticii reformate.

În „învățătura dentâi” autorul lămurește „cum se poate lepăda omul de sineș”. Lepădarea înseamnă în primul rând renunțarea la propriile interese: „nu gândești nemică pre viiața ta, ce numai să faci voia Domnului; gândul și înțelesul tău [=mintea ta] și toate pohtele tale ai ucis ș-ai legat și te-ai lăsat pre putearea a lu Hristos.”

În „a doua învățătură” autorul comentează expresia „să ia crucea” și împarte subiectul în trei secțiuni: (1) semnificația crucii, (2) cele două tipuri de cruce și (3) consecințele practice ale purtării crucii („învață-te, creștine, ce e crucea, câte fealuri, și când luom crucea”.

În viziunea autorului, termenul „cruce” acoperă o gamă largă de necazuri: „dosadă, ocară, rușine, chinul, gonitul, bătăile, și după toate relele și dureare – munca și moartea oare cât de grozavă și grea”.

Este limpede că o asemenea viziune asupra crucii este condiționată de contextul religios și politic în care au trăit protestanții în sec. XVI, când au fost persecutați de establishment. Dacă citim „elogiul crucii” din Institutio (III.8.7), de Jean Calvin, găsim o înțelegere similară. În opinia reformatorului, purtarea crucii înseamnă, între altele, să accepți necazurile care apar când încerci să trăiești drept, anume sărăcia, exilul, disprețul, temnița, rușinea și, în cele din urmă, moartea.

În secțiunea privitoare la cele două tipuri de cruce, autorul omiliei observă că putem vorbi despre o cruce cea pe care trebuie să o poarte orice creștin („a toți creștinilor depreună”), în conformitate cu principiul enunțat de Pavel în Gal. 5:24: „Carei sânt ai lu Hristos, trupulu ș-au răstignit cu râvnele și cu pohtele” (i.e. „cu patimile și poftele lor”).

În afară de această cruce obștească, există altele care sunt rânduite de Dumnezeu fiecărui om în parte, „care omului usebi cuiș pune Dumnezeu a purta și a păți [=suferi]: au boală, au alte nevoi și greale [=greutăți]”. Urmează un atac frontal asupra pietății tradiționale: „Nu grăiaște Hristos să purtăm crucea de lemn ce-au purtat el ș-au murit pre ea, nici grăiaște de crucea făcută de aur sau de argint, ce lesne e a purta fățarnicilor”.

Nu găsesc în acest paragraf un compromis între spiritualitatea ortodoxă și cea calvină, ci o contestare radicală a unor practici devoționale întâlnite în creștinismul tradițional.

Comparați perspectiva de mai sus cu cea a lui Varlaam, din secolul următor: „Pre eretici să-i proclețim, pre jidovi să-i ocărâm, pre păgâni să-i batgiocurim, ce ne râd pre noi că ne închinăm lemnului și aurului și argintului” (Carte românească de învățătură, ed. Stela Toma, p. 41). În același context, Varlaam scria: „Că săvai să iaste și de lemn Svânta Cruce, sau de aur, sau de argint, sau și de altă de ceva, iară puterea Celuia ce s-au răstignit pre dânsa tot lăcuiaște într-însa”.

O altă învățătură extrasă din textul biblic de către autorul omiliei vizează maniera de a purta crucea: „învățăm de aicea cum cu veselie cine poartă crucea și nevoia, acela ia crucea”. După o serie de argumente biblice privind importanța de a ne păstra bucuria interioară în fața suferinței, autorul conchide că poartă cu adevărat crucea „cine pate [suferă] bucuros și cu pace, nu cu murguitură [=cârtire] și cu greață.”

În fine, ultima idee din „a doua învățătură” are de-a face cu importanța purtării crucii pe care a rânduit-o Dumnezeu, nu a celei pe care o alegem noi. Urmează un atac voalat asupra monahismului, întrucât membrii cinului călugăresc își aleg ei singur crucile: „munca, foamea și oare ce greale [greutăți], de mintea și de capul lor”. Autorul îl sfătuiește pe cititor să nu-și adauge singur alte necazuri, fiindcă „destulă nevoie veri avea în lume, numai să poți purta”. Viața de credință în civilizație este uneori mai grea decât cea a eremiților: „între oameni sau în oraș mai multă dosadă și greață poți afla decât în pustie și în chilia ta”. (Fiindcă locuiesc de douăzeci de ani în București, și călătoresc cu RATB-ul, nu pot decât să confirm.)

Termenul „fățarnici” necesită și el câteva observații. Judecând după maniera în care este folosit, aș spune că el îi denumește peiorativ pe membrii clerului și pe monahi. Deduc asta din felul în care sunt folosite cele trei ocurențe ale termenului în omilia coresiană. Astfel, conform „tâlcului” la Marcu 8:34, „fățarnicii” sunt cei care poartă cruci de aur sau de argint, care își aleg singuri crucea „în pustie și în chilie” și care greșesc când „zic că pot dereage, descumpăra și a iușura după moarte, că Dumnezeu nu e lacom cum sânt acei fățarnici”.

 

A treia ediție a cărții „Dilemele fidelității”. Acum, la Editura Ratio et Revelatio

După un lung și anevoios proces de revizuire a „Dilemelor”, pot în sfârșit să anunț apariția ediției a treia a acestei lucrări. O găsiți pe site-ul Editurii Ratio et Revelatio (AICI), împreună cu o mostră de text. În curând exemplare din noua ediție vor fi disponibile și în librării.

Mai jos un fragment descriptiv.

Chiar și un cititor neavizat este, de regulă, conștient că versiunile ortodoxe ale Bibliei au un specific al lor și că cele protestante au, de asemenea, caracteristici care le deosebesc în mod evident de cele ortodoxe. Cititorii familiarizați cu Scriptura sesizează diferențele, dar rareori pot oferi explicații pentru ele, deoarece în numeroase cazuri rădăcinile fenomenelor care au dus la apariția divergențelor dintre două sau mai multe traduceri ale Bibliei coboară adînc în istorie, iar lămurirea lor presupune o cercetare pe măsură. Un astfel de studiu stă la baza lucrării de față, situată la confluența dintre mai multe domenii de studiu.

Cartea reprezintă o adaptare pentru un public mai larg a tezei de doctorat a autorului, în care acesta investighează tradiția biblică românească (circa 40 de ediții biblice) din perspectiva unor termeni sau sintagme (unsprezece la număr) care de regulă sînt subiect de controversă între confesiunile creștine. După un capitol care prezintă în rezumat istoria traducerii Bibliei în românește, autorul analizează diverse condiționări culturale, ecleziologice, mariologice, soteriologice, respectiv eshatologice. Analiza biblico-exegetică amănunțită a fiecărui termen este însoțită de o incursiune în istoria interpretării și în dogmatică, incursiune menită să pună problema în context. Această cercetare acoperă un gol în filologia românească, deoarece în prezent nu există lucrări similare, situate la interferența dintre filologie, traductologie, teologia biblică și teologia istorică.

 

Lipsa de unitate: problema de fond a bisericii din Corint (1Cor. 1:10)

Reiau aici pe blog o postare apărută pe SCER. Dacă vizitați blogul veți găsi și alte observații exegetice la diferite texte biblice. Toată postarea AICI.

***

Unii comentatori văd în acest verset ceea ce în limbaj aristotelic se numește próthesis „expunerea cazului”, care trebuie să fie urmată de „dovedirea” lui. Aristotel împarte discursul în prooímion („exordiu”), diḗgēsis („relatarea faptelor”), pístis („confirmarea faptelor”) și epίlogos („încheierea”, care presupune și o perorație) (Ret. 3.13 / 1414a). Înțeleasă în această cheie retorică, Epistola 1 Corinteni are ca „teză principală” apelul la unitate, urmat, în v. 11, de „relatarea faptelor” („mi-au povestit ai Cloei că între voi sunt certuri”).

Folosirea apelativului „fraților” dă o notă mult mai „caldă” secțiunii care urmează. Reluat în versetul următor, termenul are rolul de a defini raportul dintre autorul epistolei și destinatari, micșorând distanța dintre cele două părți. Aceeași notă „fraternă” se observă și în v. 26, când Pavel îndreaptă reflectorul asupra corintenilor înșiși, invitându-i să conștientizeze un fapt important: „chemarea” pe care le-a făcut-o Dumnezeu răstoarnă așteptările și standardele lumii. Dacă analizăm folosirea vocativului „fraților” în primele patru capitole, descoperim că el revine periodic, mai cu seamă atunci când Apostolul adoptă un ton prietenos. Dimpotrivă, nu întâlnim această formă de adresare atunci când Pavel scrie pe un ton apăsat sau chiar tăios (vezi Gal. 3:1–14; autorul indică schimbarea de registru abia în Gal. 3:15, prin inserția vocativului).

 

Hristos – temeiul sfințirii și al unității creștine (1Cor. 1:2)

Dacă sunteți interesați de materiale exegetice, urmăriți site-ul SCER (AICI), dedicat primei serii de comentarii exegetice de producție româno-protestantă.

Postez mai jos un fragment care să vă dea o idee despre cum va arăta textul comentariului. În perioada următoare sper să pot scrie din când în când astfel de texte la 1 Corinteni.

Ruinele Corintului antic: templul lui Apolo și Acrocorintul (în plan depărtat). Foto: © Emanuel Conțac

Sublinierea făcută de Pavel prin dubla referire la sfințire („sfințiți… chemați sfinți”) are rolul de a-i semnala cititorului că acest aspect va reveni în cursul epistolei. În mod tipic, temele lansate de autor în primele paragrafe ale epistolei au ecou în alte capitole. În lumina elementelor care vor fi introduse pe parcursul epistolei (corintenii tolerează o abatere morală „cum nici între păgâni nu se pomenește”), declarația Apostolului are în subtext o nuanță critică. Insistența pe sfințenie scoate în evidență un domeniu în care corintenii sunt deficitari.

Secvența „împreună cu toți” trebuie pusă în relație cu „chemați să fie sfinți”. Credincioșilor li se spune că sunt chemați să fie sfinți ca parte a unei comunități mai mari de credincioși (cf. 14:36).

Găsiți toată postarea AICI.

 

Noutăți despre proiectul EDCR. Raportul pe anul 2022

Suntem aproape de finalul lui 2022 și inevitabil suntem puși în fața retrospectivelor. Ca în fiecare an, ne uităm în urmă și constatăm „ce repede s-a depănat totul”.

Anul 2022 rămâne – cel puțin pentru occidentali – anul ieșirii din pandemie. Judecând după știrile pe care le-am citit în ultimele zile, la chinezi pandemia abia începe.

Proiectul EDCR a înaintat cu pași mici din cauza unui alt proiect paralel, care are ca obiect verificarea judicioasă a punctuației și a ortografiei din textul clasic tradus de Dumitru Cornilescu. După cum se știe, începând cu 1924 textul a fost asumat de Societatea Biblică Britanică, dar, prin conjuncturi prea complicate pentru a fi explicate aici, textul cornilescian a fost supus mai multor revizuiri ortografice, de diverse organizații, iar rezultatul nu a fost întotdeauna foarte fericit.

Fiind invitat să conduc ședințele în care a fost evaluat textul „OldC” (cum îl alintăm noi), am consumat mult timp și multă energie pentru a verifica, alături de ceilalți membri ai echipei, toate sugestiile, observațiile și comentariile care s-au adunat pe parcurs. Luni, 19 decembrie, a avut loc ședința în care am parcurs textul cărții lui Iov și ne-am bucurat să trecem și această carte în rândul celor verificate. Ne apropiem așadar de jumătatea Bibliei. Presupun că în primăvară vom încheia acest proces foarte migălos și vom putea reveni, cu toate forțele, la celălalt mare proiect în care sunt implicat: EDCR.

„De pe frontul EDCR” raportez mai jos următoarele informații pentru 2022. Ca să fie mai clar progresul făcut, precizez că în 2021 a fost publicat online Pentateuhul, tipărit ulterior și ca ediție-pilot. De asemenea, au fost validate de Comitetul Pastoral următoarele cărți biblice: Daniel, Ioel, Obadia, Hagai, Naum, Habacuc, Țefania, Maleahi.

Și acum cronologia evenimentelor din 2022

4 ianuarie: Comitetul Pastoral primește spre lectură textul cărții Zaharia.

2 februarie: Finalizarea cărții Plângerile lui Ieremia.

27 aprilie: Cartea lui Amos este trimisă Comitetului Pastoral.

11 iulie: Cărțile Osea și Mica sunt finalizate și trimise Comitetului Pastoral.

20 iulie: Are loc ședința de validare a ultimelor trei cărți din grupul Profeților Mici.

12 august: Au fost finalizate, publicate în DBL și preluate în aplicațiile biblice (YouVersion, eBiblia) șaisprezece cărți biblice: Ecleziastul, Cântarea cântărilor, Plângerile lui Ieremia, Daniel și cei Doisprezece Profeți.

4 noiembrie: Iosua, Judecători și Rut sunt integrate în DBL și publicate în YouVersion și eBiblia. Revizuirea inițială a fost realizată de Silviu Tatu și Gelu Păcurar. Contribuții ulterioare la forma finală a textului au avut Florin Lăiu, Dragoș Ștefănică, Cristi Sava și Emanuel Conțac.

În viitorul apropiat, Cristi Sava, revizorul literar, va citi cărțile 1–2 Samuel, pentru a se asigura că nu există nimic care să împiedice încărcarea lor în DBL.

Prioritatea pentru 2023 este revizuirea finală a cărților istorice (1–2 Regi și 1–2 Cronici). Sperăm ca ele să fie disponibile în aplicațiile de profil la finalul acelui an.

Ca și în alți ani, datorez mulțumiri angajaților Societății Biblice Britanice care mi-au dat ajutor în încărcare online a textului.

Slăvit să fie Dumnezeu pentru tot ce s-a realizat în cursul anului 2022!

 

Noutăți despre EDCR: 16 cărți biblice în YouVersion

N-am mai postat de mult noutăți pe cele două bloguri personale. Fiindcă astăzi am aflat că platforma YouVersion a făcut niște actualizări în versiunea EDCR, mă grăbesc să trimit și eu vestea „urbi et orbi”.

Atât pe site, cât și în aplicație, veți vedea că de la Deuteronomul se trece la Ecleziastul și Cântarea cântărilor, apoi la Plângeri, Daniel și cei Doisprezece Profeți.

Un fragment din Plângerile lui Ieremia. Captură de ecran din aplicația YouVersion.

Deși mie mi-a revenit sarcina de a gestiona administrativ proiectul, textul publicat în aplicații este rezultatul unor lecturi numeroase. Atât membrii Comitetului de Revizuire, cât și cei ai Comitetului Pastoral și-au lăsat amprenta asupra formei actuale. Numai Dumnezeu ar putea tranșa în mod riguros contribuția precisă a fiecăruia. Cert este că prin această muncă de echipă textul s-a „echilibrat” de așa manieră, încât este la adăpost de acuzația că el reflectă idiosincraziile unui singur traducător.

Presupun că în câteva zile secțiunea nou introdusă în YouVersion va fi disponibilă și pe eBiblia.

Mai jos o fotografie din sala de ședințe a Tyndale House, unde s-au făcut șlefuirile finale ale unor cărți din EDCR.

P.S. Datorez mulțumiri personalului BFBS pentru sprijinul pe care mi l-a dat în munca de încărcare a textului biblic în Digital Bible Library.

 

Ioan Zoba și sursele de inspirație pentru „Propovedaniia a cinceasprăzécea” din Sicriul de aur (1683)

Am primit astăzi vestea că a apărut în formă publicată un articol științific privitoare la sursele uneia dintre omiliile publicate de Ioan Zoba în volumul Sicriul de aur.

Protopopul Ioan Zoba din Vinț este mai puțin cunoscut decât Coresi, care și-a desfășurat activitatea tipografică în secolul precedent, ori decât Simion Ștefan, care a coordonat tipărirea primei ediții complete a Noului Testament la mijlocul sec. al XVI-lea.

Zoba are însă mai multă substanță teologică. Stilul lui este mai plastic, iar construcția frazei este mai viguroasă. Deși omiliile din Sicriul de aur nu sunt toate originale, Zoba are meritul de a fi introdus în Transilvania un model retoric solid.

Mai jos un fragment din studiul privind sursele omiliei a cincisprezecea. Textul integral îl găsiți pe Academia.edu.

***

Pentru a întregi discuția privind sursele folosite în SA, trebuie să facem câteva observații și despre un concept grecesc important menționat în predică. Zoba folosește de trei ori termenul „ștorghi”, pe care îl descrie în secțiunea de „învățătură” a predicii: „Fost-au din ceputul lumii, iaste și în zuoa de astăzi, fi-va și pînă în sfîrșitul lumii nărav ca acela și pornitura inimii și dintr-acéea să izvoréște minunată amărîre și întristare. Care, dintre oamenii pămîntești numai părinții și maicele o pricep (simțesc), iară partea cea mai mare a oamenilor nu o pot simți, ce numai să miră de acéea și să ciudesc, iară acéea nu-i alta, fără numai pornitura părinților și a maicelor cătră coconașii lor. Aceasta pornitură a părinților o cheamă grecii ștorghi” (f. 163^v).

Ideea se regăsește în „oca dintîiu” a învățăturii: „acéea pornitură, care în limba grecească să chiamă ștorghi, n-au dat Dumnezău într-înimile altor oameni, fără numai într-înimile părinților și a maicelor. De-aicea iaste că alalți oameni, carii nu pot simți cum ară trebui, numai ce să miră și să ciudesc ce fac părinții de moartea pruncilor. Cînd mor frații, priiatinii, vecini și alți voitori buni ai noștri, putemu-ne amărî și întrista, putem și plînge după ei, putem vărsa și lacrămi după ei, ce peste puținea vréme îi vom uita și vom lua mîngîiare. Iară cînd mor coconii cei dragi, cu nevoie îi vom uita” (f. 164^r-164^v).

Ultima ocurență a termenului apare în „hasna dintîiu”: „cînd plîng și să vaietă părinții după moartea coconilor […] nu plîng, nice nu să vaietă fără de ocă, ci pentru acéea că, întru inimile lor iaste (ștorghi) pornitura cea nespusă care nu o pot simți alții, fără numai părinții și maicele, iară alți oameni, carii n-au avut, nice n-au prunci, numai ce să miră și să ciudesc de ea” (f. 165^r). Ideea este ilustrată cu un exemplu din lumea animală: „Cînd flămînzesc urșii, leii și bălaurii nu să mînie așea tare ca atunci cînd să jăhuiesc de puii lor. Păsările de nemică nu țipă așea tare ca atunci cînd le iau puii lor” (f. 165^r). Recunoaștem în această ilustrație teza de la începutul predicii: „Dragoste mai mare nu să află, nice nu să poate numi supt ceriu ca între părinți și între feciori. Care pre lesne putem cunoaște de vom socoti ce fac dobitoacele, jivinile pămîntului și pasările (aerului) ceriului cu puii lor. […] Urșii, bălaurii și leii de nemică nu să bucură așea tare ca de viața puilor săi și iară nu să întristează, după năravul și după firea lor, mai tare ca de perirea lor” (f. 157^v).

 

Convorbire cu Iosif Țon pe tema corespondenței lui Dumitru Cornilescu

Săptămâna trecută l-am sunat pe Iosif Țon pentru a-i pune câteva întrebări în legătură cu vizita pe care i-a făcut-o lui Dumitru Cornilescu în Elveția. Din vorbă în vorbă, am ajuns la subiectul relației dintre Cornilescu și Societatea Biblică Britanică. Iosif Țon nu știa că cele 550 de scrisori din arhiva BFBS, privitoare la versiunea Cornilescu, au apărut în traducere încă din 2014. Fiindcă volumul a fost republicat anul acesta, i-am trimis un exemplar din noua ediție, împreună cu NT și Pentateuhul EDCR.

De îndată ce a primit cărțile, Iosif Țon m-a sunat foarte bucuros: „Ai făcut un lucru cu adevărat extraordinar. Eu am văzut aceste scrisori la Bible House, dar n-am avut răgazul să le public”. Apoi a adăugat râzând: „Aproape că sunt invidios…”

„Ideea studierii și publicării acestor documente mi-a fost sugerată de dvs.”, i-am supus eu.

„Da, am văzut că ai menționat acest fapt. Mulțumesc!”

În toamna anului 2008, în timpul unei simpozion organizat de Biserica Betania, din Oradea, Iosif Țon spunea public că a văzut corespondența dintre Cornilescu și Comitetul Societății Biblice Britanice și afirma că ea ar trebui publicată de un „tânăr cercetător”. Inspirat de apelul lui, în februarie 2009 am reușit să petrec o săptămână la Cambridge, pentru a face o analiză preliminară a documentelor. În 2012 am reușit să le digitalizez integral și să le traduc, iar în 2014 am scris studiul introductiv.

Interviul pe care i l-a luat Iosif Țon lui Cornilescu încă nu a fost publicat. Poate cândva voi găsi răgazul de a-l edita și adnota, pentru a-l publica într-o revistă de specialitate. Activitățile din prezent nu-mi permit acest lux.

„Să nu-ți fie teamă să te investești în alții”, m-a sfătuit Iosif Țon în conversația lungă pe care am avut-o. „Mulți dintre cei pe care i-am ajutat după 1990, când era nevoie de oameni pregătiți în teologie, nu vor să-și mai aducă aminte de asta.”

„Dar noi știm acest lucru”, i-am spus eu. „Pentru noi, cercetătorii din mediul penticostal, nu e niciun secret că aproape toți teologii baptiști formați după 1990 au beneficiat de ușile pe care le-ați deschis în virtutea relațiilor pe care le-ați stabilit cu mediul academic occidental în perioada comunistă.”

„Să nu avem rețineri când e vorba să-i ajutăm pe ceilalți. Nu pentru oameni lucrăm, ci pentru Dumnezeu!”

La cei aproape 87 de ani, Iosif Țon continuă să slujească prin mesaje biblice înregistrate pentru postul Alpha și Omega.

 

Retipărirea volumului „Cornilescu”

Colecția de scrisori și documente privitoare la Biblia Cornilescu a fost republicată la Editura Roua.

Cartea, apărută inițial la Editura Logos, în 2014, nu se mai găsea de multă vreme. Am fost întrebat adesea când o să facem o suplimentare de tiraj, dar răspunsul meu a fost, invariabil, „nu știu”. Eram prea aglomerat cu munca de revizuire pe care o presupune proiectul EDCR.

Anul acesta, prin niște circumstanțe care acum îmi par de-a dreptul miraculoase, volumul a fost preluat de Editura Roua, de unde poate fi achiziționat cu 59 de lei.

Pentru comenzi, scrieți un email la edituraroua [at] gmail.com. Tirajul nu este foarte mare, prin urmare se va proceda conform principiului „primul venit, primul servit”.

 

Visul lui Nebucadnețar. Cartea lui Daniel, pe masa Comitetului Pastoral

La revizuirea cărții lui Daniel s-a lucrat vreme îndelungată. N-aș fi bănuit niciodată că o carte de numai douăsprezece capitole va genera atâtea discuții și comentarii. Caracterul apocaliptic al scrierii, faptul că a fost redactată în două limbi (ebraică și aramaică) și faptul că a suscitat atâtea comentarii în istoria interpretării fac din Daniel o veritabilă piatră de încercare chiar și pentru un traducător cu experiență.

În final, după un migălos proces de diortosire, cartea a ajuns în forma pe care o considerăm finală. Probabil și membrii Comitetului Pastoral vor mai avea întrebări și comentarii pe marginea ei, dar 99% din muncă s-a făcut.

Mai jos puteți citi un fragment din versiunea revizuită.

După cum observați, textul este împănat cu note de subsol într-o proporție mai mare decât la alte cărți din Bible.

Primul vis al lui Nebucadnețar

¹ În al doilea an de domnie, Nebucadnețar a avut un vis, iar duhul i s‑a tulburat și i‑a pierit somnul. ² Împăratul a poruncit să fie chemați vrăjitorii, descântătorii, magii și caldeenii^g, ca să‑i spună visul. Ei au venit și s‑au înfățișat înaintea împăratului. ³ Împăratul le‑a zis: „Am visat un vis și sunt nerăbdător să‑l înțeleg.” ⁴ Caldeenii i‑au răspuns împăratului în limba aramaică^h: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune‑le robilor tăi visul, iar noi îți vom spune tâlcuirea!”

⁵ Împăratul le‑a zis caldeenilor: „Hotărârea mea este nestrămutatăⁱ: dacă nu‑mi veți spune atât visul, cât și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți, iar casele voastre vor fi prefăcute în grămezi de gunoi; ⁶ dar, dacă‑mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri, răsplată și mare cinste. De aceea, spuneți‑mi visul și tâlcuirea lui!” ⁷ Ei au răspuns a doua oară: „Să le spună împăratul robilor săi visul, și i‑l vom tâlcui!” ⁸ Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis: „Știu eu că vreți să câștigați timp, fiindcă ați văzut că hotărârea mea este nestrămutată. ⁹ Dacă nu‑mi spuneți visul, aceeași soartă vă așteaptă pe toți. Știu eu că v-ați gândit să veniți cu minciuni și cu șiretlicuri până se mai schimbă vremurile. Așadar, spuneți‑mi visul, și, astfel, voi ști că puteți să‑mi arătați tâlcuirea lui!”

¹⁰ Caldeenii i‑au răspuns împăratului: „Nu există niciun om pe pământ care să poată împlini cererea împăratului. De aceea, niciun împărat, oricât de mare și puternic ar fi fost, nu le‑a cerut vreodată așa ceva vreunui vrăjitor, vreunui descântător sau vreunui astrolog. ¹¹ Cererea împăratului este grea; nimeni nu-i poate destăinui lucrul acesta împăratului în afară de zei, care nu locuiesc printre muritori.”

¹² La auzul acestor cuvinte, împăratul s‑a mâniat și s‑a înfuriat din cale afară, poruncind să fie nimiciți toți înțelepții Babilonului. ¹³ Porunca era dată și înțelepții urmau să fie nimiciți, iar Daniel și prietenii lui erau căutați și ei ca să fie uciși. ¹⁴ Atunci, Daniel i-a vorbit cu chibzuință și cu pricepere lui Arioc, căpitanul gărzilor împăratului, care ieșise să‑i omoare pe înțelepții Babilonului. ¹⁵ El i‑a zis lui Arioc, împuternicitul împăratului: „De ce a ieșit de la împărat o poruncă atât de aspră?” Atunci, Arioc i‑a spus lui Daniel ce se întâmplase, ¹⁶ iar Daniel s‑a dus la împărat și l‑a rugat să‑i dea răgaz, ca să‑i spună tâlcuirea.

¹⁷ Daniel s‑a dus acasă și le-a făcut cunoscut acest fapt prietenilor lui, Hanania, Mișael și Azaria, ¹⁸ ca să ceară împreună îndurarea Dumnezeului cerului cu privire la această taină și să nu piară și Daniel și prietenii lui odată cu ceilalți înțelepți ai Babilonului. ¹⁹ Atunci, lui Daniel i s‑a descoperit taina într‑o vedenie de noapte. Și Daniel L‑a binecuvântat pe Dumnezeul cerului, ²⁰ zicând:

„Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu

Ale Lui sunt înțelepciunea și puterea.

²¹ El schimbă vremurile și soroacele,

El răstoarnă împărați și ridică împărați,

El le dă înțelepciune înțelepților

din veșnicie în veșnicie!

și pricepere celor pricepuți.

²² El dezvăluie adâncimi și taine,

El știe ce este în întuneric

și la El este sălașul luminii.

²³ Pe Tine, Dumnezeul părinților mei,

Te slăvesc și Te laud eu,

căci mi‑ai dat înțelepciune și putere

și mi‑ai destăinuit ce Ți‑am cerut noi:

ne‑ai dezvăluit taina împăratului.”

²⁴ După aceea, Daniel s‑a dus la Arioc, pe care împăratul îl pusese să‑i nimicească pe înțelepții Babilonului; s-a dus la el și i‑a zis astfel: „Nu‑i ucide pe înțelepții Babilonului! Du‑mă la împărat, și‑i voi da tâlcuirea!” ²⁵ Atunci, Arioc l‑a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, zicându‑i: „Am găsit între prizonierii din Iuda un om care ar putea să‑i dea împăratului tâlcuirea!” ²⁶ Împăratul i‑a zis astfel lui Daniel, care era numit Beltșațar: „Poți tu să‑mi spui visul și tâlcuirea lui?” ²⁷ Daniel i‑a răspuns împăratului:

„Ce vrea împăratul să știe este o taină pe care înțelepții, descântătorii, vrăjitorii și astrologii nu vor putea să i‑o spună împăratului. ²⁸ Dar este în cer un Dumnezeu care descoperă tainele și care i‑a făcut cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile viitoare. Iată visul și vedeniile pe care le-ai avut în patul tău:

²⁹ Pe când erai culcat, împărate, ți‑au venit în minte gânduri despre ce va fi după aceste vremuri, iar Descoperitorul Tainelor ți‑a făcut cunoscut ce se va întâmpla. ³⁰ Și nu pentru că aș avea eu o înțelepciune mai mare decât a tuturor muritorilor mi‑a fost descoperită această taină, ci ca să i se dea împăratului tâlcuirea și să afli ce-ți dorește inima să știi.

³¹ Tu, împărate, priveai și se făcea că era un chip uriaș. Chipul era măreț și de o strălucire nemaipomenită. Era ridicat înaintea ta și avea o înfățișare înfricoșătoare. ³² Capul chipului era de aur curat, pieptul și brațele îi erau de argint, pântecele și coapsele îi erau de aramă, ³³ pulpele, de fier, iar labele picioarelor, o parte din fier și o parte din lut ars. ³⁴ În timp ce priveai acest chip, o piatră s‑a desprins fără ajutorul vreunei mâini omenești, a izbit picioarele de fier și lut ars ale chipului și le‑a făcut bucăți. ³⁵ Atunci, fierul, lutul ars, arama, argintul și aurul s‑au sfărâmat împreună și s‑au făcut ca pleava din arie vara; le‑a luat vântul și nu s‑a mai găsit nici urmă de ele. Dar piatra care lovise chipul s‑a făcut un munte mare, care a umplut tot pământul. ³⁶ Acesta a fost visul. Acum îi vom spune împăratului și tâlcuirea:

³⁷ Tu, împărate, ești împăratul împăraților, și Dumnezeul cerului ți‑a dat împărăție, putere, tărie și slavă. ³⁸ El ți‑a dat în mâini tot ce locuiește sub cer – oamenii, fiarele câmpului și păsările cerului – și te‑a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur! ³⁹ După tine se va ridica o altă împărăție, care va fi mai prejos decât a ta; apoi o a treia împărăție, de aramă, care va stăpâni tot pământul.

⁴⁰ Va urma o a patra împărăție, tare ca fierul; după cum fierul zdrobește și rupe totul, da, ca fierul care sfărâmă toate aceste metale, așa va zdrobi ea și va sfărâma totul. ⁴¹ Și, după cum ai văzut labele picioarelor cu degetele lor alcătuite din lut ars și din fier, și aceasta va fi o împărăție dezbinată, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul ars. ⁴² Și, după cum degetele de la picioare erau o parte de fier și o parte de lut ars, tot așa împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte fragilă. ⁴³ Dacă ai văzut fierul amestecat cu lut ars, înseamnă că cele două părți se vor amesteca prin legături omenești^j, dar nu se vor ține strâns una de alta, după cum fierul și lutul nu se pot uni.

⁴⁴ În zilele acelor împărați, Dumnezeul cerului va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea altui popor. Ea va sfărâma toate aceste împărății și le va pune capăt, dar ea va dăinui în veci. ⁴⁵ Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o desprinzându-se din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, arama, lutul ars, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare i‑a făcut cunoscut împăratului ce va fi după aceste vremuri. Visul este sigur și tâlcuirea lui este adevărată.”

⁴⁶ Atunci, împăratul Nebucadnețar s‑a plecat cu fața la pământ și s‑a închinat înaintea lui Daniel, poruncind să i se aducă ofrande și miresme. ⁴⁷ Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul împăraților și Descoperitorul Tainelor, de vreme ce ai putut să descoperi taina aceasta!”

---

 ⁱ2:5 Unele versiuni au citit: „Lucrul (= visul) s‑a dus de la mine” (cf. ˀazălaˀ „ducându‑se”, în loc de participiul ˀazdaˀ „hotărât”).

 ^g2:2 Ebr. kasdim (în accepțiunea primară, „locuitori ai Caldeei”) îi denumește aici pe membrii unei categorii profesionale alcătuite din oameni care practicau astrologia și alte forme de divinație.

 ^h2:4 De aici și până la sfârșitul cap. 7 se folosește aramaica imperială.

⁴⁸ Apoi, împăratul l‑a înălțat în rang pe Daniel și i‑a dat daruri multe și bogate. L-a făcut guvernator peste toată provincia Babilon și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie peste toți înțelepții Babilonului. ⁴⁹ La cererea lui Daniel, împăratul i-a pus pe Șadrac, Meșac și Abed‑Nego mari dregători peste provincia Babilon, iar Daniel a rămas la curtea împăratului.

 ^j2:43 Lit. „sămânță omenească”.

 

Pentateuhul EDCR, acum și în variantă online

O fotografie de la începutul anului 2020, când încă nu știam cât de nociv va fi „noul virus Corona” și ne puteam întâlni la Sediul Societății Biblice Interconfesionale pentru a da forma definitivă cărților trecute prin trei etape de revizuire.

Procesul revizuirii textului din versiunea Cornilescu s-a dovedit mult mai laborios decât ne-am fi putut imagina. După cinci ani și jumătate, am ajuns abia la 60%.

Noul Testament, după cum știți deja, a fost publicat în 2019 și poate fi citit online și în alte aplicații cu versiuni biblice.

În ultimele săptămâni am făcut ultimele verificări la Pentateuh, ca să ne asigurăm că le punem cititorilor la dispoziție cel mai bun text posibil.

Din experiența de traducător și redactor știu că un text nu poate fi considerat definitiv sau perfect. Mereu se mai poate nuanța câte ceva.

Tot din experiență mai știu că e greu să mulțumești pe toată lumea în privința stilului sau a terminologiei alese.

Consider însă că textul EDCR a fost „frământat” suficient de mult ca să îmbine stilul clasic „cornilescian” și exigențele publicului-țintă.

Acum, după un lung travaliu de ordin tehnic, textul cărților finalizate poate fi accesat cu ajutorul următoarelor link-uri

https://www.bible.com/en-GB/bible/2311/GEN.1.EDCR

https://romanian.global.bible/bible/50b17eb4ffb4c4fa-01/GEN.1

https://my.ebiblia.ro/app/index.html?redir#read/edcrvt/Gen/1/1

 

Dietrich Bonhoeffer, „Costul uceniciei”, ed. retipărită la Editura Roua

Traducere din germană de Ligia Taloș

Reiau aici pe blog un anunț pe care l-am făcut și pe FB la finalul anului trecut.

Cartea Costul uceniciei, de D. Bonhoeffer, a fost republicată la Editura Roua, condusă de Mirela DeLong.

Am avut plăcerea de a superviza procesul de traducere și publicare a primei ediții românești, publicate la Editura Logos.

Citititorii interesați de acest titlu îl pot procura de la librăriile evanghelie din țară.

Dacă nu-l găsiți disponibil în librării, puteți face comandă direct la Editura Roua, scriind pe adresa

edituraroua @ gmail.com (uniți elementele adresei, pe care eu le-am scris separat ca să împiedic copierea lor automată de către roboți specializați în trimiterea de spam.

 

Lupta dintre David și Goliat. Un fragment din 1 Samuel, versiunea EDCR

Pandemia, cu toate relele ei, nu ne-a împiedicat să continuăm munca de diortosire a versiunii Cornilescu. În postarea anterioară prezentam un fragment din cartea 2 Samuel. Acum e rândul cărții 1 Samuel, din care postez mai jos unul dintre cele mai îndrăgite fragmente: lupta dintre David și Goliat.

Traducerea a fost verificată cu migală de doi bibliști care au avut permanent sub ochi textul ebraic. După ei, au recitit textul românesc doi filologi care s-au asigurat că versiunea EDCR nu păcătuiește prin exces de literalism.

Pe alocuri, ori de câte ori a fost necesar, au fost introduse neologisme. Vrem ca traducerea să continue tradiția cornilesciană, dar nu putem ignora faptul că limba română se înnoiește, iar unii termeni se perimează și devin greu de înțeles.

David și Goliat

²⁰ David s-a sculat dis-de-dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat lucrurile și a plecat, după cum îi poruncise Ișai. Când a ajuns în tabără, oștirea se așeza în șiruri de bătaie și scotea strigăte de luptă. ²¹ Israel și filistenii s-au așezat în șiruri de bătaie, o oștire împotriva celeilalte. ²² David și-a lăsat lucrurile pe care le avea în grija celui ce păzea calabalâcurile și a alergat la șirurile de bătaie. Cum a ajuns, i-a întrebat pe frații săi de sănătate. ²³ Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oștiri, ieșind din șirurile filistenilor. A rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, și David le-a auzit. ²⁴ La vederea acestui om, toți bărbații lui Israel au fugit dinaintea lui, cuprinși de o mare frică. ²⁵ Fiecare zicea: „L-ați văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, regele îl va umple de bogății, i-o va da pe fiica sa de nevastă și va scuti de dări casa tatălui său în Israel.”

²⁶ David le-a zis oamenilor de lângă el: „Ce i se va face omului care îl va omorî pe filisteanul acesta și va lua ocara de peste Israel? Cine este acest filistean, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oștirea Dumnezeului celui viu?” ²⁷ Poporul, spunând din nou aceleași lucruri, i-a zis: „Așa și așa i se va face omului care-l va omorî.” ²⁸ Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii, s-a aprins de mânie împotriva lui David și i-a zis: „De ce ai venit? Cui ai lăsat acele puține oi în pustiu? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii! Ai venit să vezi lupta!” ²⁹ David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?” ³⁰ Și s-a întors de la el ca să intre în vorbă cu altul și i-a pus aceleași întrebări. Poporul i-a răspuns ca prima oară.

³¹ Când cei din tabără au auzit cuvintele rostite de David, le-au adus la cunoștința lui Saul, care a trimis să-l caute. ³² David i-a zis lui Saul: „Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina acestui filistean! Robul tău va merge să se bată cu el!” ³³ Saul i-a zis lui David: „Nu poți să te duci să te bați cu filisteanul acesta, căci tu ești un tinerel, și el este un om deprins cu războiul încă din tinerețea lui!” ³⁴ David i-a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său. Când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă, ³⁵ alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. ³⁶ Așa a doborât robul tău leul și ursul; și filisteanul acesta necircumcis va fi ca unul dintre ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu!” ³⁷ David a mai zis: „DOMNUL, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean!” Și Saul i-a zis lui David: „Du-te, și DOMNUL să fie cu tine!”

³⁸ Saul l-a îmbrăcat pe David cu armura lui: i-a pus pe cap un coif de aramă și l-a îmbrăcat cu platoșa sa. ³⁹ David și-a încins sabia peste armura lui, dar nu a reușit să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi David i-a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armura, căci nu sunt obișnuit cu ea.” Așa că David s-a dezbrăcat de ea. ⁴⁰ Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din vale cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor, în săculeț. Apoi, cu praștia în mână, s-a apropiat de filistean.

⁴¹ Filisteanul s-a apropiat puțin câte puțin de David, și omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui. ⁴² Filisteanul s-a uitat și, când l-a zărit pe David, l-a privit cu dispreț, căci vedea un tânăr roșcovan și frumos la înfățișare. ⁴³ Filisteanul i-a zis lui David: „Sunt eu câine, de vii la mine cu toiege?” Apoi filisteanul l-a blestemat pe David în numele dumnezeilor lui. ⁴⁴ Filisteanul a adăugat: „Vino la mine, și am să dau carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului!” ⁴⁵ David i-a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu lance și cu suliță, dar eu vin împotriva ta în Numele DOMNULUI Oștirilor, al Dumnezeului oștilor lui Israel, pe care le-ai ocărât! ⁴⁶ Astăzi, DOMNUL te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da păsărilor cerului și fiarelor pământului stârvurile taberei filistenilor! Și tot pământul va ști că există un Dumnezeu în Israel! ⁴⁷ Și toată adunarea aceasta va ști că DOMNUL nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. A DOMNULUI este lupta și El vă dă în mâinile noastre!”

⁴⁸ Când filisteanul a dat să iasă în întâmpinarea lui David, David s-a repezit pe câmpul de bătaie ca să dea piept cu filisteanul. ⁴⁹ Și-a vârât mâna în traistă, a luat de acolo o piatră, a aruncat-o cu praștia și l-a lovit pe filistean în frunte; piatra i-a intrat în frunte și filisteanul a căzut cu fața la pământ. ⁵⁰ David a fost mai tare decât filisteanul cu o praștie și o piatră; fără să fi avut o sabie în mână, l-a doborât pe filistean și l-a omorât. ⁵¹ David a alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, scoțând-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Când au văzut filistenii că războinicul lor a murit, au luat-o la fugă. ⁵² Bărbații din Israel și din Iuda au scos chiote și i-au urmărit pe filisteni până în vale și până la porțile Ecronului. Filistenii răpuși au căzut pe drumul spre Șaaraim, până la Gat și Ecron. ⁵³ Fiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor și le-au jefuit tabăra. ⁵⁴ David a luat capul filisteanului și l-a dus la Ierusalim, iar armele filisteanului le-a pus în cortul său.

 

Cartea lui Neemia a ajuns la Comitetul Pastoral

În limbaj evanghelic, când ajungi „la comitet”, de regulă nu este de bine. Înseamnă că ai făcut cine știe ce dandana și ai nevoie de o muștruluială care să te ajute să revii pe calea cea dreaptă.

În contextul proiectului de revizuire a versiunii Cornilescu (proiect început în iunie 2015, la inițiativa Societății Biblice Britanice, în parteneriat cu Societatea Biblică Interconfesională din București), atunci când o carte din Biblie ajunge „la comitet”, e de bine, fiindcă înseamnă că am trecut cu ea și de revizuirea literară și o putem prezenta primilor cititori.

M-am uitat pe blog să văd când am scris postarea precedentă. Văd că la sfârșitul lui mai. Îmi imaginam că în luna iunie voi putea anunța că am finalizat cele trei cărți la care se lucra – Ezra, Neemia, Estera.

În această perioadă s-a lucrat intermitent la finisarea celor trei cărți, dar pandemia ne-a complicat existența în multe privințe, prin urmare progresul a fost mai lent.

Ca să aveți o idee despre cum arată forma nouă a textului din Neemia, postez aici un fragment din legământul ale cărui clauze sunt prezentate în cap. 10. Pentru a înțelege mai bine contextul, ar trebui să citiți și cap. 9 (în vechea versiune).

Nota bene: Textul postat aici este proprietatea Societății Biblice Britanice / Societății Biblice Interconfesionale și multiplicarea lui nu este permisă fără acordul scris al proprietarilor.

Mai precizez că la finalizarea segmentului Geneza – Rut vom încărca textul în cele mai cunoscute app-uri biblice (YouVersion, eBiblia), pentru a le da cititorilor posibilitatea de a se familiariza cu versiunea revizuită încă înainte de publicare. Mă aștept ca acest lucru să fie posibil în septembrie.

***

¹Pe documentul pecetluit sunt următoarele nume:

guvernatorul Neemia, fiul lui Hacalia, Țidchia, ²Seraia, Azaria, Irmeia, ³Pașhur, Amaria, Malchia, ⁴Hatuș, Șebania, Maluh, ⁵Harim, Meremot, Obadia, ⁶Daniel, Ghineton, Baruh, ⁷Meșulam, Abiia, Miiamin, ⁸Maazia, Bilgai și Șemaia – aceștia sunt preoții.

⁹Leviții:

Iosua, fiul lui Azania, Binui, dintre fiii lui Henadad, Cadmiel, ¹⁰și frații lor: Șebania, Hodiia, Chelita, Pelaia, Hanan, ¹¹Miha, Rehob, Hașabia, ¹²Zacur, Șerebia, Șebania, ¹³Hodia, Bani și Beninu.

¹⁴Căpeteniile poporului:

Paroș, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani, ¹⁵Buni, Azgad, Bebai, ¹⁶Adonia, Bigvai, Adin, ¹⁷Ater, Hizchia, Azur, ¹⁸Hodia, Hașum, Bețai, ¹⁹Harif, Anatot, Nebai, ²⁰Magpiaș, Meșulam, Hezir, ²¹Meșezabel, Țadoc, Iadua, ²²Pelatia, Hanan, Anaia, ²³Hosea, Hanania, Hașub, ²⁴Haloheș, Pilha, Șobec, ²⁵Rehum, Hașabna, Maaseia, ²⁶Ahia, Hanan, Anan, ²⁷Maluh, Harim și Baana.

²⁸Cealaltă parte a poporului ‒ preoții, leviții, ușierii, cântăreții, slujitorii Templului și toți cei ce s-au separat de neamurile învecinate^a pentru Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii și fiicele lor, toți cei ce au cunoștință și pricepere ‒ ²⁹se unesc cu frații lor de neam nobil și se leagă cu blestem și cu jurământ să umble în Legea lui Dumnezeu dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească și să împlinească toate poruncile DOMNULUI, Stăpânului nostru, hotărârile și rânduielile Lui.

³⁰Făgăduim să nu le dăm pe fiicele noastre după neamurile învecinate și să nu le luăm pe fiicele lor de neveste pentru fiii noștri.

³¹Dacă neamurile învecinate aduc mărfuri sau orice fel de grâne pentru vânzare în ziua sabatului, nu vom cumpăra nimic de la ei în sabat și în zilele de sărbătoare. Vom lăsa nelucrat pământul în anul al șaptelea și nu vom cere dobândă pentru datorii.

³²Luăm asupra noastră obligația de a plăti anual a treia parte dintr-un siclu pentru slujba Casei Dumnezeului nostru, ³³pentru pâinile înfățișării, pentru ofranda necurmată, pentru arderea-de-tot neîncetată din zilele de sabat, din zilele de lună nouă și din zilele de sărbătoare, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele-de-păcat aduse ca ispășire pentru Israel și pentru orice lucrare din Casa Dumnezeului nostru.

³⁴Noi – preoții, leviții și poporul – am tras la sorți, după casele noastre părintești, pentru lemnele care trebuie aduse ca dar la vremuri hotărâte, în fiecare an, la Casa Dumnezeului nostru, ca să fie arse pe altarul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, după cum este scris în Lege.

³⁵Făgăduim să aducem cele dintâi roade ale pământului nostru și cele dintâi roade ale tuturor pomilor, în fiecare an, la Casa DOMNULUI;

³⁶să-i aducem pe întâii născuți ai fiilor noștri și ai vitelor noastre, după cum este scris în Lege, precum și pe întâii născuți ai cirezilor și ai turmelor noastre la Casa Dumnezeului nostru, la preoții care fac slujba în Templul Dumnezeului nostru;

³⁷să le aducem preoților în cămările Casei Dumnezeului nostru cele dintâi roade din plămădeală și darurile noastre de mâncare din roadele tuturor pomilor, din must și din untdelemn;

să le dăm leviților zeciuială din pământul nostru, căci leviții sunt cei care trebuie să o primească în toate cetățile în care lucrăm. ³⁸Preotul, urmașul lui Aaron, va fi cu leviții când vor primi zeciuiala, iar leviții vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei. ³⁹Fiii lui Israel și fiii lui Levi vor aduce în cămările acestea darurile de grâu, de must și de untdelemn; acolo sunt vasele Sanctuarului și acolo stau preoții care fac slujba, ușierii și cântăreții; și nu vom neglija Casa Dumnezeului nostru.

---

 ^a10:28 Lit. „popoarele țării”. Aici și în vers. 30 și 31.

 

Când a intrat în tradiția biblică românească „Pilat din Pont”?

În ultima vreme am fost preocupat de persoana lui Pilat și am și scris o mică notă cu privire la acest personaj. Nota se intitulează „Pilat al meu”.

Urmează să mă lămuresc cum a intrat în tradiția biblică românească „Pilat din Pont”. Cum a reușit acest personaj de tristă notorietate să ia corabia tocmai din Pont (pe coasta nordică a Turciei, aproape de Georgia) și să ajungă nu doar o rotiță în sistemul administrativ roman, ci și singurul păgân care are cinstea de a figura într-o importantă profesiune de credință creștină (Crezul de la Niceea).

Dacă vă frământă această întrebare e cazul să aflați că Pilat nu era „din Pont”.

În greacă i se spune Πόντιος Πιλᾶτος Póntios Pilatos. Numele Póntios (lat. Pontius) a fost înțeles în mod eronat ca indiciu că Pilat ar fi fost „din Pont”. În fapt, el constituie așa-numitul nomen gentilicium, numele care indica apartenența unui cetățean roman la o anumită gens (i.e. gens Pontia). Aceasta își avea originile în Samnium, regiune muntoasă din centrul Italiei. Pilatus este cognomen. Numele lui personal (praenomen) nu este cunoscut.

Care o fi prima versiune a Bibliei în care avem sintagma „Pilat din Pont” și în care numele Póntios ajunge să fie înțeles ca toponim?

 

Ezra, Neemia, Estera – aproape de final

E aproape gata un grupaj de trei cărți biblice – Ezra, Neemia, Estera – cele care închid secțiunea de cărți istorice, conform împărțirii din canonul protestant.

Precum se vede, am început să parcurgem cărțile istorice din capătul opus. Mai avem un segment consistent (1-2 Samuel, 1-2 Regi, 1-2 Cronici) și declarăm încheiată revizuirea cărților istorice.

Descopăr, cu acest prilej, că procesul de revizuire este mai migălos decât mi-am imaginat. Termenul inițial pentru parcurgerea întregului text al Bibliei Cornilescu era de trei ani. Sancta simplicitas!

Ar fi fost frumos ca revizuirea întregii Biblii să fie gata la „centenarul mic” (2021). Fiindcă suntem români, nu putem fi gata la primul centenar, așa că tragem nădejde că vom fi gata la „centenarul mare” (2024). În 1924 a apărut ediția Cornilescu pe care o folosim astăzi.

Ca să terminăm cărțile istorice anul ăsta ar trebui să finalizăm câte una pe lună, ceea ce n-ar fi imposibil (cu condiția să se petreacă în cea mai bună dintre lumile posibile).

Mai jos puteți citi un fragment din Neemia. Veți observa, cu siguranță, un element nou. Nu vă dau detalii; contez pe vigilența dvs.

***

În luna Nisan, în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul și i l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist în prezența lui. Împăratul mi-a zis: „De ce ai fața tristă? Nu ești bolnav, deci nu poate fi decât o întristare a inimii.”

Atunci m-a apucat o mare frică și i-am răspuns împăratului: „Veșnic să trăiască împăratul! Cum să n-am fața tristă, când cetatea  în care sunt mormintele părinților mei este în ruină și porțile ei sunt arse de foc?” Și împăratul mi-a zis: „Ce anume ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor și i-am răspuns împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea  în care sunt mormintelor părinților mei, ca s-o rezidesc!”

Împăratul, care o avea alături de el pe împărăteasă, mi-a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să-mi îngăduie să plec, de îndată ce i-am spus data. Apoi i-am zis împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii din Transeufratena, ca să-mi îngăduie să trec și să intru în Iuda, precum și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile fortăreței templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat  ce am cerut, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

M-am dus la dregătorii din Transeufratena și le-am dat scrisorile împăratului, care trimisese cu mine niște căpetenii ale oștirii și călăreți. Însă când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit lucrul acesta, s-au cătrănit de necaz, pentru că venea un om să caute binele fiilor lui Israel.

 

Cornilescu 1924. Un fragment lipsă în Numeri 15:41: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”

Acum, când parcurg încă o dată cartea Numerilor, în versiunea revizuită, mi-a atras atenția versetul din 15:41, unde textul ebraic are la final declarația „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”.

În Cornilescu 1924 această declarație lipsește. Poate că n-ar fi rău ca edițiile următoare (revizuite doar ortografic) să alinieze versiunea românească la textul masoretic

Mai jos fotografia din ediția 1924 (exemplarul din arhiva BFBS, Cambridge). După textul subliniat cu roșu ar trebui să avem, ca în ebraică: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”.

 

 

Am stat de vorbă cu soldatul care l-a lovit în falcă pe Serapis

Presupun că toată lumea a auzit de templul lui Serapis din Alexandria. Indiferent ce știați sau credeți că știați, abia acum avem acces la dedesubturile dărâmării acestui celebru sanctuar.

M-am întors recent din Egipt, unde am avut ocazia să stau de vorbă cu martorii oculari la eveniment.

Revista Convergențe publică mărturiile cutremurătoare ale celor care au asistat la eveniment.

Mai jos un fragment. Găsiți AICI reportajul de la fața locului.

***

Rufin întrerupe în mod neașteptat firul istoriografic cu observația: „Presupun că toată lumea a auzit de templul lui Serapis din Alexandria”. Urmează o descriere amănunțită a incintei templului, care era situat pe o colină artificială, la capătul unei scări cu o sută de trepte. Vizitatorul este purtat prin sălile ample, pe sub bolți iluminate artificial și prin porticul dreptunghiular din interior, până la clădirea centrală, în care se afla statuia lui Serapis, „măgăoaia despre care se spunea că este făcută din tot soiul de metale și lemne” (quod monstrum ex omnibus generibus metallorum lignorumque conpositum ferebatur).

Istoricul subliniază viclenia și iscusința (dolis et arte) de care au făcut uz constructorii pentru a poziționa ferestruica templului: în ziua când statuia soarelui era adusă pentru a-l saluta pe „titular”, razele care pătrundeau pe fereastră iluminau gura și buzele statuii, încât celor care priveau li se părea că soarele însuși îl salută pe Serapis cu o sărutare. O altă înșelăciune din aceeași categorie întrebuința magneți care înălțau statuia de la pământ, dând impresia că aceasta plutește în aer.

Reluând firul acțiunii, Rufin spune că după citirea rescriptului cei din tabăra creștină s-au simțit încurajați să-l răstoarne pe autorul rătăcirii (ad subvertendum erroris auctorem), dar au ezitat din cauza unui zvon care circula printre păgâni: dacă o mână omenească ar fi atins statuia, pământul s-ar fi despicat, alunecând în haos, iar cerul s-ar fi prăbușit pe pământ. S-a găsit însă un soldat curajos, „înarmat mai mult cu credință decât cu arme pământești” care a apucat o secure cu două tăișuri și l-a lovit cu toată puterea pe bătrânul șarlatan în falcă.

Doar că cerul nu a căzut, iar pământul nu s-a prăbușit. În urma loviturilor repetate, zeitatea de lemn putred a fost doborâtă, iar apoi a fost arsă. Rufin descrie tacticos procesul de dezmembrare în urma căruia „moșneagul ramolit a fost ars în văzul cetății care îl adorase” (in conspectu cultricis Alexandriae senex veternosus exuritur). La urmă de tot a fost ars și trunchiul, în amfiteatru. „Acesta a fost sfârșitul deșartei superstiții și al străvechii rătăciri a lui Serapis”, conchide autorul.

 

La vremuri noi, blog nou: Cenzurat de Facebook

De câteva luni bune mi s-a tot spus că blogul meu nu mai este acceptat de Facebook. Niște cititori cărora nu le-a plăcut ce au citit pe aici m-au „pârât” la Centrală, iar Centrala, zeloasă să promoveze conformismul ideologic, nu mi-a mai scos blogul de la „indexul ideilor care nu se potrivesc cu spiritul epocii tolerante în care trăim”.

Din această zi, activitatea pe blogul Vaișamar se suspendă.

Mă găsiți pe blogul nou: https://cenzuratdefb.wordpress.com/

Nu voi putea posta foarte des, fiindcă sunt într-o perioadă foarte aglomerată.

Puteți să vă abonați la noul blog și veți primi actualizări prin email.

 

24 februarie 303 – începutul Marii Persecuții

Astăzi este aniversarea edictului care a marcat începutul Marii Persecuții din timpul Tetrarhiei. Era prima salvă dintr-o serie fără precedent, prin care autoritățile romane au încercat să dezrădăcineze creștinismul de pe întreb cuprinsul imperiului.

Dintr-o lucrare a lui Lactanțiu, „Despre morțile persecutorilor”, știm că în 24 februarie 304 Dioclețian publica la Nicomedia un edict prin care creștinii erau lipsiți de onoruri și demnități („omni honore ac dignitate”) și puteau fi supuși torturii („tormentis subiecti essent”). Edictul îi priva practic de libertate și de dreptul de a fi aleși.

Un personaj (nenumit de Lactanțiu) a rupt batjocoritor edictul, considerându-l „triumful goților și al sarmaților”. Respectivul a fost arestat imediat, torturat și ars.

În ziua precedentă, pe 23 februarie, zi pe care Lactanțiu o socotește, cu un citat din Vergiliu („ille dies primus leti primusque malorum causa fuit”), ziua dintâi a morții și a nenorocirilor, prefectul cetății Nicomedia, însoțit de alți oficiali, s-au dus la biserică și au forțat intrarea, în încercarea de a găsi statuia zeului („simulacrum dei”) adorat de creștini. Au găsit doar Scripturile și le-au pus pe foc. Interiorul a fost jefuit.

Întrucât biserica era situată pe un loc înalt, vizibil din palatul imperial, Dioclețian și Galeriu discutau dacă să incendieze clădirea sau nu. Dioclețian avea rezerve, din motive lesne de înțeles. Un foc necontrolat s-ar fi putut extinde rapid asupra clădirilor din jur și asupra întregului oraș. Gărzile pretoriene au găsit o soluție mai sigură: folosind topoare și alte instrumente de fier, în câteva ore au transformat biserica într-un morman de dărâmături.

Foto: Reprezentarea Tetrarhiei, compuse din Dioclețian și Galeriu (Răsărit), respectiv Maximian și Constantius Chlorus (Apus).