Jurnalistul Liviu Avraam despre fața legală a unui demers de esență mafiot-pesedistă.

Aşa cum ştim, Liviu Dragnea se află în executarea unei sentinţe de condamnare cu suspendare în dosarul Referendumul. El a contestat hotărârea definitivă pe motiv că doi dintre cei cinci judecători ai Înaltei Curţi care au participat la dezbateri şi la pronunţarea sentinţei s-au pensionat între momentul pronunţării şi momentul motivării sentinţei. Contestaţia sa a fost respinsă, pe motiv că semnăturile celor doi au fost suplinite, conform procedurii, de şefa Instanţei Supreme. Ia să vedem acum maniera în care PSD-ALDE a găsit de cuviinţă să trateze problematica de care s-a lovit Liviu Dragnea. Articolul 406 din Codul de Procedură Penală, privind modul de redactare a hotărârilor judecătoreşti, spune că motivarea se redactează de regulă în 30 de zile de la pronunţare, dar nu mai mult de 90 de zile, de către unul dintre judecătorii completului şi se semnează de către ceilalţi membri. Apoi, conform proiectului de lege, adaugă:

Citeste mai mult: adev.ro/p7dvgo

Urmăriți cu atenție și interviul de mai jos, pentru a înțelege dimensiunea putregaiului pe care îl va introduce în legislația penală Comisia Iordache, al cărei unic scop este instituționalizarea hoției la nivel înalt.

https://www.digi24.ro/embed/stiri/actualitate/politica/liviu-avram-despre-modificarile-codului-penal-suntem-pusi-sa-negociem-cu-mafia-915297?video=0&width=570&height=320

Reclame

Nu s-au liniștit bine apele mocirloase stârnite de Comisia Iordache, că a și început turnarea unui nou episod din serialul „un show ticălos”, regizat de Dragnea prin interpuși, mai exact, prin deputatul Florin Iordache.

Citesc stupefiat propunerile prin care se urmărește modificarea Codului Penal, respectiv a Codului de Procedură Penală. Le găsiți AICI.

La finalul postării găsiți un fragment din care rezultă în mod clar că modificările propuse sunt făcute în interesul penalilor. Dacă ținem cont de faptul că mulți parlamentari sunt clienți vechi ai parchetelor, fiind chemați frecvent să-și explice ticăloșiile, nu avem nicio umbră de îndoială că aceste modificări sunt menite să îngreuneze munca procurorilor care se ocupă de anchetarea faptelor de corupție.

Nu este întâmplător că în această perioadă liderul PSD a lansat ideea unui miting pentru sprijinirea familiei tradiționale. Deși de aproape un an și 4 luni coaliția PSD-ALDE deține puterea și restructurează pe bandă rulantă instituții și politici ale statului român, abia acum PSD se erijează în apărător al familiei tradiționale. Este cea mai bună rețetă de compromitere a unei idei care NU a început sub umbrelă politică.

Fiindcă PSD maculează tot ce atinge, fără excepție, ar fi cu totul ieșit din comun ca dezideratul CpF — de factură eminamente civică — să nu sfârșească paralizat la contactul cu toxicul novichok pesedist.

Am auzit și voci care susțin că CpF ar trebui să conlucreze cu orice forță politică ce poate asigura deblocarea demersului prin care se urmărește clarificarea Constituției (în conformitate cu sensul avut în vedere de cei care au formulat textul în primă instanță). La o adică, ar avea și Diavolul dreptate din când în când și trebuie să i se recunoască și lui bucata de adevăr.

S-ar putea ca o asemenea „strategie” să aibă în final următoarele rezultate: (1) instrumentalizarea cinică de către PSD a energiilor înmagazinate de CpF și (2) distragerea atenției de la o miză foarte importantă – justiția, fără rezultatul dorit de CpF.

Ca orice bun scamator, Liviu Dragnea știe că dacă vrei să îmbrobodești publicul, trebuie să-l defocalizezi. Cum în luna mai sunt programate mișcări masive anti-PSD în stradă, lui Dragnea îi convine de minune să folosească tema referendumului cerut de CpF pentru a diminua impactul negativ al protestelor care vizează partidul condus de el.

După o guvernare dezastruoasă, cu aberații fiscale în urma cărora se tot face muncă de cârpeală, după nemulțumirile generate în rândul multor categorii socio-profesionale, PSD-ul nu poate rata ocazia de a vampiriza demersul pro-familie.

În prezent e greu de prezis cum se vor aranja piesele pe această complexă tablă de șah. Nu am nici cea mai mică încredere în lideri politici hârșiți în minciună și ticăloșie, care nu sunt interesați de valori și principii decât dacă le pot transforma în monedă de schimb în calculele lor josnice.

***

La articolul 143, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1) cu următorul cuprins:
„(4^1) Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării, care nu au legătură cu infracţiunea sau persoanele care fac obiectul cercetării ori care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală. Acestea se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii și pot fi puse la dispoziția celui vizat, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi șterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal, dacă nu s-a obținut mandat de interceptare și pentru restul convorbirilor. În cazul în care pe parcursul derulării activității de interceptare sau înregistrare a convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor rezultă indicii săvârșirii și ai altor infracțiuni, poate fi cerută completarea mandatului și cu privire la acele infracțiuni. Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor pentru care s-a solicitat autorizarea de la judecătorul de drepturi și libertăți, restul consemnărilor rezultate din mandatul de supraveghere tehnică urmând a fi distruse în termen de 30 de zile de la obținerea acestora.”


CinaBlog

Mai jos câteva citate dintr-un articol pe tema Paștelui, apărut în Dilema veche.

***

Paștele, sărbătoarea de căpătîi a creștinismului, a parcurs un drum foarte lung de la momentul instituirii sale de către Iisus pînă la complexul eveniment liturgic prăznuit astăzi, după o rînduială strictă, în Biserica răsăriteană. În cursul celor două milenii care despart „primul Paște“ de sărbătoarea pe care o cunoaștem în forma ei prezentă s-au produs și cîteva mutații semnificative, atît de ordin teologic, cît și „onomastic“ (i.e. schimbări care țin de numele evenimentului). În textul de mai jos mă voi opri la cele din prima categorie, cu precizarea că un subiect atît de amplu ar necesita o analiză mult mai largă.

Potrivit Învățăturii de credință creștină ortodoxă, Paștele este „Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai veche și mai mare sărbătoare creștină“ (București, EIBMBOR, 2008, p. 310). Totuși, nu trebuie uitat că la originea Paștelui, în înțeles creștin, stă un eveniment care are în centru nu învierea, ci moartea lui Iisus, prezentată de cei patru evangheliști ca împlinire a unui legămînt nou pe care îl încheie Dumnezeu cu poporul Său. Potrivit primelor trei Evanghelii, în timpul pesah-ului evreiesc, Iisus ia o pîine pe care o frînge și o împarte ucenicilor, spunînd: „Acesta este trupul meu“. (De notat că, deși Mîntuitorul va fi folosit o azimă, autorii biblici evită cuvîntul azymon și folosesc grecescul artos, termenul generic pentru pîine.)

Celălalt element pomenit de evangheliști este paharul cu „rodul viței“ pe care Iisus, în Marcu și Matei, îl prezintă drept „sîngele“ Său, „care se varsă pentru mulți“ („spre iertarea păcatelor“, precizează Matei). Ambele Evanghelii conțin o secvență care de regulă nu este redată literal în versiunile moderne ale Bibliei: „Acesta este sîngele meu al legămîntului“ sau „sîngele meu, de legămînt“ (Mat. 26:28; Marcu 14:2, s.n.). Evanghelistul Luca, mai sensibil la chestiuni de stil și motivat în egală măsură de considerente apologetice, a reformulat declarația lui Iisus, astfel că, la Ultima Cină, El spune: „Acest pahar este noul legămînt în sîngele meu care se varsă pentru mulți“ (Luca 22:20, s.n.). Probabil fiindcă vizează un public mai larg, Luca vrea să evite impresia că la euharistie se bea sînge (acuzație anticreștină care de altfel nu va întîrzia să apară în mediul păgîn). Indiferent care va fi fost forma exactă a declarației lui Iisus, ea pune în relație două elemente – „sînge“ și „legămînt“ – care evocă un evantai larg de evenimente și pasaje din istoria biblică veterotestamentară.

Continuarea AICI.

 


Miel

Francisco de Zurbarán, Agnus Dei, Museo del Prado. Sursă foto: Wikipedia.

Ieri a fost seara de Pesah (Paște) pentru evrei. Astăzi este Veghea Pascală pentru catolici și protestanți. Prilej pentru câteva detalii privitoare la Pesah-ul biblic.

De curând am recitit secțiunea din Mișna (colecție de ziceri și învățături rabinice, sistematizate pe la anul 200 d.Hr.) privitoare la sărbătoarea Paștelui ebraic.

Când citești Exodul 12 (textul care descrie primul paște serbat de evrei în Egipt) nu găsești unele elemente care apar în masa pascală serbată de Isus cu ucenicii. În textul biblic găsești doar „mațot” (azime) și „marorim” (ierburi amare) și, desigur, mielul/iedul (termenul ebraic acoperă semantic ambele animăluțe).

Cel mai remarcabil element pe care nu-l regăsim în „pesah-ul veterotestamentar este vinul. Nu știm cât de devreme a fost inserat acest element. Prima lui atestare este în Cartea Jubileelor (scriere necanonică, apărută în iudaismul intertestamentar).

În Mișna, vinul capătă un loc foarte important, de vreme ce, ziceau rabinii, de Pesah chiar și cel mai sărac israelit trebuie să bea nu mai puțin de patru pahare, după o anumită rânduială.

Tot în Mișna (Pesahim 10) e pomenit un alt element al cărui rol este să atenueze un pic efectul „ierburilor amare“ prescrise în Exod 12. E vorba de haroseth – un amestec de mere și nuci, stropit cu vin și mirodenii.

Cât despre vin, el era băut după următoarea rânduială (sintetizez mult de tot; pentru tabloul complet, puneți mâna pe Mișna).

Prima cupă. Credinciosul rostește binecuvântarea și gustă câteva lăptuci pe care le înmoaie în oțet, apoi ia din azimă și haroseth.

A doua cupă de vin. Unul dintre copii își întreabă tatăl: „De ce este diferită noaptea aceasta de toate celelalte nopți?“.

Tatăl recită pasajul biblic din Deut. 26:5, care descrie originea lui Avraam: „Tatăl meu era un arameu pribeag…“

Se cântă niște Psalmi din Hallel-ul „egiptean” (Ps 113-118). Șammai cerea doar Ps. 113, Hillel îl cânta și pe următorul. Ambii Psalmi au ecouri din Exodul și se potrivesc tematic foarte bine. (În paranteză trebuie spus că Hallel-ul se cânta și la alte sărbători, de ex. Sukkot – Sărbătoarea Colibelor).

Găsim un ecou la această practică și în Evanghelii. Este ultima acțiune făcută de Isus înainte de a merge pe Muntele Măslinilor, la răsărit de Ierusalim, unde va fi arestat. Nu știu însă dacă în vremea lui Isus se cânta integral Hallel-ul. În perioada respectivă tradiția nu era chiar uniformă (dovadă, dezbaterile din Mișna, cu situații de tipul „doi rabini, trei păreri”).

Se rostește o foarte frumoasă binecuvântare (formulată de Rabi Akiva, deci la vreo 60 de ani după distrugerea Templului).

A treia cupă de vin. Credinciosul rostește binecuvântarea peste masa propriu-zisă.

A patra cupă. Se cântă ultimii Psalmi din Hallel.

Codicil. Rabinii atrag atenția că după pesah nu se cuvine să mergi la „afikoman”. Termenul e un grecism la origine (da, vocabularul rabinilor era plin de grecisme), adaptare a expresiei epì kõmon „la chef”.

Adică după pesah nu mergi „la chef”.

Dacă se interzice, înseamnă că se mergea.


Răspunsul la întrebarea „Cum stăm…?” este, ați ghicit, „Stăm bine. Stăm!”

Am postat deja pe FB niscaiva pasaje din articolele care alcătuiesc dosarul „patrimoniu digital” publicat în Dilema veche (AICI).

Reiau mai jos un fragment din Scrisoarea deschisă adresată ministrului Culturii:

Vă întrebați, probabil, domnule ministru, care este scopul acestei scrisori. Am urmărit cu interes discursul pe care l-a ținut dl Liviu Dragnea la Congresul PSD din 10 martie. Frumoase vorbe – dulci ca mierea – îi picurau de pe buze, mai ales cînd anunța „asigurarea unui fond de un miliard de euro pe șapte ani pentru proiectele majore în domeniul culturii“. Sună minunat, ce-ar mai fi de adăugat? „Amețitoare sumă, ce limpede te clatini!“ Doar că el nu poate înlătura un fapt amar foarte evident: în ultimii zece ani, instituții-cheie din România nu au reușit să asigure conservarea digitală și promovarea online a douăzeci de manuscrise, chiar și cînd ea s-ar fi putut realiza în mod gratuit, cu ajutor extern.

Dar să lăsăm visul despre cele „șapte vaci grase“ pe care ni l-a împărtășit recent Faraonul PSD. A sosit timpul ca ministerul dvs. să-și propună atingerea unor obiective clare și realiste. Ne plîngem de lipsa banilor, dar uităm că în domeniul conservării digitale se pot realiza multe lucruri bune în parteneriat cu instituții străine. Funcția pe care o dețineți vă dă posibilitatea să facilitați colaborarea instituțiilor românești cu parteneri din străinătate. Nu vom suferi nici o daună la nivelul imaginii dacă vom recurge la resurse externe pentru a ne asigura că patrimoniul nostru cultural este digitalizat, promovat și valorificat dincolo de granițele țării. Trebuie să depășim complexul de „cetate asediată“. Dacă nu putem realiza noi ceea ce trebuie făcut, măcar să nu punem bețe în roate celor ce pot să ne ajute.

Fiindcă între timp am primit răspunsul la o întrebare adresată ministerului, postez mai jos informațiile primite, cu precizarea că generosul proiect numit CULTURALIA, în care se visează cu ochii deschiși 550.000 de resurse culturale digitale, este deocamdată în faza de „moloz”.

Deci, pe scurt, ce s-a făcut până în prezent? Au fost digitalizate niște artefacte dacice, s-au scanat vreo 60 de volume medievale și 32.000 de documente la Arhivele Naționale. În plus, au fost create 497 de perechi de opinci. Foarte bine, e minunat că punem în valoare opinca românească. Până vor putea circula pe autostrăzi, ca europenii, opincile vor fi extrem de utile prin glodurile naționale.

Dar răspunsul care mă roade este acesta: când vom vedea măcar un pixel din cele 550.000 de resurse culturale digitale?

Dacă dl. Ivașcu îmi poate da o dată fixă, promit că mănânc în biroul lui, live, una dintre cele 497 de opinci!

Mai jos, informațiile de la minister.

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP) este beneficiar al proiectului “E-cultura: Biblioteca digitală a României”, proiect predefinit în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Axa Prioritară 2, Acţiunea 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură – SECTIUNEA E-CULTURA.

Proiectul „E-cultura: Biblioteca Digitală a României” a fost depus spre finanțare la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale la sfârșitul anului 2017, a fost selectat în cadrul etapei de verificare administrativă și financiară, iar în prezent se află în etapa de evaluare tehnico – financiară.

Beneficiarul principal al investiției este Ministerul Culturii și Identității Naționale, care, având atribuțiile de promovare a patrimoniului cultural și de coordonare a instituțiilor din domeniul culturii, va utiliza echipamentele achiziționate și platforma informatică dezvoltată și va asigura buna funcționare a acestora în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin proiect.

În proiect vor fi implicate un număr de 29 de instituții, printre care enumerăm: 19 muzee, cinci biblioteci, Arhiva Națională de Filme, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Institutul Național al Patrimoniului etc.

Realizarea acestui proiect va reprezenta un pas important în direcția îmbunătățirii conținutului digital în domeniul E-Cultură, contribuind la atingerea obiectivelor structurate în cadrul Strategiei Naționale Agenda Digitală pentru România 2020, ce implică măsuri direct legate de conservarea şi promovarea patrimoniului european.

De asemenea, un scop secundar al proiectului va consta în creșterea gradului de informare cu privire la moștenirea culturală națională atât a publicului larg, cât și a organizaţiilor, la nivel național și internațional.

Proiectul „E-cultura: Biblioteca digitală a României” are două mari componente:

  • Dezvoltarea unei platforme informatice on-line de catalog partajat și bibliotecă digitală numită „CULTURALIA”, disponibilă tuturor instituțiilor culturale din România, precum și publicului larg.
  • Digitizarea și expunerea on-line în Biblioteca Digitală a României – CULTURALIA  a peste 550.000 de resurse culturale digitale (texte, imagini, audiograme, videograme, obiecte digitale 3D) – termenul de „bibliotecă” în acest context este folosit în sens larg, reprezentând totalul dintre biblioteca tradițională + muzeu + arhivă.

După digitizarea și expunerea on-line pe platforma informatică a resurselor culturale digitale, acestea vor fi încărcate mai departe pe site-ul www.europeana.eu, proiectul contribuind și la creșterea numărului de itemi din Europeana.eu, respectiv la îmbunătățirea accesului la cultură la nivel internațional.

Totodată, UMP a fost Operator de Program (în conformitate cu OUG 88/2012 modificată prin Legea 246/2013) pentru programele finanțate din Mecanismul financiar al Spațiului Economic European respectiv PA16/RO12 – Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural și PA17/RO13 – Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european (Programe SEE).

Proiectele finanțate în cadrul programelor sus–menționate s-au dovedit a fi un real succes, acestea constituind exemple de bune practici. Proiectele au avut ca scop promovarea culturii și a valorilor la nivel național și internațional, unele dintre acestea creând instrumente practice cum ar fi: baze de date, site-uri online, expoziții virtuale etc. Redăm mai jos câteva dintre proiectele relevante implementate cu succes.

Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munţii Orăştiei. Rezultatele proiectului pun la dispoziția publicului larg și a specialiștilor din întreaga lume patrimoniul istoric/arheologic specific siturilor dacice din Munții Orăștiei.

  • au fost digitizate 500 de artefacte dacice reprezentative;
  • au fost înființate două spații expoziționale multimedia capabile să găzduiască expoziții mixte: real/virtual;
  • a fost creat un catalog al pieselor reale şi virtuale, precum şi reconstituiri ale cetăţilor dacice, vizibile în format normal sau anaglyph (cu ochelari 3D);
  • au fost dezvoltate aplicaţii multimedia pentru echipamentele din cele două spații expoziționale;
  1. Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României. Prin proiect,
  • au fost scanate circa 32.000 unități arhivistice din Arhivele Naţionale ale României;
  • a fost creată o bază de date cu peste 32.000 unități arhivistice, respectiv 36.000 documente;
  • au fost restaurate circa 1.000 documente deteriorate.
  1. Medievalia – Texte fundamentale ale culturii române medieval. Proiectul a avut două componente:
  • cercetarea și documentarea patrimoniului de carte veche din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române;
  • crearea unei baze de date conținând 60 de volume digitizate din domeniul textelor vernaculare din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.
  1. Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci. Proiectul a vizat:
  • crearea unei expoziții permanente în cadrul spațiului cultural „Colecția Dumitru Dan” dedicat călătoriei acestuia în jurul lumii;
  • elaborarea unui studiu științific cu privire la patrimoniul cultural imaterial;
  • reconstituirea audio şi video a 6 cântece şi 5 dansuri ale globe-trotterilor;
  • crearea unei baze de date descriptive conținând 677 de bunuri digitizate;
  • restaurarea a 135 de documente și a unei bundițe din patrimoniul Muzeului Județean Buzău;
  • expunerea a 120 de bunuri de patrimoniu în cadrul „Colecției Dumitru Dan”;
  • conservarea și revitalizarea a 2 meșteșuguri (confecționat opinci și cusut cămăși populare) prin organizarea a 14 ateliere meșteșugărești pentru copiii romi sau cei defavorizați;
  • confecționarea a 497 perechi de opinci;
  • reconstituirea a 2 cămăși populare;
  • crearea a 3 jocuri (un joc digital și 2 electronice).
  1. Roots in Our Moves – Patrimoniul cultural imaterial digitizat al minorității maghiare din România. În cadrul proiectului Roots in Our Moves au fost prelucrate științific peste 600 ore înregistrări folclorice video prin selectare și prelucrare detaliată, fiind astfel obținute cele 203 ore de înregistrări video disponibile în baza de date  http://www.folkmedia.ro/mediatar/. Toate materiale au fost publicate și incluse în baza de date Europeana.eu. De asemenea,
  • a fost înființat un centru de digitizare, arhivare și catalogare;
  • au fost prelucrate 2.557 de fotografii;
  • a fost publicată o colecție DVD, 120 exemplare ale colecției fiind distribuite cu titlu gratuit către entități culturale din țară și din străinătate.

Mi-a ajuns de curând în mână ediția Bibliei tipărite de Editura Făclia, în parteneriat cu Societatea Biblică Trinitariană. M-am uitat prin textul acestei revizuiri și impresia preliminară este că avem de-a face cu o încrucișare între două texte: cel al lui Cornilescu (1924) și diverse soluții de traducere preluate din KJV.

La baza acestui demers stă aversiunea viscerală a Societății Biblice Trinitariane (cu sediul la Londra) față de textul critic al Noului Testament (ediția Nestle-Aland, care este folosit de mii de cercetători din întreaga lume și care are o istorie respectabilă). Altfel, nu-mi explic următoarea precizare: „La baza traducerii TBS a stat în primul rând textul în limba greacă a lui Scrivener care atrage atenția asupra variantelor textului critic. Am lucrat sistematic pentru a ne asigura că niciuna dintre variantele critice nu rămâne în acest text” (AICI).

Dacă tragem linie și adunăm, cei aproape 190 de ani de cercetări în domeniul criticii de text sunt aruncați pur și simplu pe apa sâmbetei în favoarea conglomeratului pe care îl numim Textus Receptus. Judecând după zelul cu care este promovat acest tip de text, ai impresia că el e textul „primoridal”, coborât exact în această formă pe Sinai sau, de ce nu, direct în grădina Eden. Așadar, adepții Textus Receptus ignoră cu totul cercetarea din cele două secole care s-au scurs de la ediția lui Karl Lachmann. Acesta a recunoscut, pe bună dreptate, că Textul Receptus este  o matcă în care se depun tot soiul de aluviuni (lecțiuni secundare) care n-au existat de la bun început acolo.

Pe pagina de prezentare a noii versiuni citim următoarele: „Societatea Biblică Trinitariană din Londra (Trinitarian Bible Society – TBS) a considerat ca fiind oportună decizia de a face o nouă traducere și revizuire a textului biblic, iar la baza acestei noi traduceri să stea textul grecesc Textus Receptus și Textul Masoretic ebraic. S-au consultat îndeaproape atât Biblia de Iași, cât și versiunea lui Dumitru Cornilescu.”

În cazul în care editorii acestei noi versiuni vor să acrediteze ideea că ea este o traducere de la zero a textului ebraic, respectiv grec, afirm fără menajamente că această sugestie este o exagerare pioasă, în tradiția exagerărilor pioase care s-au tot vehiculat în prefețele edițiilor românești ale NT/Bibliei încă de la începuturile tiparului.

Formulările din textul biblic propriu-zis indică altceva: revizorii au folosit textul Cornilescu drept bază a revizuirii și l-au ciopârțit după inspirației, ca să-l transforme într-un soi de KJV românesc. Am avea deci o a doua Fidela. De parcă nu era suficientă „Fidela” americană, ne-am pricopist acum cu una „britanică”.

Exemplele care indică dependența de Cornilescu sunt mult prea numeroase pentru a fi discutate aici exhaustiv. Notez în treacăt o serie de soluții la care nu poți ajunge dacă traduci direct din greacă.

Este regretabil că atâta efort se investește pentru proiecte care ajung mari rateuri. Ele, din păcate, ajung versiuni „de butic”, fiindcă nu sunt proiecte desfășurate prin colaborarea unor specialiști de la instituțiile teologice din țară. Sunt pur și simplu menite să satisfacă ambițiile unei organizații care a făcut o pasiune pentru două texte care, cu tot prestigiul lor istoric, și-au cam trăit traiul. Mă refer la Textul Receptus și la KJV.

Iau câteva exemple din care rezultă că nu avem o traducere direct din ebraică, respectiv greacă.

Geneza 40:13: „Peste trei zile Faraon te va scoate din închisoare…””

TM (Textul masoretic): „Peste trei zile Faraon îți va înălța capul…”

KJV „Yet within three days shall Pharaoh lift up thine head,”

Mai notez în treacăt că ediția SBB 1921 are și ea idiomul ebraic „va înălța capul tău”.

Se vede cu ochiul liber că avem o folosire a vechii versiuni a lui Cornilescu, a cărui dorință a fost de a face o traducere pe înțelesul omului de rând. Să vii în anul Domnului 2017 și să spui că pleci de la textul ebraic, când de fapt iei ca punct de plecare același Cornilescu, este o formă de impostură.

Ei bine, în prefață de scrie că „traducerea de față a fost realizată prin aplicarea principiului echivalenței formale” și că „membrii echipei editoriale au căutat să exprime – pe cât posibil, în funcție de cerințele limbii române – fiecare cuvânt din textele originale”.

Luca 19:44. Gr. ἐδαφιοῦσί este tradus de Cornilescu prin „te vor face una cu pământul”, soluție care se regăsește și în TBS 2017. Traducerea direct din greacă ar fi trebuit să ducă la o altă formulare, nu chiar la cea din Cornilescu.

Romani 1:14: „și celor înțelepți și celor neînțelepți”

Textul grec al lui Scrivener zice σοφοῖς τε καὶ ἀνοήτοις, adică „și celor înțelepți și celor fără minte”

Cineva care a tradus doar cu greaca în minte, nu avea cu să ajungă exact la formularea lui Cornilescu nici dacă era insuflat de Duhul Sfânt.

Uneori găsesc în text urme ale unor formulări englezești, ceea ce arată că revizorii nu au avut suficiență competență în materie de greacă.

Romani 2:17 „celor care prin răbdare în a face fapte bune caută gloria și onoarea și nemurirea: viață veșnică”

Textul grec are doar καθ᾽ ὑπομονὴν ἔργου ἀγαθοῦ, care s-ar putea traduce prin „stăruința în faptă bună” sau, dacă vrem un pic mai liber: „stăruința în facerea binelului” sau „stăruința în fapte bune”.

Așadar, direct din greacă nu prea ai cum să ajungi la „răbdare în a face”. Dar poți ajunge pe filieră englezească, dacă ai sub ochi „patient continuance in doing…”

Din prefață aflăm că în ediția curentă s-au folosit italicele pentru a marca întregirea sensului din original, dar după ce am citit câteva capitole am ajuns la concluzia că adaosurile nu sunt parcate peste tot.

Iau un exemplu care arată și dependența traducătorilor de KJV

Romani 2:21:tu deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care predici ca omul să nu fure, furi?”

Secvența „ca omul” nu se află în textul grec, unde citim așa: ὁ οὖν διδάσκων ἕτερον, σεαυτὸν οὐ διδάσκεις; ὁ κηρύσσων μὴ κλέπτειν, κλέπτεις;

Ea provine din textul KJV, fiind marcată cu italice, ca adaos care nu se găsește în original.

21 Thou therefore which teachest another, teachest thou not thyself? thou that preachest a man should not steal, dost thou steal?[1]

Nu poți ajunge la următoarele formulări dacă traduci direct din greacă și te mai și lauzi în prefață cu motto-ul „Traducere, nu interpretare”: „scoate la lumină” (Rom. 3:5; gr. συνίστησιν), „trupul său îmbătrânit” (Rom. 4:19, gr. τὸ ἑαυτοῦ σῶμα ἤδη νενεκρωμένον); „Sara nu putea să aibă copii” (gr. τὴν νέκρωσιν τῆς μήτρας Σάρρας); „stare de har” (Rom. 5:2, gr. χάριν); „fără putere” (Rom. 5:6, gr. ἀσθενῶν).

Principiul consecvenței în traducere nu a fost respectat decât selectiv. Verbul dikaioo, „a îndreptăți”, este redat atât prin „a declara drept” (Rom. 2:13), cât și „a justifica” (Rom. 3:20).

Termenul „ethne” este tradus atât prin „Neamuri” (Rom. 3:29), cât și „națiuni” (Rom. 4:17).

Deși în prefață se mai spune că termenii de origine slavonă precum „taină” au fost înlocuiți, îl găsim în destule locuri.

De asemenea, n-a priceput de ce în loc de „ispășire” trebuie folosit „propițiere”, un barbarism teologic care probabil nu va fi asimilat de tradiția biblică românească nici în veacul acesta, nici în veacul viitor. Dacă ar fi vrut să mute accentul de pe ispășire, revizorii ar fi trebuit să spună „îmbunare” (căci asta mi se pare că vor să spună ei: că jertfa lui Hristos îl „îmbunează” pe Dumnezeu).

Nu e clar nici de ce ebraicul kapporet ar trebui tradus prin „tronul îndurării” și nu prin „capacul ispășirii” care, zic revizorii, fără să dea argumente, ar fi „o traducere incorectă a termenului ebraic.

Evrei 2:4. Secvența „daruri ale Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa” este o preluare de la Cornilescu. Textul grec zice καὶ πνεύματος ἁγίου μερισμοῖς κατὰ τὴν αὐτοῦ θέλησιν, „și împărțiri ale Duhului Sfânt, după voia Sa” (În KJV găsim and gifts of the Holy Ghost, according to his own will).

Evrei 9:11. Aici avem un alt indiciu clar că traducătorii n-au văzut textul grec. În greacă avem prepoziția διὰ (τῆς μείζονος καὶ τελειοτέρας σκηνῆς), care nu se poate traduce prin „cu acel cort mai mare și desăvârșit”. Și, în orice caz, „acel” trebuia pus cu italice, fiindcă nu există în greacă.

Iacov 1:5. Secvența „cu mână largă și fără mustrare” este o preluare din Cornilescu. Textul grec zice ἁπλῶς, καὶ μὴ ὀνειδίζοντος, „simplu/generos și fără să certe”. Evident, traducătorii nu s-au obosit să inoveze aici.

Iacov 1:9. Nu poți ajunge la „fratele dintr-o stare de jos” dacă traduci de la zero secvența greacă ὁ ἀδελφὸς ὁ ταπεινὸς (fratele umil).

Iacov 1:11. Cornilescu folosește două cuvinte – „căldură arzătoare” – pentru a a reda un singur cuvânt grec: καύσων – arșiță. În TBS găsim tot „căldură arzătoare”. O traducere din greacă ar fi dat pur și simplu „arșiță”.

Iacov 1:21. Versetul conține două indicii că traducătorii au luat pur și simplu textul lui Cornilescu. Mai întâi, au tradus περισσείαν κακίας, („surplus de răutate”, cf. superfluity of naughtiness – KJV) exact ca în Cornilescu. În plus, au omis să taie din versetul cornilescian secvența „în voi” (care nu are corespondent în greacă). Alternativ, ar fi putut să o marcheze cu italice, conform metodologiei anunțate.

În zilele următoare mă voi apleca mai atent asupra acestei noi versiuni. Dacă prima impresie se mențiune, avem în ediția TBS o „Fidela” lucrată mai atent, dar totuși o „fidela”.

Stilistic versiunea nu mi se pare o fericire. Nu știu ce revizor literar a lucrat pe text, dar rezultatul nu este prea grozav. Nici nu are cum să fie, fiindcă o versiune matură nu se face peste noapte. Este nevoie de discuții, întâlniri peste întâlniri, cântăriri și recântăriri, lecturi succesive etc.

Nu știu cât timp le-a luat editorilor TBS să realizeze acest proiect. În prefață nu se suflă nicio vorbuliță despre asta.

Rezultatul evaluării preliminare: așa nu!

P.S. Asemănările dintre TBS și versiunea Cornilescu sunt suficient de mari ca să justifice, cred, un mesaj trimis de Societatea Biblică Britanică suratei sale mai mici din Anglia. Epiderma britanică este în general mai subțire decât cea moldo-valaho-carpato-danubiano-pontică și ar trebui să vedem niște explicații. Ar trebui aflat dacă TBS a dorit o versiune tradusă de la zero, iar responsabilii pentru struțo-cămila rezultată sunt românii care au realizat textul și care au lucrat mai în viteză decât s-ar fi cuvenit. Eu unul am văzut prea multe năzbâtii în domeniul traducerii Bibliei ca să mă mai mir de vreo ispravă de felul acesta.

[1] The Cambridge Paragraph Bible: Of the Authorized English Version (Cambridge: Cambridge University Press, 1873), Ro 2:21.


De când am început să verific sistematic Psalmii din versiunea Cornilescu, trag cu ochiul la traducerea Psalmilor publicată în 1651 la Bălgrad. E prima noastră Psaltire care are ca text de referință textul ebraic. Traducerea trebuie să fi fost făcută dintr-o versiune latinească, dar una care se bazează pe textul ebraic.

Observ că unele soluții sunt destul de reușite. Mai observ că ici-colo traducătorii apelează la textul grec, al cărui prestigiu nu-l ignoră (cu totul).

Citind eu psalmii, zic să arunc o privire și asupra predosloviei, pe care am lecturat-o când eram mai preocupat de NT de la Bălgrad. Unele lucruri mă intrigaseră și acum 6-7 ani, dar acum am devenit mai interesat de subiect

La început am fost impresionat de multitudinea surselor patristice pe care le citează autorul. Apoi au început să mă roadă niște bănuieli. Să fi avut cărturarul transilvănean la dispoziție tot evantaiul de surse patristice pe care le enumera? Ar fi cam greu să ajungi să stăpânești toate aceste informații din acumulări personale, îmi zic. Prea zboară lejer, ca albinuța din floare în floare, de la Ieronim la Augustin și de la Hilarie la Vasile cel Mare.

Mă apuc să fac niște verificări și… surpriză, găsesc o amplă secțiune plagiată dintr-un autor protestant (evreu convertit la catolicism, trecut apoi la protestantism). Voi reveni cu detalii despre subiect într-un articol pe care îl pregătesc pentru simpozionul de la Iași din primăvara aceasta.

Pe măsură ce studiez prefața tot mai atent, mai aflu ceva: imparțial ca tot românul, autorul meu nu s-a „inspirat” doar dintr-un cărturar calvin. A mai plagiat, pentru simetrie, și un iezuit (devenit cardinal). Dacă nici Psaltirea de la Bălgrad nu este „interconfesională”, nu știu care versiune este! 🙂

Că a plagiat e cea mai mică problemă. Munca asta de compilație era frecventă în epocă (deși autorii care se respectau știau că sursele trebuie precizate). Mai rău e că uneori n-a înțeles ce plagiază. Iezuitul discută împărțirea Psaltirii în iudaism și zice că după anumiți psalmi (40, 71, 88 și 105) avem „Amen, Amen”. Această formulă ar marca patru diviziuni (patru cărți) la care evreii adaugă o a patra (carte). Textul latinesc zice așa: „quibus quatuor libris addunt quintum à 106. vsque ad 150.” Românul nostru însă n-a sesizat că numeralul „quintum” se referă la un „liber” (carte/diviziune) și a tradus așa: „Acestor cinci părți le adaogă ei al 5 psalom (!), de la 106, până la 108 (!)”. Una peste alta, nici numărul final – 108 – nu este corect, dar poate că aici e vina zețarului, care din neatenție a tipărit altceva decât ce avea pe ciornă. În orice caz, a ieșit un haloimăs.

Acum sunt tare curios să văd cât din totalul predosloviei este original și cât este preluat din alte surse.

Afacerea asta m-a desumflat nițel. Mi-ar fi plăcut să avem în Psaltirea de la Bălgrad primul studiu original, scris de un român, privind Psalmii. N-a prea fost să fie.

Rămânem deci cu „prima versiunea a Psalmilor traduși după o versiune bazată pe textul ebraic”. Cum spuneam, experimentul a fost unic. Abia pe la 1860 se încearcă din nou traducerea VT din ebraică (sau prin intermediar).