În ultimele luni am fost mult prea ocupat ca să mai pot scrie pe blog ca în vremurile dinainte de „revizuirea EDCR”.

Dacă de texte proprii nu mai am vreme, m-am gândit să le semnalez cititorilor materiale din „mainstream” care merită citite.

Mai jos un text de Lucian Boia, despre această minune militară și intelectuală numită „generalul Oprea”.

Să mai observăm că în urma atacului terorist de la Londra un membru al guvernului (Tobias Elwood, ministru de Externe) s-a remarcat prin faptul că a venit să dea ajutor victimei înjunghiate de atacator. Vi-l puteți imagina pe dl. Meleșcanu făcând același lucru? O fi imaginația mea mai săracă, dar îl văd pe dl. Meleșcanu dispus mai curând să ceară intervenția cu gaze lacrimogene împotriva cetățenilor români al căror drept de vot l-a îngrădit cu bună știință Ministerul de Externe în 2014, prin cei doi iluștri ocupanți ai fotoliului ministerial.

Mai jos un fragment din textul lui Lucian Boia. Materialul integral AICI.

***

Cariere uluitoare ca aceea a generalului Gabriel Oprea nu s-au mai văzut la români. Sunt rare şi în istoria lumii. M-ar tenta comparaţia cu Napoleon, însă mi-e teamă că unii ar considera-o abuzivă, pe motiv că marele corsican a biruit în nenumărate rînduri pe cîmpul de luptă, în timp ce românul nu are nici un Austerlitz la activ. E drept că Oprea n-a cîştigat nici o bătălie, dar nici n-a pierdut vreuna, ceea ce nu e cazul învinsului de la Waterloo, aşa că, sub acest aspect, bilanţul s-ar echilibra. Dacă privim însă spre alte personaje istorice, superioritatea românului nu poate fi pusă în nici un fel sub semnul îndoielii. Recent, Gabriel Liiceanu constata că CV-ul generalului Oprea îl depăşeşte pe cel al generalului Charles de Gaulle. E o remarcă foarte corectă, pe care îmi propun să o dezvolt în cele ce urmează.

Iată, mai întîi cariera militară a celor doi. La 49 de ani, colonelul Charles de Gaulle abia reuşise să fie ridicat la rangul de general de brigadă, avansare, de altfel, cu titlu temporar (rămasă în cele din urmă definitivă). De Gaulle comanda atunci (în mai 1940) o divizie de blindate, cu care a izbutit să străpungă liniile germane (singurul succes, inevitabil limitat şi izolat, al armatelor franceze în respectiva campanie). A fost avansat în consecinţă la gradul de general cu două stele (francezii socotesc cu o stea în plus: două pentru generalul de brigadă, trei pentru generalul de divizie, patru pentru generalul de corp de armată, cinci pentru generalul de armată). Ei bine, Gabriel Oprea a reuşit să aibă o primă stea (echivalentul celor două ale lui de Gaulle) la o vîrstă simţitor mai tînără, şi fără să mai fie nevoie să se ilustreze pe cîmpul de luptă, ceea ce oricum ar fi fost inutil, odată ce valoarea lui era evidentă.


Încheierea ultimului proces din seria celor deschise împotriva Societății Biblice Britanice îmi dă prilejul să scriu o scurtă postare cu privire la subiect.

Pentru înțelegerea aspectului cardinal care a dus la declanșarea acestei serii de litigii socotesc că este de maximă importanță să ne reamintim o scenă din celebra poveste a lui Carlo Colodi, anume cea în care Pinocchio se întâlnește cu Vulpea și Motanul.

Și acum ia spune, ce cauți prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpușă.

–  Îl aștept pe tata, care trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta.

– Dar banii tăi de aur?

–  Îi am în buzunar, în afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roșu”.

– Și când te gândești că, în loc de patru bani, ar putea să se facă mâine o mie, două mii chiar. De ce nu m-asculți pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor?

– Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi.

– În altă zi o sa fie târziu! zise Vulpoiul.

– Pentru ce?

– Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare și de mâine încolo nu mai dă voie să se semene bani.

– E departe de aici Câmpia Minunilor?

–  Să tot fie cam doi kilometri. Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeni numaidecât banii, și după câteva minute culegi două mii, așa că diseară te întorci acasă cu buzunarele doldora. Vrei să mergi cu noi?

Pinocchio se codi puțin până să răspundă, deoarece își aduse aminte de Zâna cea drăguță, de bătrânul Geppetto și de prevestirile Greierașului-vorbitor; dar la urma urmei a făcut și el ca toți copiii fără un pic de judecată și fără inimă: dădu din cap și spuse Vulpoiului și Cotoiului:

– Atunci fie, merg cu voi. Și porniră.

Și acum să intrăm în subiect.

Biblia Cornilescu ar trebui să intre în Cartea Recordurilor la categoria: „Versiunea Bibliei care a generat cele mai multe procese în tribunal, într-o perioadă scurtă de timp”. În ultimii 5 ani, două entități românești (nu îndrăznesc să le numesc și „evanghelice”, fiindcă nu văd în ce privință se ating ele cu Evanghelia) au încercat să conteste în tribunal dreptul exclusiv al Societății Biblice Britanice de a tipări Biblia Cornilescu. Vezi AICI și AICI.

Povestea este prea lungă ca să o redau aici de-a fir a păr. Pe scurt, două procese au fost deschise de domnul Daniel Cuculea, reprezentant al așa-numitei Societăți Evanghelice Române, organizație care s-a dat drept continuatoarea Societății Evanghelice Române pe care au întemeiat-o Dumitru Cornilescu și Ralu Callimachi după Primul Război Mondial.

Fiindcă nu este nevoie de multă materie cenușie ca să constați că între SER din anii 1920 și SER creată de domnul Cuculea după 1990 nu există nicio legătură (alta decât numele), instanța a respins pledoariile pline de patos (dar lipsite de orice temei istoric) ale directorului SER (vezi AICI). Precizez în treacăt că îl cunosc personal pe domnul Cuculea, din vremea când adunam informații despre istoria Bibliei Cornilescu. Am discutat cu el în câteva rânduri, dar pe atunci nu mi-a lăsat defel impresia că ar avea în gând să se lanseze vreodată în acțiune litigioasă necurată având ca obiect drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Nu știu ce mutație sufletească l-a determinat să cadă în această ispită, din care a ieșit cu onoarea făcută franjuri. Dacă m-ar fi întrebat ce cred despre jocul îndoielnic în care intră, l-aș fi sfătuit să nu demareze niciun fel de acțiune care va îi va zdruncina grav credibilitatea.

Tot în acești ani, domnul Cuculea a bătut în lung și în lat mări și țări, a luat legătura cu diverși membri din familia lărgită a lui Dumitru Cornilescu și a încercat să le vândă o poveste care este complet cusută cu ață albă. Vulpoiul care l-a îmbrobodit pe sărmanul Pinocchio, în povestea lui Carlo Colodi, nu avea dovezi mai convingătoare decât domnul Cuculea, dar, din nefericire, fiindcă lumea nu duce lipsă de persoane lesne crezătoare, dispuse să înghită povești dintre cele mai incredibile, unii membri ai familiei Cornilescu au luat de bună versiunea care le-a fost servită de directorul fantomaticei SER. După o vreme, membrii familiei s-au informat mai bine, au luat cunoștință de istoria Bibliei Cornilescu și au aflat că există la Cambridge, în arhiva SBB, un dosar imbatabil cu numeroase documente care dovedesc colaborarea strânsă dintre traducător și entitatea care a adus prima oară la cunoștința publicului versiunea revizuită (1924), din care descind edițiile tipărite în prezent. Așa se face că rudele familie Cornilescu s-au delimitat clar de acțiunile începute de domnul Cuculea și au afirmat negru pe alb că nu revendică în niciun fel drepturile de tipărire ale Bibliei Cornilescu (vezi AICI).

Ca și când atmosfera n-ar fi devenit deja greu respirabilă în urma diligențelor făcute de întreprinzătorul domn Cuculea, în peisaj s-a mai ivit un personaj, căci, de bună seamă, nici Vulpoiul din povestea lui Carlo Colodi nu lucra de unul singur.

Domnul Timotei Mitrofan, directorul organizației Liga Bibliei România, a intentat și el un proces, în încercarea de a contesta dreptul exclusiv al SBB de a tipări Biblia Cornilescu. Acțiunea deschisă de el s-a încheiat de curând, iar sentința (definitivă) a fost publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe scurt, recursul făcut de domnul Timotei Mitrofan a fost respins.

Soluția poate fi citită AICI.

  • Complet de judecată: Completul nr. 9
  • Numărul documentului de soluționare: 346/2017
  • Data documentului de soluționare: 02.2017
  • Tipul documentului de soluționare: Hotărâre
  • Soluție: Respingere recurs – Inadmisibil
  • Detalii soluţie: Decizia nr.346:Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Fundaţia Liga Bibliei România împotriva deciziei nr. 633A din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Societatea Evanghelică Română împotriva aceleiaşi decizii. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtele The British and Foreign Bible Society şi Societatea Biblică Interconfesională din România împotriva aceleiaşi decizii. Irevocabilă.

Cu riscul de a fi considerat lipsit de modestie, subliniez o chestiune importantă: dacă domnul Timotei Mitrofan ar fi avut înțelepciunea de a urma sfaturile pe care i le-am dat, când m-a vizitat la birou ca să-mi împărtășească perspectiva lui asupra chestiunii copyrighului pentru Biblia Cornilescu, n-ar fi ajuns în situația de a descoperi, după atâția ani, că acțiunea inițiată de el a căzut în apă, odată cu reputația lui.

Nu poți pretinde, ca organizație, că vrei să tipărești Biblia „ca un act de asanare spirituală și morală a poporului român”, și să târăști în tribunal o organizație cu o istorie de peste două secole, care a dat românilor Scriptura, în diverse traduceri, încă de la 1817, când s-a tipărit la Sankt Petersburg Noul Testament pentru românii din Rusia țaristă. Asanarea morală clamată de domnul Mitrofan trebuie să înceapă cu respectul pentru proprietate, pentru activitatea SBB și pentru istoria versiunii Cornilescu. Această traducere a devenit ceea ce este prin eforturile neprecupețite ale reprezentanților Societății Biblice Britanice. Există fapte istorice care nu se negociază.  Directorul organizației Liga Bibliei România le găsește pe fiecare dintre cele 400 de file ale volumului de scrisori și documente privitoare la Dumitru Cornilescu.

Mai jos sunt câteva extrase din ultima întâmpinare făcută de Liga Bibliei România în procesul care tocmai s-a încheiat.

00-screen01-capture

Afirmația că Biblia 1924 a fost tipărită de SER este o dezinformare grosolană. Mă mir că domnul Mitrofan are îndrăzneala să prezinte în tribunal afirmații false care pot fi demontate prin simpla analiză a paginii de titlu a Bibliei 1924.

Ceea ce domnul Mitrofan nu spune este că, până în 1990, acele „alte societăți” care au tipărit Biblia Cornilescu au cerut permisiunea de la SBB.

De unde știe domnul Mitrofan că „opera nu l-a avut ca proprietar unic pe Dumitru Cornilescu”? În cele peste 550 de documente din arhiva SBB Cornilescu se prezintă ca proprietar unic. Orice contribuție va fi avut prințesa Callimachi, care l-a ajutat în procesul traducerii, ea nu a formulat niciodată vreo pretenție ca proprietară a traducerii. De altfel, ea nu a fost foarte fericită de faptul că versiunea lui Dumitru Cornilescu a devenit mai literală începând cu 1924, dar nu a obiectat în scris. Prințesa a știut clar că nu mai poate interveni în procesul editorial premergător tipăririi, dintr-un motiv foarte simplu: din momentul în care versiunea lui Dumitru a fost adoptată de SBB, Cornilescu nu a mai avut controlul asupra propriei traduceri și a acceptat orice decizie luată de Comitetul SBB și de editorul acesteia, Robert Kilgour. Lipsa actelor nu este în sine probantă, fiindcă SBB nu putea anticipa în 1923 că peste circa un secol se vor ivi în România entități de rea-credință care să considere că știu ele mai bine decât Cornilescu și SBB cum stă treaba cu dreptul de proprietate pentru versiunea Cornilescu. Sigur că, dacă ar fi putut să-și imagineze o astfel de situație, Comitetul SBB ar fi formalizat „transferul de proprietate” pentru a stăvili astfel apetitul nesănătos pentru litigii și tribunale al domnilor Cuculea și Mitrofan.

02-capture

Foarte ingenioasă găselnița domnului Timotei Mitrofan: justiția trebuie să constate cine este „adevăratul proprietar” al versiunii Cornilescu sau dacă ea aparține „domeniului public”. Cam ce ați spune despre următoarea situație de viață? Soții Maria și Gheorghe sunt căsătoriți de 40 de ani și au împreună 5 copii. După 40 de ani de căsătorie, cei doi soți sunt chemați la tribunal de un necunoscut care cere instanței să stabilească cine este adevăratul tată al celor 5 copii sau dacă nu cumva tatăl adevărat este altcineva (nu se știe cine). Necunoscutul nu se mulțumește să vadă certificatele de naștere, căci ele, în fond, nu demonstrează nimic, ci cere probe solide, adică verificarea ADN-ului.

În anul Domnului 2013, Liga Bibliei și-a făcut apariția la tribunal ca să pună la îndoială un fapt care n-a fost contestat de nimeni din 1924 până în 2012. Cam cât de convingătoare poate fi o astfel de inițiativă?

Una peste alta, vestea bună este că instanțele românești au asanat în sfârșit mocirla creată de procesele deschise de cele două entități pomenite mai sus. Mi-am arătat încă din 2012 nedumerirea cu privire la mesajele difuzate de Daniel Cuculea prin așa-numita „scrisoare de reglementare” lansată de el (vezi AICI). Încă din 2011, cu un an înainte, când au început să apară intoxicări pe diverse bloguri evanghelice, am afirmat, cu subiect și predicat: „Copyright-ul pentru traducerea Cornilescu 1924 aparține Societății Biblice Britanice care îl poate ceda cui crede de cuviință.” (vezi AICI).

După șase ani, constat că, asemenea Greierașului vorbitor din povestea lui Pinocchio, am avut dreptate, chiar dacă oamenii pe care i-am sfătuit au refuzat să ia seama la ceea ce am spus mereu, cât se poate de apăsat, atât în numeroase postări pe blogul personal, cât și prin viu grai, în discuțiile cu ei. Domnii Daniel Cuculea și Timotei Mitrofan au descoperit în tribunal că acțiunile lor sunt lovite de nulitate și că nicio altă instituție decât SBB nu poate revendica dreptul de a tipări Biblia Cornilescu.

Cine dorește să difuzeze Biblia „pentru asanarea morală a poporului român” trebuie să-și realizeze propria traducere, nu să tipărească în mod ilegal o versiune gata făcută. Nici în povestea lui Pinocchio și nici în viața reală versiunile nu răsăr în două ceasuri, după ce le semeni în Câmpia Minunilor. Fiindcă de peste un an și jumătate m-am înhămat, alături de o excelentă echipă de revizori, la diortosirea atentă a textului lui Cornilescu (ca să plătim astfel o veche datorie pe care traducătorul însuși n-a reușit să o achite în timpul vieții sale), nu accept să mi se spună că pentru unele organizații românești Biblia răsare spontan, fără niciun fel de efort. Cine crede sau afirmă asta ori este naiv ca Pinnochio, ori s-a făcut frate cu „Vulpoiul și Cotoiul” din povestea lui Colodi. Osânda acestor oameni este dreaptă.


Am citit cu interes textul prin care guvernul României motivează abrogarea Ordonanței nr. 13/2017.

Ceva-ceva a răzbătut până la guvernanți, dar văd că în continuare se vorbește despre „pericolul real de dezbinare a societății” și de „neînțelegere”.

neintelegere

Nu, nu e vorba de nicio dezbinare. Când vine vorba de porunca a opta („Să nu furi”) nu e nicio dezbinare. Tot electoratul, oricare ar fi orientarea lui politică, este de acord că porunca „să nu furi” rămâne valabilă, indiferent dacă furtul vizează o găină sau 200.000 de lei.

Oamenii au înțeles foarte bine ce a urmărit ordonanța nr. 13, dată hoțește, la miez de noapte! Încercarea guvernului de a drege busuiocul, insistând pe „contextul general de neînțelegere” este lamentabilă. După Grindeanu & Co, cei care au cerut abrogarea ordonanței ar fi o turmă de nătărăi dornici să creeze „tensiuni sociale”.

Nici vorbă de așa ceva. Singura tensiune pe care o constat e cea din arterele guvernanților. E tensiunea hoțului prins cu mâța în sac. Sau tensiunea celui care știe că mandatul de guvernare i se va încheia foarte curând.

Citiți AICI motivarea din noua ordonanță, cu sublinierile mele.


Titlu alternativ: „Justiție în vremea holerei”.

Preambul: vedeți AICI o probă de „ticăloșie senină”. Florin Iordache anunțând cu o figură de inocent salvarea figurilor penale din politica românească.

Guvernul Grindeanu a dat astăzi o certă probă de abjecție. Sorin Grindeanu, pesedistul cu aer european („responsabilitate” și „respect pentru cetățeni” erau sloganurile pe care le tot repeta ca un roboțel stricat, în ziua învestirii sale) a demonstrat, prin adoptarea hoțească a ordonanțelor „penale”, că este ceea ce s-a spus despre el: sluga prea-plecată a noului jupân al României – Liviu Dragnea.

Din păcate pentru el, Sorin Grindeanu și-a pecetluit cariera politică prin acest gest infamant. În lista momentelor negre ale României post-decembriste, „marea amnistie a penalilor” își are locul asigurat, săpat, cum ar spune un profet biblic, „cu un priboi de fier”.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, dădea impresia că este funcționarul tipic, conțopistul „de treabă”, românul mediu binevoitor, care nu dă pe dinafară de virtuți, dar nici de mari defecte. În spatele figurii sale aparent rezonabile se ascundea, cum s-a văzut astăzi limpede, putregaiul moral care a făcut posibilă adoptarea ordonanțelor „penale”. Florin Iordache se „consacră” (pardon de oximoron) în istoria recentă ca unealtă profund imorală a unui plan menit nu să amelioreze condițiile din penitenciare, ci să salveze pegra noastră politică, drojdia de extracție preponderent (dar nu exclusiv) pesedistă. Florin Iordache, cel ușor împleticit și incoerent când trebuie să anunțe adoptarea acestor sinistre ordonanțe, este perfect coerent cu planul PSD de a îngenunchea justiția din România.

Constatăm iarăși, a câta oară, că PSD rămâne un partid de esență penală. Nici nu putea fi altfel, căci PSD nu s-a desprins niciodată de Ion Iliescu. Era imposibil ca un partid nășit de un bolșevic nărăvit în rele să poată avea vreodată respect autentic pentru interesele cetățenilor.

Un foarte toxic element în această ecuație politică ce sufocă acum România a fost și rămâne Antena 3, sinistru instrument de propagandă la cârma căruia se află Mihai Gâdea. Acest om de presă (cu studii de teologie!) a făcut imense deservicii democrației în anii de când revarsă în peisajul mass-media românesc hârdaie de informații trunchiate, interpretări tendențioase, deformări evidente, menite să sucească mințile unui public fără discernământ și fără simț critic.

Pentru Liviu Dragnea, se pare că nu este prea mult să se joace cu butoaiele de pulbere. Pielea lui e prea scumpă ca să o dea de haram. Probabil vor urma proteste masive în toată țara, fiindcă situația este intolerabilă. Dar maurul Grindeanu și maurul Iordache și-au făcut datoria. Slugile fără coloană vertebrală, fără fibră morală, sunt libere să iasă din scenă.

Îmi amintesc acum de o conversație pe care am avut-o cu un pastor din localitatea mea natală în pre-ziua alegerilor parlamentare. Îi spuneam interlocutorului meu că aș vota orice, numai ciuma roșie pesedistă nu. Interlocutorul încerca să mă convingă de faptul că nu e diavolul chiar atât de roșu, că în urbea noastră natală sunt candidați respectabili, că nu are alternativă, că USR, partid nou pe scena politică, e suspect ideologic, că PSD are oameni buni. Eram convins că o guvernare pesedistă va fi o catastrofă pentru justiție. Dar nici în cele mai sinistre previziuni nu mi-aș fi putut imagina că vom avea atât de curând o asemenea lovitură dată statului de drept.

Nu-mi mai fac, în acest moment, niciun fel de iluzii în legătură cu România!

Formele masive de prostie, corupție, incultură, amoralism de care dau dovadă membrii clasei noastre politice sunt blesteme de care nu vom scăpa prea curând. Dacă vom scăpa vreodată.


Am bucuria să anunț publicarea iminentă de către Editura Universității „Al. I. Cuza” din Iași a volumului „Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Reforma. Studiu istorico-filologic”, care figurează în colecția Fontes traditionis, coordonată de dl. prof. Eugen Munteanu.

Mai jos coperta cărții. Voi reveni într-o altă postare cu detalii privind conținutul lucrării.

ntcoperta

ntcoperta4


Reading the third volume of the New Cambridge History of the Bible has been a most rewarding experience. Here are some notes I made while perusing this bulky volume.

Biblical and Early Christian Studies

nchb3

2017.01.02 | Euan Cameron, ed. The New Cambridge History of The Bible. Volume 3: from 1450 to 1750. Cambridge: Cambridge University Press, 2016. xx + 975 pages. Hardback £125. ISBN: 9780521513425.

Review by Emanuel Conțac, Pentecostal Theological Institute of Bucharest.

Many thanks to Cambridge University Press for providing a review copy.

The third volume in the New History of the Bible series published by CUP, assembles 34 papers and essays surveying the complex evolution and influence of the most disseminated hypertext in the printing era.
Whereas the editors of the initial series had compressed the post-Reformation period into a single volume, in the revised series the past 500 years are covered by two separate volumes, each addressing a wider variety of topics than would have been possible to include in a single 650-page volume.

Vezi articol original 1.457 de cuvinte mai mult


Proiectul EDCR la care trudim de o vreme (cam un an și jumătate) se derulează într-un ritm bunicel. Am terminat ieri de citit cartea Deuteronom, care a fost sub lupa filologică a colegilor Gelu Păcurar și Silviu Tatu. Cartea Exodul, care e gata de cam un an, dacă memoria nu mă înșală, va ajunge curând pe masa Comitetului Pastoral.

Din cărțile care îmi revin mie și colegului Laurențiu Moț, mai am de parcurs doar patru: 1-2 Corinteni, Evrei și Apocalipsa.

Nu de mult am trecut prin Iuda, care mi s-a părut foarte criptică, densă, multe aluzii la scrieri pseudoepigrafe. Ca să pot înțelege limbajul autorului, m-am apucat să citesc 1 Enoh în grecește. Din păcate, numai o mică parte din textul acestei scrieri apocaliptice se păstrează în greacă. Ar fi fost minunat să o avem integral, dar și din ceea ce s-a păstrat rezultă cu prisosință intertextualitatea dintre Iuda și 1 Enoh. Asta ar explica probabil și de ce Iuda a intrat în canon „ca prin foc”.

(Precizez următoarele, pentru cei care se întreabă ce implicații are pentru statul cărții 1 Enoh faptul că această scriere este citată de o epistolă canonică: nu consider că viziunile apocaliptice din 1 Enoh ar trebui socotite „soluții” pentru lume, ci mai degrabă „indicii” ale problemelor.

1 Enoh este o viziune teologică radicală, inspirată din anumite pasaje ale VT și forjată pe nicovala robustă a genului apocaliptic. Cartea este atât o teodicee detaliată, cât și un protest vehement împotriva nelegiuirii din lume. Ca orice apocalipsă, ea încearcă să ajungă la resorturile răului cosmic, dar nu uită să ridice și flamura speranței peste cititori. Așadar, nu citiți 1 Enoh singuri acasă. Veți descoperi oricum că scrierea e un soi de marmite – cum ar zice englezii – ceea ce pentru unii e o drojdie dezgustătoare, pentru alții e un deliciu hrănitor, cu multe vitamine.)

Dar să revin la EDCR. Cum spuneam și cu altă ocazie, dacă ne hărnicim suficient de mult, putem termina NT în cursul acestui an.

Mai jos o mostră din textul lui Iuda, cu tot cu note de subsol. Dacă ele vor rămâne și în ediția tipărită n-aș putea spune, căci nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc.

Textul pe care îl propun e destul de neologizant pe alocuri. Presimt că multe dintre soluțiile mele vor ajunge „clavecinul bine temperat”, la finalul procesului.

***

8 Totuși, în același fel oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și-i batjocoresc pe cei slăviție. 9 Arhanghelul Mihail, în controversa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre!f 10 Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg — numai în chip firescg, ca niște dobitoace necuvântătoareh — tocmai acestea le aduc pierzarea. 11 Vai de ei! Căci au apucat-o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s-au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! 12 Sunt stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine, preocupați numai de ei înșiși; nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo, pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; 13  valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, stele rătăcitoare, cărora le este păstrat întunericul fără de marginii, pe vecie.

14 Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințezej orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit și de toate cuvintele aspre pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.”k 16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni, pentru câștig.

***

 e1:8 Gr. dóxas („slăvi”), referire probabilă la ființe cerești caracterizate de slavă.

 f1:9 Zah. 3:2.

 g1:10 Gr. physikōs, în context, „instinctual”.

 h1:10 Sau: „iraționale”.

 i1:13 Gr. ho zóphos tou skótous, „întunericul beznei”. Expresie la gradul superlativ, menită să sublinieze intensitatea beznei care îi așteaptă pe cei osândiți.

 j1:15 Sau: „să dovedească vinovat”.

 k1:15 1 Enoh 1:9. Cartea 1 Enoh, document compozit format din viziuni și tradiții apocaliptice atribuite lui Enoh, a fost redactată în perioada intertestamentară, după instituirea așa-numitei „tăceri profetice”. Deși necanonică, scrierea 1 Enoh a influențat considerabil contextul teologic iudaic în care s-a dezvoltat creștinismul.