Reiau pe blogul personal un fragment dintr-o postare publicată pe platforma Contributors.

Ar fi interesant dacă s-ar putea face un dosar al ostracismului de care au avut parte confesiunile religioase minoritare în perioada comunistă. Cât din aceste disfuncții mai sunt și acum prezente în sistem numai o cercetare detaliată ar putea indica.

Tot materialul AICI.

***

Din vremea grădiniței o amintire indelebilă privește rigla groasă de lemn aruncată cu furie de către tovarășa educatoare înspre un neastâmpărat „șoim al patriei” așezat la vreo două scaune  distanță de mine. Văd și acum obiectul zbârnâind în zbor către ținta umană pe care urma să o reducă la tăcere. Pe măsură ce zăbovesc asupra acestei scene aproape ireale, încep să mă întreb dacă nu cumva sunt victima unei false memorii, a unei confabulații. Să trecem, prin urmare, la etapa școlară căreia i se asociază amintiri mai puțin șubrede. Pentru clasele primare îmi pot verifica amintirile cu ajutorul surorii mele, pe care am avut-o colegă în primii opt ani de școală. Ascuțimea pantofilor tovarășei învățătoare am simțit-o amândoi în câteva rânduri, căci respectiva doamnă, aflată la apusul carierei și la capătul răbdării, aplica metode old school ca să îndese hărnicia în loazele care formau ultima ei promoție. Din gimnaziu rețin mai ales palma strașnică pe care a încasat-o colegul meu de bancă din partea dirigintelui. Lovitura a fost atât de puternică, încât colegul s-a prăvălit peste mine, proiectându-mă afară din bancă. Metoda era aplicată mai des decât consideram normal chiar și pentru o vreme în care astfel de practici erau subînțelese.


seventh_annual_reforc_conference_visual

Orașul Wittenberg va găzdui anul viitor (10-12 mai), a șaptea conferință internațională dedicată Reformei (din seria RefoRC).

Fiindcă am constatat că în cercetarea de limbă engleză nu s-a scris aproape nimic despre Catehismul lui Coresi, intenționez să traduc acest document și să-l discut în cadrul unei sesiuni dedicate influenței Reformei în Transilvania. Ar fi păcat ca lucruri atât de interesante să fie cunoscute doar în spațiul românesc (și uneori nici măcar în el).

Una peste alta, e păcat că din multa cercetare făcută în Ungaria, prea puțin ajunge în circuitul internațional, din cazua barierei lingvistice. Ca să faci cercetare temeinică pe Reforma transilvăneană, trebuie să știi numaidecât limbile biblice (ebraică, greacă), limba de cultură a Evului Mediu și a Renașterii (latina), limba de cultură a spațiului românesc pre-modern (slavona), limbile moderne de circulație (germană, franceză, engleză) și, desigur, limba maghiară. Pentru o viață de om obișnuit, e cam multișor.

Mai jos detaliile privind conferința din cetatea lui Luther. Sursa informațiilor AICI.

Theme of Plenary Lectures

More than Luther: The Reformation and the Rise of Pluralism in Europe

Speaking in plural about the reformations of the sixteenth century has become common in early modern research, the question, however, is what this plural form means. Is plural also plurality? And what was the diversity within each of the various traditions arising out of these reformations? Wittenberg is the venue and the LEUCOREA Foundation is the host for the 2017 RefoRC conference: the perfect match for dealing with these questions. The plenary papers will reflect, from various angles, on the variety of what came out of Luther or over against Luther and his movement, but the overall topic of the conference also gives full space to short papers on all kinds of subjects. The conference aims at getting a picture of the plurality of sixteenth century traditions and the interdisciplinary and interconfessional exchanges within these.

Short Papers, Panels and General Attendance

The conference is open to individual short paper presentations (20-minute presentations) and to thematic sessions of two or three short papers. While we encourage papers on the conference theme, papers can also focus on all disciplines related to the 16th century Reformations, such as philosophy, law, history, theology, etc., independent of the theme of the plenary papers.

Short Paper Submission and Registration

Short paper proposals and registrations can be submitted via the registration form. Short paper proposals are welcome before March 1, 2017.

Language

The language of the conference is English, but papers in French and German will be welcomed. Presenters who prefer to give their paper in French or German are invited to provide the audience with an English summary of about 150-200 words.

Conference Volume

The conference volume will be published by Vandenhoeck & Ruprecht in the series Refo500 Academic Studies (R5AS) and will contain all the plenary papers and a selection of short papers. Another publication venue is the Journal of Early Modern Christianity (JEMC).

Manuscripts for the conference volume can be submitted to the editors (contact info will follow). All other manuscripts can be submitted to Tarald Rasmussen. Editors will decide on publication.

Registration

You can register online. Your registration will become effective on receipt of your payment. Registration closes: May 9, 2017.

Registration Fee

Refo500 partner € 85.00
Non-Refo500 partner € 140.00
Student, Refo500 partner € 70.00
Student, non-Refo500 partner € 105.00

Registration Fee Includes

Subscription to the JEMC of 2017 (two issues)
Coffee Breaks
Reception


Nu cu mult timp în urmă am avut o întâlnire cu doi reprezentanți ai Societății Biblice Americane, organizație de profil care anul acesta și-a serbat bicentenarul și care continuă să sprijine multe proiecte de traducere și revizuire a Bibliei pe tot globul.

(Pentru comparație, să ne amintim că în 1816 Țările Române încă nu ieșiseră din perioada fanariotă. În Muntenia, după apariția celebrei, dar necititei/necitatei Biblii de la 1688, mai auzim de Biblie tipărită abia în 1854-1856 la Buzău.)

Charles Lambert, unul dintre cei doi reprezentanți ai SBA, este membru într-o biserică penticostală. Din vorbă în vorbă am realizat și că avem cunoștințe comune, pastori români care au imigrat în SUA în anii ’80. Oaspetele american îl cunoaște și pe Lamar Vest, care a fost până de curând președinte al Seminarului Teologic Penticostal și care ar fi trebuit să vină în România în luna octombrie, pentru a participa la a patruzecea aniversare a ITP București. Din nefericire, problemele de sănătate l-au determinat să-și anuleze vizita și mi-au răpit astfel ocazia de a afla detalii despre activitatea Societății Biblice Americane direct din gura unei persoane care a cunoscut mersul acestei organizații vreme de douăzeci de ani.

Sprijinirea de către Lamar Vest a misiunii Societății Biblice Americane îmi prilejuiește o altă comparație: penticostalii români, spre deosebire de omologii lor americani, au devenit în ultimii ani foarte reticenți în raport cu Societatea Biblică Interconfesională din România. Dar la început n-a fost așa, căci pastorii John Tipei și Christian Vasile Roske au luat parte la diferite proiecte inițiate de SBIR, mai ales în primii ani care au urmat înființării Societății.

Dar să revin la exemplul lui Lamar Vest. După 17 ani de activitate în serviciul SBA (inclusiv ca președinte al bordului de trustees), Vest a preluat funcția președinte al acestei organizații timp de un mandat (2009-2013).

În România, din 2012, anul retragerii pastorului John Tipei din funcția de reprezentant al Cultului Penticostal în SBIR, locul penticostalilor în Societate a rămas vacant. Mai mult, dacă mă pot încrede în semnalele care ajung până la mine, se și discută despre o retragere completă din SBIR, pe motiv că penticostalii români au și ei o Societate Biblică la Oradea. Ar fi nespus de păgubos și de trist dacă semnalele se vor adeveri și se va ajunge la ieșirea definitivă din SBIR. Ar fi mult de explicat de ce o asemenea hotărâre va fi una păguboasă pentru mișcarea penticostală română și pentru colaborarea Bisericilor românești în proiecte interconfesionale.

Când mă uit la celelalte biserici neoprotestante din România, observ iarăși o diferență notabilă: Biserica Adventistă și Biserica Baptistă sunt prezențe constante în SBIR, fiindcă  înțeleg foarte bine rolul SBIR de custode al Bibliei Cornilescu și de promotor al misiunii de traducere și difuzare a Bibliei în general. Cele două Biserici au dovedit cu prisosință că au o viziune suficient de largă pentru proiecte care necesită colaborare și coordonare din partea mai multor confesiuni creștine. Pretenția noastră, a penticostalilor români, de a trăi singuri pe micul nostru asteroid confesional, precum cei șase locatarii întâlniți de Micul Prinț în călătoria sa, nu mi se pare de bun augur pentru o mișcare a cărei notă distinctivă, pe plan mondial, este tocmai capacitatea de a depăși cu succes barierele confesionale.


Societatea Biblică Interconfesională va publica, începând cu anul 2017, Noua Traducere Românească în versiune revizuită.

Până la apariția efectivă a noii ediții, SBIR dorește să culeagă opinii cu privire la aspectul grafic al viitoarei tipărituri.

Se caută voluntari care să răspundă unor întrebări ca parte a unui grupuri de discuții, după cum urmează:

  1. Categoria de vârstă 18-35 ani: 2 persoane grup mixt – joi 15.09.2016 ora 15.00
  2. Categoria de vârstă 35-50 ani, femei: 2-3 persoane  – miercuri 14.09.2016 ora 17.00
  3. Categoria de vârstă 35-50 ani, bărbați: 2-3 persoane – vineri 16.09.2016 ora 17.00

Dacă doriți să participați pentru una dintre discuțiile de mai sus, vă rog să lăsați un comentariu la această postare. Vă voi oferi detalii privind participarea.

Întâlnirile vor avea loc în București.


M-am oprit din nou asupra introducerii Paliei de la Orăștie, ispravă culturală și religioasă a românilor calvini din zona Banatului și Hunedoarei, realizată sub îndrumarea celui de-al treilea episcop reformat român: Mihai Tordaș.

Predoslovia mă fascinează din două motive:

(1) autorul folosește alegoria (ceea ce n-ar fi împotriva hermeneuticii protestante, cu condiția ca alegoria să fie „de bun simț” și să nu constituie punct de doctrină.

(2) textul reia un topos teologic medieval antiiudaic: ideea că după dărâmarea Ierusalimului „jidovii” se vindeau 30 pentru un ban.

De unde să fi luat românul nostru aceste noțiuni? Din lucrarea lui Gáspár Heltai, al cărui Pentateuh (1551) este folosit ca text-sursă de traducători?

Una peste alta, să remarcăm spiritul curajos care îi animă pe traducători, dar și precauțiile hermeneutice pe care le iau. Prin contrast, la finalul sec. 19, în Sinodul BOR se ridica – nu fără teamă – întrebarea dacă Scriptura ar trebui pusă în mâna poporului, având în vedere unele fapte reprobabible ale patriarhilor. Traducătorii români reformați își asumă riscurile cu 300 de ani mai devreme.

Textul de mai jos reprezintă un fragment dintr-o lucrare despre influența Reformei asupra spațiului cultural și religios românesc.

***

Spre deosebire de toate celelalte tipărituri românești de până la ea, Palia conține o introducere substanțială, întinsă pe șase pagini, care mai întâi îl familiarizează pe cititor foarte pe scurt cu partea de conținut a Pentateuhului (2 pagini), iar apoi îi trasează contextul hermeneutic necesar înțelegerii Vechiului Testament. Cititorul este avertizat că „într-aceaste cărți a prorocilor bătrâni și între leage noa [este] mare usebitură și alesătură”. Legea veterotestamentară este împărțită în trei categorii, iar dintre care „una trebuiaște a o ținea cu mare grije”, anume Cele Zece Porunci, fiindcă ele au rolul de a indica cine îi slujește cu adevărat lui Dumnezeu și cine se află sub mânia Lui.[1] Prescripțiile privind rezolvarea conflictelor dintre oameni (legile de tip „ochi derept ochi”) nu mai sunt valabile, fiindcă au fost desființate de Hristos. Nici legea ceremonială asociată sanctuarului („rândurile cortului jidovesc, jirtvele arsurilor, giungherilor” etc.) nu mai este obligatorie pentru creștini, fiindcă ea a fost „umbra și semnul” venirii lui Hristos.

Vechiul Testament are semnificații ascunse, care pot fi decriptate alegoric: „lada cu poruncitele” (=chivotul cu tablele Legii) simbolizează „groapa lui Hristos”, iar „cei doi sărafimi den scaunul milostivniciei” (recte cei doi heruvimi de pe capacul chivotului) prefigurează perechea de îngeri de la mormânt.[2]

Chiar dacă revelația Vechiului Testament își are punctul terminus în Hristos („capul legiei iaste Hristos”), lectura scripturilor vechi aduce „multe folosuri și hasne”, fiindcă ne dă posibilitatea să cunoaștem „slavele lui Domnedzeu” și să înțelegem mai bine relatările din evanghelii și din scrierile apostolilor. De pildă, nu putem înțelege spusa lui Isus din Luca („Mulți flămândzi și stricați fură în zilele lu Elie proroc”), dacă nu parcurgem episodul la care se face trimitere.

Fiindcă VT are și multe contraexemple, cititorul este avertizat să ia seama cum citește, ca să nu cadă în smintire („cum cetind să nu te cumva săblăznești”) la gândul că tot ce găsim scris despre patriarhi trebuie luat drept pildă. Avraam, Isaac și Iacov „au ținut muieri mai câte multe de una și cumva să nu dzici tu că nu e păcat că au viat [=trăit] ei așa și-s sfinți”. Poligamia le-a fost îngăduită patriarhilor fiindcă ei au trăit înainte de darea legii. În plus, după cum arată Ioan Gură de Aur în „tâlcovania” lui la Geneza, patriarhii au avut soții multe fiindcă primiseră făgăduința nașterii lui Mesia. Din acest motiv „ei căuta muieri curate a lăcui cu iale să nască Mesie”. Numai că Mesia nu s-a născut în chip firesc, ci „în mare curăție”, de unde și cerința lui Hristos ca norodul Lui să fie curat și sfânt.[3]

Principiul hermeneutic de bază poate fi rezumat astfel: „Cetiți cu inimă trezvă cum [den] pildele bunilor să învățați pilde bune, iară den pildele răilor să vă feriți să nu luați mânie lu Domnedzeu”. Pedeapsa pentru viețile „hrăbore și negândite” (i.e. semețe și necugetate) o vedem chiar pe paginile Scripturii, în istoria evreilor: Dumnezeu i-a dus în robie 70 de ani, apoi i-a nimicit „cu oaste den Rim”, încât au ajuns să se vândă „30 de jidovi într-un ban jidovesc”.[4] Înfricoșați de asemenea evenimente din istoria poporului ales, trebuie „să ispitim [=cercetăm] cu toată inima Scriptura”, ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L cinstim potrivit cu ceea ce a „tocmit” (i.e. rânduit) El.

[1] Palia, p. 10.

[2] Palia, p. 7.

[3] Palia, p. 8.

[4] Prezența în Palia de la Orăștie a unei legende fabricate în Evul Mediu este de natură să ne intrige. O cercetare atentă a lucrărilor calvine publicate înainte de 1581 ne-ar putea lămuri cum a ajuns editorul Predosloviei să susțină o idee atât de curioasă.


Am ajuns la partea de final a Întrebării creștinești, unde sunt prezentate cele două „tocmeale” ale lui Hristos: botezul și cuminecătura (la Luther: „sacramentul altarului”).

Fiindcă aceste două secțiuni sunt foarte scurte, le prezint pe amândouă într-o singură postare.

Dincolo de chichițele pe care le-am semnalat deja în note, mă opresc la două chestiuni pe care le socotesc mai importante:

(1) Deja în 1560 întâlnim termenul „botez” circulând în paralel cu „botejune” (creat prin analogie cu termeni precum „urâciune” etc. „Botezul” a rămas, „botejunea” a picat.

(2) În secțiunea despre euharistie întâlnim niște formulări care sună ciudat pentru urechea unui protestant. Chiar dacă profesăm o hristologie niceeană, suntem sub influența uzului biblic și nu spunem niciodată „Domnul Dumnezeu, Isus Hristos”, ci numai „Domnul Isus Hristos”, „Domnul Hristos”, „Isus Hristos” etc.

Fiindcă nu cunosc suficient de bine tradiția liturgică răsăriteană, îi rog pe amicii care sunt la ei acasă pe acest teren să-mi spună dacă formula „Domnul Dumnezeu, Isus Hristos” este uzuală în textele teologice răsăritene.

***

IV. Botezul

Întrebare: Ce easte a patra parte ce trebuiaște să știe creștinul?

Răspuns: Botezul, cum au scris sfîntul Matei, evanghelist, cap mai apoi [=final], unde zise Domnul, Dumnezeul nostru,[1] Isus Hristos: „Păsați în toată lumea, învățați toate limbile [=neamurile], botezați-i în numele Tatălui și Fiiului și Duhului Sfânt” [Mat. 28:19]. Și iară zise în Evanghelie lu Marco, cap mai apoi [=final]: „Cine va creade și va fi botezat ispăsit [=mântuit] va fi; cine iară nu creade perit va fi” [Marcu 16:16].

***

Cele două mărturii biblice apar, în această ordine, și în Catehismul mic al lui Luther, care le citează ca răspuns la două întrebări succesive. Prin cea dintâi se cere un argument biblic în sprijinul ideii că la botez „apa este folosită potrivit poruncii lui Dumnezeu”, în vreme cea de a doua se pune problema beneficiilor pe care le conferă botezul. Spre deosebire de Catehismul coresian, cel al lui Luther mai conține două mărturii biblice: Tit 3:5-8 și Romani 6:4.

V. Cuminecătura [=Cina Domnului/euharistia]

Întrebare: Ce easte a cincea partea ce trebuiaște creștinului să știe?

Răspuns: Cumenecătura de la preastol[2] [=altar], ce easte scrisă de sfinții evanghelisti,[3] Matei, 106 [26:26-29], Marcu 64 [14:22-25], Luca 109 [22:17-20] și sfîntul Pavel apostol [1 Cor. 11:23-25].

Întrebare: Zi ceale cuvinte.

Răspuns: Domnul Dumnezeu,[4] Isus Hristos, după cină[5] luo pită și blagoslovi [=a binecuvântat] și frîmse și deade ucenicilor săi și zise: „Luați, mîncați, că acesta easte trupul mieu ce se deade derept [=pentru] voi. Aceasta faceți cînd veți face pomeana [=pomenirea] mea. Așișdere, și păhar luo după cină și blagoslovi și deade ucenicilor săi și zise: „Beați toți dentr-îns. Acesta easte singele mieu de leage noao [=legământul nou], ce se va vărsa derept [=pentru] voi, derept multe [=pentru mulți] să vă se iarte[6] păcatele. Aceasta fac[e]ți pururilea cînd veți face pomeana [=pomenirea] mea.

***

Textul care prezintă instituirea euharistiei de către Isus Hristos nu urmează o Evanghelie anume, ci îmbină, în mod destul de liber, expresii din mai multe tradiții textuale („pentru voi” – Luca; „pentru mulți” – Marcu și Matei). Secvența „pomeana mea” provine din tradiția biblică lucanică (gr. εἰς τὴν ἐμὴν ἀνάμνησιν, Luca 22:19; cf. și 1 Cor. 11:23-25).

Câteva elemente sunt cu totul neobișnuite, precum expresia „Domnul Dumnezeu” folosită cu referire la Isus. Caracterul ei inedit va fi fost observat de editorul Molitevnicului tipărit la câțiva ani după Catehism, fiindcă acolo găsim titlul uzual: „Domnul Isus Hristos”.

[1] Expresia este neobișnuită, fiindcă în limbaj biblic „Domnul Dumnezeu” este numit numai Dumnezeu-Tatăl. Totuși, un precedent există în exclamația lui Toma din Ioan 20:28: „Domnul meu și Dumnezeul meu”.

[2] Expresia are corespondent în Catehismul mic: „das Sakrament des Altars”, respectiv „sacramentum altaris”.

[3] Sintagma „sfinții evangheliști” se întâlnește, în același context, în Catehismele lui Luther.

[4] Formula „Domnul Dumnezeu” nu este specifică textelor euharistice. De altfel, în NT acest titlu este folosit doar cu referire la Dumnezeu-Tatăl. Prezența lui în Catehismul coresian, oricât de stranie, nu pare să fi reținut atenția cercetătorilor.

[5] Secvența „după cină” nu apare în această poziție în textele euharistice. Numai tradiția lucană-paulină cuprinde această precizare (Luca 22:50, 1 Cor. 11:25), dar în conexiune cu partea a doua a Cinei celei de Taină (binecuvântarea și împărțirea paharului).

[6] Ne-am aștepta să avem aici substantivul „iertare”, nu verbul „a ierta”.


Mai jos secțiunea despre Tatăl nostru din Catehismul coresian. Sunt destul de sigur că, dacă am săpa suficient de mult prin catehismele protestante de secol 16 am găsi chiar mai multe paralele decât cele identificate de mine.

Fiindcă nu pot scrie cu un font slavonesc pe internet, am preferat să elimin informațiile privitoare la limba slavonă.

III. Tatăl nostru

Întrebare: Ce easte a treia parte ce trebuiaște creștinului să știe?

Răspuns: Easte Tatăl nostru, ce-au învățat însuș Isus Hristos pre apostoli, Matei, 16 [=6:9-13] și Luca 55 [=11:2-4] glava.

Întrebare: Zi Ocenaș [=Tatăl nostru] rumâneaște, să înțeleagem.

Răspuns: Tatăl nostru ce ești în ceri, sfințească-se numele tău, să vie împărăție ta, fie voia ta, cum în ceri, așa și pre pămînt. Pita noastră sățioasă dă-ne noao astăzi și iartă noo greșalele[1] noastre, cum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce în năpaste[2], ce ne isbăveaște pre noi de hitleanul [=Vicleanul, i.e. cel Rău], că a ta e împărăție și putearea și slava în vecie, amin.[3]

Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune?

Răspuns: Doao.

Întrebare: Care-s acealea?

Răspuns: Milcuitura [=implorarea, cererea] și datul de dar [=recunoștința].

Întrebare: Ce easte milcuitura?

Răspuns: Milcuitura easte aceaea cînd cearem ceva de la Dumnezeu și avem greu și nevoiia noastră, sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm.

Întrebare: Ce e datul de har?

Răspuns: Datul de har easte aceaea cîndnu ne aducem aminte despre toate faptele bune ale lui Dumnezeu și dăm har [=mulțumim] lui pren Hristos.

Întrebare: Cîte lucrure trebuiesc să fie în rugăciune?

Răspuns: Cinci lucrure: dentîi, porîncealele, că Dumnezeu au porîncit și au lăsat să rugăm. A doua, făgăduita [=promisiunea], că Dumnezeu făgăduitu-ne-au că ne va pre noi asculta. A treia, credința că toate făgăduiturile [=promisiunile] lui Dumnezeu cu credință numai să le putem cuprinde la noi. A patra cearere, greu și nevoie sufletului și trupului. A cincea, în al cui nume trebuiaște să cearem? Să veri să știi, numai <în> numele lu Isus Hristos.

Întrebare: Cîte cearere sunt în Tatăl nostru?

Răspuns: Șapte cearere[4] sînt: trei-s din eale de viiața de veac [veșnică], patru cearere despre viiața aceștii lumi.

***

În această secțiune (intitulată generic „Tatăl nostru”) putem identifica trei unități majore: una în care este redată Rugăciunea domnească (pe numele ei slavon: Ocenașul), o alta în care sunt prezentate principalele două tipuri de rugăciune („milcuitura” și „datul de har”) și a treia, în care se încearcă formularea unei sinteze „dogmatice” pe tema rugăciunii. Editorul Catehismului coresian (sau al modelului străin subiacent) a ales să nu fragmenteze rugăciunea Tatăl nostru, ca în Catehismul lui Luther, preluând totuși la final ideea că în Rugăciunea domnească pot fi identificate șapte cereri.

Prezența în rugăciunea Tatăl nostru a unor fapte de limbă tributare slavonei (adj. „sățioasă” din secvența „pita noastră sățioasă”[5]; „năpaste” și „hitleanul”)[6] ar putea fi explicată în mai multe feluri: (1) editorul a efectuat o revizie a Catehismului în spirit ortodox (deși niciunul dintre cei termeni nu are o încărcătură ortodoxă distinctă); (2) Rugăciunea inclusă în Catehism exista deja în formă orală, drept care traducătorul / editorul a inclus, cum e și firesc, textul său „mental”, nu cel din originalul maghiar.

Din cele cinci adevăruri privitoare la rugăciune, primele două („Dumnezeu au porîncit și au lăsat să rugăm”; „Dumnezeu făgăduitu-ne-au că ne va pre noi asculta”) se regăsesc în ambele Catehisme scrise de Luther. În formă concisă, le găsim în Catehismul mic, în explicația privitoare la termenul „Amin”. Potrivit reformatorului, acest cuvânt trebuie să ne insufle convingerea că cererile noastre sunt ascultate, căci El însuși ne-a poruncit să ne rugăm astfel și a promis că ne va asculta.

În partea introductivă a secțiunii „Tatăl nostru” din Catehismul mare Luther subliniază și mai apăsat faptul că rugăciunea este un imperativ: „A ne ruga, după cum ne învață a doua poruncă, înseamnă să-l chemăm pe Dumnezeu în fiecare nevoie. Asta cere Dumnezeu de la noi; nu este ceva opțional. Avem datoria și obligația de a ne ruga, dacă vrem să fim creștini, după cum avem datoria și obligația de a da ascultare taților, mamelor și autorităților civile”.[7] De asemenea, autorul introduce conceptul de promisiune, care face parte din limbajul său teologic favorit: „În al doilea rând, ceea ce ar trebui să ne îndemne și să ne îmbie la rugăciune este faptul că Dumnezeu a făcut o promisiune: că ceea ce ne rugăm este un lucru sigur și garantat. După cum spune în Psalmul 50: «Cheamă-mă în ziua necazului și eu te voi izbăvi», iar Hristos spune în Evanghelia după Matei 7: «Cereți și vi se va da»”.[8] Bazați pe aceste două elemente, porunca și promisiunea, creștinii își pot prezenta rugăciunile înaintea lui Dumnezeu. Cel care nu dă crezare promisiunii, mai scrie Luther, Îl mânie pe Dumnezeu, Îl dezonorează și Îl face mincinos.

Distincția dintre cele două rugăciuni de bază („cerere” și „recunoștință”) are o paralelă în comentariul lui Zacharias Ursinus la Catehismul de la Heidelberg,[9] ceea ce ar putea fi un indiciu că Întrebare creștinească, deși tributară teologiei luterane, are și câteva tușe reformate („criptocalvine”, cum ar spune luteranii puri).

Textul rugăciunii este cel pe care îl regăsim și în Evanghelia după Matei din Tetraev. Coresi. Prezența termenului „greșale” (în loc de „datorii”) i-a făcut pe unii cercetători să creadă că textul din catehismul coresian constituie o compilație care folosește atât versiunea din Matei, cât și versiunea din Luca. Ipoteza este plauzibilă, însă putem oferi și o explicație alternativă: termenul „greșale” este folosit de trei ori în versetele care urmează după rugăciunea domnească (mai precis, în Matei 6:14-15), având drept corespondent gr. παραπτώματα. Nu este exclus ca tocmai „prezența” acestor termeni să fi dus la „nivelarea” lexicală a întregului pasaj.[10]

[1] Editorul nu a călcat pe urmele lui Filip Moldoveanul, care a folosit „datorii” în Tetraevanghelul tipărit la Sibiu.

[2] În ciuda aparențelor, „năpaste” este o formă de singular. Datorez această observație filologului Iosif Camară.

[3] Doxologia se întâlnește în edițiile postume ale Catehismului mic scris de Luther.

[4] Această împărțire urmează modelul propus de Luther, care introduce intertitluri („Prima cerere, A doua cerere etc.) în cuprinsul rugăciunii „Tatăl nostru”.

[5] E. Munteanu, Lexicologie biblică românească, București, Humanitas, 2008, p. 430-432.

[6] Vezi Iosif Camară, „Versiunile românești ale rugăciunii Tatăl nostru din secolul al XVI-lea în raport cu originalele lor slavone”, în E. Munteanu et al. (editori), Receptarea Sfintei Scripturi: între filologie, hermeneutică și traductologie, Iași, EUAIC, 2011, p. 40, 42.

[7] BC, p. 441 („Despre rugăciune”, § 7).

[8] BC, p. 441(„Despre rugăciune”, § 19).

[9] The Commentary of Dr. Zacharias Ursinus, p. 619 (Vezi reflecțiile despre Întrebarea 116 din Catehism).

[10] Discuția privitoare la acest subiect ne prilejuiește să remarcăm o anomalie în traducerile Rugăciunii domnești din Tetraev. Coresi: în Luca întâlnim termenul „datoare” [=datorii], nu „greșale” sau „păcate”, cum ne-am fi așteptat. Dacă editorul Tetraevanghelului ar fi avut în vedere originalul grec, normal ar fi fost să tipărească „datoare” în Matei și „greșale” în Luca.