Update (23 aprilie 2015). Traseul final poate fi găsit mai jos.

În luna noiembrie, dacă Dumnezeu mă ține cu sănătate și cu zile, intenționez să vizitez Israelul, pentru a însoți, ca ghid, un grup de studenți/tineri din mediul evanghelic românesc.

Vizita este organizată de colegul meu Romulus Ganea, specialist în istorie biblică, a cărui experiență ca participant la expediții arheologice în Israel îl recomandă în mod deosebit ca însoțitor.

Informații despre traseu găsiți AICI.

Mai jos sunt informațiile generale ale ofertei. Persoanele care doresc să se înscrie trebuie să aibă o recomandare din partea pastorului bisericii din care fac parte.

În cazul în care sunteți interesați de participare, vă rog să vă anunțați intenția lăsând un comentariu pe acest blog.

***

Perioada: 25 oct. – 1 nov. 2015

Tarif: pentru un număr minim de 45 persoane costul este de 582 $ (fără biletul de avion)/persoană.

Hoteluri:

Eden în Tiberias sau St. Gabriel în Nazaret, 3 nopți.

Capitol, Victoria în Jerusalem, 4 nopți.

Ce include tariful:

Transfer de la și către aeroport.

7 nopți la hoteluri cu mic dejun și cină asigurate.

3 persoane / cameră.

7 zile pline cu ghizi vorbitori de limbă română; autocare deluxe.

Intrări incuse în itinerariu: Parcurile Naționale, Tabor, excursie cu barca pe Marea Galileei, Acco, Muzeul Israelului, Tunelul lui Ezechia, Cetatea lui David, biserici.

Ce nu include tariful:

cheltuieli personale pentru cumpărături, prânzul, bacșișul pentru ghidul israelian și pentru șoferi. 3 euro pentru ghid și 2 euro pentru șofer / zi. (Ghidul din Israel trebuie sa însoțească în mod obligatoriu grupul, potrivit legii din Israel).

Excursia se adresează în special studenților și tinerilor. Pentru familii va fi o mică modificare de tarif.

Ghidaj: Lector dr. Romulus Ganea / Lector dr. Emanuel Conțac


Cititorii atenți la spațiul politic vor fi observat deja că noul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a jurat cu mâna pe Coran la ceremonia de învestire în funcție (AICI).

Deja au apărut reacții critice: de ce cu mâna pe Coran și nu cu mâna pe Biblie?

Cei care pledează pentru jurămintele cu mâna pe Biblie nu realizează pesemne în ce contradicție majoră se găsesc: cum să juri cu mâna pe Biblie când Biblia, prin vocea lui Isus Hristos, îți interzice categoric să juri?

Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: ,,Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” Dar Eu vă spun: „Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat

Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la Cel rău.

Faptul că oamenii ajung să jure la învestitura în funcție constituie triumful instinctului superstițios asupra spațiului social-politic. Omul antic, care credea în zei, făcea o promisiune solemnă „cu clauză”: „zeii să-mi facă așa și așa dacă nu spun adevărul, dacă nu împlinesc cutare promisiune etc.”. Orice jurământ era, implicit, o recunoaștere că există ființe superioare care sunt martore la promisiune și care vor pedepsi călcarea cuvântului dat.

Vechiul Testament, revelat unui popor care constituie o insuliță într-un ocean de păgânism, dă mărturie despre existența jurămintelor. Vedem păgâni care fac jurăminte (cazul reginei Isabela, soția lui Ahab) sau evrei care îl invocă pe Dumnezeu ca martor. De fapt, Dumnezeu însuși, ca să vorbească pe înțelesul nostru, folosește un limbaj similar, când jură și spune „Pe viața Mea” (ebr. hay-’ani), formulă care ar putea fi tradusă prin „Viu sunt Eu” sau „Pe cât este de adevărat că sunt viu”.

În Predica de pe Munte, Hristos anulează dintr-un condei întreaga instituție a jurămintelor, fiindcă aceasta devenise monstruoasă din pricina subtilei cazuisticii avocățești prin care se încerca „negocierea” gradelor de validitate a unui jurământ: „Dacă juri pe Templu nu ești legat de jurământ, dar, dacă juri pe aurul din Templu, jurământul este valid”.

Mântuitorul nu are niciun fel de înțelegere pentru astfel de tertipuri și viclenii, fiindcă minciuna de care vrem să ne apărăm prin jurământ ajunge să se insinueze în însăși inima instituției „protectoare”, devenite sperjur. Când putregaiul înșelăciunii s-a încuibat în formule solemne, pretinsa lor sacralitate ajunge o glumă sinistră. Când învinuitul Dan Șova se apără de justiție cu „mir de la Sfântul Mormânt”, folosirea mirului respectiv ajunge mascaradă, sacrilegiu și prilej de batjocură din partea necredincioșilor.

Așadar, ce le-aș spune acelor creștini oripilați că ministrul Dezvoltării a jurat cu mâna pe Coran? Le-aș spune că tocmai Biblia pe care vor să o vadă folosită în contexte oficiale interzice jurămintele și că ne invită să „recredibilizăm” cuvântul simplu („Da, da; nu, nu”) cu ajutorul caracterului nostru. Pe un mincinos notoriu precum Victor Ponta, o mie de jurăminte solemne (cu mâna pe Biblie și Biblia pe inimă) nu-l pot face să fie ori să redevină credibil. Prin contrast, cuvântul simplu rostit de un om integru, cunoscut pentru onestitatea lui, nu are nevoie de proptelele specioase ale unui jurământ solemn.

Ce i-aș spune doamnei ministru care a jurat recent cu mâna pe Coran? I-aș spune că, înainte de ea, sumedenie de miniștri din „cel mai cinstit guvern” au jurat solemn cu mâna pe Biblie că-și vor dărui toată puterea pentru propășirea materială și spirituală a poporului român blah, blah, blah, dar că asta nu i-a împiedicat să-și dăruiască toată puterea pentru propășirea lor personală, a familiei lor și a clientelei lor politice, în detrimentul propășirii nației. Mie, ca simplu alegător, o promisiune simplă („Promit să-mi dăruiesc toată puterea etc. etc.”) mi-ar fi fost de-ajuns. Căci, precum se ştie, „boul se leagă cu funia, și omul cu vorba”. Ceea ce trece peste cuvântul simplu poate fi, după cum și este adesea, încercarea Necuratului de a se da drept înger de lumină.


Zilele acestea, uluirea mea în fața capacității premierului Ponta de a minți a înregistrat un nou vârf istoric, în ciuda resemnării mele că în perimetrul politic minciuna va rămâne endemică până la înnoirea tuturor lucrurilor.

Cine are ochi de văzut și urechi de auzit știe că în lumea noastră căzută se minte constant. Se minte în mediul academic, presupus a fi mai sensibil la exigențe morale și imperative academice. Se minte, din păcate, și în mediul religios. În experiența mea didactică am văzut studenți capabili să mintă cu destul sânge rece. Am întâlnit și pastori capabili să mintă relativ dezinvolt. De fapt, chiar și în mediile cele mai intransigente moral, minciuna rămâne o realitate reziduală, ceva pe care uneori nu poți pune degetul, așa cum nu poți pipăi conturul unui nor.

Dacă prezența minciunii este în sine îngrijorătoare, mai îngrijorătoare este capacitatea noastră, ca societate, de a ne acomoda la minciună. Faptul că românii au tolerat vreme de 50 de ani minciuna instituționalizată, grosieră, criminală, arată care sunt limitele elasticității noastre morale ca nație.

Faptul că avem un plagiator de notorietate în fruntea țării arată iarăși cât de insensibilă este, pe ansamblu, societatea noastră la chestiunea minciunii.

După știința mea, niciun lider religios nu a emis în ultimii 3 ani vreo pastorală în care să atragă atenția asupra consecințelor toxice pe care le are folosirea minciunii de la cel mai înalt nivel guvernamental. Avem astfel o parte din explicația pentru lipsa de claritate morală care asfixiază această țară. Zilele trecute, un profesor de teologie mă punea în uimire spunându-mi (aprobativ) că în ortodoxie domnul, conducătorul statului, primea, odată cu ungerea, un soi de imunitate în raport cu supușii săi. Cu astfel de explicații, nu mă mir că suntem conduși de oameni care au devenit consubstanțiali cu minciuna.

Un astfel de om, pentru care minciuna nu este a doua, ci singura natură, este Victor Ponta. Citiți AICI materialul lui Dan Tăpălagă și veți înțelege de ce.


O carte pe care o aștept cu mare interes de mai mult timp este lucrarea publicată recent de Ioan Florin Florescu la Editura Universității Al. I. Cuza din Iași. Mi-am comandat deja ieri un exemplar de la editură și îl aștept cu nerăbdare. Dacă obligațiile profesionale îmi vor îngădui, voi face o prezentare mai pe larg a lucrării într-o postare viitoare.

Deocamdată îl felicit pe autor, cu nădejdea că vom mai avea prilej să stăm la voroavă cu privire la istoria fascinantă a traducerii Sf. Scripturi în limba română.

1357

Mai jos câteva informații despre carte și autorul ei, preluate de AICI.

Descriere. Axate pe traducerile româneşti ale Scripturii din secolele al XVI-lea – al XVII-la (Tetraevanghelul de la Sibiu, ms. 45 BAR Cluj, ms. 4389 BAR, Biblia de la 1688), studiile din prezentul volum se remarcă atât prin complexitatea cercetării biblico-filologice, cât şi prin informaţiile noi pe care le aduc cu privire la tradiţia biblică românească. Volumul de faţă cuprinde o serie de studii şi articole care au stat la baza lucrării de doctorat în Filologie, cu titlul Literalism şi traducere liberă în tradiţia biblică românească, susţinută de autor la Universitatea din Iaşi, în anul 2011 şi apreciată de membrii comisiei doctorale cu distincţia summa cum laude.

Din cuprins: Semnificaţiile unei alegeri: cum a ajuns o ediţie protestantă a Septuagintei textul-sursă al primei Biblii româneşti; Când dezacordul nu mai este o greşeală: o licenţă stilistică în traducerea Vechiului Testament a lui Nicolae Milescu; Împăraţi, regi şi crai în tradiţia biblică românească. Un caz de condiţionare politică în traducerea Bibliei; „Duhovnici” şi „farisei” în Tetraevanghelul de la Sibiu. Un caz de adaptare culturală după un model originat în cele mai vechi traduceri ceheşti ale Bibliei; Contribuţii cu privire la sursele Tetraevanghelului de la Sibiu

Despre autor. Ioan-Florin Florescu (n. 1970) este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, preot misionar şi doctor în Filologie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; între 2009-2012 a fost cercetător ştiinţific în cadrul Centrului de Studii Biblico-Filologice al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, co-fondator şi secretar de redacţie al publicaţiei Biblicum Jassyense. Romanian Journal for Biblical Philology and Hermeneutics. Este coautor al volumului Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Pars IX – Paralipomenon I, Paralipomenon II, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011 şi unul dintre coordonatorii proiectului Septuaginta, 8 vol., Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, 2004-2011. Împreună cu Adrian Muraru a fondat la Editura Polirom colecţia bilingvă „Tradiţia creştină”. Din 2011 locuieşte în Scoţia, Marea Britanie.


morfologie

Pe Laurențiu Moț, tânăr biblist român, l-am cunoscut în urmă cu mai mulți ani, prin intermediul blogului. Când ne-am întâlnit „în persoană” și am putut sporovăi de-ale bibliștilor, mi-a spus că lucrează la o teză de doctorat despre greaca Apocalipsei.

Acum, că am primit (nu fără o țâră de colegială și admirativă invidie) vestea publicării volumului la Editura Brill, una dintre cele mai bune edituri științifice din Europa Apuseană, îl felicit pe autor și îi doresc mult spor în domeniul cercetării.

Mai jos câteva informații despre acest volum, care se anunță de referință pentru bibliștii preocupați de greaca „răzvrătită” și dătătoare-de-bătăi-de-cap a cărții Apocalipsa.

Morphological and Syntactical Irregularities in the Book of Revelation by Laurențiu Florentin Moț is an approach to the solecisms of Johannine Apocalypse from a Greek perspective. The work aims at demonstrating that, in accord with Second Language Acquisition studies, Semitic transfer in Revelation is extremely rare. Most of its linguistic peculiarities can be explained within the context of the Greek language. Morphological and Syntactical Irregularities in the Book of Revelation is unique in several ways. First, it deals with the most comprehensive list of solecisms. Second, it treats grammatical irregularities in their own right, looking at their cause, explanation, and contribution to the interpretation of the text. Third, it is interdisciplinary, bringing together textual criticism, Greek linguistics, and NT exegesis.

 Cartea poate fi cumpărată AICI. Vă previn că prețurile Editurii Brill nu sunt pentru buzunarele românești. :)


S-a încheiat a cincea conferință RefoRC dedicată Reformei și efectelor pe care aceasta le-a generat. Peste 85 de cercetători au prezentat referate pe subiecte dintre cele mai diverse, de la priviri de ansamblu asupra unei regiuni sau perioade istorice, la subtile chichițe de teologie sau filologie, într-un maraton gestionat cu multă priceperea de către micul grup de organizatori de la Facultatea de Teologie a KU Leuven.

Lucrarea mea a fost programată astăzi, în cadrul unui „panel” dedicat teologiei reformate. Din lucrarea prezentată înainte de mine am aflat câte ceva despre concepțiile lui Calvin cu privire la Cina Domnului. Am articolul în format tipărit și sper să-l pot digera în timpul călătoriei cu avionul, fiindcă autorul lui m-a convins că ce știm noi din cultura teologică generală echivalează adesea cu o caricatură.

Fiindcă am ajuns la sediul Facultății de Teologie cu un sfert de oră mai devreme, am putut povesti câteva minute cu moderatorul sesiunii mele, prof. Peter Opitz, eminent specialist în istoria Reformei.

-Ai predat zece ani la Institutul Teologic Penticostal?, întreabă el, nu fără o doză de surprindere.
-Da, zic, am predat și predau în continuare.
-Am și eu rude în România, adaugă prof. Opitz.
-În Transilvania? Apoi completez cu o undă de mândrie: Știți poate că noul nostru președinte este etnic german. Luteran!…
-Nu, zice prof. Optiz. Nu în Transilvania am rude. Ci la Mangalia…

Am făcut ochii mari. Nu întâlnesc în fiecare zi elvețieni cu rude la Mangalia. Apoi s-a dezlegat misterul. Înrudirea lui cu România se face prin intermediul fostului meu profesor de NT, O. L., care acum locuiește în Elveția.

Înainte de a începe să-mi prezint lucrarea le spun „tongue-in-cheek” celor din sală că, fiind biblist de formație, nu specialist în istoria Reformei, mă simt asemenea lui Daniel în groapa cu lei și că sper să mai fiu în viață la finalul prezentării. Sala râde, cum râde și când ajung la câteva citate în care Calvin critică pompos interpretările comentatorilor din perioada patristică. La final, precum biblicul Daniel, sunt izbăvit de întrebări grele, fiindcă subiectul pe care l-am expus este destul de exotic pentru aria cercetătorilor care audiază lucrarea. Prof. Opitz pare mulțumit de prezentare și îmi recomandă să încerc să obțin un „grant de transport” pentru conferința de la Wittenberg, din mai 2017. Ar fi împlinirea unui vis vechi să ajung și în cetatea lui Luther. Rămâne să vedem ce se va alege de el. Următoarea conferință RefoRC (cea din 2016) va avea loc la Copenhaga. Nu știu dacă voi reuși să mă mobilizez și pentru aceasta (căci, dacă nu mă înșală cultura generală, Danemarca este mai scumpă decât Belgia).

Ieri am vizitat și celebra bibliotecă a Facultății de Teologie; cele 1,2 milioane de cărți pe care le deține o recomandă drept una dintre cele mai importante centre de acest fel din întreaga Belgie. Tot ieri, în timpul expoziției cu Biblii din incinta bibliotecii, prof. Wim François îmi dă o veste bună: volumul cu lucrări de la colocviul „Biblie și Reformă” (organizat în 2012) a intrat în linie dreaptă, după terminarea celei de a doua proceduri de evaluare. „Evaluatorii seriei a avut obiecții la niște articole pe care aș dori totuși să le includem în volumul conferinței. Lucrarea ta a trecut fără probleme”, îmi dă el asigurări.

Așadar, în vreme ce pe la noi volumele conferințelor se publică uneori (în mod cu totul aberant!) înainte de susținerea referatelor (căci la acesta se reduce, vezi bine, „puterea de a fi altfel”), în Europa lucrările sunt verificate la sânge, iar volumele colective apar după cel puțin de doi ani de lucru minuțios. În vreme ce tomurile românești includ tot soiul de „murături” (referate a căror principală calitate este că există), în lumea normală europeană se publică acele lucrări care împing mai departe frontierele cercetării.

În încheierea conversației prof. François mă întreabă glumeț ce mai e nou în România. Din răspunsul meu își dă seama că problema e „serioasă”: „Avem un președinte nou, un neamț, spun eu, și asta e foarte bine. Dar nu am reușit încă să scăpăm de plagiatorul care este în funcția de prim-ministru”.

Înainte să pun punct acestei „file” de jurnal, să nu uit de două chestiuni importante. În cadrul conferinței a fost prezentat atât ultimul număr din The Journal of Early Modern Christianity, cât și expoziția online Rare Reformation Relics.


Astăzi am revenit în Belgia, la Leuven, pentru o conferință despre Reformă. De data aceasta călătoria a fost mai lungă, fiindcă nu am venit via Bruxelles, ci via Charleroi, care se află la cam 1h40m de Leuven. Că Charleroi ar avea vreo legătură cu Bruxelles e o păcăleală practicată fără jenă de companiile aeriene, o găselniță nerușinată similară celei de tipul „Paris-Beauvais.”

Complicațiile călătoriei de la Charleroi la Leuven m-au făcut să scap astăzi trenul către Bruxelles care mi-ar fi dat posibilitatea să prind concertul cu muzică de Orlandus Lassus (Lagrime di San Pietro), organizat astăzi la St. Michael Church (cu Capella Nova și Het Danshuis), ca parte a conferinței la care particip.

Aș fi avut două minute să prind trenul, dacă n-aș fi insistat (față de mine însumi) să cer informații asiguratoare de la un ghișeu (singurul deschis la ora respectivă). Atât că la ghișeu cerea informații interminabile un individ care, vrând pesemne să pună la cale o călătorie cu Orient-Expressul, voia detalii despre fiecare stație pe unde ar fi urmat să treacă.

Colac peste pupăză, un adolescent de culoare a cerut la un moment dat voie să intre în față pentru că pierdea trenul (același pe care l-am pierdut eu fiindcă l-am lăsat să treacă înaintea mea!).

Politețea exemplară a funcționarului de la ghișeu nu a diminuat cu nimic mica mea revoltă interioară în fața descoperirii că mult visatul concert s-a dus pe apa sâmbetei. În locul „Lagrimelor” Sf. Petru au fost, de data asta, „lagrimele” mele personale.

În așteptarea următorului tren (programat peste vreo 30’) M-am repliat pe o bancă din gară, am scos „kinzălul” și am început să rumeg „mocnit” din Letopisețul lui Ioan Neculce, în care am găsit pagini absolut delicioase, mostre de hâtrie moldovenească și de umor fin cum pare-mi că nu se află în Istoria Țării Românești a lui Constantin Cantacuzino.

Neculce cunoaște la detaliu multe chestiuni despre care scrie. Uneori nu se dă în lături să vehiculeze cancanuri și bârfe pentru a-și pipera narațiunea. Când am să termin cartea sper să pot transcrie pe blog citate. Ar fi păcat ca alți cititori să nu ia contact, fie și prin intermediar, cu farmecul de povestitor al lui cronicarului moldovean.

Nu mai pun la socoteală că o lectură de felul acesta este de rigueur pentru un filolog. Astăzi, de pildă, am găsit verbul „a îndrepta” folosit cu sens „judiciar”, ca la Apostolul Pavel. S-a întâmplat să fie folosit tocmai în legătură cu execuția mârșavă care a curmat firul vieții lui Miron Costin. Am să revin, sper, cu detalii.

Mâine va fi o zi încărcată, cu sesiuni peste sesiuni și lucrări peste lucrări. Sper să mă pot întâlni într-o pauză și cu profesorul Patrick Nullens, rectorul ETF, care și-a exprimat dorința să stăm la voroavă ca la un ceas, după ora amiezii.

P.S. Fotografii nu voi posta, fiindcă n-am vrut să mai car o tăgârță după mine (aparatul de fotografiat). Am aflat abia în aeroport că Ryanair îți dă voie să ai două bagaje de mână și că aș fi putut să-mi iau și camera foto.

P.P.S. Mi-ar fi plăcut să am timpul și energia necesare să relatez în detaliu convorbirea pe care am avut-o astăzi cu șoferul de taxi care m-a dus la aeroport. În general fac figură de ursuz pierdut în gânduri, fapt care nu prea le dă ghes oamenilor să lege discuții. Dar șoferul cu pricina, ortodox (mai degrabă nepracticant și cam anticlerical), părea interesat de fenomenul religios și m-a întrebat ce Institut e cel la care lucrez. Nu auzise de alți penticostali decât recent botezatul Cristian David , nutrea o mare simpatie față de papa Francisc (e de mirare?) și avea un dinte împotriva preoților ortodocși fiindcă se căsătoresc! Am încercat să-l conving că Inchiziția n-a omorât mai mulți oameni decât nu știu care ciumă, dar nu cred că l-am clintit din convingeri, fiindcă „văzuse la televizor un documentar”. Ei, cu documentarele nu te pui! La un moment dat m-a întrebat dacă Isus a existat. Cred că avea dubii. Era însă destul de sigur că ceva-ceva din Codul lui DaVinci e adevărat. Numai că nu putea spune ce anume. Ceva cu Templierii sau cu Constantin.


Ca suntem ființe supuse greșelii e de domeniul evidenței și nu necesită multe argumente. Numai că unele greșeli, anume cele care trădează iresponsabilitate și neglijență, trebuie amendate.

Bunăoară, citesc astăzi din Tâlcuirea la epistolele Sfântului Apostol Pavel, de Teodoret al Cirului (Traducere din limba greacă veche de Iulia Cărare și Mircea Ștefan, Iași, Doxologia, 2015). Mă interesează cum a fost interpretat, în perioada patristică, pasajul din 2 Tes. 2:3.

Mi-am făcut obiceiul de a citi traducerile românești cu greaca alături, fiindcă din partea traducătorilor români te poți aștepta la tot soiul de năzbâtii. Sunt pățit în fel și chip, așa că aplic deviza „să crezi și să cercetezi”. :)

Astăzi citesc una ca asta.

„Căci prin a patra fiară și Presfântul Daniel a arătat Imperiul Roman. Pe de o parte, a înălțat trâmbița, stârnind război cu sfinții. Pe de altă parte, el este cel despre care a spus Sfântul Apostol proorocirile.”

Să vedem cum spune la grecie.

Διὰ γὰρ τοῦ τετάρτου θηρίου καὶ ὁ θειότατος Δανιὴλ τὴν ῾Ρωμαϊκὴν ᾐνίξατο βασιλείαν. ᾿Εν δὲ τούτῳ τὸ μικρὸν κέρας ἐβλάστησε τὸ ποιοῦν πόλεμον μετὰ τῶν ἁγίων. Αὐτὸς δὲ οὗτός ἐστι, περὶ οὗ τὰ προῤῥηθέντα εἶπεν ὁ θεῖος ᾿Απόστολος.

Cine a citit cartea Daniel măcar o dată, știe că în viziunile acestuia apar „coarne” (care simbolizează împărății), nu trâmbițe!

Traducătorii noștri nu doar că au preschimbat „cornul” în „trâmbiță”, dar au și omis adjectivul „mic” din sintagma „cornul cel mic” (τὸ μικρὸν κέρας).

În al doilea rând, nu știu dacă e foarte potrivit să traduci „ἐβλάστησε” cu „a înălța”. În Septuaginta verbul care descrie acțiunea cornului mic este ἀνεφύη (în Theodotion: ἀνέβη), adică „a crescut”.

Mai jos fragmentul din Daniel 7:8 la care face Teodoret referire, înlocuind ἀνεφύη („a crescut”) cu ἐβλάστησε („a odrăslit”)

ἰδοὺ ἄλλο ἓν κέρας ἀνεφύη ἀνὰ μέσον αὐτῶν μικρὸν ἐν τοῖς κέρασιν αὐτοῦ (Dan 7:8)

Nu sunt clasicist ori patrolog, așa că nu am competențe în domeniul traducerii scriitorilor bisericești, dar trag cu ochiul la ce au spus comentatorii patristici. În cazul în care aș fi nevoit la un moment dat să traduc pentru uz propriu fragmentul postat mai sus, aș zice în ciornă ceva de felul următor:

„Căci prin a patra fiară și dumnezeiescul Daniel a arătat Împărăția Romană. În acesta, cornul cel mic a odrăslit și a făcut război cu sfinții. El însă este acesta despre care a spus dumnezeiescul apostol cele mai dinainte spuse/profețite.

Morala: dacă te apuci să traduci scriitori bisericești, trebuie să îndeplinești două condiții:

(1) să mănânci greacă/latină la micul dejun, la prânz și la cină.

(2) să mănânci Scriptură la micul dejun, la prânz și la cină.

Vă urez poftă bună! :)

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,343 other followers