Despre acest subiect am mai scris în vară o postare (AICI). Acum am reușit să-l dezvolt cât să pot spune pe îndelete ce aveam în minte la vremea respectivă.

Precum se vede, scrierea unor materiale atât de ample e un lux pe care cu greu mi-l mai permit în ultima vreme.

***

Capitolul 4 din Epistola către Romani este important, în economia argumentației formulate de apostolul Pavel, fiindcă introduce în discuție un personaj paradigmatic, Avraam, a cărui viață este prezentată drept argument în sprijinul ideii că Dumnezeu îi îndreptățește pe credincioșii proveniți dintre neamuri. De-a lungul capitolului, autorul ne înfățișează elementele de conținut ale credinței care l-a însuflețit pe „tatăl tuturor credincioșilor”. Asupra acestor aspecte mă opresc în articolul de față.

Prima secțiune a capitolului (v. 1-12) sunt dominate de verbul „a socoti” (gr. loghizō), care devine un veritabil leitmotiv teologic. Apostolul ia ca punct de plecare Geneza 15:6, („Avraam a crezut în Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca dreptate”), verset în jurul căruia se țese o bună parte din materialul teologic cuprins în Romani 4. Lui Avraam, ne spune Pavel, dreptatea nu i s-a socotit ca o datorie, fiindcă patriarhul nu a „lucrat” pentru Dumnezeu pentru ca apoi să poată revendica și obține plata cuvenită, în baza unei înțelegerii prealabile. Dimpotrivă, Avraam este mai degrabă asemenea celui care, deși nu „lucrează” (adică nu poate invoca în favoarea sa vreo datorie contractuală), are convingerea (credința) că Dumnezeu îl achită pe cel lipsit de evlavie (v. 5).

Un argument biblic suplimentar provine din Psalmi, sursa predilectă a citatelor folosite de Pavel în epistolele sale. David, celălalt mare patriarh al poporului ales, proclamă – din propria experiență – starea de fericire a omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea în absența faptelor (v. 6). Poate că nouă, cititorilor moderni, ni se pare arbitrară selecția pasajelor extrase de Pavel, din VT. Dar, pentru cel care citește cu atenție Romani 4, fragmentele alese nu au nimic arbitrar. Legătura dintre Avraam și David este posibilă grație verbului loghizō („a socoti”), folosit în ambele contexte veterotestamentare. În traducerea Cornilescu, această corespondență este invizibilă, fiindcă a doua ocurență a verbului este tradusă prin „nu-i ține în seamă” (v. 8), în loc de „nu-i socotește” sau „nu-i pune la socoteală”, cum ar fi fost mai natural.

O altă legătură între cele două mărturii scripturale întrebuințate de Pavel se realizează nu la nivel de citat, ci la nivel de vocabular. Verbului „a lucra” (ergazo) din secțiunea privitoare la Avraam îi corespunde substantivul „lucru/faptă” (gr. ergon) din secțiunea privitoare la David. Din nefericire, în multe traduceri se pierde unitatea firului argumentativ paulin, drept care cititorul neavizat nu sesizează înlănțuirea strânsă a ideilor (din v. 5 și 6), realizată cu ajutorul termenilor din aceeași familie de cuvinte (a lucra/lucru).

Cele două constatări de mai sus ne dau prilejul să facem o scurtă observație cu privire la maniera în care interpretează apostolul Pavel VT: adesea două pasaje din Scriptură sunt asociate pe baza unui cuvânt comun, astfel că cele două ajung să se ilumineze și interpreteze reciproc. La prima vedere, procedeul pare unul facil, dar aparențele, cum bine știm, sunt înșelătoare. Pavel nu-și construiește argumentația prin „metoda concordanței”, ca și când ar lua la întâmplare două versete din VT în care apare verbul „a socoti”. Dimpotrivă, cele două texte sunt alese cu grijă, grație similitudinii lor: din ambele reiese că Dumnezeu face un gest de îndurare în relație cu omul  păcătos. Prin urmare, pilda lui Avraam și pilda lui David sunt de același ordin. Ele se înscriu în aceeași categorie și spun, în mod complementar, aceeași istorie condensată a relației dintre Dumnezeu și omul incapabil să se mântuiască pe sine. Mai mult, al doilea exemplu, cel al lui David, este important fiindcă interpretează sensul „îndreptățirii”. Când Dumnezeu îl îndreptățește pe un om, ne spune Pavel, El elimină păcatele din „ecuația mântuirii”.

Dar credința lui Avraam nu vizează strict bunătatea lui Dumnezeu (care în practică ia forma achitării celui păcătos), ci alte două atribute ale Sale: puterea Lui asupra morții și suveranitatea sa asupra întregii realități. Potrivit v. 17, Avraam a crezut pe de o parte că Dumnezeu „învie morţii” și, pe de altă parte, că El „cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi”. La o lectură superficială, acest verset sugerează că Pavel face referire la credința lui Avraam că Dumnezeu poate să-l învie din morți pe Isaac.

O analiză judicioasă a textului arată că nu despre Isaac vorbește Pavel, ci despre Avraam însuși. Verbul grecesc folosit (zōopoieō) constituie un indiciu important în acest sens, fiindcă el înseamnă nu „a învia”, cum a fost tradus de Cornilescu, ci „a face viu”. (Dacă ar fi să inventăm un cuvânt care să păstreze structura termenului grec, el ar trebui să fie „a vivifica”, termen pe care nu-l agreez, din cauza învelișului sonor greoi). Așadar, Avraam a crezut că Dumnezeu „pune viață în cei morți”. Dacă citim mai departe, înțelegem de ce nu Isaac este cel vizat de afirmația autorului: Pavel continuă cu declarația că tatăl tuturor credincioșilor „și-a contemplat propriul trup, care deja era mort” (v. 19). Apostolul nu vrea prin aceasta să spună că patriarhul a avut un soi de „experiență în apropierea morții”, precum cele descrise de oamenii care povestesc că sufletul lor a părăsit trupul pentru a se îndrepta către un tunel de lumină, ci că, uitându-se la Avraam, oricine (inclusiv patriarhul însuși) ar fi fost tentat să constate: „Omul acesta este ca și mort; cum să mai dea viață la o sută de ani? Cum să mai aibă urmași?”

Opoziția dintre Dumnezeu „de-viață-făcătorul” și omul aflat sub spectrul morții este accentuată suplimentar, în același verset, cu ajutorul termenului nekrōsis (de unde și necroză, în limbaj medical modern), folosit pentru a descrie „moartea pântecelui Sarei”. Așadar, nu doar Avraam era atins de aripa morții, ci și Sara, al cărei pântece este descris de Apostol cu ajutorul unui termen care șochează, ilustrând totodată situația imposibilă în care se aflau cei doi soți.

Din versiunea Cornilescu nu răzbat toate aceste conexiuni fundamentale pentru înțelegerea conținutul credinței lui Avraam. Citez mai jos v. 19, în care am subliniat, prin italice, cele două aspecte problematice care trebuie revizuite, dacă dorim să transmitem cu mai mare fidelitate gândul paulin.

„Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.”

În locul participiului nenekrōmenon („mort”, „ca și mort”) găsim în versiunea Cornilescu o imagine mai palidă: nu a morții, ci a îmbătrânirii. Desigur, bătrânețea duce la moarte, dar accentul lui Pavel nu cade pe bătrânețe, ci pe punctul terminus al existenței omenești – moartea. Dacă ar fi vrut să vorbească despre vârsta înaintată a lui Avraam, Apostolul ar fi avut la dispoziție vocabularul grec necesar sublinierii acestui concept. De altfel, același tip de obscurizare se produce și în cazul Sarei. În locul expresiei „moartea pântecelui Sarei”, citim că „Sara nu mai putea să aibă copii.” Prin substituirile făcute, introduse, desigur, din dorința de a face textul cât mai accesibil, Cornilescu a „domesticit” limbajul frapant al lui Pavel, a anulat conflictul „viață-moarte” care domină v. 16-21, și a alterat conținutul credinței lui Avraam, așa cum este descris acesta în Romani 4. Recuperarea accentelor pauline se poate face prin revizuirea versetului în felul următor: „Și [Avraam] n-a slăbit în credință când s-a uitat la trupul său, care era aproape mort (căci avea cam o sută de ani), și la pântecele fără viață al Sarei.” Dacă am vrea să fim mai preciși, am putea spune chiar „pântecele mort” al Sarei sau – cu riscul de a cădea într-un literalism greu de suportat –, „moartea pântecelui Sarei”.

În rezumat, credința lui Avraam îmbrățișează trei idei majore: (1) Dumnezeu îl îndreptățește pe păcătos; (2) Dumnezeu poate să dea viață celor morți, în speță lui Avraam și soției sale; (3) Dumnezeu poate să cheme în ființă realități care nu sunt: poate să-i dăruiască lui Avraam o descendență bogată, nu doar biologică, ci și spirituală. Mai ales spirituală, căci în virtutea credinței sale a ajuns Avraam „tatăl multor neamuri”.


În timpul unei conversații cu tatăl meu am mai depistat astăzi în Biblia sinodală o greșeală care s-a moștenit încă din 1936, din Biblia Patriarhului Miron Cristea.

Textul din Is. 33:14 zice așa în ediția sinodală 2008 (ș.urm.):

Păcătoșii vor tremura în Sion și pe cei fără de lege fierul îi va cuprinde: „Care din noi poate să îndure focul mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul cel de veci”?

Când am fost întrebat ce noimă are „fierul” din acest verset, am aruncat o privire în ebraică și am realizat că traducătorul trebuie să fi avut în minte „fiorul”, pe care zețarul l-a înțeles ca „fier”. (În paranteză fie zis, nici moqed, „vatră” nu e chiar „jar”, și ar trebui revizuit, dar să admitem că autorul traducerii a fost mai generos cu sensurile în partea de final a versetului).

Dar să privim oleacă și la bârna din ochiul nostru evanghelic. Da, există erori de tipar moștenite și versiunile Cornilescu, până la cele mai recente. Însă, în vreme ce confesiunile evanghelice sunt cam firave și palide (numeric vorbind), BOR este balșoaie și solidă, are vreo 14 facultăți de teologie, cu numeroși bibliști, cu biblioteci mari, cu resurse și logistică ce depășesc lejer capacitățile spațiului evanghelic. Când ți se dă mult, ți se cere mult.

Am prorocit de multă vreme că actualul patriarh va demara o revizuire a Bibliei sau poate o nouă traducere și, din ecourile care ajung până la mine, proiectul a fost pus la dospit. Ar fi și vremea, fiindcă erorile din Biblia sinodală sunt câtă frunză, câtă iarbă. Amestecul de surse (greacă și ebraică) practicat de traducătorii interbelici s-a soldat cu o varză textuală pe care nu știu cum o vor descâlci traducătorii din viitoarea echipă. În cazul în care „comanditarul” se va mulțumi să peticească actuala versiune pe ici, pe colo, rezultatul va fi modest. Nădejdea mea este că resursele alocate pentru proiect vor fi considerabile și că ele vor aduce versiunea sinodală în secolul al XXI-lea. Căci ce avem acum nici pentru secolul XIX nu arată prea bine.


Reiau aici materialul pr. Ioan-Florin Florescu, fiindcă el prezintă, cu multă acribie, pe înțelesul tuturor, chestiuni pe care canale precum Discovery le transformă în adevărate „conspirații”.

***

Sînt uimit de fiecare dată când întâlnesc oameni ferm convinși că Biblia a fost falsificată. Unii știu și amănunte: a fost falsificată fie de împăratul Constantin cel Mare, fie la Sinodul de la Niceea, în 325, fie de Sfinții Părinți sau, pur și simplu, a fost falsificată de popi, pentru că știm foarte bine ce […]

https://ioanflorin.wordpress.com/2016/05/05/cum-arata-astazi-o-pagina-din-evanghelie-si-despre-legenda-bibliei-falsificate/


Simpozionul de la Iași dedicat tradiției biblice românești a ajuns la ediția a VI-a.

Postez pe blog doar o „telegramă”. Datele complete privitoare la eveniment (termene de înscriere, condiții de participare, taxă etc.) le găsiți AICI.

Felicitări organizatorilor pentru consecvență și dăruire. Orice eveniment de felul acesta consumă energii importante și se face cu sacrificii mari. Faptul că am ajuns să vorbim deja despre a șasea ediție, într-o Românie caracterizată de improvizații care durează trei zile, este o dovadă cu privire la seriozitatea și profesionalismul celor care planifică și pun în act acest simpozion.

Sper să-mi pot aduna energiile pentru a putea participa la eveniment.

***

Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi

Centrul de Studii Biblico-Filologice «Monumenta linguae Dacoromanorum»

Asociaţia de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România

organizează

SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL «EXPLORĂRI ÎN TRADIŢIA BIBLICĂ ROMÂNEASCĂ

ŞI EUROPEANĂ»

Ediţia a VI-a

Iaşi, 27-29 octombrie 2016


Am scris cândva o scurtă postare despre influențele septuagintale în Biblia Cornilescu (AICI). Am crezut că a fost vorba de ceva accidental, dar astăzi am avut o nouă revelație.

Se pare că Dumitru Cornilescu a folosit Biblia sinodală (1914) sau o versiune anterioară, căci altfel nu putem explica prezența în traducerea lui a unor „influențe septuagintale.

Avem un exemplu clar în Exod 29:6, unde textul ebraic folosește substantivul nezer haqqodeș („coroana sfințeniei”). E vorba de un accesoriu din „recuzita” marelui preot.

În Segond, termenul este tradus prin diadème de sainteté.

Când am dat astăzi cu ochii în Cornilescu de „tabla sfințeniei”, mi-am spus: „O fi greșit traducătorul. O scăpare. Se întâmplă. Cine n-a tradus să nu judece prea aspru”.

Dar când mă uit în Septuaginta, mă lămuresc de unde a apărut „tabla”. Nu e o greșeală în sensul că traducătorul român s-a uitat în ebraică și a tradus greșit ce a găsit acolo.

Cornilescu a avut sub ochi și o versiune română (probabil Biblia 1914) pe care a folosit-o uneori ca text de bază.

petalon

Găsim în Biblia 1914 aceeași expresie ca în Cornilescu. „Tabla sfințeniei” are în spate gr. τὸ πέταλον τὸ ἁγίασμα. Nu e o traducere fidelă, dar originea e în greacă.

Ar fi interesant de aflat ce alte versete au fost influențate de versiunile ortodoxe. Suntem atât de obișnuiți să spunem „versiunea lui Cornilescu se bazează pe ediții protestante”, încât nici nu ne putem închipui că Biblia lui conține și filoane răsăritene. Dar, în definitiv, n-ar trebui să ne mirăm prea tare dacă ținem cont că, până la convertirea lui, Cornilescu trebuie să fi folosit Biblia 1914, care i-a format în bună măsură limbajul biblic-teologic.


Am spus-o în repetate rânduri: Barnevernet-ul norvegian este un sistem inuman, un behemoth care calcă în picioare legături afective, familii, vieți.

O anchetă BBC îmi întărește această impresie și scoate la iveală noi realități-horror. Remarcabil este că între criticii duri ai sistemului Barnevernet există și membri proeminenți ai societății norvegiene.

Precum se vede, cazul familiei Bodnariu ocupă un loc important în materialul făcut de reporterul britanic.

Mai jos un fragment din reportajul BBC. Tot textul AICI.

Documentarul video este și el disponibil online.

***

Once a pillar of the establishment – he was personally appointed to his job by the King of Norway – Yngve is now a bitter critic of his country’s child welfare policy.

„I grew up believing that Norway was the best system in the world, best for children, the UN are saying this all the time, and then I discovered that this cannot be the case,” he says.

„At first I thought that this case that we had experienced must be one in a million. There just can’t be more madness than this. And when I showed my face on TV in connection with this, a lot of people have contacted me, and they have showed me other stories that are even worse than the one that I have experienced.

„I am a senior civil servant, and I should really be a defender of Norway, and normally I am, but here it is something extremely wrong.”


Cine a ținut în mână un NT grec știe că este, într-un fel sau altul, un discipol al lui Erasmus. Să nu uităm că acum 500 de ani celebrul cărturar a dat la tipar prima ediție a NT grec.

Mai jos două fotografii care ne dau o idee despre cum arăta NT din 1516. (Sursă: e-rara.ch)

Larry Hurtado's Blog

March 1st, 2016 marked the 500th anniversary of the first publication of a printed Greek New Testament edited by Desiderius Erasmus (born 1466), the work published in Basle, Switzerland.  Erasmus is widely cited as one of the greatest scholars of his time.  For an ad hoc photo of a copy of this edition click here.

Erasmus prepared his edition mainly from two rather late Greek manuscripts (14th-15th century), one of the Gospels and another of the Acts and Epistles, which are preserved in the University library in Basle.  For the book of Revelation, Erasmus had to hand only one manuscript, which was missing its final leaf containing the last six verses.  So, he retro-translated these verses from the Latin Vulgate!

Thereafter, Erasmus prepared five successive editions of the work, each with improvements, and each a Greek-Latin edition (1519, 1522, 1527, 1535).  The 1519 edition served as the basis for Martin Luther’s…

View original post 175 more words

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 3,127 de alți urmăritori