Binecunoscutul text din Fil. 2:6, „El [Hristos] n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” (gr. ouch charpagmon hēgēsato to einai isa theō), a impus în vocabularul evanghelic sintagma „lucru de apucat”, folosită adesea în exprimări de tipul „să nu luăm cutare aspect/fapt/chestiune ca un lucru de apucat” (i.e. în uşor, în mod uşuratic).

În consecinţă, atitudinea lui Hristos în relaţia Lui cu Tatăl este interpretată în aceeaşi cheie: „Hristos n-a tratat egalitatea cu Tatăl în chip uşuratic” (deci nici noi să nu tratăm în mod uşuratic viaţa de credinţă etc.)

Cheia pentru interpretarea corectă a pasajului este termenul charpagmos, unul destul de problematic, care însă trebuie înţeles altfel decât îl interpretează mulţi evanghelici (via Cornilescu). Variantele de interpretare sunt (cel puţin) două:

(1) El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n-a considerat egalitatea cu Dumnezeu o pradă (ceva ce poate fi luat/păstrat prin forţă)

(2) El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, nu s-a prevalat de egalitatea cu Dumnezeu, ci s-a golit de sine…

Prefer această a doua variantă (chiar dacă este mai liberă), pentru că mi se pare mai în spiritul pasajului: Hristos era egal cu Dumnezeu, dar nu s-a cramponat de această egalitate (ea n-a fost argumentul de care s-a folosit pentru a evita întruparea), ci s-a golit de sine (s-a smerit), a luat chip de rob etc.

P.S. Bartolomeu Anania traduce: „a socotit că a fi El întocmai cu Dumnezeu nu e o prădare”.