În 2 Cor. 3:1, Pavel se întreabă: „Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau dela voi?

Cu ceva vreme în urmă, într-o discuţie pe blogul unui teolog care este şi clasicist, îmi exprimam îndoiala că astăzi multă lume (mai ales tinerii) ar înţelege ce vrea să spună Pavel printr-o „scrisoare de laudă”. Argumentul meu era că ar fi nevoie de o primenire a vocabularului în traducerea Bibliei pe care o folosesc evanghelicii

Astăzi, citind un material scris de un student de anul I, ajung la ceva de genul „Trebuie să fim epistole vii, epistole de laudă (2 Cor. 3:1) pentru Dumnezeul nostru”. Iată deci proba concludentă că oamenii sunt duşi în eroare cu succes de terminologia biblică.

Sintagma grecească sustatikē epistolē înseamnă „scrisoare de recomandare” şi face referire la o practică destul de răspândită în Antichitate: aceea de a recomanda pe cineva unui personaj sus-pus, prin intermediul unei epistole pe care o duce la destinaţie tocmai persoana recomandată.

Traducerea catolică (2001) foloseşte chiar sintagma „scrisori de recomandare”; Bartolomeu Anania traduce cu „scrisori de’nfăţişare”, dar nota explicativă spune că este vorba de „scrisori de recomandare”.

P.S. Pentru mai multe detalii despre scrisorile de recomandare, vezi Clinton W. Keyes, „The Greek Letter of Introduction,” în American Journal of Philology, 56 (1935), unde sunt prezentate peste 40 de exemple.

P.S. 2 Verbul „a se lăuda”, din 2 Cor. 3:1 merită şi el un comentariu detaliat, mai ales deoarece Cornilescu amestecă lucrurile: traduce şi kauchaomai şi sunistēmi cu „a se lăuda”, ceea ce deturnează intenţiile Sf. Apostol Pavel.