Am învăţat prima dată definiţia credinţei la şcoala duminicală: Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Eram prea fraged ca să-mi dau seama că un astfel de enunţ este tautologic: credinţă, încredere şi încredinţare sunt mai mult sau mai puţin sinonime. În orice caz, fac parte din aceeaşi familie lexicală, iar a spune despre credinţă că este „încredere” şi „încredinţare” nu înseamnă prea mult.

În greacă, termenii corespunzători celor scrişi cu bold sunt pistis, hypostasis şi elenchos. Chiar şi un necunoscător îşi poate da seama că cei trei nu sunt defel înrudiţi lexical. Să analizăm deci pe rând termenii hypostasis şi elenchos, fiindcă tocmai ei ne vor ajuta să înţelegem ce înseamnă pistis (credinţa) în Epistola către Evrei.

hypostasis este tradus prin Cornilescu prin „încredere neclintită” (oare sub influenţa lui Segond, cu ferme assurance, sau a lui Luther, cu a lui gewisse Zuversicht?). Termenul a fost de fapt înţeles în trei feluri diferite:

1) substanţă (sau fiinţă/esenţă). Potrivit acestei interpretări, autorul cărţii spune că prin credinţă lucrurile nădăjduite capătă substanţialitate. NEB: faith gives substance to our hopes // credinţa dă substanţă speranţelor noastre).

2) siguranţă (convingere sau, cum spune Cornilescu, încredere neclintită).

3) garanţie (titlu de proprietate). Mai ales traducerile de limbă franceză folosesc acest sens. TOB: La foi est une manière de posséder déjà ce que l’on espère // Credinţa înseamnă să posedăm deja ceea ce sperăm. FBJ: La foi est la garantie des biens que l’on espère // Credinţa este garanţia lucrurilor sperate.

Se pot aduce multe argumente în favoarea oricăreia dintre cele trei înţelesuri principale, dar sunt înclinat să cred că, pentru autorul cărţii Evrei, credinţa este acel element care dă substanţă lucrurilor nădăjduite. Interesant este că autorul pomeneşte de credinţă în contextul persecuţiilor de care aveau parte destinatarii (vezi cap. 10:32-39) şi încearcă să-i încurajeze să nu abandoneze drumul, pentru că el duce la mântuire. Urmează această „definiţie” a credinţei (11:1) şi „galeria eroilor credinţei” despre care, în mod ciudat, se spune de două ori că „n-au căpătat ce le fusese promis” (11:13, 39), deşi citim că au avut parte de realizări extraordinare. Din ceea ce spune autorul, înţeleg următoarele: credinţa este acel temei, acea realitate care îţi dă putere să aştepţi împlinirea promisiunilor divine (chiar dacă ele zăbovesc aproape indefinit) şi să faci în acelaşi timp lucruri minunate. Acesta este de fapt modelul după care au lucrat „eroii” menţionaţi. Au fost mereu în aşteptarea Marii Împliniri, dar, deşi ea nu a venit, au avut parte de reuşite extraordinare pe parcursul vieţii.

La fel şi noi, trăim cu aşteptarea şi cu nădejdea mântuirii finale (Rom. 8:22), dar avem credinţa ca sursă de energie pentru a ne continua drumul.

elenchos este tradus de Cornilescu prin puternică încredinţare, dar el înseamnă „demonstraţie, dovadă”. În ce sens este credinţa o dovadă a celor nevăzute? În primul rând, în sensul că ea îl ajută pe om să perceapă că universul a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu şi că tot ce se vede în jurul nostru îşi are originea în ceea ce este invizibil (Ev. 11:2).

Credinţa are deci o sferă de cuprindere mai mare decât o înţelegem noi îndeobşte (Dacă am credinţă şi mă rog pentru o bicicletă, primesc bicicleta). Eu unul o înţeleg mai ales în relaţie cu perseverenţa în supunere faţă de Dumnezeu, indiferent de circumstanţe (vezi apelul de a „continua alergarea”, din Ev. 12:1) şi cu energia de a face pentru Dumnezeu lucruri mari, în ciuda „realităţilor” vizibile descurajante.

Anunțuri