Am învăţat prima dată definiţia credinţei la şcoala duminicală: Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Eram prea fraged ca să-mi dau seama că un astfel de enunţ este tautologic: credinţă, încredere şi încredinţare sunt mai mult sau mai puţin sinonime. În orice caz, fac parte din aceeaşi familie lexicală, iar a spune despre credinţă că este „încredere” şi „încredinţare” nu înseamnă prea mult.
În greacă, termenii corespunzători celor scrişi cu bold sunt pistis, hypostasis şi elenchos. Chiar şi un necunoscător îşi poate da seama că cei trei nu sunt defel înrudiţi lexical. Să analizăm deci pe rând termenii hypostasis şi elenchos, fiindcă tocmai ei ne vor ajuta să înţelegem ce înseamnă pistis (credinţa) în Epistola către Evrei.
hypostasis este tradus prin Cornilescu prin „încredere neclintită” (oare sub influenţa lui Segond, cu ferme assurance, sau a lui Luther, cu a lui gewisse Zuversicht?). Termenul a fost de fapt înţeles în trei feluri diferite:
1) substanţă (sau fiinţă/esenţă). Potrivit acestei interpretări, autorul cărţii spune că prin credinţă lucrurile nădăjduite capătă substanţialitate. NEB: faith gives substance to our hopes // credinţa dă substanţă speranţelor noastre).
2) siguranţă (convingere sau, cum spune Cornilescu, încredere neclintită).
3) garanţie (titlu de proprietate). Mai ales traducerile de limbă franceză folosesc acest sens. TOB: La foi est une manière de posséder déjà ce que l’on espère // Credinţa înseamnă să posedăm deja ceea ce sperăm. FBJ: La foi est la garantie des biens que l’on espère // Credinţa este garanţia lucrurilor sperate.
Se pot aduce multe argumente în favoarea oricăreia dintre cele trei înţelesuri principale, dar sunt înclinat să cred că, pentru autorul cărţii Evrei, credinţa este acel element care dă substanţă lucrurilor nădăjduite. Interesant este că autorul pomeneşte de credinţă în contextul persecuţiilor de care aveau parte destinatarii (vezi cap. 10:32-39) şi încearcă să-i încurajeze să nu abandoneze drumul, pentru că el duce la mântuire. Urmează această „definiţie” a credinţei (11:1) şi „galeria eroilor credinţei” despre care, în mod ciudat, se spune de două ori că „n-au căpătat ce le fusese promis” (11:13, 39), deşi citim că au avut parte de realizări extraordinare. Din ceea ce spune autorul, înţeleg următoarele: credinţa este acel temei, acea realitate care îţi dă putere să aştepţi împlinirea promisiunilor divine (chiar dacă ele zăbovesc aproape indefinit) şi să faci în acelaşi timp lucruri minunate. Acesta este de fapt modelul după care au lucrat „eroii” menţionaţi. Au fost mereu în aşteptarea Marii Împliniri, dar, deşi ea nu a venit, au avut parte de reuşite extraordinare pe parcursul vieţii.
La fel şi noi, trăim cu aşteptarea şi cu nădejdea mântuirii finale (Rom. 8:22), dar avem credinţa ca sursă de energie pentru a ne continua drumul.
elenchos este tradus de Cornilescu prin puternică încredinţare, dar el înseamnă „demonstraţie, dovadă”. În ce sens este credinţa o dovadă a celor nevăzute? În primul rând, în sensul că ea îl ajută pe om să perceapă că universul a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu şi că tot ce se vede în jurul nostru îşi are originea în ceea ce este invizibil (Ev. 11:2).
Credinţa are deci o sferă de cuprindere mai mare decât o înţelegem noi îndeobşte (Dacă am credinţă şi mă rog pentru o bicicletă, primesc bicicleta). Eu unul o înţeleg mai ales în relaţie cu perseverenţa în supunere faţă de Dumnezeu, indiferent de circumstanţe (vezi apelul de a „continua alergarea”, din Ev. 12:1) şi cu energia de a face pentru Dumnezeu lucruri mari, în ciuda „realităţilor” vizibile descurajante.
Vaisamar 
1 mai 2008 at 12:39 am
Pare evident, plecand de la ce spui, ca o intelegere psihologica a credintei nu o epuizeaza. In afara reperelor psihologice [gen incredere, siguranta, convingere, perseverenta], cum trebuie citite metafore precum ‘temei’ sau ‘realitate’? Constituie acestea credinta ca atare, sau se refera la obiectul ei?
Presupun ca o intelegere mai substantiala a termenului implica iesirea dintr-un plan pur psihologic. Cel putin pentru ca, psihologic, credinta pare a avea manifestari care nu pot fi unificate simplu – urmez doar ex. tale. Uneori ‘se da’ ca incredere, uneori ca perseverenta, uneori ca forta de a continua etc. Dar daca iesim din psihologic si cautam un ceva care este credinta, ce ar putea fi acel ceva?
1 mai 2008 at 4:43 am
Mi se pare cå este totusi o difernta sensibilå între „credinta”, „încredere” si „încredintare” si cå formularea gåsitå de Cornliescu a fost inspiratå si în acelas timp accesibila.
23 august 2011 at 6:25 am
Inspirata sau plagiata/copiata? Acuma sa zicem ca o traducere a fost inspirata, la fel de cum Scriptura a fost inspirata e pagubos. Nici Dumitru Cornilescu n-a pretins asta, de ce s-o facem noi. E o traducere excelenta, frumoasa, dar, sa recunoastem are si greseli, dat fiind faptul ca traducerea a fost muncita de el singur, ceea ce in occident nu se prea face munca asta decat in echipe. Cred ca J.B.Philips s-a mai incumetat la una ca asta(si Tyndale, era sa-l uit!) insa traducere lui e mai libera, mai contemporaneizata.
1 mai 2008 at 6:07 am
Lucrurile exista in timp si spatiu. Timpul poate fi trecut ,prezent si viitor . Spatiul poate fi vizibil sau invizibil. Credinta este substanta lucrurilor sperate ,care apartin acum de viitor (dintr-un timp viitor ele vor deveni reale ,prezente intr-o buna zi ) ,o puternica ,solida convingere despre lucrurile care nu se vad ( invizibilul se va face vizibil ). Toti eroii credintei au experimentat cum lucruri invizibile si care apartineau viitorului au devenit reale , vizibile si prezente . Pt noi acest fel de credinta nu inseamna orbire ,necunoastere ci un mod de viata ,,cel neprihanit va trai prin credinta ” Rom 1 .17b. Mereu ne bucuram ca lucrurile sperate au devenit realitate si vizibile si mereu credem ca altele sperate vor deveni la fel pana cand viata se va sfarsi in fata Marii noastre Sperante : Domnul Isus . ,,Chritos in voi Speranta gloriei ” Col. 1.27b
1 mai 2008 at 6:10 am
,,Christos in voi Speranta Slavei”Col 1.27b
1 mai 2008 at 9:24 am
#1 George, mi-ai pus o întrebare grea şi nu sunt sigur că-ţi pot da un răspuns mulţumitor (de fapt, ţi-am dat vreodată un răspuns mulţumitor? 🙂 ).
Autorul Ep. către Evrei este cel mai sofisticat dintre scriitorii NT (şi ca limbaj, şi d.p.d.v. al conceptelor folosite). Este destul de familiarizat cu filozofia paltonică şi îşi armează argumentaţia cu idei similare acesteia (dar controlat, fiindcă are un fond ideatic iudaic).
Nu cred că toate cele 3 înţelegeri ale credinţei sunt posibile în acelaşi timp. Dacă adoptăm o înţelegere psihologică (subiectivă) a credinţei, atunci nu mai e loc de cea care face din ea o „substanţă” (în sensul dur, filozofic, al termenului).
Cred că în momentul de faţă, fără să fi „mărunţit” epistola (adică să o retraduc şi să urmăresc firul argumentaţiei în detaliu) mi-e greu să mă decid ferm asupra modului în care înţeleg cei doi termeni cheie – hypostasis şi elenchos.
În orice caz, obiectul „final” al credinţei este Dumnezeu (citez din Hebrews 11:6: And without faith it is impossible to please God, because anyone who comes to him must believe that he exists and that he rewards those who earnestly seek him.)
Presupun că dacă autorul a definit credinţa drept „temei” (substanţă), atunci devine „sitting duck” pentru epistemologi, care vor da năvală să-i atragă atenţia asupra confuziei dintre credinţă şi realitatea obiectivabilă ştiinţific. Cum ar spune Dennett, creştinii nu au decât „belief in belief” (între noi fie vorba, care e diferenţa între „belief”, „belief in belief” şi, la rigoare, „belief in belief in the initial belief” etc.?)
Răspuns final: nu ştiu care ar putea fi acel ceva de care mă întrebi.
P.S.
Răspuns final nuanţat: autorul ep. „Evrei” a văzut credinţa mai ales din perspectiva practică. Ar fi putut spune la fel de bine: credinţă este trăsătura care defineşte viaţa următorilor oameni: Abel, Noe, Avraam, Sara, Moise etc. şi care ar trebui să definească şi viaţa voastră (a cititorilor).
1 mai 2008 at 9:38 am
# 2 Sigur că există o diferenţă între cele 3 cuvinte. Limbile se dispensează foarte uşor de acei termeni care nu aduc nimic nou în raport cu un alt termen deja existent.
Problema asupra căreia am atras atenţia este înrudirea echivalenţilor folosiţi de Cornilescu. În greacă avem de-a face cu termeni diferiţi. Definiţia este deci mai complexă.
# 3 Nu cred că e bine să limitaţi obiectul credinţei strict la ceea se află potenţial în viitor. În 11:2 autorul vorbeşte de credinţă în conexiune cu înţelegerea originii „lumilor” (cea spirituală şi cea materială).
Dacă vedeţi credinţa doar prin raportare la faptul că primim ceea ce sperăm, atunci sunteţi (cred) pe un teren alunecos. Toţi eroii credinţei au crezut în ce le fusese promis (nu în ce şi-ar fi dorit ei, pur şi simplu). N-aţi întâlnit creştini care cred în tot felul de lucruri pe care Dumnezeu nu li le-a făgăduit (şi pe care nu li le va da, probabil)?
Dacă facem din credinţă un fel de forţă (magică?) prin care materializăm cele „sperate” şi „invizibile încă”, atunci deformăm Cuvântul lui Dumnezeu.
Cum înţelegeţi afirmaţia că „toţi aceştia n-au primit făgăduinţele”? (11:13, 39)
1 mai 2008 at 3:12 pm
Mie, personal, din toata expunerea, nu-mi reiese diferenta dintre speranta si credinta. Sunt termeni asemanatori?
Daca este substantiere credinta, atunci aceasta detine hic et nunc, aici si acum, obiectul(-e) credintei sale.
De exemplu, ni se spune ca daca ati cerut ceva prin credinta, sa credeti ca ati si primit, iar validarea acestei atitudini esta data da atitudinea complementara si multumiti. Nimeni nu multumeste decat daca a intrat in posesie sau este convins ca acel lucru s-a intamplat efectiv, iar substantierea urmeaza in viitorul imediat.
Pe cand fagaduinta face referire la un timp viitor nedefinit. Se va intampla, dar candva… In alta dimensiune…
1 mai 2008 at 7:33 pm
Există o zonă de suprapunere între cele două concepte, dar şi deosebiri. Autorul cărţii vorbeşte despre amândouă, dar centrul de interes este „credinţa” (menţionată de 32 x).
„Speranţa” apare de 5 x. O bună perspectivă asupra ei este dată de Ev. 6:18-19: speranţa ca ancoră tare şi neclintită care pătrunde dincolo de perdeaua sanctuarului.
2 mai 2008 at 2:43 am
Pt mine lucrurile sperate in care opereaza credinta mea sunt doar cele promise de Dumnezeu ,celalalte sperante pot fi zadarnice . Ai dreptate ca nu trebuie limitata la viitor ,eu cred in ceea ce a facut Domnul Isus pt mine ca eveniment trecut , ma incred in EL in prezent si cred in ceea ce mi-a promis ca in viitor va deveni realitate.
2 mai 2008 at 1:08 pm
Mi-ar placea o exegeza si o hermeneutica asupra pasajului din Evrei 6:4-10 🙂
2 mai 2008 at 4:03 pm
Ehei, greu lucru cereţi… dar dacă mă învredniceşte Domnul, poate fac vara asta o verificare amănunţită (la firul ierbii) a Ep. către Evrei şi-mi rezolv anumite nelămuriri pe care le am (între care şi pasajul menţionat). Acum am deja prea multe treburi începute de care trebuie să mă achit.
3 mai 2008 at 3:27 pm
…..
[Dacă doriţi să postaţi un anunţ, îl pot pune la rubrica „anunţuri studenţeşti”. Pentru asta trebuie să ştiu mai multe detalii însă.]
4 mai 2008 at 5:16 pm
Cu cat am citit mai mult variante in diferite lb. pt a intelege mai bine, cu-atat mai mult m-a amuzat babelul din capul meu . S-am incercat si eu marea cu degetul…
Am ajuns pe nicaieri pt ca in locul lui Luther « ein Nichtzweifeln an dem, was man nicht sieht » as alege « une démonstration de celles |choses|qu’on ne voit pas» (asta pt ca mie nu-mi spun acelasi lucru a nu se indoi si a fi persuadat) iar “increderea neclintita“ /“ferme assurance“ le-as lasa pentru vers.no.sau ge. “full visshet“/“gewisse Zuversicht“)). NU pentru ca nu ar exprima acelasi lucru dar cred ca anume cuv din lb dif pot fi sin mai apropiate decat cuv in cadrul aceleiasi lb. NU cred ca ar fi fost inspirat de vreo trad din cele mentionate, (poate, de cea germana fink imi suna mie mai aproape :D) chiar si-asa, Cornilescu mi se pare fenomenal de inspirat, subtil si sensibil in traducerea lui. Si ma gandeam ca termenii credinta si incredere is interschimbabili in cateva ex. in Evrei. Dar pt ca babelul meu nu gaseste sinonime perfecte decat coresp in alte lb am cautat altceva, idei despre credinta.M-am multumit cu cateva particularitati ca sa-mi fac Ideea generala care in context se distinge mult mai usor : credinta inseamna ascultare (despre neascultare, necredinta Evrei 3:18, 19; E. 4:3)/ mai mult decat (dar si) marturisire (cf. : « demeurons fermes ds. la foi que ns. professons ». M-am dus la dict,mi-am formulat o def. matem.simplificata :ai incredere(adica actiunea in sine de a-l crede pe cuvant) in El automat vei avea credinta(starea care urmeaza actiunii ,evident vointa e implicata) in El pentru ca stii ca e fidel promisiunilor Lui(incredintarea).
Nu mi se pare ciudat faptul ca ei nu au primit ceea ce li se promisese dar mi se pare important in masura in care au primit altceva (cred eu ca are legatura cu « este cu neputinta ca Dumnezeu sa minta »6 :18), si anume cetatea viitoare (o patrie cereasca, o patrie mai buna 11 :16) iar ceea ce au cerut si li s-a fagaduit a fost,totusi, implinit in Timp. Adica Avraam avea certificarea indeplinirii promisiunilor(incredintarea) prin nasterea lui Isaac dar nu o primeste tocmai pt ca recunoaste ca e strain si calator pe pamant. (ar fi fost culmea sa traiasca pana azi sa-si vada neamul, nu credeti ?). Si cred ca in aceeasi idee e si versetul « Si astfel, fiindca a asteptat cu rabdare, a dobandit fagaduinta. »SIC !!intrarea in odihna Lui adicatelea (id. 6 :15) ? A obtinut fagaduinta dar nu lucrul fagaduit. Pentru ca « Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavarsire fara noi». Pentru ca primesc fagaduinte mai bune. La fel bicicleta e inlocuita de avion 😀 😀 😀 nu pentru ca n-ai frica de a fi inselat ci pentru ca e cert ca poti sa il primesti.
Ce nu inteleg exact e «dar sunt înclinat să cred că(…) credinţa este acel element care dă substanţă lucrurilor nădăjduite. »Trad en foloseste acelasi s. Cu ce inteles folositi substanta ?materializare ?!
4 mai 2008 at 8:26 pm
Soluţia (cea mai bună) pentru înţelegerea „definiţiei” din Evrei nu este apelul la mai multe traduceri, fiindcă ele interpretează deja termenii într-un fel sau altul. Soluţia este o exegeză amănunţită a pasajelor din Evrei unde se vb. despre credinţă şi căutarea sensurilor cele mai potrivite pentru hypostasis şi elenchos.
E un demers migălos şi nu am acum timp să mă angajez în el.
Sub infl. lui Melanchton, Luther şi-a schimbat părerea despre cum ar trebui tradus versetul. Am undeva detaliile, dar nu sunt la îndemână.
În ce fel dă credinţa substanţă lucrurilor nădăjduite? Ceea ce pentru Avraam este încă în viitor se „substanţializează” fiindcă el crede că Dumnezeu le va împlini în mod negreşit. Avraam trăieşte nu prin vedere, pentru că ar trebui să deznădăjduiască, ci prin credinţă, iar credinţa este pentru el acea realitate solidă care îl susţine în drumul lui. E greu de explicat teoretic. Cel mai bine se vede însă în practică. Avraam a plecat la drum neştiind încotro merge.
Iată cum a tradus Cornilescu în a treia versiune (1931):
„Iar credinţa este încredinţarea despre cele nădăjduite, o dovadă despre lucrurile ce nu sunt văzute.”
5 mai 2008 at 1:15 am
drept;in lipsa lb gr din orar apelez la intermediar.Ma asteptam la o confirmare sau infirmare apropo de credinta substantializata=materializata.Daca asa ii dati inteles, rezultatul implica un timp fizic definit. Si eu gandeam credinta ca vedere(A) proiectata in viitorul fara cap si fara coada, pe care o poti trai acum, cu repercusiuni aci si dincolo si care se poate implini oricand(ma repet, viitorul dincolo). Un impuls pentru a astepta:”uitati-va ca nu cumva(…) sa cadeti de oboseala”. Atunci abia ar fi realitate solida si invizibila,adaug eu, care face lucruri(le) vizibile.Avraam pleaca la drum nestiind incotro merge pt ca are o puternica dovada a lucrurilor ce nu sunt vazute;toti eroii mentionati au credinta prezenta in raport cu viitorul dincolo:”ochii pironiti spre rasplatire” sau „ca sa dobandeasca o inviere mai buna. ms de cornilescu.
5 mai 2008 at 8:17 am
N-aş vrea să dau acum un răspuns ferm. Evrei e una dintre cele mai dificile cărţi ale NT şi ca să dau o soluţie „confidently” ar trebui să mă pun serios pe studiu.
Abia am defrişat un culoar de studiu cu această postare, atrăgând atenţia asupra unei dificultăţi şi a posibilelor traduceri.
Deci: nu pot spune cu certitudine dacă e vorba de ceva subiectiv în Evrei 11:1 (convingere, încredinţare) sau de ceva obiectiv (substanţă, dovadă).
26 noiembrie 2009 at 10:57 am
buna ziua.
care ar fi traducerea corecta a pasajului de la Evrei 1, 3 – chipul fiintei sau chipul ipostasului?
20 august 2011 at 9:01 pm
[…] Despre Evrei 1:11 am scris acum mai bine de trei ani o scurtă postare exegetică. Vezi AICI. […]
23 august 2011 at 6:35 am
Emanuel, stiu ca teologii contemporani(nu toti) cred ca Epistola catre evrei nu e scrisa de Pavel. E alt limbaj, mai elevat. Dar pana nu demult teologii conservatori i-o atribuiau lui. De ce s-au sucit? Stau in picioare argumentele? Nu putea Pavel sa vorbeasca pe limbajul evreilor si a grecilor, a invatatilor si a nescolitilor si sa ramana tot el?
Traducerea TSB e aproape asemanatoare cu a ta pe Evrei 1:1, insa a ta e mai literara:
„Iar credinta face reala lucrurile nadajduite, este dovada lucrurilor nevazute. ”
Acuma ὑπόστασις ne place noua ortodocsilor sa-l traducem altfel, insa nici „face reale ” nu prea suna bine. Mi se pare ca e mai aproape de original traducand ὑπόστασις cu realitatea. De ce folosesc traducatorii parafraze, ca sa ne explice un cuvant, cand au si intelesuri succinte? Nu e mai ok sa traduca cum e textul, si sa lase o nota de subsol cu explicatii?
23 august 2011 at 9:30 am
Liviu,
Nu e vorba numai de stil în discuţia despre paternitatea epitolei. Modul în care se prezintă autorul spune că nu e vorba de ap. Pavel. Pavel are un fel direct de a se adresa, pe când autorul acestei omilii preferă să rămână cumva în background. Mai ales versetul 2:3 e relevant pentru această atitudine: πῶς ἡμεῖς ἐκφευξόμεθα τηλικαύτης ἀμελήσαντες σωτηρίας, ἥτις ἀρχὴν λαβοῦσα λαλεῖσθαι διὰ τοῦ κυρίου ὑπὸ τῶν ἀκουσάντων εἰς ἡμᾶς ἐβεβαιώθη. Pavel nu vorbeşte aşa. Pavel spune despre cine că e apostol, cu nimic mai prejos de ceilalţi. Autorul ep. Evrei spune că „ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o (e vorba de mântuire). Mai sunt şi alte diferenţe. Pavel vorbeşte foarte personal. E o carte deschisă, cu exemple din viaţa lui, din încercările lui. Evrei e o omilie a cărei forţă stă în argumentaţia teologică, independent de persoana autorului, despre care cred că e din cercul paulin. Oricum, cu ce-i scade valoarea dacă nu e scrisă de Pavel? Duhul Sfânt vorbeşte în multe feluri şi-l multe chipuri. 🙂
.
Hypostasis e un termen complex şi uneori traducătorii vor să exprime forţa lui prin parafrază. E ok. E o altă abordare. Vezi textul din alt unghi, cu implicaţiile lui practice.