De Laurence Rees am auzit prima oară în liceu, în timpul unei emisiuni a redacţiei române a BBC. Un prieten din Scoţia mi-a cumpărat atunci una dintre cărţile lui, War of the Century. Aveam să aflu mai târziu că face şi documentare. Unul dintre ele este The Nazis. A Warning from History [Naziştii. Un avertisment al istoriei] pe care l-am văzut recent. Cum să descrii un astfel de documentar? Să spui că e „fascinant”, când faptele prezentate sunt atât de oribile? Să spui că este „excelent”? Toate superlativele pe care ai vrea să le utilizezi pentru a descrie demersul investigativ sunt într-o teribilă disonanţă cu faptele investigate.

S-a discutat recent pe acest blog despre un alt documentar, Expelled, de Ben Stein, care face o conexiune între nazism şi darwinism. Dacă documentarul lui Ben Stein poate fi socotit „angajat” ideologic, nu cred că acelaşi lucru se poate spune despre cel al lui Rees. Iar ceea ce Rees spune foarte limpede este că Hitler a fost fascinat de darwinism (în forma în care l-a înţeles el). Întregul partid a fost gândit şi structurat în aşa fel încât „the fittest” să ajungă la conducere. Viziunea lui Hitler cu privire la societate, Europa, lumea întreagă, a fost marcată în substanţa ei de „selecţia naturală”.

Din fiecare episod se desprind lecţii de neuitat, nu doar despre ce au făcut naziştii (pe ei îi cunoaştem deja ca personaje odioase, nu-i aşa?), ci şi oamenii „de rând” din ţările cucerite. Un exemplu: şocante nu sunt relatările despre nazişti educaţi (unii cu doctorate şi mari iubitori de muzică de operă) care conduceau plutoanele de execuţie din 1941 după invadarea URSS. Teribilă şi de neînţeles este, între altele, atitudinea lituanienilor care s-au oferit să ucidă evrei (bărbaţi, femei şi copii) ca parte a programului de purificare etnică a zonelor cucerite.

Minutul 28 din episodul 5

Dialog cu Petras Zelionka, voluntari lituanian în plutoanele de execuţie a evreilor.

Rep. Voi, soldaţii folosiţi pentru execuţii, eraţi voluntari.

P.Z. Îi puteţi numi şi voluntari; cu siguranţă, primeau mai multă vodka.

Rep. Mai multă?

P.Z. Da, tot mai multă. O beau, şi apoi toată lumea devenea mai curajoasă. Îi împuşcam, îi dădeam pierduţi şi asta era.

Rep. Nu v-aţi gândit niciodată că ar trebui să refuzaţi să împuşcaţi?

[Intervievatul se uită în jos şi lateral pe toată durata răspunsului]

P.Z. Astăzi toate astea sunt greu de explicat: dacă să împuşti sau nu… Nu ştiu. Ceilalţi au făcut-o din cauza mâniei lor – credeau că evreii sunt foarte egoişti. Ce pot să spun.

Rep. Să presupunem că e un evreu în faţa dvs. Nu un bărbat, ci o femeie sau un copil. Un copil n-a fost niciodată comunist şi totuşi împuşti copilul. Ce [rău] făcuse el?

[Intervievatul stă cu privirea în jos. Ezită câteva momente. Îşi caută cuvintele]

P.Z. Asta e o tragedie, o mare tragedie. Cum să vă spun? Cum să explic? E o ciudăţenie. Doar apeşi pe trăgaci, cade şi asta e!

După terminarea războiului, sovieticii l-au trimis pe Petras Zelionka într-un gulag siberian. Foştii lui tovarăşi, împotriva cărora a depus mărturie, au fost executaţi.

Rep. Colegul meu, un englez [Laurence Rees, n.n.], m-a rugat să vă pun această întrebare: oamenii care privesc acest film nu vor înţelege cum de cineva care a putut să împuşte oamenii în felul acesta nu se simte vinovat.

P.Z. Mă pot acuza, dacă vor. Am primit o sentinţă de 20 de ani pentru asta, fără discuţie. Şi am făcut 20 de ani.

Rep. Asta a fost întemniţare. Pedeapsa oficială. Ce spune conştiinţa dvs.?

[Interlocutorul priveşte în jos, duce mâna la nas, apoi vizibil iritat]

P.Z. Nu ştiu, n-am de gând să răspund la astfel de întrebări. Mă puteţi întreba sau nu, n-am de gând să explic sau să spun mai multe.