În perioada 14 iulie – 31 august voi fi la Münster, la Institutul de Studiere a Manuscriselor Noului Testament. Activitatea pe blog va mai scădea niţeluş, fiindcă va fi mult de muncă la Institut. Sper totuşi să nu dispar cu totul de pe ecranele radarelor. Voi mai publica din când în când impresii şi descoperiri.

Foto: Piaţa principală din Münster, cu nişte clădiri splendide (unde funcţionau ateliere meşteşugăreşti etc.). În zonă se află şi sala unde s-a semnat Tratatul de la Westphalia (1648). În plan depărtat, Biserica Sf. Lambert, o capodoperă gotică târzie. Din turnul ei se „sună stingerea” în fiecare seară după un obicei străvechi. Tot de turnul ei atârnă trei cuşti de fier în care au fost expuse trupurile capilor Revoltei Anabaptiste, încheiată (sângeros) în 1536.

P.S. Fotografia nu-mi aparţine şi, de altfel, e „out of season”. Îi las pe cititori să-şi dea singuri seama când a fost făcută! 🙂