Am ajuns în sfârşit la INTF pe jos. În timp ce mă uitam cam dezorientat la numărul străzii, o domnişoară mă şi ia în primire, întrebându-mă ceva de genul: „Căutaţi ceva anume?” (asta cred eu că a întrebat!).

I-am spus că da, caut să mă întâlnesc cu Klaus Wachtel, care lucrează la INTF, dar că am ajuns la Muzeul Bibliei, deşi credeam că acolo, pe Pferdegasse, e Institutul.

Îmi spune că Facultatea de Teologie e tocmai după colţ, pe Johannisstrasse. Hm… cam încurcată treaba.

Noroc că mi-am notat pe hartă numărul lui K. Wachtel. Zic: „Ar trebui să-l sun, dar din păcate nu am cartelă pentru cabinele acestea”. Îmi spune că se poate suna şi cu fise. Cu fise?! (De când n-am mai dat telefon cu fise!) Sunt bucuros ca nu s-au scos din uz! Mă scotocesc în portmoneu, găsesc mărunţiş, îmi iau ziua bună de la domnişoara amabilă şi săritoare (oare chiar era nemţoiacă?) şi intru în cabina de pe colţ.

Klaus Wachtel e în birou. Aflu că de fapt Institutul şi Muzeul sunt în aceeaşi clădire. Am nimerit bine. Iese el să mă întâmpine. Dacă citeam „the fine printing” pe uşa muzeului, vedeam că apare acolo şi Institutul.

Urmează un balamuc de prezentari. Prima zi e întotdeauna derutantă.

Încep lucrul. Transcriu un manuscris (nr. 036) din sec. X. Fiindcă e scris cu majuscule, pot descifra textul cu relativă uşurinţă. Mă uit cu invidie la studentii care lucreză pe „minuscule” (care mi mi se par adevărate hieroglife). Transcriu începând cu Evanghelia după Marcu. Copistul mi se pare destul de grijuliu. Mai sunt mici variaţii faţă de textul critic, dar nimic spectaculos, în primul capitol transcris.

De mâine încep scanarea unor „minuscule” (documente scrise cu litere cursive). Apoi voi trece şi la indexare.

Foto: clădirea Muzeului Bibliei şi a INTF, undeva aproape de Catedrală. Undeva la subsol lucrez eu la transcriere şi scanare.