Cap. 4 din Ioan. Isus se întoarce în Galileea (Nord). Drumul trece prin Samaria, o zonă cu locuitori pe care evreii îi detestau în mod deosebit, fiindcă îi considerau nişte corcituri, adepţi ai unui amalgam de precepte iudaice şi de vestigii păgâne. Un astfel de sincretism era deci cu atât mai dispreţuit, fiind perceput drept o maimuţăreală a sistemului religios iudaic.
Bineînţeles, dacă i-ai fi întrebat pe samariteni ce cred ei despre propria lor religie, ai fi aflat altă versiune: samaritenii se considerau succesorii legitimi ai triburilor din Nordul ţării. Ţi-ar fi spus să priveşti înapoi în istorie până la momentul în care marele profet Samuel a mutat locaşul de închinare de la Sihem (oraşul samaritenilor) la Silo. În opinia oricărui bun samaritean, acesta a fost începutul declinului spiritual în Israel. Ţi-ar mai fi spus că această perioadă nefastă avea să înceteze atunci când va veni Taheb (Mesia).
Istoria relaţiei de duşmănie (surdă sau făţişă) dintre evrei şi samariteni are deja mai bine de patru secole atunci când Hristos, obosit de drum şi de zăduful zilei, se aşază lângă fântâna de la Sihar. Rezumând pe scurt veacurile, am putea spune că aversiunea reciprocă a celor două grupuri etnico-religioase a oscilat mereu, dar a fost practic neîntreruptă.
[Oare e primul şi ultimul caz din istorie în care anumite comunităţi sunt divizate în acest fel, fiecare susţinând propria versiune asupra istoriei, incompatibilă cu cea a oponenţilor? Cum rezolvă Isus problema acestor „patriotisme” locale, etico-religioase care constituie pentru mulţi oameni singura lor identitate, singurul mod de a se diferenţia de lumea din jurul lor?]
În acest spaţiu marcat de frământări ajunge Isus cu ucenicii (care îl lasă la fântână şi pleacă să cumpere de-ale gurii). Este miezul zilei (ceasul al şaselea, de la 6 a.m.) şi prin aerul sticlos al amiezei toride îşi face apariţia la fântână o femeie. O samariteancă.
În mod neaşteptat, Isus intră în vorbă cu ea. Modul în care decurge discuţia dintre ei este fascinant. Mântuitorul se pune pe sine în situaţia celui care cere (Dă-mi să beau). Ironia este că de fapt femeia se găseşte mai degrabă în criză, nu Isus. Şi totuşi, Hristos îşi asumă postura de aparentă inferioritate. În relaţia dintre „binefăcător” şi „beneficiar”, cel dintâi este întotdeauna superior celui de-al doilea, nu-i aşa?
Cerând să bea din vasul pe care îl poartă samariteanca, Isus face un lucru care contravine flagrant uzanţelor vremii. Pe bună dreptate, gestul o surprinde pe femeie. Cum de acest evreu îndrăzneşte să transgreseze limitele care îi separă? Samaritenii sunt necuraţi în ochii evreilor şi orice obiect atins de un samaritean devine impur, de aceea „evreii şi samaritenii nu pot folosi acelaşi vase” (Acesta este sensul mai exact al expresiei „evreii n-au legături cu samaritenii”).
În loc să răspundă obiecţiei formulate, Hristos face o mutare interesantă, printr-o afirmaţie menite să aprindă curiozitatea interlocutoarei: Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este cel ce-ţi spune „Dă-mi să beau”, tu ai fi fost cea care i-ai fi cerut [să bei] şi el ţi-ar fi dat apă vie.
Conform unui tipar prezent în cartea Ioan, Isus face o afirmaţie care este percepută eronat, având astfel prilejul de a aduce lămuriri. S-a întâmplat în dialogul cu Nicodim, se întâmplă şi în dialogul de faţă. Femeia crede că Isus se referă la o apă curgătoare, fiindcă expresia hydōr zōn are două înţelesuri: „apă vie” şi „apă curgătoare” (de izvor sau de râu). Observaţia ei pare întemeiată: „Domnule, n-ai găleată [pentru a scoate apă], iar cisterna este adâncă; de unde ai putea avea dar această apă curgătoare?” A doua parte a întrebării (care cere un răspuns negativ) sporeşte ironia situaţională a episodului: Doar nu eşti mai mare ca părintele nostru Iacov… La drept vorbind, Cel cu care stă de vorbă femeia este mai mare decât Iacov, numai că ea nu ştie aceasta. Isus avusese dreptate (Dacă ai fi cunoscut cine este Cel ce-ţi zice…).
A sosit momentul ca Isus să aducă o clarificare: apa din fântână satură temporar setea (fizică), dar apa pe care o va da El astâmpără setea spirituală de aici şi până în veşnicie. Dar, ca şi în cazul lui Nicodim, lămuririle nu reuşesc să risipească neînţelegerea. Samariteanca gândeşte tot din perspectivă pământească, a modului în care ar putea să-şi facă existenţa mai uşoară prin folosirea acestei ape cu proprietăţi neobişnuite. Ce comod ar fi să bei din ea şi niciodată să nu-ţi mai fie sete! S-a sfârşit cu chinul zilnic de a căra vasul greu de lut! [Dacă localitatea Sihar este de fapt localitatea Askar, la 1,5 km de fântâna lui Iacov, atunci dorinţa femeii pare justificată cu atât mai mult!]
Isus schimbă din nou macazul şi duce discuţia pe un alt făgaş: „Du-te şi cheamă-l şi pe bărbatul tău şi vino aici!” S-ar putea crede că Isus vrea într-adevăr să dea apa cerută, dar nu doar femeii, ci şi bărbatului ei. Desigur, fiecare înţelege altceva când se referă la „apă”. În orice caz, pentru femeie discuţia devine incomodă fiindcă atinge un domeniu sensibil: relaţiile ei pasagere, promiscuitatea care o caracterizează, statutul ei de femeie stigmatizată social. Urmează câteva adevăruri tulburătoare care o vor pune pe femeie faţă în faţă cu viaţa ei destrămată. Despre asta într-o altă postare.
Vaisamar 
12 august 2008 at 6:39 am
Ma bucur ca,,va urma” exegeza acestui text deosebit de instructiv pentru societatea post moderna,unde numanui nu-i pasa de nimeni.
Nu mai exista adevaruri absolute,normele de conduita sint relative,moralitatea functioneaza pe principiul ,,interzis a se interzice ”
‘Revin la aceasta femeie de moravuri usoare sau ,mai blind,concubina a mai multor barbati.
Am in fata Ioan,4:era ostenit Isus,din carne era si El si ii era foame,probabil,devreme ce trimisese ucenicii dupa alimente.
Apare o femeie in peisaj si urmeaza cunoscutul dialog,explicitat,,magna cum laude”de Emanuel.
Doresc sa aduc in atentie citeva detalii:ucenicii se mirau ca vorbea cu o femeie,nu cu o samariteanca.
Nu stiu daca samaritenii aveau cumva o imbracaminte diferita de a evreilor.
Textul nu spune mai mult.Poate cei care fac critica textuala ne-ar putea da mai multe detalii.
Sa cred ca Isus,la virsta de 30-33 de ani nu mai vorbise pina atunci cu nici o femeie?
Ma indoiesc.
El era urmat de o multime de femei ,chiar cu copilasii dupa ele.
Vorbise cu femeia cananeeanca,cu cea cu hemoragie,cu vaduva din Nain,cu mama fiilor lui Zebedei,mai era Susana,nevasta lui Cuza,ispravnicul lui Irod,samd.
Da unde atunci mirarea?
Erau doar ei singuri pe un cimp pustiu.
Probabil ca atunci,ca si acum ,normele sfinte de conduita interziceau consilierea privata barbart-femeie,fara o terta persoana in preajma.
Poate.Am o cunostinta credincioasa,care a gindit astfel de la o virsta frageda,de cind s-a intors la Domnul.
Si rezultatele vietii acelei persoane sint pe masura strictetii vietii traite cu Domnul.
De la aceasta fiinta dedicata am preluat aceasta abordare legalista ,daca vreti, a versetului.
Dar exemplul acelei fiinte m-a miscat si m-a inspirat in caile vietii mele.
,,Ferice de cel ce nu se osindeste singur in ceea ce gaseste bine.”
‘
12 august 2008 at 3:16 pm
# 1 Cred că verbul „vorbeşte” din „se mirau că vorbeşte cu o femeie” ar trebui înţeles „socializează/stă la discuţii”. Ucenicii se mirau că socializează cu o femeie (samariteancă). E clar că, fiind în zona Samariei, femeia nu putea fi o evreică. De altfel, presupun că fiecare grup etnico-religios trebuie să fi avut ceva distinctiv (accent? îmbrăcăminte? fel de a se purta?)
Fiind vorba de un loc public (fântână), nu cred că era o problemă faptul că o femeie şi un bărbat stăteau de vorbă. Ucenicii se mirau probabil că Hristos se coboară să piardă timp la „poveşti” cu o muiere. Nu cred că erau mulţi rabini pe vremea respectivă care să facă astfel de gesturi. Iar faptul că era samariteancă nu putea decât să înrăutăţească situaţia.
12 august 2008 at 6:23 pm
da,plauzibil.
12 august 2008 at 6:42 pm
Vreau sa intervin si eu cu un comentariu, personal daca vreti: samariteanca sau nu, samariteanca era femeie. Isus stia cu cine vorbeste, femeia nu. Dar mai repede decat alte femei evreice (nu sunt defel antisemit acum) a inteles despre cine este vorba, lucru evident prin chiar indoiala ei, dar mai ales prin efectul spuselor ei: multi samariteni au inteles ca „…acesta este in adevar Hristosul, Mantuitorul lumii.” Femeile…Maria…Maria Magdalena…samariteanca… Dar eu inteleg rolul femeilor in viata lui Isus, deci in crestinism, si gandindu-ma la sotia lui Pontiu Pilat: „Pe cand sta Pilat pe scaun la judecata, nevasta-sa a trimis sa-i spuna:” Jerfindu-se pe cruce, Isus a facut posibil ca toate pacatele tuturor muritorilor sa fie iertate, daca ei, muritorii, noi deci, Ii intelegem si Ii traim jertfa. Ne poate fi iertat, poate, prin jertfa lui Cristos, si primul pacat, zis originar… Dumnezeu stie ce este de iertat si ce este de neiertat la fiecare dintre noi. Dar jertfa lui Isus, atat de mareata prin durere si nelacrimare, caci pe cruce Isus a suferit mult dar nu a plans, a fost acceptata pentru a ne usura mantuirea prin iertarea de pacate, iertare care, de multe ori, este dorita mai mult de Iertator decat de gresitor. Si iata ca Dumnezeu a facut ca primul pacat al primei femei, transmis prin ascultare barbatului ei, dar si tuturor oamenilor, sa fie, intr-un fel, recuperat si printr-o buna intelegere a unor femei neevreice, in cazul sotiei lui Pilat, intelegere transmisa ei de Dumnezeu printr-un vis. In toata adunarea aceea care nu stia ca de fapt il judeca pe Dumnezeu, doar aceea femeie a spus despre Cristos ca este neprihanit, lucru pe care a vrut sa-l afle si barbatul ei, caruia ea i-a spus sa nu aiba de-a face cu Isus, fiindu-i greu, in acea atmosfera ostila, sa-i ceara mai mult. De aceea, ulterior, Pilat se spala pe maini, gest pe care Adam nu l-a facut. Iata deci ca noua religie, dar atat de veche totusi, incepe si prin modul in care unele femei, evreice si neevreice, au primit Cuvantul…
12 august 2008 at 6:48 pm
# 4 Apropo, cum interpretaţi gestul lui Pilat de a se spăla pe mâini? Ajunge acest gest pentru ca procuratorul roman să se disculpe?
13 august 2008 at 12:24 pm
Oare de ce mi-ati pus aceasta intrebare? Il credeti pe Pilat mai vinovat, sau la fel de vinovat de rastignirea lui Isus ca si preotii iudei? Luca 23:22, sa nu mai insemne nimic pentru noi? Sau Matei 27:24? Mai ales ca expresia „Treaba voastra!” spusa de Pilat iudeilor, o spusesera mai inainte iudeii lui Iuda (Mat. 27:4) Cum interpretez eu gestul lui Pilat are vreo importanta? Sau important este ceea ce a insemnat el atunci? Stiti bine E. vaisamar ca in greaca ‘aponipto’ este format din doua parti ‘apo’ care inseamna separare, despartire, dar si iertarea unei vinovatii, si ‘nipto’ – spalare, curatire, ceremonialul spalarii. Oare sa gresesc eu? Atunci cand suntem vinovati de ceva, iar vina consta numai in aceea ca nu am avut alta solutie, iar noi ne separam de aceia care ne-au impins spre gresala, fie si spalandu-ne, simbolic, pe maini, sa insemne numai recunoasterea vinovatiei, nu si o disculpare? Daca bine mi-aduc aminte, chiar si mantuirea ne poate duce cu gandul la un fel de separare…
13 august 2008 at 8:15 pm
Mai vinovat nu-l cred. La fel de vinovat? Desigur. Cele doua pasaje invocate arata ca Pilat e constient ca Isus nu e vrednic de moarte (de fapt, ca n-are nicio vina), dar pune totusi sa fie biciuit (biciuit in stil roman, nu batut cu nuiele). Iar apoi vrea sa se spele pe maini de toata treaba. Ntz! Nu merge. Gestul lui e „apa de ploaie”.
Modul in care interpretati dvs. sensul verbului „aponipto” e incorect. Preopoziţia „apo” are de-a face cu înlăturarea (murdăriei), fiindcă verbul înseamnă „wash off”. Dau un exemplu din engl. fiindcă în rom. nu avem ceva similar.
Preopoziţia „apo” în sine n-are de-a face cu „iertarea unei vinovăţii”. De altfel, etimologizarea e întotdeauna periculoasă, fiindcă termenii îşi schimbă sensul în timp. Oare dvs. când spuneţi că „susţineţi” pe cineva cu bani, spuneţi că „îl ţineţi sus”?
Pilat era reprezentantul puterii imperiale în teritoriu şi rolul lui era să fie de partea justiţiei şi a adevărului. A eşuat lamentabil în ambele privinţe.
13 august 2008 at 8:27 pm
cu respect,chiar daca nu raspundeti pe blog,ce inseamna cuvintul ,,malah”din traducerea Cornilescu?
13 august 2008 at 9:04 pm
V-am răspuns pe mail. O să scriu cândva şi o postare despre acest subiect mai complicat…
14 august 2008 at 10:39 pm
[…] | Tags: Evanghelia după Ioan, Femeia samariteancă, Isus, Noul Testament, Samaria | I-am lăsat pe Hristos şi pe samariteancă în arşiţa zilei, la fântână, într-un dialog care începe să devin inconfortabil pentru unul dintre interlocutori. […]
15 august 2008 at 5:40 am
Ferice de cel care vede vedenia Celui Atot puternic.
Care poate intelege Scriptura in litera si spiritul ei.
Care cunoaste si puterea lui Dumnezeu.
Ferice de poporul care sta astfel.
15 august 2008 at 12:02 pm
Da, Domnule E.vaisamar, aveti dreptate, de-a lungul timpului unele cuvinte si expresii si-au pierdut intelesul originar, insa am impresia ca amandoi fiind de acord cu aceasta constatare, ii dam fiecare o alta interpretare, iar dvs. ca un lingvist (FILOlog inseamna acelasi lucru… acuma sa va spun ceva: cat sunteti sau nu de iubitor de cuvinte eu nu stiu, dar pentru ca spuneti ca sunteti filolog, va cred. Nu aveti impresia ca tot la fel am putea zice si de Pilat,a propos de spalatul pe maini?) care sunteti trebuie sa fiti de acord cu mine. De aceea vreau sa schimb unghiul din care privim ceea ce discutam. Dvs. spuneti: Pilat la fel de vinovat ca si preotii iudei. Eu spun: Pilat vinovat, dar mai putin vinovat decat preotii. Deci, trecand dincoace de gestul lui de a se spala pe maini si semnificatia lui, eu va provoc: aratati-mi un singur verset din N.T. care sa aiba, privitor la preotii iudei, semnificatia pe care versetele amintite de mine o au in ce-l priveste pe Pilat. Imi veti fi zicand ca nu trebuie sa iau in considerare acele cuvinte, pentru ca ele sunt rostite chiar de vinovat, desi Mat.27:25 mi-ar da mie dreptate, ba mai mult, extinde vinovatia asupra tuturora din poporul iudeu care nu au crezut in Isus. Dar ziceam ca vreau sa schimb perspectiva din care privim ceea ce discutam aici, deci: eu sunt foarte nedumerit de ce unii dintre noi ne incrancenam a deveni acuzatori ai Romei, pentru ca, de fapt, cine il acuza pe Pilat acuza Roma. De ce? Doar pentru ca acolo traieste papa? Sau doar pentru ca niste papi au organizat niste cruciade? Putem ignora rolul pe care acest oras l-a avut, pentru crestinism, in a deveni ceea ce este el astazi? Sau putem crede ca acest rol si l-a luat cumva ‘singura’ fara a fi fost desemnata de Dumnezeu sa fie ceea ce este? Oare gresesc iarasi gandind asa? Dupa citirea acestor pareri s-ar putea sa ma catalogati drept catolic, dar eu va spun ca s-ar putea sa gresiti. Nu am facut decat sa exprim in cuvunte ceea ce simt eu citind N.T. si cand ma gandesc la toate cate s-au intamplat apoi, de la Apocalipsa pana la noi… Iata domnule E.vaisamar ca, pornind de la a vorbi despre rolul femeilor in crestinism, am ajuns la Pilat, si la Roma. Si de aceea crestinismul este fermecator… Din nou folosesc prea multe cuvinte, deci ma opresc.
Un week-end placut!
15 august 2008 at 8:19 pm
Da, sigur, putem vorbi de grade de vinovăţie, fiindcă Pilat cel puţin n-a avut o răfuială personală cu Isus. Dar ce contează asta când responsabilitatea crimei îi revine şi lui? Să dau un exemplu, ca să înţelegeţi despre ce vorbesc. Dacă soţia dvs. ar fi însărcinată iar copilul nou-născut ar muri la maternitate din neglijenţa de serviciu a medicului (care s-ar face astfel direct vinovat de moartea micuţului), ar avea vreo valoare afirmaţia cuiva care v-ar spune că medicul nu e la fel de vinovat ca un criminal cu sânge rece care ucide fără să clipească? Pentru chestiunea de fond, orice nuanţe sunt irelevante. Medicul respectiv are mâinile pătate cu sânge (chiar dacă nu în acelaşi fel ca un criminal cu sânge rece).
La tribunal sigur că vinovăţia se stabileşte pe criterii de gravitate. Poţi să spui că X a fost mai puţin vinovat decât Y pentru că el doar a „stat de 6” în timp ce Y săvârşea crima. Nu X a înfipt cuţitul. El doar s-a asigurat că nu vine nimeni. etc. etc.
În memoria apostolilor, moartea lui Isus a rămas în felul următor: „În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel”
Care ce vină are sigur că putem discuta foarte mult şi nuanţat. Dar mai contează oare aşa de mult asta?
Invocaţi Mat. 27:25. Or fi cerut preoţii iudei ce au cerut. Şi ce înseamnă declaraţia lor? Că pentru sângele lui Isus este vinovat orice iudeu din orice perioadă?! Pentru sângele lui Hristos este vinovată întreaga lume, fiindcă pentru păcatele întregii lumi a murit.
Aţi reuşit să mă consternaţi cu raţionamentul conform căruia că eu îl acuz pe Pilat pentru a acuza Roma şi implicit pe Papă. Doamne fereşte! Ce treabă are Papa cu răstignirea lui Hristos? Eu mă refer la de Roma imperială, nu de Roma papală. Chiar aşa de naiv (sau de perfid) mă consideraţi?
Nu vă consider catolic. Aş înclina mai curând să cred că sunteţi un baptist cu vederi mai largi. Dar e doar o impresie.
16 august 2008 at 7:21 pm
Acum v-am inteles punctul de vedere, asa incat sa mai zic despre comparatia dintre Pilat si un medic ginecolog ca este destul de fortata, devine inutil. Aparandu-l pe Pilat nu vreau sa stabilesc grade de vinovatie, dar, in mod automat, ele trebuie sa apara. Noua ne ramane doar sa le acordam atentia pe care o merita, exact asa cum reiese din comentariul dvs. Este timpul sa va dezvalui ceva, domnule E.vaisamar: Pilat este unul dintre personajele mele preferate din Biblie. Mi-am facut o adevarata pasiune din a vedea cum este el tratat in diferite filme artistice, dar si in diverse opere literare. Poate recunoasteti si domniavoastra, unele dintre acestea ne prezinta un Pilat care ar merita toata aprecierea noastra. Motivul principal pentru care am ajuns sa-l apreciez pe Pilat este intrebarea pe care el I-o adreseaza lui Cristos, mai precis, atat intrebarea in sine, cat si sinceritatea cu care este ea adresata. Ati observat domnule E.vaisamar, el nu intreaba „Care este adevarul?”, el intreaba: „Ce este adevarul?” [ti, quid, what(who, why) qu’est-ce que, che cos’e…] Merita atentia noastra, nu? Mai ales ca intrebarea apare in Evanghelia lui Ioan. Iar o traducere la fel de corecta, dar care mie mi-ar place cel mai mult, ar fi: ” Pilat I-a raspuns:” dupa care urmeaza o intrebare.
O duminica placuta va doresc!
16 august 2008 at 7:37 pm
O fi comparaţia forţată. Cert este că ştiu cel puţin un caz în care mama şi copilul au murit din neglijenţa/dezinteresul medicului de la maternitate (fiindcă mama n-a „cotizat” după regulă).
În cazul lui Pilat, factorul motivaţional nu sunt banii, ci teama de a nu-şi pierde popularitatea.
În întrebarea lui Pilat nu pot vedea decât sceptism: „Ce este adevărul/Ce contează adevărul, când eu trebuie să acţionez ca un politician care îţi va adminisitra ţie o bătaie soră cu moartea, doar ca să nu-şi pună în cap autorităţile religioase”.
Modul în care anumite filme încearcă să-l scoată basma curată pe Pilat („Patimile lui Hristos” fiind un exemplu) mi se pare penibil.
17 august 2008 at 1:07 pm
Scepticism in acea intrebare, domnule E.vaisamar? Adica neincredere? Deci nepasare? Bun! Asa percepeti dumnevoastra. Iata de unde si impresia pe care o aveti despre modul in care anumite filme „incearca sa-l scoata basma curata pe Pilat” (aici dati un exemplu destul de controversat ca sa poata fi, in mod serios, folosit drept exemplu) Lucrul acesta vi se pare penibil, dupa cum penibil mi se pare si mie modul in care unele documentare, dar si filme artistice sau diferite scrieri influentate dintr-o anumita parte a crestinismului, incearca sa-l acuze pe Pilat. Dar stiti ceva, E.vaisamar, penibili suntem noi. Mie imi vine greu sa inteleg cum anumite scoli crestine, mai mult sau mai putin duminicale, cu pretentii, mai mult sau mai putin ridicole, de a fi biblice, reusesc sa distorsioneze Scripturile. Si cand zic ‘scoli’, dvs. trebuie sa cititi ‘oameni’. Sa zicem ca pentru oamenii simpli, fara atata-amar de educatie, ar fi mai simplu, desi tot de neiertat este… Dar pentru cei mai educati? De unde se vede ca purtam in noi un ‘sambure’ care odata otravit (lucru pe care multe dintre amintitele scoli se ostenesc a-l face inca din perioada in care acel sambure ar fi suficient de curat pentru a se dezvolta normal) ne amareste tot ceea ce va urma privitor la a intelege Cuvantul lui Dumnezeu. Sper sa puteti fi suficient de realist pentru a-mi da dreptate, si suficient de doritor de dreptate pentru a sesiza nedreptatea… As zice: ‘sa lasam Cuvantul lui Dumnezeu sa se explice singur’, dar acest lucru nu se poate, si Pavel este o dovada. Iata deci, dle. E.vaisamar, ca astazi pentru multi dintre noi, devine valabila simpla intrebare: „Care este adevarul?” Eu insa, trecand dincolo de nepasare, intreb cu incapatanare: „Ce este adevarul?”, si voi continua sa o fac…
17 august 2008 at 2:08 pm
#Nu sunt prea lămurit cum înţelegeţi dvs. întrebarea lui Pilat. Vă rog să explicaţi mai în detaliu şi să faceţi un portret al lui Pilat, din perspectiva acestei întrebări. Nu reuşescă să-mi dau seama de unde atâta admiraţie pentru Pilat şi unde această dorinţă atât de înfocată de a face din el un personaj pozitiv (fiindcă asta este impresia pe care mi-aţi creat-o).
Cred că dezbaterile cu dvs. ar fi mai eficiente dacă aţi spune lucrurilor pe nume, direct, fără să faceţi atâtea ocoluri şi piruete din care nu ştiu ce să înţeleg.
Vorbiţi de „şcoli” care distorsionează Scripturile. Apoi spuneţi că trebuie să înţeleg „oameni”. Nu daţi exemple? Nu ştiu la ce să mă gândesc. Nu uitaţi că eu nu am cum să ştiu ce gândiţi dvs. decât în limita în care îmi faceţi accesibilă gândirea dvs. prin cuvinte (clar definite).
Vorbiţi de „sâmburele otrăvit” pe care îl purtăm în noi. Iarăşi nu înţeleg la ce vă referiţi. Folosiţi metafore care nu sunt comune şi pe care numai dvs. le înţelegeţi. Din nefericire, un astfel de dialog nu poate să aibă prea mari şanse. O să vă supăraţi poate pe mine, dar mi e pare că sunteţi foarte evaziv în ce spuneţi. Parcă vă e frică să spuneţi anumite lucruri pe şleau.
P.S. Ştiţi că în bisericile coptă şi etiopiană Ponţiu Pilat este trecut în rândul sfinţilor?
17 august 2008 at 7:25 pm
Nu are cum sa fie un sfant Pilat, dupa cum nu este nici un proscris. Eu am curajul sa afirm ca este unul dintre primii oameni care s-au pocait, deci sustin ca el a devenit crestin. (Bineinteles, nu o fac numai eu). Oare faptul ca dvs. vedeti in el un personaj negativ este rodul propriei perceptii pe care o aveti asupra lui Pilat, sau rodul unei treceri prin una dintre scolile despre care vorbeam? Acuma, sigur ca acelasi lucru l-ati putea spune si despre mine, numai ca modul in care il vad eu pe Pilat este al meu personal, adica l-am perceput asa inainte de a afla ca mai sunt si altii care tot asa il percep. Am cunoscut pe cineva care, de-a lungul mai multor ani a fost un betiv, un barbat fara scrupule, unul care isi batea joc, pana la limita suportabilitatii, de sotie si cei doi copii ai lor. La un moment dat al vietii lui a perceput un mesaj care il avertiza ca asa nu se mai poate. In urmatoarele patru luni s-a pocait, iar astazi este unul dintre cei mai activi oameni ai bisericii sale. Este acesta un personaj pozitiv? Si nu incape asemanare intre el si Pilat? Pastrand, se intelege, distanta pe care ne-o impune timpul si importanta oamenilor, desi ultimul aspect este mai fara insemnatate, zic eu; oricat de important ar fi ca laic, un pocait se aliniaza celorlalti pocaiti. Va cer ceva E.vaisamar, cand cititi ‘pocait’ intelegeti ‘crestin’.
Imi spuneti ca sunt foarte evaziv in ceea ce sustin. Eu nici nu mi-am dat seama. Dar, in fond, ce inseamna, atunci cand dialogam pe teme biblice, a spune lucrurile pe sleau? Oare nu asa sunt spuse ele in Biblie? Comentariile noastre, pornind de la litera Bibliei, daca fac ocoluri si piruete care uneori par ametitoare, tot la litera Bibliei ajung. Iar acolo gasim, fiecare pentru el insusi, explicatia. Am spus-o, si o repet subliniat: inainte de a fi produsul vreunei scoli, credinta trebuie sa fie o traire personala, asa cum personala este relatia dintre Cristos si Tatal nostru. Adica, aceste trairi personale se incadreaza in anumite scoli, si nu scolile trebuie sa ne-o formeze. Altfel spus, scolile sunt formate de oameni, si nu ele formeaza oameni. Stiu ca este un lucru foarte greu de inteles pentru unii, dar, chiar daca foarte putini, faptul ca altii reusesc sa aplice acest principiu, demonstreaza ca el poate fi realizat.
17 august 2008 at 9:08 pm
Nu-mi aduc aminte ce anume am învăţat la Institut despre Pilat. Nu ţin minte să ni se fi spus „Atenţie, Pilat e un personaj cât se poate de malefic! Aveţi grijă să-l ponegriţi cât mai zdravăn în predicile voastre etc. etc.”
De altfel, cred că până acum vreo 2-3 ani am avut mai degrabă o părere bună despre el. Studiind însă mai mult textul în limba originală mi-am dat seama că există mai multă ironie şi bătaie de joc în modul lui Pilat de a se purta (în Ioan, de ex.), decât realizăm la prima lectură.
N-are rost să intru în detalii. Există cărţi bine documentate pe această temă. Una dintre ele este o monografie de Helen Bond, „Pontius Pilate in History and Interpretation”, care tratează în amănunt informaţiile pe care le avem despre Pilat din 6 surse istorice: scrierile lui Filon din Alexandria, Iosif Flaviu, Marcu, Matei, Luca, Ioan, fiecare cu propria perspectivă. Mai există, desigur multe alte cărţi despre Pilat, dar pe aceasta aş recomanda-o în mod special.
Pe ce se bazează presupunerea dvs. că Pilat s-ar fi pocăit? Pe faptul că a primit un avertisment din partea soţiei sale?
18 august 2008 at 11:47 pm
[…] Isus Hristos, Mântuitorul, Noul Testament, Simon | Fiindcă recent am prezentat episodul întâlnirii dintre Isus şi o femeie cu trecut dubios (prin comparaţie cu evlaviosul Nicodim), consider nimerit să analizăm un episod similar, care […]
19 august 2008 at 11:06 am
Referitor la cele de mai sus, nu cred ca e pus la intamplare versetul din Luca 23:12, care spune: ” In ziua aceea, Irod si Pilat s-au imprietenit unul cu altul, caci erau invrajbiti intre ei mai inainte”. Tot in Luca 23 este scris ca nici Irod nu a gasit vina in Isus si de aceea a si refuzat sa-L judece. Daca il vorbim de bine pe Pilat, de ce nu am face-o si despre Irod? Se intampla des ca in anumite biserici sa fie „ridicati in slavi” oameni care nu merita lucrul acesta, iar cei cu adevarat sfinti sa fie prigoniti. De ce sa-l facem pe Pilat mai bun decat arata Biblia ca era?
19 august 2008 at 2:56 pm
Faptul ca eu il simpatizez pe Pilat nu mi se pare un capat de tara… Asa il inteleg eu. Argumente? Daca suntem nepartinitori, in toate Evangheliile. V-am spus, eu, dintr-un bun inceput, asa l-am „interpretat” pe Pilat, interpretare nemodificata astazi. Va dati seama ca am citit tot felul de pareri referitoare la acest Pilat, sau la acel Pilat, le-am inteles pe toate, cele care sunt ca ale mele ma bucura, cele care sunt contrare imi intaresc convingerea. De ex. dumneavoastra spuneti ca, studiind textul in limba originala, ati sesizat nuante de ironie si batjocura in comportamentul lui Pilat. Eu imi pot inchipui ca v-a fost destul de greu sa ajungeti la acest rezultat, din moment ce textele originale nu au semne de punctuatie sau altfel de astfel de ‘ajutoare’. Poate v-a ajutat pozitia cuvintelor in propozitii, sau poate chiar cuvintele redate in Biblie ca fiind cele folosite de Pilat. Nu stiu. Oricum, eu zic ca aveti pe jumatate dreptate, cealalta jumatate aparandu-l pe Pilat, dupa cum si de partea mea este numai o jumatate din argumentatii, cealalta jumatate acuzandu-l pe Pilat. Vreau insa sa raman de partea apararii. Dar, aparandu-l, nu inseamna ca ii uit greselile. A gresit si Petru de trei ori. Cum ar fi fost daca, in loc sa-l intelega, Isus i-ar fi adus numai greselile in fata? Cat despre prietenia aparuta „in ziua aceea” intre Pilat si Irod, ea nu a tinut mai mult decat trebuia sa tina. In fond, erau doi conducatori laici, presati de cohorta conducatorilor religiosi, care au reusit, intr-o saptamana, sa obtina ceea ce au obtinut nu ca rezultat al vreunor merite ale lor, ci pur si simplu pentru ca se intampla ceea ce trebuia sa se intample. Pe Isus rastignit nu ni L-au dat ei, pe Isus rastignit ni L-a dat, ca sa ne mareasca credinta, iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Acum va fac o marturisire, domnule E.vaisamar: mi-ar place sa-l intalnesc pe Pilat, as avea multe de discutat cu el… si mi-ar mai place ca ai nostri conducatori politici de astazi sa-i ajunga macar la calcai lui Pilat… Oricum, subiectul Pilat este mai putin important fata de alte mari subiecte ale Bibliei care au fost distorsionate in fel si chip. Dar, daca bine ma gandesc, ar trebui sa fiu linistit, din moment ce Isus Insusi a spus ca asa va fi. Iata, asa este!