Am publicat acum câteva zile, mai jos, două paragrafe dintr-un eseu al lui C.S. Lewis despre egalitate şi democraţie. În urma unor remarci făcute de un prieten pe marginea citatului mi-am dat seama că ar fi bine să includ încă vreo 2 paragrafe pentru a-l lăsa pe autor să-şi prezinte mai în detaliu concepţiile teologice despre democraţie şi egalitate.
Foto: Albert Lewis şi cei doi fii ai săi (Warren aşezat, Jack în picioare). Privind figura inteligentă a tatălui lui Jack Lewis, îţi vine greu să crezi că şi-a înţeles atât de puţin copiii.
„Nu cred că Dumnezeu a creat o lume egalitară. Cred că autoritatea unui părinte asupra copilului, a soţului asupra soţiei, a celui învăţat asupra celui neştiutor, a fost parte din planul iniţial la fel de mult pe cât a fost autoritatea omului asupra dobitoacelor. Cred că dacă n-am fi căzut, Filmer[1] ar fi avut dreptate, şi monarhia patriarhală ar fi fost singura formă de guvernare îngăduită. Dar fiindcă am descoperit păcatul, am descoperit, în cuvintele Lordului Acton, că „puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Singurul remediu a fost să abolim puterile şi să punem în loc un simulacru de egalitate. Autoritatea Tatălui şi a Soţului a fost pe drept abolită în plan juridic, nu pentru că această autoritate este rea în sine (dimpotrivă, consider că este de origine divină), ci pentru că Taţii şi Soţii sunt răi. Teocraţia a fost abolită pe drept nu pentru că este rău ca nişte preoţi învăţaţi să-i guverneze pe laicii ignoranţi, ci pentru că preoţii sunt oameni ticăloşi ca noi toţi ceilalţi. Chiar autoritatea omului asupra dobitoacelor a trebuit să fie reglementată, fiindcă se abuzează de ea în mod constant.
Pentru mine egalitatea este în aceeaşi poziţie ca şi hainele. Este un rezultat al Căderii şi un remediu împotriva ei. Orice încercare de a parcurge în sens invers paşii prin care am ajuns la egalitarism şi de a reintroduce vechile autorităţi la nivel politic mi se pare o neghiobie la fel de mare ca şi renunţarea la haine. Naziştii şi nudiştii comit aceeaşi greşeală. Dar trupul gol, aflat încă sub hainele fiecăruia dintre noi, este cel care trăieşte cu adevărat. Lumea ierarhică, încă vie şi ascunsă (în modul cuvenit) în spatele unei aparenţe de cetăţenie egală, este cea care ne preocupă cu adevărat.”
[1] Robert Filmer (1588-1653), teoretician politic englez al cărui principal tratat, Patriarcha (1680), constituie o apologie în favoarea dreptului divin al regilor de a conduce.
Vaisamar 
3 octombrie 2008 at 6:11 am
pana la urma egalitatea jurudica it`s a matter of perception. e efectul unghiurilor. natura nu a oferit niciodata egalitate in esenta.
3 octombrie 2008 at 8:06 am
Egalitatea juridică e o „ficţiune utilă” care să ne apere de răul pe care ni-l putem face reciproc. Chiar şi aşa, oamenii cu bani sunt mai egali în faţa legii decât cei săraci (după cum ilustrează din belşug Românica noastră).
3 octombrie 2008 at 4:37 pm
Mda. Bunica mea spune ca unde e desteptaciune mare, si prostia-i multa. Si avem exemple nenumarate, cu oameni destepti care au spus / scris / facut uneori prostii cit casa. De data asta, C. S. Lewis e de-a dreptul prost. Sa consideri „autoritatea sotului asupra sotiei” de natura divina (fie si intr-o lume ne-decazuta), ba pe de-asupra, sa consideri aceasta autoritate asemanatoare cu „autoritatea omului asupra animalelor”, releva prostie si imbecilitate.
Ca sa nu mai vorbim ca timpenia cu „autoritatea omului asupra animalelor” e de data mult mai recenta decit scrierea / dictarea Bibliei. Porneste de undeva de la un alt om destept dar care a spus si mari prostii – i.e. Descartes. A scris omul asta ca animalele sint „automate fara suflet” (spre deosebire de om, care era automat cu suflet). Recent, puterea pe care Dumnezeu a dat-o omului asupra animalelor a fost interpretata nu in sensul ca Dumnezeu i-a dat omului putere discretionara asupra lor – ci ca i-a dat animalele in grija, in responsabilitatea sa. Fiecare cu interpretarile lui, dar eu o prefer pe aceasta din urma.
Tot nu imi stapinesc sentimentul de uimire cu idiotenia aia cu autoritatea sotului asupra sotiei… Fratele meu, ce imense prostii putem spune uneori…
3 octombrie 2008 at 5:25 pm
aaaah…c`mon andrusk..
3 octombrie 2008 at 6:52 pm
Andrei, cred că e o diferenţă între a fi prost şi a-ţi asuma mesajul Scripturii cu toate ideile ei „demodate”.
De ce n-ar fi autoritatea soţului asupra soţiei de natură divină, dacă însăşi relaţia dintre Biserică şi Hristos este gândită teologic pe modelul relaţiei dintre soţ şi soţie.
Apostolul Pavel spune clar despre autoritatea soţului faţă de soţie, după cum spune şi despre autoritatea lui Dumnezeu (Tatăl) asupra lui Hristos. Consecinţa finală a ceea ce spui tu este că de fapt Scriptura ne învaţă numai „prostii”. Tu însă presupun că te revendici oarecum din spiritul creştinismului.
Autoritatea omului asupra animalelor e clar menţionată în Genesa. Şi de acolo ia Lewis ideea, n-o produce el.
Cred că îl subestimezi pe Lewis cam mult dacă îţi imaginezi că la nivel teologic a venit el să inoveze nu ştiu ce chestiuni. El e de fapt continuatorul unei tradiţii (imbecile, după părerea ta, care eşti oarecum parte din aceeaşi tradiţie). Şi apoi, Lewis nici gând să vorbească de „autoritate discreţionară” a omului asupra animalelor. Eu zic totuşi să nu te pronunţi asupra autorului, fiindcă ideile nu sunt emise de el cu de la sine putere, ci sunt ideile caracteristice creştinismului.
Ca să fiu şi eu un pic rău: una dintre persoanele pe care tu le admiri cel mai mult din familia ta i-ar fi dat perfectă dreptate lui C.S. Lewis (cel puţin în această privinţă). Orice preot ortodox i-ar fi dat şi îi dă dreptate.
3 octombrie 2008 at 7:02 pm
Tot ptr. Andrei: eseul din care am citat e chiar un discurs ţinut în faţa unei societăţi de dialog între ortodcşi şi anglicani. Presupun că nu voiai ca Lewis să propovăduiască în 45 egalitarismul deşănţat care se practică astăzi. În orice caz, aproape că m-ai ispitit să-ţi trimit toată „prostia” lui Lewis prin mail. Adică tot eseul. Dar nu vreau să te scot cu totul din sărite. Şi nici să te mătrăşească A. de acasă pentru citire de materiale atingătoare la establishment… 🙂
3 octombrie 2008 at 9:35 pm
Mergi prea departe atunci cind spui ca eu as considera traditia crestina „imbecila”. Nimic mai fals. Hai sa facem distinctie intre o traditie intreaga si diversele idei pe care le contine. Asa cum un autor mare poate avea si idei proaste, la fel o traditie poate contine si chestiuni negative, urite, false etc.
Nu inteleg de ce egalitatea dintre barbat si femeie (politica, sau crestina, sau cum vrei tu) ar trebui sa fie neaparat „desantata”, asa cum spui.
Despre cit de departe poate ajunge aceasta idee („imbecila”, indeed) a inegalitatii dintre barbat si femeie (atunci cind ideea e fundamentata pe principii religioase) scriu chiar acum un post pe blogul meu.
3 octombrie 2008 at 9:56 pm
Ei, aici cred că îl judeci nedrept pe Lewis când îl faci „prost”, ca şi când el n-ar fi conştient că după Gal. 3:28 „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bãrbãteascã, nici parte femeiascã, fiindcã toţi sînteţi una în Hristos Isus.”
Te cam grăbeşti dacă îţi imaginezi că el acordă pur şi simplu drepturi despotice bărbatului asupra femeii. Dimpotrivă, Lewis este perfect conştient că preeminenţa bărbatului în cuplu este dublată de îndemnul ca el să-şi iubească soţia aşa cum şi-a iubit Hristos Biserica (sacrificându-se pentru ea). Femeii nu i se cere să se sacrifice pentru bărbat. Bărbatului da! Autoritatea atribuită bărbatului nu e un fel de moft al exponenţilor gândirii patriarhale, ci dorinţa de a rămâne fidel tradiţiei biblice. Bărbatul are autoritate, dar este chemat să o exercite cu responsabilitate, fiind o icoană a lui Hristos (în relaţia dintre El şi Mireasa Lui). E bine să te asiguri că ştii mai întâi ce crede un autor în ansamblu şi apoi să-i pui etichete.
Şi-apoi, „hai să facem distincţie”, cum zici, dar pe ce criterii să facem distincţie? De ce e negativ ca soţia să se supună soţului? Sunt multe femei care chiar vor să se supună. Nu ca unui despot, ci din dragoste.
Zici de idei „urate, false etc.” Prin ce lentilă privilegiată le priveşti tu (vorba lui Ştefan) că le vezi aşa urâte şi false?
3 octombrie 2008 at 9:56 pm
Patriarhat, matriarhat, amazoane, same sex union (ptiu drace)… Ar putea sfatul ca femeile sa fie supuse barbatilor etc. sa fie o chestie culturala. Un fel de reteta pentru linistea familiilor iudeo-crestine din epoca. Un pavel contemporan ar fi poate mai domol cu ierarhia in famile?
3 octombrie 2008 at 10:00 pm
# 9 Şi ce le-ar recomanda un Pavel contemporan astăzi? Să facă un fel de „Adunarea femeilor” ca în Aristofan? Să declare război soţilor? Să-şi ia lumea în cap? Să-i pună sub interdicţie pe bărbaţi?
3 octombrie 2008 at 10:01 pm
[…] principii sclavagiste, bazindu-le pe idei religioase. Tare trist am fost sa aflu ca si Manu, aici, sustine ca in crestinism autoritatea barbatului asupra femeii este de origine divina, perfect […]
3 octombrie 2008 at 10:21 pm
Sorry, inteleg ca nu esti dispus la dialog. Cel putin nu cu mine.
3 octombrie 2008 at 10:47 pm
# 12 Nu e vorba de „dispoziţie” sau „indispoziţie”. Mi se pare cam mult să-i atribuim lui Pavel nesinceritate. Adică o fi avut el în sinea lui vederi mai liberale, dar deh, progresistul Pavel n-a putut să-şi facă ideile prea publice, ca să nu tulbure cugetele slabe neduse la apele de hodină ale egalităţii dintre bărbaţi şi femei.
Pavel gândeşte relaţia de cuplu pe modelul relaţiei dintre Hristos şi Biserică. Şi nu văd ce e rău în asta.
3 octombrie 2008 at 11:02 pm
Pe moment am vrut sa ma retrag in barlogul meu pentru o vreme, doua vremi scl. ma simt oricum intr-o oarecare impostura avand in vedere diferenta de varsta dintre noi dar am intrat intamplator pe blogul tau in cautarea de like-minded people si am incercat sa ghicesc omul din spatele cuvintelor ca sa-mi dau seama unde ne despartim. Si cred (fara sa mi se ceara parerea e drept) ca ceea ce iti da forta te si omoara. Esti poate prea implicat in profesia ta ca sa vezi uneori padurea de copacii formei religioase mostenite. Nu e nevoie sa ma contrazici aici. E doar o speculatie. Asa ca sa ma razbun putin pe tonul bataios de la postarea no.10
4 octombrie 2008 at 12:06 am
# 14. Nu ştiu care e diferenţa de vârstă dintre noi. Şi nu ştiu de ce asta ar împiedica discuţia. Poate lipsa mea de experienţă…
Dacă eu nu văd pădurea de copacii formei religioase, poate n-ar fi rău să tai tu un pic hăţişul şi să-mi explici la ce forme religioase te referi, cum trebuie reformate, ce pericole ascunde poziţia mea „patriarhală”, care sunt beneficiile noii perspective etc. Sunt dispus să-mi reformez gândirea, dacă mi se aduc argumente (valabile).
Profesia mea nu are de-a face cu „îngustimea” mea. Domeniile mele de interes sunt greaca şi hermeneutica. Şi ce se cere de la un hermeneut este să fie cât de cât onest cu de textele pe care le interpretează.
Aşadar, aşteptăm „răzbunări” mai bătăioase, nu doar ameninţări… 🙂
4 octombrie 2008 at 9:14 pm
La punctul 9 emiteam niste ipoteze de amator. Nu te contraziceam ci aruncam doar mingea la fileu. Banuiesc ca erai deja putin montat si ai crezut ca te pun la zid ca ceilalti dinaintea mea. Ani in urma as fi dat orice sa am profesia ta (as da si acum ceva)deci apreciez cum ti-am mai zis profesionalismul. Faceam o aluzie insa la limitele pe care ti le creaza specializarile de orice fel.
4 octombrie 2008 at 10:06 pm
# 16. Şi care sunt acestea? 🙂 Întreb nu fiindcă sunt „montat”, ci fiindcă sunt curios.
4 octombrie 2008 at 10:34 pm
Ca sa nu fiu inteles gresit sa precizez mai intai ca nu consider limitele un rau in sine. Ele sunt mostenirea de la Adam citire. Rau este sa nu fii constient de ele si mai rau e sa fii constient dar sa nu le asumi (adica esti in denial). La obiect: fiind un blog ma astept la discutii mai putin formale in care oamenii isi permit sa speculeze putin, sa sara putin de cealalta parte a gardului. De o vreme sunt tot mai atras de cautarea omului real din spatele autorilor supracenzurati de Biserica si Traditie ai Bibliei. Spre deosebire de profesionistii textelor religioase eu sunt mai atras de slabiciunile si defectele autorilor cartilor Bibliei decat de invataturile lor bine-intentionate.Aici as vedea o limitare la tine in sensul ca esti , datorita meseriei, limitat tehnic de regulile hermeneuticii. Bineinteles ca ai aportul tau, poti fi original, te poti juca putin, dar concluziile tale vor trebui sa aiba un aspect profesional si aici ai de pierdut. Eu cred ca viitorul este pozitiv si ca Dumnezeu nu s-a oprit in anul zero cu revelatiile. Asa ca imi permit sa speculez cu nesat pentru ca nu imi propun sa conving pe nimeni . Pentru ca nu am convingeri ci doar o foame groaznica. Personal un Iona sau Toma sunt mai pe gustul meu decat Pavel
4 octombrie 2008 at 10:41 pm
Ei, uitându-mă în istoria interpretării, zic: „Să şpigulăm, să şpigulăm, da’ cu măsură!”. Mulţi „şpigulanţi” ai Scripturii s-au dus de-a berbeleacul pe nişte pante periculoase. Şi începuseră tot cu o foame nesăţioasă…
Blogul meu este deliberat mai puţin personal fiindcă nici mie nu-mi place să citesc bloguri prea personale, de genul: azi m-am trezit, m-am scărpinat un pic, apoi am căscat, apoi nu ştiu ce-am mai făcut etc.
Când zic „scărpinat”, pot să intre aici şi „idei foarte originale”.
Şi eu mă simt atras de defectele şi slăbiciunile lor. Dar am grijă totuşi să nu fiu atras numai de asta. Ar însemna să-mi confirm defectele şi slăbiciunile proprii, în loc să pornesc de acolo fiind atras chiar mai mult de punctele lor tari, de virtuţile lor.
5 octombrie 2008 at 12:50 pm
Scuze ca nu am inteles ca un blog este ceva impersonal. Have a nice day!
6 octombrie 2008 at 7:51 am
Imi place mult ce scrii, insa sunt usor scirbit de commentul #3. Se pare ca ai o mare toleranta la.. imaturitati 🙂
6 octombrie 2008 at 8:42 am
La numărul 3 e un amic din genul „liber-cugetător” ale cărui libere cugetări le-am lăsat ca să nu spună că ne-am dat cu Inchiziţia.
6 octombrie 2008 at 8:48 am
# 20. Un blog e „personal” pentru că îmi aparţine, pentru că eu decid ce public, pentru că reflectă interesele mele etc.
Dar e „impersonal” în sensul că nu vreau să mă pun pe mine în centrul blogului şi să-mi construiesc nu ştiu ce imagine de guru spiritual (cum fac alţii).
Pe blogul meu învăţăm împreună, eu şi cititorii.
18 noiembrie 2008 at 4:49 pm
In urma unei discutii private avute cu autorul acestui blog, am inteles (si nu mi-a fost usor) ca unii s-au simtit lezati de afirmatiile mele de la comentariul #3.
Nu ma dezic de gindurile afirmate acolo. Continui sa cred ca anumite idei ale lui Lewis si ale altora sint profund gresite. Este drept insa ca am exagerat nepermis folosind cuvinte care nu imi fac (si nu fac nimanui) cinste. Nu imi voi cere niciodata iertare pentru ceea ce cred – dar stiu sa imi cer iertare pentru ceea ce spun. Si acum imi cer iertare de la toti cei care s-au simtit lezati de urmatoarele cuvinte: „prostie”, „imbecilitate”, „timpenie”, „idiotenie”. Pentru lipsa auto-controlului, imi aplic mie insumi epitetele de mai sus.
22 noiembrie 2008 at 12:04 am
# 24 Andrei, nu trebuie să te dezici de idei, ci de forma lor. Sigur, eu unul m-aş bucura dacă te-ai dezice şi de idei, dar nu consider asta o condiţie sine qua non pentru un dialog „cilivizat”.