După o oră de trafic infernal specific orelor matinale în Bucureşti, când am ajuns la Biblioteca Academiei mi s-a părut că am nimerit într-un mic paradis. Iluzia a fost de scurtă durată. Sunt semene că de fapt paradisul bucureştean al cunoaşterii ascunde un mic infern creat anume pentru a-i spune la cazne pe cercetători. Să mă explic!

Am vrut astăzi să fotocopiez un articolaş din revista „Studii teologice”, care mi-ar fi necesar în cercetarea doctorală. Mi-am notat, ca de obicei, paginile pe un crâmpei de hârtie pe care l-am inserat în revistă şi m-am dus la „xerox”. Obişnuiesc să las materialele de care am nevoie şi le iau după o jumătate de oră. Astăzi, surpriză.

‒Nu merge xeroxul.

‒Nici unul? (Din cele trei aflate acolo).

‒La ăsta nou e stricat cilindrul şi de nu ştiu cât timp am anunţat să vină să-l schimbe, dar aşa e la noi…

‒Şi cam cât o să dureze până se repară?

‒Azi-mâine, nu ştiu…

‒Iar şanse de a se achiziţiona unul nou nu sunt?…

‒Ăsta e cel nou…

Mă întorc în sală şi o întreb pe doamna custode dacă se pot face fotografii ale unor materiale de studiu.

‒Pentru publicare?

‒Pentru cercetare.

‒0,5 euro!

Zero virgulă cinci? Nu pare mult, cuget eu întru mine. Apoi îmi dau seama că nu e vorba de lei.

‒„Euro” aţi spus?

‒Da, euro!

[Moment de socoteli şi reflecţii: O amărâtă de fotografie cu o pagină dintr-un articol ar costa peste 15.000 lei! Tot articolul (10 pagini) ar costa 150.000! Un articol mai mare m-ar duce la 300.000 (adică preţul unei cărţi!). Dacă aş avea vreo 10 articole, ajung la 3 milioane.]

E clar, „out of the question”.

Mă întorc cu revista la masă şi îmi propun să atentez fotocopierea articolului într-una din săptămânile viitoare (când poate se repară măcar unul dintre cele 3 copiatoare, deşi două par să-şi fi trăit traiul).

După câteva minute doamna custode vine la masa mea:

‒Mă scuzaţi, am greşit când v-am dat tariful!

Mă luminez. Taci că n-o fi chiar aşa negru Necuratul. Mă gândeam eu că n-are cum să fie aşa de scump. Îmi arată o listă cu preţuri.

‒E 1,6 euro/filă…

Mă-ntunec la loc.

‒Aşa de scump?

‒Sunteţi de la un Institut al Academiei? Pentru cei de la Institut e gratuit.

‒Nu, sunt doctorand la Universitate.

‒Atunci plătiţi.

‒Păi de ce e aşa scump, că doar facem cercetare, nu afaceri?

Doamna schiţează un gest vag din care se poate citi tot ce doreşte interlocutorul să citească. În traducere liberă: „Nu ştiu. Nu e problema mea. Asta e. N-avem ce face. etc. etc. etc.”

***

Pentru edificare completă, iată cum arată lista de preţuri afişată la „Xerox”:

între 1-20 pagini: 30 de bani/filă (3000 lei vechi)

peste 20 pagini: 40 de bani/filă (4000 lei vechi)

Număr maxim de pagini: 30

Da, aţi înţeles bine. Nu puteţi fotocopia mai mult de 30 de pagini, iar pentru ele veţi plăti 60.000 + 40.000 = 100.000. Faţă de 1,6 euro/filă e ieftin, nu?

***

Toate acestea sunt reglementate prin (sau întemeiate pe)  Legea 539/2001. Ca să nu se spună că nu avem legi echitabile în eterna şi fascinanta noastră Românik.

În loc de concluzie: La pomul lăudat al cunoştinţei din paradisul BAR să te duci cu un sac. De parale.

De întors probabil te întorci (ca Dănilă Prepeleac) cu o pungă goală!