(Găsiți partea a II-a a acestui material AICI. Partea a III-a AICI).

Nu ştiu vreun alt pasaj biblic care să fie invocat  mai abuziv decât celebrul pasaj din Evrei 6 care spune că „cei care… totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi”. Recent, pe un blog, pasajul cu pricina era invocat (trosc-pleosc) fără explicaţie (dar cu majuscule) în mijlocul unei peroraţii pioase, dar în fond naive şi neinformate, intitulate ambiguu şi melodramatic: „Cine a mai căzut”?

Ambiguu fiindcă îţi vine să întrebi: „De unde să fi căzut? Din pom? Din pod? De pe bloc?” şi dramatic fiindcă realizezi apoi că verbul ar fi trebuit pus între ghilimelele care să-i marcheze sensul cu care este folosit de regulă în mediul evanghelic, adică „a căzut în imoralitate (sexuală)”.

În fine, postarea are toate semnalmentele unei logoree iresponsabile, fiindcă tema anunţată nebulos în titlu este tratată pe măsură; pe tot cuprinsul articolului cititorului i se dă pur şi simplu „ceaţă”. Ai terminat de citit  „argumentaţia” şi te bântuie o întrebare: Ce a vrut de fapt autorul cu articolul respectiv (altceva decât să calmeze un posibil atac de brainstorming instalat fără preaviz în cortex?).

Amatorismul agresiv al unor postări de felul acesta a fost suficient ca să mă „întărâte” să conturez câteva repere exegetice necesare interpretării cărţii Evrei. Să purcedem!

Celebrul pasaj din 6:4-6 face parte dintr-o serie de secţiuni „motivatoare” ale cărţii Evrei. Să precizăm, cartea este o îmbinare de secţiuni „teologice” (superioritatea preoţiei lui Hristos) şi secţiuni „practice” (mustrări, îndemnuri, avertismente, încurajări).

În atari condiţii, decuparea celor trei versete din contextul lor este abuzivă, fiindcă nu ţine cont de spiritul general al cărţii şi de rolul pe care îl au ele în „ţesătura” argumentaţiei.

Am să mă opresc asupra „firului” argumentativ din macrosecţiunea care începe la 5:11 şi se încheie la 6:20. Acest fragment este alcătuit din trei secţiuni, pe care le voi numerota cu litere romane (I, II, III):

(I) 5:11-14 şi 6:1-3 (Nota bene: Din păcate, împărţirea Bibliei pe capitole şi versete a secţionat aici în mod nefericit firul tematic al autorului; cele două pasaje sunt strâns legate unul de altul şi ar fi trebuit să „curgă” neîmpiedicate, ca parte din acelaşi capitol, nu aşa cum se întâmplă acum).

Secţiunea (I) este dominată de termeni din sfera semantică a „maturităţii”. Ascultătorii sunt (1) mustraţi pentru lipsa lor de maturitate („retardarea”) lor spirituală şi (2) îndemnaţi să meargă spre maturitate.

(1) De ce „retardare”? Fiindcă autorul spune în esenţă (şi în detalii): „aţi devenit lenţi/greoi la înţelegere”; „se cuvenea să fiţi deja învăţători”; „aveţi nevoie să fiţi iarăşi învăţaţi principiile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu”; „aţi ajuns să vă hrăniţi din nou cu lapte”, „nu puteţi consuma hrană tare (care este pentru maturi [teleiōn]”; „dacă vă hrăniţi cu lapte, asta e dovada că nu sunteţi familiarizaţi cu mesajul neprihănirii, ci sunteţi încă bebeluşi/puradei”; „nu v-aţi antrenat încă suficient (prin utilizare) facultăţile de discernământ pentru a deosebi răul de bine.”

(2) Îndemnul din 6:1 este „să mergem către maturitate” (teleiotēta, cu aluzie la teleiōn din v. 5:14)! Să mergem depăşind în prealabil mesajul de început cu privire la Hristos. Să trecem deci de ABC-ul credinţei. „Şi asta vom şi face”, spune autorul, „dacă va îngădui Dumnezeu”. Iată deci că prima secţiune de mustrare şi îndemn se încheie pe o notă optimistă. Vom creşte, vom depăşi infantilismul în care ne găsim, vom ieşi din retardare, cu voia lui Dumnezeu.

(Va urma)